02015R0735 — RO — 09.03.2017 — 002.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
|
REGULAMENTUL (UE) 2015/735 AL CONSILIULUI din 7 mai 2015 (JO L 117 8.5.2015, p. 13) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
|
Jurnalul Oficial |
||
|
NR. |
Pagina |
Data |
||
|
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/1112 AL CONSILIULUI din 9 iulie 2015 |
L 182 |
2 |
10.7.2015 |
|
|
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/402 AL CONSILIULUI din 7 martie 2017 |
L 63 |
7 |
9.3.2017 |
|
rectificat prin
REGULAMENTUL (UE) 2015/735 AL CONSILIULUI
din 7 mai 2015
privind măsuri restrictive având în vedere situația din Sudanul de Sud și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 748/2014
Articolul 1
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
(a) „servicii de brokeraj” înseamnă:
(i) negocierea sau organizarea de tranzacții pentru achiziționarea, vânzarea sau furnizarea de produse și tehnologii ori de servicii financiare și tehnice dintr-o țară terță către oricare altă țară terță; sau
(ii) vânzarea sau cumpărarea de produse și tehnologii ori de servicii financiare și tehnice care se află în țări terțe, în vederea transferului lor către o altă țară terță;
(b) „cerere” înseamnă orice cerere, contencioasă sau necontencioasă, introdusă anterior sau ulterior datei intrării în vigoare a prezentului regulament, în temeiul unui contract sau al unei tranzacții sau legată de acesta/aceasta, în special:
(i) o cerere de executare a oricărei obligații care rezultă dintr-un contract sau dintr-o tranzacție sau în legătură cu un contract sau cu o tranzacție;
(ii) o cerere de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, garanții sau contragaranții financiare, indiferent de forma acesteia;
(iii) o cerere de despăgubire care se referă la un contract sau la o tranzacție;
(iv) o cerere reconvențională;
(v) o cerere de recunoaștere sau executare, inclusiv prin exequatur, a unei hotărâri judecătorești, a unei hotărâri arbitrale sau a unei hotărâri echivalente, indiferent de locul unde a fost pronunțată;
(c) „contract sau tranzacție” înseamnă orice tranzacție, indiferent de forma sa și de legea care i se aplică și indiferent dacă include unul sau mai multe contracte sau obligații similare stabilite între părți identice sau nu; în acest scop, termenul „contract” include orice obligațiune, garanție sau contragaranție, în special de natură financiară, și orice credit, independent sau nu din punct de vedere juridic, precum și orice clauză aferentă care rezultă din tranzacția respectivă sau este legată de aceasta;
(d) „autorități competente” înseamnă autoritățile competente ale statelor membre, astfel cum sunt identificate pe site-urile internet enumerate în anexa III;
(e) „resurse economice” înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, produse sau servicii;
(f) „înghețarea resurselor economice” înseamnă împiedicarea utilizării resurselor economice pentru obținerea de fonduri, produse sau servicii în orice mod, inclusiv, dar nu exclusiv, prin vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora;
(g) „înghețarea fondurilor” înseamnă împiedicarea circulației, transferului, modificării, utilizării, accesării sau tranzacționării fondurilor, în orice mod, care ar avea drept rezultat orice modificare a volumului, a valorii, a localizării, a proprietății, a posesiei, a naturii ori a destinației acestora sau orice altă modificare care ar permite utilizarea fondurilor, inclusiv gestionarea portofoliilor;
(h) „fonduri” înseamnă activele financiare și beneficiile de orice natură, inclusiv, dar nelimitându-se la:
(i) numerar, cecuri, creanțe în numerar, cambii, ordine de plată și alte instrumente de plată;
(ii) depozite la instituții financiare sau la alte entități, solduri de conturi, creanțe și titluri de creanță;
(iii) valori mobiliare și instrumente de îndatorare negociate la nivel public și privat, inclusiv titluri și acțiuni, certificate reprezentând valori mobiliare, obligațiuni, bilete la ordin, warante, obligațiuni negarantate și instrumente financiare derivate;
(iv) dobânzi, dividende sau alte venituri din active sau plusvaloare provenită din active sau generată de acestea;
(v) credite, drepturi compensatorii, garanții, garanții de bună executare sau alte angajamente financiare;
(vi) acreditive, conosamente, contracte de vânzare; și
(vii) documente care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau din resurse financiare;
(i) „asistență tehnică” înseamnă orice sprijin tehnic legat de repararea, dezvoltarea, fabricarea, montajul, testarea, întreținerea sau orice alt serviciu tehnic, care poate lua forme precum instruirea, consilierea, formarea, transmiterea de cunoștințe practice ori competențe profesionale sau servicii de consultanță, inclusiv asistența acordată pe cale verbală;
(j) „teritoriul Uniunii” înseamnă teritoriile statelor membre cărora li se aplică tratatul, în condițiile prevăzute de acesta, inclusiv spațiul lor aerian.
Articolul 2
Se interzic:
1. acordarea de asistență tehnică sau de servicii de brokeraj, direct sau indirect, pentru activități militare sau pentru livrarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea armamentului și a materialelor conexe de orice tip, inclusiv armele și munițiile, vehiculele și echipamentele militare, echipamentele paramilitare, precum și piesele de schimb ale acestora, oricărei persoane fizice sau juridice, oricărei entități sau oricărui organism care se află pe teritoriul Sudanului de Sud sau în scopul utilizării în această țară;
2. acordarea de finanțare sau de asistență financiară, direct sau indirect, pentru activități militare, inclusiv subvenții, împrumuturi și asigurarea creditelor de export, precum și de servicii de asigurare și reasigurare, cu ocazia vânzării, furnizării, transferului sau exportului de arme și de materiale conexe sau a furnizării de asistență tehnică în legătură cu acest material, oricărei persoane fizice sau juridice, oricărei entități sau oricărui organism care se află pe teritoriul Sudanului de Sud sau în scopul utilizării în această țară.
Articolul 3
(1) Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente pot autoriza furnizarea de finanțare și asistență financiară, de asistență tehnică și de servicii de brokeraj asociate cu:
(a) echipamentele militare neletale destinate exclusiv scopurilor umanitare, de monitorizare a drepturilor omului sau de protecție, sau destinate programelor de consolidare instituțională ale ONU, ale Uniunii Africane (UA), ale Uniunii Europene (UE) sau ale Agenției Interguvernamentale pentru Dezvoltare (IGAD);
(b) materialul destinat operațiunilor de gestionare a crizelor întreprinse de UE, ONU și UA;
(c) echipamentele de deminare și materialele destinate operațiunilor de deminare;
(d) sprijinirea procesului de reformă a sectorului de securitate în Sudanul de Sud.
(2) Nu se acordă autorizații pentru activități care s-au desfășurat deja.
Articolul 4
Articolul 2 nu se aplică în cazul articolelor de îmbrăcăminte de protecție, inclusiv vestelor antiglonț și căștilor militare, exportate temporar în Sudanul de Sud de personalul UE sau al statelor membre ale acesteia, de personalul ONU sau al IGAD, de reprezentanții mass-media, de personalul umanitar și de asistență pentru dezvoltare și de personalul asociat, exclusiv pentru uzul personal al acestora.
Articolul 5
(1) Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, care sunt deținute sau sunt controlate de orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism inclus pe lista din anexa I. Anexa I cuprinde persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele identificate de Comitetul Consiliului de Securitate al ONU instituit în temeiul punctului 16 din RCSONU 2206 (2015) (denumit în continuare „Comitetul de sancțiuni”) ca fiind responsabile de acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea din Sudanul de Sud, persoanele care sunt complice la asemenea acțiuni sau politici ori care s-au implicat în mod direct sau indirect astfel de acțiuni sau politici, în conformitate cu punctele 6, 7, 8 și 12 din RCSONU 2206 (2015).
(2) Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, care sunt deținute sau sunt controlate de orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism inclus pe lista din anexa II. Anexa II cuprinde persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Decizia (PESC) 2015/740, au fost identificate de Consiliu ca fiind responsabile de obstrucționarea procesului politic din Sudanul de Sud, inclusiv prin acte de violență sau încălcări ale acordurilor de încetare a focului, precum și persoanele răspunzătoare de încălcări grave ale drepturilor omului în Sudanul de Sud și persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele asociate cu acestea.
(3) Se interzice punerea la dispoziția persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor incluse pe listele din anexele I și II, direct sau indirect, precum și utilizarea în beneficiul acestora, a oricăror fonduri sau resurse economice.
Articolul 6
Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1), autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) autoritatea competentă în cauză a stabilit că fondurile sau resursele economice sunt:
(i) necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau ale organismelor enumerate în anexa I, inclusiv pentru achitarea unor cheltuieli legate de alimente, chirie sau rate ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și utilități publice;
(ii) destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile sau rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice; sau
(iii) destinate exclusiv plății unor taxe ori comisioane aferente serviciilor de păstrare sau gestionare curentă a fondurilor sau a resurselor economice înghețate;
și
(b) statul membru în cauză a notificat Comitetului de sancțiuni elementele stabilite menționate la litera (a) și intenția sa de a acorda o autorizație, iar Comitetul de sancțiuni nu a ridicat obiecții în termen de cinci zile lucrătoare de la notificare.
Articolul 7
Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1), autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(a) autoritatea competentă în cauză a constatat că fondurile sau resursele economice sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare;
(b) statul membru în cauză a notificat Comitetului de sancțiuni constatarea respectivă și Comitetul de sancțiuni a aprobat constatarea.
Articolul 8
(1) Prin derogare de la articolul 5 alineatul (2), autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce s-a stabilit că aceste fonduri sau resurse economice sunt:
(a) necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau ale organismelor enumerate în anexa II și ale membrilor de familie care se află în întreținerea respectivelor persoane fizice, inclusiv pentru achitarea unor cheltuieli legate de alimente, chirie sau rate ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și utilități publice;
(b) destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile sau rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice;
(c) destinate exclusiv plății unor taxe ori comisioane aferente serviciilor de păstrare sau gestionare curentă a fondurilor sau a resurselor economice înghețate; sau
(d) necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca autoritatea competentă relevantă să fi notificat autorităților competente ale celorlalte state membre și Comisiei motivele pe baza cărora consideră că ar trebui acordată o autorizație specifică, cu cel puțin două săptămâni înainte de acordarea autorizației.
(2) Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1).
Articolul 9
Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1), autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(a) fondurile sau resursele economice în cauză fac obiectul unui privilegiu stabilit printr-o hotărâre judecătorească, administrativă sau arbitrală înainte de data adoptării RCSONU 2206 (2015) sau fac obiectul unei hotărâri judecătorești, administrative sau arbitrale pronunțate înainte de această dată;
(b) fondurile sau resursele economice în cauză vor fi utilizate exclusiv pentru a satisface cererile garantate printr-un astfel de privilegiu sau a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și normele aplicabile care reglementează drepturile persoanelor care formulează astfel de cereri;
(c) privilegiul sau hotărârea nu este în beneficiul unei persoane, al unei entități sau al unui organism inclus pe lista din anexa I sau II;
(d) recunoașterea privilegiului sau a hotărârii nu contravine politicii publice din statul membru în cauză;
(e) privilegiul sau hotărârea a fost notificată Comitetului de sancțiuni de către statul membru.
Articolul 10
(1) Prin derogare de la articolul 5 alineatul (2), autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(a) fondurile sau resursele economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale pronunțate înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat la articolul 5 alineatul (2) a fost inclus pe lista din anexa II, sau al unei hotărâri judecătorești sau administrative pronunțate într-un stat membru sau al unei hotărâri judecătorești care poate fi pusă în executare în statul membru în cauză, înainte sau după data respectivă;
(b) fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru a satisface pretențiile garantate printr-o astfel de hotărâre sau a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile care reglementează drepturile persoanelor care formulează astfel de cereri;
(c) hotărârea nu este în beneficiul unei persoane fizice sau juridice, al unei entități sau al unui organism enumerat în anexa I sau II;
(d) recunoașterea hotărârii nu contravine ordinii publice a statului membru în cauză.
(2) Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1).
Articolul 11
Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1), în cazul în care o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus pe lista din anexa I trebuie să efectueze o plată în temeiul unui contract sau a unui acord încheiat de persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză sau în baza unei obligații care a apărut în sarcina acestora, înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul respectiv a fost desemnat de Consiliul de Securitate al ONU sau de Comitetul de sancțiuni, autoritățile competente pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, dacă autoritatea competentă în cauză a stabilit toate aspectele următoare:
(a) fondurile sau resursele economice urmează să fie utilizate pentru efectuarea unei plăți de către o persoană fizică sau juridică, de către o entitate sau un organism inclus pe lista din anexa I;
(b) plata nu încalcă articolul 5 alineatul (3);
(c) statul membru în cauză a notificat Comitetului pentru sancțiuni intenția sa de a acorda o autorizație cu zece zile lucrătoare în prealabil.
Articolul 12
(1) Prin derogare de la articolul 5 alineatul (2), în cazul în care o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus pe lista din anexa II trebuie să efectueze o plată în baza unui contract sau a unui acord încheiat de persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză sau în baza unei obligații care a apărut în sarcina acestora, înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul respectiv a fost inclus pe lista din anexa II, autoritățile competente pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, dacă autoritatea competentă în cauză a stabilit toate aspectele următoare:
(a) fondurile sau resursele economice urmează să fie utilizate pentru efectuarea unei plăți de către o persoană fizică sau juridică, de către o entitate sau un organism inclus pe lista din anexa II;
(b) plata nu încalcă articolul 5 alineatul (3).
(2) Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1).
Articolul 13
(1) Articolul 5 alineatul (3) nu împiedică creditarea conturilor înghețate de către instituțiile financiare sau de credit care primesc fonduri transferate de părți terțe în contul unei persoane fizice sau juridice, al unei entități sau al unui organism inclus pe listă, cu condiția ca toate aceste sume suplimentare transferate în conturile respective să fie, de asemenea, înghețate. Instituția financiară sau de credit informează, fără întârziere, autoritatea competentă relevantă cu privire la orice tranzacție de acest tip.
(2) Cu condiția ca orice astfel de dobânzi, venituri de altă natură și plăți să fie înghețate în conformitate cu articolul 5 alineatele (1) și (2), articolul 5 alineatul (3) nu se aplică niciunei sume suplimentare vărsate în conturile înghețate reprezentând:
(a) dobânzi sau alte venituri generate de conturile respective; sau
(b) plăți datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau care au apărut înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat la articolul 5 a fost inclus în anexa I sau II.
(3) În ceea ce privește persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele incluse pe lista din anexa II, articolul 5 alineatul (3) nu se aplică sumelor suplimentare vărsate în conturile înghețate aferente plăților datorate în temeiul unor hotărâri judecătorești, administrative sau arbitrale pronunțate într-un stat membru sau executorii în statul membru în cauză, cu condiția ca orice astfel de plăți să fie înghețate în conformitate cu articolul 5 alineatul (2).
Articolul 14
(1) Fără a se aduce atingere normelor aplicabile în materie de raportare, confidențialitate și secret profesional, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:
(a) furnizează de îndată autorității competente a statului membru unde își au reședința sau sunt situate toate informațiile care pot facilita respectarea prezentului regulament, cum ar fi informațiile cu privire la conturile și sumele înghețate în conformitate cu articolul 5, și transmit aceste informații Comisiei, direct sau prin intermediul statului membru; și
(b) cooperează cu autoritatea competentă cu ocazia oricărei verificări a acestor informații.
(2) Orice informații suplimentare primite direct de Comisie sunt puse la dispoziție statelor membre.
(3) Orice informații furnizate sau primite în conformitate cu prezentul articol sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost furnizate sau primite.
Articolul 15
Este interzisă participarea, în cunoștință de cauză și intenționată, la activități care au drept scop sau efect eludarea măsurilor menționate la articolele 2 și 5.
Articolul 16
(1) Înghețarea fondurilor și a resurselor economice sau refuzul de a pune la dispoziție aceste fonduri sau resurse economice, efectuate cu bună-credință, pe motiv că o astfel de acțiune este conformă cu dispozițiile prezentului regulament, nu angajează în niciun fel răspunderea persoanei fizice sau juridice, a entității sau a organismului care o efectuează ori a personalului de conducere sau a angajaților acestuia, cu excepția cazului în care se dovedește că fondurile și resursele economice în cauză au fost înghețate sau reținute din neglijență.
(2) Acțiunile persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau ale organismelor nu angajează în niciun fel răspunderea acestora, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat să suspecteze că acțiunile lor ar încălca măsurile prevăzute de prezentul regulament.
Articolul 17
(1) Nu se dă curs niciunei cereri în legătură cu niciun contract sau nicio tranzacție a cărei executare a fost afectată, direct sau indirect, în totalitate sau parțial, de măsurile impuse de prezentul regulament, inclusiv cererilor de despăgubire sau oricăror alte cereri de acest tip, cum ar fi cererea de compensare sau cererea în temeiul unei garanții, mai ales unei cereri de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, a unei garanții sau a unei contragaranții, în special a unei garanții financiare sau a unei contragaranții financiare, indiferent de forma acesteia, prezentate de:
(a) persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele desemnate, incluse pe lista din anexa I sau II;
(b) orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre persoanele, entitățile sau organismele menționate la litera (a).
(2) În cadrul oricărei proceduri care urmărește să dea curs unei cereri, sarcina de a dovedi că satisfacerea cererii nu este interzisă în temeiul alineatului (1) incumbă persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului care urmărește să dea curs respectivei cereri.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere dreptului persoanelor fizice sau juridice, al entităților și al organismelor menționate la alineatul (1) la controlul jurisdicțional al legalității neexecutării obligațiilor contractuale, în conformitate cu prezentul regulament.
Articolul 18
(1) Comisia și statele membre se informează reciproc cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și cu privire la alte informații relevante de care dispun în legătură cu prezentul regulament, în special informații cu privire la:
(a) fondurile înghețate în temeiul articolului 5 și la autorizațiile acordate în temeiul articolului 3 și al articolelor 6-12;
(b) problemele legate de încălcări și executare și la hotărârile pronunțate de instanțele naționale.
(2) Statele membre se informează reciproc și informează Comisia imediat cu privire la orice alte informații relevante de care dispun care ar putea afecta punerea în aplicare eficientă a prezentului regulament.
Articolul 19
Comisia este împuternicită să modifice anexa III pe baza informațiilor furnizate de statele membre.
Articolul 20
(1) În cazul în care Consiliul de Securitate al ONU sau Comitetul de sancțiuni desemnează o persoană fizică sau juridică, entitate sau organism și a furnizat motivele desemnării, Consiliul include persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul respectiv pe lista din anexa I. Consiliul comunică decizia sa și motivele desemnării persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză, fie direct, dacă se cunoaște adresa acestora sau prin publicarea unui anunț, oferindu-i persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a prezenta observații.
(2) În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informeazăpersoana, entitatea sau organismul în mod corespunzător.
(3) În cazul în care ONU decide să elimine de pe listă o persoană, entitate sau organism sau să modifice datele de identificare a unei persoane, entități sau organism desemnat, Consiliul modifică anexa I în mod corespunzător.
Articolul 21
Anexa I cuprinde, în cazul în care acestea sunt disponibile, informațiile furnizate de Consiliul de Securitate al ONU sau de Comitetul de sancțiuni, necesare pentru identificarea persoanelor fizice sau juridice, a entităților și organismelor vizate. În ceea ce privește persoanele fizice, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul pașaportului și al cărții de identitate, sexul, adresa, dacă este cunoscută, precum și funcția sau profesia. În ceea ce privește persoanele juridice, entitățile sau organismele, astfel de informații pot include denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul. Anexa I include și data desemnării de către Consiliul de Securitate al ONU sau de Comitetul de sancțiuni.
Articolul 22
(1) În cazul în care decide să aplice măsurile menționate la articolul 5 alineatul (2) unei persoane fizice sau juridice, unei entități sau unui organism, Consiliul modifică anexa II în consecință.
(2) Consiliul comunică decizia sa, inclusiv motivele includerii pe listă, persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului menționate la alineatul (1), fie direct, dacă adresa este cunoscută, fie prin publicarea unui anunț, oferind persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a formula observații.
(3) În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză.
(4) Lista din anexa II se revizuiește periodic și, cel puțin, la fiecare 12 luni.
Articolul 23
(1) Anexa II cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor vizate.
(2) Anexa II cuprinde, în cazul în care acestea sunt disponibile, informațiile necesare pentru identificarea persoanelor fizice sau juridice, a entităților și organismelor vizate. În ceea ce privește persoanele fizice, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul pașaportului și al cărții de identitate, sexul, adresa, dacă este cunoscută, precum și funcția sau profesia. În ceea ce privește persoanele juridice, entitățile sau organismele, astfel de informații pot include denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul.
Articolul 24
(1) Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a garanta punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive.
(2) Comisiei îi sunt notificate de către statele membre aceste norme imediat după data intrării în vigoare a prezentului regulament, precum și orice modificare ulterioară adusă acestora.
Articolul 25
(1) Statele membre desemnează autoritățile competente menționate în prezentul regulament și le identifică pe site-urile enumerate în anexa III. Statele membre notifică Comisiei orice modificare a adreselor site-urilor lor enumerate în anexa III.
(2) După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică fără întârziere Comisiei autoritățile lor competente, inclusiv coordonatele de contact ale acestora, precum și orice modificare ulterioară adusă acestora.
(3) În cazul în care prezentul regulament prevede o obligație de a notifica, de a informa sau de a comunica în orice alt mod cu Comisia, adresa și celelalte date de contact care trebuie folosite în vederea unei astfel de comunicări sunt cele menționate în anexa III.
Articolul 26
Prezentul regulament se aplică:
(a) pe teritoriul Uniunii, inclusiv în spațiul aerian al acesteia;
(b) la bordul oricărei aeronave sau al oricărei nave aflate sub jurisdicția unui stat membru;
(c) oricărei persoane, aflate pe teritoriul sau în afara teritoriului Uniunii, care este resortisant al unui stat membru;
(d) oricărei persoane juridice, oricărei entități sau oricărui organism, aflat(e) pe teritoriul sau în afara teritoriului Uniunii, care este înregistrat(ă) sau constituit(ă) în temeiul legislației unui stat membru;
(e) oricărei persoane juridice, oricărei entități sau oricărui organism, în legătură cu orice activitate desfășurată în întregime sau în parte pe teritoriul Uniunii.
Articolul 27
Regulamentul (UE) nr. 748/2014 se abrogă.
Articolul 28
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
LISTA PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE, A ENTITĂȚILOR ȘI A ORGANISMELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (1)
A. PERSOANE
1. Gabriel JOK RIAK [alias: (a) Gabriel Jok; (b) Jok Riak; (c) Jock Riak]
Titlu: general-locotenent
Desemnare: comandantul Sectorului 1 din cadrul Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez (SPLA)
Data nașterii: 1966
Locul nașterii: Bor, Sudan/Sudanul de Sud
Cetățenie: Sudanul de Sud
Adresă: (a) statul Unity, Sudanul de Sud; (b) Wau, Western Bahr El Ghazal, Sudanul de Sud
Data desemnării de către ONU: 1 iulie 2015
Alte informații: Începând din ianuarie 2013, a fost comandantul Sectorului 1 din cadrul SPLA, care își desfășoară activitatea în principal în statul Unity. În calitatea sa de comandant al Sectorului 1 al SPLA, a agravat sau a extins conflictul din Sudanul de Sud prin încălcarea Acordului de încetare a ostilităților. SPLA este o entitate militară din Sudanul de Sud implicată în acțiuni care au extins conflictul din Sudanul de Sud, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților din ianuarie 2014 și ale Acordului de rezolvare a crizei din Sudanul de Sud din 9 mai 2014, acesta din urmă reprezentând un angajament reiterat față de CoHA; SPLA a obstrucționat activitățile Mecanismului de monitorizare și verificare al IGAD. Link către notificarea specială emisă de INTERPOL – Consiliul de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5879060
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Gabriel Jok Riak a fost inclus pe listă la 1 iulie 2015, în temeiul punctului 7 litera (a), al punctului 7 litera (f) și al punctului 8 din Rezoluția 2206 (2015), pentru „acțiuni sau politici care au drept obiectiv sau efect agravarea sau extinderea conflictului din Sudanul de Sud sau obstrucționarea negocierilor sau proceselor de reconciliere sau de pace, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților”; „obstrucționarea activităților internaționale de menținere a păcii, a misiunilor diplomatice sau umanitare din Sudanul de Sud, inclusiv a Mecanismului de monitorizare și verificare al IGAD sau a furnizării, respectiv a distribuirii sau a accesului la asistență umanitară”; precum și în calitate de lider „al oricărei entități, inclusiv a oricărui grup sud-sudanez guvernamental, de opoziție, miliție sau de alt tip implicat sau ai cărui membri se implică în oricare dintre activitățile descrise la punctele 6 și 7”.
Gabriel Jok Riak este comandantul Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez (SPLA), o entitate militară din Sudanul de Sud care s-a implicat în acțiuni care au extins conflictul din Sudanul de Sud, inclusiv prin încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților din ianuarie 2014 (CoHA) și ale Acordului de rezolvare a crizei din Sudanul de Sud din 9 mai 2014 (Acordul din mai), acesta din urmă reprezentând un angajament reiterat față de CoHA.
Începând din ianuarie 2013, Jok Riak a fost comandantul Sectorului 1 din cadrul SPLA, care își desfășoară activitatea în principal în statul Unity. Diviziile 3, 4 și 5 sunt subordonate Sectorului 1 și comandantului acestuia, Jok Riak.
Jok Riak și forțele sectoarelor 1 și 3 din cadrul SPLA aflate sub comanda sa generală s-au implicat în mai multe acțiuni, după cum este detaliat mai jos, care încălcau angajamentele asumate în ianuarie 2014 prin CoHA privind încetarea tuturor acțiunilor îndreptate împotriva forțelor opoziției, precum și a altor acțiuni provocatoare, înghețarea forțelor în amplasamentele lor curente și evitarea activităților precum deplasarea forțelor sau reaprovizionarea cu muniții, care puteau duce la confruntări militare.
Forțele SPLA aflate sub comanda generală a lui Jok Riak au încălcat de mai multe ori CoHA prin ostilități deschise.
La 10 ianuarie 2014, o forță a SPLA sub comanda generală a comandantului Sectorului 1, Jok Riak, a capturat Bentiu, care fusese de la 20 decembrie 2013 sub controlul Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez în Opoziție (SPLA-IO). Divizia 3 a SPLA a atacat și a bombardat luptătorii SPLA-IO aproape de Leer imediat după semnarea CoHA în ianuarie 2014, iar la jumătatea lunii aprilie 2014 a capturat Mayom și a ucis peste 300 de membri ai trupelor SPLA-IO.
La 4 mai 2014, o forță SPLA condusă de Jok Riak a recucerit încă o dată Bentiu. La televiziunea de stat din Juba, un purtător de cuvânt al SPLA a declarat că armata guvernamentală comandată de Jok Riak a cucerit Bentiu la ora patru în cursul după-amiezii, adăugând că au fost implicate Divizia 3 și un grup operativ special din cadrul SPLA. La câteva ore după anunțarea Acordului din mai, forțele Diviziilor 3 și 4 ale SPLA i-au atacat și i-au respins pe luptătorii opoziției care atacaseră anterior pozițiile SPLA din apropierea orașului Bentiu și din regiunile petroliere din nordul Sudanului de Sud.
Tot după semnarea Acordului din mai, trupele Diviziei 3 a SPLA au recucerit Wang Kai, iar comandantul diviziei, Santino Deng Wol, și-a autorizat forțele să ucidă pe oricine avea o armă asupra sa sau se ascundea în locuințe și a ordonat incendierea tuturor caselor care adăposteau forțe ale opoziției.
La sfârșitul lunii aprilie și în luna mai 2015, forțele Sectorului 1 conduse de Jok Riak au pornit din statul Lakes o ofensivă militară completă împotriva forțelor de opoziție din statul Unity.
Încălcând termenii CoHA detaliați anterior, se relatează că Jok Riak a încercat să repare și să modifice tancurile în vederea utilizării lor împotriva forțelor de opoziție încă de la începutul lunii septembrie 2014. La sfârșitul lunii octombrie 2014, cel puțin 7 000 de soldați ai SPLA și armament greu din Diviziile 3 și 5 au fost redistribuiți pentru a consolida trupele Diviziei 4, care a fost cea mai afectată de atacul opoziției de lângă Bentiu. În noiembrie 2014, SPLA adus noi echipamente militare și arme, inclusiv transportoare blindate de persoane, elicoptere, piese de artilerie și muniții în zona de aflată sub responsabilitatea Sectorului 1, probabil în pregătirea pentru lupta împotriva opoziției. La începutul lunii februarie 2015, se relatează că Jok Riak a ordonat trimiterea de transportoare blindate de persoane la Bentiu, posibil ca reacție la ambuscadele recente ale opoziției.
În urma ofensivei din statul Unity din aprilie și mai 2015, Sectorul 1 al SPLA a respins solicitările din partea Autorității interguvernamentale privind monitorizarea dezvoltării și a echipei de verificare (IGAD-MVM) de la Bentiu de a cerceta această încălcare a CoHA, negând astfel libertatea de mișcare a IGAD-MVM pentru desfășurarea mandatului său.
În plus, în aprilie 2014, Jok Riak a agravat conflictul din Sudanul de Sud, contribuind, conform relatărilor, la înarmarea și mobilizarea unui număr de 1 000 de tineri Dinka, în completarea forțelor tradiționale ale SPLA.
2. Simon Gatewech DUAL [alias: (a) Simon Gatwich Dual; (b) Simon Getwech Dual; (c) Simon Gatwec Duel; (d) Simon Gatweach; (e) Simon Gatwick; (f) Simon Gatwech; (g) Simon Garwich; (h) General Gaduel; (i) Dhual]
Titlu: general-maior
Desemnare: șeful statului-major al SPLA în Opoziție
Data nașterii: 1953
Locul nașterii: (a) Akobo, statul Jonglei, Sudan/Sudanul de Sud; (b) districtul Uror, statul Jonglei, Sudan/Sudanul de Sud
Adresă: statul Jonglei, Sudan/Sudanul de Sud
Data desemnării de către ONU: 1 iulie 2015
Alte informații: Este șeful statului-major al SPLA-IO, iar anterior a fost comandantul forțelor de opoziție din statul Jonglei. La începutul lunii februarie 2015, forțele sale au desfășurat un atac în statul Jonglei, iar în martie 2015, a încercat să distrugă pacea în statul Jonglei prin atacuri asupra populației civile. Fotografia sa este disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL – Consiliul de Securitate al ONU. Link către notificarea specială emisă de INTERPOL – Consiliul de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5879066
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Simon Gatwech Dual a fost inclus pe listă la 1 iulie 2015 în temeiul punctelor 6, 7 litera (a), 7 litera (d) și 8 din Rezoluția 2206 (2015), ca fiind „responsabil, complice sau angajat direct sau indirect în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Sudanului de Sud”; „acțiuni sau politici care au drept obiectiv sau efect agravarea sau extinderea conflictului din Sudanul de Sud sau obstrucționarea negocierilor sau proceselor de reconciliere sau de pace, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților”; „atacarea civililor, inclusiv a femeilor și copiilor, prin comiterea de acte de violență (inclusiv omoruri, mutilări, tortură sau viol sau alte violențe cu caracter sexual), răpiri, dispariții forțate, strămutare forțată sau atacuri asupra școlilor, a spitalelor, a lăcașurilor de cult sau a locurilor în care se refugiază civili sau printr-o conduită care ar constitui un abuz grav sau o încălcare a drepturilor omului sau o încălcare a dreptului internațional umanitar”; și în calitate de lider „al oricărei entități, inclusiv a oricărui grup sud-sudanez guvernamental, de opoziție, miliție sau de alt tip implicat sau ai cărui membri se implică în oricare dintre activitățile descrise la punctele 6 și 7”.
Simon Gatwech Dual (Gatwech Dual) s-a angajat în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Sudanului de Sud și este lider al Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez în Opoziție (SPLA-IO), entitate angajată în acțiuni care amenință pacea, securitatea și stabilitatea Sudanului de Sud, vizând civili, inclusiv femei și copii, prin comiterea unor acte de violență.
Gatwech Dual este șeful statului-major al SPLA-IO, iar anterior a fost comandantul forțelor de opoziție din statul Jonglei.
În perioada 2014-2015, Gatwech Dual avea un număr mare de trupe sub comanda sa și acționa cu o anumită autonomie în comiterea atacurilor. Gatwech Dual supraveghează desfășurarea SPLA-IO și probabil desfășurarea unor forțe ale Armatei Albe (White Army) (o miliție a tinerilor Nuer).
La sfârșitul lunii aprilie 2014, forțele aflate sub comanda generală a lui Gatwech Dual au câștigat teren în statul Jonglei în marșul lor asupra capitalei statale, Bor. Este posibil ca Gatwech Dual să fi folosit știrile privind atacul din 17 aprilie 2014 asupra persoanelor Nuer strămutate în interiorul țării din tabăra ONU din Bor pentru a-și incita trupele la răzbunare. Mecanismul de monitorizare și verificare al IGAD din statele Upper Nile, Unity și Jonglei a citat la rândul său forțele conduse de Gatwech Dual în cadrul sintezei sale din 14 august 2014 cu privire la încălcările acordului de încetare a focului.
Forțele lui Gatwech Dual au întreprins la începutul lunii februarie 2015 un atac în statul Jonglei. În luna martie 2015, Gatwech Dual a încercat să distrugă pacea în statul Jonglei prin atacuri asupra populației civile.
La sfârșitul lunii aprilie 2015, Gatwech Dual a fost implicat în planificarea și coordonarea unor atacuri prin surprindere împotriva forțelor guvernamentale din Sudanul de Sud în statul Upper Nile. Sinteza încălcărilor acordului de încetare a focului în perioada 12-31 mai 2015, realizată în cadrul Mecanismului de monitorizare și verificare al IGAD, enumeră încălcările comise de forțele de opoziție controlate de Gatwech, inclusiv un atac asupra forțelor guvernamentale în Ayod.
Forțele SPLM-IO sub comanda lui Gatwech Dual au atacat femei, copii și civili. Se relatează că Gatwech Dual le-a ordonat unităților pe care le comandă să ucidă prizonieri de război Dinka, femei și copii, iar ofițerii comandați de el au declarat că forțele de opoziție nu ar trebui să facă nicio diferență între diferitele triburi Dinka și ar trebui să îi ucidă pe toți.
3. James Koang CHUOL [alias: (a) James Koang Chol Ranley; (b) James Koang Chol; (c) Koang Chuol Ranley; (d) James Koang Chual]
Titlu: general-maior
Data nașterii: 1961
Cetățenia: Sudanul de Sud, nr. pașaport: R00012098, Sudanul de Sud.
Data desemnării de către ONU: 1 iulie 2015
Alte informații: Numit comandant al diviziei speciale a Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez în Opoziție (SPLA-IO) în decembrie 2014. Forțele sale au fost angajate în atacuri împotriva civililor. În februarie 2014, forțele de sub comanda sa au atacat tabere ale Organizației Națiunilor Unite, spitale, biserici și școli, practicând pe scară largă violul, tortura și distrugerea de bunuri, într-o încercare de a spulbera civilii, militarii și polițiștii aliați cu guvernul. Link către notificarea specială emisă de INTERPOL – Consiliul de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5879069
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
James Koang Chuol (Koang) a fost inclus pe listă la 1 iulie 2015 în temeiul punctelor 6, 7 litera (a), 7 litera (d) și 8 din Rezoluția 2206 (2015), ca fiind „responsabil, complice sau angajat direct sau indirect în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Sudanului de Sud”; „acțiuni sau politici care au drept obiectiv sau efect agravarea sau extinderea conflictului din Sudanul de Sud sau obstrucționarea negocierilor sau proceselor de reconciliere sau de pace, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților”; „atacarea civililor, inclusiv a femeilor și copiilor, prin comiterea de acte de violență (inclusiv omoruri, mutilări, tortură sau viol sau alte violențe cu caracter sexual), răpiri, dispariții forțate, strămutare forțată sau atacuri asupra școlilor, a spitalelor, a lăcașurilor de cult sau a locurilor în care se refugiază civili sau printr-o conduită care ar constitui un abuz grav sau o încălcare a drepturilor omului sau o încălcare a dreptului internațional umanitar”; și în calitate de lider „al oricărei entități, inclusiv a oricărui grup sud-sudanez guvernamental, de opoziție, miliție sau de alt tip implicat sau ai cărui membri se implică în oricare dintre activitățile descrise la punctele 6 și 7”.
James Koang Chuol (Koang) a amenințat pacea, securitatea sau stabilitatea Sudanului de Sud din poziția sa de lider al forțelor antiguvernamentale din statul Unity, Sudanul de Sud, ale căror membri au supus civili, inclusiv femei și copii, la omoruri și violențe sexuale și au atacat școli, spitale, lăcașuri de cult și locuri în care civilii încercau să se refugieze.
Koang a dezertat din funcția sa de comandant al diviziei a patra a Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez (SPLA) în decembrie 2013. La ordinele lui Koang, soldați dezertori au executat 260 dintre omologii lor din cadrul bazei înainte de a ataca și de a ucide civili în capitala statului, Bentiu.
Koang a fost numit comandant al diviziei speciale a Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez în Opoziție (SPLA-IO) în decembrie 2014. În noua sa poziție, Koang a condus în ianuarie 2015 atacuri împotriva forțelor guvernamentale din districtele Renk și Maban ale statului Upper Nile care au fost citate de Mecanismul de monitorizare și verificare al Autorității pentru Dezvoltare drept încălcări ale CoHA.
În februarie 2014, după ce Koang a fost numit la comanda forțelor antiguvernamentale din statul Unity, forțele respective au atacat tabere ale Organizației Națiunilor Unite, spitale, biserici și școli, practicând pe scară largă violul, tortura și distrugerea de bunuri, într-o încercare de a spulbera civilii, militarii și polițiștii aliați cu guvernul. În perioada 14-15 aprilie 2014, forțele lui Koang au cucerit Bentiu după lupte intense și au întreprins atacuri împotriva civililor. În incidente separate desfășurate la o moschee, la o biserică și într-o tabără alimentară abandonată, forțele au separat civilii care se adăposteau după etnie și naționalitate înainte de a se angaja în omoruri specifice, ucigând cel puțin 200 de persoane și rănind cel puțin 400. La mijlocul lunii septembrie 2014, se relatează că Koang a ordonat trupelor sale să atace civilii Dinka în timpul unui raid în statul Upper Nile.
4. Santino Deng WOL [alias: (a) Santino Deng Wuol; (b) Santino Deng Kuol]
Titlu: general-maior
Desemnare: comandant al Diviziei 3 a SPLA
Data nașterii: 9 noiembrie 1962
Locul nașterii: Aweil, Sudan/Sudanul de Sud
Data desemnării de către ONU: 1 iulie 2015
Alte informații: A condus și a dirijat acțiuni militare îndreptate împotriva forțelor de opoziție și a condus mișcări de trupe ostile, încălcând astfel CoHA. În mai 2015, forțele de sub comanda sa au ucis copii, femei și bătrâni, au ars bunuri și au furat animale domestice în avansul lor prin statul Unity către câmpul petrolier Thorjath. Link către notificarea specială emisă de INTERPOL – Consiliul de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5879071
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Santino Deng Wol a fost inclus pe listă la 1 iulie 2015 în temeiul punctelor 7 litera (a), 7 litera (d) și 8 din Rezoluția 2206 (2015) pentru „acțiuni sau politici care au drept obiectiv sau efect agravarea sau extinderea conflictului din Sudanul de Sud sau obstrucționarea negocierilor sau proceselor de reconciliere sau de pace, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților”; „atacarea civililor, inclusiv a femeilor și copiilor, prin comiterea de acte de violență (inclusiv omoruri, mutilări, tortură sau viol sau alte violențe cu caracter sexual), răpiri, dispariții forțate, strămutare forțată sau atacuri asupra școlilor, a spitalelor, a lăcașurilor de cult sau a locurilor în care se refugiază civili sau printr-o conduită care ar constitui un abuz grav sau o încălcare a drepturilor omului sau o încălcare a dreptului internațional umanitar”; și în calitate de lider „al oricărei entități, inclusiv a oricărui grup sud-sudanez guvernamental, de opoziție, miliție sau de alt tip implicat sau ai cărui membri se implică în oricare dintre activitățile descrise la punctele 6 și 7”.
Santino Deng Wol (Deng Wol) este general-maior în cadrul Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez (SPLA) și comandant al Diviziei 3 a SPLA, o entitate militară sud-sudaneză care s-a implicat în acțiuni care au extins conflictul din Sudanul de Sud, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților din ianuarie 2014 (CoHA) și ale Acordului din 9 mai 2014 pentru a rezolva criza din Sudanul de Sud (Acordul din mai), acesta din urmă reprezentând un angajament reiterat față de CoHA.
Deng Wol a condus și a dirijat acțiuni militare îndreptate împotriva forțelor de opoziție și a condus mișcări de trupe ostile, încălcând astfel CoHA.
La scurt timp după ce negociatorii ambelor părți au convenit să înceteze ostilitățile, DENG WOL și-a pregătit forțele să avanseze asupra orașului Leer din statul Unity. Ulterior, acestea au ambuscat și au bombardat luptători rebeli în apropiere de Leer.
La mijlocul lunii aprilie 2014, se relatează că forțele lui Deng Wol s-au pregătit să recucerească Bentiu din mâinile forțelor antiguvernamentale. Spre sfârșitul lunii respective, forțele lui Deng Wol au cucerit Mayom după o luptă acerbă în care au ucis peste 300 de membri ai forțelor de opoziție. Apoi, la începutul lunii mai 2014, forțele lui Deng Wol au cucerit Tor Abyad, ucigând cu acest prilej membri ai forțelor de opoziție. La scurt timp după aceea, forțele SPLA, inclusiv forțele lui Deng Wol, au atacat și au recucerit orașul Wang Kai din statul Unity. Deng Wol și-a autorizat forțele să ucidă orice persoană înarmată sau care se ascundea în case și le-a ordonat să dea foc la toate casele în care se aflau suporteri ai opoziției.
Divizia 3 a SPLA condusă de Deng Wol a participat la ofensiva din aprilie-mai 2015 din statul Unity, în cursul căreia SPLA a lansat o ofensivă coordonată pentru a cuceri bazele opoziției din districtele Mayom, Guit, Koch, Mayendit și Leer. Forțele lui Deng Wol au ucis copii, femei și bătrâni, au ars bunuri și au furat animale domestice în avansul lor prin statul Unity către câmpul petrolier Thorjath în cursul lunii mai 2015. În plus, la începutul lunii respective, se relatează că Deng Wol a făcut presiuni pentru executarea soldaților capturați din forțele de opoziție.
5. Marial Chanuong Yol MANGOK [alias: (a) Marial Chinuong; (b) Marial Chan; (c) Marial Chanoung Yol; (d) Marial Chinoum]
Desemnare: (a) general-maior în Armata de Eliberare a Poporului Sudanez; (b) comandant al unității de gardă prezidențială
Data nașterii: 1 ianuarie 1960
Locul nașterii: Yirol, statul Lakes
Cetățenia: Sudanul de Sud, nr. pașaport: R 00005943, Sudanul de Sud
Data desemnării de către ONU: 1 iulie 2015
Alte informații: Garda prezidențială, sub comanda sa, a condus măcelul civililor Nuer din Juba și din zona înconjurătoare, dintre care mulți au fost îngropați în gropi comune. Se preconizează că o astfel de groapă comună conține 200-300 de civili. Link către notificarea specială emisă de INTERPOL – Consiliul de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/72684667
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Marial Chanuong Yol Mangok a fost inclus pe listă la 1 iulie 2015 în temeiul punctelor 7 litera (a), 7 litera (c), 7 litera (d) și 8 din Rezoluția 2206 (2015) pentru „acțiuni sau politici care au drept obiectiv sau efect agravarea sau extinderea conflictului din Sudanul de Sud sau obstrucționarea negocierilor sau proceselor de reconciliere sau de pace, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților”; „planificarea, conducerea sau comiterea în Sudanul de Sud a unor acte care încalcă legislația internațională aplicabilă privind drepturile omului sau acte care constituie abuzuri împotriva drepturilor omului”; „atacarea civililor, inclusiv a femeilor și copiilor, prin comiterea de acte de violență (inclusiv omoruri, mutilări, tortură sau viol sau alte violențe cu caracter sexual), răpiri, dispariții forțate, strămutare forțată sau atacuri asupra școlilor, a spitalelor, a lăcașurilor de cult sau a locurilor în care se refugiază civili sau printr-o conduită care ar constitui un abuz grav sau o încălcare a drepturilor omului sau o încălcare a dreptului internațional umanitar”; și în calitate de lider „al oricărei entități, inclusiv a oricărui grup sud-sudanez guvernamental, de opoziție, miliție sau de alt tip implicat sau ai cărui membri se implică în oricare dintre activitățile descrise la punctele 6 și 7”.
Mangok este comandantul Gărzii prezidențiale a guvernului Sudanului de Sud care a condus operațiile din Juba în urma luptelor care au început la 15 decembrie 2013. El a executat ordinele de a dezarma soldații Nuer și apoi a ordonat utilizarea tancurilor împotriva personalităților politice din Juba, ucigând 22 de gărzi de corp neînarmate ale liderului opoziției, Riek Machar, și șapte gărzi de corp ale fostului ministru de interne, Gier Chuang Aluong.
În operațiunile inițiale din Juba, potrivit relatărilor numeroase și credibile, Garda prezidențială condusă de Mangok a condus măcelul civililor Nuer din Juba și din zona înconjurătoare, dintre care mulți au fost îngropați în gropi comune. Se preconizează că o astfel de groapă comună conține 200-300 de civili.
6. Peter GADET [alias: (a) Peter Gatdet Yaka; (b) Peter Gadet Yak; (c) Peter Gadet Yaak; (d) Peter Gatdet Yaak; (e) Peter Gatdet; (f) Peter Gatdeet Yaka]
Titlu: (a) general (b) general-maior
Data nașterii: între 1957 și 1959
Locul nașterii: (a) districtul Mayom statul Unity; (b) Mayan, statul Unity
Data desemnării de către ONU: 1 iulie 2015
Alte informații: A fost numit adjunct al șefului statului-major pentru operații al SPLA-IO la 21 decembrie 2014. Forțele aflate sub comanda sa au atacat civili, inclusiv femei, în aprilie 2014, în cursul unui atac asupra Bentiu, atacul incluzând asasinate selective pe baza apartenenței etnice. Link către notificarea specială emisă de INTERPOL – Consiliul de Securitate al ONU: https://www.interpol.int/en/notice/search/un/5879076
Peter Gadet a fost inclus pe listă la 1 iulie 2015 în temeiul punctelor 7 litera (a), 7 litera (d), 7 litera (e) și 8 din Rezoluția 2206 (2015) pentru „acțiuni sau politici care au drept obiectiv sau efect agravarea sau extinderea conflictului din Sudanul de Sud sau obstrucționarea negocierilor sau proceselor de reconciliere sau de pace, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților”; „atacarea civililor, inclusiv a femeilor și copiilor, prin comiterea de acte de violență (inclusiv omoruri, mutilări, tortură sau viol sau alte violențe cu caracter sexual), răpiri, dispariții forțate, strămutare forțată sau atacuri asupra școlilor, a spitalelor, a lăcașurilor de cult sau a locurilor în care se refugiază civili sau printr-o conduită care ar constitui un abuz grav sau o încălcare a drepturilor omului sau o încălcare a dreptului internațional umanitar”; „recrutarea de copii întreprinsă de grupări înarmate sau de forțe armate în contextul conflictului armat din Sudanul de Sud”; și în calitate de lider „al oricărei entități, inclusiv a oricărui grup sud-sudanez guvernamental, de opoziție, miliție sau de alt tip implicat sau ai cărui membri se implică în oricare dintre activitățile descrise la punctele 6 și 7”.
Informații suplimentare
Peter Gadet este comandantul forțelor din cadrul Armatei de Eliberare a Poporului Sudanez în Opoziție (SPLA-IO) care s-au angajat în acțiuni care au extins conflictul din Sudanul de Sud, inclusiv încălcări ale Acordului de încetare a ostilităților (CoHA) din ianuarie 2014.
Forțele conduse de Gadet au atacat și capturat Kaka, statul Upper Nile, din mâinile Armatei de Eliberare Populară a Sudanului (SPLA), la sfârșitul lunii martie 2014. Gadet a fost ulterior transferat din statul Jonglei la Bentiu, unde a fost numit guvernator militar al statului Unity, pentru a sprijini eforturile forțelor antiguvernamentale de mobilizare a populației predominante Bol Nuer. Ulterior, Gadet a condus atacurile SPLA-IO în statul Unity. Forțele lui Gadet au fost responsabile pentru deteriorarea unei rafinării de petrol parțial construite de o întreprindere rusă în statul Unity. De asemenea, forțele lui Gadet au preluat controlul zonelor Tor Abyad și Kilo 30 din câmpurile de petrol din statul Unity.
La jumătatea lunii aprilie 2014, 50 000 de soldați ai forțelor antiguvernamentale au înconjurat Malakal, pregătindu-se pentru un atac asupra Bentiu. La 15 aprilie 2014, forțele lui Gadet au atacat și au preluat controlul asupra orașului Bentiu, înainte să piardă ulterior controlul asupra orașului. Forțele conduse de Gadet au atacat civili, inclusiv femei, în aprilie 2014, în cursul atacului asupra Bentiu, atacuri care au inclus asasinate selective pe baza apartenenței etnice.
În iunie 2014, Peter Gadet a emis o directivă adresată comandanților SPLA-IO, cerându-le să recruteze tineri în toate districtele controlate de rebeli.
Începând din 25-29 octombrie 2014, forțele aflate sub comanda lui Gadet au încercuit și atacat Bentiu și Rubkona, capturând pentru scurt timp orașul Bentiu la 29 octombrie, înainte de a se retrage.
La 21 decembrie 2014, Gadet a fost numit adjunct al șefului statului-major pentru operații al SPLA-IO. Ulterior acestei numiri, forțele SPLA-IO au fost citate de Mecanismul de monitorizare și verificare al IGAD pentru încălcări multiple ale Acordului de încetare a ostilităților în statele Unitatea, Nilul Superior și Jonglei.
B. PERSOANE JURIDICE, ENTITĂȚI ȘI ORGANISME
ANEXA II
Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 5 alineatul (2)
ANEXA III
Site-urile internet care conțin informații privind autoritățile competente, precum și adresa pentru notificările adresate Comisiei Europene
BELGIA
http://www.diplomatie.be/eusanctions
BULGARIA
http://www.mfa.bg/en/pages/135/index.html
REPUBLICA CEHĂ
http://www.mfcr.cz/mezinarodnisankce
DANEMARCA
http://um.dk/da/politik-og-diplomati/retsorden/sanktioner/
GERMANIA
http://www.bmwi.de/DE/Themen/Aussenwirtschaft/aussenwirtschaftsrecht,did=404888.html
ESTONIA
http://www.vm.ee/est/kat_622/
IRLANDA
http://www.dfa.ie/home/index.aspx?id=28519
GRECIA
http://www.mfa.gr/en/foreign-policy/global-issues/international-sanctions.html
SPANIA
http://www.exteriores.gob.es/Portal/es/PoliticaExteriorCooperacion/GlobalizacionOportunidadesRiesgos/Documents/ORGANISMOS%20COMPETENTES%20SANCIONES%20INTERNACIONALES.pdf
FRANȚA
http://www.diplomatie.gouv.fr/autorites-sanctions/
CROAȚIA
http://www.mvep.hr/sankcije
ITALIA
http://www.esteri.it/MAE/IT/Politica_Europea/Deroghe.htm
CIPRU
http://www.mfa.gov.cy/sanctions
LETONIA
http://www.mfa.gov.lv/en/security/4539
LITUANIA
http://www.urm.lt/sanctions
LUXEMBURG
http://www.mae.lu/sanctions
UNGARIA
http://2010-2014.kormany.hu/download/b/3b/70000/ENSZBT-ET-szankcios-tajekoztato.pdf
MALTA
https://www.gov.mt/en/Government/Government%20of%20Malta/Ministries%20and%20Entities/Officially%20Appointed%20Bodies/Pages/Boards/Sanctions-Monitoring-Board-.aspx
ȚĂRILE DE JOS
http://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/internationale-sancties
AUSTRIA
http://www.bmeia.gv.at/view.php3?f_id=12750&LNG=en&version=
POLONIA
http://www.msz.gov.pl
PORTUGALIA
http://www.portugal.gov.pt/pt/os-ministerios/ministerio-dos-negocios-estrangeiros/quero-saber-mais/sobre-o-ministerio/medidas-restritivas/medidas-restritivas.aspx
ROMÂNIA
http://www.mae.ro/node/1548
SLOVENIA
http://www.mzz.gov.si/si/omejevalni_ukrepi
SLOVACIA
http://www.mzv.sk/sk/europske_zalezitosti/europske_politiky-sankcie_eu
FINLANDA
http://formin.finland.fi/kvyhteistyo/pakotteet
SUEDIA
http://www.ud.se/sanktioner
REGATUL UNIT
https://www.gov.uk/sanctions-embargoes-and-restrictions
ADRESA PENTRU NOTIFICĂRILE ADRESATE COMISIEI EUROPENE:
Commission européenne
Service des instruments de politique étrangère (FPI)
EEAS 02/309
1049 Bruxelles/Brussel
BELGIQUE/BELGIË
E-mail: relex-sanctions@ec.europa.eu