21.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 75/5


REGULAMENTUL (CE) NR. 241/2009 AL COMISIEI

din 20 martie 2009

de deschidere a unei reexaminări în ceea ce privește un nou exportator a Regulamentului (CE) nr. 1911/2006 al Consiliului de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile de soluții de uree și de azotat de amoniu originare, inter alia, din Rusia, de abrogare a taxei cu privire la importurile care provin de la un exportator din această țară și de impunere a obligativității de înregistrare a acestor importuri

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) (denumit în continuare „regulament de bază”), în special articolul 11 alineatul (4),

întrucât:

A.   CERERE DE REEXAMINARE

(1)

Comisia a primit o cerere de reexaminare în ceea ce privește un nou exportator, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Cererea a fost depusă de Joint Stock Company Acron (denumit în continuare „solicitantul”) un producător-exportator din Rusia (denumită în continuare „țara în cauză”).

B.   PRODUSUL

(2)

Produsele care fac obiectul reexaminării sunt amestecuri de uree și de azotat de amoniu în soluții apoase sau amoniacale, originare din Rusia (denumite în continuare „produsele în cauză”), clasificate în prezent la codul NC 3102 80 00 .

C.   MĂSURI EXISTENTE

(3)

Măsurile care sunt în prezent în vigoare se prezintă sub forma unei taxe antidumping definitive instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1911/2006 al Consiliului (2), care prevede că importurile în Comunitate de produse în cauză originare din Rusia și fabricate de solicitant se supun unei taxe antidumping definitive de 20,11 EUR per tonă, cu excepția unei societăți desemnate în mod expres și care se supune unei taxe individuale.

D.   MOTIVELE REEXAMINĂRII

(4)

Solicitantul susține că nu a exportat produsele în cauză în Comunitate în cursul perioadei de anchetă pe care s-au bazat măsurile antidumping, cuprinsă între 1 iunie 1998 și 31 mai 1999 (denumită în continuare „perioada de anchetă inițială”), și că nu este afiliat cu niciun producător-exportator al produselor care fac obiectul măsurilor antidumping menționate anterior.

(5)

Solicitantul afirmă, de asemenea, că a început să exporte produsele în cauză în Comunitate după încheierea perioadei anchetei inițiale.

E.   PROCEDURĂ

(6)

Producătorii comunitari cunoscuți ca fiind interesați au fost informați cu privire la cererea menționată anterior și li s-a oferit ocazia de a formula observații. Nu a fost primită nicio observație.

(7)

În urma examinării elementelor de probă disponibile, Comisia concluzionează că există elemente de probă suficiente care justifică deschiderea unei reexaminări în ceea ce privește un nou exportator, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, pentru a stabili marja de dumping individuală a solicitantului și, în cazul în care se stabilește existența unui dumping, nivelul taxei la care trebuie supuse importurile în Comunitate ale produselor în cauză provenite de la solicitant.

(8)

În cazul în care se stabilește că solicitantul întrunește condițiile pentru a beneficia de o taxă individuală, este posibil să fie necesară modificarea nivelului taxei la care sunt supuse în prezent importurile de produse în cauză provenite de la societăți care nu sunt menționate în mod individual la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1911/2006.

(a)

Chestionare

În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru anchetă, Comisia va trimite un chestionar solicitantului.

(b)

Colectarea informațiilor și desfășurarea audierilor

Toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte în scris punctele de vedere și să aducă elemente de probă pentru susținerea acestora.

De asemenea, Comisia poate audia părțile interesate, cu condiția ca respectivele părți să solicite aceasta în scris și să dovedească existența unor motive speciale pentru a fi audiate.

Trebuie remarcat faptul că exercitarea majorității drepturilor procedurale prevăzute de regulamentul de bază depinde de aducerea la cunoștință de către părți a interesului lor, în termenul stabilit prin prezentul regulament.

F.   ABROGAREA TAXEI ÎN VIGOARE ȘI ÎNREGISTRAREA IMPORTURILOR

(9)

În conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, taxa antidumping în vigoare privind importurile produselor în cauză fabricate și vândute la export în Comunitate de către solicitant ar trebui abrogate. În același timp, importurile în cauză ar trebui înregistrate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, astfel încât, în cazul în care reexaminarea constată existența unui dumping pentru solicitant, taxele antidumping să poată fi percepute retroactiv de la data de deschidere a prezentei reexaminări. Valoarea unei eventuale taxe care ar putea fi impusă în viitor solicitantului nu poate fi estimată în acest stadiu al procedurii.

G.   TERMENE

(10)

În sensul unei bune administrări, ar trebui precizate termenele în care:

(a)

părțile interesate pot să se facă cunoscute Comisiei, să își expună punctul de vedere în scris, să răspundă chestionarelor menționate la considerentul 8 litera (a) din prezentul regulament sau să prezinte orice alte informații de luat în considerare în timpul anchetei;

(b)

părțile interesate pot să solicite în scris audierea lor de către Comisie.

H.   LIPSA COOPERĂRII

(11)

În cazul în care o parte interesată refuză accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenul prevăzut sau în cazul în care aceasta obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili, pe baza datelor disponibile, concluzii pozitive sau negative, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.

(12)

În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat informații false sau înșelătoare, informațiile nu sunt luate în considerare și se pot utiliza datele disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază. Dacă o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, concluziile sunt stabilite în baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul anchetei poate fi mai puțin favorabil acelei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat.

I.   PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

(13)

Se remarcă faptul că toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi tratate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (3).

J.   CONSILIERUL-AUDIATOR

(14)

De asemenea, se remarcă faptul că, în cazul în care părțile interesate consideră că întâmpină dificultăți în exercitarea dreptului la apărare, acestea pot solicita intervenția consilierului-audiator din cadrul DG Comerț. Acesta acționează în calitate de intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei oferind, acolo unde este necesar, mediere în cazul problemelor de procedură care aduc atingere intereselor acestora în cadrul prezentei anchete, în special cu privire la probleme legate de accesul la dosar, confidențialitate, prelungirea termenelor și tratamentul opiniilor exprimate în scris și/sau oral. Pentru mai multe informații și detalii de contact, părțile interesate sunt rugate să consulte paginile de Internet dedicate consilierului-audiator din cadrul site-ului DG Comerț (http://ec.europa.eu/trade),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se deschide reexaminarea Regulamentului (CE) nr. 1911/2006, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 384/96, pentru a stabili dacă și în ce măsură importurile de amestecuri de uree și de azotat de amoniu în soluții apoase sau amoniacale, înregistrate la codul NC 3102 80 00 , originare din Rusia, produse și vândute la export în Comunitate de către Joint Stock Company Acron (cod adițional TARIC A 932), ar trebui supuse taxei antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1911/2006.

Articolul 2

Taxa antidumping instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1911/2006 se abrogă pentru importurile prevăzute la articolul 1.

Articolul 3

În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 384/96, autoritățile vamale sunt îndrumate să ia măsurile necesare pentru înregistrarea importurilor menționate la articolul 1. Înregistrarea expiră după nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 4

(1)   Pentru ca afirmațiile părților interesate să poată fi luate în considerare în cursul anchetei, acestea trebuie să se facă cunoscute Comisiei, să își expună în scris punctul de vedere și să prezinte răspunsurile la chestionarele menționate la considerentul 8 litera (a) din prezentul regulament, precum și orice altă informație, în lipsa unor dispoziții contrare, în termen de 40 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. De asemenea, părțile interesate pot solicita în scris audierea de către Comisie în același termen de 40 de zile.

(2)   Toate observațiile și cererile părților interesate trebuie prezentate în scris (nu în format electronic, cu excepția cazului în care se prevede altfel) și trebuie să se menționeze numele, adresa, adresa de e-mail, numerele de telefon și de fax ale părții interesate. Toate observațiile în scris, inclusiv informațiile cerute prin prezentul regulament, răspunsurile la chestionare și corespondența părților interesate, furnizate cu titlu confidențial, vor purta mențiunea „Acces limitat” (4) și, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96, vor fi însoțite de o versiune neconfidențială, care va purta mențiunea „Versiune destinată consultării de către părțile interesate”.

Orice informație în această privință și/sau orice cerere de audiere trebuie să fie expediată la următoarea adresă:

European Commission

Directorate General for Trade

Directorate H

Office: N105 4/92

B-1049 Brussels

Fax (32 2) 295 65 05

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 martie 2009.

Pentru Comisie

Catherine ASHTON

Membru al Comisiei


(1)   JO L 56, 6.3.1996, p. 1.

(2)   JO L 365, 21.12.2006, p. 26.

(3)   JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(4)  Aceasta înseamnă că documentul este destinat exclusiv utilizării interne. Este protejat în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43). Este un document confidențial, în temeiul articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului (JO L 56, 6.3.1996, p. 1) și al articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping).