|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/2243 |
12.10.2026 |
DECIZIA (PESC) 2026/2243 A CONSILIULUI
din 9 octombrie 2026
de modificare a Deciziei (PESC) 2020/472 privind o operație militară a Uniunii Europene în zona Mării Mediterane (EUNAVFOR MED IRINI)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 42 alineatul (4) și articolul 43 alineatul (2),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 31 martie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/472 (1), prin care a fost instituită o operație militară a Uniunii Europene în zona Mării Mediterane (EUNAVFOR MED IRINI). |
|
(2) |
La 11 martie 2025, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2025/488 (2), prin care EUNAVFOR MED IRINI a fost prelungită până la 31 martie 2027. |
|
(3) |
La 25 mai 2026 a expirat Rezoluția 2292 (2016) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU). Rezoluția respectivă a autorizat statele ce acționează la nivel național sau prin intermediul organizațiilor regionale să inspecteze, în marea liberă din largul coastelor Libiei, toate navele în privința cărora aveau motive întemeiate să creadă că transportau arme sau materiale conexe către Libia sau dinspre Libia, în mod direct sau indirect, încălcând astfel embargoul asupra armelor impus Libiei de către Organizația Națiunilor Unite. |
|
(4) |
La 14 iulie 2026, în contextul unei reexaminări strategice a operației, Comitetul politic și de securitate (COPS) a convenit să prelungească EUNAVFOR MED IRINI cu doi ani, până la 31 martie 2029. |
|
(5) |
COPS a salutat, de asemenea, orientarea definită în cadrul reexaminării strategice, care constă în organizarea, ca parte a abordării integrate a Uniunii, a sarcinilor actuale ale operației în jurul a trei roluri principale. |
|
(6) |
Prin urmare, Decizia (PESC) 2020/472 ar trebui să fie modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Decizia (PESC) 2020/472 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Uniunea instituie și lansează o operație militară de gestionare a crizelor având ca obiective politice protejarea intereselor Uniunii în zona Mării Mediterane și aducerea unei contribuții la pace și stabilitate în Libia.” |
|
2. |
Articolele 2-5 se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 2 Mandat În vederea atingerii obiectivelor prevăzute la articolul 1 alineatul (1), EUNAVFOR MED IRINI, în limitele mijloacelor și capabilităților sale:
Articolul 3 Protejarea intereselor Uniunii în zona Mării Mediterane prin măsuri credibile de protecție și descurajare (1) EUNAVFOR MED IRINI contribuie la conștientizarea situației maritime în ceea ce privește activitățile ilicite, extinsă și mai mult la conștientizarea domeniului maritim, în scopul detectării, monitorizării și semnalării activităților ilicite și a amenințărilor la adresa securității, a siguranței și a intereselor economice ale Uniunii. EUNAVFOR MED IRINI colectează, de asemenea, informații utile pentru planificarea de contingență. (2) EUNAVFOR MED IRINI contribuie la restricționarea flotei fantomă a Rusiei astfel cum este definită în Rezoluția A.1192 (33) a Adunării Organizației Maritime Internaționale (OMI), adoptată la 6 decembrie 2023, în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS) și cu reglementările internaționale, printr-o abordare la nivelul întregii rute. (3) EUNAVFOR MED IRINI sprijină protecția infrastructurii maritime critice, în vederea îmbunătățirii conștientizării situației maritime și a domeniului maritim, inclusiv prin testări și implementări-pilot de soluții tehnologice pentru protecția maritimă. (4) EUNAVFOR MED IRINI contribuie la perturbarea modelului de afaceri al rețelelor de introducere ilegală de persoane și de trafic de persoane. În acest sens, EUNAVFOR MED IRINI sprijină detectarea și monitorizarea rețelelor de introducere ilegală de persoane și de trafic de persoane prin colectarea de informații și patrularea efectuată cu mijloace aeriene în marea liberă, în zona de operații convenită. (5) Informațiile colectate în contextul sarcinilor prevăzute la alineatele (1)-(4) pot fi stocate și comunicate autorităților relevante ale statelor membre și organelor competente ale Uniunii, precum și, dacă este cazul, NATO, iar în contextul sarcinii prevăzute la alineatul (4), Grupului de experți al ONU privind Libia. (6) În îndeplinirea sarcinilor prevăzute la alineatele (1)-(4), EUNAVFOR MED IRINI raportează Comitetului politic și de securitate (COPS) cu privire la toate aspectele și evenimentele legate de acțiuni, cum ar fi inspecțiile sau vizitele de verificare a pavilionului. COPS poate lua în considerare eventuale măsuri ulterioare, după caz. Articolul 4 Contribuția la punerea în aplicare a RCSONU în sprijinul păcii și stabilității în Libia (1) EUNAVFOR MED IRINI contribuie la punerea în aplicare a embargoului asupra armelor impus Libiei de către ONU, instituit în temeiul RCSONU 1970 (2011) și al RCSONU ulterioare, prin raportarea și descurajarea traficului ilicit de arme către Libia sau dinspre Libia. În acest scop, EUNAVFOR MED IRINI colectează informații, utilizând mijloace aeriene, satelitare, maritime și de altă natură, cu privire la traficul de arme și de materiale conexe din toate direcțiile (pe rute maritime, aeriene și terestre) și le comunică partenerilor și agențiilor relevante, de la caz la caz și pe baza principiului necesității de a cunoaște, prin intermediul mecanismelor prevăzute în documentele de planificare relevante și în conformitate cu articolul 14. (2) EUNAVFOR MED IRINI contribuie la punerea în aplicare a măsurilor ONU împotriva exporturilor ilicite de petrol din Libia. EUNAVFOR MED IRINI desfășoară activități de monitorizare și supraveghere și colectează informații cu privire la exporturile ilicite de petrol din Libia, inclusiv de țiței și de produse petroliere rafinate, care contravin RCSONU 2146 (2014) și RCSONU ulterioare, și le transmite partenerilor și agențiilor relevante, de la caz la caz și pe baza principiului necesității de a cunoaște, prin intermediul mecanismelor prevăzute în documentele de planificare relevante și în conformitate cu articolul 14. (3) Informațiile colectate în contextul sarcinilor prevăzute la alineatele (1) și (2) pot fi stocate și comunicate autorităților relevante ale statelor membre și organelor competente ale Uniunii, precum și Grupului de experți al ONU privind Libia și, dacă este cazul, autorităților libiene competente. (4) În îndeplinirea sarcinilor prevăzute la alineatele (1) și (2), EUNAVFOR MED IRINI raportează COPS cu privire la toate aspectele și evenimentele legate de acțiuni, cum ar fi inspecțiile sau vizitele de verificare a pavilionului. COPS poate lua în considerare eventuale măsuri ulterioare, după caz. Articolul 5 Promovarea parteneriatelor mediteraneene prin consolidarea capacităților și formare, precum și prin diplomație navală, ca parte a abordării integrate a Uniunii (1) EUNAVFOR MED IRINI desfășoară activități de consolidare a capacităților și de formare în sprijinul instituțiilor libiene responsabile cu asigurarea respectării legislației maritime și cu operațiunile de căutare și salvare pe mare, urmărind în același timp să găsească proiecte sustenabile pe termen lung. Sarcina respectivă se îndeplinește în zona de operații convenită a EUNAVFOR MED IRINI sau pe teritoriul unui stat membru, la invitația statului membru respectiv. Sarcina respectivă poate fi, de asemenea, îndeplinită pe teritoriul Libiei, inclusiv în apele sale teritoriale, sau pe teritoriul unui stat gazdă terț învecinat cu Libia, inclusiv în apele teritoriale ale acestuia, în cazul în care COPS decide în acest sens în urma unei evaluări efectuate de Consiliu pe baza unei invitații din partea Libiei sau a statului gazdă în cauză, în conformitate cu dreptul internațional. În scopul îndeplinirii sarcinii respective, EUNAVFOR MED IRINI instituie și gestionează un mecanism de monitorizare în strânsă coordonare cu alte părți interesate relevante, inclusiv, după caz, în Libia. (2) EUNAVFOR MED IRINI oferă o platformă pentru cooperarea în materie de securitate maritimă în zona Mării Mediterane și explorează, prin diplomație navală și exerciții, oportunități dincolo de granițele Libiei, cu scopul de a include și alte țări terțe interesate din regiune, cum ar fi Egiptul, Tunisia și Libanul. (3) Pentru punerea în aplicare a sarcinilor menționate la alineatele (1) și (2), EUNAVFOR MED IRINI poate colecta și stoca informații, inclusiv date cu caracter personal, adunate în scopul procedurilor de verificare privind potențialii stagiari, și poate face schimb de astfel de informații cu autoritățile relevante din statele membre, cu organele competente ale Uniunii, cu Misiunea de sprijin a ONU în Libia, cu Interpol, cu Curtea Penală Internațională și cu Statele Unite ale Americii, cu condiția ca potențialii stagiari în cauză să-și fi dat consimțământul în scris. În plus, EUNAVFOR MED IRINI poate colecta și stoca informații medicale și date biometrice necesare cu privire la stagiari, cu condiția ca aceștia să-și fi dat consimțământul în scris.” |
|
3. |
La articolul 10, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) EUNAVFOR MED IRINI găzduiește o celulă specializată în informații privind criminalitatea (CIC) formată din membri ai personalului autorităților relevante de aplicare a legii din statele membre și al agențiilor Uniunii menționate la alineatul (3), cu scopul de a facilita primirea, colectarea și transmiterea de informații, inclusiv de date cu caracter personal, privind introducerea ilegală de persoane și traficul de persoane, astfel cum se menționează la articolul 3, privind embargoul asupra armelor impus Libiei și privind exporturile ilicite de petrol, astfel cum se menționează la articolul 4, precum și privind infracțiunile relevante pentru securitatea operației.” |
|
4. |
La articolul 13 se adaugă următorul alineat: „(6) Pentru perioada 1 aprilie 2027-31 martie 2029, valoarea de referință pentru costurile comune ale EUNAVFOR MED IRINI este de 16 880 000 EUR. Procentul din valoarea de referință menționat la articolul 51 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (*1) este stabilit la 0 % pentru angajamente și la 0 % pentru plăți. (*1) Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului din 22 martie 2021 de instituire a Instrumentului european pentru pace și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/528 (JO L 102, 24.3.2021, p. 14, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2021/509/oj).”" |
|
5. |
La articolul 14, alineatele (8), (9) și (10) se înlocuiesc cu următorul text: „(8) Înaltul Reprezentant este autorizat să încheie acordurile necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din prezenta decizie privind schimbul de informații. (9) Înaltul Reprezentant poate delega autorizările de comunicare a informațiilor sau de schimb de informații, precum și competența de a încheia acordurile menționate în prezenta decizie funcționarilor SEAE, comandantului operației UE sau comandantului forței UE, în conformitate cu secțiunea VII din anexa VI la Decizia 2013/488/UE. (10) EUNAVFOR MED IRINI este autorizată să partajeze cu Grupul de experți al ONU privind Libia informațiile, altele decât datele cu caracter personal, colectate cu privire la activități ilegale sau neautorizate și la incidente suspectate de nerespectare a embargoului ONU asupra armelor impus Libiei, astfel cum se prevede în RCSONU 1970 (2011) și în rezoluțiile ulterioare, precum și informațiile colectate cu privire la incidente suspectate de nerespectare a măsurilor ONU de prevenire a exporturilor ilicite de petrol din Libia, astfel cum se prevede în RCSONU 2146 (2014) și în rezoluțiile ulterioare.” |
|
6. |
La articolul 15, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) EUNAVFOR MED IRINI încetează la 31 martie 2029.” |
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Luxemburg, 9 octombrie 2026.
Pentru Consiliu
Președintele
S. HARRIS
(1) Decizia (PESC) 2020/472 a Consiliului din 31 martie 2020 privind o operație militară a Uniunii Europene în zona Mării Mediterane (EUNAVFOR MED IRINI) (JO L 101, 1.4.2020, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2020/472/oj).
(2) Decizia (PESC) 2025/488 a Consiliului din 11 martie 2025 de modificare a Deciziei (PESC) 2020/472 privind o operație militară a Uniunii Europene în zona Mării Mediterane (EUNAVFOR MED IRINI) (JO L, 2025/488, 12.3.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/488/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/2243/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)