1

Prin recursurile formulate, Illumina Inc. (cauza C‑611/22 P) și Grail LLC (cauza C‑625/22 P) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 13 iulie 2022, Illumina/Comisia (T‑227/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2022:447), prin care acesta a respins acțiunea Illumina având ca obiect anularea, în primul rând, a Deciziei C(2021) 2847 final a Comisiei Europene din 19 aprilie 2021 de admitere a solicitării formulate de autoritatea națională de concurență franceză având ca obiect examinarea de către Comisie a operațiunii de concentrare privind dobândirea de către Illumina Inc. a controlului exclusiv asupra Grail (cazul COMP/M.10188 – Illumina/Grail) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), în al doilea rând, a Deciziilor C(2021) 2848 final, C(2021) 2849 final, C(2021) 2851 final, C(2021) 2854 final și C(2021) 2855 final ale Comisiei din 19 aprilie 2021 de admitere a cererilor formulate de autoritățile naționale de concurență elenă, belgiană, norvegiană, islandeză și neerlandeză de a se alătura acestei solicitări de trimitere (denumite în continuare, împreună cu decizia în litigiu, „deciziile în litigiu”) și, în al treilea rând, a scrisorii Comisiei din 11 martie 2021 de informare a Illumina și a Grail cu privire la solicitarea de trimitere menționată (denumită în continuare „scrisoarea de informare”).

Cadrul juridic

2

Considerentele (5)-(8), (11), (14)-(16), (24) și (25) ale Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările economice] (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201) au următorul cuprins:

3

Articolul 1 din Regulamentul nr. 139/2004, intitulat „Sfera de aplicare”, prevede:

4

Potrivit articolului 3 alineatul (1) din acest regulament:

5

Articolul 4 din regulamentul menționat, intitulat „Notificarea prealabilă a concentrărilor și trimiterea prealabilă notificării la cererea părților care fac notificarea”, prevede:

6

Articolul 9 din Regulamentul nr. 139/2004, intitulat „Trimiterea către autoritățile competente ale statelor membre”, are următorul cuprins:

7

Articolul 22 din acest regulament, intitulat „Trimiterea către Comisie”, are următorul cuprins:

8

Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”) cuprinde Protocolul 24 privind cooperarea în domeniul controlului concentrărilor. Articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din acest protocol prevede că unul sau mai multe state membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) se pot alătura unei cereri adresate Comisiei de un stat membru în conformitate cu articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 atunci când concentrarea afectează comerțul dintre unul sau mai multe state membre și unul sau mai multe state AELS și amenință să afecteze semnificativ concurența de pe teritoriul statului sau statelor AELS care se alătură cererii.

Istoricul litigiului

9

Istoricul litigiului a fost prezentat la punctele 6-35 din hotărârea atacată și, în scopul prezentei proceduri, poate fi rezumat după cum urmează.

Cu privire la întreprinderile implicate și la concentrarea în discuție

10

Illumina este o societate cu sediul în Statele Unite, care oferă soluții în domeniul analizei genetice și genomice prin secvențiere și cipuri.

11

La 20 septembrie 2020, Illumina a încheiat un acord și un plan de fuziune privind preluarea controlului exclusiv asupra Grail (fostă Grail Inc.), de asemenea o societate cu sediul în Statele Unite, care dezvoltă analize de sânge pentru depistarea precoce a cancerului și la care deținea deja 14,5 % din capital (denumită în continuare „concentrarea în discuție”).

12

La 21 septembrie 2020, Illumina și Grail au publicat un comunicat de presă prin care anunțau această concentrare.

Cu privire la lipsa notificării

13

Întrucât cifra de afaceri a Illumina și cea a Grail nu depășeau pragurile relevante, ținând seama în special de faptul că Grail nu realiza venituri nici în Uniunea Europeană, nici în altă parte a lumii, concentrarea în discuție nu avea dimensiune europeană, în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 139/2004, și, prin urmare, nu a fost notificată Comisiei în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din acest regulament.

14

Concentrarea în discuție nu a fost notificată nici în statele membre ale Uniunii sau în alte state părți la Acordul privind SEE, întrucât nu intra în domeniul de aplicare al reglementării lor naționale în materie de control al concentrărilor.

Cu privire la solicitarea de trimitere către Comisie

15

Comisia a fost sesizată la 7 decembrie 2020 cu o plângere privind concentrarea în discuție.

16

La 19 februarie 2021, Comisia a adresat statelor membre și statelor părți la Acordul privind SEE, în temeiul articolului 22 alineatul (5) din Regulamentul nr. 139/2004, o scrisoare prin care le‑a informat cu privire la concentrarea în discuție, explicându‑le motivele pentru care considera că această concentrare părea să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din acest regulament și invitându‑le să îi prezinte o solicitare de trimitere în temeiul acestei din urmă dispoziții, pentru ca ea să examineze concentrarea menționată (denumită în continuare „scrisoarea de invitație”).

17

La 4 martie 2021, Comisia a informat Illumina și Grail cu privire la trimiterea scrisorii de invitație către statele membre și celelalte state părți la Acordul privind SEE și că acestea aveau posibilitatea să îi adreseze o solicitare de trimitere în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004.

18

La 9 martie 2021, autoritatea națională de concurență franceză a solicitat Comisiei, în temeiul acestei dispoziții, să examineze concentrarea în discuție (denumită în continuare „solicitarea de trimitere”).

19

La 10 martie 2021, în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 139/2004, Comisia a informat autoritățile naționale de concurență ale celorlalte state membre și ale celorlalte state părți la Acordul privind SEE, precum și Autoritatea de Supraveghere AELS cu privire la solicitarea de trimitere. La 11 martie 2021, Comisia a adresat Illumina și Grail scrisoarea de informare, prin care le‑a informat cu privire la această cerere, amintindu‑le că, în temeiul articolului 7 și al articolului 22 alineatul (4) primul paragraf a doua teză din acest regulament, ele nu puteau realiza concentrarea în discuție înainte ca ea să fi respins cererea menționată sau să fi declarat această concentrare compatibilă cu piața internă.

20

La 16 și 29 martie 2021, Illumina și Grail au prezentat Comisiei observații prin care se opun solicitării de trimitere. La 2, 7 și 12 aprilie 2021, Illumina a răspuns la solicitările de informații pe care Comisia i le adresase la 26 martie și 8 aprilie 2021.

21

Prin scrisorile din 24, 26 și 31 martie 2021, autoritățile naționale de concurență islandeză, norvegiană, belgiană, neerlandeză și elenă au solicitat să se alăture solicitării de trimitere, în temeiul articolului 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 139/2004 și, în ceea ce privește autoritățile naționale de concurență islandeză și norvegiană, în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Protocolul 24 al Acordului privind SEE (denumite în continuare „solicitările de alăturare”).

22

La 31 martie 2021, Comisia a publicat Orientările privind aplicarea mecanismului de trimitere prevăzut la articolul 22 din Regulamentul privind concentrările economice la anumite categorii de cazuri (JO 2021, C 113, p. 1).

Cu privire la deciziile în litigiu

23

Prin deciziile în litigiu, Comisia a admis solicitarea de trimitere și solicitările de alăturare.

24

Comisia a considerat, în primul rând, că solicitarea de trimitere a fost formulată în termenul de 15 zile lucrătoare prevăzut la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, de la data la care ea adusese concentrarea în discuție, prin intermediul scrisorii de invitație, la cunoștința printre altele a Republicii Franceze.

25

În al doilea rând, Comisia a apreciat de asemenea că solicitările de alăturare fuseseră introduse de autoritățile naționale de concurență islandeză, norvegiană, belgiană, neerlandeză și elenă în termenul de 15 lucrătoare, prevăzut la articolul 22 alineatul (2) al doilea paragraf din acest regulament, de la data la care, prin scrisoarea din 10 martie 2021, ea informase aceste autorități cu privire la solicitarea de trimitere.

26

În al treilea rând, Comisia a considerat că concentrarea în discuție îndeplinea criteriile prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004, astfel încât statele membre puteau să îi solicite să examineze această concentrare, deși ea nu era de dimensiune europeană.

27

Ea a apreciat, în această privință, că statele membre puteau să îi solicite să examineze orice concentrare „pentru care nu aveau competență”, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 22 din acest regulament.

Procedura în fața Tribunalului

28

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 28 aprilie 2021, Illumina a introdus acțiunea înregistrată cu numărul de cauză T‑227/21.

29

Prin Ordonanța din 2 iulie 2021, președintele Camerei a treia extinse a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Grail în procedura în susținerea concluziilor Illumina.

30

Prin deciziile din 12 și 22 iulie, precum și din 6 august 2021 și prin Ordonanța din 25 august 2021, președintele Camerei a treia extinse a Tribunalului a admis cererile de intervenție ale Regatului Țărilor de Jos, Republicii Franceze, Republicii Elene și, respectiv, Autorității de Supraveghere AELS în procedura în susținerea concluziilor Comisiei.

31

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 18 august 2021, Illumina a informat Tribunalul că preluase, la aceeași dată, totalitatea părților sociale ale Grail, dar că pusese în aplicare o separare a elementelor de activ, astfel încât să garanteze că nu exercită controlul asupra acestei societăți.

32

La 7 octombrie 2021, Comisia a solicitat Tribunalului ca, ținând seama de această achiziție, să revoce calitatea de intervenientă a Grail.

33

Pledoariile părților și răspunsurile lor la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 16 decembrie 2021.

Hotărârea atacată

34

În hotărârea atacată, după ce a respins cererea Comisiei de revocare a calității de intervenientă a Grail (punctele 53-59) și după ce a apreciat că acțiunea trebuia declarată, pe de o parte, inadmisibilă în măsura în care era îndreptată împotriva scrisorii de informare și, pe de altă parte, admisibilă în măsura în care avea ca obiect anularea deciziilor în litigiu (punctele 60-82), Tribunalul a examinat cele trei motive invocate de Illumina în susținerea acțiunii sale. Primul dintre aceste motive era întemeiat pe necompetența Comisiei de a examina o concentrare care nu intra în domeniul de aplicare al reglementării naționale în materie de control al concentrărilor a statului membru care a solicitat efectuarea acestei examinări. Al doilea motiv era întemeiat pe caracterul tardiv al solicitării de trimitere, care nu ar fi fost formulată în termenul prevăzut la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, și pe încălcarea principiilor securității juridice și bunei administrări, ținând seama de întârzierea Comisiei în a adresa scrisoarea de invitație. Al treilea motiv era întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice, pentru motivul că la data la care Illumina și Grail conveniseră concentrarea în discuție, practica decizională a Comisiei consta în a refuza examinarea concentrărilor care nu intrau în domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control al concentrărilor.

35

Apreciind că niciunul dintre aceste motive nu era întemeiat, Tribunalul a respins această acțiune în totalitate.

36

În primul rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe necompetența Comisiei, Tribunalul a statuat, în urma unei interpretări literale, istorice, contextuale și teleologice a articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, că statele membre puteau, în condițiile prevăzute de această dispoziție, să solicite trimiterea unei concentrări care nu este de dimensiune europeană, independent de existența sau de domeniul de aplicare al reglementării lor naționale în materie de control ex ante al concentrărilor. El a dedus de aici că Comisia a putut admite în mod întemeiat, prin deciziile în litigiu, solicitarea de trimitere și solicitările de alăturare (hotărârea atacată, punctele 183 și 184).

37

Tribunalul a considerat în această privință că argumentele Illumina și Grail nu erau de natură să repună în discuție această interpretare.

38

Primo, Tribunalul a înlăturat afirmația Illumina potrivit căreia un stat membru care a adoptat o reglementare națională în materie de control al concentrărilor care nu sunt de dimensiune europeană nu are posibilitatea de a trimite Comisiei astfel de concentrări atunci când acestea nu intră sub incidența acestei reglementări. Tribunalul a apreciat printre altele că, în conformitate cu principiul atribuirii de competențe prevăzut la articolul 4 alineatul (1) TUE coroborat cu articolul 5 TUE, o concentrare care, în lipsa depășirii pragurilor cifrelor de afaceri prevăzute la articolul 1 din Regulamentul nr. 139/2004, nu intră în domeniul de aplicare al acestui regulament este în mod implicit de competența statelor membre. Prin urmare, acestea din urmă ar fi, din punctul de vedere al dreptului Uniunii, întotdeauna competente să formuleze o solicitare de trimitere în temeiul articolului 22 din regulamentul menționat (hotărârea atacată, punctele 153-156).

39

Secundo, Tribunalul a considerat că interpretarea articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, astfel cum a fost reținută în deciziile în litigiu, potrivit căreia un stat membru poate solicita trimiterea unei concentrări în temeiul acestei dispoziții independent de existența sau de domeniul de aplicare al reglementării sale naționale în materie de control ex ante al concentrărilor respectă principiul subsidiarității. În special, această interpretare ar asigura că dispoziția menționată constituie un „mecanism corectiv eficient” având în vedere acest principiu, în sensul considerentului (11) al acestui regulament, protejând interesele statelor membre. În plus, ea ar garanta, în conformitate cu considerentul (14) al regulamentului menționat, ca un caz să fie analizat de cea mai competentă autoritate, având în vedere principiul amintit (hotărârea atacată, punctele 157-166).

40

Tertio, Tribunalul a statuat că interpretarea menționată respectă principiul proporționalității și, după cum a indicat legiuitorul Uniunii în considerentul (6) al Regulamentului nr. 139/2004, nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de a face astfel încât concurența să nu fie denaturată pe piața internă. Tribunalul a indicat printre altele că interpretarea articolului 22 din acest regulament reținută în deciziile în litigiu nu permite Comisiei să examineze o concentrare în temeiul acestui articol decât în anumite cazuri specifice atunci când sunt îndeplinite cele patru criterii cumulative prevăzute la articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din regulament (hotărârea atacată, punctele 167-172).

41

Quarto, Tribunalul a considerat că interpretarea articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 preconizată de Illumina și de Grail, care condiționează aplicarea acestei dispoziții de domeniul de aplicare al reglementărilor naționale în materie de control al concentrărilor, prevăzând totodată o excepție pentru statele membre care nu dispun de o astfel de reglementare, ar determina o incertitudine în ceea ce privește concentrările care intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate. În schimb, interpretarea reținută în deciziile în litigiu ar condiționa aplicarea acestui articol numai de îndeplinirea a celor patru criterii cumulative prevăzute la articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din acest regulament, care ar garanta aplicarea uniformă a acestui articol 22 în Uniune, cu respectarea principiului securității juridice (hotărârea atacată, punctele 173-178).

42

Quinto, Tribunalul a apreciat că caracterul excepțional al trimiterilor în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 invocat de Illumina este menținut de interpretarea reținută în deciziile atacate, întrucât competența de examinare a Comisiei continuă să depindă în principal de depășirea pragurilor cifrelor de afaceri definite la articolul 1 din acest regulament, iar mecanismul de trimitere în temeiul articolului 22 din regulamentul menționat nu constituie decât o competență subsidiară care permite, în anumite cazuri specifice și în condiții precise, ca o concentrare care nu depășește aceste praguri în pofida efectelor sale transfrontaliere să poată fi de asemenea examinată de Comisie la cererea unuia sau mai multor state membre, ceea ce ține seama de funcția acestui articol 22 ca „mecanism corectiv” (hotărârea atacată, punctul 182).

43

În al doilea rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe caracterul tardiv al solicitării de trimitere și pe încălcarea principiilor securității juridice și bunei administrări, Tribunalul a statuat, pe de o parte, că această solicitare fusese formulată în termenul de 15 zile de la trimiterea scrisorii de invitație, care constituia „aducerea la cunoștință” în sensul articolului 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 (hotărârea atacată, punctul 214). El a considerat, pe de altă parte, că, deși această scrisoare a fost trimisă de Comisie într‑un termen nerezonabil, această singură împrejurare nu era suficientă pentru a stabili o încălcare a dreptului la apărare (hotărârea atacată, punctele 239 și 242).

44

În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice, Tribunalul l‑a respins pentru motivul, printre altele, că Illumina nu demonstrase că obținuse de la Comisie asigurări precise, necondiționate și concordante cu privire la soluționarea concentrărilor care nu intrau în domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control al concentrărilor (hotărârea atacată, punctul 263).

Procedura în fața Curții și concluziile părților în recursuri

Cu privire la conexare

45

Prin înscrisurile depuse la grefa Curții la 22 septembrie și, respectiv, la 30 septembrie 2022, Illumina și Grail au introdus prezentele recursuri.

46

În conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, președintele Curții a decis, la 21 decembrie 2022, conexarea prezentelor cauze pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării hotărârii.

Cu privire la cererile de intervenție

47

Prin decizia președintelui Curții din 14 februarie 2023, a fost admisă cererea de intervenție a Republicii Estonia în cauza C‑625/22 P în susținerea concluziilor Grail.

48

Prin Ordonanța președintelui Curții din 10 martie 2023, Illumina/Comisia (C‑611/22 P, EU:C:2023:205), a fost admisă cererea de intervenție a Biocom California în cauza C‑611/22 P în susținerea concluziilor Illumina.

49

Prin Ordonanța președintelui Curții din 10 martie 2023, Grail/Comisia (C‑625/22 P, EU:C:2023:227), au fost, în schimb, respinse cererile de intervenție prezentate de Association française des juristes d’entreprise (AFJE) și de European Company Lawyers Association (ECLA).

Cu privire la cererile de procedură accelerată

50

Prin înscrisuri separate depuse la grefa Curții la 8 și 20 decembrie 2022, Comisia a solicitat judecarea prezentelor cauze potrivit procedurii accelerate prevăzute la articolele 133-136 din Regulamentul de procedură, aplicabile recursurilor în temeiul articolului 190 alineatul (1) din acest regulament.

51

În susținerea cererilor sale, Comisia a susținut în esență că deciziile referitoare la concentrarea în discuție, în special Decizia C(2022) 6454 final a Comisiei din 6 septembrie 2022 privind declararea unei concentrări ca fiind incompatibilă cu piața internă și cu funcționarea Acordului privind Spațiul Economic European, adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, deciziile adoptate în temeiul articolului 8 alineatul (5) literele (a) și (c) din acest regulament și orice decizie viitoare de impunere a dizolvării concentrării în temeiul articolului 8 alineatul (4) din regulamentul menționat și de aplicare de amenzi pentru încălcarea articolului 7 alineatul (1) din același regulament sunt întemeiate sau se vor întemeia pe postulatul potrivit căruia Comisia este competentă să examineze concentrarea menționată. Astfel, ar fi în interesul atât al Comisiei, cât și al Illumina și Grail și, în general, al bunei administrări a justiției ca problema competenței Comisiei, care trebuie tranșată de Curte, să fie soluționată cât mai repede posibil.

52

Articolul 133 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că, la cererea reclamantului sau a pârâtului, președintele Curții poate, după ascultarea celeilalte părți, a judecătorului raportor și a avocatului general, să decidă judecarea unei cauze potrivit procedurii accelerate, atunci când natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt.

53

La 10 ianuarie 2023, președintele Curții a decis, după ascultarea celorlalte părți, a judecătorului raportor și a avocatului general, să respingă cererile Comisiei.

54

Astfel, având în vedere caracterul lor sensibil și complex, prezentele cauze se pretau cu dificultate aplicării unei proceduri accelerate, dat fiind că, printre altele, nu era adecvat să se scurteze faza scrisă a procedurii în fața Curții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și alții, C‑83/19, C‑127/19, C‑195/19, C‑291/19, C‑355/19 și C‑397/19, EU:C:2021:393, punctul 103, precum și jurisprudența citată).

55

Era cu atât mai puțin oportun să se trateze cauzele potrivit procedurii accelerate cu cât, pe lângă importanța sistemică și dificultatea întrebărilor adresate, au fost formulate obiecții serioase de Illumina și Grail, care nu avuseseră ocazia, în această etapă, să ia cunoștință de memoriile în răspuns ale Comisiei, iar acestea nu trebuiau să fie private a priori de posibilitatea de a depune memorii în replică.

56

În această privință, interesul instituțiilor Uniunii, desigur legitim, de a stabili cât mai rapid posibil întinderea drepturilor și a prerogativelor conferite de dreptul Uniunii nu este în toate cazurile de natură să stabilească existența unei împrejurări excepționale de natură să justifice ca o cauză să facă obiectul procedurii accelerate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/Polonia (Protocolul nr. 36), C‑207/21 P, EU:C:2022:560, punctul 40 și jurisprudența citată].

57

Totuși, având în vedere importanța prezentelor cauze, președintele Curții a decis ca acestea să fie judecate cu prioritate, în temeiul articolului 53 alineatul (3) din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 18 octombrie 2017, Weiss și alții, C‑493/17, EU:C:2017:792, punctele 13 și 14, precum și Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros și alții, C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 41).

Cu privire la concluziile părților în recursuri

58

Prin recursurile formulate, Illumina (cauza C‑611/22 P) și Grail (cauza C‑625/22 P) solicită Curții:

–

anularea hotărârii atacate;

–

anularea deciziilor în litigiu, a scrisorii de trimitere și a scrisorii de informare și

–

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură de recurs și în procedura în fața Tribunalului.

59

Comisia solicită Curții:

–

respingerea recursurilor și

–

obligarea Illumina și Grail la plata cheltuielilor de judecată.

60

Republica Franceză solicită Curții respingerea recursurilor.

61

Regatul Țărilor de Jos solicită Curții:

–

respingerea recursurilor și

–

obligarea Illumina și Grail la plata cheltuielilor de judecată.

62

Autoritatea de Supraveghere AELS solicită Curții:

–

respingerea recursurilor și

–

obligarea Illumina și Grail la plata cheltuielilor de judecată.

63

Biocom California, care a intervenit în susținerea Illumina (cauza C‑611/22 P), solicită Curții:

–

anularea hotărârii atacate;

–

anularea deciziilor în litigiu, a scrisorii de trimitere și a scrisorii de informare și

–

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri de recurs, inclusiv a propriilor sale cheltuieli de judecată.

64

Republica Estonia, care a intervenit în susținerea Grail (cauza C‑625/22 P), nu a depus un memoriu în intervenție.

Cu privire la recursuri

65

În susținerea recursului formulat în cauza C‑611/22 P, Illumina invocă trei motive.

66

Prin intermediul primului motiv, Illumina susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a interpretat articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004 în sensul că ar permite unui stat membru cu reglementare națională privind controlul concentrărilor să solicite Comisiei examinarea unei concentrări care nu îndeplinește condițiile impuse pentru a fi examinată în temeiul acestei reglementări. Prin intermediul celui de al doilea motiv, Illumina susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a respins motivul întemeiat pe caracterul tardiv al cererii de trimitere și pe încălcarea principiilor securității juridice și bunei administrări. Al treilea motiv invocat de Illumina se întemeiază pe erori de drept în aprecierea de către Tribunal a argumentației sale invocate pe o încălcare a principiilor încrederii legitime și securității juridice, având în vedere asigurările precise, necondiționate și concordante pretins furnizate de vicepreședinta executivă a Comisiei.

67

În susținerea recursului formulat în cauza C‑625/22 P, Grail invocă de asemenea trei motive, întemeiate pe o eroare de drept săvârșită în interpretarea articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, pe o eroare de drept privind întârzierea nerezonabilă a Comisiei și, respectiv, pe o eroare de drept în aprecierea motivului întemeiat pe încrederea legitimă și securitatea juridică, care se suprapun în mare parte cu cele invocate de Illumina.

68

Mai întâi, trebuie să se examineze împreună primul motiv al recursurilor, întemeiat pe erori în interpretarea articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, în special a alineatului (1) al acestuia.

Argumentația părților

69

Illumina susține că este eronată interpretarea Tribunalului potrivit căreia articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004 permite unui stat membru să solicite trimiterea către Comisie a unei concentrări pe care propria sa reglementare națională în materie de control al concentrărilor nu îi permite să o controleze.

70

În primul rând, Tribunalul nu ar fi ținut seama în mod corect de principiile securității juridice, proporționalității și subsidiarității.

71

Mai întâi, Illumina susține că regimul instituit prin Regulamentul nr. 139/2004 concretizează principiul securității juridice, recurgând la praguri obiective ale cifrelor de afaceri pentru a defini concentrările de dimensiune europeană care sunt de competența Comisiei și la termene stricte pentru efectuarea examinării concentrărilor. Or, interpretarea Tribunalului, în special la punctele 174 și 175 din hotărârea atacată, ar determina o insecuritate juridică evidentă, întrucât ar face posibil controlul concentrărilor care nu ating nici pragurile cifrelor de afaceri pentru a avea o dimensiune europeană, nici pragurile de control definite la nivel național. Acest control potențial suplimentar, în afara regimurilor instituite prin respectivul regulament și prin legislațiile naționale, ar mări insecuritatea cu care se confruntă părțile la o concentrare în a ști dacă aceasta este de natură să facă obiectul unui control și, prin urmare, să fie interzisă, modificată sau întârziată.

72

Interpretarea Tribunalului ar crea de asemenea o insecuritate juridică în măsura în care normele de competență pe care aceasta le definește s‑ar baza exclusiv pe criteriile calitative enunțate la articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, fără a ține seama de abordarea adoptată în alte dispoziții ale acestui regulament și în reglementările naționale referitoare la controlul concentrărilor adoptate de statele membre.

73

Această interpretare, care nu impune niciun termen statelor membre pentru a solicita trimiterea concentrărilor către Comisie, ar crea, în plus, o incertitudine temporală și riscuri de întârziere în examinarea acestor concentrări.

74

În continuare, în ceea ce privește principiul proporționalității, aprecierile Tribunalului care figurează la punctele 167-172 din hotărârea atacată ar fi de asemenea afectate de erori de drept. Illumina susține printre altele că interpretarea Tribunalului constrânge părțile la concentrări care nu ating nici pragurile cifrelor de afaceri stabilite în Regulamentul nr. 139/2004, nici pragurile de control definite la nivel național să notifice aceste concentrări din considerente de securitate juridică fiecărui stat membru care, la rândul său, este constrâns să trateze aceste notificări.

75

În sfârșit, Tribunalul ar fi examinat în mod eronat, la punctele 160-166 din hotărârea atacată, principiul subsidiarității și competența Comisiei, permițând acesteia să eludeze procedura legislativă și să modifice de facto pragurile de competență stabilite de Regulamentul nr. 139/2004. Comisia ar încerca, cu aprobarea Tribunalului, să elimine pretinsele lacune ale reglementărilor în materie de control al concentrărilor ale Uniunii și ale statelor membre, permițând controlul concentrărilor care nu ating nici pragurile cifrelor de afaceri pentru a avea o dimensiune europeană, nici pragurile de control definite la nivel național, eludând astfel cerințele fundamentale în materie de reglementare în ceea ce privește modificarea dreptului Uniunii și a normelor naționale relevante.

76

În al doilea rând, Tribunalul ar fi identificat și examinat în mod eronat obiectul Regulamentului nr. 139/2004 și al articolului 22 din acesta.

77

Potrivit Illumina, punctele 140 și 142 din hotărârea atacată ar reflecta o înțelegere eronată a considerentelor acestui regulament și ar denatura abordarea interpretativă pe care trebuie să o urmeze Tribunalul. Primo, ar fi eronat să se afirme că concentrările care au efecte semnificative asupra structurii concurenței în Uniune sunt examinate în mod exclusiv la nivelul Uniunii. Secundo, regulamentul menționat nu ar prevedea un regim global pentru a asigura că sunt controlate toate concentrările care afectează structura concurenței în Uniune. Ar trebui mai degrabă ca lacunele eventuale să fie eliminate exclusiv pe cale legislativă. Tertio, afirmația Tribunalului la punctul 142 din hotărârea atacată, potrivit căreia Regulamentul nr. 139/2004 ar conține mecanisme de eliminare a lacunelor inerente utilizării de praguri ale cifrelor de afaceri, ar omite faptul că aceste praguri au făcut obiectul unor dezbateri îndelungate la elaborarea Regulamentului nr. 4064/89, iar apoi a Regulamentului nr. 139/2004. Utilizând praguri obiective ale cifrelor de afaceri, nu criterii de evaluare calitative, legiuitorul Uniunii ar oferi o securitate juridică părților la o concentrare și statelor membre, ceea ce ar reflecta compromisul la care ar fi ajuns acestea și Comisia.

78

Descrierea de către Tribunal a obiectului Regulamentului nr. 139/2004 l‑ar fi condus să adopte o interpretare excesiv de largă a „mecanismelor corective” prevăzute în special la articolul 22 din acest regulament, de natură să modifice repartizarea competențelor între statele membre și Uniune în favoarea acesteia. În plus, în aprecierea sa teleologică, Tribunalul ar fi ignorat chestiunea cu privire la modul în care trebuia interpretat, potrivit legiuitorului Uniunii, articolul 22 din regulamentul menționat pentru a identifica autoritatea „cea mai competentă” pentru a trata cauza, în sensul considerentului (14) al aceluiași regulament, atunci când nici autoritățile naționale de concurență, nici autoritățile Uniunii nu sunt competente să examineze o concentrare.

79

În al treilea rând, Illumina, întemeindu‑se în special pe Hotărârea din 3 aprilie 2003, Royal Philips Electronics/Comisia (T‑119/02, EU:T:2003:101, punctul 354), susține că, la punctul 182 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a apreciat în mod corect caracterul derogatoriu al articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 și nici nu a respectat regula potrivit căreia o dispoziție derogatorie trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte.

80

În al patrulea rând, Tribunalul nu ar fi aplicat în mod corect principiile de interpretare literală, istorică, contextuală și teleologică în analiza sa asupra articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004.

81

Grail susține de asemenea că Tribunalul a săvârșit o eroare de interpretare atunci când a statuat că articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 conferea Comisiei competența de a examina o concentrare fără dimensiune europeană ce îi este trimisă de un stat membru care nu este el însuși competent, în temeiul reglementării sale naționale în materie de control al concentrărilor, să examineze această concentrare. Niciuna dintre metodele de interpretare, aplicate în mod corect, nu ar susține această interpretare a Tribunalului.

82

În primul rând, Grail susține că interpretarea literală a Tribunalului atribuie în mod eronat o valoare importantă termenului „any” (orice) care precedă cuvântul „concentration” în versiunea engleză a articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 (hotărârea atacată, punctele 91 și 94) și că omite să țină seama de alte versiuni lingvistice ale acestui regulament.

83

În al doilea rând, interpretarea istorică a Tribunalului ar conține numeroase lacune. Mai întâi, această interpretare nu s‑ar baza decât pe trei documente, toate redactate de Comisie, și ar neglija alte elemente de interpretare, printre care lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 4064/89, ale Regulamentului (CE) nr. 1310/97 al Consiliului din 30 iunie 1997 de modificare a Regulamentului nr. 4064/89 (JO 1997, L 180, p. 1) și ale Regulamentului nr. 139/2004. În continuare, toate documentele pe care s‑ar întemeia Tribunalul pentru a interpreta obiectivul inițial al articolului 22 din Regulamentul nr. 4064/89 (hotărârea atacată, punctul 96) ar fi fost publicate după adoptarea acestui regulament, chiar dacă ar fi trebuit să se refere la informații privind intenția legiuitorului în momentul în care a adoptat regulamentul menționat. În plus, mai multe puncte-cheie ale raționamentului istoric urmat de Tribunal nu ar fi concludente în măsura în care nu răspund la problema centrală dacă, în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, Comisia este competentă să examineze o concentrare pe care i‑o trimite un stat membru ce dispune de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor, dar care nu intră în domeniul de aplicare al acestei reglementări. În plus, niciuna dintre sursele limitate citate în hotărârea atacată nu ar susține interpretarea istorică reținută de Tribunal, care se bazează pe ideea că această dispoziție ar urmări alt obiectiv decât cel de a permite statelor membre care nu dispun de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor să trimită concentrări Comisiei. În sfârșit, această interpretare ar conține afirmații vădit eronate printre altele la punctele 107-109 din hotărârea atacată.

84

Grail apreciază că o analiză corectă a lucrărilor pregătitoare permite să se concluzioneze că, în momentul adoptării sale, articolul 22 din Regulamentul nr. 4064/89 se aplica nu statelor membre cu o reglementare națională în materie de control al concentrărilor, ci statelor membre fără o astfel de reglementare, pentru ca acestea să poată solicita Comisiei să examineze și, după caz, să interzică concentrările care nu ating pragurile cifrelor de afaceri din acest regulament. Modificările succesive ale acestei dispoziții, în 1997 și în 2004, au adăugat acestui obiectiv numai pe cel de a reduce riscul de examinare paralelă a aceleiași concentrări de către statele membre, permițând statelor membre care sunt competente să examineze o concentrare să o trimită Comisiei dacă apreciază că aceasta este mai bine plasată să acționeze.

85

Lucrările pregătitoare nu ar susține așadar concluziile la care a ajuns Tribunalul în hotărârea atacată, ci le‑ar contrazice.

86

În al treilea rând, interpretarea contextuală a Tribunalului ar conține de asemenea numeroase lacune. Argumentele invocate în special la punctele 126-130 și 132 din hotărârea atacată ar fi astfel neconcludente. În plus, Tribunalul ar fi refuzat în mod eronat să țină seama de o serie de documente, printre care Comunicarea Comisiei privind trimiterea cazurilor în materie de concentrări (JO 2005, C 56, p. 2), care sunt totuși pertinente pentru interpretarea contextuală.

87

În plus, potrivit Grail, mai multe dispoziții ale Regulamentului nr. 139/2004 ar fi fost în mare parte ignorate de Tribunal și ar fi incompatibile cu interpretarea pe care el o dă articolului 22 din acest regulament. Ea se referă în special la articolul 1 alineatele (4) și (5), precum și la articolul 22 alineatul (2) al treilea paragraf și alineatul (3) al treilea paragraf din regulamentul menționat. Grail susține de asemenea că modul de redactare a considerentului (15) al aceluiași regulament, care utilizează expresia „de asemenea competente”, este în contradicție cu interpretarea reținută de Comisie și validată de Tribunal.

88

În al patrulea rând, interpretarea teleologică a Tribunalului ar fi la fel de lacunară. Primo, indicația Tribunalului potrivit căreia obiectivul Regulamentului nr. 139/2004 este de a putea controla „toate operațiunile de concentrare” care afectează concurența în Uniune, independent de pragurile cifrelor de afaceri (hotărârea atacată, punctele 140-143), nu ar fi susținută. Secundo, afirmația Tribunalului potrivit căreia mecanismele de trimitere constituie un „mecanism corectiv eficient” pentru a elimina lacunele inerente pragurilor cifrelor de afaceri nu s‑ar întemeia pe niciun precedent și ar fi lipsită de orice temei (hotărârea atacată, punctul 142).

89

Raționamentul Tribunalului reținut în temeiul interpretării teleologice ar produce, potrivit Grail, rezultate incompatibile cu Regulamentul nr. 139/2004. Primo, această interpretare ar permite Comisiei să efectueze o examinare ex post a concentrărilor, după cum ea a admis în mod explicit la punctul 21 din Orientările sale privind aplicarea mecanismului de trimitere prevăzut la articolul 22 din Regulamentul privind concentrările economice la anumite categorii de cauze. Ea ar contrazice astfel obiectivul punerii în aplicare a unui sistem de examinare ex ante, care impune ca concentrările să fie examinate în termene stricte, și ar reprezenta o „schimbare copernicană” în regimul Uniunii de control al concentrărilor. Secundo, dacă nu ar fi rectificată, interpretarea menționată ar avea importante consecințe practice asupra întreprinderilor și autorităților naționale de concurență, subminând principiile eficacității și securității juridice care stau la baza controlului concentrărilor în Uniune de peste 30 de ani. Tertio, aceeași interpretare ar permite eludarea pragurilor cifrelor de afaceri prevăzute de Regulamentul nr. 139/2004 și ar aduce astfel atingere previzibilității regimului de control al concentrărilor pe care îl instaurează acest regulament, ceea ce ar avea consecințe grave pentru securitatea juridică. Quarto, Grail arată că, dacă intenția legiuitorului Uniunii era de a permite Comisiei să examineze toate concentrările, ceea ce nu reiese nicidecum din lucrările pregătitoare ale regulamentului menționat, atunci ar fi permis să se ridice problema rațiunii de a fi a unui regim întemeiat pe trimiteri incerte din partea statelor membre, iar nu pe un drept direct al Comisiei de a examina orice concentrare potențial problematică, independent de pragurile cifrelor de afaceri europene și naționale.

90

Biocom California, care intervine în susținerea Illumina în cauza C‑611/22 P, apreciază de asemenea că interpretarea Tribunalului, potrivit căreia o solicitare în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 poate fi prezentată și acceptată independent de domeniul de aplicare al reglementărilor naționale în materie de control al concentrărilor, nu este conformă principiilor fundamentale ale securității juridice și proporționalității.

91

Comisia contestă argumentația invocată de Illumina și Grail în susținerea primului motiv al recursurilor formulate.

92

În ceea ce privește primul motiv de recurs al Illumina, Comisia indică cu titlu introductiv că acesta se bazează pe două erori fundamentale în ceea ce privește natura Regulamentului nr. 139/2004. Prima eroare s‑ar referi la împrejurarea că Illumina invocă în mod eronat sistemul „ghișeului unic”, instaurat prin acest regulament, care ar trimite numai la concentrările de dimensiune europeană, întrucât este cert că hotărârea atacată nu privește o astfel de concentrare. A doua eroare fundamentală ar consta în faptul că Illumina consideră în mod eronat că drepturile acordate statelor membre în temeiul regulamentului menționat depind de reglementarea națională în materie de control al concentrărilor. Astfel, ar fi posibil să se invoce articolul 308 CE (devenit articolul 352 TFUE), în temeiul căruia a fost adoptat Regulamentul nr. 139/2004, „pentru a crea drepturi noi care se suprapun drepturilor naționale”. Illumina ar omite să țină seama chiar de existența articolului 22 din acest regulament, care constituie „un exemplu de drept conferit de dreptul Uniunii suprapus drepturilor naționale”, precum și de dreptul pe care, în temeiul articolului 352 TFUE, acesta îl conferă statelor membre să sesizeze Comisia cu privire la o concentrare, în pofida împrejurării că nu ar fi competente să o examineze.

93

Potrivit Comisiei, primul motiv de recurs al Illumina ar fi inoperant. Astfel, Illumina nu ar repune nicidecum în discuție punctele 90-94 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a considerat, în urma unei interpretări literale a articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, că modul clar de redactare al acestei dispoziții este suficient pentru a susține teza Comisiei. Comisia apreciază în această privință că, în măsura în care punctul 95 din hotărârea atacată trebuie interpretat în sensul că era totuși necesar să se bazeze pe alte metode de interpretare pentru a formula concluzia expusă la punctul 183 din această hotărâre, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept. Ea consideră așadar că Curtea trebuie să efectueze o substituire a motivelor hotărârii atacate cu privire la acest aspect și să statueze că o interpretare literală a articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004 este suficientă pentru a respinge primul motiv al cererii introductive în primă instanță. În aceste condiții, dat fiind că argumentele invocate în cadrul primului motiv de recurs al Illumina se bazează toate pe alte metode de interpretare decât interpretarea literală, acest motiv ar fi inoperant și nu ar trebui examinat.

94

Cu titlu subsidiar, Comisia susține că acest prim motiv este lipsit de temei. Presupunând că trebuie luate în considerare metodele de interpretare invocate în cererea de recurs, Illumina nu ar explica în această cerere modul în care afirmațiile sale întemeiate pe aceste alte metode sunt suficiente pentru a înlătura sensul clar al articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004.

95

Potrivit Comisiei, afirmația generală potrivit căreia hotărârea atacată determină o insecuritate juridică se bazează pe erori fundamentale, întrucât nu ține seama de faptul că această dispoziție conferă statelor membre un drept de a efectua o trimitere, care se suprapune reglementărilor naționale în materie de control al concentrărilor. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia competența în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 nu este delimitată de nicio formă de praguri obiective ale cifrelor de afaceri, Comisia susține că este inadmisibil pentru motivul că este vorba de un argument nou. Acest argument ar fi de altfel eronat în drept și în fapt, în special în măsura în care nu este nicidecum stabilit că orice prag de competență în materie de control al concentrărilor ar trebui să se bazeze pe cifra de afaceri. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa unui termen în care un stat membru poate declanșa o trimitere în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, aceasta s‑ar baza pe o lectură eronată a punctului 181 din hotărârea invocată.

96

În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, Comisia susține că Illumina nu a invocat în fața Tribunalului niciun motiv potrivit căruia, la momentul deciziei în litigiu, concentrarea în discuție nu era o concentrare de natură să afecteze în mod semnificativ concurența efectivă pe piața internă. Așadar, nu ar exista niciun temei în care Illumina, în cererea de recurs, ar putea contesta proporționalitatea deciziei în litigiu. În orice caz, presupunând că Curtea ar considera necesar să examineze cererea de recurs cu privire la acest aspect, Comisia susține că afirmațiile Illumina sunt lipsite de relevanță și nesusținute.

97

În ceea ce privește pretinsa nerespectare a principiului subsidiarității, Comisia consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că este competent să răspundă la argumentele Illumina în ceea ce privește aplicarea acestui principiu. Ea susține, pe de o parte, că Illumina nu a invocat inaplicabilitatea articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 pentru motivul incompatibilității acestuia cu principiul solidarității. Ea apreciază, pe de altă parte, că Illumina nu putea contesta compatibilitatea deciziei în litigiu cu acest principiu, deoarece el nu intervine în controlul legalității actelor adoptate în temeiul acestui articol. Comisia susține așadar cu titlu principal că nu era necesar ca Tribunalul să examineze argumentele întemeiate pe nerespectarea principiului subsidiarității și că Curtea trebuie să efectueze în această privință o substituire de motive, respingând argumentele Illumina ca fiind lipsite de relevanță.

98

În orice caz, chiar presupunând că Curtea consideră necesar să examineze aceste argumente, Comisia subliniază că ele contrazic argumentele invocate în cererea introductivă în fața Tribunalului, că sunt lipsite de temei în ceea ce privește o solicitare de trimitere adresată de un stat membru și că încalcă natura însăși a articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004.

99

În ceea ce privește obiectul Regulamentului nr. 139/2004 și al articolului 22 din acesta, Comisia apreciază că Illumina denaturează conținutul punctelor 140 și 142 din hotărârea atacată și ignoră faptul că, departe de a urmări un obiectiv diferit de cel al acestui regulament, interpretarea Comisiei permite „controlul eficient asupra tuturor concentrărilor în ceea ce privește efectul acestora asupra structurii concurenței în [Uniune]”, în conformitate cu obiectivul enunțat în considerentul (6) din regulamentul menționat.

100

În ceea ce privește caracterul derogatoriu al articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, Comisia subliniază că, chiar presupunând că argumentația Illumina nu este inoperantă, ea ar fi lipsită de temei. Printre altele, ar fi eronat că Illumina încearcă să apropie prezentele cauze de cea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 3 aprilie 2003, Royal Philips Electronics/Comisia (T‑119/02, EU:T:2003:101, punctul 354).

101

În ceea ce privește argumentele invocate în mod specific în primul motiv de recurs al Grail, Comisia susține că trebuie de asemenea înlăturate.

102

Cu titlu introductiv, Comisia subliniază că aprecierea Tribunalului, la punctul 142 din hotărârea atacată, potrivit căreia obiectivul Regulamentului nr. 139/2004 este de „a permite un control al concentrărilor de natură să împiedice în mod semnificativ o concurență efectivă pe piața internă”, este conformă considerentelor (6) și (7) ale Regulamentului nr. 4064/89, potrivit cărora articolele 85 și 86 din Tratatul CE (devenite articolele 81 și 82 CE, devenite la rândul lor articolele 101 și 102 TFUE) nu erau suficiente „pentru a controla toate operațiunile care s‑ar putea dovedi incompatibile cu sistemul de concurență nedenaturată prevăzut de tratat” și că, prin urmare, era necesar să se creeze o legislație întemeiată pe articolul 235 din Tratatul CE (devenit articolul 308 CE, la rândul său devenit articolul 352 TFUE), care „să permită controlul eficient asupra tuturor concentrărilor în ceea ce privește efectul acestora asupra structurii concurenței în Comunitate”. Comisia apreciază că Grail nu abordează nicidecum implicațiile acestei recurgeri la articolul 352 TFUE. Or, posibilitatea conferită de articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 statelor membre de a solicita trimiterea unei concentrări ar fi un exemplu de exercitare a unui drept conferit de dreptul Uniunii suprapus drepturilor naționale.

103

Comisia susține că primul motiv de recurs al Grail este inoperant din două motive. În primul rând, Grail nu ar contesta cu certitudine punctele 183 și 184 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a statuat că statele membre pot solicita trimiterea unei concentrări independent de existența sau de conținutul reglementării lor naționale în materie de control ex ante al concentrărilor și că, prin urmare, Comisia, în decizia în litigiu, nu a săvârșit o eroare atunci când a acceptat solicitarea de trimitere care îi fusese prezentată. Or, ar fi esențial ca motivele și argumentele de drept invocate să identifice cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate. Ținând seama de necontestarea punctelor 183 și 184 din hotărârea atacată, argumentele îndreptate împotriva etapelor intermediare ale motivării Tribunalului ar fi inoperante. În a doilea rând, în măsura în care Grail, întocmai ca Illumina, nu ar contesta într‑un mod admisibil interpretarea literală a articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004 reținută în hotărârea atacată, primul motiv al Grail, care se bazează în întregime pe afirmația potrivit căreia textul clar și precis al acestei dispoziții este insuficient pentru a susține interpretarea Comisiei, ar fi lipsit de efectul său util.

104

Cu titlu subsidiar, Comisia apreciază că primul motiv de recurs al Grail este lipsit de temei, în măsura în care Grail nu explică în cererea sa de recurs în ce mod metodele de interpretare istorică, contextuală și teleologică pe care le invocă sunt de natură să justifice o interpretare care se îndepărtează de sensul clar al termenilor articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004.

105

În ceea ce privește, în primul rând, interpretarea istorică, Comisia apreciază că critica Grail potrivit căreia examinarea lucrărilor pregătitoare ale Regulamentului nr. 139/2004 efectuată de Tribunal ar fi lacunară este inoperantă și, în orice caz, în mare parte inadmisibilă. Comisia arată că Grail nu contestă numai interpretarea de către Tribunal a documentelor, precum Cărțile verzi, care i‑au fost înaintate, ci produce și numeroase elemente de probă noi care nu au fost prezentate Tribunalului.

106

Comisia apreciază așadar că primul motiv de recurs al Grail, în măsura în care se bazează pe lucrările pregătitoare prezentate în cadrul cererii de recurs sau ulterior, este inadmisibil. În plus, Comisia, întemeindu‑se pe Hotărârea din 2 octombrie 2019, Crédit mutuel Arkéa/BCE (C‑152/18 P și C‑153/18 P, EU:C:2019:810, punctul 39), susține că documentele interpretative, anexate la cererea de recurs, care au fost prezentate în fața Tribunalului, nu sunt admisibile decât în măsura în care figurează și în însuși textul acestei cereri sau, cel puțin, sunt explicate în mod suficient în aceasta.

107

Potrivit Comisiei, argumentul potrivit căruia Tribunalul ar fi făcut dovadă de neglijență în interpretarea sa istorică nu poate fi reținut, cu excepția cazului în care se impune acestuia să solicite în mod sistematic instituțiilor să îi furnizeze toate lucrările pregătitoare ale oricărui act în discuție în fața sa. În plus, Grail ar fi eludat faptul că, în hotărârea atacată, Tribunalul a răspuns la argumentele invocate în primă instanță, prin care Illumina a interpretat Regulamentul nr. 4064/89 referindu‑se la un document ulterior acestuia. Comisia apreciază că, contrar celor afirmate în cererea de recurs a Grail, interpretarea istorică expusă în hotărârea atacată nu indică nicio „declarație vădit eronată”. Așadar, nu ar fi necesar ca Curtea să examineze în continuare această cerere. În orice caz, Grail, care se limitează la o trimitere generală și laconică la documentele anexate la cererea sa de recurs, nu ar fi demonstrat în ce mod o examinare minuțioasă a lucrărilor pregătitoare ar arăta că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea sa istorică.

108

În al doilea rând, în ceea ce privește interpretarea contextuală, Comisia consideră că argumentele Grail nu sunt de natură să îi susțină teza. Astfel, această societate nu ar fi reușit să demonstreze din ce motive precise considerentele reținute de Tribunal în examinarea contextului articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 erau neconcludente, după cum susține aceasta.

109

În al treilea rând, în ceea ce privește interpretarea teleologică a acestei dispoziții, Comisia subliniază că obiectivul Regulamentului nr. 139/2004 este de a permite controlul tuturor concentrărilor care afectează concurența în Uniune, independent de pragurile cifrelor de afaceri vizate la articolul 1 din acest regulament, dat fiind că regulamentul menționat nu aduce atingere dreptului statelor membre de a menține reglementări naționale în materie de control al concentrărilor și de a determina pragurile de la care ele sunt competente să își exercite controlul în temeiul acestor regimuri. Faptul că Comisia nu este competentă în principal decât pentru concentrările de dimensiune europeană nu i‑ar afecta competența de a accepta trimiterea concentrărilor în temeiul mecanismelor de trimitere prevăzute de Regulamentul nr. 139/2004. Articolul 22 din regulamentul menționat ar furniza, astfel cum s‑a arătat în considerentul (11) al acestuia, „un mecanism corectiv eficient, având în vedere principiul subsidiarității”, întrucât permite realizarea obiectivului regulamentului menționat, limitând totodată competența principală a Comisiei la concentrările care se încadrează în pragurile stabilite la articolul 1 din același regulament.

110

În al patrulea rând, Comisia apreciază că, contrar celor susținute de Grail, hotărârea atacată nu conduce la rezultate incompatibile cu Regulamentul nr. 139/2004. Argumentele Grail ar constitui în esență „un manifest interesat” privind modul în care aceasta apreciază că ar trebui să funcționeze un regim de control al concentrărilor în Uniune, ceea ce nu este o problemă care ține de competența Curții.

111

Republica Franceză, Regatul Țărilor de Jos, precum și Autoritatea de Supraveghere AELS contestă de asemenea afirmațiile Illumina și Grail. Acestea din urmă ar ignora printre altele preponderența interpretării literale, precum și textul clar și precis al primului segment de teză al articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, care nu ar opera nicio distincție după cum statul membru dispune sau nu de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor. Mecanismele de trimitere ar funcționa ca „mecanisme corective” pentru a permite un control eficient al tuturor concentrărilor în funcție de efectele lor asupra structurii concurenței în Uniune.

Aprecierea Curții

112

Prin intermediul primului motiv al recursurilor lor, Illumina și Grail susțin că Tribunalul a săvârșit mai multe erori în interpretarea articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, în special a alineatului (1) al acestuia, care era vizată tocmai de primul motiv invocat în primă instanță, întemeiat pe necompetența Comisiei.

113

În examinarea acestui motiv, Tribunalul a statuat în primul rând că reieșea din interpretarea literală, din cea istorică, din cea contextuală și din cea teleologică a articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 că Comisia putea, după cum a considerat în deciziile în litigiu, să accepte trimiterea unei concentrări în temeiul acestui articol 22 într‑o situație în care statul membru care solicită această trimitere nu este împuternicit, în temeiul reglementării sale naționale în materie de control al concentrărilor, să examineze această concentrare.

114

În a doilea rând, Tribunalul a considerat că această apreciere nu poate fi repusă în discuție de argumentele Illumina și Grail care erau întemeiate pe imposibilitatea trimiterii concentrărilor către Comisie în cazul în care un stat membru a definit condițiile în care controlează concentrări fără dimensiune europeană, pe încălcarea principiilor subsidiarității, proporționalității și securității juridice, precum și, respectiv, pe caracterul excepțional al trimiterilor în temeiul articolului 22 din acest regulament.

115

În acest context, el a reținut, în special la punctul 177 din hotărârea atacată, că această dispoziție instaura un „mecanism corectiv” destinat să permită un control eficient al tuturor concentrărilor care pot afecta în mod semnificativ concurența efectivă pe piața internă și care, din cauza nedepășirii pragurilor cifrelor de afaceri, nu fac obiectul reglementărilor Uniunii și statelor membre în materie de control al concentrărilor.

116

În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante și după cum Tribunalul a amintit la punctul 88 din hotărârea atacată, interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii impune să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul în care se înscrie, precum și de obiectivele și de finalitatea pe care le urmărește actul din care aceasta face parte. Geneza unei dispoziții a dreptului Uniunii poate de asemenea să ofere elemente importante pentru interpretarea acesteia [Hotărârea din 10 decembrie 2018, Wightman și alții, C‑621/18, EU:C:2018:999, punctul 47, precum și Hotărârea din 25 iunie 2020, A și alții (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 37 și jurisprudența citată].

117

Illumina și Grail apreciază totuși că punerea în aplicare de către Tribunal a acestor metode de interpretare este afectată de mai multe erori și că o aplicare corectă a acestora ar fi trebuit să determine Tribunalul să statueze că, în temeiul articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, Comisia nu este competentă să examineze o concentrare atunci când aceasta din urmă îi este trimisă de un stat membru care dispune de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor și că această concentrare nu intră în domeniul de aplicare al acestei reglementări.

118

De la bun început, trebuie înlăturată obiecția formulată de Comisie, potrivit căreia primul motiv al recursurilor ar fi inoperant întrucât recurentele ar fi menționat anumite considerente de ordin general privind sistemul de control al concentrărilor și ar fi omis să conteste constatările efectuate de Tribunal în anumite pasaje ale hotărârii atacate. În această privință, Comisia apreciază că textul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004 este suficient pentru a fundamenta interpretarea pe care Tribunalul a dat‑o acestei dispoziții.

119

Pentru ca un motiv de recurs să fie declarat inoperant, trebuie să se dovedească că, chiar dacă ar fi fost declarat întemeiat, nu ar putea determina anularea hotărârii atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments, C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 96 și jurisprudența citată). Or, rezultă că, prin intermediul primului motiv al recursurilor formulate, recurentele au indicat, cu precizia necesară, pentru ce motive reproșează Tribunalului că a interpretat în mod eronat natura și domeniul de aplicare al mecanismului de trimitere prevăzut la articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004, astfel încât Comisia nu putea examina concentrarea în discuție. Dacă un astfel de motiv ar fi întemeiat, ar putea determina anularea hotărârii atacate, ba chiar, după caz, a deciziilor în litigiu.

120

În consecință, este necesar să se aprecieze temeinicia interpretării date de Tribunal, urmărind, în acest scop, diferitele etape ale raționamentului acestuia.

Cu privire la interpretarea literală

121

La punctul 89 din hotărârea atacată, Tribunalul, amintind termenii articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, a observat că această dispoziție enunța patru dispoziții cumulative pentru a autoriza trimiterea unei concentrări la Comisie. În primul rând, solicitarea adresată Comisiei pentru ca aceasta să examineze o concentrare trebuie să provină de la unul sau mai multe state membre. În al doilea rând, operațiunea care face obiectul acestei solicitări trebuie să corespundă definiției concentrării care figurează la articolul 3 din acest regulament fără să atingă pragurile de dimensiune europeană stabilite la articolul 1 din regulamentul menționat. În al treilea rând, această concentrare trebuie să afecteze comerțul dintre statele membre. În al patrulea rând, concentrația menționată trebuie să amenințe să afecteze în mod semnificativ concurența pe teritoriul statului sau statelor membre care au formulat solicitarea menționată.

122

Tribunalul a dedus de aici, la punctul 90 din hotărârea atacată, că, „prin urmare, din modul de redactare a acestei dispoziții nu reiese că, pentru ca un stat membru să poată trimite o concentrare Comisiei, această concentrare trebuie să intre în domeniul de aplicare al reglementării privind controlul concentrărilor economice din statul membru respectiv, nici că acesta din urmă trebuie să dispună de un astfel de regim de control”. Expresia „orice concentrare”, astfel cum este utilizată în primul segment de teză al articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, ar indica, dimpotrivă, că o concentrare poate face obiectul unei trimiteri independent de existența sau de domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control ex ante al concentrărilor, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile cumulative amintite la punctul 89 din hotărârea atacată.

123

Prin urmare, Tribunalul a statuat la punctul 94 din hotărârea atacată că, „fără a permite o concluzie definitivă, interpretarea literală a articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 arată că un stat membru are dreptul să trimită orice concentrare care îndeplinește condițiile cumulative enunțate în acesta Comisiei, independent de existența sau de domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control al concentrărilor”.

124

În concluzie, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 95 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat oportună efectuarea unei interpretări istorice, întrucât aceasta era de natură să aducă precizări cu privire la intenția legiuitorului Uniunii atunci când a adoptat articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004, de care trebuie să se țină seama în cadrul interpretărilor contextuale și teleologice ale acestei dispoziții.

125

Aceste considerații nu sunt afectate de nicio eroare.

126

Desigur, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că o interpretare a unei dispoziții de drept al Uniunii nu poate avea ca rezultat să lipsească de orice efect util textul clar și precis al acestei dispoziții (Hotărârea din 25 ianuarie 2022, VYSOČINA WIND, C‑181/20, EU:C:2022:51, punctul 39, și Hotărârea din 13 octombrie 2022, Gmina Wieliszew, C‑698/20, EU:C:2022:787, punctul 83).

127

Instanța Uniunii nu este totuși lipsită de posibilitatea de a recurge în anumite situații la metode de interpretare pe care le consideră adecvate în vederea clarificării domeniului de aplicare exact al unei dispoziții de drept al Uniunii aparent clare, precizându‑se că fiecare prevedere a dreptului Uniunii trebuie plasată în contextul său și interpretată în lumina ansamblului dispozițiilor acestui drept, a finalităților și a stadiului evoluției acestuia la data la care respectiva prevedere trebuie să fie aplicată (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit și alții, 283/81, EU:C:1982:335, punctul 20, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Consorzio Italian Management și Catania Multiservizi, C‑561/19, EU:C:2021:799, punctul 46).

128

În împrejurările cauzei, unde rezultă că numeroase elemente au fost aduse la cunoștința Tribunalului pentru a clarifica domeniul de aplicare al textului pretins clar al articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, acesta a statuat în mod întemeiat că nu putea să se limiteze la o lectură izolată a textului, în același timp concis și general, al acestei dispoziții și să se abțină de la o interpretare contextuală și teleologică, clarificată de geneza dispoziției menționate.

Cu privire la interpretarea istorică

129

Interpretarea istorică, prezentată la punctele 96-117 din hotărârea atacată, a fost avută în vedere, astfel cum reiese din termenii utilizați de Tribunal, ca fiind „de natură să aducă precizări cu privire la intenția legiuitorului Uniunii atunci când a adoptat articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004, de care trebuie să se țină seama în cadrul interpretărilor teleologice și contextuale ale acestei dispoziții” (hotărârea atacată, punctul 95). Reiese așadar din economia acestei hotărâri că această interpretare istorică are o importanță deosebită în raționamentul Tribunalului, întrucât constituie punctul de sprijin al considerațiilor reținute de acesta în cadrul interpretării teleologice și al celei contextuale.

130

În esență, Tribunalul a statuat că interpretarea istorică pare să indice că articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 permite unui stat membru, independent de existența sau de domeniul de aplicare al reglementării sale naționale în materie de control ex ante al concentrărilor, trimiterea către Comisie a unor concentrări care nu ating pragurile cifrei de afaceri prevăzute la articolul 1 din acest regulament, dar care pot să aibă efecte transfrontaliere semnificative.

131

Înainte de a examina temeinicia argumentației recurentelor îndreptate împotriva diferitelor etape ale aprecierii Tribunalului, trebuie să se statueze cu privire la admisibilitatea elementelor prezentate de Grail în acest context.

–

Cu privire la admisibilitatea elementelor prezentate de Grail

132

Comisia repune în discuție, în memoriul său în răspuns în cauza C‑625/22 P, admisibilitatea elementelor invocate de Grail în susținerea criticilor sale privind interpretarea istorică. Comisia susține astfel că, deși nu consacrase decât două puncte acestei interpretări în memoriul său în intervenție în primă instanță, Grail se referă în cererea sa de recurs la numeroase documente elaborate în cadrul lucrărilor pregătitoare pentru adoptarea Regulamentului nr. 4064/89, a Regulamentului nr. 1310/97 și a Regulamentului nr. 139/2004 pe care le‑a anexat la această cerere. Ea arată că aceste documente, dintre care majoritatea nu au făcut obiectul niciunei publicări, nu au fost aduse la cunoștința Tribunalului și, așadar, nu au fost dezbătute în fața acestuia.

133

În această privință, este consacrat faptul că a permite unei părți să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv și argumente pe care nu le‑a invocat în fața Tribunalului ar însemna să i se permită să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost învestit Tribunalul. În cadrul unui recurs, competența Curții este prin urmare limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele și la argumentele dezbătute în fața primei instanțe (Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia, C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541, punctul 126, precum și jurisprudența citată).

134

În aceste condiții, atunci când este în discuție interpretarea dată de Tribunal unei dispoziții a dreptului Uniunii, lucrările pregătitoare, care se referă direct la domeniul de aplicare al legislației Uniunii aplicabile, nu pot fi analizate ca elemente pur factuale care ar fi trebuit invocate în primă instanță. Astfel, determinarea sensului legislației menționate este numai de competența Curții. În ipoteza în care, precum în prezentele cauze, este repusă în discuție interpretarea unei dispoziții de drept derivat, instanța Uniunii trebuie să poată analiza, fie din oficiu, fie ca urmare a unor elemente care au fost supuse în mod valabil aprecierii sale, documente elaborate în cadrul lucrărilor pregătitoare care pot furniza indicații privind intenția legiuitorului Uniunii.

–

Cu privire la fond

135

Considerațiile reținute de Tribunal în cadrul interpretării istorice sunt legate, în primul rând, de faptul că la început nu era exclus ca mecanismul de trimitere a unei concentrări către Comisie, inițial prevăzut la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89, deși la origine conceput pentru statele membre care nu dispuneau încă de un regim de control al concentrărilor, să poată fi utilizat și de state membre care dispuneau de un astfel de regim (hotărârea atacată, punctele 96-99), în al doilea rând, de împrejurarea că obiectivele acestui mecanism „au fost extinse în mod succesiv de‑a lungul timpului” pentru a consolida aplicarea dreptului Uniunii în domeniul concurenței în cazul operațiunilor de concentrare între întreprinderi cu efecte transfrontaliere (hotărârea atacată, punctele 100-104), în al treilea rând, de măsurile care au fost luate în urma propunerii Comisiei de regulament al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”] (JO 2003, C 20, p. 4, denumit în continuare „propunerea din 2003”) în contextul reformării Regulamentului nr. 4064/89 și al adoptării Regulamentului nr. 139/2004 (hotărârea atacată, punctele 105-114) și, în al patrulea rând, de lipsa de pertinență a documentelor publicate de Comisie după adoptarea acestui din urmă regulament (hotărârea atacată, punctul 115).

136

În primul rând, în ceea ce privește aprecierea Tribunalului potrivit căreia la început nu era exclus ca mecanismul de trimitere la Comisie a unei cauze de concentrare, prevăzut inițial la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89, să poată fi utilizat nu numai de statele membre care nu dispun de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor, ci și de cele care dispun de o astfel de reglementare, trebuie să se constate că această apreciere se bazează pe mai multe documente elaborate de Comisie, și anume Cartea verde a Comisiei din 31 ianuarie 1996 privind revizuirea Regulamentului privind concentrările, COM(96) 19 final, Cartea verde a Comisiei din 11 decembrie 2001 privind revizuirea Regulamentului nr. 4064/89 al Consiliului, COM(2001) 745 final, și propunerea din 2003.

137

Desigur, documentele elaborate de Comisia însăși pot fi de natură să furnizeze indicații precise privind intenția legiuitorului la elaborarea regulamentelor succesive în materie de control al concentrărilor și, prin urmare, pot avea o anumită valoare interpretativă în ceea ce privește sensul și domeniul de aplicare al articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004. În speță totuși documentele citate la punctul precedent nu conțin elemente precise de natură să soluționeze problema de interpretare care se află în centrul motivului întemeiat pe necompetența Comisiei de a adopta deciziile în litigiu.

138

În această privință, Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 98 din hotărârea atacată, că reieșea din punctul 97 al Cărții verzi a Comisiei din 31 ianuarie 1996 privind revizuirea Regulamentului privind concentrările, COM(96) 19 final, că mecanismul de trimitere a fost în general considerat ca fiind un instrument util, în special pentru statele membre care nu dispuneau de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor, dar că utilizarea sa nu le era în niciun caz rezervată.

139

Această constatare nu permite totuși să se răspundă la întrebarea dacă articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 permite statelor membre ce dispun de o astfel de reglementare să trimită Comisiei operațiuni care nu intră sub incidența acestei reglementări și care așadar nu trebuie să facă obiectul unei notificări la nivel național.

140

Același lucru este valabil pentru trimiterea făcută la punctul 99 din hotărârea atacată la faptul că, deja la data adoptării Cărții verzi a Comisiei din 11 decembrie 2001 privind revizuirea Regulamentului nr. 4064/89 al Consiliului, COM(2001) 745 final, numai Marele Ducat al Luxemburgului nu dispunea de o astfel de reglementare, ceea ce a determinat Comisia să constate, la punctul 85 din această Carte verde, că, „în practică, […] potențiala aplicare a articolului 22 alineatul (3) [din Regulamentul nr. 4064/89] sub forma sa originală [era] foarte limitată”. Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 87 din concluzii, acest pasaj din punctul 85 al Cărții verzi sugerează desigur că adoptarea de către cele mai multe state membre a unui regim național de control al concentrărilor presupunea că ele aveau un interes mai limitat în a trimite Comisiei examinarea unei operațiuni de concentrare. În schimb, acesta nu conține nicio indicație, chiar implicită, potrivit căreia Comisia ar fi competentă să examineze operațiuni care îi sunt trimise de un stat membru ce a adoptat un astfel de regim național independent de aspectul dacă astfel de operațiuni intră sub incidența regimului menționat.

141

În al doilea rând, în ceea ce privește împrejurarea că obiectivele acestui mecanism ar fi fost „extinse succesiv de‑a lungul timpului” pentru a consolida aplicarea dreptului Uniunii în domeniul concurenței în cazul operațiunilor de concentrare cu efecte transfrontaliere, considerațiile prezentate în această privință la punctele 100-104 din hotărârea atacată se bazează desigur pe constatări corecte. Nici ele nu susțin totuși abordarea avută în vedere de Comisie în prezentele cauze în ceea ce privește domeniul de aplicare al mecanismului de trimitere prevăzut la articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004.

142

În special, dacă, desigur, astfel cum a statuat Tribunalul la punctul 102 din hotărârea atacată, acest mecanism urmărea să permită statelor membre să solicite Comisiei să examineze o concentrare atunci când pragurile prevăzute la articolul 1 din acest regulament nu sunt atinse, această clarificare nu este totuși concludentă pentru a stabili dacă articolul 22 din regulamentul menționat permite statelor membre care dispun de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor să trimită operațiuni care nu intră sub incidența acestei reglementări.

143

În al treilea rând, în ceea ce privește trimiterea făcută, la punctele 105-114 din hotărârea atacată, la măsurile care au fost luate în propunerea din 2003 în contextul reformării Regulamentului nr. 4064/89 și al adoptării Regulamentului nr. 139/2004, nici ea nu susține interpretarea apărată de Comisie. Astfel, deși modificările mecanismului de trimitere care provin din această propunere arată că Comisia a preferat să se recurgă într‑o mai mare măsură la acest mecanism și a urmărit ca obiectivele sale să fie extinse treptat, ele nu furnizează nicio indicație cu privire la tipul de concentrări care pot face obiectul unei trimiteri.

144

În al patrulea rând, după cum Tribunalul a arătat la punctul 115 din hotărârea atacată, documentele Comisiei publicate după adoptarea Regulamentului nr. 139/2004 nu puteau fi luate în considerare de legiuitorul Uniunii și sunt, așadar, irelevante pentru interpretarea istorică a articolului 22 din acest regulament.

145

Din toate aceste considerații rezultă că elementele vizate la punctele 96-116 din hotărârea atacată nu sunt de natură să susțină aprecierea Tribunalului referitoare la geneza articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004.

146

O examinare a lucrărilor pregătitoare ale regulamentelor succesive privind controlul concentrărilor, în special documentele istorice referitoare la adoptarea Regulamentelor nr. 4064/89 și nr. 139/2004, tinde, dimpotrivă, să contrazică această apreciere întrucât, după cum a arătat domnul avocat general în special la punctele 102 și 105 din concluzii, niciunul dintre aceste documente nu atestă voința legiuitorului Uniunii de a recurge la mecanismele de trimitere prevăzute la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 și, respectiv, la articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 pentru a elimina pretinsele lacune care decurg din rigiditatea pragurilor prevăzute la articolul 1 din fiecare dintre aceste regulamente.

147

În această privință, după cum Tribunalul însuși a arătat la punctul 97 din hotărârea atacată și după cum recunosc toate părțile, mecanismul de trimitere, instituit la început la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89, era urmarea dorinței Regatului Țărilor de Jos, care nu dispunea de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor la momentul respectiv, de a solicita examinarea de către Comisie a concentrărilor care aveau efecte negative pe teritoriul său, cu condiția ca aceste concentrări să afecteze și schimburile comerciale dintre statele membre, motiv pentru care acest mecanism a fost denumit „clauza neerlandeză” [punctul 133 din Documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește Comunicarea Comisiei către Consiliu – Raport privind funcționarea Regulamentului nr. 139/2004 din 30 iunie 2009, SEC(2009) 808 final/2]. Cu alte cuvinte, mecanismul menționat s‑a impus înainte de toate fiindcă anumite state membre nu dispuneau de un regim de control preventiv (ex ante) al concentrărilor.

148

Reiese astfel din documentele și din lucrările pregătitoare, dintre care unele provin de la Consiliul Uniunii Europene, referitoare la versiunea inițială a Regulamentului nr. 4064/89 la care fac trimitere părțile, că, după cum a arătat domnul avocat general printre altele la punctul 101 din concluzii, legiuitorul Uniunii a ținut seama de faptul că, independent de tipul și de valoarea pragurilor alese, anumite concentrări care ar putea afecta piața internă nu ar face, în orice caz, obiectul unui control ex ante efectuat de Comisie în temeiul acestui regulament. Niciunul dintre aceste documente nu are în vedere mecanismul de trimitere prevăzut la articolul 22 alineatul (3) din regulamentul menționat ca „mecanism corectiv” care ar permite o trimitere la Comisie a oricărei concentrări care îndeplinește condițiile de la alineatul (1) din acest articol, independent de aspectul dacă aceasta intră sub incidența regimului național de control al concentrărilor al statului membru care face solicitarea.

149

Documentele istorice referitoare la adoptarea Regulamentului nr. 1310/97 și a Regulamentului nr. 139/2004 nu susțin nici ele constatările Tribunalului cu privire la intenția legiuitorului Uniunii de a recurge la mecanismul de trimitere prevăzut la articolul 22 din acest regulament pentru a elimina pretinsele lacune care decurg din rigiditatea pragurilor prevăzute la articolul 1 din regulamentul menționat.

150

Din ansamblul acestor considerații rezultă că, contrar celor statuate de Tribunal la punctul 116 din hotărârea atacată, interpretarea istorică nu permite să se concluzioneze că articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 conferă Comisiei competența de a examina o concentrare care nu atinge pragurile cifrelor de afaceri prevăzute la articolul 1 din acest regulament independent de domeniul de aplicare al reglementării statului membru care a făcut o solicitare de trimitere în materie de control al concentrărilor.

Cu privire la interpretarea contextuală

151

În susținerea interpretării sale contextuale, potrivit căreia un stat membru poate solicita trimiterea unei concentrări în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 independent de domeniul de aplicare al reglementării sale naționale în materie de control ex ante al concentrărilor, Tribunalul a reținut la punctele 118-138 din hotărârea atacată o serie de considerații. Acestea au legătură, în primul rând, cu temeiul juridic al acestui regulament, în al doilea rând, cu faptul că articolul 1 alineatul (1) din regulamentul menționat, care definește domeniul său de aplicare, face trimitere în mod explicit la articolul 22 din același regulament, în al treilea rând, cu constatarea potrivit căreia condițiile de aplicare a acestei din urmă dispoziții se disting în mod fundamental de cele prevăzute la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 139/2004 – dispoziție care permite de asemenea, la solicitarea părților și înainte de notificarea sa, să trimită Comisiei o concentrare dintr‑un stat membru care nu are dimensiune europeană –, în al patrulea rând, cu faptul că mecanismul de trimitere prevăzut la articolul 22 din acest regulament diferă de cele prevăzute la articolul 4 alineatul (4) și la articolul 9 din regulamentul menționat – dispoziții care reglementează trimiterea unei concentrări de dimensiune europeană către autoritățile competente ale unui stat membru – și, în al cincilea rând, cu raportul dintre articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din același regulament și celelalte dispoziții ale acestui articol.

152

Pe de o parte, trebuie analizate aceste elemente diverse examinate ca atare de Tribunal și, pe de altă parte, trebuie examinat dacă, după cum susțin recurentele, Tribunalul a omis să țină seama de alte elemente de context de natură să aducă clarificări privind domeniul de aplicare al mecanismului de trimitere prevăzut la articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004.

–

Cu privire la elementele de context luate în considerare de Tribunal

153

În ceea ce privește, în primul rând, împrejurarea că Regulamentul nr. 139/2004 are ca temei juridic nu numai articolul 83 CE (devenit articolul 103 TFUE), ci și articolul 308 CE (devenit articolul 352 TFUE), Tribunalul a apreciat în esență că trimiterea făcută la acest din urmă articol, în temeiul căruia Uniunea își poate conferi competențele suplimentare de acțiune necesare pentru atingerea obiectivelor sale, nu furniza nicio indicație privind sensul și domeniul de aplicare corecte ale articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din acest regulament. Tribunalul a înlăturat astfel teza Illumina potrivit căreia temeiurile juridice alese în mod succesiv la adoptarea regulamentelor privind controlul concentrărilor susțineau interpretarea acestei dispoziții propusă de ea.

154

El a reținut printre altele, la punctul 120 din hotărârea atacată, că faptul că Regulamentul nr. 139/2004 se întemeia și pe articolul 308 CE demonstrează doar că legiuitorul Uniunii urmărea să recurgă la un temei juridic suficient de larg pentru regimul de control al concentrărilor Uniunii, ceea ce este în conformitate cu Protocolul (nr. 27) privind piața internă și concurența (JO 2016, C 202, p. 308), ce prevede că piața internă include un sistem care să garanteze faptul că nu există denaturări ale concurenței și că, în acest scop, în cazul în care acest lucru este necesar, Uniunea adoptă măsuri în conformitate cu dispozițiile tratatelor, inclusiv cu articolul 352 TFUE.

155

Această apreciere a Tribunalului nu este afectată de nicio eroare de drept. Reiese astfel din considerentul (7) al Regulamentului nr. 4064/89 și din considerentul (7) al Regulamentului nr. 139/2004, precum și din lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 4064/89 că legiuitorul Uniunii a considerat că articolul 103 TFUE, care permite adoptarea unei reglementări „în vederea aplicării principiilor prevăzute la articolele 101 și 102 [TFUE]”, era, în sine, insuficient pentru a institui un regim de control al concentrărilor destinat să împiedice simpla creare de poziții dominante și să cuprindă și concentrările pe piața produselor agricole care, în temeiul articolului 38 alineatul (3) TFUE și al anexei I la Tratatul FUE, puteau face obiectul unui regim juridic specific care includea excepții de la aplicarea integrală a normelor Uniunii în materie de concurență.

156

Cu toate acestea, dimpotrivă, nu s‑a stabilit că articolul 352 TFUE poate constitui temeiul unei competențe a Comisiei de a controla o concentrare care nu are dimensiune europeană, chiar atunci când statul membru care a introdus o solicitare în acest sens în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 dispune de o reglementare națională însemnând că nu este el însuși competent să controleze această concentrare.

157

În al doilea rând, trimiterea făcută, la punctele 121-124 din hotărârea atacată, la articolul 1 din Regulamentul nr. 139/2004 – care definește pragurile peste care se consideră că o concentrare are „o dimensiune comunitară” și, prin urmare, trebuie să fie supusă regimului de notificare obligatorie către Comisie și care precizează că astfel de praguri „[nu aduc] atingere articolului 4 alineatul (5) și articolului 22” – nu poate fi considerată ca fiind determinantă.

158

Astfel, chiar dacă Tribunalul a dedus în mod corect din acest articol 1 că „domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 139/2004 și, în consecință, competența de examinare a Comisiei referitoare la concentrări depind, cu titlu principal, de depășirea pragurilor cifrelor de afaceri care definesc dimensiunea europeană și, cu titlu subsidiar, de mecanismele de trimitere prevăzute la articolul 4 alineatul (5) și la articolul 22 din acest regulament, care completează pragurile respective prin autorizarea examinării de către Comisie a anumitor concentrări care nu au dimensiune europeană” (hotărârea atacată, punctul 123), această considerație nu oferă o indicație precisă asupra tipului de concentrări care nu ating pragurile regulamentului menționat și care pot fi controlate de Comisie în conformitate cu articolul 22 din același regulament.

159

În speță, este cert că articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 permite Comisiei să controleze anumite concentrări care nu ating pragurile prevăzute la articolul 1 din acest regulament. Această constatare nu permite totuși să se determine, după cum impun prezentele cauze, care sunt mai precis concentrările care nu ating pragurile definite de regulamentul menționat și care pot fi controlate de Comisie în conformitate cu articolul 22 din acesta.

160

În al treilea rând, Tribunalul a statuat de asemenea în mod justificat, la punctul 129 din hotărârea atacată, că articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004, care nu impune în mod expres nici ca autoritatea națională de concurență care solicită trimiterea examinării operațiunii de concentrare către Comisie să fie competentă pentru examinarea concentrării care face obiectul trimiterii, nici ca această concentrare să fie notificată, nu poate fi interpretat în lumina mecanismelor de trimitere prevăzute la articolul 4 alineatul (4) și la articolul 9 din acest regulament. Nici aceste dispoziții nu sunt de natură să susțină poziția apărată de Comisie în prezentele cauze.

161

În al patrulea rând, în ceea ce privește raportul dintre articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 și celelalte dispoziții ale acestui articol care a fost examinat la punctele 130-137 din hotărârea atacată, Tribunalul a ținut seama de șapte elemente.

162

Primo, Tribunalul a apreciat la punctul 130 din hotărârea atacată că nu se poate deduce din modul de redactare a articolului 22 alineatul (1) al doilea paragraf din acest regulament că articolul menționat nu este aplicabil statelor membre care dispun de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor decât atunci când concentrările în cauză intră sub incidența acestei reglementări.

163

Or, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 124 din concluzii, modul de redactare a articolului 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, care prevede că trimiterea trebuie solicitată în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data la care a fost „notificată” concentrarea sau, în cazul în care notificarea nu este necesară, de la „aducerea în alt mod la cunoștința” statului membru în cauză, nu înseamnă că articolul 22 alineatul (1) primul paragraf din acest regulament reglementează situațiile în care concentrările nu sunt notificate, ci pur și simplu sunt aduse în alt mod la cunoștința statului membru în cauză, fie pentru că acestea nu intră în domeniul de aplicare al reglementării menționate, fie pentru că o astfel de reglementare nu există.

164

Astfel, utilizarea termenului „aducere în alt mod la cunoștință” în această dispoziție era necesară tocmai pentru a permite statelor membre care nu dispun de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor să solicite Comisiei să controleze concentrările care pot avea efecte negative pe teritoriul lor, atunci când aceste concentrări afectează și schimburile comerciale dintre statele membre.

165

Pe de altă parte, concluzia Tribunalului amintită la punctul 162 din prezenta hotărâre omite să țină seama de situația în care ar fi aplicabil articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, în care un stat membru dispune de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor, dar nu supune concentrările care intră în domeniul de aplicare al acestei reglementări unei obligații de notificare, ceea ce era tocmai cazul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

166

Secundo, Tribunalul a apreciat, la punctul 131 din hotărârea atacată, că Illumina și Grail nu se puteau întemeia pe faptul că articolul 22 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 prevede că „Comisia informează fără întârziere autoritățile competente ale statelor membre și întreprinderile implicate cu privire la orice solicitare [de trimitere] primită în temeiul alineatului (1) [al acestui articol]”, întrucât referirea la „autoritățile competente” urmărea numai să asigure că autoritățile naționale de concurență sunt informate de Comisie în legătură cu o astfel de solicitare.

167

Această apreciere trebuie să fie aprobată, întrucât această trimitere generală, luată în considerare în mod separat, pare neconcludentă pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare ale articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004.

168

Tertio, Tribunalul a reținut, la punctul 132 din hotărârea atacată, că articolul 22 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, care prevede că „[o]rice alt stat membru are dreptul de a se alătura solicitării inițiale [de trimitere]”, era „în concordanță cu alineatul (1) al acestuia și confirmă că orice stat membru poate formula o solicitare de trimitere sau de alăturare în temeiul articolului menționat, independent de domeniul de aplicare al reglementării sale naționale în materie de control al concentrărilor”. Or, trebuie să se constate că această apreciere nu își găsește niciun sprijin în textul articolului menționat.

169

Quarto, Tribunalul a statuat, la punctul 133 din hotărârea atacată, că faptul că, potrivit articolului 22 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, „[t]oate termenele naționale privind concentrarea sunt suspendate […]” înseamnă numai că, în cazul în care un astfel de termen național este în curs, acesta se suspendă. Or, această dispoziție nu oferă nicio indicație, în susținerea fie a recurentelor, fie a Comisiei, cu privire la identificarea exactă a concentrărilor care pot face obiectul unei trimiteri la Comisie în temeiul acestui articol.

170

Quinto, în ceea ce privește trimiterea la articolul 22 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, care prevede că „[s]tatul membru sau statele membre care au formulat solicitarea nu mai aplică concentrării legislațiile lor naționale privind concurența”, Tribunalul nu a săvârșit o eroare atunci când a constatat, la punctul 134 din hotărârea atacată, că această dispoziție nu susținea argumentele recurentelor, dat fiind că, făcând trimitere la „legislația națională privind concurența”, această dispoziție trimite nu numai la reglementarea națională în materie de control al concentrărilor, ci și la dispozițiile naționale referitoare la acordurile anticoncurențiale și la abuzurile de poziție dominantă. Cu toate acestea, nici o asemenea constatare nu sprijină teza susținută de Comisie.

171

Sexto, Tribunalul a examinat, la punctele 135 și 136 din hotărârea atacată, articolul 22 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, potrivit căruia articolul 2, articolul 4 alineatele (2) și (3), precum și articolele 5, 6 și 8-21 din acest regulament se aplică în cazul în care Comisia examinează o concentrare care face obiectul unei trimiteri, iar articolul 7 din regulamentul menționat se aplică „în măsura în care concentrarea nu a fost pusă în aplicare la data la care Comisia informează întreprinderile implicate cu privire la faptul că a fost formulată o solicitare”. Comisia a dedus din modul de redactare a acestui articol 7 că obligația de suspendare pe care o prevede se impunea atât situațiilor în care concentrarea a cărei trimitere este solicitată nu intră în domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control al concentrărilor, cât și celor în care o astfel de reglementare este aplicabilă, dar nu ea prevede suspendarea acestei concentrări.

172

Or, deși Tribunalul a arătat în mod întemeiat că obligația de suspendare prevăzută la articolul 7 din Regulamentul nr. 139/2004 se impune tuturor concentrărilor a căror trimitere a fost solicitată Comisiei, iar aceasta pentru a garanta eficacitatea sistemului de control instituit de acest regulament și pentru a evita ca denaturarea concurenței să nu aibă loc înainte de a se decide dacă Comisia va examina cazul, modul de redactare a articolului 22 alineatul (4) primul paragraf din regulamentul menționat nu confirmă totuși interpretarea avută în vedere de Comisie în prezentele cauze.

173

Septimo, Tribunalul a arătat, la punctul 137 din hotărârea atacată, că, în conformitate cu articolul 22 alineatul (5) din Regulamentul nr. 139/2004, „Comisia poate informa unul sau mai multe state membre că o concentrare este considerată a îndeplini criteriile de la alineatul (1) [al acestui articol]”. Întrucât această formulare se referă numai la aceste criterii, Tribunalul a considerat că această dispoziție nu impune ca operațiunea de concentrare a cărei trimitere este solicitată să intre în domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control al concentrărilor.

174

Or, această dispoziție se limitează să prevadă că Comisia poate informa statele membre cu privire la o concentrare și să le invite să prezinte o solicitare în temeiul articolului 22 alineatul (5) din acest regulament. Întrucât această dispoziție se referă la articolul 22 alineatul (1) din regulamentul menționat și s‑a constatat la punctul 128 din prezenta hotărâre că modul de redactare a acestei din urmă dispoziții nu sprijină nici interpretarea susținută de Comisie, nici pe cea susținută de Illumina și Grail, o constatare similară trebuie făcută în ceea ce privește acest articol 22 alineatul (5).

175

Din ansamblul acestor considerații reiese că, dacă elementele astfel examinate de Tribunal în interpretarea sa contextuală nu sprijină în mod necesar poziția susținută de recurente, ele nu sunt concludente nici pentru a stabili dacă Comisia era competentă să adopte deciziile în litigiu.

176

Pe de altă parte, trebuie examinat dacă, după cum susțin recurentele, Tribunalul a ignorat alte elemente de context de natură să îi contrazică interpretarea.

–

Cu privire la celelalte elemente de context eventual relevante

177

În primul rând, în ceea ce privește articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 139/2004, care prevede un alt mecanism de trimitere, ce permite părților la o concentrare care nu are dimensiune europeană și care poate fi controlată în temeiul dreptului național al concurenței de cel puțin trei state membre să solicite ca această concentrare să fie examinată de Comisie, desigur, Tribunalul a constatat în mod întemeiat la punctul 126 din hotărârea atacată că această dispoziție și articolul 22 din același regulament diferă în mod semnificativ în ceea ce privește condițiile lor de aplicare și finalitățile respective ale acestora.

178

Totuși, trebuie arătat că, contrar concentrărilor care, la început, sunt lipsite de dimensiune europeană, dar pot dobândi o astfel de dimensiune în condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (5) al cincilea paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, concentrările examinate de Comisie în temeiul articolului 22 din acest regulament nu sunt considerate a avea o dimensiune europeană. În conformitate cu această constatare, numai statul sau statele membre care au formulat o solicitare în temeiul articolului 22 din regulamentul menționat sunt private, în conformitate cu alineatul (3) al treilea paragraf din această dispoziție, de posibilitatea de a aplica legislația lor națională privind concurența concentrării în cauză.

179

În cadrul acestui mecanism, în ceea ce privește o cerere care provine de la un stat membru ce dispune de o reglementare națională în materie de control ex ante al concentrărilor sau de la mai multe dintre acestea, examinarea operațiunii în discuție de către Comisie se substituie astfel celei care, după caz, ar fi trebuit desfășurată în acest stat membru sau în aceste state membre, această substituire neaducând atingere unei eventuale examinări a acestei operațiuni în alte state membre. În schimb, în cadrul mecanismului de trimitere prevăzut la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 139/2004, împrejurarea că se consideră că concentrarea în discuție are o dimensiune europeană și că trebuie notificată Comisiei în conformitate cu alineatele (1) și (2) ale acestui articol presupune că niciun stat membru nu aplică legislația sa națională privind concurența acestei concentrări.

180

Or, această diferență sprijină interpretarea articolului 22 din acest regulament susținută de Illumina și Grail. Astfel, în ceea ce privește o solicitare de trimitere ce provine de la un stat membru care dispune de o reglementare națională în materie de control ex ante al concentrărilor, competența atribuită de această dispoziție Comisiei pentru a examina operațiunea în discuție se bazează pe oportunitatea ca ea să se substituie uneia sau mai multor autorități naționale în pofida împrejurării că nu se consideră că această operațiune are o dimensiune europeană. O astfel de substituire presupune totuși că, atunci când statul membru solicitant dispune de o astfel de reglementare, competența autorității responsabile cu controlul ex ante al concentrărilor în cadrul acestuia nu este exclusă de această reglementare, printre altele pentru că operațiunea în discuție se situează sub pragurile de control pe care le definește.

181

În al doilea rând, în ceea ce privește dispozițiile articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004, Tribunalul a constatat, la punctul 138 din hotărârea atacată, că acestea nu conțineau niciun element pertinent care să poată contribui la o clarificare suplimentară a conținutului articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din acest regulament.

182

Această considerație ignoră totuși una dintre condițiile de aplicare prevăzute la această ultimă dispoziție, potrivit căreia concentrarea în cauză trebuie să amenințe să afecteze semnificativ concurența „pe teritoriul statului membru sau al statelor membre” care solicită trimiterea acestei concentrări. Această condiție indică astfel că mecanismul de trimitere vizat la articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 este destinat să permită controlul concentrărilor susceptibile să denatureze concurența într‑un stat membru care fie nu dispune de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor, fie apreciază că acest control trebuie efectuat de Comisie, având în vedere necesitatea, clar menționată la modificarea Regulamentului nr. 4064/89 de către Regulamentul nr. 1310/97, iar apoi întărită prin adoptarea Regulamentului nr. 139/2004, de a extinde principiul „ghișeului unic” pentru a permite examinarea de către Comisie a unei concentrări notificate sau notificabile în mai multe state membre, pentru a evita multiple notificări la nivel național.

183

În al treilea rând, în ceea ce privește alte dispoziții ale Regulamentului nr. 139/2004, Tribunalul a omis în mod eronat să țină seama de faptul că Regulamentul nr. 139/2004 prevede, similar Regulamentului nr. 4064/89, o procedură simplificată pentru revizuirea pragurilor care definesc domeniul de aplicare al acestor regulamente. Astfel, articolul 1 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 139/2004 permite Consiliului, la propunerea Comisiei, să revizuiască pragurile și criteriile care, în temeiul acestui articol, definesc domeniul de aplicare al acestui regulament pe „baza datelor statistice care pot fi furnizate în mod regulat de statele membre” și în urma unui raport efectuat pentru Consiliu înainte de 1 iulie 2009.

184

Legiuitorul Uniunii a prevăzut așadar în mod expres, în Regulamentul nr. 139/2004, posibilitatea unei ajustări rapide a domeniului de aplicare al acestui regulament în cazul în care criteriile de competență utilizate, ca urmare a evoluțiilor pieței, nu mai sunt apte să surprindă concentrările cu efecte potențial dăunătoare.

–

Concluzie cu privire la interpretarea contextuală

185

Din ansamblul acestor considerații rezultă că Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctul 139 din hotărârea atacată, că rezulta din interpretarea contextuală că o solicitare de trimitere în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 putea fi formulată independent de existența sau de domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control ex ante al concentrărilor.

Cu privire la interpretarea teleologică

186

Atât Illumina, cât și Grail critică considerațiile Tribunalului referitoare la obiectivul Regulamentului nr. 139/2004 și al articolului 22 din acesta. Astfel, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că acest regulament prevede „mecanisme corective” pentru a elimina lacunele în materie de control, care ar fi inerente unui regim ce utilizează praguri ale cifrelor de afaceri în scopul de a atribui o competență Comisiei și că ar fi reținut o interpretare excesiv de largă a acestor mecanisme. În realitate, regulamentul menționat ar fi fost conceput pentru a garanta un grad ridicat de previzibilitate și de securitate juridică, precum și pentru a asigura, după cum enunță considerentul (14) al acestui regulament, că fiecare caz de concentrare este tratat de cea mai competentă autoritate.

187

În această privință, trebuie arătat că, la punctele 140-151 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat o interpretare teleologică a articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004, referindu‑se în esență la textul considerentelor acestui regulament.

188

În special, Tribunalul a apreciat, la punctele 140-144 din hotărârea atacată, că considerentele (5), (6), (8), (24) și (25) ale regulamentului menționat indică că obiectivul său este „să permită controlul eficient asupra tuturor concentrărilor care au efecte semnificative asupra structurii concurenței în Uniune”. Tribunalul a apreciat în această privință că reiese din considerentul (11) al Regulamentului nr. 139/2004 că procedurile de trimitere creează un „mecanism corectiv”, ceea ce indică faptul că acestea dau naștere unei „competențe subsidiare a Comisiei care îi conferă flexibilitatea necesară pentru atingerea obiectivului acestui regulament”.

189

În plus, Tribunalul a considerat, la punctele 145-147 din hotărârea atacată, că considerentele (15) și (16) ale Regulamentului nr. 139/2004 confirmă constatarea potrivit căreia condițiile de aplicare a mecanismului de trimitere prevăzut la articolul 22 din acest regulament se disting în mod fundamental de cele ale altor mecanisme de trimitere, în special cel prevăzut la articolul 4 alineatul (5) din regulamentul menționat, care impune în mod explicit ca concentrarea trimisă la Comisie să „poat[ă] fi examinată în conformitate cu legislația națională în domeniul concurenței din cel puțin trei state membre”.

190

Pe baza acestor considerații, Tribunalul a statuat la punctul 148 din hotărârea atacată că interpretarea teleologică confirmă că o solicitare în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 poate fi formulată independent de existența sau de domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control ex ante al concentrărilor.

191

Această concluzie este eronată în mai multe privințe.

192

În primul rând, Tribunalul a reținut în mod eronat că acest articol trebuia considerat ca fiind, după cum ar decurge din considerentul (11) al acestui regulament, un „mecanism corectiv” destinat să elimine lacunele sistemului de control al concentrărilor, permițând un control al operațiunilor care nu ating nici pragurile Uniunii, nici pragurile naționale. După cum reiese din expunerea de motive a Regulamentului nr. 139/2004 și după cum a arătat domnul avocat general la punctul 179 din concluzii, acest considerent (11) face trimitere la un mecanism care are o funcție corectivă în ceea ce privește repartizarea competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență, luând în considerare în mod corespunzător securitatea juridică a întreprinderilor în cauză și principiul „ghișeului unic”.

193

În această privință, trebuie arătat că considerentul (11) menționat nu figura în Regulamentul nr. 4064/89, dar a fost inserat în expunerea de motive a Regulamentului nr. 139/2004 numai pentru a răspunde la preocupările determinate de posibilitatea, recunoscută din anul 1997, a notificărilor multiple. Așadar, acesta nu permite să se deducă faptul că mecanismul de trimitere vizat la articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 tinde să acopere o lacună în sistemul de control al concentrărilor, care se bazează pe principiul repartizării precise a competențelor Comisiei și autorităților naționale de concurență, permițând Comisiei să examineze concentrări care se situează sub pragurile definite atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național.

194

În plus, faptul că anumite considerente ale acestui regulament, în special considerentele (6) și (24), se referă la un control eficient al „tuturor concentrărilor” nu confirmă nici poziția susținută de Comisie, întrucât această formulare are legătură numai cu concentrările de dimensiune europeană (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 2020, Marine Harvest/Comisia, C‑10/18 P, EU:C:2020:149, punctul 108 și jurisprudența citată), care nu sunt în discuție în prezentele cauze.

195

În această privință, trebuie subliniat că mențiunea făcută în aceste considerente la „toate” concentrările, care figura deja în considerentele (6) și (7) ale Regulamentului nr. 4064/89, se referă la dorința legiuitorului de a preciza că Regulamentul nr. 139/2004 constituie singurul instrument procedural aplicabil examinării prealabile și centralizate a concentrărilor, care, după cum enunță considerentul (6) al acestuia, trebuie să permită un control eficient asupra tuturor concentrărilor în ceea ce privește efectul acestora asupra structurii concurenței. În temeiul sistemului „ghișeului unic” instituit prin regulamentul menționat, acesta constituie astfel un instrument procedural specific care are vocația de a se aplica cu titlu exclusiv concentrărilor de întreprinderi ce implică schimbări structurale semnificative, al căror impact asupra pieței depășește frontierele naționale ale unui stat membru, astfel cum reiese din considerentul (8) al regulamentului menționat (Hotărârea din 16 martie 2023, Towercast, C‑449/21, EU:C:2023:207, punctele 36 și 37, precum și jurisprudența citată).

196

În al doilea rând, Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctele 147 și 148 din hotărârea atacată, că considerentele (15) și (16) ale Regulamentului nr. 139/2004 confirmau interpretarea potrivit căreia o solicitare în temeiul articolului 22 din acest regulament poate fi formulată independent de domeniul de aplicare al unei reglementări naționale în materie de control ex ante al concentrărilor.

197

Considerentul (15) al regulamentului menționat, care se referă la ansamblul mecanismelor de trimitere, indică de fapt că Comisia dobândește competența de a examina și de a trata o concentrare „în numele” unui stat membru sau al mai multor state membre care solicită acest lucru. Formularea acestui considerent este dificil de conciliat cu interpretarea susținută de Comisie și reținută de Tribunal, potrivit căreia acest articol conferă competență Comisiei să controleze anumite concentrări care afectează concurența pe „piața internă” în sens general, fără a ține seama de condiția amintită la punctul 182 din prezenta hotărâre potrivit căreia concentrarea a cărei trimitere este solicitată trebuie să amenințe să afecteze în mod semnificativ concurența „pe teritoriul statului membru sau al statelor membre” care formulează această solicitare.

198

În plus, este necesar să se sublinieze că respectivul considerent (15) se referă la „alte state membre care sunt de asemenea competente să examineze concentrarea”. Or, o astfel de trimitere nu are sens decât dacă competența unui stat membru de a controla o concentrare este o condiție prealabilă pentru ca respectivul stat membru să poată solicita trimiterea acestei concentrări la Comisie sau pentru a se putea alătura unei astfel de solicitări.

199

În al treilea rând, atât interpretarea istorică, cât și interpretarea contextuală a Regulamentului nr. 139/2004 arată că doar două obiective principale sunt urmărite de mecanismul de trimitere prevăzut în prezent la articolul 22 din acest regulament. Primul obiectiv, care a determinat introducerea mecanismului de trimitere în Regulamentul nr. 4064/89, denumit atunci „clauza neerlandeză”, a fost acela de a permite examinarea concentrărilor care pot denatura concurența la nivel local, în cazul în care statul membru în cauză nu dispune de o reglementare națională în materie de control al concentrărilor. Al doilea obiectiv, introdus la modificarea Regulamentului nr. 4064/89 de către Regulamentul nr. 1310/97, iar apoi întărit prin adoptarea Regulamentului nr. 139/2004, este, după cum s‑a arătat la punctele 192 și 193 din prezenta hotărâre, cel al unei extinderi a principiului „ghișeului unic” pentru a permite examinarea de către Comisie a unei concentrări notificate sau notificabile în mai multe state membre, pentru a evita multiple notificări la nivel național și pentru a întări astfel securitatea juridică pentru întreprinderi.

200

În schimb, nu s‑a stabilit că acest mecanism era destinat să elimine lacunele din sistemul de control inerente unui regim bazat în principal pe praguri ale cifrelor de afaceri, care, prin definiție, nu poate acoperi toate operațiunile de concentrare potențial problematice.

201

Din aceste considerații rezultă că Tribunalul a dedus în mod eronat din considerentele Regulamentului nr. 139/2004 că articolul 22 din acesta constituia un „mecanism corectiv” care ar viza un control eficient al tuturor concentrărilor cu efecte semnificative asupra structurii concurenței în Uniune.

202

Această interpretare este de altfel incompatibilă cu un anumit număr de obiective pe care Regulamentul nr. 139/2004, considerat în ansamblul său, are în vedere să le urmeze.

203

Înțelese din perspectivă sistemică, se poate deduce din considerentele Regulamentului nr. 139/2004 că, deși acesta urmărește să instituie „un instrument juridic specific care să permită controlul eficient asupra tuturor concentrărilor în ceea ce privește efectul acestora asupra structurii concurenței” [considerentul (6)], el urmărește de asemenea să pună în aplicare un sistem eficace și previzibil de control, luând în considerare securitatea juridică și întemeiat pe principiul „ghișeului unic” [considerentele (8) și (11)]. Acest sistem se bazează atât pe o repartizare clară a sarcinilor încredințate Comisiei și, respectiv, statelor membre, cât și pe o definire precisă a condițiilor de notificare și de suspendare impuse părților la o operațiune de concentrare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Cementbouw Handel & Industrie/Comisia, C‑202/06 P, EU:C:2007:814, punctele 35-37, precum și jurisprudența citată).

204

În acest scop, similar Regulamentului inițial privind controlul concentrărilor nr. 4064/89, Regulamentul nr. 139/2004 conține dispoziții care, din motive de securitate juridică și în interesul întreprinderilor în cauză, urmăresc să limiteze durata procedurilor de verificare a operațiunilor pe care Comisia trebuie să le efectueze. În această privință, legiuitorul a dorit să asigure un control al concentrărilor în termene compatibile atât cu cerințele unei bune administrări, cât și cu cele ale activității comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2004, Portugalia/Comisia, C‑42/01, EU:C:2004:379, punctele 51 și 53, precum și jurisprudența citată).

205

Or, interpretarea articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004 preconizată de Comisie, astfel cum a fost confirmată de Tribunal, este de natură să perturbe echilibrul dintre diferitele obiective urmărite de acest regulament.

206

În special, această interpretare compromite eficacitatea, previzibilitatea și securitatea juridică care trebuie garantate părților la o concentrare.

207

Astfel, deși Regulamentul nr. 139/2004 vizează efectiv să pună în aplicare un sistem de control al concentrărilor de întreprinderi care pot fi prejudiciabile pentru concurență, acesta urmărește totodată să instituie, pe de o parte, o repartizare clară a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență și, pe de altă parte, un sistem eficace și previzibil de control prealabil pentru întreprinderile în cauză. Ansamblul dispozițiilor regulamentului menționat și, în special, mecanismul de trimitere prevăzut la articolul 22 din acesta trebuie avute în vedere ținând seama de ansamblul acestor obiective și de evaluarea lor comparativă.

208

În acest context, trebuie amintit că, în economia regimurilor de control prealabil al concentrărilor de întreprinderi aplicate în mod succesiv la nivelul Uniunii, pragurile stabilite pentru a defini dacă o operațiune trebuie notificată sau nu au o importanță esențială. Întreprinderile care ar putea face obiectul unor obligații de notificare și de suspendare trebuie să poată determina cu ușurință dacă proiectul lor de operațiune trebui să facă obiectul unei examinări prealabile și, în caz afirmativ, de către care autoritate și la ce dată poate fi așteptată o decizie a acestei autorități referitoare la această operațiune.

209

Determinarea competenței autorităților naționale de concurență prin trimitere la criterii legate de cifrele de afaceri este o garanție importantă de previzibilitate și de securitate juridică pentru întreprinderile în cauză, care trebuie să poate identifica rapid și cu ușurință cărei autorități trebuie să i se adreseze, precum și în ce termen și sub ce formă, printre altele în ceea ce privește limba și conținutul informațiilor necesare, trebuie să o sesizeze atunci când lansează o operațiune de concentrare.

210

Or, după cum subliniază în esență domnul avocat general la punctele 206-213 din concluzii, pe de o parte, o notificare informală a unei concentrări către fiecare dintre autoritățile naționale de concurență din statele membre și din celelalte state părți la Acordul privind SEE, astfel cum a fost sugerată de Comisie, ar fi incompatibilă cu obiectivul de eficacitate urmărit de Regulamentul nr. 139/2004. Pe de altă parte, dacă ar fi confirmată interpretarea articolului 22 din acest regulament avută în vedere de Comisie, cerințele procedurale la care ar fi supuse întreprinderile ar fi dificil de definit, ceea ce nu ar fi conform obiectivului regulamentului menționat de a lua în considerare nevoia de securitate juridică a întreprinderilor.

211

În al patrulea rând, necesitatea de a permite un control eficient al ansamblului operațiunilor cu efecte semnificative asupra structurii concurenței în Uniune nu poate în orice caz să conducă la extinderea domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 139/2004.

212

În această privință, trebuie subliniat că, de la adoptarea Regulamentului nr. 4064/89, care a fost succedat de Regulamentul nr. 139/2004, Uniunea dispune de norme specifice aplicabile concentrărilor care pot afecta în mod semnificativ concurența efectivă pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

213

Aceste regulamente, întemeiate pe articolele 103 și 352 TFUE (fostele articole 83 și 308 CE), organizează mai precis un control prealabil, bazat pe un sistem de notificare obligatorie, al tuturor operațiunilor de concentrare care depășesc pragurile prevăzute. Regulamentele menționate fac astfel parte dintr‑un ansamblu legislativ prin care se urmărește punerea în aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE, precum și stabilirea unui sistem de control care garantează că concurența nu este denaturată pe piața internă a Uniunii (Hotărârea din 7 septembrie 2017, Austria Asphalt, C‑248/16, EU:C:2017:643, punctul 31).

214

Totuși, după cum a statuat Curtea, articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004 nu se opune ca o operațiune de concentrare între întreprinderi care nu prezintă o dimensiune europeană în sensul articolului 1 din acest regulament, situată sub pragurile de control ex ante obligatoriu prevăzute de dreptul național, să fie analizată de o autoritate națională de concurență a unui stat membru ca reprezentând, de exemplu, un abuz de poziție dominantă interzis la articolul 102 TFUE, având în vedere structura concurenței pe o piață de dimensiune națională. Regulamentul nr. 139/2004 nu se poate opune ca o operațiune de concentrare cu dimensiune neeuropeană, precum concentrarea în discuție, să poată face obiectul unui control din partea autorităților naționale de concurență și a instanțelor naționale în temeiul efectului direct al articolului 102 TFUE prin recurgerea la propriile norme procedurale (Hotărârea din 16 martie 2023, Towercast, C‑449/21, EU:C:2023:207, punctele 50 și 53).

215

În al cincilea și ultimul rând, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 216 și 218 din concluzii, rezultă că interpretarea largă a articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 reținută de Tribunal, care induce în mod potențial o extindere a domeniului de aplicare al acestui regulament și a competenței de control a Comisiei asupra operațiunilor de concentrare, încalcă principiul echilibrului instituțional, caracteristică a structurii instituționale a Uniunii, care decurge din articolul 13 alineatul (2) TUE și care impune ca fiecare dintre instituții să își exercite competențele cu respectarea competențelor celorlalte [Hotărârea din 9 aprilie 2024, Comisia/Consiliul (Semnarea acordurilor internaționale), C‑551/21, EU:C:2024:281, punctul 62 și jurisprudența citată].

216

Astfel cum s‑a arătat la punctul 183 din prezenta hotărâre, a fost prevăzută o procedură legislativă specifică pentru a revizui pragurile care definesc domeniul de aplicare al regulamentului menționat. Prin urmare, presupunând că eficacitatea pragurilor de competență întemeiate pe cifra de afaceri prevăzute de Regulamentul nr. 139/2004 s‑ar dovedi insuficientă pentru a controla anumite operațiuni susceptibile să aibă o incidență semnificativă asupra concurenței, numai legiuitorul Uniunii are competența de a le reexamina sau de a prevedea un mecanism de salvgardare care să permită Comisiei să controleze o astfel de operațiune.

217

Pe de altă parte, chiar presupunând că evoluțiile observate pe anumite piețe, care implică printre altele întreprinderi inovatoare ce joacă sau pot juca un rol concurențial important în pofida faptului că generează o cifră de afaceri redusă sau nulă în momentul operațiunii de concentrare, justifică extinderea sferei operațiunilor care necesită o examinare prealabilă, statele membre au posibilitatea de a reduce propriile praguri de competență întemeiate pe cifra de afaceri prevăzute de legislația națională.

218

Din ansamblul acestor considerații rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 139/2004 atunci când a statuat că statele membre puteau, în condițiile prevăzute în acesta, să formuleze o cerere în temeiul acestei dispoziții independent de domeniul de aplicare al reglementării naționale a acestora în materie de control ex ante al concentrărilor. Prin urmare, Tribunalul a statuat în mod eronat că Comisia a acceptat în mod întemeiat, prin deciziile în litigiu, solicitarea de trimitere și solicitările de alăturare în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 139/2004.

219

Având în vedere temeinicia primului motiv al recursurilor, se impune anularea hotărârii atacate, fără a fi nevoie să se examineze celelalte motive ale recursurilor.

Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

220

Potrivit articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate, în cazul în care anulează hotărârea Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.

221

Această situație se regăsește în speță, întrucât motivele acțiunii în anularea deciziilor în litigiu și a scrisorii de informare au făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului, iar examinarea lor nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească în dosar.

222

În această privință, este suficient să se arate că, pentru motivele enunțate la punctele 121-218 din prezenta hotărâre, deciziile în litigiu trebuie anulate întrucât Comisia nu se putea întemeia pe articolul 22 din Regulamentul nr. 139/2004 pentru a examina concentrarea în discuție. Astfel, Comisia a interpretat în mod eronat Regulamentul nr. 139/2004 atunci când a considerat, în aceste decizii, că poate accepta o solicitare în temeiul articolului 22 din regulamentul menționat într‑o situație în care statele membre care formulează această solicitare nu sunt abilitate, în temeiul reglementării lor naționale în materie de control al concentrărilor, să examineze concentrarea care face obiectul solicitării respective.

223

În ceea ce privește concluziile prin care se solicită anularea solicitării de trimitere și a scrisorii de informare, acestea trebuie, în schimb, respinse.

224

În ceea ce privește, în primul rând, scrisoarea de informare, aceasta, care nu stabilește poziția definitivă a Comisiei privind examinarea concentrării în discuție și nu o supune în mod definitiv obligației de suspendare prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 139/2004, trebuie considerată ca fiind un act intermediar și pregătitor al deciziilor în litigiu, care nu este supus căilor de atac.

225

În al doilea rând, în ceea ce privește solicitarea de trimitere, în lipsa unui capăt de cerere care să o vizeze în acțiunea în primă instanță, aceasta trebuie de asemenea declarată inadmisibilă.

Cu privire la cheltuielile de judecată

226

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

227

Articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul respectiv, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

228

Întrucât Comisia a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor sale, se impune să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Illumina și Grail, în conformitate cu concluziile acestora din urmă, atât în procedura în primă instanță, cât și în cea de recurs. Se impune de asemenea obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Biocom California în cadrul intervenției sale în cauza C‑611/22 P, în conformitate cu concluziile acesteia din urmă.

229

În temeiul articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, statele membre și instituțiile Uniunii care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În conformitate cu această dispoziție, se impune să se decidă că Republica Estonia, Republica Elenă, Republica Franceză și Regatul Țărilor de Jos suportă propriile cheltuieli de judecată.

230

În temeiul articolului 140 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, de asemenea aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, Autoritatea de Supraveghere AELS suportă propriile cheltuieli de judecată atunci când a intervenit în litigiu.

231

În consecință, în calitate de intervenientă în cadrul prezentului recurs, Autoritatea de Supraveghere AELS suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 13 iulie 2022, Illumina/Comisia (T‑227/21, EU:T:2022:447).

2)

Anulează Decizia C(2021) 2847 final a Comisiei Europene din 19 aprilie 2021 de admitere a solicitării formulate de autoritatea națională de concurență franceză având ca obiect examinarea de către Comisie a operațiunii de concentrare privind dobândirea de către Illumina Inc. a controlului exclusiv asupra Grail LLC (cazul COMP/M.10188 – Illumina/Grail).

3)

Anulează Deciziile C(2021) 2848 final, C(2021) 2849 final, C(2021) 2851 final, C(2021) 2854 final și C(2021) 2855 final ale Comisiei din 19 aprilie 2021 de admitere a cererilor formulate de autoritățile naționale de concurență elenă, belgiană, norvegiană, islandeză și neerlandeză de a se alătura acestei solicitări de trimitere.

4)

Respinge în rest acțiunea.

5)

Obligă Comisia Europeană să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate, pe de o parte, de Illumina Inc. și Grail LLC în primă instanță, precum și în procedura de recurs și, pe de altă parte, de Biocom California în procedura de recurs în cauza C‑611/22 P.

6)

Republica Estonia, Republica Elenă, Republica Franceză, Regatul Țărilor de Jos, precum și Autoritatea de Supraveghere AELS suportă propriile cheltuieli de judecată.