1993R0959 — RO — 01.01.2007 — 006.001
Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.
|
REGULAMENTUL (CEE) NR. 959/93 AL CONSILIULUI din 5 aprilie 1993 (JO L 098, 24.4.1993, p.1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
|
Jurnalul Oficial |
||
|
No |
page |
date |
||
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 2197/95 AL COMISIEI din 18 septembrie 1995 |
L 221 |
2 |
19.9.1995 |
|
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 296/2003 AL COMISIEI din 17 februarie 2003 |
L 43 |
18 |
18.2.2003 |
|
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 1882/2003 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 29 septembrie 2003 |
L 284 |
1 |
31.10.2003 |
|
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 1791/2006 AL CONSILIULUI din 20 noiembrie 2006 |
L 363 |
1 |
20.12.2006 |
|
Astfel cum a fost modificat prin:
|
C 241 |
21 |
29.8.1994 |
||
|
L 236 |
33 |
23.9.2003 |
|
NB: Această versiune consolidată conţine referiri la unitatea de cont europeană şi/sau la ECU, care trebuie interpretate ca referiri la moneda euro, începând cu 1 ianuarie 1999 — Regulamentul (CEE) nr. 3308/80 al Consiliului (JO L 345, 20.12.1980, p. 1) şi Regulamentul (CE) nr. 1103/97 al Consiliului (JO L 162, 19.6.1997, p. 1). |
REGULAMENTUL (CEE) NR. 959/93 AL CONSILIULUI
din 5 aprilie 1993
privind informațiile statistice care trebuie furnizate de către statele membre cu privire la produsele vegetale, altele decât cerealele
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,
având în vedere propunerea Comisiei ( 1 ),
având în vedere avizul Parlamentului European ( 2 ),
întrucât, în scopul îndeplinirii atribuțiilor care îi revin în baza tratatului și a reglementărilor privind politica agricolă comună, Comisia are nevoie de date exacte, comparabile și recente, obținute prin metode obiective, în ceea ce privește suprafețele cultivate, recoltele și producția agricolă alta decât cea de cereale;
întrucât se cuvine să se recunoască importanța sectorului de producție agricolă altul decât cel cerealier în organizarea și gestionarea piețelor agricole, ceea ce implică faptul că studiul statistic necesar ar trebui să se desfășoare într-un mod din ce în ce mai adaptat la normele Comunității;
întrucât ar trebui să se ia în considerare experiența cu privire la aceste anchete pe care serviciile statistice au acumulat-o de-a lungul anilor;
întrucât scopul prezentului regulament este să definească datele statistice care urmează să fie furnizate, să instituie un nivel satisfăcător de exactitate și să prevadă datele tehnice suplimentare necesare pentru estimarea cifrelor de producție, pentru asigurarea obiectivității și a caracterului reprezentativ al anchetelor asupra zonei și producției prin intermediul unui schimb larg de experiență, fapt care implică reuniuni și rapoarte și pentru stabilirea termenelor care trebuie respectate;
întrucât, și în cazul anumitor produse agricole altele decât cerealele, este necesar ca datele la nivel regional să fie comunicate anual;
întrucât este necesar ca, după trei ani de aplicare a prezentului regulament, Comisia să prezinte un raport însoțit, dacă este cazul, de propuneri de îmbunătățire a studiilor statistice;
întrucât, în timpul perioadei de tranziție, schimbările ce se vor aplica metodelor statistice implică o activitate suplimentară pentru statele membre, fapt care necesită o contribuție financiară din partea Comunității pentru perioada 1993-1995, această sumă fiind estimată la valoarea de 1 milion de ECU pe an;
întrucât, deși strângerea și tratarea datelor și organizarea de anchete la nivel național ar trebui să rămână responsabilitatea serviciilor statistice ale statelor membre, Comisia trebuie să asigure culegerea, coordonarea și armonizarea datelor statistice la nivel european și să asigure metodologii armonizate pentru gestionarea politicilor comunitare;
întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, cooperarea strânsă între statele membre și Comisie ar trebui să continue, în special prin intermediul Comitetului permanent pentru statistică agricolă înființat prin Decizia 72/279/CEE ( 3 ),
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
SECȚIUNEA I
Obiective
Articolul 1
Statele membre pun la dispoziția Comisiei date anuale cu privire la producția și la zona agricolă alta decât cea cerealieră, în conformitate cu prevederile articolul 2 și 6 din prezentul regulament, cu respectarea Regulamentului (Euratom, CEE) nr. 1588/90 al Consiliului din 11 iunie 1990 privind transmiterea de date statistice confidențiale Oficiului Statistic al Comunităților Europene ( 4 ).
SECȚIUNEA II
Date furnizate la nivel național
Articolul 2
(1) Statele membre furnizează date cu privire la zonele principale și secundare, în conformitate cu definițiile prevăzute în anexa I, anual, pentru toate tipurile de utilizare a terenului arabil care sunt înscrise în lista din anexa II. Numai statele membre menționate în anexa IX vor fi obligate să includă zonele secundare într-un studiu anual statistic și să furnizeze date cu privire la aceste zone.
(2) De asemenea, statele membre furnizează date cu privire la principalele suprafețe de pășune permanentă și la suprafețele agricole permanente, precum și la alte suprafețe conform precizărilor din anexa II, literele K, L, M și, respectiv, N. Datele respective pot fi obținute integral sau parțial, prin tehnici și surse de observare, altele decât studiul exhaustiv prevăzut la articolul 3 alineatul (1) și aceste surse nu trebuie neapărat să fie studii anuale.
(3) În plus, statele membre înaintează date anuale cu privire la următoarele:
— producția medie și
— producția recoltată pentru fiecare produs, conform precizărilor din anexa III.
SECȚIUNEA III
Metode și specificații
Articolul 3
(1) În scopul de a obține imaginea exactă a modului în care este utilizat terenul arabil prevăzut în anexa II, datele privitoare la suprafețele principale se obțin dintr-o anchetă statistică anuală exhaustivă, care ar trebui să ia forma unui recensământ sau a unei anchete reprezentative. Ancheta respectivă poate cuprinde celelalte suprafețe agricole utilizate în afara terenului arabil.
(2) Cu toate acestea, după aprobarea Comisiei, statele membre pot să folosească surse administrative pentru a înlocui datele cu privire la terenul arabil obținute prin ancheta generală prevăzută în alineatul (1).
(3) Atunci când nu sunt disponibile nici anchete statistice cu privire la culturile permanente, la pajiștile permanente sau la alte porțiuni ale suprafețelor arabile folosite (conform anexei II, literele K, L, M și N) pentru un anumit an, și nici estimări anuale din surse comunitare pentru schimbările privitoare la întrebuințarea terenului în legătură cu respectivele articole, statele membre pot furniza estimări pentru acele articole pentru anul în cauză.
(4) Ancheta generală prevăzută în alineatul (1) se desfășoară prin intermediul unor metode recunoscute din punct de vedere statistic, care întrunesc cerințele de calitate, obiectivitate și exactitate.
(5) Statele membre din lista de la anexa IX pot alege între două abordări metodologice diferite pentru întrebuințarea terenului conform definițiilor din anexa I:
— fie o abordare „în timp real” cu referire la suprafața principală la momentul anchetei, urmând ca datele suplimentare cu privire la suprafața secundară să fie furnizate ulterior;
— fie o evaluare „ex-post” a întrebuințării terenului (cu referire la suprafața principală și secundară în aceeași anchetă) care are loc la sfârșitul sezonului agricol. Numai statele membre prevăzute în anexa IX trebuie să specifice suprafața secundară.
(6) Datele privind suprafețele cu importanță mai redusă, conform prevederilor din anexa VIII, pot fi obținute din alte surse de date care nu întrunesc toate cerințele prezentului regulament.
(7) Pentru a întruni cerințele prezentei secțiuni pot fi adoptate dispoziții tranzitorii în conformitate cu articolul 8 alineatul (3).
Articolul 4
(1) În cazul unor anchete prin sondaj cu privire la suprafețele principale sau la terenul arabil, eșantioanele trebuie să fie desemnate astfel încât să fie reprezentative pentru cel puțin 95 % din suprafața totală a respectivului teren cultivat cu altceva decât cereale.
Datele cu privire la suprafețele principale trebuie să fie completate cu o estimare pe baza datelor din alte surse în legătură cu suprafața de teren arabil care nu este cuprinsă în eșantion și cultivată cu altceva decât cereale.
(2) Anchetele cu privire la terenurile cu pășune permanentă, cu culturi permanente sau cu alte porțiuni ale suprafeței agricole utilizate în afara terenului arabil trebuie să fie cât se poate de reprezentative. Pășunea permanentă cuprinde, de asemenea, porțiunile de teren agricol utilizat în afara exploatațiilor agricole.
(3) Anchetele prin sondaj privind suprafețele principale de teren arabil trebuie să fie realizate astfel încât, în fiecare stat membru și pentru fiecare grupă de suprafețe principale în parte (conform prevederilor din anexa IV), să fie atins cel puțin unul din următoarele două criterii:
(a) coeficientul de variație să nu depășească coeficientul prevăzut în anexa IV;
(b) eroarea standard să nu depășească eroarea standard prevăzută în anexa IV.
(4) Gradul de exactitate cerut pentru estimările suprafețelor de pășune permanentă, culturi permanente sau alte porțiuni ale suprafețelor agricole utilizate în afara terenului arabil este stabilit în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 12, după ce statele membre prezintă Comisiei rapoartele prevăzute în articolul 8 alineatul (1).
Articolul 5
(1) Anchetele privind producția sau recoltele se desfășoară pe baza unor metode recunoscute din punct de vedere statistic cu privire la calitate, obiectivitate și exactitate.
(2) Cu toate acestea, după aprobarea Comisiei, statele membre pot utiliza surse administrative pentru a înlocui datele obținute din anchete privind producția sau recoltele, conform prevederilor alineatul (1).
(3) Gradul de precizie cerut pentru estimările producției pentru fiecare recoltă din anexa III este stabilit în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 12, de îndată ce statele membre prezintă Comisiei rapoartele prevăzute la articolul 8 alineatul (1).
(4) Datele suplimentare necesare pentru standardizarea ulterioară a estimărilor producției sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 12, de îndată ce statele membre înaintează Comisiei rapoartele prevăzute la articolul 8 alineatul (1).
SECȚIUNEA IV
Date furnizate la nivel regional
Articolul 6
(1) Comisiei trebuie să i se furnizeze date anuale privind terenurile cultivate, recoltele și producția recoltată pentru culturile prevăzute în anexa V la nivel regional, conform anexei VI. Suprafețele cultivate sunt prevăzute în anexa V.
Atunci când nu sunt disponibile date regionale cu privire la culturile permanente, pajiștile permanente sau alte porțiuni ale suprafețelor arabile folosite (conform anexei II, literele K, L, M și N) pentru un anumit an, statele membre pot furniza, pentru anul în cauză, estimări pentru articolele respective, conform prevederilor din anexa V.
(2) Statele membre au obligația de a furniza date cu privire numai la suprafețele și produsele privind culturile pentru care suprafața depășește nivelul de importanță mai redusă, conform prevederilor din anexa VIII.
(3) Statele membre au obligația de a furniza date cu privire la suprafețele cultivate conform anexei V și cu privire la producția recoltată numai pentru regiunile cele mai importante pentru fiecare dintre culturile în cauză. Pentru fiecare din aceste culturi, datele trebuie să fie prezentate pentru acele regiuni care, împreună, dispuse în ordine descrescătoare, reprezintă cel puțin 80 % din suprafața destinată unei anumite culturi, în raport cu suprafața totală destinată culturii respective în statele membre în cauză.
SECȚIUNEA V
Termene limită, schimb de experiență și dispoziții tranzitorii
Articolul 7
(1) Anul calendaristic în care are loc recolta este denumit în continuare „anul recoltei”.
(2) Pentru articolele care denumesc modurile de întrebuințare a terenului prevăzute în anexa II, statele membre furnizează Comisiei date naționale provizorii cu privire la suprafața cultivată până la 1 octombrie din anul recoltei cel târziu. Datele finale cu privire la suprafețele cultivate sunt furnizate până la 1 aprilie din anul următor anului recoltei cel târziu.
(3) Estimările inițiale ale producțiilor naționale și ale cifrelor de producție cu privire la produsele prevăzute în anexa VII sunt înaintate cel târziu la scadențele prevăzute în anexa respectivă. Recoltele și cifrele de producție provizorii cu privire la produsele prevăzute în anexa III sunt furnizate până la 15 aprilie cel târziu, cifrele finale urmând să fie furnizate până la 1 octombrie cel târziu, ambele în anul următor anului recoltei.
(4) Dacă cifrele privind recolta și producția fac referire la date revizuite privind suprafața, acestea din urmă trebuie transmise, la rândul lor.
(5) Datele regionale prevăzute în articolul 6 sunt furnizate în același timp cu cifrele finale la nivel național și sunt compatibile cu acestea.
Articolul 8
(1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre transmit Comisiei un raport metodologic care să detalieze modul în care au fost obținute datele privind suprafețele utilizate, terenul arabil și suprafața destinată culturilor individuale. Statele membre trebuie, de asemenea, să explice modul în care calculează recolta și producția la nivel național și, atunci când este cazul, la nivel regional și să indice coeficienții de reprezentativitate și exactitate ai acestor cifre. Comisia întocmește un rezumat al acestor rapoarte în colaborare cu statele membre.
(2) În termen de trei luni, statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări referitoare la datele prevăzute în alineatul (1).
(3) Dacă anumite rapoarte metodologice arată că, în viitorul apropiat, un stat membru nu poate să întrunească cerințele prezentului regulament și dacă trebuie aduse modificări în tehnicile și metodologia anchetei, Comisia stabilește, în cooperare cu statul membru respectiv, o perioadă de tranziție de cel mult doi ani pentru introducerea unui program de studiu în conformitate cu prezentul regulament.
(4) Rapoartele metodologice, dispozițiile tranzitorii, disponibilitatea și exactitatea datelor și alte aspecte relevante legate de aplicarea prezentului regulament sunt examinate de două ori pe an, în cadrul grupului de lucru competent din cadrul Comitetului permanent pentru statistică agricolă.
Articolul 9
Până la sfârșitul anului 1995 cel târziu, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului:
— un raport cu privire la experiența câștigată din studiile statistice și estimările efectuate ca urmare a prezentului regulament;
— dacă este nevoie, propuneri pentru ameliorarea și armonizarea dispozițiilor în vigoare în statele membre.
Articolul 10
Anexele I-IX se modifică, în funcție de necesitate, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 12.
SECȚIUNEA VI
Dispoziții financiare
Articolul 11
(1) Anual, între anii 1993-1995, Comunitatea acordă statelor membre o contribuție la cheltuielile suportate în activitatea întreprinsă pentru ameliorarea bazelor metodologice și comparabilitatea datelor prevăzute în articolele 2 și 6; valoarea contribuției considerată necesară se ridică la suma de 1 milion de ECU pe an.
(2) Autoritatea bugetară stabilește sumele disponibile pentru fiecare exercițiu financiar.
(3) Valoarea contribuției care se acordă statelor membre se stabilește în lumina solicitărilor din partea statelor membre și în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 12.
SECȚIUNEA VII
Dispoziții finale
Articolul 12
(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru statistica agricolă, denumit în continuare „comitetul”.
(2) Atunci când se face trimitere la prezentul articol, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE ( 5 ), cu respectarea dispozițiilor articolului 8.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 13
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicări în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
DEFINIȚII
I. UNITATE DE ANCHETĂ
O unitate de anchetă este terenul arabil (conform precizărilor din anexa II) al unei exploatații agricole ( 6 ) sau unul dintre loturile de teren selectate ca unități pentru o anchetă exhaustivă a terenului arabil dintr-un stat membru.
II.A. EVALUARE EX-POST A UTILIZĂRII TERENULUI
Suprafețele principale și secundare dintr-o unitate de anchetă se clasifică după cum urmează:
Suprafața unei unități de anchetă
1. Caz general
Suprafața principală a unei parcele date de unitate de anchetă este, în general, acolo unde parcela este ocupată de o singură cultură pe durata unui an agricol și este definită fără echivoc de acea cultură. (În acest caz suprafața secundară a parcelei respective este egală cu zero).
2. Cazuri speciale
2.1 Culturi succesive
Suprafață principală: Dacă parcela de teren arabil este folosită mai mult decât o dată pe durata anului culturii (culturi succesive), iar pe suprafața respectivă există o singură cultură, atunci suprafața principală este cultura cu valoarea cea mai mare. Dacă valoarea producției nu determină care este cultura principală, atunci cultura principală este cultura care ocupă pământul pentru cea mai lungă perioadă de timp.
Suprafața secundară: Toate celelalte culturi care ocupă terenul sunt considerate suprafețe secundare.
2.2 Culturi combinate
Suprafața principală: Dacă parcela de teren arabil este folosită pe durata sezonului de creștere a unui an de cultură pentru aceeași combinație fixă de culturi (culturi combinate), atunci suprafața principală este împărțită pro rata între culturile în cauză.
Suprafața secundară: În acest caz nu există nici o suprafață secundară.
2.3 Combinație de culturi succesive și culturi combinate
Suprafața principală: Dacă parcela de teren arabil este folosită mai mult decât o dată pe durata unui an de cultură dat și cu o combinație de culturi succesive și culturi combinate, atunci fiecare combinație de culturi care ocupă terenul în timpul aceleiași perioade de timp este evaluată separat, iar combinația sau cultura unică cu valoarea cea mai mare este considerată ca suprafață principală. Atunci când suprafața este folosită pentru culturi combinate, suprafața principală se împarte pro rata între culturile în cauză.
Suprafața secundară: Toate celelalte culturi care ocupă suprafața sunt considerate ca suprafață secundară.
II.B. EVALUAREA ÎN TIMP REAL A ÎNTREBUINȚĂRII TERENULUI
Suprafața principală sau suprafața înregistrată a unei parcele dintr-o unitate de studiu este definită ca utilizare reală a terenului arabil la un moment dat din anul de cultură care este stabilit ca fiind data de referință pentru studiul privind întrebuințarea terenului.
În cazul culturilor combinate (vezi punctul II.A.2.2), suprafața principală sau suprafața înregistrată este împărțită pro rata între culturile respective.
ANEXA II
SPECIFICAREA SUPRAFEȚELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 ALINEATELE (1) ȘI (2)
|
Caracteristici |
Cod New Cronos |
Suprafață principală sau suprafață înregistrată (în ha) (6) |
Suprafață secundară sau suprafață suplimentară (în ha) (6) |
|
|
A. Total cereale (1) |
1050 |
|||
|
– Orez (1) |
1250 |
|||
|
B. Leguminoase uscate |
1300 |
|||
|
– Mazăre de câmp |
1320 |
|||
|
– Alte tipuri de mazăre uscată |
1311 |
|||
|
– Bob și bob cu sămânță mică |
1335 (inclusiv 1338) |
|||
|
– Fasole uscată |
1331 |
|||
|
– Lupin |
1343 |
|||
|
– Alte legume uscate |
1341, 1342, 1349 |
|||
|
C. Plante rădăcinoase |
1350 |
|||
|
– Cartofi |
1360 |
|||
|
– Sfeclă de zahăr |
1370 |
|||
|
– Sfeclă furajeră |
1381 |
|||
|
–Alte plante rădăcinoase(de exemplu, varză furajeră, rapiță) |
1382 |
|||
|
D. Plante industriale |
1400 |
|||
|
– Colză și navetă |
1420 |
|||
|
– Semințe de floarea-soarelui |
1450 |
|||
|
– Semințe de in |
1460 |
|||
|
– Semințe de soia |
1470 |
|||
|
– Bumbac |
1540 |
|||
|
– Alte semințe oleaginoase (de exemplu, mac, muștar, susan etc.) |
1480 (exclusiv 1490) |
|||
|
– In pentru fibre |
1520 |
|||
|
– Cânepă pentru fibre |
1530 |
|||
|
– Tutun |
1550 |
|||
|
– Hamei |
1560 |
|||
|
– Alte plante pentru fibre |
1510 |
|||
|
– Alte plante industriale |
1570 |
|||
|
Din care: |
||||
|
Cicoare pentru cafea |
1571 |
|||
|
Cicoare pentru inulină |
1572 |
|||
|
Plante medicinale, aromatice sau pentru condimentare |
1580 |
|||
|
Alte plante industriale n.a.p. |
1589 |
|||
|
E. Furaje și nutrețuri de pe terenuri arabile |
2610 |
|||
|
– Furaje verzi anuale: |
2611 |
|||
|
– Porumb furajer |
2625 |
|||
|
– Furaje verzi anuale, altele decât porumbul |
2612 |
|||
|
– Furaje perene |
2671, 2672, 2673 |
|||
|
– Pajiști și pășuni temporare |
2680 |
|||
|
F. Legume proaspete (inclusiv căpșuni) |
(1600 + 2260) |
|||
|
– în aer liber sau sub acoperitori joase (4) |
||||
|
G. Flori și plante ornamentale |
3001 |
|||
|
– în aer liber sau sub acoperitori joase (4) |
||||
|
H. Culturi de semințe (3) |
3310 |
|||
|
I. Pârloage, inclusiv îngrășăminte verzi |
2696 |
|||
|
J. Terenuri arabile (A-I) (4) |
0001 |
|||
|
K. Suprafețe acoperite în permanență cu iarbă |
0002 |
|||
|
L. Culturi permanente (exclusiv căpșuni) |
(0003–2260) |
|||
|
Din care: |
||||
|
Plantații de arbori fructiferi |
2040 |
|||
|
Viță-de-vie |
2410 |
|||
|
Plantații de măslini |
2450 |
|||
|
M. Culturi în seră (2) |
1111 |
|||
|
Din care: |
||||
|
Legume proaspete |
1112 |
|||
|
Flori și plante ornamentale |
1113 |
|||
|
Culturi permanente |
1114 |
|||
|
N. Alte suprafețe, inclusiv grădinile familiale (5) |
0004 |
|||
|
O. Suprafață agricolă utilizată (A-I) + (K-N) |
0005 |
|||
|
(1) Datele referitoare la cereale și la orez sunt deja colectate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 837/90 al Consiliului (JO L 88, 3.4.1990, p. 1). (2) Culturile în seră sau sub acoperișuri înalte accesibile sunt excluse (codurile D/15, D/17 și G/07 din ancheta „Structurile”), precum și grădinile familiale. (3) Definite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 143/2002 al Comisiei (JO L 24, 26.1.2002, p. 16) (anexa I, codul D/19). (4) Culturile în seră sau sub acoperișuri înalte accesibile incluse: legume proaspete, flori și plante ornamentale și toate culturile permanente. (5) Transmiterea datelor referitoare la grădinile familiale este facultativă pentru Danemarca, Țările de Jos, Austria, Finlanda, Suedia și Regatul Unit. (6) A se vedea definiția de la anexa I. (7) Caracteristicile corespondente sunt prezentate și în anexa III. (8) Furnizarea datelor este facultativă. |
||||
ANEXA III
SPECIFICAREA PRODUSELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 ALINEATUL (3)
|
Caracteristici |
Cod Cronos |
Randament (100 kg/ha) |
Producție (1 000 t) |
|
B. Leguminoase uscate |
1300 |
|
|
|
– Mazăre |
1320 |
||
|
– Bob și bob cu sămânță mică |
1335 (inclusiv 1338) |
||
|
– Fasole uscată |
1331 |
||
|
– Lupin |
1343 |
||
|
C. Plante rădăcinoase |
1350 |
|
|
|
– Cartofi |
1360 |
||
|
– Sfeclă de zahăr |
1370 |
||
|
– Sfeclă furajeră (1) |
1381 |
||
|
D. Plante industriale |
1400 |
|
|
|
– Colză și navetă |
1420 |
||
|
– Semințe de floarea-soarelui |
1450 |
||
|
– Semințe de in |
1460 |
|
|
|
– Semințe de soia |
1470 |
||
|
– Semințe de bumbac |
1490 |
|
|
|
– Bumbac pentru fibre |
1540 |
|
|
|
– In pentru fibre |
1520 |
|
|
|
– Cânepă pentru fibre |
1530 |
||
|
– Tutun |
1550 |
||
|
– Hamei |
1560 |
||
|
E. Furaje și nutrețuri de pe terenuri arabile (1) |
2610 |
|
|
|
Din care: |
|||
|
– Porumb furajer (1) |
2625 |
||
|
– Furaje verzi anuale, altele decât porumb (1) |
2612 |
||
|
– Furaje perene (1) |
2671, 2672, 2673 |
||
|
– Pajiști și pășuni temporare (1) |
2680 |
||
|
(1) Transmiterea datelor este facultativă. |
|||
ANEXA IV
SPECIFICAREA GRADULUI DE PRECIZIE A DATELOR SOLICITATE PENTRU GRUPELE DE SUPRAFEȚE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 4 ALINEATUL (3)
|
Cod New Cronos |
Caracteristici |
Coeficient de variație maxim autorizat (%) |
Eroare tip maximă autorizată (în ha) |
|
1300 |
B. Leguminoase uscate |
3 |
5 000 |
|
1350 |
C. Plante rădăcinoase |
3 |
5 000 |
|
1400 |
D. Plante industriale |
3 |
5 000 |
|
2610 |
E. Furaje și nutrețuri de pe terenuri arabile (1) |
3 |
5 000 |
|
(1600 + 2260) |
F. Legume proaspete (inclusiv căpșuni) |
3 |
5 000 |
|
2696 |
I. Pârloage, inclusiv îngrășăminte verzi |
3 |
5 000 |
|
(1) Furaje și nutrețuri de pe terenuri arabile includ: (a) furaje verzi anuale (cod New Cronos 2611) (b) furaje perene (cod New Cronos 2671, 2672, 2673) (c) ierburi și nutrețuri temporare (cod New Cronos 2680) Observație: Pentru cereale și orez, nivelul de precizie solicitat este deja stabilit prin Regulamentul (CEE) nr. 837/90. Majusculele B, C, D, E, F și I se referă la titlurile din anexa II. |
|||
ANEXA V
SPECIFICAREA SUPRAFEȚELOR ȘI PRODUSELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 6
|
Caracteristici |
Cod New Cronos |
Suprafață cultivată (2) (1 000 ha) |
Producție (1 000 t) |
|
B. Leguminoase uscate (total) |
1300 |
• |
|
|
C. Plante rădăcinoase |
|||
|
– Sfeclă de zahăr |
1370 |
• |
• |
|
D. Plante industriale |
|||
|
– Oleaginoase (1) |
1410 |
• |
|
|
– Colză și navetă |
1420 |
• |
• |
|
– Semințe de floarea-soarelui |
1450 |
• |
• |
|
– Semințe de soia |
1470 |
• |
• |
|
– Semințe de in și in pentru fibre |
(1460 + 1520) |
• |
|
|
– Bumbac |
1540 |
• |
|
|
– Tutun |
1550 |
• |
• |
|
I. Pârloage, inclusiv îngrășăminte verzi |
2696 |
• |
|
|
J. Terenuri arabile (total) |
0001 |
• |
|
|
K. Suprafețe acoperite în permanență cu iarbă |
0002 |
• |
|
|
L. Culturi permanente |
(0003–2260) |
• |
|
|
– Arbori fructiferi |
2040 |
• |
|
|
– Viță-de-vie |
2410 |
• |
|
|
– Plantații de măslini |
2450 |
• |
|
|
O. Suprafață agricolă utilizată |
0005 |
• |
|
|
(1) Exclusiv suprafețele cu in și bumbac pentru semințe. (2) Suprafețele cultivate înseamnă suprafețele principale și secundare sau suprafețele înregistrate și suplimentare pentru statele membre indicate în anexa IX și suprafețele principale pentru toate celelalte state membre.
• = Informație ce trebuie furnizată. NB:Majusculele B, C, D, I, J, K, L și O se referă la titlurile din anexa II. |
|||
ANEXA VI
NIVELURI REGIONALE MENȚIONATE ÎN ARTICOLUL 6
|
State membre |
Repartizare regională pe |
|
Belgique — België |
ProvincesProvincies — Région wallonneVlaams gewest |
|
България |
NUTS 2 |
|
Česká republika |
Kraje – NUTS 3 |
|
Danmark |
- |
|
Deutschland |
Bundesländer |
|
Eesti |
NUTS 2 |
|
Eλλάδα |
Yπηάρεοίες περιφερειακής ανάπτυξής (1) |
|
España |
Comunidades autónomas |
|
France |
Régions de programme |
|
Ireland |
- |
|
Italia |
Regioni |
|
Κύπρος |
- |
|
Latvija |
NUTS 3 |
|
Lietuva |
NUTS 3 |
|
Luxembourg |
- |
|
Magyarország |
Tervezési-statisztikai régiók |
|
Malta |
NUTS 2 |
|
Nederland |
Provincies |
|
Österreich |
►M1 Bundesländer ◄ |
|
Polska |
NUTS 2 |
|
Portugal |
NUTS II (1) |
|
România |
NUTS 2 |
|
Slovenija |
NUTS 2 |
|
Slovensko |
NUTS 2 |
|
Suomi |
Etelä – Suomi Sisä – Suomi Pohjanmaa Pohjois – Suomi ◄ |
|
Sverige |
►M1 8 Riksområden ◄ |
|
United Kingdom |
Standard regions |
|
(1) Datele regionale trebuie furnizate în termen de cel mult trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament NUTS = Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice |
|
ANEXA VII
DATE LIMITĂ PENTRU RECOLTA INIȚIALĂ ȘI ESTIMAREA PRODUCȚIEI PENTRU PRODUSELE SELECTATE LA NIVEL NAȚIONAL [ARTICOLUL 7 ALINEATUL (3)]
NB: Informațiile cu privire la cereale și orez sunt colectate deja în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 837/90 al Consiliului din 26 martie 1990.
ANEXA VIII
SUPRAFEȚE DE IMPORTANȚĂ MARGINALĂ ȘI SUPRAFEȚE DE INCLUS ÎN ANCHETA STATISTICĂ NORMALĂ
|
Cod New Cronos |
Suprafață principală sau suprafață înregistrată |
B |
►M4 BG ◄ |
►A2 CZ ◄ |
DK |
D |
►A2 EE ◄ |
EL |
E |
F |
IRL |
I |
►A2 CY ◄ |
►A2 LV ◄ |
►A2 LT ◄ |
L |
►A2 HU ◄ |
►A2 MT ◄ |
NL |
A |
►A2 PL ◄ |
P |
►M4 RO ◄ |
►A2 SI ◄ |
►A2 SK ◄ |
FIN |
S |
UK |
|||
|
1300 |
B. Leguminoase uscate |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
m |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
1 |
||
|
1320 |
Mazăre de câmp |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
m |
• |
• |
m |
m |
►A2 — ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
• |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
2 |
||
|
1311 |
Alte tipuri de mazăre uscată |
— |
►M4 m ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
m |
►A2 — ◄ |
m |
• |
m |
— |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
m |
• |
3 |
||
|
1335 |
Bob și bob cu sămânță mică (inclusiv 1338) |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 m ◄ |
— |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
m |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
• |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
m |
• |
4 |
||
|
1331 |
Fasole uscată |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
m |
►A2 — ◄ |
• |
• |
m |
— |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
m |
• |
5 |
||
|
1343 |
Lupin |
— |
►M4 m ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 — ◄ |
m |
• |
m |
— |
m |
►A2 — ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
— |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 — ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
— |
m |
6 |
||
|
1341 |
|
m |
►M4 m ◄ |
►A2 m ◄ |
— |
m |
►A2 m ◄ |
• |
• |
m |
— |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
— |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
m |
►A2 m ◄ |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
— |
m |
7 |
||
|
1342 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
|
1349 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
|
1350 |
C. Plante rădăcinoase |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
8 |
||
|
1360 |
Cartofi |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
9 |
||
|
1370 |
Sfeclă de zahăr |
• |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 m ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 — ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
10 |
||
|
1381 |
Sfeclă furajeră |
• |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 m ◄ |
— |
m |
• |
• |
m |
►A2 — ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
m |
m |
11 |
||
|
1382 |
Alte plante rădăcinoase |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
m |
►A2 m ◄ |
m |
m |
• |
• |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
— |
• |
12 |
||
|
1400 |
D. Plante industriale |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
13 |
||
|
1420 |
Colză și navetă |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
— |
m |
• |
m |
• |
►A2 — ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
• |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
14 |
||
|
1450 |
Semințe de floarea-soarelui |
— |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
— |
• |
►A2 — ◄ |
• |
• |
• |
— |
• |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
• |
►A2 m ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
— |
— |
15 |
||
|
1470 |
Semințe de soia |
— |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
— |
m |
►A2 — ◄ |
m |
m |
• |
— |
• |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
• |
►A2 m ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
— |
— |
— |
16 |
||
|
1460 + 1520 |
Semințe de in și in pentru fibre |
• |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
— |
m |
• |
m |
m |
►A2 — ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
m |
• |
17 |
||
|
1490 + 1540 |
Bumbac |
— |
►M4 • ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
— |
►A2 — ◄ |
• |
• |
m |
— |
m |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
— |
►A2 — ◄ |
m |
►M4 — ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
— |
— |
18 |
||
|
1480 (exclusiv 1490) |
Alte semințe oleaginoase (de exemplu, mac, muștar, susan etc.) |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
m |
►A2 — ◄ |
m |
m |
m |
— |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
— |
• |
19 |
||
|
1530 |
Cânepă pentru fibre |
— |
►M4 m ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
— |
►A2 — ◄ |
— |
m |
m |
— |
m |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 m ◄ |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
— |
• |
20 |
||
|
1550 |
Tutun |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
m |
►A2 — ◄ |
• |
• |
• |
— |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 m ◄ |
— |
— |
— |
21 |
||
|
1560 |
Hamei |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
— |
• |
►A2 — ◄ |
— |
m |
m |
m |
m |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
— |
m |
►A2 m ◄ |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
— |
— |
m |
22 |
||
|
1570 + 1751 |
Alte plante industriale |
• |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
— |
m |
►A2 m ◄ |
m |
m |
m |
— |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 — ◄ |
m |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
m |
• |
23 |
||
|
2610 |
E. Furaje și nutrețuri de pe terenuri arabile |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
24 |
||
|
2611 |
Furaje verzi anuale |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
25 |
||
|
2625 |
Porumb furajer |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
m |
• |
• |
• |
• |
►A2 — ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
— |
m |
• |
26 |
||
|
2612 |
Furaje verzi anuale, altele decât porumbul |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 — ◄ |
►A2 — ◄ |
• |
m |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
27 |
||
|
2671 |
|
m |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
m |
• |
28 |
||
|
2672 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
|
2673 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
|
2680 |
Pajiști și pășuni temporare |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
• |
29 |
||
|
(1600 + 2260) |
F. Legume proaspete |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
• |
• |
►A2 m ◄ |
• |
• |
• |
m |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 m ◄ |
• |
• |
• |
30 |
||
|
3001 |
G. Flori și plante ornamentale |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
• |
►A2 • ◄ |
• |
m |
• |
m |
• |
►A2 m ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
• |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
m |
• |
31 |
||
|
3310 |
H. Culturi de semințe |
m |
►M4 m ◄ |
►A2 • ◄ |
• |
• |
►A2 • ◄ |
• |
m |
• |
m |
• |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
►A2 • ◄ |
m |
►A2 • ◄ |
►A2 — ◄ |
• |
m |
►A2 • ◄ |
m |
►M4 • ◄ |
►A2 m ◄ |
►A2 m ◄ |
m |
• |
m |
32 |
||
|
2696 |
I. Pârloage, inclusiv îngrășăminte verzi |
• |
►M4 • ◄ |
• |
• |
• |
• |
• |
• |
• |
• |
• |
• |
• |
►M4 • ◄ |
• |
• |
• |
33 |
||||||||||||
|
Observație: Majusculele B, C, D, E, F, G, H și I se referă la titlurile din anexa II. |
|||||||||||||||||||||||||||||||
ANEXA IX
Următoarele state membre trebuie să includă zonele secundare în ancheta statistică anuală:
— Grecia
— Spania
— Italia
— Portugalia.
Vezi anexa I pentru definiția zonelor secundare.
( 1 ) JO C 335, 18.12.1992, p. 35.
( 2 ) Aviz emis la 12 februarie 1993 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
( 3 ) JO L 179, 7.8.1972, p. 1.
( 4 ) JO L 151, 15.6.1990, p. 1.
( 5 ) Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (JO L 184, 17.7.1999, p. 23).
( 6 ) vezi Decizia 89/651/CEE a Comisiei din 26 octombrie 1989 (JO L 391, 30.12.1989, p. 1).