6.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 370/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2020/1640 AL COMISIEI

din 12 august 2020

de completare a Regulamentului (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului prin specificarea numărului și a titlului variabilelor pentru subiectul ad hoc „competențe profesionale” 2022 și ale variabilelor colectate o dată la opt ani privind „pensia și participarea pe piața muncii” în domeniul forței de muncă

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 octombrie 2019 de stabilire a unui cadru comun pentru statisticile europene referitoare la persoane și gospodării, bazate pe datele la nivel individual colectate din eșantioane, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 808/2004, (CE) nr. 452/2008 și (CE) nr. 1338/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului (1), în special articolul 6 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Pentru a satisface nevoile identificate în subiectele detaliate relevante, Comisia trebuie să precizeze numărul și titlul variabilelor pentru setul de date din domeniul forței de muncă.

(2)

Comisia trebuie să stabilească numărul și titlul variabilelor pentru subiectul ad hoc „competențe profesionale” 2022 și ale variabilelor colectate o dată la opt ani privind subiectul detaliat „pensie și participarea pe piața muncii” în domeniul forței de muncă.

(3)

Numărul variabilelor care trebuie colectate nu trebuie să depășească cu peste 5 % numărul variabilelor colectate pentru domeniul forței de muncă la momentul intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2019/1700,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Numărul și titlurile variabilelor pentru subiectul ad hoc „competențe profesionale” 2022 și ale variabilelor colectate o dată la opt ani pentru modulul „pensie și participarea pe piața muncii” în domeniul forței de muncă sunt stabilite în anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 august 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 261I, 14.10.2019, p. 1.


ANEXĂ

Numărul și titlul variabilelor pentru subiectul ad hoc „competențe profesionale” 2022 și ale variabilelor colectate o dată la opt ani privind „pensia și participarea pe piața muncii” în domeniul forței de muncă

Subiect

Subiect detaliat

Identificatorul variabilei

Denumirea variabilei

03c. Participarea pe piața muncii – 11 variabile colectate (11 referindu-se la un subiect ad hoc)

Competențe profesionale

DIGITAL

Timpul dedicat lucrului cu dispozitive digitale la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

READING

Timpul dedicat cititului de manuale și de documente tehnice legate de muncă la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

CALCULATE

Timpul dedicat efectuării de calcule relativ complexe la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

PHYSICAL

Timpul dedicat prestării de muncă fizică grea la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

DEXTERITY

Timpul dedicat unor sarcini care implică dexteritate manuală la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

COMMINT

Timpul dedicat interacțiunilor cu persoane din aceeași întreprindere sau organizație la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

COMMEXT

Timpul dedicat interacțiunilor cu persoane din afara întreprinderii sau a organizației la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

GUIDANCE

Timpul dedicat consilierii, formării sau instruirii altor persoane la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

JOBAUTON

Gradul de autonomie în executarea sarcinilor la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

REPETITIVE

Caracterul repetitiv al sarcinilor la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

PROCEDURE

Sarcini descrise în mod precis prin proceduri stricte la locul de muncă principal sau la ultimul loc de muncă

03d. Participarea pe piața muncii – 11 variabile colectate (11 colectate o dată la opt ani)

Pensie și participarea pe piața muncii

PENSTYP1

Pensie pentru limită de vârstă

AGEPENSO

Vârsta la care persoana a început să primească o pensie pentru limită de vârstă

STATRECE

Reducere sau primă la primirea pentru prima dată a pensiei legale pentru limită de vârstă

PENSTYP2

Pensie de invaliditate și alte prestații periodice de invaliditate în numerar

AGEPENSD

Vârsta la care persoana a început să primească pensia de invaliditate sau alte prestații periodice de invaliditate în numerar

PROVTYPE

Contribuții financiare la pensia pentru limită de vârstă

PENSSITU

Situația la momentul primirii pentru prima dată a pensiei pentru limită de vârstă

WSTPREAS

Principalul motiv de încetare a activității odată cu primirea pentru prima dată a pensiei pentru limită de vârstă

WCONREAS

Principalul motiv de continuare a activității după primirea pensiei pentru limită de vârstă

LMREENT

Reintrarea pe piața muncii după primirea pentru prima dată a pensiei pentru limită de vârstă

LMENTREAS

Motivul principal pentru reintrarea pe piața muncii