C-354/04 P62004J03540011.000216311165626CJHOTĂRÂREA DIN 27.2.2007 — CAUZA C-354/04 PGESTORAS PRO AMNISTÍA ŞI ALŢII / CONSILIUL<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Marea Cameră)</P><P><DATE ISO="20070227">27 februarie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: franceza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-354/04 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie, introdus la 17 august 2004,

Gestoras Pro Amnistia, cu sediul în Hernani (Spania),

Juan Mari Olano Olano, domiciliat în Madrid (Spania),

Julen Zelarain Errasti, domiciliat în Madrid (Spania),

reprezentaţi de D. Rouget, avocat,

recurenţi,celelalte părţi în proces fiind:

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de doamna E. Finnegan şi de domnul M. Bauer, în calitate de agenţi,

pârât în primă instanţă,

Regatul Spaniei, reprezentat de Abogacía del Estado,

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

intervenienti în primă instanţă,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul V. Skouris, preşedinte, domnii P. Jann, C. W. A. Timmermans, A. Rosas, K. Lenaerts şi R. Schintgen, preşedinţi de cameră, domnii A. Tizzano, J. N. Cunha Rodrigues, doamna R. Silva de Lapuerta, domnul L. Bay Larsen, doamna P. Lindh, domnii J.-C Bonichot (raportor) şi T. von Danwitz, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 26 octombrie 2006,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Prin recursul formulat, Gestoras Pro Amnistia, precum şi domnii Olano Olano şi Zelarain Errasti solicită anularea ordonanţei Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 7 iunie 2004, Gestoras Pro Amnistia şi alţii/Consiliul (T-333/02, nepublicată în Recueil, denumită în continuare ordonanţa atacată), prin care acesta a respins acţiunea lor având ca obiect obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciul pe care pretind că l-au suferit ca urmare a înscrierii Gestoras Pro Amnistia pe lista persoanelor, grupurilor şi entităţilor prevăzute la articolul 1 din Poziţia comună 2001/931/PESC a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 344, p. 93, Ediţie specială, 18/vol. 1, p. 179), la articolul 1 din Poziţia comună 2002/340/PESC a Consiliului din 2 mai 2002 privind actualizarea Poziţiei comune 2001/931 (JO L 116, p. 75), precum şi la articolul 1 din Poziţia comună 2002/462/PESC a Consiliului din 17 iunie 2002 privind actualizarea Poziţiei comune 2001/931 şi abrogarea Poziţiei comune 2002/340 (JO L 160, p. 32).<TI><P>Istoricul cauzei</P></TI>2Istoricul cauzei a fost prezentat la punctele 1-11 din ordonanţa atacată după cum urmează:

1Din dosar reiese că Gestoras Pro Amnistía este o organizaţie care are ca scop apărarea drepturilor omului în ţara bascilor şi în special a drepturilor deţinuţilor şi ale exilaţilor politici. Potrivit reclamanţilor, această organizaţie a fost creată în 1976 şi are sediul în Hernâni (Spania). Aceasta i-ar fi desemnat ca purtători de cuvânt pe domnii J. M. Olano Olano şi J. Zelarain Errasti. Niciun document oficial nu a fost prezentat în acest sens.2La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 1373 (2001), prin care a hotărât, între altele, că toate statele îşi vor acorda reciproc asistenţă cât mai extinsă în anchetele penale şi în alte proceduri cu privire la finanţarea sau sprijinirea actelor de terorism, inclusiv sprijin în vederea obţinerii probelor care ar fi în posesia lor şi care ar fi necesare în respectivele proceduri.3Prin ordonanţele din 2 şi din 19 noiembrie 2001, judecătorul central de instrucţie nr. 5 din cadrul Audiencia Nacional din Madrid a dispus arestarea liderilor prezumaţi ai Gestoras Pro Amnistia, printre care cei doi purtători de cuvânt ai săi, şi, respectiv, a declarat ilegale activităţile Gestoras Pro Amnistia, pe motiv că această organizaţie făcea parte integrantă din organizaţia separatistă bască ETA. Gestoras Pro Amnistía a atacat această decizie.4La 27 decembrie 2001, apreciind că o acţiune a Comunităţii [şi a statelor membre] era necesară pentru a pune în aplicare Rezoluţia 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, Consiliul [Uniunii Europene] a adoptat Poziţia comună 2001/931 [...]. Această poziţie comună a fost adoptată în temeiul articolului 15 UE din cadrul titlului V din Tratatul UE, intitulat Dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună (PESC), şi în temeiul articolului 34 UE din cadrul titlului VI, intitulat Dispoziţii privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală [...].5Articolele 1 şi 4 din Poziţia comună 2001/931 prevăd următoarele:

Articolul 1(1)Prezenta poziţie comună se aplică, în conformitate cu dispoziţiile articolelor care urmează, persoanelor, grupurilor şi entităţilor implicate în acte de terorism, a căror listă este prevăzută în anexă.[...](6)Numele persoanelor şi ale entităţilor incluse pe lista din anexă vor face obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puţin o dată pe semestru, pentru a se asigura că menţinerea lor pe listă rămâne justificată.

Articolul 4Statele membre îşi acordă reciproc, prin cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală în cadrul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, asistenţă cât mai extinsă pentru prevenirea şi combaterea actelor de terorism. în acest scop, pentru anchetele şi urmăririle efectuate de autorităţile acestora cu privire la persoane, grupuri sau entităţi a căror listă este prevăzută în anexă, statele membre îşi utilizează competenţele de care dispun în mod plenar, la cerere, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi cu alte acorduri, aranjamente şi convenţii internaţionale obligatorii pentru statele membre.

6Anexa la Poziţia comună 2001/931 indică la punctul 2, consacrat grupurilor şi entităţilor:

* —Euskadi Ta Askatasuna/Tierra Vasca y Libertad/Ţara bască şi libertate (ETA).

(Următoarele organizaţii fac parte din grupul terorist ETA: K.a.s., Xaki, Ekin, Jarrai-Haika-Segi, Gestoras pro-amnistía).

7Nota de subsol a acestei anexe precizează că [p]ersoanele al căror nume este însoţit de semnul * fac doar obiectul articolului 4.8La 27 septembrie 2001, Consiliul a adoptat de asemenea Poziţia comună 2001/930/PESC privind combaterea terorismului (JO L 344, p. 90, Ediţie specială, 18/vol. 1, p. 175), Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane şi entităţi în vederea combaterii terorismului (JO L 344, p. 70, Ediţie specială, 18/vol. 1, p. 169) şi Decizia 2001/927/CE privind stabilirea listei prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO L 344, p. 83). Niciunul dintre aceste texte nu îi menţionează pe reclamanţi.9Potrivit declaraţiei Consiliului [din 18 decembrie 2001], înscrisă în anexa la procesul-verbal încheiat cu ocazia adoptării Poziţiei comune 2001/931 şi a Regulamentului nr. 2580/2001 (denumită în continuare declaraţia Consiliului privind dreptul la despăgubiri):

Consiliul reaminteşte, cu privire la articolul 1 alineatul (6) din poziţia comună [2001/931], că orice eroare referitoare la persoanele, grupurile sau entităţile vizate dă dreptul părţii lezate să ceară despăgubiri în justiţie. [traducere neoficială]

10Prin decizia din 23 mai 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă acţiunea introdusă de reclamanţi împotriva celor cincisprezece state membre referitoare la Poziţia comună 2001/931, pe motiv că situaţia reclamată nu le conferea calitatea de victime ale unei încălcări a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, denumită în continuare CEDO] [Recueil des arrêts et décisions 2002-V].11La 2 mai şi la 17 iunie 2002, Consiliul a adoptat, în temeiul articolelor 15 UE şi 34 UE, Poziţiile comune 2002/340/PESC şi 2002/462/PESC privind actualizarea Poziţiei comune 2001/931 (JO L 116, p. 75, şi JO L 160, p. 32). Anexele acestor două poziţii comune conţin numele Gestoras Pro Amnistia, care apare în acelaşi fel ca în Poziţia comună 2001/931.

3Pe lângă această expunere a istoricului cauzei, trebuie precizat că, potrivit articolului 1 alineatul (4) primul paragraf din Poziţia comună 2001/931:

Lista [din anexă a persoanelor, grupurilor şi entităţilor implicate în acte de terorism] este întocmită pe baza unor informaţii precise sau a unor elemente de dosar care arată că s-a luat o decizie de către o autoritate competentă faţă [de aceste] persoane, grupuri şi entităţi [...], fie că este vorba de iniţierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori pentru tentativa de a săvârşi, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau indicii serioase şi credibile, fie că este vorba de o condamnare pentru astfel de fapte. [...]

4Gestoras Pro Amnistia a solicitat Consiliului accesul la documentele care au stat la baza înscrierii sale în lista din anexa la Poziţia comună 2001/931. Printr-o scrisoare din 27 martie 2002, secretarul general al Consiliului a comunicat Gestoras Pro Amnistía o serie de documente referitoare la această poziţie comună. Apreciind că acestea din urmă nu o priveau nici în mod specific, nici personal, asociaţia a adresat o nouă cerere Consiliului, pe care acesta a respins-o printr-o scrisoare din 21 mai 2002, pe motiv că informaţiile necesare întocmirii listei menţionate fuseseră restituite delegaţiilor naţionale interesate după examinare şi luarea deciziei.<TI><P>Acţiunea în faţa Tribunalului şi ordonanţa atacată</P></TI>5Printr-o cerere depusă la grefa Tribunalului la 31 octombrie 2002, recurenţii au solicitat:

obligarea Consiliului la plata, pe de o parte, către Gestoras Pro Amnistía a sumei de 1000000 de euro şi, pe de altă parte, domnului Olano Olano, precum şi domnului Zelarain Errasti a sumei de 100000 de euro pentru fiecare, pentru repararea prejudiciului pretins a fi fost suferit ca urmare a înscrierii Gestoras Pro Amnistia pe lista persoanelor, grupurilor şi entităţilor prevăzute la articolul 1 din Poziţia comună 2001/931, la articolul 1 din Poziţia comună 2002/340 şi, respectiv, la articolul 1 din Poziţia comună 2002/462;

calcularea de dobânzi moratorii pentru aceste sume la nivelul de 4,5 % pe an, începând de la data hotărârii Tribunalului până la plata efectivă, şi

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

6Printr-un act separat depus la grefa Tribunalului la 12 februarie 2003, Consiliul a ridicat, în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, o excepţie de inadmisibilitate, cerând ca acţiunea să fie declarată vădit inadmisibilă şi ca reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.7Prin ordonanţa din 5 iunie 2003, preşedintele Camerei a doua a Tribunalului a admis intervenţiile Regatului Spaniei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în susţinerea concluziilor Consiliului. Numai Regatul Spaniei a depus observaţii cu privire la excepţia de inadmisibilitate.8În observaţiile lor cu privire la excepţia de inadmisibilitate, recurenţii au solicitat Tribunalului:

declararea admisibilităţii acţiunii în despăgubire;

în subsidiar, constatarea încălcării de către Consiliu a principiilor generale ale dreptului comunitar şi

în orice caz, obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

9Prin ordonanţa atacată, pronunţată în temeiul articolului 111 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a respins acţiunea, fără a deschide procedura orală.10În primul rând, acesta a apreciat că era în mod vădit necompetent, în sistemul de drept al Uniunii Europene, să soluţioneze acţiunea în răspundere introdusă de recurenţi.11Pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul a arătat că recurenţii nu erau vizaţi decât de articolul 4 din Poziţia comună 2001/931, în temeiul căruia statele membre îşi acordă reciproc asistenţă cât mai extinsă în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală prevăzute în titlul VI din Tratatul UE şi, prin urmare, că actele presupuse a fi la originea prejudiciului pretins aveau ca unic temei juridic pertinent articolul 34 UE. Acesta a constatat că singurele căi de atac prevăzute la articolul 35 alineatele (1), (6) şi (7) UE, la care face trimitere articolul 46 UE, erau trimiterea preliminară, acţiunea în anulare şi soluţionarea diferendelor între statele membre. în consecinţă, Tribunalul a apreciat că nicio acţiune în despăgubire nu era prevăzută în cadrul titlului VI din Tratatul UE.12În al doilea rând, Tribunalul a hotărât că era totuşi competent pentru a judeca acţiunea, dar numai în măsura în care aceasta era bazată pe o încălcare a competenţelor Comunităţii.13Tribunalul a amintit într-adevăr că instanţa comunitară este competentă să verifice dacă un act adoptat în temeiul Tratatului UE nu aduce atingere competenţelor Comunităţii. Acesta a verificat astfel, la punctele 41-47 din ordonanţa atacată, dacă, prin adoptarea actelor în litigiu, Consiliul nu a încălcat competenţele Comunităţii.14Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că recurenţii nu au menţionat niciun temei juridic din Tratatul CE care ar fi fost încălcat. Acesta a considerat că, în mod justificat, Consiliul s-a întemeiat pe titlul VI din Tratatul UE pentru a adopta actele în cauză şi că, în consecinţă, acţiunea, în măsura în care se întemeiază pe o încălcare a competenţelor Comunităţii, trebuia respinsă ca vădit nefondată.<TI><P>Concluziile părţilor în faţa Curţii</P></TI>15Recurenţii solicită Curţii:

anularea ordonanţei atacate;

judecarea acţiunii de către Curte şi admiterea concluziilor prezentate de recurenţi în faţa Tribunalului şi

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

16Consiliul solicită Curţii:

respingerea recursului ca vădit inadmisibil;

în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat;

dacă este cazul, trimiterea cauzei la Tribunal şi

obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

17Regatul Spaniei prezintă concluzii identice cu cele ale Consiliului.<TI><P>Cu privire la recurs</P></TI><TI><P>Cu privire la admisibilitatea recursului</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>18Consiliul şi Regatul Spaniei arată că argumentele prezentate de recurenţi sunt, în esenţă, identice cu cele prezentate în primă instanţă, fără a menţiona în mod specific eroarea de drept care ar vicia ordonanţa atacată. Recursul ar trebui, prin urmare, să fie respins ca vădit inadmisibil<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>În ceea ce priveşte partea din recurs îndreptată împotriva ordonanţei atacate în măsura în care aceasta respinge motivul bazat pe încălcarea de către Consiliu a competenţelor atribuite Comunităţii</TXT></NP></TI>19Recurenţii au susţinut în faţa Tribunalului că, adoptând Poziţia comună 2001/931, confirmată prin Poziţiile comune 2002/340 şi 2002/462, Consiliul ar fi încălcat în mod intenţionat competenţele atribuite Comunităţii, în scopul de a lipsi persoanele vizate de această poziţie comună de dreptul la un recurs efectiv.20Prin ordonanţa atacată, Tribunalul s-a declarat competent să soluţioneze acţiunea introdusă de către recurenţi numai în măsura în care aceasta este bazată pe încălcarea competenţelor Comunităţii, referindu-se mai ales la hotărârea din 12 mai 1998, Comisia/Consiliul (C-170/96, Rec, p. I-2763, punctul 17). Tribunalul a apreciat, la punctele 45 şi 46 ale ordonanţei atacate, că articolul 34 UE era baza juridică pertinentă pentru adoptarea articolului 4 din Poziţia comună 2001/931 şi că recurenţii nu menţionaseră un temei juridic din Tratatul CE care ar fi fost încălcat.21În recursul introdus în faţa Curţii, recurenţii se limitează la reafirmarea faptului că poziţiile comune menţionate ar fi fost adoptate de către Consiliu în temeiul articolului 34 UE în unicul scop de a-i priva de un drept la acţiune. Recurenţii nu prezintă totuşi niciun argument în sprijinul acestei teze.22Or, din articolul 225 CE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie şi din articolul 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curţii rezultă că un recurs trebuie să indice în mod precis elementele criticate ale hotărârii sau ale ordonanţei a cărei anulare este cerută, precum şi argumentele juridice care susţin în mod specific această cerere (a se vedea în special hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm şi Goupil/Comisia, C-352/98 P, Rec, p. I-5291, punctul 34, şi hotărârea din 8 ianuarie 2002, Franţa/Monsanto şi Comisia, C-248/99 P, Rec, p. I-1, punctul 68, precum şi ordonanţa din 11 noiembrie 2003, Martinez/Parlamentul European, C-488/01 P, Rec, p. I-13355, punctul 40).23în speţă, trebuie constatat că, astfel cum susţin Consiliul şi Regatul Spaniei, recursul nu arată cauza pentru care motivul de drept pe care s-a bazat Tribunalul, la punctele 45 şi 46 ale ordonanţei atacate, ar fi greşit. Recursul este, pentru aceasta şi în această măsură, inadmisibil.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>În ceea ce priveşte partea din recurs îndreptată împotriva ordonanţei atacate în măsura în care aceasta consideră Tribunalul necompetent pentru a soluţiona acţiunea în despăgubire</TXT></NP></TI>24Astfel cum s-a arătat mai sus, din articolul 225 CE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie şi din articolul 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curţii rezultă că o cerere de recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea sau ordonanţa a cărei anulare se solicită, ca şi argumentele juridice care susţin în mod specific această cerere.25în cauza de faţă, contrar a ceea ce susţin Consiliul şi Regatul Spaniei, recursul, în măsura în care se referă la refuzul Tribunalului de a se declara competent pentru a soluţiona acţiunea în despăgubire, nu se limitează la reproducerea motivelor şi a argumentelor prezentate în faţa Tribunalului, ci precizează elementele criticate ale ordonanţei atacate, precum şi argumentele juridice care susţin în mod concret această cerere.26Rezultă de aici că recursul este admisibil în măsura în care este îndreptat împotriva părţii din ordonanţa atacată prin care Tribunalul s-a declarat necompetent să soluţioneze acţiunea în despăgubire.<TI><P>Cu privire la admisibilitatea anumitor motive invocate în susţinerea recursului</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>27Cu privire la admisibilitatea anumitor motive, Consiliul şi Regatul Spaniei susţin, pe de altă parte, că motivul întemeiat pe analiza celor două versiuni succesive ale notei de subsol din anexa la Poziţia comună 2001/931, care semnalează cu un * categoriile care fac doar obiectul articolului 4, ar fi fost invocat pentru prima dată în replică şi ar fi, prin urmare, inadmisibil Potrivit recurenţilor, această analiză ar releva că, înainte de a fi modificată prin Poziţia comună 2003/482/PESC a Consiliului din 27 iunie 2003 (JO L 160, p. 100), această notă de subsol nu avea în vedere decât persoanele, adică persoanele fizice, cu excluderea grupurilor şi entităţilor, şi că, în aceste condiţii, la 31 octombrie 2002, data introducerii acţiunii sale în faţa Tribunalului, Gestoras Pro Amnistia nu ar fi aparţinut categoriei persoanelor care fac doar obiectul articolului 4, ci categoriei grupurilor şi entităţilor supuse acţiunilor Comunităţii menţionate la articolele 2 şi 3 din Poziţia comună 2001/931.28Consiliul arată de asemenea că nu ar fi fost prezentate Tribunalului şi ar fi, prin urmare, inadmisibile în etapa recursului două motive invocate de recurenţi. Ar fi vorba, în primul rând, despre motivul întemeiat pe faptul că statele membre erau ţinute să îşi respecte obligaţiile convenţionale anterioare, conform articolului 30 din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969, referitor la aplicarea unor tratate succesive cu privire la aceeaşi materie, şi articolului 307 din Tratatul CE. Aceste obligaţii convenţionale anterioare ar garanta respectarea efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Al doilea motiv inadmisibil ar fi cel întemeiat pe faptul că ar exista, în jurisprudenţa Curţii, un principiu de interpretare a competenţei extinse în temeiul căruia Curtea ar fi admis deja competenţa sa dincolo de textul tratatului.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>29Conform articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepţia cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt şi de drept care au apărut în cursul procedurii.30A permite unei părţi să invoce pentru prima dată în faţa Curţii un motiv pe care nu l-a invocat în faţa Tribunalului ar însemna să i se permită acesteia să sesizeze Curtea, a cărei competenţă în materie de recurs este limitată, cu un litigiu extins în raport cu cel prezentat în faţa Tribunalului. în cadrul unui recurs, competenţa Curţii se limitează la aprecierea soluţiei legale care a fost dată motivelor dezbătute în faţa primei instanţe (a se vedea hotărârea din 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi şi alţii, C-136/92 P, Rec, p. I-1981, punctele 58 şi 59).31Ín prezenta cauză, trebuie constatat că motivele întemeiate pe modificarea cuprinsului notei de subsol a anexei la Poziţia comună 2001/931, pe respectarea, de către statele membre, a obligaţiilor lor convenţionale anterioare şi pe principiul general de interpretare referitor la o competenţă extinsă a Curţii nu au fost invocate de către recurenţi în faţa Tribunalului.32Aceste motive sunt, prin urmare, inadmisibile.<TI><P>Cu privire la fond</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>33Recurenţii susţin că Tribunalul s-a declarat fără temei necompetent să judece acţiunea lor în despăgubire.34Uniunea ar fi o comunitate de drept care garantează, în temeiul articolului 6 alineatul (2) UE, dreptul la un recurs efectiv, prevăzut la articolul 13 din CEDO, precum şi dreptul la un tribunal, prevăzut la articolul 6 din aceeaşi convenţie.35Ín plus, prin declaraţia sa privind dreptul la despăgubiri, Consiliul ar fi recunoscut că orice eroare în întocmirea listei din anexa la Poziţia comună 2001/931 constituie o culpă a sa şi că aceasta dă dreptul la despăgubiri. Prin această declaraţie, Consiliul ar fi afirmat că acest drept trebuie să fie recunoscut persoanelor, grupurilor şi entităţilor prevăzute, asemenea recurenţilor, la articolul 4 din Poziţia comună 2001/931, în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele, grupurile şi entităţile înscrise în lista din anexa la Regulamentul nr. 2580/2001 sau prevăzute la articolul 3 din poziţia comună menţionată, care se pot adresa Tribunalului, de vreme ce sunt prevăzute în acte adoptate în temeiul Tratatului CE. Recurenţii se referă în acest sens la ordonanţa preşedintelui Tribunalului din 15 mai 2003, Sison/Consiliul (T-47/03 R, Rec, p. II-2047).36Întrucât actul aflat la originea prejudiciului pretins este un act al Consiliului, adoptat împreună de către toate statele membre, o acţiune în despăgubire nu ar putea fi introdusă în faţa instanţelor naţionale, care nu ar fi competente să o soluţioneze, răspunderea statelor membre fiind indivizibilă.37Se arată, de altfel, că Decizia 2003/48/JAI a Consiliului din 19 decembrie 2002 privind aplicarea unor măsuri specifice de cooperare poliţienească şi judiciară în materia luptei împotriva terorismului, conform articolului 4 din Poziţia comună 2001/931 (JO 2003, L 16, p. 68), prevede, la considerentul (8), că [p]rezenta decizie este conformă drepturilor fundamentale şi respectă principiile recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Nicio prevedere a prezentei decizii nu poate fi interpretată în sensul că ar permite încălcarea protecţiei juridice acordate conform dreptului naţional persoanelor, grupurilor şi entităţilor care figurează în lista din anexa la Poziţia comună 2001/931/PESC [traducere neoficială].38Declaraţia Consiliului privind dreptul la despăgubiri, clarificată prin considerentul (8) al Deciziei 2003/48, precum şi articolul 6 alineatul (2) UE ar constitui, împreună, un temei juridic solid pentru a afirma competenţa instanţei comunitare. Tribunalul ar fi viciat, prin urmare, printr-o eroare de drept ordonanţa atacată, declarându-se necompetent să hotărască asupra pretenţiilor la despăgubiri ale recurenţilor.39În plus, recurenţii pretind că ar fi fost adoptate de către Consiliu, în vederea luptei împotriva terorismului, mai multe acte pe temeiuri juridice diferite, în scopul de a priva anumite categorii de persoane, grupuri şi entităţi de dreptul la un recurs efectiv.40Consiliul susţine că recursul este nefondat. Tribunalul ar fi considerat în mod temeinic că nicio acţiune în despăgubire nu este prevăzută în cadrul titlului VI din Tratatul UE. întrucât nu ar fi în discuţie un act adoptat în cadrul Comunităţii Europene, ci un act adoptat în temeiul dispoziţiilor care guvernează Uniunea, o acţiune în răspundere nu ar putea fi introdusă în temeiul articolului 288 CE. Consiliul invocă în sprijinul tezei sale hotărârea din 26 noiembrie 1975, Grands moulins des Antilles/Comisia (99/74, Rec, p. 1531, punctul 17).41Considerentul (8) al Deciziei 2003/48 nu ar urmări decât protecţia juridică acordată conform dreptului naţional, iar nu conform dreptului comunitar. Nici acest text, nici declaraţia Consiliului privind dreptul la despăgubiri nu ar fi de natură să permită instanţei comunitare să hotărască în privinţa acţiunii în despăgubiri a recurenţilor, care nu este prevăzută de Tratatul UE.42Regatul Spaniei arată că activităţile Gestoras Pro Amnistia au fost declarate ilegale prin ordonanţa din 19 decembrie 2001 a judecătorului central de instrucţie nr. 5 din cadrul Audiencia Nacional din Madrid. Domnul Olano Olano, condamnat deja în mai multe rânduri de justiţia spaniolă, în special pentru deţinerea de arme, muniţii sau substanţe explozive, ar fi făcut obiectul unui mandat internaţional de arestare emis de acelaşi judecător central de instrucţie, ar fi fost arestat la 3 decembrie 2001 de către poliţia franceză, predat autorităţilor spaniole, apoi încarcerat la Madrid. în ceea ce îl priveşte pe domnul Zelarain Errasti, arestat la 31 octombrie 2001 din cauza responsabilităţilor sale în cadrul Gestoras Pro Amnistia, acesta ar fi fost pus sub acuzare de justiţia spaniolă în cauza având ca obiect această asociaţie şi într-o altă cauză, pentru fapta de apartenenţă la o organizaţie teroristă.43Pe fond, Regatul Spaniei împărtăşeşte teza Consiliului. Recursul nu ar aduce niciun element susceptibil să repună în discuţie legalitatea ordonanţei atacate.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea prevederilor titlului VI din Tratatul UE</TXT></NP></TI>44Din articolul 46 UE rezultă că dispoziţiile Tratatelor CE şi CEEA referitoare la competenţa Curţii nu sunt aplicabile titlului VI din Tratatul UE decât în condiţiile prevăzute la articolul 35 UE.45Conform acestei ultime dispoziţii, Curtea este competentă în trei situaţii. în primul rând, în temeiul alineatului (1) al articolului 35 UE, ea este competentă să hotărască cu titlu preliminar cu privire la validitatea şi interpretarea deciziilor-cadru şi a deciziilor, la interpretarea convenţiilor stabilite în temeiul titlului VI din Tratatul UE, precum şi la validitatea şi interpretarea măsurilor de aplicare a acestora. în al doilea rând, alineatul (6) prevede de asemenea competenţa Curţii de a controla legalitatea deciziilor-cadru şi a deciziilor atunci când o acţiune este introdusă de către un stat membru sau de către Comisia Comunităţilor Europene pentru motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a Tratatului UE sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau de abuz de putere. în sfârşit, alineatul (7) prevede competenţa Curţii de a hotărî cu privire la orice diferend între statele membre privind interpretarea sau aplicarea actelor adoptate în temeiul articolului 34 alineatul (2) UE, în cazul în care diferendul respectiv nu a putut fi rezolvat în cadrul Consiliului în termen de şase luni de la sesizarea acestuia de către unul dintre statele membre.46Ín schimb, articolul 35 UE nu atribuie Curţii nicio competenţă de a soluţiona vreo acţiune în răspundere.47Ín plus, articolul 41 alineatul (1) UE nu menţionează, printre articolele Tratatului de instituire a Comunităţii Europene care sunt aplicabile în domeniile vizate de titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 288 al doilea paragraf CE, potrivit căruia Comunitatea este obligată să repare, conform principiilor generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de agenţii săi în exerciţiul funcţiunilor lor, nici articolul 235 CE, potrivit căruia Curtea este competentă să soluţioneze litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor menţionate la articolul 288 al doilea paragraf CE (a se vedea, prin analogie, hotărârea din 15 martie 2005, Spania/Eurojust, C-160/03, Rec, p. I-2077, punctul 38).48Din cele de mai sus rezultă că Tribunalul nu a viciat ordonanţa sa printr-o eroare de drept apreciind că nicio acţiune în răspundere nu este prevăzută în cadrul titlului VI din Tratatul UE. Motivul trebuie, prin urmare, să fie respins.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la o protecţie jurisdicţională efectivă</TXT></NP></TI>49Recurenţii au invocat de asemenea în faţa Tribunalului respectarea drepturilor fundamentale şi în special dreptul la o protecţie jurisdicţională efectivă care decurge din articolul 6 alineatul (2) UE. Aceştia susţin, în esenţă, că nu dispun de nicio cale de a contesta înscrierea Gestoras Pro Amnistia pe lista din anexa la Poziţia comună 2001/931 şi că ordonanţa atacată aduce atingere dreptului lor la o protecţie jurisdicţională efectivă.50Este adevărat că, în ceea ce priveşte Uniunea, tratatele au stabilit un sistem de căi de atac în care competenţele Curţii sunt, în temeiul articolului 35 UE, mai puţin largi în cadrul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană decât în Tratatul CE (a se vedea în acest sens hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C-105/03, Rec, p. I-5285, punctul 35). De altfel, acestea sunt şi mai reduse în cadrul titlului V. Dacă un sistem de căi de atac, şi în special un regim de răspundere extracontractuală, altul decât cel creat de tratate, este cu siguranţă posibil, este de competenţa statelor membre ca, dacă este cazul, conform articolului 48 UE, să modifice sistemul în vigoare în prezent.51Recurenţii nu pot totuşi să susţină în mod valabil că sunt lipsiţi de orice protecţie jurisdicţională. Astfel cum rezultă din articolul 6 UE, Uniunea se întemeiază pe principiul statului de drept şi respectă drepturile fundamentale ca principii generale ale dreptului comunitar. Rezultă de aici că instituţiile sunt supuse controlului conformităţii actelor lor cu tratatele şi cu principiile generale de drept, asemenea statelor membre atunci când acestea pun în aplicare dreptul Uniunii.52În această privinţă, trebuie subliniat că, potrivit articolului 34 UE, Consiliul poate adopta acte diferite ca natură şi sferă de aplicare. Conform articolului 34 alineatul (2) litera (a) UE, Consiliul poate să adopte poziţii comune care definesc abordarea de către Uniune a unei chestiuni determinate. O poziţie comună obligă statele membre să i se conformeze, în temeiul principiului de cooperare loială care presupune îndeosebi ca statele membre să ia toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dreptul Uniunii Europene (a se vedea hotărârea Pupino, citată anterior, punctul 42). Articolul 37 UE prevede astfel că statele membre apără poziţiile comune în cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale la care participă. Totuşi, o poziţie comună nu este considerată a avea, prin ea însăşi, efect juridic faţă de terţi. De aceea, în cadrul sistemului instituit prin titlul VI din Tratatul UE, numai deciziile-cadru şi deciziile pot face obiectul unei acţiuni în anulare în faţa Curţii de Justiţie. Competenţa Curţii, astfel cum este definită la alineatul (1) al articolului 35 UE, de a hotărî cu titlu preliminar nu acoperă şi poziţiile comune, ci se limitează la verificarea validităţii şi la interpretarea deciziilor-cadru şi a deciziilor, la interpretarea convenţiilor stabilite în temeiul titlului VI, precum şi la verificarea validităţii şi la interpretarea măsurilor de aplicare a acestora.53Neprevăzând posibilitatea pentru instanţele naţionale de a sesiza Curtea cu o întrebare preliminară referitoare la o poziţie comună, ci numai cu întrebări referitoare la actele enumerate la articolul 35 alineatul (1) UE, acesta prevede ca acte susceptibile să facă obiectul unei asemenea trimiteri preliminare toate dispoziţiile adoptate de Consiliu care urmăresc să producă efecte juridice faţă de terţi. Din moment ce procedura care permite Curţii să hotărască cu titlu preliminar urmăreşte să asigure respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatului, interpretarea restrictivă a articolului 35 alineatul (1) UE ar fi contrară acestui obiectiv. Posibilitatea de a sesiza Curtea cu titlu preliminar trebuie, prin urmare, să fie deschisă în privinţa tuturor dispoziţiilor adoptate de Consiliu, oricare ar fi natura sau forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice faţă de terţi (a se vedea, prin analogie, hotărârea din 31 martie 1971, Comisia/Consiliul, cunoscută sub numele AETR, 22/70, Rec, p. 263, punctele 38-42, şi din 20 martie 1997, Franţa/Comisia, C-57/95, Rec, p. I-1627, punctul 7 şi următoarele).54În consecinţă, o poziţie comună care ar avea, datorită conţinutului său, o sferă de aplicare care o depăşeşte pe aceea atribuită de Tratatul UE acestui tip de act trebuie să poată fi supusă controlului Curţii. Pentru acest motiv, o instanţă naţională, sesizată cu un litigiu care, incidental, ar pune problema validităţii sau a interpretării unei poziţii comune adoptate în temeiul articolului 34 UE, astfel cum se întâmplă în speţa de faţă cu o parte din Poziţia comună 2001/931 şi, în orice caz, cu articolul 4 şi cu anexa la aceasta, şi care ar avea o îndoială serioasă cu privire la întrebarea dacă această poziţie comună ar urmări în realitate să producă efecte juridice faţă de terţi, ar putea cere Curţii să hotărască cu titlu preliminar, în condiţiile prevăzute la articolul 35 UE. Ar fi atunci de competenţa Curţii să constate, dacă este cazul, că poziţia comună urmăreşte să producă efecte juridice faţă de terţi, să îi restabilească adevărata sa natură şi să hotărască cu titlu preliminar.55Curtea ar fi de asemenea competentă să controleze legalitatea unor astfel de acte atunci când o acţiune a fost introdusă de un stat membru sau de Comisie în condiţiile prevăzute la articolul 35 alineatul (6) UE.56În sfârşit, trebuie amintit că este de competenţa statelor membre, şi în special a instanţelor naţionale, să interpreteze şi să aplice normele interne de procedură care guvernează folosirea acţiunilor în justiţie într-un mod care să permită persoanelor fizice şi juridice să conteste legalitatea oricărei decizii sau a oricărei alte măsuri naţionale referitoare la elaborarea sau la aplicarea în ceea ce le priveşte a unui act al Uniunii Europene şi să ceară, dacă este cazul, repararea prejudiciului suferit57Rezultă din aceasta că susţinerea recurenţilor potrivit căreia poziţia comună atacată îi privează de posibilitatea de a acţiona în justiţie, contrar exigenţelor unei protecţii jurisdicţionale efective, şi că ordonanţa atacată ar aduce atingere dreptului lor la o astfel de protecţie nu este întemeiată. în consecinţă, motivul trebuie respins.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la motivul întemeiat pe neluarea în considerare a declaraţiei făcute de Consiliu în Decizia nr. 15453/01 din <DATE ISO="20011218">18 decembrie 2001</DATE></TXT></NP></TI>58Recurenţii au invocat în faţa Tribunalului declaraţia făcută de Consiliu în Decizia nr. 15453/01 din 18 decembrie 2001, potrivit căreia Consiliul reaminteşte, cu privire la articolul 1 alineatul (6) din poziţia comună privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului şi cu privire la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane şi entităţi în vederea combaterii terorismului, că orice eroare referitoare la persoanele, grupurile sau entităţile vizate dă dreptul părţii lezate să ceară despăgubiri în justiţie [traducere neoficială].59Potrivit recurenţilor, această declaraţie ar trebui interpretată în lumina considerentului (8) al Deciziei 2003/48/JAI a Consiliului din 19 decembrie 2002 privind aplicarea unor măsuri specifice de cooperare poliţienească şi judiciară în materia luptei împotriva terorismului, potrivit căruia: [p]rezenta decizie este conformă drepturilor fundamentale şi respectă principiile recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Nicio prevedere a prezentei decizii nu poate fi interpretată în sensul că ar permite încălcarea protecţiei juridice acordate conform dreptului naţional persoanelor, grupurilor şi entităţilor care figurează în lista din anexa la Poziţia comună 2001/931/PESC [traducere neoficială].60Dintr-o jurisprudenţă constantă a Curţii rezultă totuşi că o astfel de declaraţie nu este suficientă pentru a crea o cale legală care nu este prevăzută de textele aplicabile şi că, prin urmare, nu i se poate recunoaşte niciun efect juridic şi nici nu poate fi reţinută pentru interpretarea dreptului derivat din Tratatul UE atunci când, precum în cauza de faţă, textul dispoziţiei respective nu face nicio trimitere la conţinutul declaraţiei (a se vedea în acest sens hotărârea din 26 februarie 1991, Antonissen, C-292/89, Rec, p. I-745, punctul 18, hotărârea din 29 mai 1997, VAG Sverige, C-329/95, Rec, p. I-2675, punctul 23, şi hotărârea din 24 iunie 2004, Heidelberg Bauchemie, C-49/02, Rec, p. I-6129, punctul 17).61Prin urmare, nu a existat o eroare de drept atunci când Tribunalul a hotărât, prin ordonanţa atacată, că declaraţia Consiliului din Decizia nr. 15453/01 din 18 decembrie 2001 nu ar putea fi suficientă pentru a da Curţii competenţa să soluţioneze o acţiune în despăgubire în cadrul titlului VI din Tratatul UE.62Din ansamblul celor prezentate rezultă că Tribunalul nu a viciat ordonanţa sa printr-o eroare de drept atunci când s-a declarat vădit necompetent pentru a soluţiona o acţiune în despăgubire având ca obiect repararea eventualului prejudiciu cauzat recurenţilor prin înscrierea Gestoras Pro Amnistia în lista din anexa la Poziţia comună 2001/931, astfel cum a fost actualizată prin Poziţiile comune 2002/340 şi 2002/462.63Întrucât niciunul dintre motive nu este fondat, recursul trebuie respins.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>64Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acelaşi regulament, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Consiliul a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, iar recurenţii au căzut în pretenţii, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.65Potrivit articolului 69 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, de asemenea aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 menţionat, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Conform acestei dispoziţii, Regatul Spaniei trebuie, prin urmare, să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară şi hotărăşte:

1)Respinge recursul2)Obligă Gestoras Pro Amnistia şi pe domnii Olano Olano şi Zelarain Errasti la plata cheltuielilor de judecată,3)Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături