European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/45

9.1.2025

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/45 AL COMISIEI

din 8 ianuarie 2025

de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1), în special articolul 9 alineatul (4),

întrucât:

1.   PROCEDURA

1.1.   Deschiderea procedurii

(1)

La 13 noiembrie 2023, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a deschis o investigație antidumping cu privire la importurile de platforme elevatoare mobile („PEM”) originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „țara în cauză” sau „RPC”) în temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2016/1036 (denumit în continuare „regulamentul de bază”). Comisia a publicat un aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2) (denumit în continuare „avizul de deschidere”).

(2)

Comisia a deschis investigația ca urmare a unei plângeri depuse la 29 septembrie 2023 de către „Coaliția pentru reinstaurarea unor condiții de concurență echitabile în sectorul platformelor elevatoare mobile din UE” („Coalition to restore a level playing field in the EU Mobile Access Equipment Sector”) (denumită în continuare CMAE sau „reclamantul”). Plângerea a fost depusă în numele industriei Uniunii producătoare de PEM în sensul articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază. Plângerea conținea elemente de probă privind existența unui dumping și a unui prejudiciu cauzat de acesta, care au fost suficiente pentru a justifica deschiderea investigației.

(3)

La 27 martie 2024, Comisia a deschis o investigație antisubvenție privind importurile de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză. Comisia a publicat un aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3).

1.2.   Înregistrarea

(4)

La 15 ianuarie 2024 și la 12 martie 2024, reclamantul a depus cereri de înregistrare a importurilor de PEM originare din RPC, în temeiul articolului 14 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(5)

Comisia a impus obligativitatea înregistrării pentru importurile de PEM originare din RPC prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1450 al Comisiei din 23 mai 2024 (4) („regulamentul de înregistrare”).

1.3.   Măsuri provizorii

(6)

În conformitate cu articolul 19a din regulamentul de bază, la 14 iunie 2024, Comisia a comunicat părților o sinteză a taxelor propuse și detalii cu privire la calcularea marjelor de dumping și a marjelor adecvate pentru eliminarea prejudiciului adus industriei Uniunii. Părțile interesate au fost invitate să prezinte observații privind acuratețea calculelor într-un termen de trei zile lucrătoare. Observațiile au fost abordate acolo unde a fost cazul.

(7)

La 12 iulie 2024, Comisia a instituit taxe antidumping provizorii la importurile de PEM originare din RPC prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1915 al Comisiei din 11 iulie 2024 (5) („regulamentul provizoriu”).

1.4.   Procedura ulterioară

(8)

În urma comunicării faptelor și considerentelor esențiale pe baza cărora a fost instituită o taxă antidumping provizorie (denumită în continuare „comunicarea constatărilor provizorii”), guvernul Republicii Populare Chineze (denumit în continuare „GC”), reclamantul, Camera de Comerț a Chinei pentru Importul și Exportul de Mașini și de Produse Electrice (denumită în continuare „CCCME”) (6), producătorii-exportatori Hunan Sinoboom Intelligent Equipment Co., Ltd. („Sinoboom”), Oshkosh JLG (Tianjin) Equipment Technology Co., Ltd. („JLG”), Terex (Changzhou) Machinery Co., Ltd. („Terex”) și Zhejiang Dingli Machinery Co., Ltd. („Dingli”), un utilizator – Construct Machines S.R.L. și un comerciant – Norbert Wienold GmbH au depus observații scrise prin care și-au exprimat opiniile cu privire la constatările provizorii în termenul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul provizoriu.

(9)

Pe lângă observațiile privind măsurile provizorii, reclamantul a făcut trimitere la considerentul 343 din regulamentul provizoriu, în care Comisia a concluzionat în mod provizoriu că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 7 alineatul (2a). Reclamantul a solicitat Comisiei să furnizeze informații suplimentare cu privire la constatările privind aplicarea regulii taxei mai mici înainte de comunicarea constatărilor finale. Acesta a susținut că aplicarea regulii taxei mai mici este un element esențial care are un impact enorm atât asupra producătorilor din Uniune, cât și asupra exportatorilor, iar, prin faptul că nu a comunicat constatări detaliate, Comisia a făcut imposibilă furnizarea de către reclamant a unor elemente de probă suplimentare, încălcându-i acestuia dreptul la apărare.

(10)

Comisia a constatat că o comunicare timpurie a constatărilor sale către reclamant cu privire la aplicarea regulii taxei mai mici nu era justificată, deoarece ar fi făcut discriminare între părțile interesate. O comunicare timpurie către toate părțile interesate cu privire la aceeași chestiune ar conduce la un tratament discriminatoriu al preocupărilor exprimate de diferite părți și ar deschide calea pentru alte cereri de comunicare timpurie, în timp ce termenul de 10 zile pentru prezentarea de observații cu privire la comunicarea constatărilor finale are caracter legal [articolul 20 alineatul (5) din regulamentul de bază] (7). Prin furnizarea, în documentul de comunicare a constatărilor finale, a motivelor pe baza cărora s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (2a) și prin invitarea reclamantului și a tuturor părților interesate să prezinte observații cu privire la aceste constatări, a fost respectat dreptul la apărare al tuturor părților.

(11)

Părților care au adresat o cerere în acest sens li s-a oferit posibilitatea de a fi audiate. Au avut loc audieri cu reclamantul, CCCME și societățile Sinoboom, JLG, Terex și Dingli. La 10 iunie 2024, Sinoboom a prezentat consilierului-auditor o cerere de audiere. Cererea a fost retrasă la 18 iunie 2024, întrucât a fost organizată o audiere similară cu echipa responsabilă de caz. Sinoboom a fost informată cu privire la dreptul său de a se adresa consilierului-auditor în cazul în care nu se găsește nicio soluție satisfăcătoare în cadrul reuniunii cu echipa responsabilă de caz. Au avut loc audieri cu Dingli la 29 august 2024, cu CCCME și cu Terex la 5 septembrie 2024, cu JLG la 6 septembrie 2024 și cu Sinoboom la 9 septembrie 2024.

(12)

Comisia a continuat să caute și să verifice toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru constatările sale finale. Pentru a-și formula constatările finale, Comisia a examinat observațiile transmise de părțile interesate și și-a revizuit concluziile provizorii, dacă a fost cazul.

(13)

Comisia a comunicat tuturor părților interesate faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora intenționa să instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de PEM originare din RPC (acțiune denumită în continuare „comunicarea constatărilor finale”). Tuturor părților li s-a acordat o perioadă în cursul căreia au putut formula observații cu privire la comunicarea constatărilor finale.

(14)

Părților care au solicitat acest lucru li s-a oferit și posibilitatea de a fi audiate. Au avut loc audieri cu Dingli și reclamantul la 15 noiembrie 2024 și cu JLG și Terex la 19 noiembrie 2024.

(15)

În urma observațiilor privind comunicarea constatărilor finale, Comisia a revizuit taxa antidumping definitivă aplicabilă Dingli, altor societăți cooperante din anexă și tuturor celorlalte societăți. Calculele referitoare la dumping au fost comunicate din nou, iar Dingli a avut posibilitatea de a prezenta observații. Celelalte părți interesate au avut, de asemenea, posibilitatea de a prezenta observații cu privire la taxele antidumping definitive recalculate. Nu au fost primite alte observații de natură să modifice constatările Comisiei.

1.5.   Afirmații referitoare la deschiderea procedurii

(16)

În urma comunicării constatărilor provizorii, CCCME a contestat constatările Comisiei din considerentul 14 din regulamentul provizoriu, potrivit cărora CCCME, în nume propriu, nu are dreptul la apărare. CCCME și-a reiterat observațiile deja abordate în considerentul 14 din regulamentul provizoriu și a adăugat că, în cazul în care Comisia respinge statutul de parte interesată al CCCME, ar trebui să îl respingă și pe cel al CMAE.

(17)

Comisia și-a confirmat constatările și concluziile din considerentul 14 din regulamentul provizoriu, dar a clarificat faptul că CCCME este considerată parte interesată în măsura în care reprezintă producătorii-exportatori care i-au acordat o procură. În acest sens, statutul CCCME nu este diferit de cel al CMAE.

1.6.   Eșantionarea

(18)

În absența unor observații privind eșantionarea producătorilor din Uniune, a importatorilor și a producătorilor-exportatori, Comisia a confirmat considerentele 16-23 din regulamentul provizoriu.

1.7.   Perioada de investigație și perioada examinată

(19)

În conformitate cu secțiunea 1.6 din regulamentul provizoriu, investigația privind dumpingul și prejudiciul a acoperit perioada cuprinsă între 1 octombrie 2022 și 30 septembrie 2023 (denumită în continuare „perioada de investigație” sau „PI”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2020 și sfârșitul perioadei de investigație (denumită în continuare „perioada examinată”).

2.   PRODUSUL ÎN CAUZĂ ȘI PRODUSUL SIMILAR

2.1.   Produsul care face obiectul investigației

(20)

Potrivit considerentelor 33 și 34 din regulamentul provizoriu, produsul care face obiectul investigației constă în platforme elevatoare mobile („PEM”) destinate ridicării persoanelor, autopropulsate, cu o înălțime maximă de lucru de minimum 6 metri și secțiuni ale acestora preasamblate sau gata de asamblare, cu excepția componentelor individuale atunci când sunt prezentate separat și cu excepția echipamentelor de ridicare a persoanelor montate pe vehicule de la capitolele 86 și 87 din Sistemul armonizat (denumite în continuare „produsul care face obiectul investigației”), încadrate în prezent la codurile NC ex 8427 10 10 , ex 8427 20 19 , ex 8428 90 90 , ex 8431 20 00 și ex 8431 39 00 (coduri TARIC: 8427 10 10 10, 8427 20 19 10, 8428 90 90 20, 8431 20 00 60 și 8431 39 00 10).

(21)

Definiția produsului include utilaje utilizate pentru ridicarea persoanelor într-o gamă largă de aplicații diferite și include elevatoarele cu braț articulat, elevatoarele cu braț telescopic, platformele ridicătoare de tip foarfecă și stâlpii verticali.

(22)

Secțiunile preasamblate sau gata de asamblare cuprind în special patru categorii: 1) șasiuri, 2) turele sau șei de cuplare, 3) platforme sau coșuri, 4) mecanisme de ridicare pentru PEM. Mecanismul de ridicare include brațe (telescopice și/sau articulate, cu sau fără brațe pendulare) pentru elevatoarele cu braț telescopic, elevatoarele cu braț articulat sau stâlpii verticali și foarfeci pentru platformele ridicătoare de tip foarfecă. Acestea nu includ componentele individuale atunci când sunt prezentate separat.

2.2.   Produsul în cauză

(23)

Așa cum se prevede în considerentul 35 din regulamentul provizoriu, produsul în cauză constă în platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză („produsul în cauză”).

2.3.   Produsul similar

(24)

În considerentele 36 și 37 din regulamentul provizoriu, Comisia a concluzionat că produsul în cauză, produsul fabricat și vândut pe piața internă a RPC și produsul care face obiectul investigației, fabricat și vândut în Uniune de către industria Uniunii sunt produse similare în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază. Nu s-au primit observații cu privire la această concluzie.

2.4.   Afirmații cu privire la definiția produsului

(25)

CCCME și producătorul-exportator Sinoboom au prezentat observații cu privire la definiția produsului. Ca răspuns la observațiile CCCME și Sinoboom, reclamantul a susținut că definiția produsului ar trebui să rămână neschimbată.

2.4.1.   Cerere de excludere a PEM electrice

(26)

CCCME nu a fost de acord cu respingerea de către Comisie a cererii rezumate în considerentele 45 și 46 din regulamentul provizoriu de a exclude PEM electrice și hibride din definiția produsului. Aceasta a reiterat faptul că există o diferență evidentă în ceea ce privește caracteristicile fizice și tehnice între PEM convenționale și PEM electrice sau hibride. CCCME a reiterat, de asemenea, că între aceste două categorii de PEM există diferențe fundamentale în ceea ce privește componentele mecanice, că ele utilizează sisteme de propulsie diferite și au funcții și utilizări tehnice diferite. În plus, CCCME a susținut că acestea sunt utilizate de sectoare diferite, cum ar fi construcțiile, lucrările de întreținere, antrepozitarea sau industria prelucrătoare. CCCME a oferit un exemplu de platforme ridicătoare de tip foarfecă cu motor diesel care, în opinia sa, sunt utilizate în general ca echipamente de exterior, din cauza faptului că astfel de utilaje au motoare, roți și cadre mai mari și, prin urmare, pot fi deplasate cu ușurință pe teren accidentat. În schimb, platformele ridicătoare de tip foarfecă electrice tind să fie utilizate în opinia sa ca echipamente de interior, deoarece sunt mai mici, mai agile și au mai puțină putere, fiind, prin urmare, mai adaptate pentru a fi utilizate în spații înguste. Din aceste motive, CCCME a considerat că aceste două categorii nu au aceleași caracteristici esențiale și nu constituie produse omogene.

(27)

După comunicarea constatărilor finale, CCCME a reiterat afirmația privind diferența dintre PEM convenționale și cele electrice. Aceasta a susținut că poziția Comisiei potrivit căreia PEM electrice „ar putea fi” utilizate progresiv în medii sau în sectoare care anterior utilizau PEM cu propulsie convențională are un caracter speculativ. Aceasta a susținut, de asemenea, că industria Uniunii însăși a recunoscut în mod explicit că diferența esențială dintre cele două categorii de produse rezidă în motorul de propulsie, care determină condițiile de utilizare, motoarele cu ardere fiind destinate utilizărilor în exterior pe teren accidentat, iar motoarele electrice, aplicațiilor industriale interioare. CCCME a susținut, de asemenea, că, întrucât argumentul se referă la viitor, acesta nu este relevant pentru PI. Prin urmare, aceasta a susținut că definiția produsului a fost eronată de la început, iar constatările privind prejudiciul pe baza unei definiții eronate a produsului sunt, prin urmare, discutabile.

(28)

Comisia a observat că CCCME nu a adus argumente sau elemente de probă suplimentare care să justifice excluderea PEM electrice. Prin urmare, așa cum se explică în considerentele 45 și 46 din regulamentul provizoriu, aceasta a susținut că cele două categorii (PEM convenționale și PEM electrice sau hibride) au aceleași caracteristici esențiale și că este justificat ca ambele să fie incluse în definiția produsului. Comisia a observat, de asemenea, că piața PEM este în continuă evoluție și, având în vedere preocupările legate de mediu, printre altele, PEM electrice ar putea fi utilizate progresiv în medii sau în sectoare care anterior utilizau PEM cu propulsie convențională. Prin urmare, nu ar fi rațional să se excludă PEM electrice din definiția produsului, pe motivul, printre altele, că ele au fost utilizate în cursul PI în principal în interior. Mai important, în pofida utilizării lor în interior sau în exterior, atât PEM electrice, cât și cele convenționale au aceleași caracteristici principale și utilizări de bază și se încadrează în definiția produsului în cauză. Prin urmare, Comisia a susținut că definiția produsului a fost formulată în mod corect.

2.4.2.   Cerere de excludere a PEM cu o înălțime de lucru de 28 de metri sau mai mare

(29)

Ca răspuns la comunicarea constatărilor provizorii, reluat după comunicarea constatărilor finale, CCCME a susținut, de asemenea, că cererea sa de excludere a PEM hibride sau electrice cu o înălțime de lucru de 28 de metri sau mai mare, care nu sunt produse de industria Uniunii, este bine întemeiată, contrar declarațiilor Comisiei. CCCME a considerat, de asemenea, că afirmația Comisiei că aceste PEM ar putea fi produse în viitor nu este relevantă, deoarece, aceste PEM nefiind importate în cursul perioadei examinate, ele nu puteau prejudicia industria Uniunii, așadar constatările privind prejudiciul sunt distorsionate. CCCME a susținut că societățile Dinolift și Manitou puteau produce doar PEM cu o înălțime de lucru de până la 28 de metri.

(30)

Comisia a considerat că, într-adevăr, informațiile de pe pagina de internet a societății Dinolift și raportul anual al Manitou afirmau că acestea pot produce MAE cu o înălțime de lucru de până la 28 de metri. Totuși, acest lucru nu demonstrează că acești producători sau alți producători de pe piață nu ar putea produce deloc PEM cu o înălțime de lucru mai mare de 28 metri, în cazul în care ar exista cerere, sau că nu vor începe să le producă în viitorul apropiat. Așa cum Comisia a arătat deja în considerentul 337 din regulamentul provizoriu, faptul că anumite tipuri de produse au fost fabricate în cantități mai reduse nu poate conduce la concluzia că aceste tipuri de produse nu au fost în concurență cu importurile din China, ci acesta a fost mai degrabă efectul importurilor care fac obiectul dumpingului sau al cererii scăzute pentru aceste tipuri de produse. În plus, Comisia a considerat că faptul că, în PI, producătorii din Uniune incluși în eșantion nu au vândut toate tipurile de produse existente pe piață sau că unele tipuri de produse nu au fost vândute deloc în PI de către producătorii din Uniune nu avea niciun impact asupra concluziilor generale privind prejudiciul cauzat industriei Uniunii. - Prin urmare, Comisia a susținut că nu există niciun motiv pentru a exclude vreunul dintre tipurile de produs din definiția produsului și și-a menținut concluziile din considerentul 47 din regulamentul provizoriu.

2.4.3.   Cererea de excludere a secțiunilor de PEM sau, alternativ, de enumerare a acestora în dispozitivul regulamentului

(31)

Ca răspuns la comunicarea constatărilor provizorii, reluat după comunicarea constatărilor finale, CCCME a reiterat faptul că includerea secțiunilor preasamblate sau a secțiunilor gata de asamblare este nejustificată – în absența unei piețe libere a secțiunilor de PEM în Uniune, importurile produsului similar din China nu ar fi putut cauza niciun prejudiciu sau niciun prejudiciu important producătorilor de secțiuni de PEM din Uniune. CCCME a solicitat, de asemenea, Comisiei să enumere în mod explicit secțiunile în cauză (și anume șasiul, șaua de cuplare, mecanismul de ridicare și platforma) în definiția produsului din partea executivă a măsurilor, pentru a asigura coerența punerii în aplicare și pentru a evita orice confuzie cu privire la definiția produsului.

(32)

Comisia a constatat că CCCME nu a prezentat argumente întemeiate suplimentare pentru a exclude secțiunile. Prin urmare, Comisia și-a menținut concluziile menționate în considerentul 52 din regulamentul provizoriu, potrivit cărora secțiunile ar trebui să rămână incluse în definiția produsului.

(33)

Pe de altă parte, Comisia a considerat justificată cererea CCCME de a enumera în mod explicit secțiunile în definiția produsului din partea executivă a măsurilor și a adaptat partea dispozitivă a regulamentului în consecință.

2.4.4.   Cerere de excludere a platformelor elevatoare tip păianjen

(34)

Producătorul-exportator Sinoboom a solicitat ca platformele elevatoare tip păianjen să fie excluse din definiția produsului. Acesta a susținut că platforma elevatoare tip păianjen este un tip foarte special de PEM cu ușă de acces îngustă și cu o greutate și o presiune la sol mai scăzute în comparație cu alte tipuri de PEM. El a susținut că platforma elevatoare tip păianjen poate fi utilizată pe terenuri diferite și în contexte diferite, dar este unică în ceea ce privește capacitatea sa de a încăpea în spații înguste, ceea ce o face deosebit de utilă pentru spațiile interioare, cum ar fi centre comerciale, stadioane, gări, hoteluri și aeroporturi. Sinoboom a susținut, de asemenea, că există o producție foarte mică de astfel de tipuri în Uniune. Sinoboom a considerat, din toate aceste motive, că platformele elevatoare tip păianjen din China nu sunt în concurență cu platformele elevatoare tip păianjen produse în Uniune și că instituirea de taxe asupra importurilor acestora i-ar penaliza atât pe importatori, cât și pe utilizatorii și consumatorii din aval.

(35)

Comisia a considerat că cererea nu este întemeiată. Platformele elevatoare tip păianjen, în pofida particularităților lor, au aceleași caracteristici esențiale ca celelalte tipuri de PEM. Sinoboom însuși a subliniat că există doi producători de platforme elevatoare tip păianjen, ceea ce arată că există o producție de astfel de platforme în Uniune. Mecanismul de ridicare, forma sau faptul că încape în spații înguste nu modifică utilizarea acestei platforme, și anume pentru a le permite lucrătorilor să lucreze la înălțime în condiții de siguranță. Prin urmare, platformele elevatoare tip păianjen importate din China sunt în concurență cu platformele elevatoare tip păianjen produse în Uniune. Afirmația potrivit căreia producția din Uniune nu poate satisface cererea nu a fost susținută de niciun element de probă. Chiar și în acest caz, faptul că industria din Uniune nu poate satisface cererea nu este un criteriu relevant pentru a exclude un tip de produs din definiția produsului; obiectivul instituirii taxelor a fost ca PEM să fie importate la un preț echitabil și nu de a împiedica importurile de platforme elevatoare tip păianjen sau alte PEM. Prin urmare, Comisia a respins afirmația.

2.4.5.   Concluzie privind definiția produsului

(36)

Având în vedere motivele menționate mai sus, Comisia a decis să își mențină concluziile enunțate în considerentul 52 din regulamentul provizoriu.

3.   DUMPINGUL

(37)

În urma comunicării constatărilor provizorii, Comisia a primit observații din partea GC, Dingli, Terex, JLG, Sinoboom și CCCME cu privire la constatările provizorii privind dumpingul.

3.1.   Procedura de stabilire a valorii normale în temeiul articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază

(38)

CCCME și Sinoboom au pus sub semnul întrebării decizia Comisiei de a selecta platformele montate pe camioane ca produs din aceeași categorie generală ca PEM. CCCME a susținut că respingerea unui producător malaysian de macarale ca sursă adecvată pentru stabilirea valorilor de referință ale costurilor VAG și profitului nedistorsionate nu a fost întemeiată. Ambele părți interesate menționate mai sus au subliniat că există diferențe importante între platformele mobile montate pe camioane și PEM, susținând că caracteristicile lor tehnice și procesul de producție sunt diferite de cele ale PEM, ceea ce are un impact major asupra costului lor de producție.

(39)

CCCME a susținut că, în cazul în care Comisia selectează Brazilia, un alt producător de echipamente de ridicare decât Madal Palfinger S.A. („Madal Palfinger”) ar trebui să fie ales ca sursă adecvată pentru stabilirea valorilor de referință ale costurilor VAG și profitului nedistorsionate. Sinoboom a propus un producător de macarale mobile și de macarale pe șenile ca producător brazilian alternativ.

(40)

Nici Comisia, nici părțile interesate nu au putut identifica o țară cu un nivel de dezvoltare economică similar celui din China în care sunt produse PEM. Prin urmare, Comisia a selectat un produs din aceeași categorie generală ca PEM pe baza caracteristicilor definitorii ale produsului care face obiectul investigației, astfel cum se menționează în secțiunea 2 din avizul de deschidere (8), și anume platforme elevatoare mobile, autopropulsate și destinate ridicării persoanelor. Prin urmare, Comisia a exclus macaralele staționare utilizate pentru manipularea materialelor. În ceea ce privește macaralele pe șenile mobile, deoarece definiția produsului care face obiectul investigației exclude în mod explicit echipamentele de manipulare a materialelor (9), acestea nu pot fi considerate produse din aceeași categorie generală ca PEM.

(41)

Platformele mobile montate pe camioane sunt în mod evident mobile și sunt utilizate în principal pentru ridicarea persoanelor. Singura diferență față de PEM este mecanismul lor de propulsie care, în cazul acestora din urmă, este încorporat, în timp ce pentru platformele mobile montate pe camioane, propulsia este asigurată de un vehicul. Comisia și-a reafirmat concluzia din cea de a doua notă privind factorii de producție (denumită în continuare „a doua notă”), potrivit căreia, având în vedere caracteristicile lor definitorii, utilizarea, procesul de producție și materiile prime similare, platformele mobile montate pe camioane se încadrează în aceeași categorie generală ca PEM. Diferențele invocate de CCCME și Sinoboom nu au fost de natură să compenseze similitudinile fundamentale în ceea ce privește caracteristicile definitorii ale celor două produse. Afirmația a fost așadar respinsă.

(42)

Niciun producător de platforme mobile montate pe camioane nu a fost propus de părțile interesate ca sursă adecvată pentru stabilirea valorilor de referință ale costurilor VAG și profitului nedistorsionate. Prin urmare, Madal Palfinger, un producător din Brazilia identificat de Comisie în a doua notă, a fost singura societate luată în considerare pentru o analiză suplimentară.

(43)

CCCME și Sinoboom au susținut că conturile Madal Palfinger nu pot fi considerate fiabile în scopul construirii valorii normale, deoarece aceasta este deținută de o societate cu sediul în UE (Austria), iar unele dintre tranzacțiile cuprinse în conturile sale nu au fost efectuate în cadrul operațiunilor comerciale normale. Cele două părți au făcut referire la notele la conturile din 2023 ale Madal Palfinger, în care se afirmă: „[c]ondițiile economice și politice dificile din LATAM au avut, de asemenea, un impact asupra producției. Capacitatea a fost ajustată în consecință, în special în Brazilia. Relațiile interne de aprovizionare cu unitățile de producție din SUA au fost extinse și procesul de standardizare [...]” (10).

(44)

Comisia a constatat că fiabilitatea tranzacțiilor din conturile Madal Palfinger în scopul construirii valorii normale nu a fost periclitată de ajustarea capacității în cadrul grupului Palfinger menționată în notele la conturile sale financiare pentru 2023, deoarece, în ceea ce privește vânzările și cheltuielile generale și profitul, marea majoritate a tranzacțiilor Madal Palfinger pe piața internă și internațională au rămas fiabile.

(45)

Comisia și-a reafirmat concluzia din considerentul 197 din regulamentul provizoriu, potrivit căreia proprietatea asupra Madal Palfinger este irelevantă pentru investigație. Datele financiare obținute de la Madal Palfinger reflectă tranzacțiile de vânzare efectuate de producătorul brazilian, și nu de proprietarul său european.

(46)

În urma comunicării constatărilor finale, CCCME a reiterat afirmațiile referitoare la lipsa de fiabilitate a conturilor Madal Palfinger din cauza tranzacțiilor intragrup. De asemenea, CCCME a citat o declarație din raportul din 2023 al grupului Palfinger (11) referitoare la Argentina (12) în loc de Brazilia. Aceste afirmații au fost deja abordate în considerentele 44 și 45.

(47)

Prin urmare, se confirmă concluzia din considerentul 58 din regulamentul provizoriu.

3.2.   Valoarea normală

3.2.1.   Existența unor distorsiuni semnificative

(48)

Detaliile privind existența unor distorsiuni semnificative au fost prezentate în secțiunea 3.3 din regulamentul provizoriu.

(49)

După instituirea taxelor provizorii, GC a prezentat, la 29 iulie 2024, un set de observații în care a susținut că: (i) raportul prezintă deficiențe; (ii) articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază este incompatibil cu Acordul antidumping al OMC (denumit în continuare „Acordul privind PAD”); (iii) practicile de investigare ale Comisiei în temeiul articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază sunt incompatibile cu legislația OMC; (iv) Comisia ar trebui să examineze în mod cuprinzător dacă există distorsiuni pe piața țării reprezentative și pe piața proprie. La aceeași dată, CCCME a prezentat observații conform cărora: (i) articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază este incompatibil cu acordurile OMC și cu hotărârea Organului de soluționare a litigiilor al OMC în cauza Uniunea Europeană – Măsurile antidumping instituite asupra biomotorinei din Argentina (13); (ii) nu există distorsiuni semnificative în sensul articolului 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază în sectorul PEM din China.

(50)

Mai precis, GC a susținut că, în primul rând, raportul actualizat perpetuează problema raportului, continuând să facă o evaluare subiectivă, unilaterală și incorectă a economiei de piață a Chinei. În opinia GC, acest lucru se datorează în special faptului că: (a) China a instituit o economie de piață socialistă în conformitate cu propriile realități specifice, iar economia de piață socialistă a Chinei este îmbunătățită și dezvoltată în permanență, piața jucând un rol decisiv în alocarea resurselor, iar GC jucând un rol mai important în stimularea deplină a vitalității economiei. Nu există doar un singur model de economie de piață, economia de piață ar trebui să fie indisolubil legată de istoria, cultura și realitățile fiecărei țări; (b) conținutul raportului actualizat este incorect, unilateral și se abate grav de la realitatea obiectivă, utilizând avantajele concurențiale legitime ale industriilor chineze și diferențele instituționale normale dintre China și Europa ca bază pentru a stabili dacă există distorsiuni semnificative ale pieței, evitând complet întrebarea dacă există distorsiuni semnificative ale pieței în cadrul UE; (c) Comisia a emis documente de lucru ale serviciilor Comisiei doar privind China și Rusia, ceea ce ridică suspiciuni că acest lucru se datorează unor considerente politice, conducând la preocupări cu privire la tratamentul pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate („MFN”); (d) Comisia acceptă afirmațiile privind distorsiunile semnificative formulate de industriile interne, utilizând raportul (actualizat) ca principal element de probă și oferind astfel avantaje industriilor din UE. Pe baza raportului, Comisia decide să deschidă proceduri, să desfășoare investigații și să formuleze concluzii, ceea ce conduce la o analiză mai favorabilă a elementelor de probă aduse de industriile UE, o practică incompatibilă cu principiile juridice de bază ale echității și justiției.

(51)

Comisia nu a fost de acord cu aceste afirmații. Având în vedere că particularitățile istorice și culturale chineze se află efectiv în afara contextului analizei distorsiunilor semnificative în temeiul articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază, raportul actualizat – care este un document cuprinzător bazat pe dovezi obiective ample, inclusiv legislație, reglementări și alte documente strategice oficiale publicate de autoritățile chineze, rapoarte ale unor organizații internaționale, studii academice și articole elaborate de cercetători, precum și alte surse independente fiabile – se axează pe cazuri care indică existența unor distorsiuni în sensul articolului 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază. Distorsiunile relevante au fost descrise în detaliu în secțiunile 3.3.2-3.3.8 din regulamentul provizoriu, ținând seama nu numai de raportul actualizat, ci de întregul set de elemente de probă din dosar, iar GC nu a adăugat nicio informație specifică care să pună sub semnul întrebării această analiză. Dimpotrivă, în ceea ce privește afirmația GC potrivit căreia piața joacă un rol decisiv în alocarea resurselor în cadrul modelului economiei de piață socialiste, Comisia a subliniat că și cele mai recente documente strategice chineze relevante demonstrează lipsa unei astfel de alocări a resurselor bazate pe piață. În mod concret, Rezoluția Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez („PCC”) referitoare la aprofundarea în continuare a reformei cuprinzătoare pentru a promova modernizarea Chinei, adoptată în cadrul celei de a treia sesiuni plenare a celui de al 20-lea Comitet Central al PCC din 18 iulie 2024 („rezoluția celei de a treia sesiuni plenare”), afirmă fără echivoc că marxism-leninismul este filosofia care stă la baza politicii economice a GC și se angajează în mod explicit să aplice politici care contravin alocării resurselor pe baza principiilor pieței (14).

(52)

În ceea ce privește afirmația GC referitoare la încălcarea clauzei națiunii celei mai favorizate, Comisia a reamintit că, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (6a) litera (c) din regulamentul de bază, se întocmește un raport de țară numai în cazul în care Comisia are indicii bine întemeiate în ceea ce privește posibila existență a unor distorsiuni semnificative într-o anumită țară sau într-un anumit sector din țara respectivă. La momentul intrării în vigoare a dispozițiilor de la articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază, în 2017, Comisia dispunea de astfel de indicii privind existența unor distorsiuni semnificative în cazul Chinei. De asemenea, Comisia a publicat un raport privind distorsiunile din Rusia în 2020 și a actualizat raportul privind China în 2024. Dacă va fi cazul, pot urma și alte rapoarte. În plus, Comisia a reamintit că rapoartele nu sunt obligatorii pentru aplicarea articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază. Articolul 2 alineatul (6a) litera (c) din regulamentul de bază descrie condițiile în care Comisia poate emite rapoarte de țară și, în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (d) din regulamentul de bază, reclamanții nu sunt obligați să utilizeze raportul, iar existența unui raport de țară nu constituie o condiție pentru deschiderea unei investigații în temeiul articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază. În conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (e) din regulamentul de bază, o bază suficientă pentru deschiderea investigației este ca reclamanții să aducă suficiente elemente de probă din care să reiasă existența unor distorsiuni semnificative într-o țară și ca acestea să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază. Prin urmare, normele privind distorsiunile semnificative specifice fiecărei țări se aplică tuturor țărilor, fără nicio distincție și indiferent de existența unui raport de țară. Ca atare, prin definiție, normele privind distorsiunile specifice țărilor nu încalcă clauza națiunii celei mai favorizate.

(53)

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia, prin publicarea de rapoarte privind distorsiunile, Comisia ar oferi avantaje industriilor UE, Comisia și-a reiterat poziția potrivit căreia raportul (actualizat) este un document bazat pe dovezi (a se vedea considerentul 51 de mai sus). Raportul a fost depus la dosarul investigației, astfel încât orice parte interesată să aibă numeroase posibilități de a prezenta obiecții, completări sau observații cu privire la faptele și la elementele de probă pe care se bazează. Astfel cum s-a menționat în considerentul 55 din regulamentul provizoriu, GC a ales să nu prezinte argumente sau elemente de probă care să contrazică sursele incluse în raport. În consecință, nu practica Comisiei este incompatibilă cu principiile juridice de bază ale echității și justiției, ci mai degrabă GC a fost cel care nu a făcut uz de drepturile sale procedurale.

(54)

În al doilea rând, GC a susținut că articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază nu este compatibil cu dreptul OMC, deoarece: (a) conceptul de distorsiuni semnificative nu există în Acordul antidumping al OMC („Acordul privind PAD”). În schimb, articolul 2.2 din Acordul privind PAD conține o listă exhaustivă a situațiilor în care valoarea normală se poate stabili utilizând fie valoarea normală construită, fie metodologia prețului de export către o țară terță. O „distorsiune semnificativă a pieței” nu se încadrează în niciuna dintre aceste situații; (b) articolul 2.2 din Acordul privind PAD impune ca valoarea normală să fie construită utilizând costul de producție din țara de origine plus o sumă rezonabilă pentru cheltuielile administrative, costurile de vânzare și cele generale și pentru profituri. Articolul 2.2.1.1 din Acordul privind PAD clarifică, de asemenea, că costurile se calculează pe baza evidențelor exportatorului sau producătorului care face obiectul investigației, cu condiția ca aceste evidențe să fie ținute în conformitate cu principiile contabile general acceptate în țara exportatoare și să reflecte în mod rezonabil costurile de producție și de distribuție aferente produsului care face obiectul investigației. Prin urmare, articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază depășește normele OMC pentru utilizarea valorii normale construite.

(55)

Aceste argumente nu au putut fi acceptate. Comisia a considerat că dispoziția de la articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază este pe deplin coerentă cu obligațiile Uniunii Europene în cadrul OMC, inclusiv cu posibilitățile pentru construirea valorii normale prevăzute la articolul 2.2 din Acordul privind PAD. Astfel cum a fost clarificat în mod explicit de organul de apel al OMC în cauza DS473 (15), legislația OMC permite utilizarea datelor dintr-o țară terță, ajustate în mod corespunzător, atunci când această ajustare este necesară și justificată. Comisia a remarcat în acest sens că, odată ce se stabilește că, din cauza existenței unor distorsiuni semnificative în țara exportatoare în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază, nu este adecvat să se folosească prețurile și costurile interne din țara exportatoare, valoarea normală se construiește pe baza unor prețuri sau valori de referință nedistorsionate dintr-o țară reprezentativă adecvată, pentru fiecare producător-exportator, în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază. Aceeași dispoziție din regulamentul de bază permite, de asemenea, utilizarea costurilor interne în cazul în care s-a stabilit în mod cert că acestea nu sunt distorsionate. În acest context, producătorii-exportatori au avut posibilitatea de a furniza elemente de probă în sprijinul faptului că costurile lor VAG individuale și/sau alte costuri ale factorilor de producție nu sunt distorsionate. Cu toate acestea, în secțiunile 3.3.2-3.3.8 din regulamentul provizoriu, Comisia a stabilit existența unor distorsiuni în sectorul PEM din China și nu a existat nicio dovadă cu privire la faptul că factorii de producție ai producătorilor-exportatori individuali sunt nedistorsionați. Prin urmare, indiferent dacă evidențele contabile ale societăților chineze au fost sau nu păstrate în conformitate cu principiile contabile general acceptate din China sau dacă evidențele reflectă sau nu în mod rezonabil costurile asociate cu producția și vânzarea produsului care face obiectul investigației originar din China, acest fapt nu este de natură să afecteze concluzia privind aplicarea metodologiei în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază.

(56)

În al treilea rând, GC a susținut că practicile de investigare ale Comisiei sunt incompatibile cu normele OMC, în măsura în care Comisia nu a examinat dacă evidențele exportatorilor chinezi erau conforme cu principiile contabile general acceptate ale țării exportatoare sau dacă reflectau în mod rezonabil costurile de producție și de vânzare ale produsului care face obiectul investigației, ci a respins evidențele exportatorilor chinezi pe motivul unei presupuse distorsiuni semnificative a pieței, fapt care este incompatibil cu articolul 2.2.1.1 din Acordul antidumping al OMC și cu constatările Organului de apel în cauza DS473 și ale grupului special în cauza DS494, care au subliniat că, în conformitate cu articolul 2.2.1.1 din Acordul privind PAD, atât timp cât evidențele ținute de producător reflectă în mod corect și fiabil toate costurile suportate efectiv și sunt efectiv asociate cu producția și vânzarea produsului în cauză, trebuie să se considere că ele „reflectă în mod rezonabil costurile asociate producției și vânzării produsului în cauză”, iar autoritatea de investigație trebuie să utilizeze evidențele respective pentru a stabili costurile de producție ale întreprinderii care face obiectul investigației. Prin urmare, GC a invitat Comisia să își corecteze practica pentru a o alinia la aceste cerințe ale OMC.

(57)

Comisia a fost nevoită să respingă aceste afirmații. În ceea ce privește conformitatea evidențelor exportatorilor chinezi cu principiile contabile general acceptate, acest argument a fost deja abordat în considerentele 54-56 de mai sus. Totodată, în ceea ce privește cauza DS494, Comisia a reamintit că atât UE, cât și Federația Rusă au contestat constatările grupului special, care nu sunt definitive și, în consecință, în conformitate cu jurisprudența consacrată a OMC, nu au niciun statut juridic în cadrul sistemului OMC, deoarece nu au fost aprobate de Organul de soluționare a litigiilor printr-o decizie a membrilor OMC. În orice caz, raportul grupului special din litigiul respectiv a considerat în mod specific că dispozițiile articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază sunt în afara domeniului de aplicare al litigiului.

(58)

În al patrulea rând, GC a susținut că Comisia a acceptat datele țării reprezentative și le-a utilizat pentru a înlocui costul producătorilor chinezi fără a evalua în mod cuprinzător dacă există vreo distorsiune semnificativă în Brazilia, în conformitate cu cele șase criterii prevăzute la articolul 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază. În opinia GC, Comisia ar trebui să ia inițiativa de a investiga și de a dovedi existența unor distorsiuni în țările reprezentative, în loc să aștepte în mod pasiv ca părțile implicate în cauza respectivă să prezinte elemente de probă. În plus, în pofida observațiilor producătorilor-exportatori chinezi legate de măsurile antidumping și/sau compensatorii privind materialele siderurgice din Brazilia, Comisia nu a investigat dacă respectivele măsuri restrictive privind importurile din Brazilia au distorsionat prețurile producătorilor brazilieni relevanți, ci a respins în mod arbitrar argumentele producătorilor-exportatori chinezi. Tot în legătură cu datele privind costurile din Brazilia, GC a considerat că, întrucât Comisia a constatat existența unor distorsiuni semnificative care afectează produsele întreprinderilor chineze pe baza tranzacțiilor intragrup, Comisia ar fi trebuit, de asemenea, în momentul selectării întreprinderilor reprezentative, să investigheze și să demonstreze dacă prețurile întreprinderilor selectate din Brazilia nu sunt „distorsionate” din cauza tranzacțiilor intragrup. În plus, GC a susținut că Comisia ar trebui să examineze în mod cuprinzător dacă există distorsiuni pe piața internă a UE. GC consideră că există efectiv astfel de distorsiuni, de exemplu, din cauza faptului că instituțiile UE și statele membre au adoptat o varietate de abordări similare cu cele ale Chinei pentru a-și orienta economiile și industriile, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, emiterea de orientări din partea autorităților, solicitarea ca sistemul financiar, în special băncile comerciale, să își asume o responsabilitate socială, punerea în aplicare a unor programe de sprijin economic și formularea de politici energetice care încurajează și ghidează sectorul energetic.

(59)

Comisia a considerat că aceste argumente nu sunt corecte. În ceea ce privește evaluarea datelor din țara reprezentativă, Comisia a reamintit că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, Comisia procedează la construirea valorii normale pe baza altor date decât prețurile și costurile interne (cu excepția cazului în care se stabilește în mod clar că aceste costuri nu sunt distorsionate) din țara exportatoare, numai în cazul în care stabilește că aceste date sunt adecvate pentru a reflecta prețuri și costuri nedistorsionate. În acest proces, Comisia are obligația de a utiliza numai date nedistorsionate. În această privință, fără a aștepta în mod pasiv, Comisia efectuează propria analiză și invită părțile interesate să transmită observații privind sursele propuse pentru stabilirea valorii normale în etapele inițiale ale investigației, și anume prin intermediul notelor privind sursele nedistorsionate pe care intenționează să le utilizeze, publicate la începutul procedurii. Decizia finală a Comisiei privind datele nedistorsionate care ar trebui să fie utilizate pentru a calcula valoarea normală ține seama pe deplin de toate observațiile primite de la părți, precum și de cercetările proprii ale Comisiei. Toate aspectele relevante ale analizei sunt descrise în detaliu în secțiunea 3.4. din regulamentul provizoriu, inclusiv în considerentul 199 privind tranzacțiile intragrup și în considerentul 201 referitor la măsurile antidumping și compensatorii din Brazilia. În ceea ce privește presupusele distorsiuni din UE, Comisia a subliniat deja, ca răspuns la un argument similar invocat de CCCME, în considerentul 179 din regulamentul provizoriu, că politicile UE nu sunt relevante în contextul unei evaluări efectuate în temeiul articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază. Comisia a reiterat că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază, impactul potențial al unuia sau al mai multora dintre elementele cu efect de distorsionare enumerate în dispoziția respectivă este analizat pe baza prețurilor și a costurilor din țara exportatoare. Structura costurilor și mecanismele de formare a prețurilor de pe alte piețe, de exemplu din UE, nu sunt incluse în această analiză.

(60)

În ceea ce privește argumentele invocate de CCCME, în primul rând, asociația și-a reiterat afirmația anterioară potrivit căreia nici Acordul privind PAD, nici Protocolul de aderare a Chinei la OMC, nici hotărârea OSL nu permit Comisiei să se abată de la metodologia generală de stabilire a valorii normale de la articolul 2.2.1 din Acordul privind PAD, și anume utilizând costurile și prețurile producătorului-exportator sau cele existente în țara exportatoare, pe motiv că se constată existența unor distorsiuni semnificative în țara exportatoare. CCCME a susținut că argumentul său în acest sens, prezentat la 3 ianuarie 2024, nu a primit un răspuns din partea Comisiei.

(61)

Având în vedere că argumentul CCCME este în mare măsură identic cu cel invocat de GC și abordat în considerentele 54-57 de mai sus, Comisia a făcut trimitere la poziția sa prezentată în considerentele respective.

(62)

În al doilea rând, în ceea ce privește presupusa lipsă a unor distorsiuni semnificative în sectorul PEM din China, CCCME a susținut că: (a) în ultimii șapte ani, China și-a deschis sistemul financiar și a primit favorabil investițiile străine pe teritoriul său, inclusiv din partea producătorilor americani și europeni de PEM; (b) China a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește consolidarea protecției proprietății intelectuale și a realizat, de asemenea, reforme importante ale cadrului întreprinderilor de stat, reducând supracapacitățile și sporind competitivitatea acestora; (c) cel de al 14-lea plan cincinal se referă numai la sectorul utilajelor de construcții, în timp ce sectorul PEM, și anume industria platformelor de lucru aeriene, nici măcar nu este menționat în planul respectiv. Faptul că PEM sunt utilizate frecvent în contextul lucrărilor de construcții nu justifică, în opinia CCCME, abordarea Comisiei de a considera sectorul PEM ca făcând parte din industria utilajelor de construcții; (d) raționamentul Comisiei privind prezența statului în cadrul firmelor este ipocrit, deoarece niciuna dintre societățile menționate de Comisie, cum ar fi XCMG sau Liugong, nu este inclusă în eșantionul prezentei investigații și, prin urmare, nu reprezintă forța principală a industriei chineze. În plus, în cazul în care Comisia consideră că participația statului în cadrul producătorilor de PEM reprezintă motivul denaturării pieței, Comisia ar trebui, de asemenea, să concluzioneze că statele membre ale UE, cum ar fi Franța, Germania sau Polonia, denaturează, la rândul lor, piața prin deținerea de acțiuni ale societăților cotate la bursă.

(63)

Comisia nu a putut accepta aceste argumente. CCCME nu a furnizat niciun element de probă specific care să infirme analiza Comisiei din secțiunile 3.3.2, 3.3.5 și 3.3.7 din regulamentul provizoriu, iar o simplă afirmație că investițiile străine sunt binevenite în China sau că au fost efectuate reforme ale cadrului întreprinderilor de stat nu poate modifica evaluarea Comisiei în acest sens. În plus, Comisia a subliniat că o serie de documente strategice recente ale Chinei, cum ar fi rezoluția celei de a treia sesiuni plenare, demonstrează că procesul de reformă a IDS vizează în primul rând consolidarea prezenței IDS în industriile strategice (16). În ceea ce privește faptul că sectorul PEM nu este menționat în mod specific în cel de al 14-lea plan cincinal, Comisia a descris în considerentele 130-138 din regulamentul provizoriu sistemul chinez de planificare care stabilește prioritățile și obiectivele pentru autoritățile centrale, provinciale și locale, inclusiv modul în care sistemul respectiv, chiar dacă sectorul PEM nu este menționat în mod specific în cel de al 14-lea plan cincinal național, conține dispoziții explicite pentru produsul în cauză la nivel local sau regional. În ceea ce privește faptul că statele UE dețin acțiuni în cadrul unor societăți, Comisia a subliniat deja lipsa de relevanță a acestui argument în considerentul 59 de mai sus. În plus, Comisia a precizat, de asemenea, în considerentele 107-111 și 171 din regulamentul provizoriu că controlul exercitat de stat asupra producătorilor chinezi de PEM în cauză depășește cu mult proprietatea și constituie o distorsiune semnificativă în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (b) prima liniuță din regulamentul de bază.

(64)

În urma comunicării constatărilor finale, CCCME și-a reiterat afirmațiile referitoare la incompatibilitatea articolului 2 alineatul (6a) cu Acordul OMC. Aceste afirmații au fost deja abordate în considerentele 51-61.

(65)

În lumina celor de mai sus, Comisia și-a confirmat concluziile formulate în secțiunea 3.3. din regulamentul provizoriu.

3.2.2.   Țara reprezentativă

(66)

În urma comunicării constatărilor provizorii, CCCME a susținut că, având în vedere că nu există nicio altă țară cu un nivel de dezvoltare economică similar cu cel al Chinei și care produce PEM, Comisia ar fi trebuit să selecteze o altă țară decât Brazilia care produce un produs similar aparținând aceleiași categorii generale. CCCME și-a reiterat propunerea de a selecta Malaysia ca țară reprezentativă alternativă.

(67)

În considerentul 60 din regulamentul provizoriu, Comisia a respins deja această afirmație, adăugând elemente suplimentare în considerentul 41 de mai sus.

(68)

Concluziile la care s-a ajuns în considerentul 203 din regulamentul provizoriu au fost confirmate.

3.2.3.   Costurile și valorile de referință nedistorsionate

3.2.3.1.   Factorii de producție

(69)

Sinoboom a susținut că utilizarea Global Trade Atlas (GTA) (17) a condus la un rezultat nerezonabil pentru anumiți factori de producție, cum ar fi motoarele și alte materiale (18), în legătură cu care Sinoboom a susținut că există diferențe substanțiale de preț între propriile costuri și valoarea de referință. Societatea a susținut că, pentru a obține valori de referință nedistorsionate pentru acestea, Comisia ar trebui să utilizeze datele raportate de Sinoboom sau o metodă alternativă.

(70)

Comisia a considerat că datele Sinoboom fac obiectul distorsiunilor semnificative stabilite pentru RPC, în conformitate cu secțiunea 3.2.1 de mai sus și cu considerentele 64-185 din regulamentul provizoriu. Prin urmare, acestea nu puteau fi utilizate la calcularea valorii normale construite în temeiul articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază. În consecință, Comisia a respins, de asemenea, afirmația potrivit căreia existența unor diferențe între prețurile distorsionate ale factorilor de producție utilizați de societate și prețurile de referință extrase din GTA demonstrează că prețurile din GTA sunt „nereprezentative”.

(71)

Sinoboom a susținut că codurile SA selectate de Comisie pentru anumiți factori de producție diferă de cele raportate în cursul verificării răspunsului său la chestionar. Societatea a solicitat utilizarea codurilor SA raportate.

(72)

Comisia a revizuit valorile de referință pentru factorii de producție menționați în considerentul 71 pentru a asigura coerența cu codurile SA raportate de Sinoboom. Cu toate acestea, Comisia a observat că utilizarea unor coduri SA alternative necesită uneori utilizarea unei unități de măsură diferite. Comisia a convertit valorile de referință respective pe baza tabelului de conversie furnizat de societate. Codurile SA utilizate, împreună cu ajustările, au fost comunicate societății Sinoboom.

(73)

Sinoboom a susținut că, pentru anumiți factori de producție, prețurile au fost exprimate în unități de măsură diferite în comunicarea constatărilor provizorii față de cele raportate pentru materialele corespunzătoare în răspunsul la chestionar. Societatea a susținut că o schimbare a unității de măsură poate crea distorsiuni evidente în construirea valorii normale a Sinoboom, deoarece aceste valori de referință vor fi aplicate ratelor de consum de materiale calculate pe baza unor unități de măsură diferite. Rezultatul a fost o „neconcordanță a informațiilor privind costurile”, invocată de Sinoboom. Societatea a susținut că, în cazul acestor factori de producție, Comisia ar fi trebuit să recurgă la o bază de date alternativă.

(74)

Comisia a considerat că afirmația este nefondată și a respins argumentul potrivit căruia ar trebui să recurgă la o bază de date alternativă, deoarece a asigurat utilizarea corectă a unei unități de măsură echivalente în conformitate cu cea raportată de Sinoboom, bazându-se pe unitatea secundară (19) raportată în GTA. Atunci când acest lucru a fost justificat de particularitățile anumitor factori de producție, Comisia a utilizat o unitate de măsură alternativă și a convertit valoarea de referință în consecință.

(75)

Sinoboom a susținut că existau inconsecvențe în ceea ce privește prețurile factorilor de producție în diferite anexe la documentul de informare prealabilă pentru patru factori de producție (20). Prețul unitar de referință indicat în anexa 4.1 și cel din anexa 2.2 la documentul de informare prealabilă sunt diferite. Sinoboom a solicitat Comisiei să reexamineze discrepanța și să o corecteze.

(76)

În etapa definitivă, Comisia a prezentat o nouă anexă 4.1 care corectează eroarea materială și neconcordanța rezultată între prețurile factorilor de producție.

(77)

Dingli a susținut că Comisia a utilizat o valoare de referință greșită pentru un factor de producție care reprezintă o parte semnificativă din costul său. Societatea a sugerat utilizarea unei alte valori de referință.

(78)

După analizarea acestei afirmații, Comisia a acceptat-o. În consecință, Comisia a recalculat valoarea normală pentru societate, ceea ce a dus la scăderea acesteia.

(79)

Terex a observat că, pentru a corecta o eroare materială comisă de Comisie, prețurile a doi factori de producție (21) ar trebui modificate. Societatea a susținut că, în etapa provizorie, din cauza unei erori materiale, Comisia a scris greșit un factor de producție și a utilizat o valoare de referință greșită pentru un altul.

(80)

Comisia a recunoscut eroarea materială și a acceptat afirmația referitoare la primul factor de producție, corectând valoarea de referință în consecință. În ceea ce privește afirmația referitoare la al doilea factor de producție, Comisia a respins-o și a clarificat faptul că valoarea de referință utilizată s-a bazat pe unitatea secundară publicată în GTA. Prin urmare, Comisia a ajustat valoarea normală.

(81)

CCCME a susținut din nou că gruparea materialelor care reprezintă mai puțin de 1 % din costul total de producție în categoria consumabilelor este inadecvată, susținând că, pentru unii producători incluși în eșantion, acești factori de producție pot reprezenta până la o cincime din costul total de producție.

(82)

Comisia a observat că CCCME nu a contestat practica sa constantă de a exprima consumabilele ca procent din materiile prime pe baza datelor privind costurile raportate de producători. Întrucât principalele elemente de cost, cum ar fi motoarele, bateriile, supapele, pneurile și hamurile, reprezentând peste 80 % din totalul factorilor de producție, nu au fost grupate, metodologia utilizată a fost considerată adecvată. În plus, Comisia a considerat că numărul de factori de producție era excepțional de ridicat, de până la 200 de elemente, astfel încât identificarea valorilor de referință pentru fiecare dintre aceștia ar fi sporit inutil complexitatea investigației și nu ar fi condus la un rezultat diferit, având în vedere distorsiunile generale aplicabile pe piața din RPC. Comisia a observat că unul dintre producătorii-exportatori incluși în eșantion a grupat el însuși factorii de producție în răspunsul său la chestionar. Pe această bază, afirmația a fost respinsă.

(83)

În urma comunicării constatărilor finale, Dingli a susținut că valoarea de referință pentru doi factori de producție (22) trebuie corectată.

(84)

În cazul primei valori de referință, Dingli a prezentat elemente de probă care dovedesc că factorul de producție utilizat în procesul său de producție se încadra la un cod vamal diferit de cel utilizat de Comisie. Comisia a acceptat această afirmație și a modificat valoarea de referință. Noua valoare de referință a fost comunicată societății Dingli. Cu toate acestea, în cazul celei de a doua valori de referință, nu a fost furnizat niciun element de probă în sprijinul afirmației. Prin urmare, Comisia a respins afirmația.

3.2.3.2.   Materii prime

(85)

CCCME a solicitat Comisiei să comunice tuturor părților interesate datele GTA inițiale extrase din baza de date pentru valorile de referință braziliene, indicând corelarea automată efectuată de algoritm între codurile vamale din diferite jurisdicții, utilizate pentru a calcula valoarea nedistorsionată a materiilor prime.

(86)

Cererea a fost acceptată, iar Comisia a inclus datele solicitate în comunicarea către părțile interesate.

(87)

În urma comunicării constatărilor finale, CCCME a susținut că datele GTA comunicate în conformitate cu considerentul 86 nu erau suficiente pentru a-și exercita dreptul la apărare. Comisia a respins afirmația, întrucât datele comunicate au permis tuturor părților interesate să vadă ce metodologie, ce valori de referință și ce valori au fost utilizate.

(88)

Sinoboom a susținut că, pentru componentele achiziționate pe piața internă, Comisia ar trebui să utilizeze prețurile FOB deducând costurile de transport, asigurare etc. din prețul CIF, astfel cum apare în GTA. Sinoboom a achiziționat materii prime și alți factori de producție de pe piața internă, ceea ce a dus la prețuri FOB care nu includ costuri de transport maritim, de asigurare și taxe de import. Prețurile de import din GTA utilizate de Comisie includ costuri de transport maritim, de asigurare și, în unele cazuri, taxe de import.

(89)

Comisia a utilizat costurile de producție și de vânzare corespunzătoare dintr-o țară reprezentativă adecvată cu un nivel de dezvoltare economică similar cu cel al Chinei pentru construirea valorii normale, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază (23). Aceste prețuri, extrase din GTA, includ transportul, asigurarea și taxele și au fost considerate corespunzătoare costurilor de producție din țara reprezentativă. În plus, Comisia observă că faptul că producătorii-exportatori chinezi achiziționează din surse interne anumite materii prime pentru fabricarea de PEM nu înseamnă că producătorii brazilieni achiziționează, de asemenea, aceeași materie primă de pe piața internă braziliană. Comisia a respins argumentul.

3.2.3.3.   Forța de muncă

(90)

Dingli și CCCME au afirmat din nou că pentru calcularea costurilor forței de muncă ar trebui utilizată versiunea 1.1 a tabelului cu statistici privind forța de muncă din cadrul Pesquisa Industrial Anual („PIA”) din Brazilia (24) în locul tabelului PIA 2.2 (25), deoarece datele din sectorul industrial 28.22 care acoperă fabricarea de utilaje, echipamente și echipamente pentru transportul și ridicarea încărcăturilor și a persoanelor, împreună cu datele legate în mod specific de activitățile de producție, sunt disponibile în acesta.

(91)

Afirmația a fost respinsă în considerentul 223 din regulamentul provizoriu, pe motiv că tabelul 2.2 din PIA furnizează date privind categorii mult mai specifice de întreprinderi. Dingli și CCCME au furnizat dovezi conform cărora această distincție este posibilă și atunci când se utilizează tabelul 1.1 din PIA, astfel că afirmația a fost acceptată. Comisia a revizuit calculul costurilor forței de muncă utilizând datele din tabelul 1.1 din PIA pentru anul 2022.

(92)

CCCME a reiterat afirmația potrivit căreia Comisia ar trebui să limiteze costurile cu asigurările sociale la contribuțiile la Instituto Nacional do Seguro Social („INSS”) și la Fundo de Garantia do Tempo de Serviço („FGTS”), deoarece în nota 17 la situațiile financiare ale Madal Palfinger (26) numai contribuțiile la INSS și FGTS au fost luate în considerare în scopul calculării contribuțiilor la asigurările sociale.

(93)

În considerentul 225 din regulamentul provizoriu, Comisia a respins în mod provizoriu aceeași afirmație, întrucât investigația a arătat că în Brazilia există și alte tipuri de contribuții la asigurările sociale, iar ratele acestora pot varia. CCCME nu a prezentat niciun element de fond suplimentar care să arate că, contrar concluziei provizorii a Comisiei din considerentul 225 din regulamentul provizoriu, nu există alte contribuții la asigurările sociale în Brazilia decât cele la INSS și FGTS. Comisia a confirmat respingerea afirmației.

(94)

În urma comunicării constatărilor finale, CCCME și-a reiterat afirmația potrivit căreia numai contribuțiile la INSS și FGTS ar trebui să fie luate în considerare la calcularea contribuției la asigurările sociale. Această afirmație a fost deja abordată în considerentul 93.

(95)

Dingli a susținut că numai contribuțiile sociale plătite de angajator pentru personalul de producție ar trebui luate în considerare la calcularea costului forței de muncă, iar contribuțiile sociale plătite de restul personalului ar trebui scăzute. Alocarea contribuțiilor ar trebui să se bazeze pe raportul dintre salariul total al personalului de producție și cel al restului personalului.

(96)

Comisia a constatat că argumentul Dingli este întemeiat, deoarece numai costurile legate de fabricarea produsului care face obiectul investigației ar trebui luate în considerare la calcularea valorii de referință pentru costurile forței de muncă și a recalculat în consecință valoarea contribuțiilor sociale.

(97)

În urma comunicării constatărilor finale, Dingli a susținut că, deși Comisia a acceptat afirmația menționată în considerentul 96, recalcularea cuantumului contribuțiilor sociale nu reflecta acest lucru.

(98)

Comisia a respins afirmația deoarece contribuțiile sociale au fost recalculate după publicarea măsurilor provizorii. Comisia a calculat valoarea contribuțiilor și le-a împărțit la numărul de angajați din producție, fără a lua efectiv în considerare persoanele care nu sunt implicate în producție.

(99)

Dingli a subliniat că, atunci când a convertit costul orar al forței de muncă din real brazilian („BRL”) în yuan chinezesc („CNY”), Comisia nu a aplicat cursul de schimb pentru 2021. În calculele provizorii, cursul de schimb utilizat pentru conversia BRL în euro („EUR”) se referă la anul 2022; cursul de schimb utilizat pentru conversia EUR în CNY se referă la PI. În etapa definitivă, pentru a ajunge la costurile orare ale forței de muncă în PI, Comisia a aplicat indicele costului forței de muncă pentru 2023 la cele mai recente date disponibile din 2022. Costul forței de muncă rezultat a fost apoi convertit în CNY utilizând cursurile de schimb din PI.

(100)

Comisia a respins afirmația potrivit căreia ar trebui să aplice cursul de schimb din 2021, deoarece acesta a devenit irelevant în etapa definitivă, întrucât au fost utilizate date din 2022.

(101)

În urma comunicării constatărilor finale, Dingli a susținut că, prin ajustarea costurilor forței de muncă din Brazilia din 2022 la cifrele din 2023 și prin conversia acestora în RMB utilizând cursul de schimb aplicabil în PI, Comisia a contabilizat de două ori inflația. Dingli a susținut că fie cursurile de schimb pentru PI ar trebui utilizate fără ajustare, fie, în cazul în care se efectuează o ajustare, atunci ar trebui utilizate cursurile de schimb din 2022.

(102)

Comisia a respins afirmația, deoarece Dingli nu a demonstrat că variația indicelui costului forței de muncă între 2022 și 2023 a fost legată exclusiv de inflație. Indicele costului forței de muncă din Brazilia nu indică variația valorii salariilor, ci costul total al angajării forței de muncă pe o bază orară, care poate fi influențat de alți factori decât inflația. În plus, ajustarea paralelă a indicelui din 2022 și utilizarea cursului de schimb din PI nu au condus, prin urmare, la o dublă contabilizare. Dimpotrivă, ajustările au asigurat faptul că valoarea de referință reflecta costul forței de muncă de plătit în PI pe baza informațiilor disponibile.

(103)

În urma comunicării constatărilor finale, CCCME a susținut că Comisia a utilizat în mod eronat indicele prețurilor de consum pentru a ajusta costul forței de muncă din 2022 la cel din PI. Potrivit CCCME, utilizarea indicelui venitului mediu era mai adecvată.

(104)

Comisia a utilizat prețul mediu național de consum din PI, derivat din statisticile Instituto Brasileiro de Geografia e Estatística (27) (IBGE) pentru a indexa costurile forței de muncă. CCCME nu a prezentat elemente de probă care să arate de ce această metodologie nu este corectă. În consecință, afirmația a fost respinsă.

(105)

În urma comunicării constatărilor finale, CCCME a susținut că metodologia de calcul al orelor de lucru anuale este greșită. Comisia, în loc să înmulțească numărul mediu de ore săptămânale lucrate efectiv pentru categoria de activități economice 28, fabricarea de mașini și echipamente, obținut de la ILOSTAT, cu numărul total de săptămâni dintr-un an calendaristic, a calculat mai întâi orele de lucru zilnice prin împărțirea orelor săptămânale la 5 zile lucrătoare pe săptămână și apoi a înmulțit orele de lucru zilnice astfel calculate cu 220 de zile lucrătoare care se presupune că sunt disponibile pe an.

(106)

Comisia a făcut trimitere la calculele puse la dispoziția părților interesate, care detaliază modul în care a fost calculată valoarea de referință referitoare la costul forței de muncă. În mod concret, Comisia a utilizat costurile anuale totale ale forței de muncă per angajat pentru societățile cu peste 30 de angajați și le-a ajustat utilizând media indicelui național al prețurilor de consum din anul 2022 în raport cu media din PI. Pentru a calcula numărul mediu săptămânal de ore lucrate în Brazilia pentru anul 2022 în acest sector (ISIC nivelul 2 activitate 28) au fost utilizate statisticile OIM. Costul mediu anual per angajat legat de producție (indexat) a fost împărțit la media orelor săptămânale menționată, obținându-se astfel valoarea costului forței de muncă. Pe această bază și în absența unor observații mai specifice, afirmația a fost respinsă. Pe baza celor de mai sus, Comisia a stabilit costul orar al forței de muncă la 70,60 CNY în țara reprezentativă.

3.2.3.4.   Energie electrică și gaze naturale

(107)

CCCME și Dingli au reiterat afirmația potrivit căreia Comisia ar trebui să scadă TVA de 17,5 % din costul energiei electrice și al gazelor și au făcut trimitere la practica recentă a Comisiei în care această afirmație a fost acceptată.

(108)

Comisia a acceptat afirmația și a scăzut valoarea TVA din costul energiei electrice și al gazelor naturale, deoarece a constatat că societățile braziliene aveau dreptul la credite fiscale pentru ICMS (28) pentru energia electrică și gazele utilizate pentru producția industrială.

(109)

În urma comunicării constatărilor finale, CMAE a susținut că Comisia ar trebui să utilizeze ratele ICMS aplicabile pentru gaze și energie electrică în statul Rio Grande do Sul, unde se află Madal Palfinger.

(110)

Comisia a stabilit că fiecare marfă, atunci când este transportată într-un alt stat din Brazilia, are propria rată ICMS în funcție de originea sa. Ratele ICMS din Rio Grande do Sul pentru gaze și energie electrică, care proveneau dintr-o rețea națională, nu au fost considerate așadar relevante pentru acești factori de producție. În plus, dovezile CMAE prezentate în sprijinul afirmației potrivit căreia ICMS pentru energie electrică a fost de 17 % au indicat că, în 2024, această rată nu era aplicabilă energiei electrice pentru uz industrial (29). Prin urmare, Comisia a utilizat o rată ICMS medie pentru Brazilia în ansamblu, de 17,5 % atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze, care a fost considerată corectă. Afirmația a fost respinsă.

(111)

Pe această bază, Comisia a stabilit prețul energiei electrice pentru uz industrial la 0,89 CNY/kWh și prețul gazului pentru uz industrial la 0,452 CNY/kWh în țara reprezentativă.

3.2.3.5.   Cheltuielile indirecte de fabricație, costurile VAG, profiturile și deprecierea

(112)

CCCME a reiterat că „ajustarea valorii prezente” a fost eliminată din cheltuielile financiare ale Madal Palfinger, deoarece nu poate fi considerată ca fiind suportată în cursul desfășurării normale a activității, deci ar trebui să fie eliminată și din veniturile financiare. CCCME a considerat că acest tratament asimetric este eronat. Comisia a acceptat afirmația.

(113)

Dingli a reluat afirmația că, întrucât prețul de export al producătorilor chinezi a fost stabilit la nivel franco fabrică, având în vedere că Comisia dispune de date ușor accesibile privind costurile de transport, asigurarea de transport și comisioanele, acestea ar trebui eliminate din costurile VAG ale Madal Palfinger pentru a asigura faptul că valoarea normală construită este stabilită în mod corespunzător la nivel franco fabrică. Dingli a susținut că obligația de a compara prețurile la nivel franco fabrică se aplică indiferent de afirmația Comisiei din considerentul 245 din regulamentul provizoriu, potrivit căreia aceasta nu dispunea de informații suficiente pentru a identifica veniturile și costurile aferente transportului, asigurărilor de transport și comisioanelor care să permită separarea costurilor legate de vânzările la export de cele legate de vânzările de pe piața internă.

(114)

În urma acestei afirmații, Comisia a identificat în nota 17 din situațiile financiare din 2023 ale Madal Palfinger valori specifice pentru costurile de transport și comisioane (30). Pentru a ajunge la un nivel franco fabrică pentru valoarea normală, Comisia a scăzut costul transportului și comisioanele din cheltuielile de vânzare utilizate pentru calcularea costurilor VAG.

(115)

În urma comunicării constatărilor finale, CMAE a susținut că nu ar trebui să existe nicio deducere pentru costurile de transport și comisioane din cheltuielile de vânzare utilizate pentru determinarea costurilor VAG la construirea valorii normale.

(116)

Comisia a considerat că afirmația nu este întemeiată și nu a modificat concluzia din considerentul 113. Cheltuielile de vânzare ale Madal Palfinger includeau o sumă care acoperea cheltuielile de transport și comisioanele care trebuiau deduse pentru a asigura faptul că un preț de export franco fabrică este comparat cu o valoare normală construită franco fabrică. Afirmația a fost respinsă.

(117)

În urma comunicării constatărilor finale, CMAE a susținut că, în cazul în care Comisia decide să excludă costurile de transport pentru factorii de producție, aceasta trebuie, de asemenea, să ajusteze costul mărfurilor vândute pentru calcularea costurilor VAG scăzând din „costul mărfurilor și serviciilor vândute”, raportat de Madal Palfinger, valoarea costului de transport pentru achiziționarea de materii prime și factori de producție al producătorilor-exportatori.

(118)

Afirmația a fost respinsă deoarece, astfel cum se explică în considerentul 115, Comisia a comparat valoarea normală construită cu prețul de export la nivel franco fabrică. La construirea valorii normale franco fabrică, deoarece aceasta trebuie să indice costurile la poarta fabricii, costurile legate de transportul produsului care face obiectul investigației nu pot fi luate în considerare. În plus, CMAE nu a furnizat elemente de probă care să demonstreze că costurile de transport se refereau și la factorii de producție. De fapt, costurile de transport ale materiei prime utilizate la fabricarea produsului care face obiectul investigației reprezintă un element de cost autentic care trebuie luat în considerare la construirea valorii normale și este, în mod normal, asociat cu costul factorilor de producție, nefiind raportat separat.

(119)

În urma comunicării constatărilor finale, CMAE a susținut că, întrucât conturile financiare ale Madal Palfinger nu permiteau să se facă distincția între vânzările interne și vânzările la export, costurile de transport și comisioanele nu ar trebui deduse din costurile VAG.

(120)

Comisia a respins afirmația deoarece valoarea normală trebuia să fie stabilită la nivel franco fabrică, astfel încât aceste costuri au trebuit să fie deduse pentru a stabili costurile VAG și profitul în țara reprezentativă, indiferent de destinația mărfurilor vândute.

(121)

CCCME a susținut că Comisia nu ar trebui să utilizeze un procent calculat al consumabilelor din costul total al materiilor prime și un procent al cheltuielilor indirecte de fabricație în raport cu costurile de fabricație suportate efectiv de producătorii-exportatori chinezi pentru a extrapola valoarea nedistorsionată a consumabilelor și a cheltuielilor indirecte. CCCME a susținut, de asemenea, că Comisia a comis o eroare exprimând costurile de transport suportate efectiv de producătorii-exportatori chinezi pentru aprovizionarea cu materii prime sub forma unui procent din costul efectiv al fiecărei materii prime și aplicând apoi același procent la costul nedistorsionat al acelorași materii prime, pentru a obține costurile de transport nedistorsionate. CCCME a pus sub semnul întrebării rezultatul aplicării acestei metode, susținând că aceasta conduce în mod inevitabil la o valoare de referință distorsionată, deoarece este exprimată ca procent dintr-un cost presupus distorsionat al materiilor prime sau din costurile directe. Comisia ar trebui fie să identifice valoarea de referință a consumabilelor, a cheltuielilor indirecte de fabricație și a costurilor de transport separat de alte materii prime, fie să accepte costul consumabilelor, cheltuielile indirecte de fabricație și costurile de transport reale ale producătorilor-exportatori chinezi.

(122)

CCCME a pus sub semnul întrebării argumentul Comisiei din considerentul 237 din regulamentul provizoriu, potrivit căruia adăugarea unui procent pentru cheltuielile indirecte de fabricație la costul de fabricație nedistorsionat calculat pe baza ponderii cheltuielilor indirecte din costul de fabricație al producătorilor-exportatori cooperanți conduce la rezultate mai precise decât utilizarea valorii cheltuielilor indirecte din situațiile financiare ale Madal Palfinger. CCCME a adăugat că același lucru este valabil și pentru costurile VAG și profit, iar Comisia ar trebui, de asemenea, să calculeze valoarea nedistorsionată a costurilor VAG și a profitului producătorilor-exportatori incluși în eșantion în același mod, în loc să se bazeze pe datele financiare ale Madal Palfinger.

(123)

Comisia a observat în considerentul 82 că elementele de cost cu o valoare neglijabilă raportate de producătorii-exportatori au fost grupate în categoria „consumabile”. Cheltuielile indirecte au fost exprimate ca procent din valoarea raportată de producătorii-exportatori pentru toate costurile directe. Costurile de transport au fost exprimate ca procent din costul raportat al materiilor prime.

(124)

Comisia a respins propunerea de a utiliza costurile raportate de producătorii-exportatori pentru consumabile, cheltuielile indirecte de fabricație și transport, deoarece, în temeiul articolului 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază (31), costurile interne pot fi utilizate numai în măsura în care s-a stabilit în mod cert că acestea nu sunt distorsionate. Acest lucru nu a fost stabilit în cazul de față.

(125)

Afirmația CCCME nu conținea niciun argument valabil care să justifice de ce Comisia ar trebui să se abată de la practica sa consacrată de a obține date financiare de la producătorii identificați în țara reprezentativă. Având în vedere faptul că producătorii-exportatori și-au desfășurat activitatea într-un mediu economic distorsionat, procentul costurilor VAG și al profitului acestora nu poate fi considerat ca reflectând condiții normale de funcționare. Pe această bază, afirmația a fost respinsă.

3.3.   Calculul

3.3.1.   Valoarea normală

(126)

Pe baza celor de mai sus, Comisia a construit valoarea normală per tip de produs la nivelul comercial franco fabrică în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază (32), așa cum este descris în considerentele 247-251 din regulamentul provizoriu.

(127)

La costurile de producție stabilite astfel cum se descrie în considerentele anterioare, Comisia a aplicat costurile VAG și profitul societății Madal Palfinger.

(128)

Costurile VAG, exprimate ca procent din costurile mărfurilor vândute („CMV”) și aplicate costurilor de producție nedistorsionate, au fost de 20,37 %. Profitul, exprimat ca procent din CMV și aplicat costurilor de producție nedistorsionate, a fost de 7,62 %. Comisia a considerat că aceste sume sunt rezonabile în sensul articolului 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază pentru nivelul comercial franco fabrică.

(129)

În considerentul 26 din regulamentul provizoriu, Comisia a decis în mod provizoriu să aplice parțial datele disponibile pentru construirea valorii normale a JLG, deoarece, în cursul vizitei de verificare, Comisia nu a fost în măsură să verifice dacă datele prezentate în răspunsul la chestionar proveneau din sistemul contabil al societății. În urma explicațiilor suplimentare furnizate de JLG și a unei verificări suplimentare a conturilor sale la fața locului, Comisia a confirmat că informațiile prezentate inițial în răspunsul la chestionar al JLG proveneau direct din sistemul contabil al societății. În lumina acestei examinări suplimentare, Comisia nu a aplicat datele disponibile.

(130)

Pentru Sinoboom, astfel cum se explică în considerentul 25 din regulamentul provizoriu, în timpul vizitei de verificare, a apărut o problemă legată de raportarea componentelor structurale autoproduse și a celor achiziționate. Comisia a concluzionat că datele referitoare la costuri prezentate de Sinoboom nu reflectau cu exactitate costurile suportate efectiv.

(131)

Comisia și-a confirmat concluziile provizorii din considerentele 25 și 27 din regulamentul provizoriu privind aplicarea parțială a articolului 18 din regulamentul de bază (33) anumitor date care nu au putut fi verificate din răspunsul Sinoboom la chestionar. Metodologia utilizată a fost prezentată în considerentul 267 din regulamentul provizoriu.

3.3.2.   Prețul de export

(132)

Detaliile referitoare la calcularea prețului de export au fost prezentate în considerentul 252 din regulamentul provizoriu. Comisia a furnizat detalii specifice cu privire la acest calcul în comunicarea specifică societății după instituirea taxelor provizorii. Nicio parte interesată nu a ridicat nicio problemă în această privință. Ca atare, constatările provizorii din considerentul 252 din regulamentul provizoriu au fost confirmate.

(133)

În urma comunicării constatărilor finale, Dingli a susținut că, pe baza unui raport privind prețurile de transfer anexat la răspunsul la chestionar al Magni Germania (34), nivelul profitului raportat de Magni Germania reflecta tranzacții în condiții de concurență deplină și, prin urmare, marja de profit raportată de Magni Germania ar trebui utilizată la construirea prețului de export.

(134)

Comisia a respins afirmația, deoarece raportul justificativ privind prețurile de transfer a acoperit anul 2021, și nu PI. În plus, raportul s-a bazat pe informațiile comunicate de conducerea Magni și nu a fost verificat. Totodată, articolul 2 alineatul (9) impune construirea prețului de export pe baza prețului la care produsele importate sunt revândute pentru prima dată unui cumpărător independent. În acest caz, prețul trebuie ajustat la frontiera Uniunii prin deducerea profitului unui importator neafiliat. În cazul de față, Magni Germania nu se califica drept importator neafiliat.

(135)

În urma comunicării constatărilor finale, Dingli a susținut că trebuia să se aplice o marjă de profit mai mică de 5 % pentru revânzările efectuate de Magni Italia către Magni Germania, deoarece prima dintre acestea nu a fost implicată în vămuirea, antrepozitarea și transportul mărfurilor. Magni Germania a îndeplinit ea însăși aceste operațiuni.

(136)

Comisia a respins afirmația pe motiv că nu au fost furnizate elemente de probă care să permită o diferențiere a profitului care trebuia dedus pe baza operațiunilor îndeplinite efectiv de importatorul afiliat. Pe această bază, Comisia a considerat că un profit de 5 % era o estimare rezonabilă bazată pe marja importatorilor neafiliați utilizată în cazuri similare.

(137)

În urma comunicării constatărilor finale, Dingli a susținut că, pentru revânzările efectuate de Magni Italia către clienți neafiliați, în cadrul cărora clientul era cel care efectua vămuirea, Comisia ar trebui să se bazeze pe prețul de vânzare dintre Magni Italia și client pentru stabilirea prețului CIF.

(138)

În absența unor elemente de probă privind valoarea CIF declarată de clienții neafiliați ai Magni Italia, Comisia a respins această afirmație.

(139)

În urma comunicării constatărilor finale, Dingli a susținut că valoarea CIF care ar trebui utilizată pentru tranzacțiile efectuate prin Magni Germania către utilizatorii finali ar trebui să se bazeze pe valoarea declarată în vamă de Magni Germania. După analizarea informațiilor din dosar, Comisia a acceptat afirmația și a ajustat în consecință prețul de export și marja de dumping.

3.3.3.   Comparația

(140)

Detaliile privind comparația dintre valoarea normală și prețul de export au fost prezentate în considerentele 253 și 263 din regulamentul provizoriu. Comisia a furnizat detalii specifice cu privire la acest calcul în comunicarea specifică societății după instituirea taxelor provizorii.

(141)

Dingli a susținut că, în loc să utilizeze o marjă de profit de 5 %, Comisia ar fi trebuit să utilizeze marja de profit rezonabilă pentru societățile care desfășoară operațiuni similare în cadrul grupului Dingli. Comisia a respins afirmația pe motiv că marja de profit sugerată se referea la tranzacții între părți afiliate și nu putea fi utilizată.

(142)

Ca atare, constatările provizorii din considerentul 253 din regulamentul provizoriu au fost confirmate.

3.3.4.   Ajustări

(143)

Afirmația potrivit căreia diferitele entități ale Terex implicate în producția și vânzarea de PEM funcționează ca o entitate economică unică a fost respinsă în mod provizoriu în considerentul 263 din regulamentul provizoriu.

(144)

După publicarea regulamentului provizoriu, Terex a susținut că filialele sale implicate în vânzările de PEM către UE se află sub control comun, producția și vânzările grupului Terex pentru UE sunt conduse în întregime de TGG, o societate cu sediul în Elveția, și că riscurile financiare sunt suportate de TGG. Terex a formulat o afirmație pentru o entitate economică unică în numele întregului grup de societăți format din Terex Changzhou, TGG și doi comercianți afiliați cu sediul în UE: Genie France și Terex Italia.

(145)

În plus, Terex a formulat observații cu privire la motivele expuse în considerentele 258-262 din regulamentul provizoriu, în care a fost respinsă provizoriu cererea sa privind statutul de entitate economică unică.

(146)

În etapa provizorie, Comisia a concluzionat că nici Terex Changzhou și TGG, nici TGG și cei doi distribuitori afiliați (Genie France și Terex Italia) nu formează o entitate economică unică, deoarece contractele lor includeau plata unei marje, o clauză care prevedea că părțile acționează în calitate de contractanți independenți, o clauză privind alegerea legislației aplicabile și a jurisdicției în caz de litigiu și o clauză care definea relația dintre părți drept relație între „vânzător și cumpărător”.

(147)

Terex a susținut că obligația și practica Terex Changzhou de a efectua rambursări către TGG în cazul produselor care nu îndeplinesc specificațiile necesare sunt foarte limitate, că soluționarea litigiilor între diferitele entități ale Terex de către un organism extern se datorează utilizării unui model de contract standard și nu s-a recurs niciodată la acesta, că, în pofida faptului că au convenit în contractele lor asupra unei sume bazate pe piață, remunerația dintre TGG și Terex Changzhou include o marjă de profit garantată, că TGG nu vinde în UE PEM fabricate de nicio entitate neafiliată și că Terex Changzhou nu are o relație contractuală directă cu societățile de vânzări afiliate din UE, Terex Italia și Genie France.

(148)

Comisia a analizat explicațiile descrise în considerentul 146 de mai sus, dar a constatat că, în loc să demonstreze existența unei entități economice unice formate din societățile din grupul Terex, acestea scot în evidență faptul că Terex Changzhou, TGG, Genie France și Terex Italia sunt societăți strâns legate care aparțin aceluiași grup și care au în comun mai multe protocoale interne de management și contabile. Acest lucru nu a fost însă niciodată contestat de Comisie. Aceste protocoale de management și contabile comune pot exista între societăți afiliate din același grup fără ca acestea să formeze o entitate economică unică.

(149)

În ceea ce privește afirmația Terex potrivit căreia rambursările sunt rare și recurgerea la soluționarea litigiilor este inexistentă în relația economică dintre Terex Changzhou și TGG, Comisia a observat că, în pofida acestei practici, cadrul contractual dintre aceste entități permite astfel de rambursări (care, deși sunt rare, există, așa cum a recunoscut chiar societatea) și soluționarea litigiilor și subliniază faptul că relația lor este diferită de cea dintre un producător și „departamentul de vânzări” al acestuia. Într-adevăr, clauzele relevante au arătat că există o lipsă de solidaritate între părți.

(150)

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia, în loc de prețurile pieței menționate în contractul dintre entități, realitatea economică din cursul PI a arătat că Terex Changzhou primea din partea TGG un comision pentru costurile de fabricație și o marjă pentru produsele sale, Comisia a constatat că un profit garantat și transferul financiar intern rezultat între diferitele entități implicate în vânzări pot fi o caracteristică a unui parteneriat, fără a implica existența unei entități economice unice. În plus, existența unor prețuri renegociate în mod regulat în contractul dintre entități, astfel cum se descrie în considerentul 146, nu este infirmată de practica anterioară de stabilire a prețurilor prin metoda cost plus între acestea.

(151)

Comisia a verificat și a acceptat argumentul potrivit căruia TGG nu vinde în UE PEM fabricate de nicio entitate neafiliată, dar a observat că, pe lângă PEM produse de Terex Changzhou în China, TGG vinde PEM produse de societăți afiliate din Mexic, Italia, SUA și India. Pentru Comisie, acesta este un indiciu al unui parteneriat foarte strâns între diferitele societăți afiliate din cadrul grupului, mai degrabă decât al unei relații în care TGG, Genie France și Terex Italia sunt „departamentele de vânzări” exclusive ale Terex Changzhou.

(152)

Afirmația potrivit căreia TGG și nu Terex Changzhou este cea care are o relație contractuală directă cu societățile de vânzări afiliate din UE, Terex Italia și Genie France, este neclară și nefondată. Pe de o parte, Terex a susținut că toate aceste entități formează o entitate economică unică, pe de altă parte, Terex sugerează că relația contractuală existentă între TGG și Terex Italia și Genie France nu are nicio consecință pentru stabilirea statutului de entitate economică unică între acestea.

(153)

Având în vedere considerentele 147-151, afirmația că diferitele entități ale Terex implicate în producția și vânzarea de PEM își desfășoară activitatea ca entitate economică unică a fost respinsă.

(154)

În urma comunicării constatărilor finale, Terex a susținut că Comisia trebuie să privească dincolo de formalitățile care fac ca entitățile afiliate să fie distincte din punct de vedere juridic și să ia în considerare „realitatea economică” a relației atunci când evaluează o cerere privind statutul de entitate economică unică.

(155)

Comisia a respins afirmația. Comisia a analizat dispozițiile contractuale dintre entități și a concluzionat că nu există solidaritate economică între acestea. Nu au fost furnizate informații suplimentare cu privire la relația contractuală dintre entități. În plus, nu a fost prezentată nicio dovadă că relația, astfel cum este descrisă prin dispozițiile contractuale, ar fi inexactă. Comisia a concluzionat astfel că contractele relevante conțineau clauze incompatibile cu afirmația potrivit căreia realitatea economică a relației dintre comerciantul afiliat și producător reflecta relația dintre un producător și un departament intern de vânzări.

(156)

În urma comunicării constatărilor finale, Terex a repetat afirmațiile legate de clauzele privind garanția și soluționarea litigiilor din contractele dintre membrii grupului, de remunerația între entitățile Terex și de vânzările efectuate de TGG de PEM produse de alți producători ai Terex decât Terex Changzhou. Terex a clarificat, de asemenea, observațiile sale anterioare privind relația dintre Terex Changzhou și Genie France și, respectiv, Terex Italia. Terex a susținut în permanență că Comisia ar trebui să se bazeze mai degrabă pe realitatea economică decât pe detaliile contractelor atunci când evaluează impactul acestora asupra afirmației privind entitatea economică unică.

(157)

Afirmațiile specifice au fost deja abordate în considerentele 148-151. Realitatea relației dintre diferitele entități era caracterizată de dispozițiile contractuale aplicabile între acestea. În plus, nu a fost prezentată nicio dovadă că relația, astfel cum este descrisă prin dispozițiile contractuale, ar fi inexactă. Din acest motiv, Comisia a respins afirmația.

(158)

O altă cerere de a trata mai multe societăți ca o entitate economică unică a fost prezentată de JLG. Acesta a susținut că JLG Industries, Inc., JLG EMEA, JLG Tianjin și filialele cu funcții de Birou de vânzări și servicii din UE (35) (Sales and Service Office, SSO) implicate în vânzările către UE funcționează ca o entitate economică unică, deoarece filialele JLG implicate în vânzările de PEM către UE se află sub control comun, producția și vânzările grupului JLG sunt conduse în întregime de JLG Industries, Inc. de la sediul său din SUA, iar riscurile financiare sunt suportate de JLG Industries, Inc.

(159)

JLG Tianjin produce PEM care sunt vândute către JLG Industries (cu sediul în SUA). În cazul vânzărilor în UE, JLG Industries revinde aceste PEM către JLG EMEA din Țările de Jos. Aceasta din urmă vinde fie clienților finali independenți, fie comercianților afiliați: JLG Deutschland GmbH, JLG France, JLG Sverige AB, JLG Industries (Italia) și Plataformas Elevadoras (JLG Spania). Societatea a susținut că toate entitățile implicate în fabricarea și vânzarea de PEM formează o entitate economică unică.

(160)

Comisia a constatat că acordul de distribuție dintre JLG EMEA și JLG Industries conține dispoziții care indică absența unei entități economice unice între acestea, de exemplu, contractele lor conțin clauze de arbitraj, iar „părțile la contract au dreptul să recurgă la toate măsurile de remediere disponibile, inclusiv toate căile de atac”. JLG EMEA este autorizată să își îndeplinească toate atribuțiile de distribuitor pentru vânzarea de PEM în temeiul contractului în mod independent și discreționar și se va asigura că clienții săi sunt conștienți de faptul că aceasta își desfășoară activitatea și vinde în nume propriu. Numirea JLG EMEA în calitate de distribuitor este neexclusivă și niciun element din contract nu împiedică JLG Industries să desemneze alți distribuitori pentru piața Uniunii. JLG EMEA poate furniza servicii neconcurente unor terți în nume propriu sau în contul terților.

(161)

În plus, Comisia a constatat că acordul standard de distribuție dintre JLG EMEA și filialele SSO conține dispoziții care indică absența solidarității și implicit a unei entități economice unice. De exemplu, o clauză de arbitraj care prevede că arbitrajul urmează să se desfășoare în conformitate cu Regulamentul de arbitraj al Institutului de Arbitraj din Țările de Jos, o listă de prețuri recomandate de JLG EMEA care trebuie utilizată de distribuitori, dar permițându-li-se să perceapă prețuri diferite, un procent de compensare fix la care distribuitorii au dreptul pentru fiecare vânzare, indiferent de prețul final.

(162)

Comisia a constatat că explicația privind controlul comun, conducerea vânzărilor și riscul financiar suportat de JLG Industries, Inc. demonstra că există un parteneriat economic strâns între entitățile implicate, fără ca acestea să formeze în mod necesar o entitate economică unică. Tipul de comandă și control descris de JLG poate exista între societăți afiliate care aparțin aceluiași grup și care au responsabilități predefinite în calitate de comerciant, producător și distribuitor.

(163)

JLG a susținut că contraargumentele de la considerentele 258-262 din regulamentul provizoriu prin care se respinge afirmația Terex referitoare la entitatea economică unică nu sunt aplicabile JLG.

(164)

Comisia nu a examinat în detaliu afirmația potrivit căreia motivele de respingere a afirmației privind entitatea economică unică în cazul Terex nu ar fi aplicabile JLG. Argumentele aflate la baza respingerii afirmației JLG sunt de sine stătătoare și specifice societății, așa cum este descris în considerentele 159, 160 și 161.

(165)

Având în vedere considerentele 159, 160 și 161 de mai sus, afirmația că diferitele entități ale JLG implicate în producția și vânzarea de PEM își desfășoară activitatea ca entitate economică unică a fost respinsă.

(166)

În urma comunicării constatărilor finale, JLG și-a reiterat afirmația potrivit căreia grupul JLG funcționa ca entitate economică unică. JLG a insistat asupra „realității economice” în cadrul funcționării grupului și a susținut că Comisia ar trebui să nu țină seama de dispozițiile contractuale dintre diferitele entități ale grupului.

(167)

Comisia a respins afirmația. Dispozițiile contractuale au fost convenite în mod liber de către părți. JLG nu a furnizat nicio justificare pentru neaplicarea acestora. Comisia a analizat dispozițiile contractuale dintre entități și a concluzionat că nu există solidaritate economică între acestea. Nu au fost furnizate informații suplimentare cu privire la relația contractuală dintre entități. În plus, nu a fost prezentată nicio dovadă că relația, astfel cum este descrisă prin dispozițiile contractuale, ar fi inexactă. Comisia a concluzionat astfel că contractele relevante conțineau clauze incompatibile cu afirmația potrivit căreia realitatea economică a relației dintre comerciantul afiliat și producător reflecta relația dintre un producător și un departament intern de vânzări.

3.3.5.   Marjele de dumping

(168)

Marjele de dumping definitive, exprimate ca procent din prețul CIF (cost, asigurare și navlu) la frontiera Uniunii, înainte de vămuire, sunt după cum urmează:

Societatea

Marja de dumping definitivă

Hunan Sinoboom Intelligent Equipment Co., Ltd.

49,3  %

Oshkosh JLG (Tianjin) Equipment Technology Co., Ltd

66,7  %

Terex (Changzhou) Machinery Co., Ltd

48,7  %

Zhejiang Dingli Machinery Co., Ltd

20,6  %

Alte societăți cooperante

48,1  %

Toate celelalte societăți

66,7  %

4.   PREJUDICIUL

4.1.   Afirmația privind o analiză separată a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate pentru PEM cu motoare electrice sau hibride și PEM cu motoare convenționale

(169)

După comunicarea constatărilor provizorii, CCCME a reiterat faptul că factorii de prejudiciu și de cauzalitate din cadrul investigației ar fi trebuit să fie evaluați separat pentru PEM cu motoare electrice sau hibride și PEM cu motoare convenționale ca subgrupuri sau subsegmente de piață, deoarece a susținut că aceste PEM nu sunt interschimbabile din cauza diferențelor lor esențiale în ceea ce privește caracteristicile produsului, utilizarea finală și percepțiile pieței. CCCME a susținut, de asemenea, că, neprocedând astfel, Comisia nu a asigurat o examinare obiectivă a elementelor prejudiciului, așa cum se solicită la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. CCCME a reiterat argumentul după comunicarea constatărilor finale, fără a adăuga niciun element nou în sprijinul afirmației sale.

(170)

Așa cum se detaliază în secțiunea 2.4.1, Comisia a concluzionat că cele două categorii (PEM convenționale și PEM electrice sau hibride) au aceleași caracteristici esențiale și că, prin urmare, era justificat ca ambele să facă parte din definiția produsului și să fie evaluate ca fiind același segment de piață. Diferențele dintre cele două categorii nu sunt de natură să justifice o analiză separată a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, întrucât produsele sunt în concurență. Așa cum s-a explicat în secțiunea 2.4.1, un număr mai mare de PEM cu motor convențional ar putea fi înlocuite treptat în viitor cu PEM electrice sau hibride și utilizate într-o mai mare măsură în exterior. Prin urmare, domeniul de utilizare a acestor două categorii de PEM evoluează, acesta reprezentând un argument suplimentar împotriva unei evaluări separate. Prin urmare, Comisia a concluzionat că nu este justificat să se efectueze o evaluare separată a factorilor de prejudiciu și de cauzalitate pentru cele două categorii de PEM.

4.2.   Definiția industriei Uniunii și a producției Uniunii

(171)

În lipsa oricăror observații referitoare la definiția industriei Uniunii, se confirmă considerentele 273-275 din regulamentul provizoriu.

4.3.   Consumul la nivelul Uniunii

(172)

În lipsa oricăror observații cu privire la consumul la nivelul Uniunii, se confirmă considerentele 276-278 din regulamentul provizoriu.

4.4.   Importurile din țara în cauză

4.4.1.   Volumul și cota de piață a importurilor din țara în cauză

(173)

În absența oricăror observații cu privire la importurile din țara în cauză, se confirmă considerentele 279-281 din regulamentul provizoriu.

4.4.2.   Prețurile importurilor din țara în cauză: subcotarea și blocarea prețurilor

(174)

În considerentele 286-288 din regulamentul provizoriu, Comisia a detaliat metodologia de stabilire a subcotării prețurilor și a concluzionat că importurile din China au subcotat și au blocat prețurile industriei Uniunii.

(175)

În urma comunicării constatărilor finale, JLG a susținut că, în ceea ce privește JLG EMEA, metodologia utilizată de Comisie pentru a stabili valoarea CIF nu a permis o comparație echitabilă între prețurile de vânzare practicate de JLG în UE și prețurile industriei Uniunii. Întrucât toate activitățile de vânzare către UE au fost organizate numai de JLG EMEA, Comisia nu ar trebui să deducă profitul său și costurile VAG la construirea prețului de export. JLG a susținut, de asemenea, că prețul de transfer între societăți perceput de JLG Tianjin acoperea doar costurile de producție, cheltuielile generale ale fabricii și o marjă de profit de 7 % (pe baza costurilor), fiind diferit de prețul indicativ al industriei Uniunii stabilit pe baza profitului-țintă și a costurilor VAG efective exprimate ca procente din prețurile de vânzare.

(176)

Comisia a respins argumentul deoarece, pentru a stabili un preț de import fiabil în condiții de concurență deplină, un astfel de preț trebuie să fie construit utilizând ca punct de plecare prețul de revânzare al importatorului afiliat către primul client independent. Pentru a realiza această reconstrucție, normele privind construirea prețului de export prevăzute la articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază sunt pertinente și se aplică prin analogie. Articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază obligă autoritatea de investigație să stabilească un preț de export fiabil la frontiera Uniunii prin ajustarea în funcție de toate costurile suportate între import și revânzare, precum și în funcție de profiturile obținute. Aplicarea prin analogie a articolului 2 alineatul (9) din regulamentul de bază permite să se ajungă la un preț care este comparabil în întregime cu prețul care este utilizat la analizarea vânzărilor către clienți neafiliați și, de asemenea, comparabil cu prețul de vânzare al industriei Uniunii.

(177)

În urma comunicării constatărilor finale, Terex a susținut că, în ceea ce privește TGG, Comisia nu ar trebui să deducă profitul și costurile VAG la construirea prețului de export pentru a permite o comparație echitabilă între prețul de vânzare practicat de Terex în UE și prețul industriei Uniunii. Prețul de transfer între societăți între Terex Changzhou și TGG acoperea numai costurile de producție, cheltuielile generale ale fabricii și un profit. Acesta era diferit de prețul indicativ al industriei Uniunii, stabilit pe baza profitului-țintă și a costurilor VAG efective, care au fost exprimate ca procente din prețurile de vânzare.

(178)

Comisia a respins argumentul deoarece, pentru a stabili un preț de import fiabil în condiții de concurență deplină, un astfel de preț trebuie să fie construit utilizând ca punct de plecare prețul de revânzare al importatorului afiliat către primul client independent. Pentru a realiza această reconstrucție, normele privind construirea prețului de export prevăzute la articolul 2 alineatul (9) din regulamentul antidumping de bază sunt pertinente și se aplică prin analogie. Articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază obligă autoritatea de investigație să stabilească un preț de export fiabil la frontiera Uniunii prin ajustarea în funcție de toate costurile suportate între import și revânzare, precum și în funcție de profiturile obținute. Aplicarea prin analogie a articolului 2 alineatul (9) din regulamentul antidumping de bază permite să se ajungă la un preț care este comparabil în întregime cu prețul care este utilizat la analizarea vânzărilor către clienți neafiliați și, de asemenea, comparabil cu prețul de vânzare al industriei Uniunii.

4.4.2.1.   Nivelul comercial

(179)

După comunicarea constatărilor provizorii, reclamantul, CCCME, Sinoboom și Dingli au susținut că nu reieșea clar din comunicarea constatărilor provizorii dacă, la calcularea subcotării prețurilor de vânzare (și a prețurilor indicative), Comisia a ajustat prețul producătorilor din Uniune, în cazul în care aceștia vindeau prin intermediul unor entități afiliate, așa cum a procedat în cazul prețului producătorilor-exportatori chinezi incluși în eșantion.

(180)

Comisia a clarificat faptul că au fost efectuate aceleași ajustări atât pentru producătorii-exportatori din China, cât și pentru producătorii din Uniune și, prin urmare, Comisia a comparat prețurile la același nivel comercial.

4.4.2.2.   Ajustare în funcție de taxele vamale

(181)

După comunicarea constatărilor provizorii, reclamantul a susținut că Comisia nu ar fi trebuit să ajusteze în mod sistematic prețul de export cu 4,5 % pentru a ține cont de taxele vamale, deoarece importurile încadrate la codul TARIC 8428.90.90.20 nu erau supuse niciunei taxe vamale. Acesta a susținut că ajustarea ar trebui efectuată numai pentru exporturile care sunt supuse taxelor, pe baza datelor prezentate de producătorii-exportatori cooperanți și, în cazul în care informațiile nu au fost raportate, pe baza datelor obținute după deschiderea investigației, prin identificarea proporției importurilor supuse taxelor în comparație cu importurile pentru care taxele au fost zero. Comisia a acceptat afirmația și a redus prețul de export în consecință.

(182)

După comunicarea constatărilor finale, CCCME a susținut că Comisia ar trebui să se bazeze mai degrabă pe datele reale privind exporturile ale fiecăruia dintre producătorii-exportatori incluși în eșantion decât pe datele privind importurile din perioada ulterioară PI. Comisia a clarificat faptul că ajustarea s-a bazat pe datele reale ale producătorilor-exportatori din PI care au permis să se stabilească dacă vânzările la export au fost supuse sau nu taxelor vamale.

4.4.2.3.   Comparabilitatea produselor

(183)

După comunicarea constatărilor provizorii, Sinoboom și reclamantul au prezentat observații privind clasificarea și comparabilitatea produselor.

(184)

Sinoboom a făcut referire la comunicarea constatărilor provizorii și la faptul că, în scopul calculării marjei de prejudiciu, Comisia a fuzionat mai multe NCP-uri și ca atare a comparat elevatoare cu înălțimi de lucru foarte diferite, ceea ce ar fi condus la o supraestimare a marjei de prejudiciu.

(185)

Comisia a acceptat afirmația și a efectuat comparația pentru fiecare NCP separat, ajustând calculele în consecință. Drept urmare, marja de prejudiciu a scăzut.

(186)

Sinoboom a subliniat, de asemenea, că marja sa de dumping provizorie era mai mare decât marjele altor producători-exportatori. Potrivit Sinoboom, această diferență ar putea fi cauzată de metodologia adoptată de Comisie pentru compararea prețurilor și pentru analiza marjei de prejudiciu. Societatea a făcut referire la comunicarea clasificării numerelor de control ale produselor („NCP”) și a susținut că părțile interesate nu au avut suficient timp pentru a prezenta observații cu privire la comparația NCP prezentată de părți cu doar o zi înainte de termenul pentru prezentarea observațiilor cu privire la măsurile provizorii. Aceasta a considerat că au existat nereguli în clasificarea NCP de către producătorii din Uniune și a indicat tipuri de produse care este posibil să fi fost clasificate greșit sau în cazul cărora nu a putut verifica clasificarea corectă pe baza descrierii tipurilor de produse.

(187)

Ca reacție la observațiile CCCME, reclamantul a considerat, pe de altă parte, că afirmațiile erau nefondate, deoarece produsele fie au fost corect clasificate, fie nu au fost produse sau utilizate pentru comparație.

(188)

Comisia a verificat presupusele clasificări eronate și a constatat că unul dintre producătorii din Uniune incluși în eșantion raportase într-adevăr două tipuri de PEM în cadrul unui NCP incorect. Comisia a corectat clasificarea NCP în consecință.

(189)

Sinoboom a susținut, de asemenea, că unele tipuri de produse ar fi putut fi vândute de producătorii din Uniune în volume nereprezentative, ceea ce ar fi putut conduce la prețuri ridicate în mod artificial pentru aceste produse. În acest caz, Comisia ar trebui să reclasifice vânzările în cauză și să le includă în cele mai apropiate NCP-uri pentru care producătorii din Uniune au avut vânzări reprezentative în PI.

(190)

Comisia a verificat și a confirmat că tipurile de produse vândute de industria Uniunii și comparate cu aceleași tipuri de produse vândute de Sinoboom nu se refereau la cantități nereprezentative. Prin urmare, nu era necesară o reclasificare a NCP-urilor.

(191)

Reclamantul a considerat că exista o clasificare eronată evidentă a anumitor tipuri de produse declarate de JLG în ceea ce privește utilizarea industrială sau pe teren accidentat a anumitor platforme elevatoare și înălțimea de lucru a anumitor stâlpi verticali.

(192)

În cursul procesului de verificare a societăților afiliate în etapa definitivă, societățile au fost de acord cu reclasificarea acestor produse în NCP-urile corecte.

4.4.2.4.   Concluzie privind prețurile importurilor și blocarea prețurilor

(193)

După corecțiile aduse calculelor marjei de subcotare a prețurilor de vânzare (și a prețurilor indicative), astfel cum s-a explicat mai sus și în secțiunea 3.3.2, Comisia a stabilit o marjă de subcotare medie ponderată de 11,9 %.

(194)

Pe lângă subcotarea prețurilor de vânzare, marjele de subcotare a prețurilor indicative per producător-exportator inclus în eșantion au rămas semnificative. Pe această bază, Comisia a menținut concluzia de la considerentul 288 că importurile din China au blocat în mod semnificativ prețurile industriei Uniunii, care a fost nevoită să vândă la prețuri inferioare costurilor în cursul PI.

4.5.   Situația economică a industriei Uniunii

(195)

În regulamentul provizoriu (secțiunea 4.5), Comisia a detaliat indicatorii macroeconomici și microeconomici ai industriei Uniunii în perioada examinată. Comisia a concluzionat în considerentul 320 din regulamentul provizoriu că industria Uniunii a suferit un prejudiciu important în sensul articolului 3 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(196)

Comisia nu a primit observații cu privire la nivelul indicatorilor macroeconomici și microeconomici. În lipsa oricăror observații referitoare la nivelul acestor indicatori, se confirmă considerentele 289-316 din regulamentul provizoriu.

4.5.1.   Concluzie privind prejudiciul

(197)

După comunicarea constatărilor provizorii, CCCME, GC și reclamantul au formulat observații cu privire la concluziile Comisiei referitoare la evaluarea indicatorilor de prejudiciu și a prejudiciului.

(198)

CCCME a considerat că indicatorii de prejudiciu arătau că industria PEM din Uniune era în creștere și că nu exista nicio dovadă a unui prejudiciu important suferit de industria Uniunii. CCCME a făcut referire la creșterea producției cu 100 %, la creșterea gradului de utilizare a capacității de producție cu 88 % și a volumului vânzărilor industriei Uniunii cu 62 %. Aceasta a susținut, de asemenea, că creșterea prețurilor cu 16 % a fost mai mare decât creșterea costurilor, care a fost de 14 %. În plus, aceasta a susținut că ocuparea forței de muncă în industria din Uniune a crescut cu 40 %, productivitatea cu 43 %, iar stocurile finale ale producției au scăzut cu 35 %. CCCME a reiterat argumente similare după comunicarea constatărilor finale și a susținut că datele privind indicatorii de prejudiciu comunicate părților interesate nu au oferit o imagine convingătoare a prejudiciului important suferit de industria Uniunii în cursul PI. Cu toate acestea, CCCME nu a furnizat elemente noi în sprijinul afirmației.

(199)

CCCME a menționat, de asemenea, rapoartele financiare ale Manitou care arătau o creștere importantă a profitului și a vânzărilor în Europa de Nord și în Europa de Sud (36), precum și două articole care menționează o creștere a vânzărilor societății Haulotte (37). După comunicarea constatărilor finale, CCCME a adăugat că situațiile financiare ale Manitou se refereau la o „diviziune de produse” care includea PEM și care, potrivit declarațiilor, „a beneficiat pe deplin de efectul creșterii prețurilor, care a contribuit cu 13 % la creșterea vânzărilor în 2023”. Aceasta a susținut totodată că, potrivit situațiilor financiare, „[t]oate piețele și sectoarele de activitate s-au redresat extrem de puternic” (38).

(200)

GC a făcut referire, de asemenea, la creșterea capacității de producție, a volumului producției, a volumului vânzărilor, a numărului de angajați, a prețurilor de vânzare și a altor indicatori ai producătorilor din Uniune. Acesta a susținut că Comisia nu a luat în considerare cauzele reale ale scăderii profitabilității industriei Uniunii.

(201)

Pe de altă parte, reclamantul a considerat că este normal ca chiar și o industrie prejudiciată să fi înregistrat o anumită creștere a producției și a volumului vânzărilor, deoarece stagnarea sau scăderea în contextul unei creșteri a consumului cu 122 % ar fi făcut improbabilă supraviețuirea industriei. Acesta a susținut că, în consecință, trebuie să se țină seama de expansiunea importantă a pieței.

(202)

Reclamantul a subliniat, de asemenea, că importurile din China au crescut din 2020 până în PI cu peste 226 %, depășind creșterea consumului, iar cota de piață a crescut cu 47 %, ceea ce demonstrează intrarea agresivă și rapidă a importurilor din China pe piața Uniunii. Prin urmare, în pofida creșterii producției între 2020 și PI, industria Uniunii era în continuare prejudiciată. Reclamantul a susținut, de asemenea, că acest lucru s-a datorat faptului că anul 2020 a fost influențat de pandemie și că producția din 2020 a fost scăzută. Creșterea ulterioară a producției a rămas cu mult sub creșterea consumului, ceea ce a însemnat că industria Uniunii nu a putut produce și vinde în conformitate cu cererea pieței. Reclamantul a subliniat, de asemenea, că ocuparea forței de muncă a crescut mai puțin decât producția, din cauza necesității de a reduce costurile.

(203)

Reclamantul a susținut totodată că situațiile financiare citate de CCCME se refereau la întreaga activitate a Manitou, în timp ce produsul în cauză a reprezentat doar 11,6 % din activitățile acesteia în 2023. În plus, acesta a susținut că, în articolul care menționa creșterea vânzărilor realizate de Haulotte, se menționa și că Haulotte nu își putea plăti datoriile, că nu era în măsură să își stabilească prețurile la nivelul pragului de rentabilitate și că producătorii chinezi erau cauza problemelor financiare și legate de vânzări ale societății.

(204)

În plus, industria Uniunii a subliniat că anul 2022 a fost un an extrem de dramatic în ceea ce privește prejudiciul suferit de Uniune și că îmbunătățirea minoră din 2023 nu era o dovadă că prejudiciul nu mai exista.

(205)

Comisia a evaluat afirmațiile diferitelor părți. Aceasta a considerat că, contrar celor susținute de CCCME și de GC, faptul că unii dintre indicatori, cum ar fi producția, utilizarea capacității, volumele vânzărilor, prețul și ocuparea forței de muncă în industria Uniunii au arătat, în cursul perioadei examinate, o tendință pozitivă, nu poate fi interpretat în mod izolat ca un semn al unei industrii în creștere aflate într-o stare bună. Comisia a făcut trimitere la considerentul 318 din regulamentul provizoriu, în care a explicat că toți indicatorii industriei Uniunii, la fel ca cei ai multor alte industrii, au fost afectați de pandemia din 2020. Producția, gradul de utilizare a capacității de producție, vânzările și ocuparea forței de muncă din industria Uniunii au înregistrat o creștere deoarece în 2020, care a fost anul de referință, acestea au fost la un nivel excepțional de scăzut.

(206)

Pentru a ilustra cele de mai sus, înainte de pandemie, în 2019, volumul producției și capacitatea de producție a industriei Uniunii au fost mai mari decât în 2020 și la un nivel similar cu cel din PI. Producția industriei Uniunii s-a ridicat în 2019 la 34 669 de unități, comparativ cu 35 402 unități în PI, iar vânzările industriei Uniunii s-au ridicat în 2019 la 27 765 de unități, comparativ cu 23 794 de unități în PI. Această evoluție a vânzărilor a reprezentat o scădere de 14 % între 2019 și PI. În mod similar, între 2019 și PI, ocuparea forței de muncă a scăzut cu 7 %.

(207)

Prin urmare, Comisia a considerat că faptul că unii indicatori au arătat o creștere între 2020 și PI nu era un semn al unei industrii sănătoase aflate în creștere, ci mai degrabă un semn de revenire la nivelurile anterioare pandemiei de COVID-19, în special pe o piață în care consumul a crescut, între 2020 și PI, cu 122 %, de la 28 481 de unități în 2020 la 63 086 de unități în PI. În condiții normale de piață, vânzările industriei Uniunii ar crește în paralel cu creșterea consumului. Acest lucru nu s-a întâmplat însă în perioada cuprinsă între 2020 și PI, vânzările crescând doar cu 62 % în comparație cu creșterea consumului cu 122 %. Deși nivelul ocupării forței de muncă a crescut cu 40 % între 2020 și PI, această creștere a fost cu 60 % mai mică decât creșterea producției, care a crescut cu 100 % în aceeași perioadă.

(208)

În plus, Comisia a reamintit că industria Uniunii a suferit pierderi importante între 2020 și PI. Chiar dacă pierderile au scăzut din 2022 până în PI, industria a continuat să fie în pierdere, în timp ce pe o piață în plină expansiune a PEM, în condiții normale de piață, ea ar fi trebuit să revină la o situație profitabilă.

(209)

Comisia a considerat, de asemenea, că situațiile financiare ale grupului Manitou acopereau toate activitățile grupului Manitou, din care PEM reprezentau doar o mică parte, și nu se refereau în mod specific la vânzările de PEM. Toate datele pentru PI referitoare în mod specific la PEM pentru fiecare producător din Uniune inclus în eșantion au fost evaluate și verificate de Comisie. Prin urmare, acest tip de date din situațiile financiare ale Manitou nu erau relevante pentru evaluarea indicatorilor economici care au fost verificați și evaluați în ceea ce privește produsul în cauză și PI în mod specific (care nu a coincis cu exercițiul financiar al societății). În consecință, nu s-a putut trage nicio concluzie din aceste situații în ceea ce privește produsul în cauză. Același lucru este valabil și pentru informațiile raportate cu privire la grupul Haulotte. Comisia și-a bazat constatările pe date verificate de la ambele societăți, reflectând situația economică legată numai de producția și vânzările de PEM în perioada examinată.

(210)

După comunicarea constatărilor finale, CCCME a susținut, de asemenea, că trimiterea Comisiei la indicatori din 2019 se referea numai la indicatorii macroeconomici, și nu la datele microeconomice, și că, prin urmare, exista o incoerență clară în ceea ce privește perioada de evaluare a prejudiciului. Prin urmare, în opinia sa, nu era exclus ca analiza indicatorilor de prejudiciu referitori la o perioadă incoerentă să conducă la o imagine denaturată a prejudiciului. În plus, CCCME a susținut că Comisia ar fi trebuit să ia în considerare perioada apropiată de PI, deoarece o astfel de evaluare ar reflecta cel mai exact dacă industria Uniunii a suferit un prejudiciu important în cursul PI și, de asemenea, deoarece dumpingul, subcotarea prețurilor de vânzare și a prețurilor indicative au fost stabilite numai pentru PI.

(211)

Cu toate acestea, faptul că Comisia a făcut referire la situația industriei Uniunii din 2019 nu reprezenta o prelungire a perioadei examinate și nici nu însemna că a fost utilizată o perioadă diferită pentru evaluarea indicatorilor microeconomici și a celor macroeconomici. Trimiterea la situația din 2019 a fost adăugată pentru a sprijini concluziile cu privire la situația din PI și din perioada examinată, în special având în vedere faptul că anul 2020, luat ca referință pentru analiză, a fost afectat de pandemie. Perioada de investigație și perioada examinată, pe baza cărora au fost formulate concluziile, au rămas neschimbate (a se vedea secțiunea 1.7). Prin urmare, Comisia a respins afirmația.

(212)

Având în vedere pierderile importante suferite de industria Uniunii în cursul perioadei examinate, pierderea semnificativă a cotei de piață (aproximativ 14 puncte procentuale) și deteriorarea altor indicatori financiari, cum ar fi fluxul de lichidități, investițiile și randamentul investițiilor (a se vedea considerentul 313 din regulamentul provizoriu), nu s-a putut considera că industria de PEM din Uniune era o industrie sănătoasă.

(213)

Așadar, Comisia a menținut concluzia că industria Uniunii a suferit un prejudiciu important în sensul articolului 3 alineatul (5) din regulamentul de bază.

5.   LEGĂTURA DE CAUZALITATE

5.1.   Efectele importurilor care fac obiectul unui dumping

(214)

În considerentul 323 din regulamentul provizoriu, Comisia a concluzionat că prejudiciul important suferit de industria Uniunii a fost cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping ale produsului în cauză din China.

(215)

După comunicarea constatărilor provizorii, CCCME, GC și reclamantul au prezentat observații cu privire la această concluzie.

(216)

CCCME a susținut că, dacă nu se ia în considerare anul 2020, care a fost afectat de pandemie, cota de piață a importurilor din China a rămas destul de stabilă, cu o creștere minoră, de 3 puncte procentuale, în timp ce nivelul prețurilor a crescut cu aproape 50 %. Aceasta a susținut că, în aceeași perioadă, indicatorii industriei Uniunii au crescut. Excluzând anul 2020 ca an anormal, afectat de pandemie, cota de piață a industriei Uniunii în restul perioadei examinate a rămas destul de stabilă, cu o scădere minoră, de 2 puncte procentuale. În același timp, cota de piață a importurilor din China a fost stabilă, iar prețul acestora a crescut cu aproape 50 %.

(217)

Comisia a observat mai întâi că, într-adevăr, creșterea cotei de piață a importurilor din China între 2021 și PI a fost de doar 3 puncte procentuale. Cu toate acestea, având în vedere creșterea considerabilă a consumului în aceeași perioadă, în termeni absoluți, această creștere de 3 puncte procentuale a cotei de piață a reprezentat o creștere a importurilor cu 104 %, de la 23 124 de unități importate în 2021 la 33 946 de unități importate în PI, aceasta fiind o creștere substanțială. De asemenea, faptul că, în ceea ce privește cota de piață a importurilor din China, principala creștere a avut loc la începutul perioadei examinate și nu la finalul acesteia nu atenuează legătura de cauzalitate, ci explică mai degrabă motivul pentru care industria Uniunii a înregistrat pierderi pe parcursul întregii perioade examinate.

(218)

În plus, în comparație cu anul anterior pandemiei, în 2019, volumul importurilor din China a fost de aproximativ 8 800 de unități. Prin urmare, din 2019 până în PI, volumul importurilor din China a crescut cu 285 %, de la 8 800 de unități importate în 2019 la 33 946 de unități importate în PI, ceea ce reprezintă o creștere foarte semnificativă. Deși prețurile importurilor din China au crescut efectiv, acestea au rămas cu mult sub prețurile de vânzare ale industriei Uniunii.

(219)

În ceea ce privește profitabilitatea, CCCME a susținut că industria Uniunii a înregistrat profituri negative de la începutul perioadei examinate. CCCME a considerat că afirmația potrivit căreia situația financiară a industriei Uniunii era deja afectată de creșterea importurilor din China, care a început în 2018, nu a fost susținută de niciun element de probă, fiind așadar nefondată.

(220)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 281 din regulamentul provizoriu, la începutul perioadei examinate, în 2020, importurile din China erau deja semnificative și se ridicau la peste 10 000 de unități. Datele furnizate de producătorii-exportatori chinezi incluși în eșantion au arătat, de asemenea, un volum similar al importurilor în 2019. Acest lucru a arătat în mod clar că industria Uniunii era afectată de importurile la prețuri scăzute încă din 2018.

(221)

CCCME a considerat, de asemenea, că randamentul investițiilor industriei Uniunii a fost volatil pe parcursul perioadei examinate, deoarece a crescut considerabil în 2021, până la 35-40 %, și apoi a scăzut la negativ în 2022, înainte de a se îmbunătăți ușor în cursul PI. CCCME a subliniat că creșterea substanțială a randamentului investițiilor industriei Uniunii a avut loc în anul în care importurile din China au crescut, la rândul lor, în mod semnificativ, în timp ce scăderea randamentului investițiilor a avut loc în anul care a precedat PI, când cota de piață a importurilor din China a rămas destul de stabilă. Prin urmare, CCCME a susținut că nu se poate concluziona că această performanță slabă a fost cauzată de creșterea importurilor din China.

(222)

Comisia a considerat că faptul că a existat o creștere a randamentului investițiilor între 2020 și 2021, care a avut loc în același an ca și creșterea substanțială a importurilor din China, nu avea niciun impact asupra concluziei Comisiei potrivit căreia importurile din China care fac obiectul unui dumping au cauzat un prejudiciu industriei din Uniune, deoarece impactul importurilor din China nu s-ar reflecta în mod necesar asupra randamentului investițiilor din același an și ar trebui analizat pe o perioadă mai lungă de timp. Comisia a concluzionat că această evoluție a fost o consecință a importurilor din China din anii precedenți și a faptului că industria Uniunii nu a fost profitabilă în aceeași perioadă. În ansamblu, randamentul investițiilor a scăzut cu peste 400 % în perioada examinată. De asemenea, așa cum s-a menționat în considerentul 313 din regulamentul provizoriu, începând din 2020, nivelul investițiilor producătorilor din Uniune a scăzut cu 64 %, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă.

(223)

GC a susținut, de asemenea, că, în cursul PI, profitabilitatea industriei Uniunii s-a îmbunătățit substanțial în comparație cu 2022, crescând cu aproximativ 10 puncte procentuale. GC a susținut că acest lucru arăta că prețurile importurilor din China nu au fost cauza scăderii profitabilității industriei Uniunii.

(224)

Comisia a reiterat faptul că faptul că, între 2022 și PI, pierderile s-au îmbunătățit de la [(-15 %)-(-10 %)] la [(-5 %)-(0 %)] nu putea fi considerat un semn de redresare. Conform datelor industriei Uniunii, scăderea profitabilității industriei Uniunii în 2022 s-a datorat creșterii cu 25-30 % a costurilor materiilor prime și faptului că societățile nu au putut crește prețurile pentru comenzile deja negociate. Prin urmare, pierderile din 2022 au fost excepțional de mari. Cu toate acestea, așa cum s-a menționat mai sus, faptul că, între 2022 și PI, pierderile au scăzut ulterior nu putea fi considerat un semn de redresare, deoarece industria Uniunii a suferit în continuare pierderi semnificative care au rezultat în principal din blocarea prețurilor cauzată de importurile la prețuri scăzute din China. Prin urmare, Comisia a considerat că afirmația este nefondată.

5.2.   Efectele altor factori

5.2.1.   Costurile de producție ridicate

(225)

CCCME a considerat că creșterea prețurilor materiilor prime și a altor costuri, cum ar fi costurile forței de muncă, a fost cauza prejudiciului suferit de industria Uniunii.

(226)

GC a susținut, de asemenea, că scăderea profitabilității societăților din Uniune în 2022 nu putea fi explicată prin prețurile produselor importate, în special deoarece prețurile produselor importate nu au fluctuat drastic. GC a susținut că Comisia nu a luat în considerare impactul negativ al creșterii continue a prețurilor materiilor prime în cursul perioadei de investigație asupra profitabilității producătorilor din Uniune și a atribuit în mod eronat prejudiciul importurilor din China.

(227)

Reclamantul a susținut, pe de altă parte, că prețurile au crescut vertiginos în cursul perioadei de investigație, la nivel mondial și pe piața Uniunii, din cauza creșterii costurilor și că industria Uniunii nu a fost în măsură să transfere creșterea costurilor către clienții săi din cauza presiunii exercitate de exportatorii chinezi. Cu toate acestea, reclamantul a considerat că creșterea costurilor în sine nu este prejudiciabilă pentru societăți atunci când există condiții de concurență echitabile. Presiunea asupra prețurilor exercitată de importurile din China care fac obiectul unui dumping a făcut imposibilă creșterea suficientă a prețurilor de către producătorii din Uniune, renegocierea contractelor existente și acoperirea creșterii costurilor. Prin urmare, industria a înregistrat pierderi.

(228)

În analiza sa, Comisia a luat în considerare impactul negativ al creșterii continue a prețurilor materiilor prime, dar a concluzionat că această creștere nu atenua legătura de cauzalitate. În condiții normale de piață, ar putea avea loc o scădere a profitabilității într-o perioadă limitată de timp, în care industria nu ar putea să crească prețurile în aceeași măsură cu creșterea costurilor ca urmare a contractelor existente, dar, după o anumită perioadă, contractele ar putea fi renegociate pentru a acoperi cel puțin costurile, în special pe o piață în plină expansiune, cum este cazul de față. Cu toate acestea, având în vedere faptul că prețurile importurilor din China au fost considerabil mai mici decât prețurile din Uniune pe parcursul întregii perioade examinate, precum și creșterea masivă a volumelor importurilor care fac obiectul unui dumping în aceeași perioadă, industria Uniunii nu a fost în măsură să crească prețurile în concordanță cu creșterea costurilor. Prin urmare, Comisia a considerat că creșterea costurilor nu putea atenua legătura de cauzalitate stabilită între importurile care fac obiectul unui dumping din China și prejudiciul important suferit de industria Uniunii și că prejudiciul suferit de industria Uniunii a fost cauzat în principal de creșterea importurilor la prețuri scăzute.

5.3.   Alte afirmații

(229)

GC a susținut că, întrucât prețurile medii de export ale industriei Uniunii au fost mai mici decât prețurile sale de vânzare pe piața Uniunii, iar aceste vânzări la export au fost profitabile, acest lucru demonstra că nu există niciun temei pentru afirmația potrivit căreia importurile la prețuri scăzute din China au forțat industria Uniunii să vândă PEM la prețuri scăzute, ceea ce i-a afectat profitabilitatea.

(230)

Cu toate acestea, Comisia a considerat că, din faptul că prețurile de export au fost mai mici decât prețurile de vânzare pe piața internă, dar profitabile, nu se putea concluziona că importurile la prețuri scăzute din China nu au afectat profitabilitatea industriei Uniunii. Motivul pentru care vânzările la export au fost în cea mai mare parte profitabile era o diferență în ceea ce privește gama de produse vândute pe piața de export și pe piața internă în aceeași perioadă. În orice caz, întrucât vânzările la export au fost profitabile, acestea nu au atenuat legătura de cauzalitate dintre importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria Uniunii.

(231)

CCCME a susținut, de asemenea, că industria Uniunii nu era în măsură să ofere o gamă completă de PEM electrice, în special PEM electrice cu înălțime maximă mai mare.

(232)

Pe de altă parte, reclamantul a considerat că afirmațiile potrivit cărora producătorii din Uniune nu puteau satisface cererea de PEM electrice erau nefondate și false. Acesta a susținut că nu este adevărat că producătorii chinezi pun un accent deosebit pe PEM electrice: producătorii din Uniune au produs și au vândut, de asemenea, PEM electrice în cantități mari. De exemplu, peste 70 % din utilajele vândute de Haulotte între 2020 și 2022 (cele mai recente date disponibile public) au fost electrice. Reclamantul a susținut că Haulotte oferă o gamă largă de utilaje electrice: stâlpii săi verticali, de exemplu, sunt disponibili numai în varianta electrică, iar platformele de tip foarfecă și elevatoarele cu braț articulat sunt disponibile atât cu motor electric, cât și cu motor cu ardere internă.

(233)

Așa cum s-a menționat în considerentul 336 din regulamentul provizoriu, Comisia a reiterat că comparația dintre tipurile de produse importate de producătorii-exportatori incluși în eșantion și tipurile de produse vândute de industria Uniunii a arătat că, în termeni generali, peste 90 % din tipurile de produse vândute de producătorii din Uniune incluși în eșantion erau comparabile cu tipurile de produse importate din China. În plus, în cursul PI, peste 60 % din vânzările pe piața Uniunii ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion au vizat PEM electrice. Prin urmare, Comisia a considerat că gama de produse vândută de producătorii-exportatori era comparabilă cu gama de produse vândută de industria Uniunii pe piața Uniunii. Eventualele diferențe în ceea ce privește gama de produse nu putea fi așadar cauza prejudiciului suferit de industria Uniunii. În consecință, afirmația a fost respinsă.

(234)

După comunicarea constatărilor finale, CCCME a reiterat faptul că industria Uniunii nu este competitivă din cauza gamei sale limitate de PEM electrice. Aceasta a făcut referire la o declarație dintr-un raport al producătorului chinez Xiamen Liteng Engineering Machinery Co., Ltd, care menționa că societățile fac mari eforturi pentru a ține pasul cu cererea de noi utilaje de pe piață, în special profesionale și electrice, iar termenele de livrare erau mai lungi, în contextul redresării în urma pandemiei. CCCME a invocat, de asemenea, raportul din 2022 al Manitou, care, în același context (redresarea în urma pandemiei de COVID-19), menționa existența unor întreruperi ale aprovizionării și a unor dificultăți legate de transport, precum și raportul Haulotte, care menționa dificultățile legate de lanțul de aprovizionare, inflația, întârzierea producției și valoarea stocurilor ca risc pentru societate.

(235)

Comisia a observat mai întâi că declarația producătorului chinez se referea la o piață mondială și nu la piața Uniunii în special. În plus, la fel ca rapoartele citate ale Manitou și Haulotte, aceasta a făcut referire la o perioadă cuprinsă între 2020 și 2022 influențată de impactul pandemiei la nivel mondial, care a avut însă o durată limitată. Așa cum s-a detaliat mai sus, producătorii din Uniune au avut, în PI, o gamă completă de produse electrice, iar pandemia nu a mai avut niciun impact asupra situației lor economice. Prin urmare, Comisia a respins afirmația potrivit căreia situația economică a industriei Uniunii în PI a fost rezultatul lipsei de competitivitate a acesteia.

(236)

CCCME a considerat, de asemenea, că o altă cauză a prejudiciului suferit de industria Uniunii a fost că aceasta nu a putut ține pasul cu comenzile, ceea ce a dus la termene de livrare lungi și la o încetinire a pieței construcțiilor din Uniune. CCCME a reiterat acest argument după comunicarea constatărilor finale și a făcut trimitere la declarațiile din rapoartele financiare ale Manitou care menționau o suspendare temporară a comenzilor. Comisia a considerat că aceste argumente sunt nefondate. Dimpotrivă, așa cum se arată în considerentul 277 din regulamentul provizoriu, consumul a crescut cu 122 % între 2020 și PI, ceea ce arăta că a existat o creștere puternică a cererii de PEM, care nu a fost afectată de presupusa încetinire a pieței construcțiilor din Uniune. De asemenea, raportul financiar al Manitou și articolele din presă menționate de CCCME menționau în mod clar că termenele de livrare mai lungi au fost legate de perioada de după pandemia de COVID-19, care a fost doar temporară (39). Concluzie privind legătura de cauzalitate

(237)

Comisia a evaluat impactul tuturor celorlalți factori cunoscuți ținând seama de observațiile părților interesate și a concluzionat că acești factori nu au atenuat legătura de cauzalitate. Prin urmare, Comisia a confirmat concluziile din considerentele 339 și 340 din regulamentul provizoriu potrivit cărora exista o legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit de industria Uniunii și importurile care au făcut obiectul unui dumping din China, care nu a fost atenuată de factorii menționați mai sus.

6.   NIVELUL MĂSURILOR

(238)

Pentru a stabili nivelul măsurilor, Comisia a examinat dacă o taxă mai mică decât marja de dumping ar fi suficientă pentru a elimina prejudiciul cauzat industriei Uniunii de importurile care fac obiectul unui dumping.

(239)

În speță, reclamantul a invocat existența unor distorsiuni legate de materiile prime în sensul articolului 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază. În considerentul 343 din regulamentul provizoriu, Comisia a stabilit în mod provizoriu că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază. Evaluarea prezenței distorsiunilor privind materiile prime este detaliată mai jos.

6.1.   Examinarea marjei adecvate pentru eliminarea prejudiciului adus industriei Uniunii

6.1.1.   Marja de prejudiciu

(240)

În regulamentul provizoriu (considerentele 347-354), Comisia a detaliat metodologia utilizată pentru stabilirea marjelor adecvate pentru eliminarea prejudiciului adus industriei Uniunii.

(241)

În urma comunicării constatărilor provizorii, reclamantul a susținut că, întrucât Haulotte Franța și Haulotte Argeș din România vindeau aproape exclusiv prin intermediul unor societăți de distribuție afiliate, prețul indicativ ar trebui să fie majorat cu costurile VAG suportate de aceste entități de vânzare afiliate. În plus, acesta a susținut că la prețul indicativ nu au fost adăugate costurile VAG ale Haulotte Argeș.

(242)

Comisia nu a fost de acord cu faptul că, pentru a stabili un preț indicativ adecvat, ar fi trebuit să adauge costuri VAG suplimentare ale distribuitorilor afiliați. Atunci când se construiește prețul indicativ, se adaugă doar costurile VAG ale producătorului, și nu cele ale entităților afiliate. Costurile VAG ale entităților de vânzare ale producătorilor-exportatori nu au fost adăugate nici la prețul de export și, prin urmare, adăugarea unor costuri suplimentare pentru producătorii din Uniune ar afecta caracterul echitabil al comparației. Pe de altă parte, inițial, Haulotte Argeș nu a raportat costuri VAG per nivel NCP pentru a construi prețul indicativ și, prin urmare, nu au fost incluse provizoriu astfel de costuri. Prin urmare, Comisia a efectuat o ajustare pentru a majora prețul indicativ per NCP cu costurile VAG raportate de Haulotte Argeș în partea generală a răspunsului la chestionar, care a fost verificată.

(243)

În urma comunicării constatărilor finale, reclamantul a susținut că costurile VAG raportate de Haulotte Argeș se refereau numai la costurile de transport și, prin urmare, nu ar trebui să fie luate în considerare. Acesta a sugerat să se utilizeze în schimb costurile VAG raportate de Haulotte Franța, care erau mai mari.

(244)

Comisia a considerat că prețul indicativ pentru Haulotte Argeș ar trebui să se bazeze pe datele furnizate și pe costurile suportate de Haulotte Argeș, și nu pe datele unei alte societăți, chiar dacă această societate făcea parte din același grup. Prin urmare, aceasta nu a fost de acord cu faptul că, pentru a stabili costurile VAG ale Haulotte Argeș, ar trebui utilizate datele Haulotte Franța. În orice caz, chiar dacă sumele ar fi majorate până la nivelul raportat de Haulotte Franța, impactul acestei modificări asupra marjei de subcotare a prețurilor indicative ar fi nesemnificativ. Prin urmare, Comisia a respins afirmația.

(245)

După comunicarea constatărilor provizorii, reclamantul a susținut, de asemenea, că Comisia a stabilit profitul-țintă la nivelul de profitabilitate anterior creșterii importurilor din China, și anume în 2018. Reclamantul a considerat că acest lucru contravine regulamentului de bază, care prevede că nivelul de profitabilitate trebuie să acopere integral costurile și investițiile, cercetarea, dezvoltarea și inovarea și că ar trebui să permită societății să inoveze, să investească și să se dezvolte. Acesta a considerat că nivelul de profitabilitate din 2018 era inadecvat, deoarece piața Uniunii a suferit schimbări structurale între 2018 și 2023. Reclamantul a oferit, de asemenea, exemple de mai multe alte industrii, în amonte și în aval, pentru a susține că nivelul de 7 % stabilit de Comisie era prea scăzut. Reclamantul a susținut în continuare că industria de PEM s-a confruntat în ultimii ani cu investiții și costuri operaționale record din cauza transformării verzi și digitale, de exemplu dezvoltarea de noi tehnologii precum bateriile cu litiu și electrificarea PEM. În opinia sa, Comisia ar fi trebuit să țină seama de faptul că aceste investiții erau necesare și să le ia în considerare la stabilirea prețului indicativ.

(246)

Comisia nu a fost de acord cu aceste afirmații. Profitul-țintă s-a bazat pe datele furnizate de industria însăși și a fost considerat ca fiind profitul înregistrat înainte ca industria să fi fost prejudiciată de importurile care fac obiectul unui dumping și, prin urmare, ar fi trebuit să acopere, într-o situație normală, costurile investițiilor, ale cercetării, dezvoltării și inovării. Evoluția constantă a tipurilor de PEM nu a fost specifică acestei industrii și s-a aplicat și în cazul multor alte industrii și, prin urmare, nu putea justifica un profit-țintă mai mare, fără nicio legătură cu profiturile realizate în trecut. În plus, afirmația reclamantului avea un caracter general și nu a existat niciun element de probă prezentat de societăți care să permită Comisiei să utilizeze o bază diferită pentru profitul-țintă. Prin urmare, Comisia a respins afirmația.

(247)

Reclamantul a susținut, de asemenea, că profitul-țintă utilizat de Comisie s-a bazat pe valoarea cifrei de afaceri corespunzătoare prețurilor de vânzare reale ale mărfurilor – după distribuție – deși a fost aplicat efectiv unui cost de producție suportat de producătorul inclus în eșantion care nu includea costurile de distribuție. Prin urmare, reclamantul a considerat că costurile de distribuție nu ar fi trebuit să fie incluse în calculul profitului-țintă. Comisia a acceptat afirmația. Profitul-țintă corectat s-a ridicat la 7,7 %.

(248)

Reclamantul a prezentat, de asemenea, observații cu privire la viitoarele costuri sociale și de mediu. Acesta a considerat că valoarea viitoarelor costuri sociale și de mediu adăugate de Comisie la prețul indicativ era prea scăzută și că Comisia ar fi trebuit să includă costurile CO2 aferente producției de energie electrică și costurile care decurg din punerea în aplicare a Directivei privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea.

(249)

Comisia a reiterat faptul că, în cadrul prezentei investigații, a luat în considerare costurile indirecte ale CO2 în consumul de energie, dar nu a luat în considerare costurile pentru care societățile nu au adus suficiente dovezi cu privire la sumele reale, cum ar fi costurile indirecte aferente producției de oțel sau costurile care nu decurg din cerințe obligatorii prevăzute de un acord multilateral de mediu sau de convențiile OIM. Acesta a fost cazul costurilor de producție a PEM electrice și al costurilor legate de punerea în aplicare a Directivei privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea. Cu toate acestea, Comisia a efectuat corecții ale erorilor materiale, iar valoarea totală a viitoarelor costuri sociale și de mediu adăugate la prețul indicativ a fost stabilită între 2,1 și 41,5 EUR/unitate, în funcție de societate.

(250)

În urma comunicării constatărilor finale, reclamantul a susținut că Comisia ar fi trebuit să accepte și costurile legate de costurile CO2 aferente producției de oțel și raportate de Manitou, deoarece, pentru a stabili aceste costuri, reclamantul a utilizat aceeași sursă de informații ca pentru determinarea costurilor CO2 aferente producției de energie (agenția publică de mediu franceză, ADEME) și deoarece costurile CO2 aferente producției de energie au fost acceptate de Comisie.

(251)

Comisia a considerat că faptul că ADEME a raportat atât costurile CO2 aferente producției de energie, cât și pe cele aferente producției de oțel nu justifica abordarea sugerată de reclamant. Deși energia era consumată direct de Manitou, iar consumul său putea fi calculat, oțelul era un material utilizat în piesele utilizate pentru producția de PEM. Prin urmare, societatea nu a putut demonstra în mod suficient la cât s-au ridicat costurile și dacă aceste costuri au fost transferate către Manitou sau dacă au fost absorbite de producătorii de piese care au cumpărat oțelul.

(252)

În urma comunicării constatărilor finale, Sinoboom a susținut că a existat o eroare materială în unul dintre tabelele prezentate în comunicarea constatărilor finale. Comisia a corectat eroarea, care nu a avut însă un impact asupra marjei de prejudiciu a Sinoboom.

(253)

Așa cum s-a menționat în considerentul 353 din regulamentul provizoriu, ulterior, Comisia a stabilit nivelul marjei de subcotare a prețurilor indicative pe baza unei comparații între prețul de import mediu ponderat al producătorilor-exportatori cooperanți individuali incluși în eșantion din RPC, astfel cum a fost stabilit pentru calculele privind subcotarea prețului, și prețul mediu ponderat neprejudiciabil al produsului similar vândut de producătorii din Uniune incluși în eșantion pe piața Uniunii în cursul perioadei de investigație. Eventualele diferențe rezultate din această comparație au fost exprimate ca procent din valoarea CIF de import medie ponderată.

6.1.2.   Comparație între marja de dumping și marja de subcotare

(254)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de bază, Comisia a examinat mai întâi dacă marja de dumping stabilită provizoriu ar fi superioară marjei adecvate pentru a elimina prejudiciul cauzat industriei Uniunii. În acest scop, Comisia a comparat prețul de import mediu ponderat al producătorilor-exportatori cooperanți cu prețul indicativ al industriei Uniunii. Rezultatul acestor calcule este prezentat în tabelul următor:

Societatea

Marja de dumping (%)

Marja de prejudiciu (%)

Hunan Sinoboom Intelligent Equipment Co., Ltd.

49,3

54,9

Oshkosh JLG (Tianjin) Equipment Technology Co., Ltd.

66,7

22,5

Terex (Changzhou) Machinery Co., Ltd.

48,7

22,9

Zhejiang Dingli Machinery Co., Ltd.

20,6

47,6

Alte societăți cooperante

48,1

30,1

Toate celelalte societăți

66,7

54,9

(255)

Întrucât marja de subcotare a prețurilor indicative pentru producătorii-exportatori JLG și Terex a fost mai mică decât marja de dumping, Comisia a evaluat dacă au existat distorsiuni legate de materiile prime în privința produsului în cauză, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază.

6.2.   Existența unor distorsiuni legate de materiile prime în sensul articolului 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază

(256)

Comisia a stabilit în mod provizoriu, în considerentul 375 din regulamentul provizoriu, că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază.

(257)

În urma publicării regulamentului provizoriu, reclamantul a afirmat că în China există distorsiuni legate de fier sau de oțel, că există o diferență de preț semnificativă între produsele siderurgice chinezești și cele din UE și că fierul și oțelul sunt principalul factor de producție pentru PEM, reprezentând peste 17 % din costul de producție. Reclamantul a susținut că Comisia ar trebui să ia în considerare, de asemenea, fierul și oțelul încorporate în alți factori de producție sau alte componente ale produsului care face obiectul investigației.

(258)

Comisia a constatat că observațiile reclamantului extind sfera de aplicare a afirmației privind distorsiunile legate de materiile prime de la oțelul laminat la cald, astfel cum se prevede la punctul 4.2 din avizul de deschidere (40), la fier și oțel în general.

(259)

Pentru a evalua dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază, Comisia a identificat mai întâi, pentru fiecare producător-exportator inclus în eșantion, existența factorilor de producție raportați la codurile SA 720837, 720851, 720852, 720853 și 7208 54 (și anume, produse din oțel laminate la cald), comparând apoi valoarea totală a acestora, pe baza valorilor de referință braziliene, cu costul de fabricație verificat pentru fiecare societate. Comisia a stabilit că oțelul laminat la cald utilizat în producția de PEM a reprezentat mai puțin de 17 % din costul de producție al tuturor celor patru producători-exportatori incluși în eșantion. Nu au fost constatate alte distorsiuni legate de materiile prime pentru niciun factor de producție care reprezintă mai mult de 17 % din costul de producție.

(260)

Comisia a respins afirmația potrivit căreia fierul și oțelul încorporate în alți factori de producție sau alte componente ale produsului ar trebui să fie luate în considerare pentru aplicarea articolului 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază (41), deoarece acest articol prevede în mod clar că o singură materie primă trebuie să reprezinte cel puțin 17 % din cost, și nu o categorie generală de produse.

(261)

În lumina celor de mai sus, Comisia a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază.

(262)

În urma comunicării constatărilor finale, CMAE a susținut că Comisia nu a examinat în mod corespunzător distorsiunile legate de materiile prime pentru fier și oțel și că ar fi trebuit, de asemenea, să ia în considerare produsele din oțel laminate la cald încorporate în alți factori de producție, cum ar fi piesele sau componentele, atunci când a evaluat pragul de 17 %.

(263)

Comisia a respins aceste afirmații. În primul rând, aceasta a evaluat produsele care se încadrează la capitolul 72 „Fontă, fier și oțel” din Sistemul armonizat („SA”) și la capitolul 73 „Articole din fontă, din fier sau din oțel”. În acest sens, Comisia a analizat materialele care au fost raportate ca factori de producție de către producătorii-exportatori incluși în eșantion. În al doilea rând, Comisia a verificat dacă aceste materiale făceau obiectul unor distorsiuni, astfel cum sunt enumerate la articolul 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază. În continuare, Comisia a constatat că nu există niciun element de probă la dosar potrivit căruia o materie primă, inclusiv oțelul laminat la cald încorporat în piese și componente achiziționate de producătorii-exportatori incluși în eșantion de la furnizorii lor, a reprezentat peste 17 % din costul de producție al producătorilor, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (2a) din regulamentul de bază.

7.   INTERESUL UNIUNII

(264)

După publicarea măsurilor provizorii, reclamantul, GC, CCCME, un utilizator – societatea Construct Machines S.R.L. și un distribuitor/comerciant cu ridicata, societatea Norbert Wienold GmbH, au prezentat observații cu privire la interesul Uniunii.

7.1.   Interesul industriei Uniunii

(265)

După comunicarea constatărilor provizorii, CCCME a susținut că nu există niciun indiciu că instituirea de măsuri antidumping de către Comisie ar avea un efect pozitiv asupra industriei Uniunii. Aceasta a considerat că datele prezentate de Comisie arătau că industria Uniunii a înregistrat o creștere semnificativă, fiind așadar în plină expansiune.

(266)

Comisia a făcut trimitere la secțiunea 4.3 de mai sus, în care a concluzionat că, în pofida unei evoluții pozitive a unora dintre indicatorii de prejudiciu, industria Uniunii a fost afectată de importurile din China care fac obiectul unui dumping. Este probabil ca absența măsurilor să aibă și alte efecte negative semnificative asupra industriei Uniunii în ceea ce privește scăderea vânzărilor, volumul producției și utilizarea capacității, iar blocarea în continuare a prețurilor ar conduce la o deteriorare financiară suplimentară a situației sale economice în ceea ce privește profitabilitatea și investițiile. Toate aceste circumstanțe ar amenința viabilitatea industriei Uniunii.

(267)

Având în vedere cele menționate mai sus și în absența oricăror alte afirmații sau observații conexe, au fost confirmate concluziile din considerentele 356-360 din regulamentul provizoriu.

7.2.   Interesul furnizorilor din amonte

(268)

Având în vedere cele menționate mai sus și în absența oricăror alte afirmații sau observații conexe, au fost confirmate concluziile din considerentele 361-362.

7.3.   Interesul utilizatorilor, al distribuitorilor, al importatorilor neafiliați și al comercianților

(269)

CCCME a susținut că instituirea de măsuri antidumping nu este în interesul importatorilor și al utilizatorilor finali din Uniune, și anume de a dispune de o gamă largă de producători și de prețuri. Aceasta a considerat că instituirea de măsuri antidumping ar limita și mai mult accesul societăților de închirieri la gama completă de tipuri de PEM la costuri rezonabile și cu termene de livrare rezonabile. CCCME a susținut, de asemenea, că limitarea accesului la produsele chinezești, care se axează în principal pe modele alimentate cu energie electrică, ar pune în pericol realizarea obiectivului de tranziție verde al acestui sector industrial, deoarece a susținut că industria Uniunii nu ar fi în măsură să acopere deficitul de aprovizionare. CCCME a reiterat acest argument după comunicarea constatărilor finale. Aceasta a considerat, de asemenea, că, având în vedere lipsa aprovizionării cu PEM pe piața Uniunii, în special cu modelele electrice, siguranța condițiilor de muncă la înălțime nu este garantată.

(270)

GC a considerat că măsurile ar avea un efect negativ asupra nivelului concurenței de pe piața Uniunii, deoarece ar cauza ieșirea concurenților chinezi de pe piața Uniunii. Acesta a susținut, de asemenea, că instituirea măsurilor ar avea un impact negativ asupra importatorilor și a utilizatorilor din aval și ar determina societățile de închirieri să își majoreze prețurile și, implicit, să transfere această majorare asupra consumatorilor. GC a susținut, de asemenea, că prezența producătorilor-exportatori chinezi ar oferi industriilor din aval și consumatorilor mai multe opțiuni, precum și produse și servicii mai bune. De asemenea, acesta a considerat că măsurile nu sunt coerente cu politicile Uniunii privind dezvoltarea ecologică și creșterea competitivității industriilor.

(271)

Pe de altă parte, reclamantul a susținut că taxele nu ar avea ca efect excluderea PEM din China de pe piața Uniunii, ci doar eliminarea efectelor practicilor comerciale neloiale. În plus, acesta a considerat că, astfel cum se arată în plângere, aprovizionarea din alte țări terțe decât China și din Uniune era bogată și variată.

(272)

Utilizatorul, societatea Construct Machines S.R.L., a susținut că PEM au îmbunătățit substanțial standardele de siguranță. Acesta a considerat că instituirea de măsuri ar cauza o creștere a prețurilor de închiriere a PEM, ceea ce ar avea un impact negativ asupra societăților de dimensiuni medii. Cu toate acestea, societatea nu a cooperat la investigație și nu a trimis un răspuns la chestionar.

(273)

Societatea Norbert Wienold GmbH, un distribuitor/comerciant cu ridicata de PEM produse de Sinoboom, a considerat că industria Uniunii nu produce un volum adecvat de elevatoare cu braț telescopic/articulat (înălțime de lucru de 12-24 m) și de platforme ridicătoare de tip foarfecă (înălțime de lucru de 6-16 m) standard de nivel înalt și că industria Uniunii nu este competitivă.

(274)

Norbert Wienold GmbH a susținut, de asemenea, că măsurile antidumping provizorii privind importurile de PEM ar avea un impact semnificativ asupra performanțelor distribuitorilor, ale societăților de închirieri mici și mijlocii și ale clienților finali, aproape fără niciun beneficiu pentru industria Uniunii. Acesta a susținut că, în cazul instituirii de măsuri, prețurile PEM în întreaga Europă ar crește, ceea ce ar afecta lanțul de aprovizionare, cum ar fi distribuitorii, societățile de închirieri și utilizatorii finali. Cu toate acestea, societatea nu a cooperat la investigație și nici nu a trimis un răspuns la chestionar.

(275)

Singurul utilizator cooperant, Kiloutou, nu a prezentat observații cu privire la măsurile provizorii.

(276)

Comisia a considerat că afirmația privind presupusul volum necorespunzător de elevatoare cu braț telescopic/articulat (înălțime de lucru de 12-24 m) și de platforme ridicătoare de tip foarfecă (înălțime de lucru de 6-16 m) standard de nivel înalt produs de industria Uniunii nu a fost susținută de probe și că societatea însăși a menționat că ambele tipuri erau produse de producătorii din Uniune Manitou și Haulotte.

(277)

În plus, Comisia a făcut trimitere la concluziile sale din considerentele 364-373 din regulamentul provizoriu. Aceasta a reiterat faptul că, deși se preconiza că nivelul global al prețurilor PEM va crește, impactul asupra utilizatorilor, care erau în principal societățile de închirieri, a fost mai puțin semnificativ decât în cazul în care acestea ar fi fost consumatori direcți. Orice creștere a prețului PEM s-ar reflecta direct într-o creștere a activelor acestora, iar faptul că utilajele au fost utilizate pe o perioadă mai lungă a diminuat de asemenea, în opinia Comisiei, efectul negativ al unei creșteri potențiale a prețurilor.

(278)

Pe această bază, Comisia a concluzionat că măsurile nu ar avea un efect disproporționat asupra societăților de închirieri, iar beneficiile globale ale măsurilor depășesc impactul negativ potențial pentru importatori și utilizatori. Comisia a considerat, de asemenea, că, întrucât taxele sunt menite să restabilească condițiile de concurență echitabile, se preconizează că acestea vor avea un efect pozitiv asupra nivelului concurenței de pe piața Uniunii și că era, de asemenea, important pentru principalii utilizatori – societățile de închirieri – ca producția de PEM să continue pe piața Uniunii, pentru a-și diversifica flotele. Prin urmare, instituirea taxelor nu ar pune în pericol realizarea obiectivului de tranziție verde al acestui sector industrial.

(279)

În urma comunicării constatărilor finale, Sinoboom a menționat că anumite aspecte ale cazului, referitoare la definiția extrem de largă a produsului care face obiectul investigației și la diferențele semnificative dintre portofoliile de PEM ale producătorilor-exportatori chinezi și ale producătorilor din Uniune, generează preocupări serioase legate de legătura de cauzalitate și de interesul Uniunii, care nu au fost abordate. Acesta a susținut că nivelul scăzut de participare a utilizatorilor din Uniune a împiedicat o discuție mai semnificativă cu privire la impactul preconizat al măsurilor antidumping asupra pieței Uniunii, deoarece furnizorii chinezi ofereau o gamă mai largă de produse, în special în ceea ce privește modelele, înălțimea de lucru și producția de energie electrică, decât producătorii din Uniune, ceea ce făcea ca prezența efectivă a societăților chineze pe piața Uniunii să fie esențială.

(280)

Sinoboom a considerat, de asemenea, că Comisia nu a fost în măsură să contacteze în mod corespunzător societățile de închirieri potențial interesate să participe pe deplin în calitate de părți interesate la investigație și că una dintre societățile de închirieri care a prezentat observații scrise și a participat la o audiere nu a fost menționată în documentul de informare generală. Acesta a menționat, de asemenea, că utilizatorul a explicat că marjele structural comprimate și angajamentul pe termen lung al societăților de închirieri le-ar plasa într-o situație extrem de precară în urma instituirii măsurilor antidumping.

(281)

La deschiderea investigației, Comisia a contactat paisprezece utilizatori identificați în plângere. Cu excepția unei societăți (Kiloutou), niciun utilizator nu a cooperat la investigație. Niciun alt utilizator, inclusiv societatea menționată de Sinoboom, nu a prezentat observații privind dosarul deschis în termenele prevăzute pentru prezentarea observațiilor după comunicarea constatărilor provizorii și finale. Cu toate acestea, în analiza sa privind interesul Uniunii, Comisia a luat în considerare faptul că ar putea exista un impact asupra societăților de închirieri și asupra marjelor acestora. În ceea ce privește alegerea tipurilor de PEM, Comisia a considerat că taxele sunt aplicate pentru restabilirea unor condiții de concurență echitabile și nu pentru a împiedica importurile de PEM din RPC.

(282)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a susținut că beneficiile globale ale măsurilor depășesc impactul negativ potențial pentru importatori și utilizatori și, prin urmare, concluziile din considerentele 363-368 din regulamentul provizoriu au fost confirmate.

7.4.   Concluzie privind interesul Uniunii

(283)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a confirmat concluzia din considerentul 373 din regulamentul provizoriu, potrivit căreia nu există motive imperioase care să conducă la concluzia că instituirea unor măsuri în cazul importurilor de PEM originare din RPC nu este în interesul Uniunii.

8.   MĂSURI ANTIDUMPING DEFINITIVE

8.1.   Măsuri definitive

(284)

Având în vedere concluziile formulate privind dumpingul, prejudiciul, legătura de cauzalitate, nivelul măsurilor și interesul Uniunii și în conformitate cu articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, este necesar să se instituie măsuri antidumping definitive pentru a împiedica agravarea prejudiciului cauzat industriei Uniunii de importurile de produs în cauză care fac obiectul unui dumping.

(285)

După comunicarea constatărilor finale, reclamantul a relevat o eroare materială în considerentul 233 din documentul de informare generală, care indica o taxă antidumping eronată pentru „toate celelalte societăți”, deoarece aceasta nu corespundea nivelului mai mic dintre marja de prejudiciu și marja de dumping stabilită pentru „toate celelalte societăți”. Considerentul 205 a arătat că marja de prejudiciu se ridica la 54,9 %, iar marja de dumping la 66,7 %. Comisia a acceptat argumentul și a ajustat nivelul taxei pentru „toate celelalte societăți” în consecință.

(286)

În urma evaluării de mai sus, taxele antidumping definitive, exprimate pe baza prețului CIF la frontiera Uniunii, înainte de vămuire, trebuie stabilite după cum urmează, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de bază:

Societatea

Taxa antidumping definitivă (%)

Hunan Sinoboom Intelligent Equipment Co., Ltd.

49,3

Oshkosh JLG (Tianjin) Equipment Technology Co., Ltd.

22,5

Terex (Changzhou) Machinery Co., Ltd.

22,9

Zhejiang Dingli Machinery Co., Ltd.

20,6

Alte societăți cooperante

30,1

Toate celelalte societăți

54,9

(287)

Nivelurile individuale ale taxei antidumping aplicabile societăților menționate în prezentul regulament au fost stabilite pe baza constatărilor prezentei investigații. Prin urmare, ele reflectă situația constatată în cursul prezentei investigații în ceea ce privește aceste societăți. Aceste niveluri ale taxei sunt, prin urmare, aplicabile exclusiv importurilor produsului care face obiectul investigației originar din țara în cauză și fabricat de entitățile juridice menționate. Importurile de produs în cauză fabricat de orice altă societate care nu este menționată în mod specific în partea dispozitivă a prezentului regulament, inclusiv de entitățile afiliate societăților menționate în mod specific, nu pot beneficia de aceste niveluri și trebuie să facă obiectul taxei aplicabile pentru „toate celelalte societăți”.

(288)

O întreprindere care își modifică ulterior denumirea poate solicita aplicarea acestor niveluri individuale ale taxei antidumping. Cererea trebuie să fie adresată Comisiei (42). Cererea trebuie să conțină toate informațiile relevante care să permită demonstrarea faptului că modificarea nu afectează dreptul societății de a beneficia de nivelul taxei care i se aplică. În cazul în care schimbarea denumirii societății nu îi afectează dreptul de a beneficia de nivelul taxei care i se aplică, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene va fi publicat un regulament referitor la schimbarea denumirii.

(289)

Pentru a reduce la minimum riscurile de circumvenție ca urmare a diferenței dintre nivelurile taxei, sunt necesare măsuri speciale de asigurare a aplicării corecte a taxelor antidumping individuale. Aplicarea de taxe antidumping individuale este condiționată de prezentarea unei facturi comerciale valabile autorităților vamale ale statelor membre. Factura trebuie să respecte cerințele prevăzute la articolul 1 alineatul (3) din prezentul regulament. Până la prezentarea unei astfel de facturi, importurile trebuie să facă obiectul taxei antidumping aplicabile pentru „toate celelalte societăți”.

(290)

Deși prezentarea acestei facturi este necesară pentru ca autoritățile vamale ale statelor membre să aplice importurilor nivelurile individuale ale taxei antidumping, ea nu este singurul element care trebuie luat în considerare de către autoritățile vamale. Într-adevăr, chiar dacă le este prezentată o factură care îndeplinește toate cerințele prevăzute la articolul 1 alineatul (3) din prezentul regulament, este necesar ca autoritățile vamale ale statelor membre să efectueze verificările lor obișnuite și pot, la fel ca în toate celelalte cazuri, să solicite documente suplimentare (documente de expediere etc.) pentru a verifica exactitatea datelor conținute în declarație și pentru a se asigura că aplicarea ulterioară a taxei este justificată, în conformitate cu legislația vamală.

(291)

În cazul în care exporturile uneia dintre societățile care beneficiază de niveluri individuale ale taxei mai scăzute cresc semnificativ în volum, în special după instituirea măsurilor în cauză, s-ar putea considera că o astfel de creștere în volum constituie ea însăși o modificare a configurației schimburilor comerciale, modificare datorată instituirii măsurilor în sensul articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază. În astfel de circumstanțe, poate fi deschisă o investigație anticircumvenție, sub rezerva îndeplinirii condițiilor necesare în acest sens. O astfel de investigație poate examina, printre altele, necesitatea de a elimina nivelul (nivelurile) individual(e) al(e) taxei și de a institui, în consecință, o taxă la nivel național.

(292)

Pentru a asigura o aplicare corespunzătoare a taxelor antidumping, este necesar ca taxa antidumping pentru toate celelalte importuri originare din RPC să se aplice nu doar producătorilor-exportatori necooperanți în cadrul prezentei investigații, ci și producătorilor care nu au avut exporturi în Uniune în cursul perioadei de investigație.

(293)

Producătorii-exportatori care nu au exportat produsul în cauză către Uniune în cursul perioadei de investigație trebuie să poată solicita Comisiei să fie supuși nivelului taxei antidumping care se aplică în cazul societăților cooperante neincluse în eșantion. Comisia trebuie să aprobe o astfel de cerere dacă sunt îndeplinite trei condiții. Noul producător-exportator trebuie să facă dovada că: (i) nu a exportat produsul în cauză către Uniune în cursul PI; (ii) nu este afiliat unui producător-exportator care a făcut acest lucru; și (iii) a exportat ulterior produsul în cauză sau și-a asumat o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate importantă de produs.

(294)

Statisticile privind PEM sunt deseori exprimate în unități. Cu toate acestea, în Nomenclatura combinată prevăzută în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (43) nu este specificată nicio unitate de măsură suplimentară pentru PEM. Prin urmare, este necesar ca, pentru importurile de produs în cauză, să figureze în declarația de punere în liberă circulație nu doar masa în kg sau tone, ci și numărul de unități importate. Unitățile trebuie indicate pentru codurile TARIC: 8427 10 10 10, 8427 20 19 10, 8428 90 90 20, 8431 20 00 60 și 8431 39 00 10.

8.2.   Perceperea definitivă a taxelor provizorii

(295)

Având în vedere marjele de dumping constatate și dat fiind nivelul prejudiciului cauzat industriei Uniunii, cuantumurile plătite cu titlu de taxe antidumping provizorii, instituite prin regulamentul provizoriu, trebuie percepute definitiv până la nivelurile stabilite în prezentul regulament.

8.3.   Percepere retroactivă

(296)

Astfel cum s-a menționat în secțiunea 1.2., Comisia a instituit obligativitatea înregistrării pentru importurile de produs care face obiectul investigației.

(297)

În urma comunicării constatărilor provizorii, reclamantul a făcut trimitere la concluziile din regulamentul de înregistrare din care, în opinia sa, reieșea că criteriile pentru perceperea retroactivă sunt considerate de Comisie ca fiind îndeplinite. Acesta a considerat, în principal, că creșterea importurilor după deschiderea investigației a fost masivă și că nu a răspuns niciunei logici a cererii pieței. Reclamantul a furnizat estimări care indică o creștere de la 33 % la 121 % și imagini cu stocuri de PEM pentru a demonstra că are loc o constituire de stocuri.

(298)

CCCME, pe de altă parte, a considerat că analiza importurilor efectuată de reclamant era incorectă, iar creșterea importurilor după deschiderea investigației în comparație cu PI nu a fost substanțială. Aceasta a susținut că producția de PEM se baza pe comenzi adaptate în funcție de client și că, prin urmare, constituirea de stocuri nu are niciun sens din punct de vedere practic pentru niciun operator. În al doilea rând, CCCME a susținut că intervalul de timp dintre comenzi și livrare era foarte important pentru evaluarea corespunzătoare a datelor în prezenta investigație, deoarece ciclul de la plasarea comenzilor, la procesul de producție, la expediere și până la livrarea în Uniune durează în mod normal între 4 și 6 luni și, prin urmare, întrucât vârful importurilor a fost înregistrat în perioada ianuarie-martie 2024, acesta nu a fost legat de deschiderea investigației, ci mai degrabă de lista lungă de comenzi plasate cu mult timp înainte de deschidere.

(299)

Comisia a analizat datele colectate în cursul etapei finale a investigației, pentru a evalua dacă sunt îndeplinite sau nu criteriile de la articolul 10 alineatul (4) din regulamentul de bază pentru perceperea retroactivă a taxelor definitive.

(300)

Comisia a evaluat în special dacă a existat o nouă creștere substanțială a importurilor, în plus față de nivelul importurilor care au cauzat un prejudiciu în cursul perioadei de investigație, care, având în vedere momentul în care sunt efectuate și volumul lor, precum și alte circumstanțe, era de natură să compromită grav efectul corectiv al măsurilor definitive, așa cum se prevede la articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază.

(301)

Comisia a comparat, în mod concret, volumul mediu lunar al importurilor în PI (octombrie 2022-septembrie 2023) cu volumul mediu lunar al importurilor după PI (noiembrie 2023-iulie 2024). Comisia a comparat, de asemenea, volumul mediu lunar al importurilor după PI (noiembrie 2023-iulie 2024) cu volumul mediu lunar al importurilor în cursul PI pe baza acelorași luni (noiembrie 2022-iulie 2023) pentru ambele perioade, pentru a ține seama de caracterul sezonier. Pentru PI, Comisia a utilizat datele producătorilor-exportatori cooperanți (44), iar pentru perioada ulterioară PI, date din baza de date Surveillance (45).

(302)

Datele verificate ale producătorilor-exportatori incluși în eșantion au arătat că volumele importurilor au variat considerabil în funcție de luna anului. De exemplu, importurile în luni precum decembrie, martie și aprilie au fost în PI de peste trei ori mai mari decât media importurilor din perioada iulie-septembrie. Prin urmare, pentru a ține seama de aceste variații și de impactul caracterului sezonier, Comisia nu a considerat adecvat să compare media lunară a PI bazată pe 12 luni cu media lunară ulterioară PI, bazată pe 8 luni. Volumul importurilor în perioada cuprinsă între deschiderea prezentei investigații și instituirea măsurilor provizorii (noiembrie 2023-iulie 2024) a fost, prin urmare, comparat cu volumul importurilor din aceeași perioadă din cursul PI (noiembrie 2022-iulie 2023). Pe această bază, Comisia a calculat că, în perioada ulterioară PI, importurile au scăzut cu 3 % în volum. Prețurile PEM au rămas stabile pe parcursul celor două perioade.

(303)

Pe baza celor de mai sus, Comisia a concluzionat că, după deschiderea investigației, volumul importurilor de produs în cauză din China nu a crescut.

(304)

În plus, o serie de elemente suplimentare din dosar susțin concluzia că nu au fost constituite stocuri considerabile după deschiderea investigației. Conform celor prevăzute în regulamentul provizoriu, producătorii din Uniune au produs numai la comandă și nu au păstrat stocuri semnificative de PEM finite. Acest lucru s-a datorat faptului că, în PI, s-a estimat că între 75 % și 90 % din PEM au fost vândute pe piața Uniunii societăților de închirieri, care solicită PEM personalizate (vopsite în culorile societății cu un logo). Prin urmare, Comisia a considerat că constituirea de stocuri de PEM care nu erau personalizate și care nu au fost fabricate pentru un anumit client era foarte puțin probabilă, deoarece astfel de PEM nu ar corespunde cererii de pe piață.

(305)

De asemenea, intervalul de timp dintre comenzi și livrare pentru PEM, care, în mod normal, este cuprins între 4 și 6 luni, a fost luat în considerare la evaluarea datelor: livrările din februarie și martie 2024 reprezintă, cel mai probabil, comenzi care au fost acceptate înainte de deschiderea investigației în noiembrie 2023. Cele două luni, februarie și martie 2024, au fost, de asemenea, lunile cu cele mai mari importuri; după aceste luni, importurile au început să scadă. Prin urmare, importurile mai mari din aceste luni au fost, cel mai probabil, rezultatul comenzilor plasate înainte de deschiderea investigației și nu au fost efectuate în scopul constituirii de stocuri.

(306)

Pe baza celor de mai sus, Comisia a considerat că, având în vedere scăderea importurilor în perioada ulterioară PI și posibilitatea limitată de constituire de stocuri din cauza termenelor lungi de livrare și a producției la comandă, evoluția importurilor după PI nu submina grav efectul corectiv al măsurilor definitive. Prin urmare, Comisia a concluzionat că perceperea retroactivă a taxelor nu este justificată.

(307)

După comunicarea constatărilor finale, reclamantul a susținut că nu există suficiente elemente de probă privind caracterul sezonier al importurilor. Acesta a susținut totodată că, pentru PI, Comisia a utilizat în mod eronat o medie lunară mai puțin reprezentativă bazată pe 8 luni, în locul unei medii lunare mai adecvate, bazate pe 12 luni. Reclamantul a susținut, de asemenea, că, pentru a evalua importurile în PI, Comisia a utilizat o perioadă greșită, deoarece importurile au fost comparate pe baza datei de vânzare și au fost evaluate livrările între martie 2023 și noiembrie 2023, în loc de noiembrie 2022-iulie 2023.

(308)

Reclamantul a susținut, de asemenea, că Comisia nu a luat în considerare efectul de denaturare al amenințării înregistrării și al înregistrării efective. În opinia sa, Comisia a supraestimat, de asemenea, termenele de livrare și a subliniat că livrarea din RPC către Uniune dura între 30 și 45 de zile.

(309)

Reclamantul a susținut, de asemenea, că a demonstrat că are loc o constituire de stocuri. Acesta a susținut că Comisia a presupus în mod eronat că, întrucât producătorii din Uniune nu au constituit stocuri, nici producătorii chinezi nu au făcut acest lucru. Acesta a susținut totodată că cele mai recente date ale unuia dintre producătorii din Uniune incluși în eșantion arătau că marea majoritate a PEM vândute în Uniune nu erau personalizate. Reclamantul a susținut, de asemenea, că volumul de PEM importate după înregistrare era încă substanțial. În plus, reclamantul a susținut că, în temeiul articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, în cazurile în care Comisia nu a înregistrat importurile, marja de prejudiciu ar trebui să reflecte prejudiciul suplimentar cauzat de creșterea importurilor după deschiderea investigației. Prin urmare, pentru a compensa efectul suplimentar care rezultă din constituirea masivă de stocuri, Comisia ar trebui, prin urmare, să reevalueze marja de prejudiciu pentru a lua în considerare constituirea de stocuri.

(310)

Comisia nu a fost de acord că ar fi trebuit să compare media lunară pe baza perioadei de 12 luni din PI cu o perioadă de 8 luni după PI. Astfel cum a recunoscut și reclamantul, volumele importurilor au variat semnificativ între diferitele luni și, prin urmare, Comisia a considerat că este mai corect să compare perioade cu aceeași durată decât să compare o perioadă de 12 luni cu o perioadă de 8 luni. În acest context și având în vedere variațiile importante ale volumelor importurilor între diferitele luni, comparația perioadelor cu aceeași durată a fost menită să excludă orice caracter sezonier. Comisia nu a fost de acord că trebuia să dovedească existența unui model recurent și fix pentru a justifica decizia de a utiliza o comparație bazată pe un volum mediu al importurilor în perioade cu aceeași durată.

(311)

În ceea ce privește utilizarea perioadei din PI, Comisia s-a bazat efectiv pe datele producătorilor-exportatori care au menționat exporturile în Uniune la data facturii, acestea fiind cele mai exacte date disponibile pentru perioada respectivă. Perioada de 8 luni utilizată de Comisie a fost suficient de lungă pentru a ține seama și de efectul eventual al înregistrării importurilor, care a fost în vigoare timp de o lună și jumătate (între 23 mai 2024 și 12 iulie 2024). Cu toate acestea, din acel moment, livrarea de PEM a durat, potrivit părților, inclusiv reclamantului, între 30 și 45 de zile. Ținând seama de acest interval de timp limitat, comparația efectuată de Comisie s-a bazat pe cele mai bune informații disponibile și a fost considerată suficient de precisă pentru a concluziona dacă a existat sau nu o creștere substanțială a importurilor după deschiderea investigației.

(312)

De asemenea, Comisia a considerat că nu poate trage concluzii cu privire la existența constituirii de stocuri pe baza unor dovezi izolate sub formă de imagini sau e-mailuri prezentate de reclamant. În schimb, Comisia s-a bazat pe statisticile privind importurile ulterioare PI și pe toate celelalte date disponibile la dosar, inclusiv de la utilizatori și importatori, care nu indicau o constituire de stocuri într-o măsură în care ar submina efectele corective ale taxelor. Prin urmare, în pofida faptului că, potrivit reclamantului, una dintre societățile incluse în eșantion vindea în principal PEM nepersonalizate, aceasta nu a afectat concluzia că nu a avut loc nicio creștere masivă a importurilor.

(313)

Comisia a considerat, de asemenea, că dispozițiile articolului 9 alineatul (4) nu se aplică. Importurile au fost înregistrate și s-a concluzionat că nu a mai existat o creștere substanțială a importurilor după deschiderea investigației.

(314)

Pe această bază, Comisia a susținut că perceperea retroactivă a taxelor nu este justificată.

9.   DISPOZIȚII FINALE

(315)

Potrivit articolului 109 din Regulamentul 2024/2509 (46), în cazul în care un cuantum trebuie rambursat în urma unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene, rata dobânzii este rata aplicată de Banca Centrală Europeană principalelor sale operațiuni de refinanțare, astfel cum este publicată în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, în prima zi calendaristică a fiecărei luni.

(316)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Se instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de platforme elevatoare mobile destinate ridicării persoanelor, autopropulsate, cu o înălțime maximă de lucru de minimum 6 metri și asupra importurilor de secțiuni ale acestora, preasamblate sau gata de asamblare, constând în 1) șasiuri, 2) turele sau șei de cuplare, 3) platforme sau coșuri, 4) mecanisme de ridicare pentru platforme elevatoare mobile [inclusiv brațe (telescopice și/sau articulate, cu sau fără brațe pendulare) pentru elevatoarele cu braț telescopic, elevatoarele cu braț articulat sau stâlpii verticali și foarfeci pentru platformele ridicătoare de tip foarfecă], cu excepția componentelor individuale atunci când sunt prezentate separat și cu excepția echipamentelor de ridicare a persoanelor montate pe vehicule de la capitolele 86 și 87 din Sistemul armonizat, încadrate în prezent la codurile NC ex 8427 10 10 , ex 8427 20 19 , ex 8428 90 90 , ex 8431 20 00 și ex 8431 39 00 (codurile TARIC: 8427 10 10 10, 8427 20 19 10, 8428 90 90 20, 8431 20 00 60 și 8431 39 00 10) și originare din Republica Populară Chineză.

(2)   Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produselor descrise la alineatul (1) și fabricate de societățile enumerate mai jos, este stabilit după cum urmează:

Societatea

Taxa antidumping definitivă

Codul adițional TARIC

Hunan Sinoboom Intelligent Equipment Co., Ltd.

49,3  %

89DL

Oshkosh JLG (Tianjin) Equipment Technology Co., Ltd.

22,5  %

89DM

Terex (Changzhou) Machinery Co., Ltd.

22,9  %

89DN

Zhejiang Dingli Machinery Co., Ltd.

20,6  %

89DO

Alte societăți cooperante din anexă

30,1  %

A se vedea anexa

Toate celelalte societăți

54,9  %

8999

(3)   Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin nume și funcție, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata) certific faptul că (volumul în unitatea utilizată) de (produs în cauză) vândut la export în Uniunea Europeană și vizat de prezenta factură a fost fabricat de către (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în [țara în cauză]. Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte”. Până la prezentarea unei astfel de facturi, se aplică taxa stabilită pentru toate celelalte importuri originare din RPC.

(4)   În cazul în care se prezintă o declarație de punere în liberă circulație pentru produsul menționat la alineatul (1), indiferent de originea acestuia, numărul de unități de produse importate se înscrie în câmpul relevant al declarației respective, cu condiția ca această mențiune să fie compatibilă cu anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87.

Statele membre informează lunar Comisia cu privire la masa netă și la numărul de unități puse în liberă circulație în cadrul codurilor TARIC: 8427 10 10 10, 8427 20 19 10, 8428 90 90 20, 8431 20 00 60 și 8431 39 00 10.

(5)   Sub rezerva unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.

Articolul 2

Sumele plătite cu titlu de taxe antidumping provizorii în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/1915 al Comisiei din 11 iulie 2024 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză se percep definitiv. Cuantumurile percepute în plus față de nivelurile taxei antidumping definitive se returnează.

Articolul 3

Anexa menționată la articolul 1 alineatul (2) poate fi modificată pentru a se adăuga noi producători-exportatori din Republica Populară Chineză și pentru a-i supune nivelului taxei antidumping medii ponderate corespunzător aferent societăților cooperante neincluse în eșantion. Un producător-exportator nou trebuie să furnizeze elemente de probă care să ateste că:

(a)

nu a exportat mărfurile descrise la articolul 1 alineatul (1) în perioada de investigație (1 octombrie 2022 - 30 septembrie 2023);

(b)

nu este afiliat unui exportator sau producător care face obiectul măsurilor instituite prin prezentul regulament și care ar fi putut coopera la investigația inițială; și

(c)

fie a exportat efectiv produsul în cauză, fie și-a asumat o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate semnificativă în Uniune după încheierea perioadei de investigație.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 ianuarie 2025.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/1036/oj.

(2)  Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de platforme elevatoare mobile („PEM”) originare din Republica Populară Chineză, C/2023/783, 13.11.2023, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/C/2023/783/oj.

(3)  Aviz de deschidere a unei proceduri antisubvenție privind importurile de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză, C/2024/2362, 27.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/2362/oj.

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1450 al Comisiei din 23 mai 2024 de supunere la înregistrare a importurilor de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză, JO L, 2024/1450, 24.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1450/oj.

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1915 al Comisiei din 11 iulie 2024 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză, JO L, 2024/1915, 12.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1915/oj.

(6)  CCCME a fost împuternicită prin procură să reprezinte opt producători-exportatori în cadrul prezentei investigații.

(7)  A se vedea nota de subsol 1.

(8)  Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de platforme elevatoare mobile („PEM”) originare din Republica Populară Chineză, C/2023/783, 13.11.2023, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/C/2023/783/oj.

(9)   „Produsul care face obiectul prezentei investigații este reprezentat de platforme elevatoare mobile destinate ridicării persoanelor ...” , secțiunea 2, ibid.

(10)  A se vedea p. 28 din conturile anuale din 2023 ale Madal Palfinger, la adresa https://assets.palfinger.com/importdata/corporate/newsroom/en/reports/2023/PALFINGER_GB2023_EN_open.pdf.

(11)  Idem. Palfinger | Raport anual 2023 | Disponibil la adresa https://i-report.palfinger.ag/2023/en/downloads.

(12)  Idem, p. 28 „Relațiile interne de aprovizionare cu unitățile de producție din SUA au fost extinse și procesul de standardizare și de optimizare a producției la uzina din Rio Tercero, Argentina, a continuat”. Sublinierea noastră.

(13)  Uniunea Europeană – Măsurile antidumping instituite asupra biomotorinei din Argentina, Raport al Organului de apel, WT/DS473/AB/R, punctul 6.23.

(14)  A se vedea, de exemplu, secțiunea II.5 sau III.8 din rezoluția celei de a treia sesiuni plenare.

(15)  Raportul Organului de apel, Uniunea Europeană – Măsurile antidumping instituite asupra biomotorinei din Argentina, WT/DS473/AB/R și Add.1, adoptat la 26 octombrie 2016, DSR 2016: VI, p. 2871, punctul 7.10.

(16)  A se vedea secțiunea II.5 din rezoluția celei de a treia sesiuni plenare: „ Vom aprofunda reforma capitalului de stat și a întreprinderilor deținute de stat (IDS), îmbunătățind instituțiile și mecanismele de gestionare și supraveghere, consolidând coordonarea strategică între departamentele administrative relevante și depunând eforturi pentru a perfecționa organizarea sectorului de stat și a-i adapta structura. Toate acestea vor ajuta capitalul de stat și IDS să devină mai solide, să obțină rezultate mai bune și să se dezvolte. (...) Capitalul de stat va fi direcționat către principalele industrii și către domeniile-cheie care sunt esențiale pentru securitatea națională și care constituie un element vital al economiei naționale. (...) Vom institui un sistem de evaluare a performanței IDS în îndeplinirea misiunilor lor strategice (...)”.

(17)   International Import Export Trade Data: Global Trade Atlas | S&P Global (spglobal.com), https://www.spglobal.com/market-intelligence/en/solutions/products/maritime-global-trade-atlas.

(18)  Având în vedere că afirmația se referă la costurile anumitor factori de producție ai Sinoboom, aceștia nu vor fi menționați din motive de confidențialitate a informațiilor comerciale.

(19)  O „unitate secundară” sau „cantitate secundară” este adesea utilizată pentru a furniza informații de măsurare suplimentare alături de unitatea de măsură primară pentru un anumit produs. În acest caz, unitatea secundară a fost întotdeauna kg. Atunci când unitatea primară era reprezentată de numere sau bucăți, GTA furniza, de asemenea, valoarea în kg.

(20)  Din motive de confidențialitate a informațiilor comerciale, factorii de producție specifici nu sunt menționați. Sinoboom a desemnat factorii de producție specifici drept informații comerciale confidențiale care nu pot fi rezumate, deoarece prețul lor este substanțial diferit de o valoare de referință făcută publică, ceea ce conduce la divulgarea unor costuri specifice pentru societate.

(21)  Din motive de confidențialitate a informațiilor comerciale, factorii de producție specifici nu sunt menționați.

(22)  S-a afirmat că factorii de producție specifici reprezintă informații comerciale confidențiale.

(23)  A se vedea nota de subsol 1.

(24)  Tabel cu statistici privind forța de muncă din cadrul Pesquisa Industrial Anual https://www.ibge.gov.br/estatisticas/economicas/industria/9042-pesquisa-industrial-anual.html?=&t=downloads.

(25)  Idem.

(26)   https://ads.clicrbs.com.br/PUBLICIDADE-LEGAL/PIO/Publicidade_Legal_PIO_290324_madalpalfinger.pdf.

(27)  IBGE | Portal do IBGE | IBGE, https://www.ibge.gov.br/.

(28)  ICMS este abrevierea pentru Imposto Sobre Operações Relativas à Circulação de Mercadorias e Serviços de Transporte Interestadual de Intermunicipal e de Comunicações. Aceasta este o taxă pe vânzări și servicii și se aplică circulației mărfurilor, transportului, serviciilor de comunicații și altor furnizări generale de mărfuri. Este plătită de persoane fizice și juridice care comercializează orice tip de mărfuri, de importatorii de produse, de persoanele care achiziționează mărfuri confiscate de autoritățile vamale și de persoanele care achiziționează produse petroliere din străinătate.

(29)   ICMS RS 2024 - Tabela atualizada - Tax Group - Energia elétrica (exceto para consumo em iluminação de vias públicas, industrial, rural e, até 50 KW por mês, residencial), https://www.taxgroup.com.br/intelligence/icms-rs-2024-tabela-atualizada/.

(30)  A se vedea nota de subsol 26.

(31)  A se vedea nota de subsol 1.

(32)  Idem.

(33)  Idem.

(34)  Raportul este clasificat ca fiind sensibil și nu poate fi menționat sau citat.

(35)  JLG Suedia, JLG Spania, JLG Italia, JLG Franța, JLG Germania.

(36)   20240415_URD_EN.pdf (manitou-group.com) disponibile la adresa https://www.manitou-group.com/wp-content/uploads/2024/06/20240415_URD_EN.pdf.

(37)   Record start for Haulotte | Vertikal.net; https://vertikal.net/en/news/story/42361/first-half-boom-for-haulotte.

(38)  Raportul anual pe 2023 al grupului Manitou, la adresa https://www.manitou-group.com/wp-content/uploads/2024/06/20240415_URD_EN.pdf, pagina 28.

(39)   https://www.optionfinance.fr/info-financiere-en-continu/d/2024-04-26-manitou-devisse-apres-son-retour-a-la-normale.html.

(40)  Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de platforme elevatoare mobile („PEM”) originare din Republica Populară Chineză (JO C, C/2023/783, 13.11.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2023/783/oj).

(41)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/1036/oj.

(42)  Comisia Europeană, Direcția Generală Comerț, Direcția G, Wetstraat 170 Rue de la Loi, 1040, Bruxelles/Brussel, Belgique/België. Email: Trade-defence-complaints@ec.europa.eu.

(43)   https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:31987R2658.

(44)  Producătorii-exportatori cooperanți au reprezentat 100 % din importuri în cursul PI.

(45)  Pentru datele ulterioare PI bazate pe baza de date Surveillance, pentru unul dintre cele trei coduri în cadrul cărora sunt importate două treimi din PEM, baza de date Surveillance nu precizează numărul de unități (numai greutatea și valoarea). Prin urmare, importurile în unități încadrate la al treilea cod au fost estimate pe baza valorii unitare medii a celor două coduri pentru care existau date în unități.

(46)  Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2509/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/45/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)