23.4.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 143/12


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.10187 - BBC/ITV/Channel 4/Freesat)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2021/C 143/07)

1.   

La data de 8 aprilie 2021, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

The British Broadcasting Corporation („BBC”, Regatul Unit);

—

ITV Network Limited („ITV”, Regatul Unit);

—

Channel 4 Television Corporation („Channel 4”, Regatul Unit) și

—

Freesat (UK) Limited („Freesat”, Regatul Unit).

BBC, ITV și Channel 4 dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi Freesat prin intermediul Digital UK Trading Limited (Regatul Unit).

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—

în cazul întreprinderii BBC: organism public de radiodifuziune care oferă o gamă largă de canale de televiziune și radio, precum și iPlayer și alte servicii la cerere care sunt accesibile plătitorilor de taxe de licență din Regatul Unit prin intermediul unei varietăți de platforme și dispozitive;

—

în cazul întreprinderii ITV: organism de radiodifuziune și producător integrat care creează, deține și distribuie conținut de înaltă calitate pe mai multe platforme la nivel mondial. Aceasta difuzează un portofoliu important de canale comerciale, inclusiv principalul canal ITV;

—

în cazul întreprinderii Channel 4: organism public de radiodifuziune din Regatul Unit, deținut de stat și finanțat în regim comercial, care exploatează un portofoliu de canale accesibile gratuit pentru vizualizare prin intermediul unei varietăți de platforme și dispozitive.

—

în cazul întreprinderii Freesat: asociație în participațiune între BBC și ITV, care oferă o platformă de radiodifuziune prin satelit pentru aproximativ 1,1 milioane de locuințe (servicii de televiziune liniară gratuite și conținut la cerere prin satelit, precum și conținut la cerere cu plată). De asemenea, aceasta oferă asistență tehnică și consultanță unui număr mic de clienți internaționali cărora le acordă licențe pentru anumite tehnologii și cunoștințe asociate cu serviciile de televiziune gratuite.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M. 10187 – BBC/ITV/Channel 4/Freesat

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.