|
22.2.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 41/11 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/247 AL COMISIEI
din 14 decembrie 2021
de modificare a Regulamentului (UE) 2018/956 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește datele referitoare la vehiculele grele noi care trebuie monitorizate și raportate de statele membre și de producători, precum și procedura de raportare
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/956 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 iunie 2018 privind monitorizarea și raportarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil al vehiculelor grele noi (1), în special articolul 11 alineatul (1) literele (a) și (d),
întrucât:
|
(1) |
Partea A din anexa I la Regulamentul (UE) 2018/956 precizează care sunt datele referitoare la vehiculele grele noi înmatriculate pentru prima dată în Uniune pe care statele membre trebuie să le monitorizeze și să le raporteze. |
|
(2) |
Pentru a asigura o analiză temeinică în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) 2018/956, statele membre ar trebui să monitorizeze și să raporteze date care să permită stabilirea configurației osiilor vehiculelor care fac obiectul raportărilor pe baza numărului de axe motoare. Aceste date sunt înregistrate la rubrica 3 din certificatul de conformitate al vehiculelor grele nou înmatriculate. |
|
(3) |
Informațiile respective i-ar permite Comisiei să identifice vehiculele care intră în domeniul de aplicare al datelor raportate de producători în temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2018/956 pe baza informațiilor raportate de statele membre, fără a fi necesare schimburi suplimentare de informații cu producătorii. |
|
(4) |
Pe baza experienței dobândite în urma întocmirii raportului în conformitate cu articolul 10 pentru perioada de raportare aferentă anului 2019 și în scopul de a furniza o analiză temeinică a datelor raportate în anii următori, este necesar ca producătorii să raporteze date specifice privind comportamentul componentelor individuale ale vehiculului în cursul operării simulatorului, astfel cum sunt înregistrate în fișierul „sum exec data file”. |
|
(5) |
Anexa II la Regulamentul (UE) 2018/956 stabilește procedura de monitorizare și de raportare. |
|
(6) |
Din experiența dobândită în cursul aplicării Regulamentului (UE) 2018/956 reiese că Agenția Europeană de Mediu ar trebui să dispună de flexibilitatea necesară pentru a adapta structura și caracterul bazelor de date la progresul tehnic, fără a fi îngrădită de determinări tehnice specifice. Ar trebui, astfel, să se elimine denumirile descriptive ale bazelor de date din anexa II. |
|
(7) |
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (UE) 2018/956 să fie modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificarea Regulamentului (UE) 2018/956
Anexele I și II la Regulamentul (UE) 2018/956 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 14 decembrie 2021.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
ANEXĂ
Anexele I și II la Regulamentul (UE) 2018/956 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Anexa I se modifică după cum urmează:
|
|
2. |
Anexa II se modifică după cum urmează:
|