C-384/0562005J03840008.0001291131020CJHOTĂRÂREA DIN 11.1.2007 — CAUZA C-384/05PIEK<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a patra)</P><P><DATE ISO="20070111">11 ianuarie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: olandeza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-384/05,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Hoge Raad der Nederlanden (Ţările de Jos), prin decizia din 14 octombrie 2005, primită de Curte la 24 octombrie 2005, în procedura

Johan Piek

împotriva

Ministerie van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul K. Lenaerts (raportor), preşedinte de cameră, în calitate de preşedinte al Camerei a patra, domnii J. N. Cunha Rodrigues şi K. Schiemann, judecători,

avocat general: domnul D. Ruiz-Jarabo Colomer,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 14 septembrie 2006,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru domnul Piek, de A. van Beek şi G. de Jager, advocaten;

pentru guvernul olandez, de doamnele H. G. Sevenster, M. de Mol şi de domnul P. van Ginneken, în calitate de agenţi;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de doamnele H. Tserepa-Lacombe şi M. van Heezik, în calitate de agenţi,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte regimul cotelor de lapte rezultat din Regulamentul (CEE) nr. 804/68 al Consiliului din 27 iunie 1968 privind organizarea comună a pieţei în sectorul laptelui şi produselor lactate (JO L 148, p. 13), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 856/84 al Consiliului din 31 martie 1984 (JO L 90, p. 10), şi din Regulamentul (CEE) nr. 857/84 al Consiliului din 31 martie 1984 privind regulile generale pentru aplicarea prelevării vizate la articolul 5c din Regulamentul nr. 804/68 (JO L 90, p. 13) şi, mai precis, interpretarea articolului 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84.2Această cerere a fost formulată în cadrul litigiului dintre domnul Piek, producător de lapte care a încheiat în 1979, în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 1078/77 al Consiliului din 17 mai 1977 de instituire a unui regim de prime de necomercializare a laptelui şi produselor lactate şi de reconversie a şeptelurilor de vaci de lapte (JO L 131, p. 1), un acord de necomercializare a laptelui pentru o perioadă de patru ani cu Fondul de dezvoltare şi de restructurare a agriculturii (Stichting Ontwikkelingsen Saneringsfonds voor de Landbouw, denumit în continuare acordul SLOM), pe de o parte, şi Ministerie van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij (Ministerul Agriculturii, Mediului şi Pescuitului), pe de altă parte, în legătură cu un refuz de a i se aloca o cantitate specifică de referinţă în temeiul articolului 3 punctul 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 857/84.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Reglementarea comunitară</P></TI>3Organizarea comună a pieţei în sectorul laptelui şi al produselor lactate a fost instituită prin Regulamentul nr. 804/68.4Pentru a combate excedentele structurale, Regulamentul nr. 1078/77 a creat un sistem de prime destinate agricultorilor care renunţă să comercializeze laptele şi produsele lactate (primă de necomercializare) sau care reconvertesc şeptelul lor de lapte în şeptel de îngrăşare (primă de reconversie). Prima de necomercializare este acordată, la cerere, oricărui producător care se angajează, pentru o perioadă de cel puţin patru ani, să nu cedeze, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, nici laptele şi nici produsele lactate provenite din exploataţia sa agricolă.5Regulamentul nr. 856/84 a introdus în cadrul Regulamentului nr. 804/68 articolul 5c, care instituie un regim de prelevare suplimentară asupra laptelui colectat şi al cărui alineat (1) prevede:

[...]

Regimul de prelevare este aplicat în fiecare regiune din teritoriul statelor membre conform uneia dintre următoarele formule:

Formula A

Orice producător de lapte datorează o prelevare pe cantităţile de lapte şi/sau de echivalent-lapte pe care le-a livrat unui cumpărător şi care, pentru perioada de 12 luni avută în vedere, depăşesc o cantitate de referinţă ce urmează a fi stabilită.

[...] [traducere neoficială]

6Modalităţile de aplicare a Regulamentului nr. 804/68, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 856/84, sunt stabilite prin Regulamentul nr. 857/84.7Conform articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 857/84, cantitatea de referinţă de lapte sau de echivalent-lapte este determinată pe baza cantităţii livrate de producător pe parcursul anului calendaristic 1981. în temeiul alineatului (2) din acelaşi articol, statele membre pot alege totuşi anul 1982 sau anul 1983 ca an de referinţă. în Ţările de Jos, anul 1983 a fost reţinut ca an de referinţă.8Articolul 3 din Regulamentul nr. 857/84 prevede:

Pentru a determina cantităţile de referinţă avute în vedere la articolul 2 şi în cadrul aplicării formulelor A şi B, sunt luate în considerare anumite situaţii speciale, după cum urmează:

1.producătorii care au adoptat un plan de dezvoltare a producţiei de lapte în baza Directivei 72/159/CEE, depus înainte de 1 martie 1984, pot obţine, conform deciziei statului membru:

dacă planul este în curs de executare, o cantitate specifică de referinţă care ţine cont de cantităţile de lapte şi de produse lactate prevăzute de planul de dezvoltare;

dacă planul a fost executat după 1 ianuarie 1981, o cantitate specifică de referinţă care ţine cont de cantităţile de lapte şi de produse lactate pe care le-au livrat în cursul anului în care planul a fost îndeplinit

Dacă statul membru dispune de suficiente informaţii, pot fi de asemenea luate în considerare investiţiile efectuate fără un plan de dezvoltare;

[...] [traducere neoficială]

9Regulamentul (CEE) nr. 764/89 al Consiliului din 20 martie 1989 de modificare a Regulamentului nr. 857/84 (JO L 84, p. 2) a adăugat acestuia din urmă, printre altele, articolul 3a, conform căruia puteau fi acordate cantităţi specifice de referinţă producătorilor care, din cauza unui angajament asumat în temeiul Regulamentului nr. 1078/77 (angajament ce corespunde, în Ţările de Jos, unui acord SLOM) şi care expira, după caz, după 30 septembrie 1983 sau după 31 decembrie 1983, nu avuseseră posibilitatea să obţină o cantitate de referinţă în temeiul articolului 2 din Regulamentul nr. 857/84. Acordarea unei asemenea cantităţi specifice de referinţă presupunea respectarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul nr. 764/89.10Din articolul 5 al Regulamentului nr. 857/84 rezultă că acele cantităţi suplimentare de referinţă avute în vedere în special la articolul 3 din acest regulament nu pot fi acordate decât în limitele cantităţii garantate pentru fiecare stat membru. Aceste cantităţi trebuie prelevate din rezerva naţională. Aceasta este constituită din cantităţile de referinţă care nu au fost atribuite producătorilor şi din cantităţile de referinţă eliberate, mai ales ca urmare a abandonării activităţii de către producători.<TI><P>Reglementarea olandeză</P></TI>11Reglementarea olandeză relevantă este cuprinsă în Decretul ministerial privind prelevarea suplimentară (Beschikking Superheffing) din 18 aprilie 1984, intrat în vigoare la 1 aprilie 1984.12Conform articolului 2 din decretul din 18 aprilie 1984, producătorul datorează o prelevare suplimentară în cazul în care depăşeşte cantitatea de referinţă care i-a fost alocată.13Regula principală privind alocarea cantităţilor de referinţă este enunţată la articolul 5 din decretul din 18 aprilie 1984, care, potrivit versiunii în vigoare la data faptelor din acţiunea principală, şi anume cea rezultând din Decretul ministerial de modificare a Decretului privind prelevarea suplimentară (lapte) [Wijziging Beschikking Superheffing (melk)] din 28 martie 1985, prevedea că prelevarea nu era datorată pentru cantitatea ce fusese livrată în 1983, redusă cu 8,65 %.14Articolul 3 din Regulamentul nr. 857/84 a fost pus în aplicare prin articolul 11 din decretul din 18 aprilie 1984, care prevede regulile de alocare a cantităţilor specifice de referinţă. Potrivit versiunii în vigoare la data faptelor din acţiunea principală, această dispoziţie prevedea:

1.Orice persoană care a contractat obligaţii de investiţie după 1 septembrie 1981, însă înainte de 1 martie 1984 poate invoca dispoziţiile prezentului articol şi pretinde o cantitate specifică ce derogă de la cantitatea vizată la articolul 5 alineatul (1) sau, respectiv, la articolul 5 alineatul (2). Acest drept poate fi exercitat şi în cazul în care un alt titular de drepturi reale asupra terenului în cauză a contractat obligaţii de aceeaşi natură.2.Se înţelege prin obligaţii de investiţie, în sensul alineatului (1), obligaţiile de a efectua investiţii sau obligaţiile contractate în cadrul Decretului privind exploataţiile agricole cu potenţial de dezvoltare (Besluit landbouwbedrijven met ontwikkelingsmogelijkheden, Stcrt 1974, 83 şi 89) în vederea aplicării unui plan de dezvoltare aprobat:

a)fie pentru o sumă de cel puţin 50000 [NLG], destinată înlocuirii unei părţi din adăposturile existente sau creşterii numărului acestora, cu condiţia ca operaţiunea să privească cel puţin 20 % din exploataţie şi cel puţin cinci adăposturi înlocuite sau adăugate, iar numărul total de adăposturi să nu depăşească şaizeci;b)fie pentru o sumă de cel puţin de 100000 [NLG], destinată înlocuirii unei părţi din adăposturile existente sau creşterii numărului acestora, cu condiţia ca operaţiunea să privească cel puţin 25 % din exploataţie, iar numărul total de adăposturi să fie mai mare de şaizeci.

Prin obligaţii de investiţie se înţelege, de asemenea, obligaţiile contractate pentru o sumă egală cu cel puţin 90 % din sumele prevăzute la literele a) sau b), atunci când persoana în cauză poate dovedi că a efectuat personal lucrări de o valoare cel puţin egală cu diferenţa între suma prevăzută la litera a) sau b) şi suma pentru care au fost contractate obligaţiile.

3.Se înţelege prin adăposturi, în sensul alineatului 2, adăposturile amenajate pentru vaci de lapte sau vaci gestante, precum şi anexele acestora, atunci când aceste adăposturi şi anexe au fost date efectiv în folosinţă după 1 ianuarie 1982.4.Cantitatea specifică vizată la punctul 1 este egală cu cantitatea pe care persoana în cauză a livrat-o întreprinderii unde au fost realizate investiţiile, pe parcursul unei perioade de livrare de 52 de săptămâni, care corespunde practic anului calendaristic şi care este anterioară contractării obligaţiilor avute în vedere la punctul 1, la care se adaugă numărul de kilograme pentru care este recunoscut acest drept şi care se calculează potrivit următoarei formule: numărul total de adăposturi suplimentare sau noi minus numărul de vaci de lapte sau gestante disponibile în întreprindere în cursul anului care a precedat contractarea obligaţiilor, în cazul în care acest număr este superior numărului de adăposturi disponibile înaintea extinderii, minus 20 % din această extindere, multiplicat cu 5500, minus 8,65 % din total, considerându-se că:

a)atunci când darea efectivă în folosinţă, în sensul alineatului 3, a avut loc în 1983, vor fi luate în considerare două treimi din cantitatea calculată conform formulei de mai sus, fără a aduce atingere articolului 5 alineatul 1 sau 2 şi căb)atunci când darea efectivă în folosinţă, în sensul alineatului 3, a avut loc înainte de 1 aprilie 1985, va fi luată în considerare jumătate din această cantitate, fără a aduce atingere articolului 5 alineatul 1 sau 2;c)atunci când darea efectivă în folosinţă, în sensul alineatului 3, a avut loc după 31 martie 1985, însă înainte de 1 ianuarie 1986, se aplică numai articolul 5 alineatul 1 sau 2.

Atunci când darea efectivă în folosinţă, în sensul alineatului 3, a avut loc după 1985, nu se poate recunoaşte niciun drept la o cantitate specială în temeiul dispoziţiilor acestui articol Pentru producătorii care, în cursul anului ce precedă contractarea obligaţiilor, nu au efectuat nicio livrare sau vânzare directă, formula se calculează aplicând 10 % în loc de 20 %.

[...]

15Decretul privind prelevarea suplimentară aplicabilă participanţilor la un sistem de tăiere sau de reconversie a vitelor destinate producţiei de lapte (Beschikking Superheffing SLOM-deelnemers) din 16 mai 1989 se referea la producătorii de lapte care nu au putut livra lapte în 1983 din cauza unui angajament rezultat dintr-un acord SLOM. Această reglementare le permitea să obţină o cantitate specifică de referinţă.<TI><P>Acţiunea principală şi întrebările preliminare</P></TI>16în 1979, domnul Piek, producător de lapte în Ţările de Jos, a încheiat cu Fondul de dezvoltare şi de restructurare a agriculturii un acord SLOM în temeiul căruia s-a angajat, în schimbul plăţii unei prime, să nu livreze lapte sau produse lactate între 1 martie 1980 şi 10 martie 1984. Prin urmare, domnul Piek şi-a schimbat activitatea şi a transformat exploataţia de producţie a laptelui în exploataţie de creştere pentru îngrăşare.17în cadrul unei operaţiuni de comasare, domnul Piek a putut să dispună de un teren de 36 de hectare alăturat clădirilor exploataţiei sale, parcelă care i-a fost atribuită cu condiţia de a (re)implanta acolo o exploataţie de producţie a laptelui.18Modificarea planului de ocupare a terenurilor necesară în acest scop era ea însăşi supusă condiţiei ca domnul Piek să solicite, înainte de 1 iulie 1981, o autorizaţie în vederea construirii unui adăpost şi ca lucrările de construire a acestuia să demareze în 1981. La 11 iunie 1981, domnul Piek a semnat trei contracte cu întreprinderi în scopul construirii fundaţiilor clădirii şi apoi al amenajării unui adăpost pentru vacile de lapte. Această construcţie a fost terminată în 1983.19La 27 iunie 1984, domnul Piek a introdus, în temeiul articolului 11 din decretul din 18 aprilie 1984, cererea care se află la originea prezentei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare.20Această cerere a fost respinsă printr-o decizie din 12 octombrie 1984, cu motivarea că obligaţiile de investiţie privind exploataţia de producţie a laptelui fuseseră contractate înainte de 1 septembrie 1981. Or, articolul 11 alineatul 1 din decretul din 18 aprilie 1984 impunea ca aceste obligaţii de investiţie să fi fost contractate între 1 septembrie 1981 şi 1 martie 1984.21Domnul Piek a introdus o contestaţie împotriva acestei decizii la Ministerie van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij. Această contestaţie a fost declarată neîntemeiată prin decizia din 12 iunie 1985, care a menţinut decizia din 12 octombrie 1984.22Prin urmare, domnul Piek a sesizat diferite instanţe din Ţările de Jos. Hoge Raad der Nederlanden a fost sesizată pentru prima dată cu un recurs împotriva unei hotărâri a Gerechtshof te s-Gravenhage din 18 mai 2000, pe care a casat-o prin hotărârea din 24 mai 2002. în continuare, cauza fiind trimisă Gerechtshof te Amsterdam, reclamantul a sesizat Hoge Raad der Nederlanden cu un recurs împotriva hotărârii pronunţate de această instanţă.23Instanţa de trimitere precizează că, din cauza acordului SLOM pe care îl încheiase, reclamantul din acţiunea principală nu a livrat nici lapte şi nici produse lactate în 1983, an ales de Regatul Ţărilor de Jos ca an de referinţă. De asemenea, acesta nu îndeplinea nici condiţiile pentru a obţine o cantitate specifică de referinţă în temeiul decretului din 16 mai 1989.24Acesta este contextul în care Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

1)Se opune articolul 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84 unei reglementări naţionale care a fost adoptată pentru punerea în aplicare a acestei dispoziţii şi care prevede că producătorii care au contractat obligaţii de investiţie, în cadrul sau în afara unui plan de dezvoltare, nu pot obţine o cantitate specifică de referinţă decât dacă au contractat aceste obligaţii după 1 septembrie 1981, însă înainte de 1 martie 1984?2)în cazul în care nu se poate răspunde în termeni generali la prima întrebare, care sunt criteriile pe baza cărora trebuie apreciat în ce măsură restricţia temporală la care se referă prima întrebare este compatibilă cu Regulamentul nr. 857/84?

<TI><P>Cu privire la întrebările preliminare</P></TI>25Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie examinate împreună, instanţa de trimitere ridică problema competenţei unui stat membru de a restrânge, printr-o măsură naţională de punere în aplicare a articolului 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84, categoria producătorilor de lapte ce pot beneficia de o cantitate specifică de referinţă la acei producători care au contractat obligaţii de investiţie între 1 septembrie 1981 şi 1 martie 1984, în cadrul sau în afara unui plan de dezvoltare, excluzând astfel producătorii de lapte care contractaseră astfel de obligaţii înainte de 1 septembrie 1981.26în prealabil, trebuie amintit că Regulamentul nr. 856/84 a instituit o prelevare suplimentară percepută pentru cantităţile de lapte livrate ce depăşesc o cantitate de referinţă stabilită pentru fiecare stat membru.27Astfel cum s-a precizat la punctul 7 din prezenta hotărâre, Regatul Ţărilor de Jos, utilizând posibilitatea acordată la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menţionat, a prevăzut că, pe teritoriul său, cantitatea de referinţă este egală cu cea de lapte sau echivalent-lapte livrată sau cumpărată pe parcursul anului calendaristic 1983.28Derogări de la aceste norme, ce permit producătorilor să obţină, în anumite situaţii speciale şi cu anumite condiţii, o cantitate specifică de referinţă, sunt prevăzute mai ales la articolul 3 din Regulamentul nr. 857/84.<TI><P>Cu privire la existenţa unei puteri de apreciere în cadrul articolului 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84</P></TI>29în ceea ce priveşte derogările prevăzute la articolul 3 punctul 1 primul paragraf din Regulamentul nr. 857/84, Curtea a recunoscut statelor membre o putere de apreciere pentru a prevedea sau nu alocarea de cantităţi specifice de referinţă producătorilor vizaţi de această dispoziţie (hotărârea din 15 februarie 1996, Duff şi alţii, C-63/93, Rec, p. I-569, punctul 11) şi pentru a stabili, dacă este necesar, mărimea acestora, în scopul de a ţine seama de un plan de dezvoltare în curs de executare (hotărârea din 11 iulie 1989, Cornée şi alţii, 196/88-198/88, Rec, p. 2309, punctul 13) sau de un plan de dezvoltare executat după 1 ianuarie 1981 (hotărârea din 12 iulie 1990, Spronk, C-16/89, Rec, p. I-3185, punctele 11 şi 12).30Spre deosebire de reclamanţii din cauzele citate anterior, domnul Piek a efectuat investiţiile sale în afara unui plan de dezvoltare în sensul articolului 3 punctul 1 primul paragraf din Regulamentul nr. 857/84.31Astfel cum a subliniat Comisia, este totuşi necesar să se admită că statele membre dispun de o putere de apreciere identică în ipoteza prevăzută la articolul 3 punctul 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 857/84. în plus, domnul Piek nu a contestat însăşi existenţa acestei puteri de apreciere, ci posibilitatea ca aceasta să permită unui stat membru să limiteze acordarea unei cantităţi specifice de referinţă producătorilor de lapte ce au contractat obligaţii de investiţie după 1 septembrie 1981 şi, în consecinţă, să restrângă categoria producătorilor ce ar putea beneficia de o asemenea cantitate.<TI><P>Cu privire la limitele puterii de apreciere exercitate în temeiul articolului 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84</P></TI>32Atunci când un stat membru decide să utilizeze posibilitatea de a acorda cantităţi specifice de referinţă în temeiul articolului 3 punctul 1 primul paragraf din Regulamentul nr. 857/84, marja de apreciere de care dispune este limitată de exigenţele rezultate atât din textul dispoziţiei în cauză, cât şi din obiectivul urmărit şi din principiul nediscriminării (a se vedea hotărârea Spronk, citată anterior, punctele 13 şi 17).33Cu toate că aceste exigenţe au fost formulate în cadrul competenţei acordate statelor membre de a stabili nivelul cantităţilor de referinţă individuale în favoarea diferiţilor producători ce au adoptat un plan de dezvoltare, precum în hotărârea Spronk, citată anterior, este necesar să se considere că aceste exigenţe sunt aplicabile şi condiţiilor stabilite de un stat membru în vederea atribuirii de cantităţi specifice de referinţă în cazul investiţiilor efectuate fără un plan de dezvoltare, în sensul articolului 3 punctul 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 857/84.34în plus, conform unei jurisprudente constante, atunci când adoptă măsuri de aplicare a unei reglementări comunitare, autorităţile naţionale sunt obligate să îşi exercite puterea discreţionară cu respectarea principiilor generale ale dreptului comunitar, între care şi principiul proporţionalităţii (a se vedea în special hotărârea din 20 iunie 2002, Mulligan şi alţii, 0313/99, Rec, p. I-5719, punctele 35 şi 36, hotărârea din 25 martie 2004, Cooperativa Lattepiu şi alţii, C-231/00, C-303/00 şi C-451/00, Rec, p. I-2869, punctul 57, şi hotărârea din 14 septembrie 2006, Slob, C-496/04, Rec, p. I-8257, punctul 41).35Este necesar să se examineze în lumina acestor principii dacă statul membru în cauză a exercitat puterea sa de apreciere în conformitate cu dreptul comunitar atunci când a prevăzut că numai producătorii ce au contractat obligaţii de investiţie între 1 septembrie 1981 şi 1 martie 1984 pot beneficia de o cantitate specifică de referinţă, cu excluderea producătorilor care au contractat astfel de obligaţii înainte de 1 septembrie 1981.36în ceea ce priveşte formularea articolului 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84, este necesar să se constate că, în legătură cu obligaţiile de investiţie, această dispoziţie stabileşte o dată limită în privinţa obligaţiilor contractate cu plan de dezvoltare, avute în vedere de primul paragraf al acestuia, prin faptul că prevede că numai producătorii care au adoptat un asemenea plan depus înainte de 1 martie 1984 pot, eventual, obţine o cantitate specifică de referinţă. în schimb, această dispoziţie nu stabileşte data începând cu care obligaţiile de investiţie trebuie în mod necesar să fie luate în considerare pentru obţinerea unei cantităţi specifice de referinţă.37Data de 1 ianuarie 1981 este menţionată la articolul 3 punctul 1 primul paragraf din Regulamentul nr. 857/84 în cadrul distincţiei pe care o face această dispoziţie între planurile în curs de executare (prima liniuţă) şi planurile executate după această dată (a doua liniuţă), în scopul de a determina valoarea cantităţii specifice de referinţă ce poate fi alocată. Astfel cum a subliniat Comisia, din menţionarea datei de mai sus nu poate fi trasă nicio concluzie determinantă în ceea ce priveşte delimitarea obligaţiilor de investiţie ce pot fi luate în considerare pentru alocarea unei cantităţi de referinţă specifice.38în plus, menţionarea datei de 1 ianuarie 1981 la articolul 3 punctul 1 primul paragraf din Regulamentul nr. 857/84 corespunde faptului că articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menţionat consideră anul 1981 ca fiind, în principiu, anul de referinţă. Or, Regatul Ţărilor de Jos a utilizat posibilitatea oferită la alineatul (2) al articolului menţionat de a opta pentru anul 1983 ca an de referinţă. în consecinţă, nu este cazul să se transpună data de 1 ianuarie 1981 în contextul unei obligaţii de investiţie contractate fără un plan de dezvoltare în sensul articolului 3 punctul 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 857/84.39Rezultă că, în mod contrar celor susţinute de domnul Piek, formularea articolului 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84 nu conţine elemente de natură să împiedice un stat membru să limiteze categoria producătorilor care pot beneficia de o cantitate specifică de referinţă la producătorii ce au contractat obligaţii de investiţie după 1 septembrie 1981.40în ceea ce priveşte obiectivul articolului 3 punctul 1 din Regulamentul nr. 857/84, acesta este să permită statelor membre să adapteze cantităţile de referinţă pentru a ţine seama de situaţia specială a anumitor producători (a se vedea hotărârea Duff şi alţii, citată anterior, punctul 13). Cu toate acestea, astfel cum rezultă din articolul 5 din regulamentul menţionat, acest obiectiv trebuie urmărit în limitele rezervei constituite de statul membru în cauză în cadrul cantităţii garantate.41Prin urmare, rezultă din coroborarea dispoziţiilor articolului 3 punctul 1 şi ale articolului 5 din Regulamentul nr. 857/84 că, dacă legiuitorul comunitar a intenţionat să acorde statelor membre posibilitatea de a permite unui producător ce a contractat obligaţii de investiţie să beneficieze de fructele investiţiei sale (a se vedea în acest sens hotărârile citate anterior Cornée şi alţii, punctul 12, şi Spronk, punctul 15), posibilitatea unui stat membru de a acorda în acest scop cantităţi specifice de referinţă nu poate fi exercitată decât în limitele cantităţii garantate, iar aceste cantităţi provin din rezerva naţională. Contrar celor susţinute de domnul Piek, o asemenea constrângere poate fi de natură să justifice o limitare în timp a obligaţiilor de investiţie ce pot fi luate în considerare în această privinţă.42în acest caz, chiar presupunând, aşa cum a susţinut domnul Piek în cadrul şedinţei, că epuizarea rezervei naţionale nu poate fi dovedită în faţa instanţei de trimitere căreia îi revine obligaţia de a examina acest aspect, o limitare în timp precum cea în cauză în acţiunea principală se dovedeşte totuşi necesară atunci când un stat membru, care beneficiază în această privinţă de o marjă de apreciere, poate să se întemeieze în mod valabil pe un risc real de epuizare a acestei rezerve naţionale. Or, este necesar să se sublinieze în această privinţă că, în Ţările de Jos, toate cantităţile de referinţă au fost supuse, la acel moment, unei reduceri de 8,65 % (a se vedea punctele 13 şi 14 din prezenta hotărâre).43în plus, această limitare în timp nu ar putea fi considerată excesivă prin raportare la acest risc de epuizare. într-adevăr, comparând inconvenientele suportate de producătorii de lapte aflaţi în situaţia domnului Piek şi obligaţia pentru statul membru în cauză de a respecta exigenţele impuse la articolul 5 din Regulamentul nr. 857/84, trebuie observat că limitarea în timp a obligaţiilor de investiţie ce trebuie luate în considerare pentru acordarea unei cantităţi specifice de referinţă la cele contractate după 1 septembrie 1981 este fondată pe ideea că orice producător care contractase asemenea obligaţii înainte de această dată dispunea de cel puţin şaisprezece luni pentru a le respecta înainte de 1 ianuarie 1983, începutul anului de referinţă ales de autorităţile olandeze. Or, acest termen trebuie considerat ca fiind suficient de lung pentru a permite unui asemenea producător să realizeze, pe parcursul anului de referinţă 1983, producţia suplimentară de lapte rezultată din obligaţiile sale de investiţie în noi adăposturi pentru vaci de lapte şi vaci gestante.44De altfel, domnul Piek nu a prezentat argumente de natură să pună la îndoială faptul că atingerea acestui obiectiv este, în general, posibilă într-un asemenea interval45Rezultă de asemenea că producătorii care contractaseră obligaţii de investiţie înainte de 1 septembrie 1981 nu sunt supuşi unei discriminări prin raportare la cei care contractaseră obligaţii după această dată. într-adevăr, spre deosebire de aceştia din urmă, primii se află în situaţia de a obţine, fără a fi necesar să recurgă la o măsură derogatorie de alocare a unei cantităţi specifice de referinţă în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 857/84, o cantitate de referinţă, în sensul articolului 2 din regulamentul menţionat, care reflectă creşterea producţiei lor rezultate din investiţiile consimţite anterior.46Astfel cum a subliniat guvernul olandez, este de asemenea necesar să se adauge că luarea în considerare a obligaţiilor de investiţie contractate înainte de 1 septembrie 1981 ar fi putut presupune riscul unei aplicări neadecvate a reglementării privind cotele de lapte. într-adevăr, aceasta ar fi permis producătorilor să invoce foste obligaţii de investiţie, anterioare acestei date, pentru a le fi atribuite cantităţi specifice de referinţă nu în scopul de a produce sau comercializa lapte, ci de a obţine un avantaj pur financiar din valoarea lor comercială (a se vedea în acest sens hotărârea din 22 octombrie 1991, von Deetzen, C-44/89, Rec, p. I-5119, punctul 24, şi hotărârea din 20 iunie 2002, Thomsen, C-401/99, Rec, p. I-5775, punctele 39 şi 45).47Din consideraţiile care precedă rezultă că răspunsul la întrebările adresate de Hoge Raad der Nederlanden trebuie să fie acela că articolul 3 punctul 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 857/84 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale precum cea în cauză în acţiunea principală, care restrânge categoria producătorilor de lapte ce pot beneficia de o cantitate specifică de referinţă la cei care au contractat obligaţii de investiţie după 1 septembrie 1981, însă înainte de 1 martie 1984.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>48întrucât procedura are, în privinţa părţilor din acţiunea principală, caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 3 punctul 1 al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 857/84 al Consiliului din 31 martie 1984 privind regulile generale pentru aplicarea prelevării avute în vedere la articolul 5c din Regulamentul (CEE) nr. 804/68 în sectorul laptelui şi al produselor lactate trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale precum cea în cauză în acţiunea principală, care restrânge categoria producătorilor de lapte ce pot beneficia de o cantitate specifică de referinţă la cei care au contractat obligaţii de investiţie după 1 septembrie 1981, însă înainte de 1 martie 1984,

Semnături