–

pentru Dryade vzw, de M. Van de Poel, advocaat;

–

pentru guvernul belgian, de S. Baeyens, P. Cottin și C. Pochet, în calitate de agenți, asistați de N. Dewulf, G. Schaiko și B. Schelstraete, advocaten;

–

pentru Comisia Europeană, de N. Ruiz García și F. van Schaik, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109, denumită în continuare „Directiva habitate”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Dryade vzw, o asociație fără scop lucrativ, pe de o parte, și Stad Peer (orașul Peer, Belgia), reprezentat de Consiliul municipal, pe de altă parte, în legătură cu o cerere formulată de această asociație având ca obiect anularea unei decizii a acestui oraș prin care se ia act de o notificare de captare a apelor subterane.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3

Articolul 2 din Directiva habitate prevede:

4

Articolul 6 din Directiva habitate prevede la alineatele (2) și (3):

Dreptul belgian

5

Articolul 36 ter alineatele 3 și 4 din decreet betreffende het natuurbehoud en het éfonurlijk milieu (Decretul privind conservarea naturii și a mediului natural) din 21 octombrie 1997 (Belgisch Staatsblad, 10 ianuarie 1998, p. 599), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Decretul privind natura”), care urmărește transpunerea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate în dreptul belgian, prevede:

6

Anexa 1 la besluit van de Vlaamse regering houdende algemene en sectorale bepalingen inzake milieuigiëne (Decretul guvernului flamand de stabilire a dispozițiilor generale și sectoriale în materie de igienă a mediului) din 1 iunie 1995 (Belgisch Staatsblad, 31 iulie 1995, p. 20526), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Vlarem”), indică printre altele care unități și exploatații sunt supuse autorizării și care unități și activități sunt supuse numai unei obligații de notificare. Unitățile și activitățile clasificate din prima și în a doua clasă sunt supuse autorizării, în timp ce unitățile și activitățile clasificate din a treia clasă sunt supuse numai unei obligații de notificare.

7

În temeiul rubricii 53.8 punctul 1 litera (a) din această anexă 1, forajele de puțuri de captare a apelor subterane și captarea apelor subterane, altele decât cele prevăzute la rubricile 53.1-53.7 și 53.12 din aceasta, al căror debit total pompat este mai mic sau egal cu 5 000 de metri cubi (m3) pe an și în care toate puțurile au o adâncime mai mică sau egală cu criteriul adâncimii proprii sitului, astfel cum este reprodus pe harta reluată în anexa 2b la Vlarem, și nu sunt clasificate la această rubrică 53.8 punctul 1 litera (c) fac parte din a treia clasă.

Litigiul principal și întrebarea preliminară

8

La 13 noiembrie 2023, X vvzrl a notificat orașului Peer un proiect de exploatare a unei captări a apelor subterane cu o adâncime de 60 de metri, precum și cu un debit maxim de 175 m3 pe zi și de 5 000 m3 pe an. Acest proiect, care face parte din clasa a treia în sensul anexei 1 la Vlarem, este situat la aproximativ 425 de metri de situl „Abeek, cu zone mlăștinoase învecinate”, care este desemnat ca fiind o arie specială de conservare (ASC) în conformitate cu Directiva habitate.

9

Societatea X a adăugat la notificare o „evaluare adecvată/o analiză ecologică mai aprofundată”, concluzionând că nu există niciun impact negativ previzibil asupra ASC în cauză. Potrivit acestei societăți, proiectul în discuție în litigiul principal este amplasat la 201 metri de cea mai apropiată captare a apelor subterane situată în același acvifer. În plus, raza în care nivelul pânzei freatice ar scădea cu 1 centimetru (cm) ca urmare a realizării acestui proiect ar fi de 137 de metri. Prin urmare, potrivit societății menționate, proiectul respectiv nu va avea nicio incidență asupra acestei din urmă captări de ape subterane și deci niciun impact negativ semnificativ asupra acestei ASC.

10

Printr‑o decizie din 24 noiembrie 2023, orașul Peer a luat act de această notificare și a constatat că riscurile pentru siguranța externă, precum și daunele și efectele asupra mediului, apelor, naturii și omului în exteriorul proiectului menționat puteau fi limitate la un nivel acceptabil, sub rezerva respectării condițiilor enunțate în această decizie, referitoare printre altele la utilizarea parcimonioasă a apelor subterane captate și la limitarea captărilor apelor subterane în cauză la o durată maximă de zece ani.

11

Dryade a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei menționate la Raad voor Vergunningsbetwistingen (Consiliul pentru Litigii în materie de Autorizări, Belgia), care este instanța de trimitere.

12

În fața acestei instanțe, asociația menționată arată în esență că proiectul în cauză intră sub incidența articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate și că trebuia, așadar, să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare. Or, potrivit Dryade, nu se poate considera că evaluarea anexată la notificarea menționată la punctul 9 din prezenta hotărâre constituie o astfel de evaluare „corespunzătoare”, din moment ce este incompletă și inadecvată.

13

Potrivit acestei asociații, criteriul razei în care nivelul pânzei freatice s‑ar diminua cu 1 cm, invocat de societatea X pentru a concluziona în sensul lipsei efectelor negative semnificative ale acestui proiect, este eronat și nu are niciun temei științific. În plus, efectele cumulate ale celorlalte patru captări de ape subterane situate în interiorul ASC în discuție în litigiul principal, care se întind în jurul punctului de prelevare în cauză, nu ar fi fost luate în considerare. Pe de altă parte, Dryade consideră că reglementarea națională în discuție în litigiul principal constituie o transpunere incorectă a articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate.

14

La rândul său, societatea X susține în fața instanței de trimitere că, în conformitate cu această reglementare, obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare nu se aplică decât proiectelor supuse autorizării, iar nu celor supuse unei simple obligații de notificare, precum proiectul în discuție în litigiul principal.

15

Instanța de trimitere arată că un anumit număr de acte urbanistice și de activități clasificate, supuse anterior, în temeiul dreptului național, obligației de a obține o autorizație, sunt supuse în prezent unei simple obligații de notificare. Astfel, potrivit acestei instanțe, în măsura în care proiectul în discuție în litigiul principal face parte, în temeiul rubricii 53.8 punctul 1 litera (a) din anexa 1 la Vlarem, din a treia clasă, acesta este supus numai unei obligații de notificare. Prin urmare, acesta nu ar intra în domeniul de aplicare al articolului 36 ter alineatele 3 și 4 din Decretul privind natura, care nu s‑ar aplica decât activităților supuse autorizării. Or, în temeiul acestor dispoziții, numai aceste din urmă activități ar trebui să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare atunci când pot cauza, individual sau în combinație cu una sau mai multe activități, planuri sau programe existente sau propuse, o depreciere semnificativă a caracteristicilor naturale ale unei ASC. Astfel, proiectele supuse unei simple obligații de notificare ar fi exceptate de la obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare, chiar și atunci când pot cauza o asemenea depreciere.

16

Instanța de trimitere arată că legiuitorul flamand a scutit astfel de obligația de a realiza o evaluare corespunzătoare, în mod sistematic, proiectele supuse unei obligații de notificare pe baza unor criterii sau a unor praguri stabilite în prealabil. Potrivit acestei instanțe, nu pare că aceste criterii și aceste praguri se întemeiază pe studii științifice care să permită înlăturarea oricărei îndoieli cu privire la faptul că astfel de proiecte nu pot cauza o deteriorare semnificativă a caracteristicilor naturale ale unei ASC.

17

În aceste condiții, Raad voor Vergunningsbetwistingen (Consiliul pentru Litigii în materie de Autorizări) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

Cu privire la întrebarea preliminară

18

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care scutește de obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare anumite categorii de planuri sau de proiecte în temeiul unor criterii și al unor praguri stabilite în prealabil, atunci când acestea din urmă nu permit să se excludă posibilitatea ca orice plan sau proiect care face parte din aceste categorii să fie susceptibil, individual sau în combinație cu alte planuri și proiecte, să aibă efecte semnificative asupra unei ASC.

19

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 6 din Directiva habitate impune statelor membre un ansamblu de obligații și de proceduri specifice prin care se urmărește să se asigure, astfel cum reiese din articolul 2 alineatul (2) din această directivă, menținerea sau, dacă este cazul, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară, în vederea atingerii obiectivului mai general urmărit de aceeași directivă, de garantare a unui nivel ridicat de protecție a mediului în siturile protejate în temeiul aceleiași directive (Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen, C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 116, precum și jurisprudența citată).

20

În acest cadru, articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate prevede o procedură de evaluare care urmărește să garanteze, printr‑un control prealabil, că un plan sau un proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului vizat, dar care l‑ar putea afecta în mod semnificativ nu este autorizat decât în măsura în care nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv (Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy, C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 34 și jurisprudența citată).

21

Articolul 6 alineatul (3) menționat distinge două faze în procedura de evaluare pe care o prevede.

22

Cea dintâi, vizată în prima teză a acestei dispoziții, impune statelor membre obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra unui sit protejat atunci când există probabilitatea ca planul sau proiectul respectiv să îl afecteze în mod semnificativ. Cea de a doua, vizată în a doua teză a dispoziției menționate, care intervine în urma acestei evaluări corespunzătoare, limitează autorizarea unui astfel de plan sau proiect la condiția ca acesta să nu aibă efecte negative asupra integrității sitului respectiv, sub rezerva articolului 6 alineatul (4) din Directiva habitate (Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy, C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 36 și jurisprudența citată), care nu este pertinent în cadrul prezentei cauze.

23

În această privință, rezultă din jurisprudență că cerința unei evaluări adecvate a efectelor unui plan sau ale unui proiect prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate este supusă condiției să existe probabilitatea sau riscul ca acesta să afecteze situl în cauză în mod semnificativ. Ținând seama în special de principiul precauției, se consideră că un asemenea risc există atât timp cât nu se poate exclude, pe baza celor mai bune cunoștințe științifice în materie, că respectivul plan sau proiect ar putea afecta obiectivele de conservare a acestui sit. Aprecierea riscului trebuie realizată, printre altele, în lumina caracteristicilor și a condițiilor de mediu specifice ale sitului vizat de un astfel de plan sau proiect (Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy, C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 37 și jurisprudența citată).

24

Potrivit unei jurisprudențe constante, o evaluare corespunzătoare a efectelor potențiale ale unui plan sau ale unui proiect presupune că, înainte de aprobarea acestuia, trebuie identificate, făcând apel la aceste cele mai bune cunoștințe, toate aspectele acestui plan sau proiect care ar putea, per se sau împreună cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a sitului protejat. Această evaluare nu poate conține lacune și trebuie să conțină constatări și concluzii complete, precise și definitive, de natură să înlăture orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra sitului respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy, C‑721/21, EU:C:2023:477, punctele 38 și 39, precum și jurisprudența citată).

25

În acest cadru, Curtea a statuat că articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate impune ca regulă generală examinarea individuală a planurilor sau a proiectelor (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment și alții, C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882, punctul 94).

26

Curtea a considerat în special că posibilitatea de a scuti în mod general anumite activități, potrivit reglementării naționale, de obligativitatea efectuării unei evaluări a efectelor asupra sitului în cauză nu este de natură să garanteze că respectivele activități nu au efecte negative asupra integrității acestui sit (Hotărârea din 26 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑538/09, EU:C:2011:349, punctele 41 și 42).

27

Prin urmare, în temeiul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, un stat membru nu poate, în principiu, excepta, în mod sistematic și general, anumite categorii de planuri sau proiecte de la obligația de evaluare a efectelor acestora asupra siturilor protejate în funcție de domeniul de activitate sau prin instituirea unui regim declarativ (Hotărârea din 26 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑538/09, EU:C:2011:349, punctul 45).

28

Numai prin excepție de la această regulă generală poate fi avută în vedere aplicarea de către un stat membru a unui regim declarativ care exceptează anumite categorii de planuri sau de proiecte de la obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare a efectelor lor asupra unui sit protejat, cu condiția totuși să se demonstreze că dispozițiile naționale aplicabile permit să se excludă în mod cert, pe baza unor elemente obiective, că orice plan sau proiect supus acestui regim afectează un sit protejat în mod semnificativ, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑538/09, EU:C:2011:349, punctul 52 și jurisprudența citată).

29

În speță, instanța de trimitere arată că articolul 36 ter alineatul 3 din Decretul privind natura nu impune o obligație de a efectua o evaluare adecvată decât în privința activităților supuse autorizării care pot cauza o depreciere semnificativă a caracteristicilor naturale ale unei ASC. Potrivit acestei instanțe, legiuitorul flamand scutește astfel de realizarea unei evaluări corespunzătoare, în mod sistematic, anumite categorii de proiecte supuse unei simple obligații de notificare, definite în funcție de criteriile sau de pragurile prevăzute de reglementarea națională aplicabilă.

30

În special, în ceea ce privește proiectele de captare a apelor subterane, din această reglementare națională reiese că acestea sunt repartizate în trei clase diferite în funcție, în esență, de debitul lor, de adâncimea lor și de sistemul de pompare al puțului în cauză și că numai proiectele din prima și din a doua clasă sunt supuse unei autorizații și, așadar, obligației de a efectua o evaluare corespunzătoare prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Forajele de puțuri care, la fel ca proiectul în cauza principală, se încadrează în clasa a treia sunt supuse doar unei simple obligații de notificare și, prin urmare, sunt scutite de obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare.

31

Trebuie deci să se examineze dacă, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 23-28 din prezenta hotărâre, astfel de criterii și praguri permit să se excludă, pe baza unor elemente obiective, că orice plan și proiect supus regimului în discuție în litigiul principal afectează un sit protejat în mod semnificativ, fie individual, fie în combinație cu alte planuri și proiecte.

32

În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că un proiect de dimensiuni chiar reduse poate avea, individual sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, efecte semnificative asupra mediului atunci când este situat într‑un loc în care factorii de mediu cum sunt fauna și flora, solul, apa, clima sau patrimoniul cultural sunt sensibili la cea mai mică modificare (Hotărârea din 26 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑538/09, EU:C:2011:349, punctul 55).

33

În contextul specific al proiectelor de utilizare a apelor, Curtea a avut deja ocazia să considere că faptul că este vorba despre o utilizare privind un volum redus de apă nu este în sine de natură să excludă posibilitatea ca unele dintre aceste utilizări să afecteze în mod semnificativ un sit protejat. Chiar presupunând că astfel de utilizări ale apei sunt lipsite de efecte semnificative asupra stării unui corp de apă, nu rezultă că acestea nu pot avea efecte semnificative nici asupra siturilor protejate învecinate (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Comisia/Germania, C‑98/03, EU:C:2006:3, punctul 44).

34

Prin urmare, un stat membru nu poate considera de la sine înțeles că anumite categorii de planuri sau de proiecte, definite prin domenii de activitate și prin dimensiuni ale activităților vizate, vor avea, prin definiție, un impact redus asupra siturilor protejate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑538/09, EU:C:2011:349, punctul 56).

35

În al doilea rând, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, nu rezultă că criteriile și pragurile prevăzute de reglementarea națională în discuție în litigiul principal în vederea aplicării excepției pe care o prevede permit luarea în considerare a altor eventuale planuri sau proiecte, în special a celor care privesc un anumit sit protejat sau care sunt situate în apropierea ariei în cauză, precum și a eventualelor lor efecte cumulate asupra acestui sit. Astfel, aceste criterii și aceste praguri fac referire numai la caracteristicile planului sau ale proiectului în cauză.

36

Or, astfel cum reiese în mod explicit din modul de redactare a articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, această dispoziție se aplică planurilor sau proiectelor care, per se „sau în combinație cu alte planuri sau proiecte”, pot afecta în mod semnificativ un sit protejat. Această dispoziție urmărește astfel să prevină și deteriorarea habitatelor care poate decurge din efectele cumulate ale mai multor planuri sau proiecte, inclusiv cele de importanță limitată, dar care pot fi puse în aplicare concomitent pe același sit protejat sau în apropierea acestuia din urmă.

37

În aceste condiții, rezultă, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, că criteriile și pragurile prevăzute de reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu permit să se excludă că orice plan sau proiect supus regimului prevăzut de această reglementare și scutit de obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare poate afecta un sit protejat în mod semnificativ, individual sau în combinație cu alte planuri și proiecte.

38

Această concluzie nu este infirmată de argumentele guvernului belgian potrivit cărora, primo, alte dispoziții naționale, în special cele adoptate în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate, ar fi de natură să compenseze lipsa obligației de a efectua o evaluare corespunzătoare în privința planurilor sau a proiectelor supuse unei simple obligații de notificare, chiar dacă acestea ar putea afecta în mod semnificativ un sit protejat, secundo, autoritățile administrative competente ar putea refuza să ia act de o notificare sau să supună deciziile lor anumitor condiții și, tertio, ar fi aplicabile dispoziții penale naționale în cazul executării unor activități supuse unei obligații de notificare atunci când acestea pot avea un impact semnificativ asupra unei ASC.

39

În această privință, este necesar, primo, să se amintească faptul că, deși alineatele (2) și (3) ale articolului 6 din Directiva habitate formează un ansamblu coerent în raport cu obiectivele de conservare vizate de această directivă, în măsura în care urmăresc să asigure același nivel de protecție a habitatelor naturale și a habitatelor speciilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 aprilie 2018, People Over Wind și Sweetman, C‑323/17, EU:C:2018:244, punctul 24), nu este mai puțin adevărat că acestea au un obiect diferit. Astfel, acest alineat (2) stabilește o obligație de protecție generală care constă în evitarea deteriorărilor, precum și a perturbărilor care ar putea avea efecte semnificative în raport cu obiectivele directivei menționate, în timp ce acest alineat (3) prevede o procedură de evaluare care urmărește să garanteze, prin intermediul unui control prealabil, că un plan sau un proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului în cauză, dar care l‑ar putea afecta în mod semnificativ nu este autorizat decât în măsura în care nu are efecte negative asupra integrității acestui sit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging, C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 38). Alineatele (2) și (3) menționate au, așadar, un domeniu de aplicare diferit și, prin urmare, nu pot fi confundate, în caz contrar existând riscul compromiterii efectului lor util.

40

Rezultă că adoptarea măsurilor naționale în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate nu permite să se considere că cerințele care decurg din articolul 6 alineatul (3) din această directivă sunt îndeplinite.

41

Secundo, este suficient să se arate, pe de o parte, că, astfel cum s‑a amintit la punctul 22 din prezenta hotărâre, competența administrației de a refuza realizarea unui plan sau a unui proiect ori de a impune condiții pentru acordul său cu privire la acest plan sau la acest proiect ține de a doua etapă menționată la acest punct 22, prevăzută la articolul 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate, și, prin urmare, nu este pertinentă în cadrul primei etape menționate la punctul 22 respectiv, referitoare la condițiile aplicabile evaluării corespunzătoare prevăzute la acest articol 6 alineatul (3) prima teză. Or, tocmai această primă etapă face obiectul prezentei cauze.

42

Tertio, astfel cum s‑a amintit la punctele 20 și 39 din prezenta hotărâre, articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate prevede o procedură de evaluare care se întemeiază pe un control prealabil. Prin urmare, posibilitatea prevăzută de dreptul național de a impune sancțiuni, inclusiv sancțiuni penale, în cazul în care interdicția de a desfășura activități supuse obligației de notificare și care au un impact semnificativ asupra unei ASC nu este respectată, este de asemenea lipsită de pertinență.

43

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care scutește de obligația de a efectua o evaluare corespunzătoare anumite categorii de planuri sau de proiecte în temeiul unor criterii și al unor praguri stabilite în prealabil, atunci când acestea din urmă nu permit să se excludă în mod cert, pe baza unor elemente obiective, că aceste planuri sau proiecte sunt susceptibile, individual sau în combinație cu alte planuri și proiecte, să aibă efecte semnificative asupra unei arii speciale de conservare.

Cu privire la cheltuielile de judecată

44

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.