|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2024/1350 |
5.2.2024 |
Aviz în atenția persoanei fizice și a entității cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2024/254 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2024/457 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) 2024/287 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/455 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Guatemala
(C/2024/1350)
Următoarele informații se aduc la cunoștința persoanei și a entității care figurează în anexa la Decizia (PESC) 2024/254 a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2024/457 a Consiliului (2), și în anexa I la Regulamentul (UE) 2024/287 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/455 al Consiliului (4) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Guatemala.
Articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2024/287 impune ca persoanele, entitățile sau organismele incluse pe listă să raporteze, în termen de șase săptămâni de la data includerii pe lista din anexa I, fondurile sau resursele economice aflate sub jurisdicția unui stat membru care le aparțin, se află în proprietatea lor, sunt deținute sau controlate de acestea, către autoritatea competentă a statului membru în care sunt situate respectivele fonduri sau resurse economice. Ele trebuie să coopereze cu autoritatea națională competentă cu ocazia oricărei verificări a acestor informații. Nerespectarea acestor obligații va fi considerată o eludare a măsurilor de înghețare a fondurilor și a resurselor economice.
Informațiile de raportat trebuie trimise autorității competente din statul membru relevant prin intermediul site-ului acesteia, astfel cum se indică în anexa II la Regulamentul (UE) 2024/287 al Consiliului (5).
(1) JO L, 2024/254, 15.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/254/oj.
(2) JO L, 2024/457, 2.2.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/457/oj.
(3) JO L, 2024/287, 15.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/287/oj.
(4) JO L, 2024/455, 2.2.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/455/oj.
(5) Cea mai recentă versiune consolidată este disponibilă la adresa: Regulament - UE - 2024/287 - RO - EUR-Lex (europa.eu).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/1350/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)