|
31.1.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 32/19 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9434 — UTC/Raytheon)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2020/C 32/09)
1.
La data de 24 ianuarie 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
United Technologies Corporation („UTC”, SUA), |
|
— |
Raytheon Company („Raytheon”, SUA). |
UTC dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi Raytheon.
Concentrarea se realizează printr-un contract sau prin orice alte mijloace.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
în cazul întreprinderii UTC: furnizarea de produse și servicii de înaltă tehnologie destinate sistemelor de construcție și industriilor aerospațiale. UTC înglobează în prezent următoarele unități operaționale principale: Otis Elevator Company; Carrier; Pratt & Whitney; și Collins Aerospace Systems (combinație, redenumită recent, între United Technologies Aerospace Systems și Rockwell Collins), |
|
— |
în cazul întreprinderii Raytheon: contractant din domeniul apărării. Raytheon furnizează arme dirijate, senzori, echipamente electronice și servicii profesionale pentru clienți militari și comerciali. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9434 — UTC/Raytheon
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Fax +32 22964301
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).