1.

În Hotărârea din 11 septembrie 2019 ( 2 ), Curtea a analizat dacă un comitet olimpic național (cel italian) exercita un „control public” asupra a două federații sportive din țara sa ( 3 ), „în scopul clasificării lor fie în sectorul administrațiilor publice, fie în sectorul IFSLSGP [instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor]”, în conformitate cu normele sistemului european de conturi ( 4 ).

2.

Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) sesizează acum Curtea cu două cereri de decizie preliminară care au un conținut identic și care se referă la aceeași problemă, însă nu din perspectivă contabilă, ci din perspectiva achizițiilor publice. În litigiile a quibus, acesta trebuie să stabilească dacă Federazione Italiana Giuoco Calcio (Federația italiană de fotbal, denumită în continuare „FIGC”) a fost creată special pentru îndeplinirea necesităților de interes general și, în caz afirmativ, dacă Comitato Olimpico Nazionale Italiano (Comitetul Olimpic Național Italian, denumit în continuare „CONI”) supraveghează gestionarea sa.

3.

De soluționarea acestor îndoieli poate depinde aspectul dacă un contract încheiat de FIGC, care face obiectul litigiilor, trebuie supus procedurilor reglementate de Directiva 2014/24/UE ( 5 ) și de normele naționale care o transpun în dreptul intern. Această situație se va concretiza numai dacă federațiile sportive naționale (denumite în continuare „FDN”), atunci când încheie contracte de achiziții publice de lucrări, de bunuri sau de servicii peste o anumită limită, ar putea fi calificate drept autorități contractante, ca urmare a faptului că este vorba despre organisme de drept public, în sensul Directivei 2014/24.

I.

Cadrul juridic

A.

Dreptul Uniunii. Directiva 2014/24

4.

În articolul 2 se arată:

B.

Dreptul italian

1.

Decretul legislativ nr. 50 din 18 aprilie 2016 („Codul achizițiilor publice”)

5.

Articolul 3 alineatul 1 litera d) reproduce în esență definiția noțiunii de „organism de drept public”, prevăzută la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24.

2.

Decretul‑lege nr. 220 din 19 august 2003 ( 6 )

6.

Articolul 1 prevede:

3.

Decretul legislativ nr. 242 din 23 iulie 1999 privind reorganizarea CONI ( 7 )

7.

Articolul 1 enunță:

8.

Articolul 2 stabilește:

9.

Conform articolului 4 alineatul 2 din acesta:

10.

Articolul 5 prevede:

11.

În conformitate cu articolul 15:

4.

Statutul CONI ( 8 )

12.

Articolul 1 („Definiții”) arată:

13.

Articolul 6 („Consiliul național”) subliniază:

14.

Articolul 7 („Comisia națională”) alineatul 5 stabilește:

15.

Articolul 20 („Dreptul FDN”) alineatul 4 prevede:

16.

Conform articolului 21 („Condiții privind recunoașterea FDN”) alineatul 3:

17.

Articolul 23 („Directive și controale privind FDN”) prevede:

II.

Situația de fapt și întrebările preliminare

18.

FIGC a inițiat o procedură de negociere în vederea atribuirii, pentru o perioadă de trei ani, a serviciilor de încărcare, descărcare și transportare a bagajelor pentru echipele naționale de fotbal, precum și pentru depozitul federației din Roma ( 9 ). Aceasta a invitat societățile De Vellis Servizi Globali s.r.l. (denumită în continuare „De Vellis”) și Consorzio Ge.Se.Av. S. c. arl (denumită în continuare „Consorzio”) să participe la procedură. La final, aceasta din urmă a fost desemnată câștigătoare.

19.

De Vellis a formulat o acțiune la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), contestând modul în care s‑a desfășurat procedura de cerere de ofertă, ca urmare a încălcării normelor privind publicitatea prevăzute de Codul privind contractele de achiziții publice.

20.

Instanța de prim grad (hotărârea nr. 4101/2018) a admis acțiunea și a anulat atribuirea contractului în favoarea Consorzio. În special, aceasta a calificat FIGC drept organism de drept public, a respins excepția de necompetență și a anulat actele aferente procedurii de cerere de ofertă în temeiul motivelor invocate de De Vellis.

21.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri FIGC și Consorzio. Ambele contestă că FIGC este un organism de drept public și, în consecință, că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ.

22.

Potrivit Consiglio di Stato (Consiliul de Stat), înainte de a stabili dacă FIGC era obligată să aplice normele privind atribuirea contractelor de achiziții publice și de a determina instanța competentă, trebuie să se clarifice dacă aceasta poate fi calificată drept organism de drept public, în sensul articolului 3 alineatul 1 litera d) din Codul privind contractele de achiziții publice, care transpune articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24.

23.

În acest context, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) adresează Curții următoarele întrebări preliminare:

III.

Procedura în fața Curții

24.

Deciziile de trimitere au fost înregistrate la grefa Curții la 22 februarie 2019.

25.

Au formulat observații scrise FIGC, CONI, De Vellis, Consorzio, guvernul italian și Comisia.

26.

În ședința care a avut loc la 1 iulie 2020, la care au participat prin videoconferință FIGC, CONI și guvernul italian și, în mod fizic, Comisia, Curtea i‑a invitat să își exprime punctul de vedere, printre alte aspecte, cu privire la efectele în prezenta cauză ale Hotărârii FIG și FISE.

IV.

Apreciere

A.

Observație introductivă

27.

O comparație de ansamblu la nivelul Uniunii arată că modalitățile de organizare a raporturilor dintre FDN și autoritățile publice sunt foarte diferite. Simplificând această descriere, unele state membre au optat pentru soluții „liberale”, care conferă FDN cea mai mare autonomie ( 10 ), altele au reținut formule mai „intervenționiste”, în care supravegherea publică poate deveni intensă ( 11 ), iar altele combină cele două modele.

28.

În dreptul public este frecvent ca ordinea juridică să atribuie anumitor entități private, înființate pentru îndeplinirea unor obiective comune membrilor lor, atingerea unor scopuri publice, inclusiv cu delegarea unor funcții tipic administrative ( 12 ).

29.

În Italia, FDN reflectă următoarea schemă: cluburile, ca asociații sportive de gradul întâi, formează o bază strict asociativă pe care sunt înființate FDN ca asociații de drept privat de gradul al doilea ( 13 ), cărora autoritățile guvernamentale le încredințează anumite funcții de natură publică.

30.

În acest context, hotărârea instanței de trimitere va fi, în mod logic, legată de situația și de particularitățile dreptului sportului în vigoare în Italia. Aceasta va trebui să stabilească, conform dreptului respectiv, dacă:

31.

Astfel cum a arătat Hotărârea FIG și FISE, Curtea nu poate soluționa în mod direct acele necunoscute, a căror soluționare revine instanței de trimitere, singura competentă să interpreteze propriul drept național ( 14 ). Prin urmare, considerațiile ulterioare se limitează la furnizarea unor indicații pentru interpretarea dispozițiilor Directivei 2014/24.

B.

Prima întrebare preliminară

32.

Directiva 2014/24 reține o definiție foarte amplă a noțiunii de autoritate contractantă ( 15 ), care se extinde, dincolo de stat și de colectivități teritoriale, la organismele de drept public, cu condiția ca acestea să întrunească în mod cumulativ cele trei condiții prevăzute la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din aceasta.

33.

Atunci când analizează dacă un anumit organism îndeplinește condițiile respective, Curtea interzice abordările formale și recurge la o „interpretare funcțională”, trecând pe plan secund regimul său juridic ( 16 ).

34.

Prima dintre aceste condiții este ca organismul să fie constituit în mod expres pentru a îndeplini cerințe de interes general, fără caracter industrial sau comercial. Interpretarea acestor termeni face obiectul primei întrebări preliminare ( 17 ).

35.

Cu toate că analiza aspectelor formale referitoare la crearea entității nu este primordială, instanța de trimitere va trebui să stabilească dacă, pentru FDN italiene, recunoașterea de către CONI ( 18 ) are un caracter substanțial sau dacă este vorba despre un simplu demers în cadrul procedurii de dobândire a personalității juridice. Vom reveni ulterior asupra acestui aspect.

36.

Din perspectivă materială, care este cea mai relevantă, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) trebuie să se concentreze pe conținutul funcțiilor publice asumate de FIGC. Pe baza lor, va putea deduce dacă aceasta a fost înființată special pentru a îndeplini necesități de interes general (care nu au caracter industrial sau comercial) sau dacă, de facto, răspunde în mod obiectiv la acestea ( 19 ).

37.

Astfel cum am menționat, această calificare nu este împiedicată de faptul că necesitățile de interes general sunt îndeplinite de o entitate privată din punct de vedere formal, în special dacă aceasta este inclusă într‑un sistem organizațional care are o structură și o configurație de origine legală și de natură administrativă ( 20 ).

38.

Or, instanța de trimitere însăși deduce din Decretul legislativ nr. 242/1999 (articolul 15 alineatul 1) că FDN italiene li se atribuie exercitarea funcțiilor cu „caracter public” ( 21 ).

39.

Aceasta ajunge la concluzia respectivă în urma examinării articolului 23 din statutul CONI, conform căruia au „caracter public” activitățile FDN referitoare la: i) admiterea și afilierea unor societăți și asociații sportive, ii) revocarea și modificarea deciziilor privind admiterea sau afilierea, iii) controlul cu privire la buna desfășurare a competițiilor și a campionatelor sportive profesioniste, iv) utilizarea subvențiilor publice, v) prevenirea și sancționarea dopajului, vi) activitățile aferente pregătirii olimpice și de nivel înalt, vii) formarea tehnicienilor și viii) utilizarea și gestionarea echipamentelor sportive publice.

40.

FIGC, la rândul său, recunoaște că acestora li se atribuie „prin delegare din partea CONI […] anumite competențe predefinite, caracterizate prin scopul lor public”, cu toate că, în opinia sa, „caracterul public al [entității] delegatare nu se poate extinde la [entitatea] delegată, obligând‑o dincolo de limitele prestabilite în delegare” ( 22 ).

41.

După ce a subliniat că fiecare FDN este competentă pentru o singură disciplină sportivă și pentru organizarea competițiilor privind această disciplină, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) afirmă că, în conformitate cu regimul juridic al sportului din Italia, „scopurile de interes public sunt realizate de entități private din punct de vedere formal, cu toate că sunt incluse într‑un sistem organizațional cu structură și configurație de origine legală (nefiind o expresie a autonomiei private) și de natură administrativă” ( 23 ).

42.

Această apreciere este în acord cu cea efectuată de Curte în contextul analizării raporturilor dintre FDN și CONI. În Hotărârea FIG și FISE s‑a făcut referire la „practicarea sportului în dimensiunea sa publică, și anume […] într‑un context formalizat, oficial sau reprezentativ […]”. Aceasta a considerat de asemenea că dimensiunea publică respectivă a activității FDN reieșea „din organizarea periodică de competiții, din pregătirea olimpică și din activitatea sportivă de nivel înalt” ( 24 ).

43.

Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) subliniază, în concluzie, că, în Italia, sportul este calificat drept „activitate de interes public general și, pentru acest motiv, este organizată, promovată, încurajată și finanțată de stat” ( 25 ).

44.

Este foarte important ca instanța de trimitere să interpreteze normele aplicabile FDN în sensul că misiunile lor de dimensiune publică par „să definească în mod exhaustiv sfera de acțiune a federațiilor și că acestea [reprezintă] chiar motivele pentru care au fost înființate. Orice altă activitate, inclusiv serviciul de transport pentru echipele naționale de fotbal care face obiectul litigiului, are caracter instrumental în raport cu misiunile de „dimensiune publică” definite în statutul CONI” ( 26 ).

45.

Dacă aceasta este interpretarea sa cu privire la dreptul național, instanța de trimitere poate deduce că FDN, al căror scop primordial este de a răspunde nevoilor de interes general în domeniul sportiv, îndeplinesc prima condiție prevăzută la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24.

46.

Aceste necesități de interes general nu au caracter industrial sau comercial, iar îndeplinirea lor de către FDN se realizează sub un regim de monopol ( 27 ), în urma delegării funcțiilor publice de către CONI. Nu este relevant pentru prezenta cauză faptul că FDN desfășoară de asemenea activități instrumentale de altă natură, cu caracter economic, astfel cum vom explica imediat.

47.

În aceste condiții, îndoielile Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) se referă nu atât la faptul că s‑au atribuit FIGC funcții de interes general fără caracter industrial sau comercial (ceea ce, repetăm, recunoaște în mod expres), cât la intensitatea legăturii dintre activitatea sa contractuală și funcțiile publice respective.

48.

Incertitudinea instanței de trimitere ar fi alimentată de faptul că, în conformitate cu articolul 23 alineatul 1 bis din statutul CONI, caracterul public al activității FDN nu modifică regimul ordinar de drept privat la care sunt supuse actele lor individuale și situațiile juridice subiective conexe.

49.

Totuși, în opinia noastră, acest din urmă element normativ nu este decisiv. Potrivit Curții, „este irelevant faptul că, pe lângă activitățile destinate să îndeplinească nevoile de interes general, o entitate realizează și alte activități. Nu este relevant nici faptul că îndeplinirea nevoilor de interes general constituie doar o parte relativ nesemnificativă a activităților desfășurate efectiv de entitatea respectivă, din moment ce aceasta continuă să fie responsabilă de nevoile de interes general pe care este obligată să le satisfacă în mod specific” ( 28 ).

50.

Guvernul italian susține ( 29 ), asemenea FIGC și CONI ( 30 ), diferențierea activităților private ale FDN care au caracter pur economic de cele care au un scop de interes general.

51.

Totuși, considerăm că această diferențiere nu este valabilă pentru a stabili dacă FDN, în raporturile lor contractuale, îndeplinesc necesități de interes general. Curtea a statuat în această privință că „[dispoziția echivalentă articolului 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24] nu disting[e] între contractele de achiziții publice atribuite de o autoritate contractantă pentru îndeplinirea misiunii sale ce constă în satisfacerea unor necesități de interes general și cele care nu au legătură cu această misiune” ( 31 ).

52.

Teza guvernului italian, a FIGC și a CONI a fost deja invocată în fața Curții, care a respins‑o prin Hotărârea din 15 ianuarie 1998, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții ( 32 ). Curtea s‑a pronunțat, dimpotrivă, în favoarea teoriei cunoscute drept „teoria contaminării”, conform căreia este „irelevant că, pe lângă faptul că îndeplinește [funcții de interes general], entitatea respectivă poate realiza și alte activități […]”, astfel încât „condiția prevăzută la [dispoziția echivalentă articolului 2 alineatul (1) punctul 4 litera (a) din Directiva 2014/24] nu implică faptul că aceasta este responsabil[ă] să răspundă necesităților respective” ( 33 ).

53.

Această abordare ar fi confirmată ulterior de Hotărârile BFI Holding ( 34 ), Korhonen și alții ( 35 ) și Adolf Truley ( 36 ), obținând o susținere definitivă în urma Hotărârii Ing. Aigner ( 37 ). În aceasta din urmă, în contextul îndoielilor instanței de trimitere cu privire la aplicarea jurisprudenței stabilite prin Hotărârea din 15 ianuarie 1998, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții ( 38 ), în care activitățile de natură publică și privată ale aceleiași entități puteau fi diferențiate în mod clar ( 39 ), Curtea a statuat că, „având în vedere motivele de securitate juridică, de transparență și de previzibilitate care guvernează punerea în aplicare a procedurilor privind toate tipurile de contracte de achiziții publice, este necesar să se respecte jurisprudența Curții prezentată [în hotărârile menționate anterior]” ( 40 ).

54.

În orice caz, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a subliniat că contractul în litigiu (transport pentru echipa națională de fotbal a Italiei) avea caracter instrumental în ceea ce privește îndeplinirea funcțiilor publice ale FIGC, printre care se remarcă cele referitoare la echipele naționale pentru acest sport.

55.

Nu este determinant pentru prezenta cauză nici dacă FDN desfășoară sau nu activități comerciale și dacă au sau nu scop lucrativ ( 41 ). Linia jurisprudențială pe care tocmai am indicat‑o conduce la această soluție.

56.

În sfârșit, faptul că FIGC se autofinanțează nu o împiedică sub nicio formă să îndeplinească, prin delegarea din partea autorităților publice, funcții de interes general. Autosuficiența financiară distinge FIGC de alte FDN italiene a căror subzistență depinde în mare măsură de fondurile publice. Totuși, astfel cum am menționat, această informație este irelevantă pentru atribuirea funcțiilor de interes general ( 42 ).

57.

Pe scurt, cu excepția cazului în care analiza dreptului său național conduce la altă concluzie, interpretarea articolului 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24 ar permite instanței de trimitere să constate că FIGC îndeplinește prima condiție [litera (a)] dintre cele trei prevăzute la dispoziția respectivă.

C.

A doua întrebare preliminară

58.

A treia condiție [litera (c)] prevăzută la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24 se divizează, la rândul său, în trei criterii ( 43 ). Este suficientă respectarea unuia dintre ele pentru ca respectiva condiție să fie considerată îndeplinită.

59.

Dintre aceste criterii, în prezenta cauză se dezbate numai dacă gestionarea FIGC „este supusă supravegherii” ( 44 ) statului sau a altor organisme de drept public. Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă modul în care este conceput dreptul italian în ceea ce privește raporturile dintre FIGC și CONI permite să se susțină că acesta din urmă exercită o „influență dominantă” asupra gestionării celei dintâi.

60.

Nu se contestă faptul că CONI este un organism de drept public. Decretul legislativ nr. 242/1999 (articolul 1) îi atribuie în mod expres calitatea de organism dotat cu „personalitate juridică de drept public”, aflat sub tutela Ministerului Patrimoniului Cultural. Prin Hotărârea FIG și FIES a ajuns să fie calificat drept „administrație publică” ( 45 ).

61.

În ceea ce privește raporturile dintre CONI și FDN, Curtea le‑a sintetizat în Hotărârea FIG și FISE ( 46 ), enumerând o serie de competențe ale primului, pe baza cărora s‑ar putea deduce întinderea supravegherii sale asupra celor din urmă.

62.

Conform acestei enumerări, CONI are următoarele competențe:

63.

Astfel cum am arătat, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) solicită să se stabilească dacă, pe baza raporturilor dintre FDN și CONI, acesta are o „influență dominantă” asupra federațiilor respective. Instanța de trimitere indică drept posibil obstacol în calea acestei influențe faptul că președinții și reprezentanții FDN dețin o participație majoritară în cadrul principalelor organe ale CONI.

64.

Vom aborda, în primul rând, aspectele referitoare la supravegherea de către CONI a FDN și, ulterior, la compunerea CONI.

1.

Supravegherea de către CONI a FDN

65.

Curtea descrie „controlul gestionării” drept controlul care dă naștere „unei dependențe a organismului în cauză de autoritățile publice, echivalentă cu cea care există atunci când este îndeplinit unul dintre celelalte două criterii alternative […], permițând astfel autorităților publice să influențeze deciziile organismului respectiv în materia contractelor de achiziții publice” ( 47 ).

66.

Analiza diferiților indicatori de control trebuie să facă obiectului unei „aprecieri de ansamblu”, deoarece, „deși un singur indicator poate fi suficient, în unele cazuri, pentru a stabili un control, un ansamblu de indicatori este cel care va dovedi, în majoritatea cazurilor, existența acestui control” ( 48 ).

67.

În domeniul achizițiilor publice, Curtea a evaluat, printre altele, aceste elemente care indică controlul asupra entităților care pot fi calificate drept organisme de drept public:

68.

În Hotărârea FIG și FISE, Curtea, după ce a luat cunoștință de toate competențele CONI în raport cu FDN, a însărcinat instanța națională să verifice dacă primul era în măsură să „exercite o influență reală și substanțială privind politica generală” asupra celor din urmă, în pofida „autonomiei tehnice, organizatorice și de gestionare” recunoscute acestora ( 53 ).

69.

Aplicând același criteriu, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) va trebui să aprecieze diversele elemente existente în prezenta cauză, ceea ce nu împiedică Curtea să îi ofere anumite orientări cu privire la interpretarea Directivei 2014/24.

70.

Le vom organiza în patru secțiuni.

a)

Competențe referitoare la înființarea FDN

71.

Printre competențele CONI figurează cea de a recunoaște FDN în scopuri sportive ( 54 ). Instanța de trimitere va trebui să stabilească dacă această recunoaștere are caracter pur formal sau dacă, după cum pare, se referă la fond, fiind legată de examinarea statutelor FDN.

72.

CONI, pentru a aproba statutele FDN ( 55 ), trebuie să evalueze conformitatea lor cu legea, cu statul său și cu principiile fundamentale stabilite de acesta ( 56 ). Comitetul menționat poate refuza să le aprobe, caz în care transmite statutele prezentate FDN corespunzătoare, indicându‑i criteriile pe care trebuie să le respecte în vederea efectuării modificărilor necesare ( 57 ). Aceste indicații trebuie respectate în mod obligatoriu ( 58 ).

73.

În opinia instanței de trimitere, „recunoașterea [FDN] în scopuri sportive poate fi asimilată înființării organismului de drept public, prevăzută în cadrul condiției teleologice” ( 59 ), ceea ce este în acord cu afirmațiile sale potrivit cărora funcțiile publice atribuite FDN constituie „motivul înființării lor” ( 60 ).

74.

Dacă funcțiile publice conferite FDN justifică faptul că, pentru a fi recunoscute ca atare, este necesară intervenția în mod determinant a CONI, această intervenție reflectă deja influența organismului respectiv de drept public în prima fază a existenței lor.

b)

Competențe referitoare la activitatea FDN

75.

FDN trebuie să desfășoare activitatea sportivă în conformitate cu deciziile și cu directivele CONI ( 61 ). Deși li se recunoaște autonomia tehnică, organizatorică și de gestionare, acestea o exercită sub supravegherea CONI ( 62 ). În desfășurarea activităților lor cu caracter public, FDN trebuie să se conformeze directivelor și controalelor CONI ( 63 ).

76.

Unele dintre părțile în litigiu susțin că aceste dispoziții normative nu stabilesc mecanisme de control, ci de colaborare reciprocă. Acestea adaugă că, având în vedere caracterul lor general și abstract, directivele acționează drept „soft law” și nu sunt adecvate pentru a determina politica de gestionare sau strategia FDN ( 64 ).

77.

Revine, din nou, instanței de trimitere sarcina de a aprecia întinderea competențelor CONI în ceea ce privește FDN. În acest sens, instanța de trimitere va trebui să stabilească, printre alte aspecte, dacă acesta oferă instrucțiuni obligatorii pentru federațiile respective, care pot fi impuse în mod coercitiv.

78.

În decizia de trimitere, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) optează pentru recunoașterea unui control consolidat al CONI asupra tuturor activităților FDN și nu numai asupra celor de natură publică. Acesta afirmă că FDN „par să nu aibă libera disponibilitate a scopului urmărit de o entitate colectivă”, deoarece au „un caracter, în realitate, instituțional și reglementat de surse externe, și anume prin lege sau prin actele autorității […], nu numai în ceea ce privește aspectele lor structurale esențiale, ci și în ceea ce privește principalele domenii de acțiune și modalitățile în care trebuie să se desfășoare, cu eliminarea sau reducerea subsecventă a marjelor și a libertății organizaționale specifice autonomiei private” ( 65 ).

79.

Dacă aceasta este situația, intervenția autorităților publice (în special, a CONI) cu privire la FDN nu pare să se încheie prin aprobarea normelor legale sau a reglementărilor pe care acestea trebuie să le respecte ( 66 ), deoarece CONI poate indica, prin intermediul directivelor sau prin alte tipuri de acte, liniile directoare ale activității FDN. În acest sens, Comisia subliniază că CONI ar putea, de exemplu, să influențeze deciziile FIGC cu privire la alegerea ofertanților câștigători ai contractelor publice ( 67 ).

80.

Din ansamblul atribuțiilor încredințate CONI se remarcă posibilitatea plasării FDN sub tutela sa atunci când: a) săvârșesc nereguli grave de gestiune sau încălcări grave ale dreptului sportului, b) se constată imposibilitatea funcționării organelor de conducere și c) regularitatea inițierii sau desfășurarea competițiilor sportive nu este garantată. În aceste cazuri, poate fi numit un comisar ( 68 ).

81.

Aceste competențe sunt în acord cu mandatul general al CONI de a asigura buna funcționare a FDN, putând inclusiv să revoce recunoașterea lor ( 69 ).

82.

Potrivit jurisprudenței Curții, la care am făcut referire anterior, faptul că autoritățile publice pot să dispună dizolvarea unei entități, să numească un lichidator sau să decidă suspendarea administratorilor, în caz de nereguli grave, constituie un exemplu al controlului exercitat de autoritățile publice ( 70 ).

83.

Astfel cum subliniază Comisia ( 71 ), numai un control permanent și sistematic al activității FDN permite să se distingă între o neregulă gravă și o alta de o importanță mai mică: CONI are libertatea de a decide dacă, în primul caz, este necesar să intervină și să pună FDN sub tutela sa.

84.

Acest raport de supraveghere permanentă este conform cu funcția – atribuită de asemenea CONI – de a înlocui FDN atunci când controalele efectuate de acestea la societățile sportive se dovedesc inadecvate pentru garantarea bunei desfășurări a campionatelor ( 72 ).

85.

O astfel de măsură de înlocuire afectează nucleul activității federative, deoarece FIGC este responsabilă chiar cu organizarea competițiilor de fotbal. După cum subliniază Comisia ( 73 ), pentru a verifica dacă controalele sunt inadecvate, CONI va trebui să beneficieze de o poziție care să îi permită să verifice în mod permanent dacă FDN respectă cerințele impuse societăților sportive pentru desfășurarea periodică a campionatelor. Aceste cerințe trebuie să respecte criteriile și condițiile de control definite de CONI.

86.

Pe baza acestor elemente de apreciere, instanța de trimitere va putea trage propriile concluzii cu privire la întinderea supravegherii exercitate de CONI asupra FDN.

87.

În același context, instanța de trimitere va trebui să aprecieze dacă supravegherea generală a activităților FDN de către CONI include modul în care acesta își definește politica de achiziții publice sau, cel puțin, măsurile de precauție pe care trebuie să le instituie pentru ca autonomia organizațională a FDN să respecte, în acest domeniu, anumite norme de publicitate, transparență, nediscriminare și respectare a concurenței, precum cele prevăzute de Directiva 2014/24. În acest sens, CONI ar putea influența politica contractuală a FDN.

88.

În plus, nu este exclus ca neregulile vizate de supravegherea din partea CONI să survină într‑un sistem de achiziții al FDN care nu respectă normele de publicitate și transparență, crescând astfel riscurile de corupție ( 74 ). Prevenirea neregulilor respective, și nu doar reacția cu privire la acestea, pare să facă parte din competențele de supraveghere ale CONI.

c)

Competențe referitoare la bugetele și conturile FDN

89.

CONI are de asemenea competența de a aproba bugetul FDN ( 75 ). Spre deosebire de situația aprobării statutelor FDN, în privința cărora opinia CONI se impune în condițiile analizate anterior, dezacordul său față de bugetele prezentate nu are aceleași efecte ( 76 ).

90.

Astfel cum am menționat, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) va trebui să aprecieze dacă, inclusiv atunci când refuză bugetul FDN fără posibilitatea de a îl înlocui ( 77 ), CONI exercită un anumit control asupra FDN, astfel cum susține Comisia ( 78 ). Având în vedere că aprobarea bugetelor se bazează pe criteriile și pe condițiile stabilite de CONI ( 79 ), acesta poate avea un rol important în stabilirea lor.

91.

Atunci când se analizează instrumentele de care dispune CONI pentru a controla activitatea economică a FDN, nu trebuie să se ignore, în final, că acesta poate desemna auditori care să acționeze în cadrul federațiilor respective ( 80 ).

92.

Curtea a statuat că „auditorii nu sunt considerați «funcționari» și nu sunt astfel în măsură să determine «politica generală și programul» unei entități” ( 81 ). Or, aceștia pot fi configurați ca instrument suplimentar de supraveghere permanentă asupra activității financiare a FDN.

93.

Conform statutului FIGC, intervenția auditorilor desemnați de CONI este mai importantă decât ar putea părea la prima vedere. Acești auditori dețin majoritatea (doi din trei) în colegiul de auditori ai FIGC ( 82 ) și au dreptul de a participa la toate ședințele organelor federative.

94.

În funcție de întinderea atribuțiilor lor, o prezență permanentă a auditorilor CONI în organele de decizie ale FIGC ( 83 ) ar putea îndeplini condițiile la care făcea referire Hotărârea Adolf Truley în ceea ce privește supravegherea financiară a entităților de către autoritățile publice ( 84 ).

d)

Competențe referitoare la revocarea recunoașterii FDN

95.

În cazul în care o FDN nu își îndeplinește obligațiile la care a fost supusă recunoașterea sa, CONI o poate revoca ( 85 ). Aceasta implică, împreună cu intervenția sau punerea sub tutelă, măsura cea mai energică prevăzută de legislația italiană pentru dotarea CONI cu competențe de supraveghere efective.

96.

Faptul că revocarea nu se adoptă decât în situații deosebit de grave nu afectează cu nimic calitatea CONI de mecanism de supraveghere a FDN. Ar fi vorba despre o competență care poate fi asimilată celor examinate de Curte în Hotărârea Comisia/Franța ( 86 ), în temeiul cărora o autoritate publică era autorizată să dispună dizolvarea unei entități, numind un lichidator și un administrator provizoriu.

97.

Potrivit Curții, „[deși] exercitarea competențelor conferite de dispozițiile respective [autorității] competente constituie în fapt o excepție, aceasta implică totuși un control permanent, singurul în măsură să permită descoperirea erorilor grave sau a omisiunilor organelor de conducere” ( 87 ).

98.

În sfârșit, în cazul FIGC, dizolvarea sa, chiar voluntară, nu implică o distribuție a activelor sale, care sunt depuse la CONI ( 88 ). Această împrejurare confirmă, în opinia noastră, faptul că componenta publică a activității FIGC, supusă supravegherii CONI, marchează ansamblul regimului său juridic ( 89 ).

2.

Controlul CONI asupra FDN sau al FDN asupra CONI?

99.

Trebuie acordată o atenție specială faptului că cei care susțin autonomia deplină a FDN în raport cu CONI susțin că, în realitate, acestea sunt cele care controlează CONI însuși, având în vedere intervenția lor în organele supreme ale acestuia din urmă ( 90 ).

100.

Curtea s‑a confruntat deja cu același argument în Hotărârea FIG și FISE, subliniind că „această împrejurare nu este relevantă decât dacă se poate stabili că fiecare dintre federații, luată separat, este în măsură să exercite o influență semnificativă asupra controlului public exercitat de CONI în privința sa pentru a neutraliza acest control” ( 91 ).

101.

Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) respinge o astfel de abordare, deși dintr‑o altă perspectivă. În opinia sa, pe care o împărtășim:

102.

Standardul de referință pentru a stabili cine controlează pe cine nu poate fi decât structura juridică a raporturilor dintre CONI și FDN. Dacă, în pofida faptului că ordinea juridică atribuie CONI competența de supraveghere a FDN, raportul s‑ar inversa de facto, deoarece membrii CONI care provin din FDN nu „fac abstracție de originea lor”, uitând că exercită funcții publice, ne‑am confrunta cu o anomalie ( 93 ) care ar trebui corectată.

103.

În consecință, atunci când va analiza dacă FIGC este un organism de drept public în sensul Directivei 2014/24, instanța de trimitere va trebui să țină seama de structura juridică a raporturilor dintre CONI și FDN, independent de disfuncționalitățile care pot apărea în practică.

V.

Concluzie

104.

În temeiul considerațiilor anterioare, propunem Curții să răspundă Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) după cum urmează:

–

acordă recunoașterea, în scopuri sportive, federațiilor sportive naționale, în urma aprobării statutului lor, și, dacă este cazul, o poate revoca;

–

este autorizat să emită directive și să adopte decizii cu privire la activitățile cu caracter public ale federațiilor sportive naționale;

–

poate impune federațiilor sportive naționale îndeplinirea dispozițiilor generale și respectarea directivelor și a deciziilor comitetului olimpic național, aprobând, în cazul în care există nereguli grave privind gestionarea sau încălcări grave ale regulamentelor sportive, intervenția federațiilor menționate;

–

supraveghează în mod permanent funcționarea federațiilor sportive naționale;

–

aprobă bugetul, programul de acțiune și bilanțul anual al federațiilor sportive naționale, având posibilitatea să numească auditori care să îl reprezinte (dacă este cazul, cu majoritate de voturi în colegiul auditorilor) în organele acestora.