Subject of the case
Dizpozitiv

Subject of the case

Obiectul

Recurs declarat împotriva ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a patra) din 14 decembrie 2006, Smanor și alții/Comisia (T‑150/06), prin care Tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea recurenților având ca obiect, pe de o parte, constatarea abținerii de a acționa a Comisiei, în măsura în care aceasta s‑ar fi abținut în mod nelegal să ia poziție cu privire la plângeri pe care recurenții le‑ar fi depus în anul 1986 împotriva Republicii Franceze, și, pe de altă parte, suspendarea executării unei hotărâri și a unei decizii adoptate de către autoritățile naționale

Dizpozitiv

Dispozitivul

1) Respinge recursul.

2) Smanor SA, precum și domnul și doamna Ségaud suportă propriile cheltuieli de judecată.