11/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

154


31995R0839


L 085/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 839/95 AL CONSILIULUI

din 10 aprilie 1995

de modificare a listei țărilor prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 519/94

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 113,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât Regulamentul (CE) nr. 519/94 al Consiliului din 7 martie 1994 privind regimul comun aplicabil importurilor din anumite țări terțe (1) se aplică importurilor de produse originare, printre altele, din Estonia, Letonia și Lituania;

întrucât Comunitatea a semnat acorduri de liber schimb cu Estonia, Letonia și Lituania, țări care, în afară de aceasta, au demarat un program important de reforme economice destinate asigurării tranziției acestora spre o economie de piață;

întrucât este necesar, prin urmare, să se prevadă că, de la intrarea în vigoare a acestor acorduri, țările respective nu mai intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 519/94,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Estonia, Letonia și Lituania sunt eliminate din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 519/94.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la data intrării în vigoare a acordurilor de liber schimb încheiate, respectiv, între țările menționate la articolul 1 și Comunitate.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 10 aprilie 1995.

Pentru Consiliu

Președintele

A. JUPPÉ


(1)  JO L 67, 10.3.1994, p. 89.