COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ ȘI EUROGROUP Semestrul european 2015: evaluarea provocărilor în materie de creștere, prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice și rezultatele bilanțurilor aprofundate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1176/2011 {SWD(2015) 20 final - SWD(2015) 47 final} /* COM/2015/085 final */
1. Context Pentru prima
dată din 2007, se estimează că în 2015 economiile tuturor
statelor membre ale Uniunii Europene vor reîncepe să crească[1].
Se așteaptă ca activitatea economică să înregistreze o
creștere moderată în UE și în zona euro, care să se accelereze
în 2016. Această îmbunătățire a situației este
susținută de reducerea prețurilor petrolului, de deprecierea
monedei euro și de măsurile neconvenționale ale Băncii
Centrale Europene, în special programul său extins de achiziționare
de active. Efectul restaurării încrederii și punerea rapidă în
aplicare a Planului de investiții pentru Europa[2]
al Comisiei ar trebui, de asemenea, să contribuie la consolidarea
economiei reale. Cu toate acestea, redresarea rămâne fragilă,
inflația este în continuare foarte scăzută, iar
consecințele sociale ale anilor de creștere lentă sau de
absență a creșterii rămân foarte acute în mai multe state
membre. Pe termen scurt,
creșterea economică prevăzută nu va fi suficientă
pentru a se obține o îmbunătățire semnificativă în
privința creării de locuri de muncă. Deși rata
șomajului ar urma să scadă în 2015 la 9,8 % în UE și
la 11,2 % în zona euro, acestea sunt încă niveluri inacceptabil de
ridicate, iar situația este mult mai gravă în anumite state membre.
Șomajul în rândul tinerilor este mult prea ridicat, iar jumătate
dintre șomeri se află în șomaj de peste un an. În același
timp, este încurajator faptul că reformele privind piața muncii
întreprinse în ultimii ani de mai multe țări încep să dea roade
și vor contribui la reducerea în continuare a șomajului în 2016. Reducerea
deficitelor publice continuă, estimându-se că, în UE, ponderea
deficitului în PIB va scădea la 2,6 % anul acesta și la
2,2 % anul viitor (2,2 % și, respectiv, 1,9 % în zona
euro). Pentru UE în ansamblu, se consideră că ponderea datoriei în
PIB a atins un nivel maxim, de 88,4 %, în 2014. Pentru zona euro, aceasta
ar trebui să atingă un nivel maxim, de 94,4 %, în acest an,
înainte de a începe să scadă. Evoluțiile
internaționale sporesc incertitudinea cu privire la perspectivele
economice. Printre acestea se numără volatilitatea prețurilor
materiilor prime și ale energiei, precum și volatilitatea ratelor de
schimb și a piețelor financiare, persistența tensiunilor geopolitice
din vecinătatea UE și o activitate economică redusă în
economiile emergente. În
Analiza anuală a creșterii pentru 2015[3],
Comisia a prezentat o nouă agendă pentru creștere și locuri
de muncă, bazată pe trei piloni care se susțin reciproc: (i) o
stimulare coordonată a investițiilor; (ii) un
angajament reînnoit în favoarea reformelor structurale; (iii)
aderarea la o politică de responsabilitate bugetară. De
asemenea, Comisia a anunțat că va raționaliza și va
consolida semestrul european de coordonare a politicilor economice, în vederea
deschiderii acestui proces, a unei implicări mai active, precum și a
sporirii eficacității și a punerii sale în aplicare la toate
nivelurile. Ca
urmare a acestei noi abordări, a fost elaborat un raport de țară
pentru fiecare stat membru[4]
și pentru zona euro[5]. Rapoartele
evaluează progresele înregistrate de fiecare stat membru în vederea
abordării problemelor identificate în recomandările specifice
fiecărei țări pentru 2014-2015[6] și
includ, de asemenea, pentru 16 state membre, rezultatul bilanțului
aprofundat realizat în temeiul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice
(PDM)[7]. Pe
baza acestei analize, Comisia propune să actualizeze statutul mai multor
state membre în contextul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice. Pachetul
prezentat astăzi analizează, de asemenea, situația bugetară
a statelor membre, pe baza ultimelor previziuni economice ale Comisiei. Pentru
unele state, acesta se pronunță cu privire la măsuri
suplimentare în temeiul Pactului de stabilitate și de creștere (PSC).
Această evaluare se bazează pe avizele Comisiei privind proiectele de
planuri bugetare pentru 2015 pentru statele membre din zona euro[8],
publicate în luna noiembrie a anului trecut, precum și pe noile
orientări adoptate de Comisie cu privire la mijloacele de a garanta
că prin cadrul bugetar comun este susținută agenda pentru locuri
de muncă și creștere economică a UE[9].
2. Continuarea procesului de reechilibrare a economiei
noastre În urma crizei
economice și financiare, o serie de dezechilibre macroeconomice sunt pe
cale de a fi corectate, însă în anumite state membre continuă să
existe riscuri ridicate. În special, datoriile externe importante fac ca
țările debitoare să fie vulnerabile, iar
îmbunătățirile contului curent nu sunt întotdeauna suficiente
pentru a stabiliza nivelul datoriei externe. Deși pierderile de
competitivitate a prețurilor față de nivelurile din perioada
anterioară crizei au fost parțial corectate în mai multe
țări debitoare, consolidarea creșterii exporturilor rămâne
o prioritate urgentă pentru a spori potențialul de creștere
economică. În același timp, excedentele de cont curent rămân
ridicate în alte câteva țări: acestea reflectă menținerea
unei cereri interne scăzute, care se reflectă în special în
nivelurile scăzute de investiții din sectorul privat și public. Mai multe
țări sunt vulnerabile din cauza nivelului ridicat al datoriei private
și publice. Eforturile de reducere a gradului de îndatorare încetinesc
creșterea, iar inflația scăzută îngreunează reducerea
ponderii datoriei în PIB. Șomajul, în special șomajul în rândul
tinerilor și șomajul de lungă durată, este în continuare
ridicat, iar creșterea nivelurilor sărăciei în mai multe
țări a provocat evoluții sociale foarte negative. Acest lucru
are, de asemenea, un efect negativ asupra perspectivelor de creștere. În
țările confruntate cu nevoi semnificative de reducere a gradului de
îndatorare sunt necesare reforme structurale pentru a consolida
potențialul de creștere. În special în
zona euro, nivelul scăzut al inflației și al cererii riscă să
îngreuneze redresarea. Evoluția celor mai mari economii din zona euro va
avea un impact important asupra întregii UE. În special, Franța și
Italia trebuie să reducă obstacolele care blochează
creșterea, prin accelerarea reformelor structurale. În același timp,
Germania prezintă un sold pozitiv ridicat al economiilor, care ar putea
susține investițiile extrem de necesare în modernizarea și
dezvoltarea infrastructurii. Prin urmare, zona euro are nevoie de o
combinație adecvată de politici care să consolideze încrederea,
să contribuie la reechilibrare și să clădească baze
mai solide pentru redresare. O astfel de combinație ar sprijini, de
asemenea, măsurile de politică monetară ale BCE și ar
contribui la refacerea stabilității prețurilor într-un mediu cu
o inflație foarte scăzută. Caseta 1. Actualizări în cadrul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice În raportul său privind mecanismul de alertă pentru 2015, publicat în noiembrie 2014, Comisia a anunțat realizarea unor bilanțuri aprofundate privind situația din șaisprezece state membre: Belgia, Bulgaria, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit[10]. În cadrul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice (PDM), bilanțurile aprofundate au scopul de a evalua dacă există dezechilibre și dezechilibre excesive în statele membre respective[11]. Bilanțurile aprofundate trec în revistă aspecte caracteristice ale statelor membre, precum evoluția în ceea ce privește soldurile conturilor externe, ale economiilor și ale investițiilor, ratele de schimb efective, cotele de piață ale exporturilor, competitivitatea bazată sau nu pe costuri, productivitatea, datoria publică și privată, prețurile locuințelor, fluxurile creditelor, sistemele financiare, șomajul și alte variabile. Cauzele dezechilibrelor și riscurile pe care acestea le generează sunt diferite de la o economie la alta. Bilanțurile aprofundate țin seama, de asemenea, de dimensiunea „zona euro” a dezechilibrelor macroeconomice și de potențialele probleme în materie de politici pentru zona euro în ansamblul său. Din luna noiembrie a anului trecut, serviciile Comisiei au fost în strânsă legătură cu experți din administrațiile naționale, pentru a examina cele mai recente date. Bilanțurile aprofundate sunt publicate împreună cu prezenta comunicare, ca parte a rapoartelor de țară relevante. Anexa 1 și anexa 3 la prezenta comunicare oferă, de asemenea, o imagine de ansamblu asupra situației din fiecare stat membru. Principalele constatări pot fi sintetizate după cum urmează: § Croația, Bulgaria, Franța, Italia și Portugalia sunt considerate a fi într-o situație de deficit excesiv care necesită măsuri de politică decisive și o monitorizare specifică, inclusiv examinarea în mod regulat a progreselor realizate de toate statele membre, în cadrul comitetelor relevante la nivelul UE: o Pentru Croația și Franța, riscurile de dezechilibre au crescut în mod semnificativ. Pentru Franța, aceasta implică trecerea la stadiul următor în cadrul procedurii față de anul trecut. În mai, Comisia va analiza, în funcție de nivelul de ambiție al programelor naționale de reformă (PNR) și al celorlalte angajamente prezentate până la momentul respectiv, dacă este necesar sau nu să propună Consiliului să adopte recomandări, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul 1176/2011, prin care să se stabilească existența unui dezechilibru excesiv și să se recomande ca statele membre respective să ia măsuri corective, care să fie prevăzute în cadrul unui plan de măsuri corective (PMC). o Pentru Italia, dezechilibrele continuă să fie excesive, necesitând măsuri de politică decisive și o monitorizare specifică a reformelor aflate în desfășurare sau planificate. o Pentru Bulgaria și Portugalia, Comisia va desfășura, având în vedere situația, o monitorizare specifică a politicilor recomandate de Consiliu. § Irlanda, Spania și Slovenia sunt considerate a fi într-o situație de dezechilibru care necesită măsuri de politică decisive, cu o monitorizare specifică: o Pentru Irlanda și Spania, această monitorizare se va baza pe supravegherea ulterioară aplicării programului. o Pentru Slovenia, Comisia consideră că a avut loc o ajustare semnificativă pe parcursul ultimului an; deși se poate concluziona pe această bază că dezechilibrele nu mai sunt excesive, Comisia subliniază că există în continuare riscuri importante. § Germania și Ungaria sunt considerate a fi într-o situație de dezechilibru care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare. Pentru Germania, Comisia consideră că nu există îmbunătățiri concrete în ceea ce privește tendințele dezechilibrelor constatate ultima dată și că măsurile de politică adoptate sunt deocamdată insuficiente[12]. Pentru Ungaria, Comisia consideră că nu există îmbunătățiri concrete. § Belgia, Țările de Jos, România, Finlanda, Suedia și Regatul Unit sunt considerate a fi într-o situație de dezechilibru care necesită măsuri de politică și monitorizare. Rezultatele bilanțurilor aprofundate vor fi luate în considerare în cadrul următoarelor etape ale semestrului european de coordonare a politicilor economice, astfel cum se explică mai jos. Pentru statele membre din zona euro, Comisia va efectua o monitorizare specifică a politicilor recomandate de Consiliu și va ține legătura cu administrațiile naționale pentru a asigura urmărirea politicilor respective. 3. Răspunsul statelor membre la principalele
provocări Deși
rapoartele de țară reflectă existența unor diferențe
între statele membre în ceea ce privește nivelul acțiunilor
întreprinse pentru a răspunde problemelor identificate în
recomandările de țară, acestea arată, de asemenea, că
recomandările ocupă un loc important pe agenda politică
națională a statelor membre confruntate cu cele mai grave probleme.
După cum se arată în anexa 2 la prezenta comunicare, în majoritatea
cazurilor există elemente care confirmă progresele în ceea ce
privește începerea punerii în aplicare a recomandărilor pentru
2014-2015, însă natura acestor progrese va trebui nuanțată, având
în vedere, de asemenea, amploarea provocărilor cu care se confruntă
fiecare stat membru și UE în ansamblul său. Acest
lucru arată în mod clar că noile mecanisme de guvernanță
economică din UE, dacă sunt puse în aplicare în mod
corespunzător la toate nivelurile, au un rol esențial pentru identificarea
domeniilor prioritare de acțiune la nivel național care reflectă
interdependența strânsă dintre statele membre. Există, de
asemenea, semne clare de îmbunătățiri în statele membre care au
întreprins reforme. Combinarea reformelor structurale, a investițiilor
și a responsabilității bugetare („triunghiul virtuos” din
Analiza anuală a creșterii pentru 2015), acordându-se totodată o
importanță crescută echității sociale și
dimensiunii sociale a reformelor, contribuie la clădirea unei baze solide
pentru o creștere susținută, pentru o mai mare coeziune
socială și pentru convergență economică. Analiza
Comisiei indică, de asemenea, domeniile în care reformele insuficiente la
nivel național reduc competitivitatea și sustenabilitatea și pot
avea un impact negativ asupra altor state membre. 3.1 Stimularea investițiilor După doi
ani de scădere, în 2014 investițiile totale au crescut cu 2,2 %
în UE și cu 0,9 % în zona euro. Creșterea investițiilor se
preconizează că va căpăta amploare începând cu a doua jumătate
a anului, atât în UE, cât și în zona euro, ridicând rata anuală a
creșterii la 3,0 % în UE și la 2,0 % în zona euro. În 2016,
se estimează că valoarea totală a investițiilor va ajunge
la 4,6 % în UE și la 4,4 % în zona euro. Cu toate acestea,
investițiile rămân sub nivelurile necesare pentru reînnoirea și
modernizarea stocului de capital al Europei și pentru stimularea în mod
considerabil a potențialului de creștere economică și de
creare de locuri de muncă pentru viitor. Stabilizarea
sectorului financiar și restabilirea unor condiții de creditare mai
bune pentru economia reală reprezintă o parte esențială a
eforturilor actuale. Majoritatea statelor membre au făcut progrese în ceea
ce privește restabilirea rezervelor de capital pentru sectoarele lor bancare
și rezoluția băncilor aflate în dificultate atunci când a fost
necesar (de exemplu Irlanda, Slovenia, Spania și Regatul Unit), creând
astfel condițiile pentru o ofertă de credite mai dinamică în
viitor. Evaluarea cuprinzătoare a bilanțurilor celor mai mari
bănci, realizată anul trecut de Banca Centrală Europeană,
precum și intrarea în funcțiune a mecanismului unic de supraveghere
au contribuit la restaurarea încrederii în sectorul bancar. În multe state
membre, investițiile private nu au revenit încă la nivelurile de
dinainte de criză, astfel încât decalajul în ceea ce privește
investițiile este încă mare[13].
Împreună cu fondurile structurale și de investiții europene
pentru perioada 2014-2020, Planul de investiții pentru Europa al Comisiei
va aduce o contribuție importantă la restabilirea nivelurilor de
investiții și la promovarea investițiilor-cheie de care are
nevoie Europa pentru o creștere generatoare de locuri de muncă.
Printre acestea se numără nevoi acute legate de infrastructura
energetică, pentru a asigura finalizarea pieței interne a energiei,
precum și securitatea aprovizionării. Liniile de interconexiune, cum
ar fi „Baltic Connector”, care face legătura între piețele gazului
din Estonia și din Finlanda, sau viitoarele linii de interconexiune dintre
Peninsula Iberică și Franța, reprezintă exemple bune de
priorități. De asemenea, este necesară modernizarea
infrastructurilor de transport și a infrastructurilor digitale, pentru a
încuraja mai mult mobilitatea și schimburile. Investițiile în
educație, cercetare și inovare sunt, de asemenea, percepute ca fiind
o prioritate la toate nivelurile. În multe state
membre, finanțarea din partea UE joacă un rol important în
finanțarea investițiilor și a reformelor administrative. Sunt
necesare măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți
gestionarea fondurilor UE, de exemplu în Bulgaria, Republica Cehă,
Croația, Italia, România și Slovacia. 3.2 Accelerarea reformelor structurale Sunt
necesare reforme structurale ale piețelor serviciilor, produselor și
forței de muncă pentru a consolida și a susține redresarea
economică, a corecta dezechilibrele dăunătoare, a
îmbunătăți condițiile pentru investiții și a
elibera potențialul economiilor statelor membre. În același timp,
anumite reforme trebuie să fie coordonate de către statele membre
astfel încât să se maximizeze efectele pozitive și să se
reducă la minimum efectele negative. Impactul social al acestora ar
trebui, de asemenea, să fie monitorizat îndeaproape. De
la jumătatea anului 2013, condițiile de pe piața forței de
muncă s-au îmbunătățit, astfel cum demonstrează ratele
în scădere ale șomajului (deși acestea rămân ridicate)
și intensificarea creșterii ocupării forței de muncă
atât la nivelul UE, când și al zonei euro. Cu toate acestea, șomajul
în rândul tinerilor rămâne ridicat, iar șomajul de lungă
durată a crescut de la începutul crizei. Va fi nevoie de timp pentru a
remedia această situație. Având
în vedere impactul crizei asupra societății, mai multe state membre
trebuie să își modernizeze politicile privind piața forței
de muncă și sistemele de protecție socială pentru a face
față provocărilor actuale. Acestea trebuie să promoveze
crearea de noi locuri de muncă, asigurând, în același timp, un acces
larg la sistemul de securitate socială, în special pentru cei cu o
situație materială dificilă, și reducând riscul de
excluziune socială și de creștere a nivelului
sărăciei. Aproape toate statele membre au recunoscut aceste
provocări și au luat măsuri pentru a le soluționa. În multe
state membre, este necesară o mai bună aliniere între stabilirea
salariilor și evoluția productivității, iar sistemele de
educație și formare trebuie să răspundă mai bine
nevoilor de pe piața forței de muncă. Unele state membre, precum
Estonia, planifică sau pun în aplicare măsuri de reducere a sarcinii
fiscale asupra costului forței de muncă, reducerile impozitelor pe
veniturile salariale fiind adesea orientate către categoriile cu venituri
mai mici. Pentru
a combate șomajul în rândul tinerilor, toate statele membre au lansat în
prezent o garanție pentru tineret, însă multe dintre acestea trebuie
să consolideze în continuare capacitatea serviciilor publice de ocupare a
forței de muncă pentru a combate șomajul de lungă
durată. Comisia a propus recent legiuitorului UE să pună la
dispoziție o finanțare imediată suplimentară prin
relansarea inițiativei privind ocuparea forței de muncă în
rândul tinerilor[14]. Segmentarea
pieței muncii rămâne o problemă în multe state membre. În
Țările de Jos, guvernul a adoptat o reformă globală a
legislației privind protecția locurilor de muncă, în scopul de a
reduce dualitatea pieței forței de muncă și de a încuraja
mobilitatea profesională. În Italia, „Jobs Act” modifică în mod
semnificativ legislația privind protecția locurilor de muncă
și ajutoarele de șomaj, pentru a optimiza accesul și
ieșirea de pe piața forței de muncă, a stimula realocarea
forței de muncă între sectoare și a promova contracte de
muncă pe durată nedeterminată mai stabile, în special pentru
tineri. Reforma
și integrarea piețelor produselor au un rol esențial de jucat
pentru creșterea productivității, restabilirea
competitivității și îmbunătățirea mediului de
afaceri, favorizând astfel și investițiile private productive. Unele
state membre au luat măsuri pentru a stimula concurența în sectorul
serviciilor și în sectorul comerțului cu amănuntul și
pentru a deschide anumite profesii reglementate, dar progresele rămân
limitate în ansamblu. În
privința serviciilor profesionale, uneori reformele propuse nu sunt
suficient de ambițioase (de exemplu în cazul Franței), sau
există dificultăți legate de adoptarea sau punerea lor în
aplicare (de exemplu în cazul Italiei, al Portugaliei sau al Spaniei). Polonia
a reprezentat o excepție, cu un proces ambițios de reforme în acest domeniu
început în 2013 și continuat în 2014, care va facilita accesul la peste
200 de profesii reglementate. Câteva țări au adoptat unele reforme
limitate în sectorul comerțului cu amănuntul (de exemplu Finlanda,
Franța sau Spania). Progresele
în ceea ce privește raționalizarea cadrului de reglementare în care
își desfășoară activitatea întreprinderile rămân
inegale. Deși au existat progrese limitate (de exemplu în Italia, România,
Slovenia), este, în general, necesară continuarea modernizării administrației
publice și îmbunătățirea eficienței și a
transparenței sale, precum și intensificarea luptei împotriva
corupției, a evaziunii fiscale și a muncii nedeclarate. Sunt, de
asemenea, esențiale îmbunătățirea independenței, a
calității și a eficienței sistemelor judiciare,
consolidarea mecanismelor de asigurare a executării contractelor și
stabilirea unor cadre funcționale în materie de insolvență. De
exemplu, în Slovacia, un nou act legislativ privind denunțarea abuzurilor
a fost adoptat în 2014, iar un plan de acțiune privind combaterea corupției
a fost actualizat în decembrie 2014. 3.3 Continuarea responsabilității bugetare
favorabile creșterii
Eforturile
bugetare semnificative întreprinse de majoritatea statelor membre începând din
2010 au început să dea roade. Acest proces nu este finalizat, iar în multe
țări sunt în continuare necesare progrese suplimentare pentru a se
ajunge la poziții bugetare sustenabile. Atât în UE, cât și în zona
euro, se estimează că ponderea datoriei în PIB se va stabiliza în
perioada 2014-2015, înainte de a scădea ușor în 2016. Unele guverne
se bucură acum de o marjă de manevră fiscală mai mare
și de costuri de creditare mai reduse pentru a compensa efectele negative
pe termen scurt și pentru a concretiza beneficiile reformelor structurale.
În același timp, este nevoie să se pună accentul mai mult pe
îmbunătățirea finanțelor publice în ceea ce privește
eficacitatea, calitatea și caracterul lor favorabil creșterii.
Datoria publică a crescut în mod semnificativ în ultimii cinci ani și
rămâne la niveluri care depășesc 90 % din PIB în Belgia,
Irlanda, Spania, Franța, Italia și Portugalia sau la niveluri care se
situează cu mult peste nivelurile înregistrate înainte de criză, în
Croația și Slovenia. Ritmul
ajustării a cunoscut o încetinire semnificativă, ceea ce
reflectă atât condițiile ciclice, cât și efortul bugetar mai
redus. Cu toate acestea, așa cum reiese din ratele lor ridicate de
îndatorare, unele state membre trebuie să își intensifice eforturile
bugetare pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice și pentru
a evita situația în care cheltuielile cu rata dobânzii împiedică
realizarea de cheltuieli mai productive. Caseta 2. Actualizări în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere În cadrul evaluării proiectelor de planuri bugetare pentru 2015 prezentate de statele membre din zona euro, care a fost publicată în noiembrie 2014, Comisia a indicat că, în cazul a șapte țări (Belgia, Spania, Franța, Italia, Malta, Austria și Portugalia), aceste planuri prezintă un risc de neconformitate cu prevederile Pactului. În cazul Franței, al Italiei și al Belgiei, Comisia a anunțat, de asemenea, că va examina situația în ceea ce privește obligațiile ce le revin în temeiul Pactului la începutul lunii martie 2015, după ce acestea își vor finaliza legislația în materie bugetară pentru 2015 și își vor stabili mai detaliat programele de reformă structurală. Între timp, aceste state membre au prezentat noi informații cu privire la planurile lor bugetare și de reformă, care sunt publicate împreună cu prezenta comunicare. Conform practicii curente, Comisia profită, de asemenea, de ocazia publicării ultimelor sale previziuni economice pentru a-și actualiza orientările. În acest context, Comisia formulează următoarele concluzii: Comisia recomandă elaborarea unei noi recomandări a Consiliului adresată Franței, în vederea corectării deficitului excesiv până în 2017. Noua recomandare include obiective stricte cu privire la traiectoria de ajustare bugetară, care vor trebui respectate și vor fi evaluate în mod regulat, începând cu o primă evaluare în mai 2015. În conformitate cu Comunicarea privind utilizarea optimă a flexibilității în cadrul normelor prevăzute de Pactul de stabilitate și de creștere, obiectivul acestei abordări este de a acorda Franței o perioadă de timp suficientă pentru a pune în aplicare reforme structurale ambițioase. Primele elemente ale unui plan de reformă structurală au fost adoptate și făcute publice de către guvernul francez la 18 februarie 2015. În temeiul articolului 126 alineatul (3) din TFUE, Comisia adoptă rapoarte privind situația bugetară din Belgia, Italia și Finlanda, în care analizează respectarea de către aceste țări a criteriului privind deficitul și datoria stabilit în tratat. Deși aceste țări par să se îndepărtează de valoarea de referință privind datoria, Comisia consideră că inițierea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive nu este justificată în acest stadiu, pe baza factorilor-cheie relevanți pe care Comisia are obligația de a-i lua în considerare, în conformitate cu articolul 126 alineatul (3) din TFUE, atunci când evaluează respectarea criteriului datoriei. În cazul Belgiei și al Italiei, evaluarea ia în considerare următorii factori relevanți: (i) condițiile economice nefavorabile din momentul de față, caracterizate de o creștere nominală scăzută, fac ca regula privind datoria să fie deosebit de greu de respectat; (ii) așteptările în ceea ce privește faptul că aceste țări vor realiza, în linii mari, ajustarea necesară în vederea atingerii obiectivului pe termen mediu (OTM) și (iii) planurile de reforme structurale ambițioase care sunt în curs de punere în aplicare. Pentru Finlanda, depășirea aparentă a valorii de referință de 60 % se explică prin sprijinul financiar acordat de această țară pentru mecanismele de stabilitate financiară în zona euro. Este esențial să se asigure respectarea ajustărilor bugetare structurale necesare și, în special în cazul Franței, al Italiei și al Belgiei, să se realizeze punerea în aplicare pe deplin a reformelor structurale planificate și în curs de desfășurare (care au fost convenite și adoptate în mod oficial de către guvern). Comisia va asigura o monitorizare atentă în cadrul semestrului european, pe baza programelor naționale de reformă și a programelor de stabilitate sau de convergență care urmează să fie prezentate până la jumătatea lunii aprilie, precum și o monitorizare specifică/PDE în contextul PDM, astfel cum a fost prevăzut pentru Italia și Franța. În cazul în care unul dintre aceste state membre nu reușește să pună în aplicare reformele necesare, Comisia va considera acest lucru drept un factor relevant în rapoartele viitoare în care va evalua necesitatea inițierii unei proceduri aplicabile deficitelor excesive (PDE) și, în cazul statelor membre care fac deja obiectul unei PDE, drept un factor agravant în momentul în care va lua o decizie cu privire la durata prelungirii termenului limită pentru corectare, într-o nouă recomandare formulată în urma evaluării măsurilor efective. Lipsa unor măsuri efective în materie bugetară va duce la trecerea în stadiul următor în cadrul PDE și la posibila suspendare a fondurilor structurale și de investiții europene. În cazul statelor membre din zona euro, acest lucru presupune și o recomandare a Comisiei către Consiliu în vederea impunerii unei amenzi.[15]. Comisia
a evaluat, de asemenea, acțiunile întreprinse de statele membre ca
răspuns la recomandările prin care se solicită consolidarea
dimensiunii instituționale, pe termen mai lung, a politicii lor bugetare.
Astfel cum s-a convenit la nivelul UE, statele membre au introdus noi elemente,
cum ar fi norme bugetare numerice, cadre bugetare pe termen mediu,
instituții bugetare independente și proceduri bugetare
îmbunătățite, dar mai sunt încă multe de făcut. Statele
membre trebuie să își intensifice eforturile de modernizare a
sistemelor lor de pensii. Impactul bugetar al îmbătrânirii populației
reprezintă o provocare pentru sustenabilitatea finanțelor publice pe
termen lung, în special în țările în care se așteaptă ca
rata de dependență a vârstnicilor[16] să
crească semnificativ în următorii ani. Creșterea cheltuielilor
legate de îmbătrânirea populației trebuie să fie limitată,
astfel încât să contribuie la sustenabilitatea pe termen lung a
finanțelor publice. În septembrie 2014, partenerii sociali din Finlanda au
ajuns la un acord cu privire la o reformă a sistemului de pensii, care va
intra în vigoare în 2017. Se
constată, de asemenea, progrese limitate în ceea ce privește
îmbunătățirea eficienței sistemelor de asistență
medicală și de îngrijire pe termen lung, menite să asigure buna
funcționare și caracterul accesibil al acestora, limitând
totodată costurile. România a introdus un card electronic de
sănătate care va înregistra toate consultațiile și
prescripțiile și va contribui la identificarea consultațiilor
sau a prescripțiilor abuzive. 4. Următoarele etape
Semestrul
european este un proces important pentru asigurarea coordonării integrate
a politicilor economice la nivelul UE. Combinarea instrumentelor de supraveghere
bugetară și macroeconomică este esențială pentru
elaborarea unor agende de politici coerente, pentru asigurarea
convergenței în ceea ce privește performanțele, pentru
monitorizarea progreselor și pentru gestionarea interdependenței.
Consolidarea și raționalizarea semestrului european ar trebui să
fie coordonate cu sporirea implicării active și cu
îmbunătățirea înțelegerii acestui proces la toate
nivelurile. Analiza
care stă la baza rapoartelor de țară a fost elaborată în
urma unui dialog deschis cu statele membre, la nivel tehnic. Rezultatele sunt
publicate mai devreme decât în anii precedenți, pentru a permite unei
palete mai largi de actori din statele membre și de la nivelul UE să
examineze această analiză tehnică, nu numai pentru fiecare
țară, în contextul pregătirii programelor naționale, ci
și prin luarea în considerare a unor aspecte transversale și prin
identificarea temelor care trebuie abordate într-o manieră mai
coordonată la nivelul UE, atât în cadrul zonei euro, cât și de
către statele membre în mod individual. În această
privință, rapoartele de țară oferă, de asemenea, o
bază pentru o supraveghere multilaterală aprofundată,
realizată în cadrul Consiliului și al comitetelor sale, care este
esențială pentru succesul semestrului european. În
următoarele săptămâni și luni, Comisia este
pregătită să continue dialogul la toate nivelurile: cu statele
membre, cu Parlamentul European și parlamentele naționale, cu
partenerii sociali și, în general, cu părțile interesate. În
martie, Comisia va organiza o nouă rundă de întâlniri bilaterale cu
statele membre pentru a le oferi acestora posibilitatea de a discuta pe
marginea rapoartelor de țară. Până la jumătatea lunii
aprilie, se așteaptă ca statele membre să își prezinte
programele naționale de reformă și programele de stabilitate sau
de convergență. Pe baza tuturor acestor surse, Comisia va prezenta,
în luna mai, un nou set de recomandări specifice fiecărei
țări, mai precise, pentru perioada 2015-2016, punând accentul pe cele
mai importante priorități care trebuie abordate. Raționalizarea
și consolidarea semestrului european în vederea unei implicări mai
active în cadrul acestuia și a sporirii eficacității va fi o
parte importantă din cadrul mai amplu al dezbaterilor privind aprofundarea
uniunii economice și monetare[17].
Anexa 1 - Supravegherea integrată a dezechilibrelor
macroeconomice și bugetare - tabel recapitulativ al actualizărilor
din cadrul acestui pachet || Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) || Pactul de stabilitate și de creștere (OTM: obiectiv pe termen mediu / PDE: procedura aplicabilă deficitelor excesive) || Observații AT || - || - || - BE || Nicio modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică și monitorizare || OTM încă nerealizat; face obiectul regulii tranzitorii privind datoria Concluzia raportului Comisiei în temeiul articolului 126 alineatul (3) este să nu se deschidă PDE în acest stadiu || PDE nu este deschisă în acest stadiu pe baza unor factori relevanți BG || Modificare: dezechilibre excesive care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică || OTM încă nerealizat || Intensificarea PDM generată de sporirea riscurilor în urma turbulențelor financiare din 2014 CY || - || - || Face obiectul unui program special de asistență financiară CZ || - || - || - DE || Modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare || OTM depășit; face obiectul regulii privind datoria || Intensificarea PDM generată de: - nivelul scăzut persistent al investițiilor și excedentele importante de cont curent, coroborate cu măsuri de politică insuficiente - risc sistemic mai mare pentru zona euro DK || - || - || - EE || - || - || - EL || - || - || Face obiectul unui program special de asistență financiară IE || Nicio modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică (supraveghere ulterioară aplicării programului) || Deficit excesiv, termen limită pentru corectare: 2015 || - ES || Nicio modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică (supraveghere ulterioară aplicării programului) || Deficit excesiv, termen limită pentru corectare: 2016 || - FR || Modificare: dezechilibre excesive care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică || Deficit excesiv, termen limită pentru corectare: 2015 Recomandare în vederea elaborării unei recomandări a Consiliului în temeiul articolului 126 alineatul (7), cu 2017 ca termen limită pentru corectarea deficitului excesiv || Intensificarea PDM generată de: - deteriorarea competitivității și a sustenabilității datoriei publice, fără ca măsurile anunțate să limiteze această deteriorare în mod suficient - risc sistemic pentru zona euro Decizia privind activarea componentei corective va fi luată în mai, ținând seama de programul național de reformă și de celelalte angajamente în materie de reforme structurale PDE - un nou termen limită și etape stricte, ținând cont și de planul de reformă prezentat de Franța HR || Nicio modificare: dezechilibre excesive care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică || Deficit excesiv, termen limită pentru corectare: 2016 || Decizia PDM privind activarea componentei corective va fi luată în mai, ținând seama de programul național de reformă și de celelalte angajamente în materie de reforme structurale Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) || Pactul de stabilitate și de creștere (OTM: obiectiv pe termen mediu / PDE: procedura aplicabilă deficitelor excesive) || Observații HU || Nicio modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare || OTM încă nerealizat; face obiectul regulii tranzitorii privind datoria || - IT || Nicio modificare: dezechilibre excesive care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică || OTM încă nerealizat; face obiectul regulii tranzitorii privind datoria Concluzia raportului Comisiei în temeiul articolului 126 alineatul (3) este să nu se deschidă PDE în acest stadiu || PDM: statu-quo, având în vedere planul de reformă deja transmis, care va fi monitorizat îndeaproape PDE nu este deschisă în acest stadiu pe baza unor factori relevanți LT || - || - || - LU || - || - || - LV || - || - || - MT || - || - || - NL || Nicio modificare: dezechilibre care necesită monitorizare și măsuri de politică || OTM nerealizat; face obiectul regulii tranzitorii privind datoria || - PL || - || - || - PT || Modificare: dezechilibre excesive care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică (supraveghere ulterioară aplicării programului) || Deficit excesiv, termen limită pentru corectare: 2015 || Decizie PDM (după ieșirea din program), generată de nivelurile ridicate de îndatorare, atât pe plan intern, cât și între sectoare. SI || Modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică decisive și monitorizare specifică || Deficit excesiv, termen limită pentru corectare: 2015 || Încetinirea PDM generată de îmbunătățirile în ceea ce privește poziția externă și sectorul bancar SE || Nicio modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică și monitorizare || OTM realizat || SK || - || - || - RO || Modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică și monitorizare || OTM încă nerealizat || Decizie PDM generată de poziția externă slabă și de competitivitatea redusă FI || Nicio modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică și monitorizare || OTM încă nerealizat Concluzia raportului Comisiei în temeiul articolului 126 alineatul (3) este că PDE nu ar trebui deschisă în acest stadiu || PDE nu este deschisă în acest stadiu pe baza unor factori relevanți UK || Nicio modificare: dezechilibre care necesită măsuri de politică și monitorizare || Deficit excesiv, termen limită pentru corectare: 2014-2015 || (*) Recomandările formulate în baza pachetului legislativ „2-pack” (Regulamentul nr. 473/2013) în ceea ce privește măsurile care trebuie adoptate pentru a asigura corectarea la timp a deficitului public excesiv se referă numai la statele membre din zona euro. Anexa 2: Punerea
în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări de
către statele membre La opt luni după ce
recomandările specifice fiecărei țări pentru 2014-2015 au
fost propuse de Comisia Europeană și aprobate ulterior de statele
membre, o primă analiză a modului în care au fost puse în aplicare
până acum arată unele tendințe pozitive. Mai multe detalii sunt
disponibile în tabelul general prezentat în fiecare raport de țară. Graficul de mai jos se
bazează pe o analiză a progreselor realizate de statele membre în ceea
ce privește soluționarea problemelor individuale identificate în
recomandările specifice fiecărei țări. Acesta nu include
evaluarea performanței statelor membre în cadrul Pactului de stabilitate
și de creștere. Graficul este prezentat doar cu titlu ilustrativ
și conține o serie de limitări metodologice: recomandările
specifice fiecărei țări nu sunt toate la fel de ușor de
aplicat, unele dintre acestea fiind în mod obiectiv mai greu de realizat decât
altele. De exemplu, există întotdeauna decalaje de timp între momentele în
care se realizează pregătirea unei inițiative, discutarea
acesteia în cadrul proceselor consultative și decizionale naționale,
punerea în aplicare a acesteia pe teren și evaluarea impactului acesteia.
De aceea, analiza Comisiei nu poate fi redusă la un exercițiu pur
formal și trebuie să rămână, în esență,
calitativă, chiar dacă evaluarea cantitativă oferă o
primă impresie cu privire la voința și capacitatea statelor
membre de a pune în aplicare reformele convenite de acestea în cadrul Consiliului.
Progresele înregistrate
de statele membre în ceea ce privește abordarea problemelor-cheie
identificate în recomandările specifice fiecărei țări
pentru perioada 2014-2015 Exemple
de reforme întreprinse Punere în aplicare pe deplin || Un număr destul de mare de recomandări pot fi considerate ca fiind puse în aplicare pe deplin. Printre acestea se numără reforme importante ale pieței forței de muncă (Croația), consolidarea în mai mare măsură a sectorului bancar (Irlanda), consolidarea cadrului bugetar (Malta) sau creșterea vârstei legale de pensionare (Țările de Jos). Progrese substanțiale || Se pot observa progrese substanțiale într-un număr mare de domenii de politică foarte importante, cum ar fi asigurarea unui acces mai bun al IMMurilor la finanțare (Regatul Unit, Spania și Irlanda), realizarea de progrese în cadrul procesului de restructurare a băncilor (Slovenia), reducerea sarcinii fiscale pentru persoanele cu venituri scăzute (România), reformarea cadrului privind insolvența (Letonia), măsuri adresate tinerilor șomeri (Croația) sau consolidarea autorității naționale de concurență (Austria). Unele progrese sau progrese limitate || S-au realizat unele progrese sau progrese limitate în marea majoritate a cazurilor. Printre acestea se numără, în special, măsurile de politică activă în domeniul pieței forței de muncă (Suedia, Slovacia și Slovenia), combaterea economiei subterane (Spania, Italia), reformarea administrației publice (Spania), pregătirea unor reforme ale sistemului de pensii (Austria), accelerarea acoperirii rețelelor de bandă largă fixe (Polonia), reformarea sectorului de sănătate (Slovenia, România, Germania sau Austria) sau adoptarea de măsuri pentru îmbunătățirea respectării legislației fiscale (Ungaria). Niciun progres || Foarte puține recomandări nu au fost aplicate deloc de către statele membre. Printre aceste probleme se numără consolidarea aspectelor instituționale ale cadrelor bugetare (Ungaria, Estonia, Polonia, Irlanda), reformarea piețelor energiei (România, Slovacia), reformarea mecanismului de stabilire a salariilor (Luxemburg, România) sau abordarea problemei pensiilor (Germania, Bulgaria). Anexa 3:
Constatările bilanțurilor aprofundate pentru fiecare stat membru ·
Belgia
se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice care necesită măsuri
de politică și monitorizare. O atenție deosebită
trebuie acordată evoluțiilor în ceea ce privește
competitivitatea externă a mărfurilor, deoarece aceasta continuă
să prezinte riscuri, iar o nouă deteriorare ar amenința stabilitatea
macroeconomică. Măsuri suplimentare de asigurare a convergenței
parametrilor de cost ar încetini declinul ocupării forței de
muncă din sectoarele comerciale, în timp ce progresele concrete de
reducere a decalajului istoric privind costurile ar putea fi consolidate de o
reorientare fiscală către reducerea presiunii fiscale asupra
veniturilor salariale. Datoria publică rămâne ridicată,
însă există mai mulți factori care atenuează riscurile
macroeconomice asociate. ·
Bulgaria
se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive care necesită
măsuri de politică decisive și monitorizare specifică.
În special, turbulențele sectorului financiar din 2014 au generat
preocupări cu privire la existența unor practici bancare în partea cu
capital autohton, cu implicații potențiale semnificative în ceea ce
privește sectorul financiar și stabilitatea macroeconomică
generală. În plus, poziția externă, încă negativă, dar
în curs de îmbunătățire, îndatorarea excesivă a întreprinderilor
și adaptarea redusă a pieței forței de muncă reprezintă
în continuare riscuri macroeconomice și necesită o atenție
deosebită. ·
Germania
se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice care necesită măsuri
de politică decisive și monitorizare. Riscurile au crescut ca
urmare a persistenței unor investiții publice și private
insuficiente, ceea ce reprezintă o piedică în calea creșterii
economice, contribuind astfel la un excedent de cont curent foarte ridicat,
care continuă să necesite o atenție deosebită. Este deosebit
de importantă luarea unor măsuri pentru reducerea riscului
apariției unor efecte adverse asupra economiei germane și, având în
vedere dimensiunea sa, a efectelor de propagare negative către uniunea
economică și monetară. ·
Irlanda
se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice care necesită măsuri
de politică decisive și monitorizare specifică. Irlanda a
încheiat programul de asistență financiară UE-FMI în 2013
și, în prezent, face obiectul supravegherii ulterioare aplicării
programului și al supravegherii în cadrul semestrului european. În pofida
unei îmbunătățiri semnificative a situației economice,
persistă riscuri legate de nivelurile ridicate de îndatorare ale
sectorului public și privat; provocările rămase din sectorul
financiar, în special în ceea ce privește rentabilitatea băncilor
și adaptarea pieței forței de muncă, marcată de un
nivel ridicat al șomajului structural, necesită în continuare o
atenție deosebită. ·
Spania se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice care necesită măsuri
de politică decisive și monitorizare specifică. Spania a
ieșit din programul de asistență financiară pentru
recapitalizarea instituțiilor financiare în 2014 și, în prezent, face
obiectul supravegherii ulterioare aplicării programului și a
supravegherii în cadrul semestrului european. În pofida anumitor
îmbunătățiri privind reechilibrarea contului curent, riscurile
legate de nivelurile ridicate de îndatorare a sectorului public și privat
și poziția investițională internațională
netă extrem de negativă necesită în continuare o atenție
deosebită în contextul unui nivel al șomajului foarte ridicat. Este
deosebit de importantă luarea unor măsuri pentru reducerea riscului
apariției unor efecte adverse asupra economiei spaniole și, având în
vedere dimensiunea sa, a efectelor de propagare negative către uniunea
economică și monetară. ·
Franța se confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive care
necesită măsuri de politică decisive și monitorizare
specifică. Comisia va adopta în luna mai, pe baza programelor
naționale de reformă (PNR) și a altor angajamente de reforme
structurale anunțate până la data respectivă, decizia de
declanșare a procedurii aplicabile dezechilibrelor excesive (PDE). În
contextul unei creșteri economice reduse și al unui nivel scăzut
al inflației, asociate cu o rentabilitate scăzută a
întreprinderilor și ținând cont de un răspuns insuficient în
ceea ce privește măsurile de politică de până acum, au
crescut în mod semnificativ atât riscurile care rezultă din deteriorarea
competitivității bazate sau nu pe costuri, cât și cele generate
de gradul de îndatorare al Franței ridicat și aflat în continuă
creștere, în special în ceea ce privește datoria publică. Este
deosebit de importantă luarea unor măsuri pentru reducerea riscului
apariției unor efecte adverse asupra economiei franceze și, având în
vedere dimensiunea sa, a efectelor de propagare negative către uniunea
economică și monetară. ·
Croația
se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive care necesită
măsuri de politică decisive și monitorizare specifică. Comisia va adopta în
luna mai, pe baza programelor naționale de reformă (PNR) și a
altor angajamente de reforme structurale anunțate până la data
respectivă, decizia de declanșare a procedurii aplicabile
dezechilibrelor excesive (PDE). Având în vedere creșterea
economică modestă, restructurarea întârziată a întreprinderilor
și performanțele scăzute în ceea ce privește ocuparea
forței de muncă, au crescut în mod semnificativ riscurile legate de
competitivitatea redusă, datoriile externe importante și datoria
publică aflată în creștere, cuplate cu o guvernanță
slabă în sectorul public. ·
Italia se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive care necesită
măsuri de politică decisive și monitorizare specifică.
Având în vedere creșterea economică modestă prelungită
și productivitatea scăzută persistentă, au crescut în mod
semnificativ riscurile care decurg din nivelul foarte ridicat al datoriei
publice, precum și din nivelul scăzut al competitivității
bazate sau nu pe costuri. Este deosebit de importantă luarea unor măsuri
pentru reducerea riscului apariției unor efecte adverse asupra economiei
italiene și, având în vedere dimensiunea sa, a efectelor de propagare
negative către uniunea economică și monetară. ·
Ungaria se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice care necesită măsuri
de politică decisive și monitorizare. O atenție
deosebită trebuie acordată în continuare în special riscurilor care
decurg din poziția internațională netă care este încă
pronunțat negativă, în pofida anumitor progrese în ceea ce
privește reechilibrarea conturilor externe, nivelul ridicat al datoriei
publice, precum și sarcina de reglementare ridicată suportată de
sectorul financiar și un nivel ridicat de credite neperformante care fac
dificilă reducerea gradului de îndatorare. ·
Țările
de Jos se
confruntă cu dezechilibre macroeconomice care necesită măsuri
de politică și monitorizare. Riscurile care rezultă din
nivelul ridicat al datoriei private persistă și necesită
atenție, deși măsurile recente susțin redresarea
pieței locuințelor și stoparea creșterii creditelor
ipotecare. Deși excedentul de cont curent ridicat se datorează
parțial caracteristicilor structurale ale economiei, structura sistemelor
fiscale și de pensii ar putea constitui o sursă de alocare
ineficientă a capitalului. ·
Portugalia se confruntă cu dezechilibre
macroeconomice excesive care necesită măsuri de politică
decisive și monitorizare specifică. Portugalia a încheiat
programul de ajustare economică în 2014 și, în prezent, face obiectul
supravegherii ulterioare aplicării programului și al supravegherii în
cadrul semestrului european. În pofida progreselor considerabile realizate în
cursul programului, atât în ceea ce privește ajustarea economică, cât
și măsurile de politică, există încă riscuri
importante legate de nivelurile ridicate de îndatorare, atât pe plan intern,
cât și pe plan extern, precum și în diferite sectoare, ceea ce
necesită o atenție deosebită. De asemenea, există numeroase
presiuni legate de reducerea gradului de îndatorare având în vedere
creșterea economică scăzută, nivelul scăzut al
inflației și rata ridicată a șomajului. ·
Slovenia se confruntă cu dezechilibre
macroeconomice care necesită măsuri de politică decisive și
monitorizare specifică. Reechilibrarea se află în curs, iar
măsurile de politică decisive globale, rezultatele la export și
condițiile de creștere economică îmbunătățite au
redus riscurile față de anul trecut, în special cele legate de
sustenabilitatea externă. Cu toate acestea, guvernanța
corporativă redusă, un nivel ridicat al proprietății de
stat, un efect de levier important al întreprinderilor și datoria
publică aflată în creștere prezintă riscuri pentru
stabilitatea financiară și creșterea economică și
necesită o atenție sporită. Prin urmare, dezechilibrele nu mai sunt considerate
excesive, însă trebuie să li se acorde în continuare o atenție
deosebită. ·
Finlanda se confruntă cu dezechilibre
macroeconomice care necesită măsuri de politică și
monitorizare. Riscurile legate de rezultatele slabe la export într-un
context de restructurare industrială necesită, în special, o
atenție deosebită. Deși declinul cotelor de piață în
ceea ce privește exporturile și industriile prelucrătoare, în
mare măsură, a luat sfârșit, investițiile rămân
scăzute, iar creșterea potențială s-a redus. Datoria
sectorului privat s-a stabilizat și nu pare a fi o sursă de
preocupare imediată, însă nivelul său relativ ridicat
necesită o monitorizare atentă. ·
Suedia se confruntă cu dezechilibre
macroeconomice care necesită măsuri de politică și
monitorizare. În special, gradul de îndatorare al gospodăriilor
rămâne la niveluri foarte ridicate și continuă să
crească în urma creșterii prețurilor locuințelor, a
persistenței ratelor scăzute ale dobânzii, a stimulentelor fiscale
încă ridicate și a constrângerilor legate de oferta de locuințe.
Evoluțiile macroeconomice legate de datoria privată necesită în
continuare o atenție deosebită. ·
România se confruntă cu dezechilibre
macroeconomice care necesită măsuri de politică și
monitorizare. În cursul celor trei programe consecutive UE-FMI,
dezechilibrele interne și externe au fost reduse în mod semnificativ. Cu
toate acestea, o atenție deosebită trebuie acordată riscurilor
care decurg din poziția investițională internațională
netă negativă relativ importantă și o capacitate de export
redusă pe termen mediu. În plus, stabilitatea sectorului financiar a fost
menținută până în prezent, însă persistă
vulnerabilitățile interne și externe din sectorul bancar. ·
Regatul Unit se confruntă cu dezechilibre
macroeconomice care necesită măsuri de politică și
monitorizare. O atenție deosebită trebuie acordată în
continuare în special riscurilor legate de gradul ridicat de îndatorare al
gospodăriilor, generat și de caracteristicile structurale ale
pieței locuințelor. Reziliența economiei și a sectorului
financiar a crescut. Cu toate acestea, penuria de locuințe va persista
și ar putea sta la baza prețurilor ridicate la locuințe pe
termen mediu, continuând reducerea rezilienței sectorului în fața
riscurilor ____________________________ [1] Comisia Europeană, Previziunile economice din iarnă, 5 februarie
2015. [2] COM(2014) 903 din 26 noiembrie 2014. [3] COM(2014) 902 din 28 noiembrie 2014. [4] Cu excepția Greciei – un raport privind Grecia va fi publicat mai
târziu, ținând seama de acțiunile care vor fi întreprinse în urma
declarațiilor Eurogrupului din 20 și 24 februarie 2015. [5] Analiza a fost efectuată de către personalul Comisiei
și este disponibilă la adresa: http://ec.europa.eu/europe2020/making-it-happen/country-specific-recommendations/index_en.htm [6] În cazul statelor membre care aplică un program de ajustare
macroeconomică, raportul analizează progresele înregistrate în
punerea în aplicare a reformelor. [7] Statele membre care fac obiectul bilanțurilor aprofundate sunt
identificate în Raportul privind mecanismul de alertă pentru 2015 al
Comisiei [COM(2014) 904 din 28 noiembrie 2014]. [8] COM(2014) 907 din 28 noiembrie 2014. [9] Comunicarea Comisiei intitulată Utilizarea optimă a
flexibilității în cadrul normelor prevăzute de Pactul de
stabilitate și de creștere, COM(2015) 12 din 13 ianuarie 2015. [10] În cazul Greciei și al Ciprului, care beneficiază în
prezent de asistență financiară, supravegherea dezechilibrelor
și monitorizarea măsurilor corective s-au desfășurat în
contextul programelor respective. [11] Astfel, prezenta
comunicare îndeplinește cerințele de la articolul 6 alineatul (1)
și de la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE)
nr. 1176/2011, în conformitate cu care Comisia informează Parlamentul
European, Consiliul și Eurogrupul în legătură cu rezultatele
bilanțurilor aprofundate. În sensul PDM, dezechilibrele reprezintă
tendințe care pot duce la evoluții ce afectează negativ
funcționarea economiei unui stat membru, a uniunii monetare sau a Uniunii
în ansamblu; dezechilibrele excesive sunt dezechilibre grave, de tipul celor
care ar putea pune în pericol buna funcționare a uniunii economice și
monetare. [12] Ar trebui menționat
faptul că Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European
și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și
corectarea dezechilibrelor macroeconomice prevede obligația Comisiei de a
monitoriza statele membre care prezintă în mod constant deficite ridicate
de cont curent și pierderi mari în materie de competitivitate,
prevăzând, de asemenea, că în „statele membre care acumulează
surplusuri mari de cont curent, politicile ar trebui să
urmărească identificarea și punerea în aplicare a măsurilor
care contribuie la consolidarea cererii interne și a potențialului de
creștere al acestora” (a se vedea considerentul 17). [13] În 2013, nivelul investițiilor a continuat să fie de
19,3 % din PIB, cu 2 puncte procentuale sub media sa istorică,
dacă se exclud anii de expansiune urmată de o recesiune bruscă
[a se vedea Analiza anuală a creșterii pentru 2015, COM(2014) 902]. [14] COM(2015) 46 din 4 februarie 2015. [15] A se vedea, de asemenea, COM(2015)12 din 13 ianuarie 2015. [16] Măsurată ca ponderea populației cu vârsta peste 65 de
ani, exprimată ca procent din grupul de vârstă 15-64 de ani. [17] A se vedea, de exemplu, Nota de analiză intitulată
„Pregătirea pentru următoarele etape ale guvernanței economice
îmbunătățite în zona euro”, pregătită pentru reuniunea
informală a Consiliului European din 12 februarie 2015: http://ec.europa.eu/priorities/docs/economic-governance-note_en.pdf