18.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 73/9


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/474 AL COMISIEI

din 17 martie 2017

de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităților care fac obiectul cererilor de licențe de import depuse în perioada 1-7 martie 2017 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 533/2007 în sectorul cărnii de pasăre

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 188 alineatele (1) și (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 533/2007 al Comisiei (2) a deschis contingente tarifare anuale pentru importul de produse din sectorul cărnii de pasăre.

(2)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import depuse în perioada 1-7 martie 2017 pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2017 sunt, pentru anumite contingente, mai mari decât cantitățile disponibile. Prin urmare, este oportun să se stabilească în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de alocare care urmează să fie aplicat cantităților solicitate, calculat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (3).

(3)

Pentru a se garanta eficacitatea măsurii, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cantităților care fac obiectul cererilor de licențe de import depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 533/2007 pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2017 li se aplică coeficientul de alocare care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 martie 2017.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general

Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală


(1)   JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 533/2007 al Comisiei din 14 mai 2007 privind deschiderea și gestionarea unor contingente tarifare în sectorul cărnii de pasăre (JO L 125, 15.5.2007, p. 9).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (JO L 238, 1.9.2006, p. 13).


ANEXĂ

Număr de ordine

Coeficient de alocare – cereri depuse pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2017

(în %)

09.4067

—

09.4068

0,365823

09.4069

0,137403

09.4070

—