28.12.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 438/54


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/2215 A COMISIEI

din 22 decembrie 2020

de modificare a anexei I la Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE în ceea ce privește rubricile referitoare la Regatul Unit și la anumite dependențe ale Coroanei britanice din lista țărilor terțe sau a părților acestora autorizate pentru importurile în Uniune de material seminal de animale domestice din specia bovină

[notificată cu numărul C(2020) 9552]

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 88/407/CEE a Consiliului din 14 iunie 1988 de stabilire a cerințelor de sănătate animală aplicabile în schimburile intracomunitare și la importul de material seminal de animale domestice din specia bovină (1), în special articolul 8 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE a Comisiei (2) stabilește condițiile aplicabile importurilor în Uniune de material seminal de la animale domestice din specia bovină Mai precis, anexa I la respectiva decizie enumeră țările terțe sau părțile acestora din care statele membre trebuie să autorizeze importuri de material seminal de animale domestice din specia bovină.

(2)

Regatul Unit a furnizat garanțiile necesare prevăzute în Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE pentru ca Regatul Unit și dependența Coroanei britanice Jersey să fie incluse în anexa I la decizia respectivă după încheierea perioadei de tranziție prevăzute în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Acordul de retragere), fără a aduce atingere aplicării dreptului Uniunii la și în Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord la Acordul de retragere, coroborat cu anexa 2 la protocolul respectiv. Ținând seama de garanțiile furnizate de Regatul Unit, țara terță respectivă și dependența Coroanei britanice Jersey trebuie incluse în anexa I la Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE.

(3)

Prin urmare, anexa I la Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE trebuie modificată în consecință.

(4)

Întrucât perioada de tranziție prevăzută în Acordul de retragere se încheie la 31 decembrie 2020, prezenta decizie trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2021.

(5)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa I la Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică începând cu 1 ianuarie 2021.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 2020.

Pentru Comisie

Stella KYRIAKIDES

Membru al Comisiei


(1)   JO L 194, 22.7.1988, p. 10.

(2)  Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE a Comisiei din 20 septembrie 2011 privind importul în Uniune de material seminal de la animale domestice din specia bovină (JO L 247, 24.9.2011, p. 32).


ANEXĂ

Anexa I la Decizia de punere în aplicare 2011/630/UE se modifică după cum urmează:

1.

După rubrica referitoare la Chile, se introduce următoarea rubrică:

„GB

Regatul Unit  (*1)

 

 

2.

După rubrica referitoare la Islanda, se introduce următoarea rubrică:

„JE

Jersey”

 

 


(*1)  În conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în special cu articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, în coroborare cu anexa 2 la respectivul protocol, în sensul prezentei anexe, referințele la Regatul Unit nu includ Irlanda de Nord.”