Bruxelles, 18.11.2020

COM(2020) 750 final

COMUNICARE A COMISIEI

privind proiectele de planuri bugetare pentru 2021: evaluare generală


Rezumat

Prezenta comunicare sintetizează evaluarea realizată de Comisie a proiectelor de planuri bugetare pentru 2021 transmise de statele membre din zona euro în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 473/2013.

Evaluarea Comisiei ia în considerare actuala criză sanitară, nivelul ridicat de incertitudine și recesiunea economică gravă cauzată de epidemia de COVID-19. Evaluarea se bazează pe recomandarea privind politica bugetară adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020 și ia în considerare activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere. Astfel cum se indică în Strategia anuală privind creșterea durabilă pentru 2021, statele membre trebuie să continue să ofere sprijin bugetar specific și temporar în 2021 pentru a combate în mod eficace pandemia, a susține economia și a sprijini redresarea. Atunci când condițiile economice o permit, politicile bugetare trebuie să urmărească obținerea unor poziții bugetare prudente pe termen mediu și asigurarea sustenabilității datoriei, precum și intensificarea investițiilor. Prezenta comunicare sintetizează evaluarea proiectelor de planuri bugetare individuale și situația bugetară globală din zona euro, inclusiv orientarea bugetară agregată.

Proiectele de planuri bugetare pentru 2021, inclusiv evaluarea orientării bugetare pentru zona euro în ansamblu, pot fi rezumate după cum urmează:

1.Economia zonei euro continuă să fie afectată de pandemia de COVID-19. Se estimează că PIB-ul real va scădea cu aproape 8 % în 2020. În pofida reluării creșterii economice preconizate pentru 2021, se estimează că redresarea va fi incompletă și va fi foarte diferită de la un stat membru la altul. Se preconizează că economia va continua să funcționeze sub potențialul său. Incertitudinea și riscurile rămân excepțional de ridicate.

2.Măsurile temporare considerabile luate în 2020, necesare pentru a atenua efectul pandemiei în zona euro, afectează poziția bugetară agregată, care se va îmbunătăți ușor în 2021, conform estimărilor. Proiectele de planuri bugetare indică un deficit total agregat de aproape 6 % din PIB și o pondere a datoriei în PIB de aproximativ 100 % în 2021, în linii mari conforme cu previziunile Comisiei din toamna anului 2020. Recenta recrudescență a virusului în Europa implică riscuri de evoluție negativă care ar putea înrăutăți rezultatele economice și bugetare în 2021, în comparație cu estimările din proiectele de planuri bugetare.

3.Statele membre au luat măsuri bugetare considerabile ca răspuns la pandemie (4,2 % din PIB în 2020 și 2,4 % din PIB în 2021). Majoritatea măsurilor de urgență au vizat gestionarea situației sănătății publice și acordarea de compensații lucrătorilor și întreprinderilor pentru pierderile de venit cauzate de măsurile de izolare și de perturbările lanțului de aprovizionare (3,4 % din PIB în 2020 și 0,9 % din PIB în 2021). Alte măsuri, cum ar fi reducerea impozitelor indirecte sau lucrările publice suplimentare, s-au concentrat în sens mai larg pe sprijinirea redresării economice (0,8 % din PIB în 2020 și 1,5 % din PIB în 2021). Statele membre au furnizat, de asemenea, un sprijin de lichiditate considerabil pentru gospodării și întreprinderi, sub formă de garanții sau de suspendări ale impozitelor și ale contribuțiilor la asigurările sociale. În unele cazuri, marja de manevră bugetară limitată a restrâns dimensiunea răspunsului bugetar. Statele membre cu poziții bugetare mai puternice au furnizat, în general, un sprijin bugetar mai direct, în timp ce statele membre cu poziții bugetare mai slabe au avut tendința de a se baza mai mult pe sprijin de lichiditate. Astfel de măsuri nu au un impact imediat asupra deficitului total, ci constituie datorii contingente.

4.Orientarea bugetară a zonei euro atât în 2020, cât și în 2021 pare să fie favorabilă atunci când este ajustată pentru a ține cont de eliminarea măsurilor de urgență temporare prevăzute în proiectele de planuri bugetare (+ 1,1 % din PIB în 2020 și + 1,4 % din PIB în 2021). Cu toate acestea, având în vedere recenta recrudescență a pandemiei în Europa, există tot mai multe incertitudini cu privire la eliminarea preconizată a măsurilor de urgență în 2021. Se preconizează că statele membre vor prelungi sprijinul de urgență pentru a oferi un colac de salvare economiei, pe lângă planurile bugetare actuale care sunt deja luate în considerare în previziunile Comisiei.

5.Este de așteptat ca finanțarea din Mecanismul de redresare și reziliență să ofere un impuls fiscal suplimentar semnificativ în raport cu elementele incluse în planurile și previziunile actuale ale statelor membre. Dat fiind că prezentarea planurilor de redresare și reziliență și aprobarea lor ulterioară sunt prevăzute pentru 2021, previziunile Comisiei din toamna anului 2020 țin cont, în proiecțiile bugetare pentru 2021, de prefinanțarea în proporție de 10 % a granturilor acordate prin Mecanismul de redresare și reziliență. Această prefinanțare este tratată ca o operațiune financiară fără impact asupra soldului bugetar, dar cu un impact de reducere a datoriei publice. Se preconizează că Mecanismul de redresare și reziliență va avea un impact macroeconomic relevant asupra activității economice și a finanțelor publice în multe state membre și în zona euro în ansamblu.

6.Pozițiile bugetare individuale, foarte acomodative în 2020, par a fi încă favorabile în aproape toate statele membre în 2021, după corecția datorată eliminării treptate a măsurilor temporare de urgență. Deși măsurile de urgență reprezintă peste o treime din totalul măsurilor prevăzute pentru 2021 în proiectele de planuri bugetare, majoritatea măsurilor vizează sprijinirea redresării economice. Este de așteptat ca cheltuielile finanțate prin granturi în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență să ofere un impuls fiscal suplimentar semnificativ, fără a avea un impact asupra nivelului deficitului și al datoriei statelor membre.

7.Statele membre ar trebui să evite retragerea bruscă a sprijinului bugetar. Combinația dintre pierderile mari de producție și riscurile de evoluție negativă necesită continuarea sprijinului prin intermediul politicii bugetare în 2021.

8.Măsurile de sprijin trebuie să fie bine orientate și temporare. În prezent, statele membre prevăd o combinație de măsuri temporare și permanente în 2021. Măsurile permanente care nu sunt planificate a fi finanțate prin creșterea veniturilor sau prin reduceri compensatorii ale cheltuielilor pot afecta sustenabilitatea finanțelor publice pe termen mediu.

9.Strategiile bugetare credibile pe termen mediu sunt deosebit de importante pentru a asigura sustenabilitatea bugetară, în special în cazul statelor membre cu un grad ridicat de îndatorare. Punerea în aplicare a unor măsuri fiscale și a unor pachete de reformă bine concepute, nu în ultimul rând prin intermediul planurilor de redresare și reziliență, este importantă pentru a aborda provocările identificate în recomandările relevante specifice fiecărei țări.

În acest context, avizele Comisiei privind proiectele de planuri bugetare pentru 2021 se bazează pe o evaluare calitativă a măsurilor bugetare. Avizele sunt rezumate după cum urmează:

1.Comisia este de părere că proiectele de planuri bugetare sunt, în general, conforme cu recomandarea de politică bugetară adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectele de planuri bugetare sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile.

2.În cazul Austriei, Belgiei, Ciprului, Estoniei, Finlandei, Germaniei, Greciei, Irlandei, Letoniei, Luxemburgului, Maltei, Țărilor de Jos, Portugaliei, Sloveniei și Spaniei, măsurile sunt (în mare parte) temporare. Unele măsuri prevăzute în proiectele de planuri bugetare ale Franței, Italiei, Lituaniei și Slovaciei nu par a fi temporare sau corelate cu măsuri de compensare. Lituania și-a prezentat proiectul de plan bugetar pe baza ipotezei menținerii politicilor actuale și este invitată să prezinte un proiect de plan bugetar actualizat. 

3.În cazul Belgiei, Franței, Greciei, Italiei, Portugaliei și Spaniei, având în vedere nivelul datoriei publice din aceste țări și provocările ridicate în materie de sustenabilitate pe termen mediu înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, este important să se asigure că, atunci când se iau măsuri bugetare de sprijin, se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu.


I.Introducere 

Coordonarea politicilor bugetare naționale reprezintă o parte importantă a cadrului de guvernanță economică în cadrul uniunii economice și monetare 1 . Pentru a permite această coordonare, statele membre din zona euro prezintă Comisiei și Eurogrupului proiectele de planuri bugetare pentru anul următor până la jumătatea lunii octombrie. Planurile menționate sintetizează proiectele de bugete pe care guvernele intenționează să le prezinte parlamentelor naționale. Comisia furnizează un aviz pentru fiecare plan, evaluând dacă acesta este conform cu obligațiile din cadrul Pactului de stabilitate și de creștere ale respectivului stat membru. De asemenea, Comisia furnizează o evaluare globală a situației și a perspectivelor bugetare pentru întreaga zonă euro.

Aproape toate statele membre din zona euro și-au prezentat proiectele de planuri bugetare pentru 2021 până la 15 octombrie 2020, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 473/2013. Cipru și Italia și-au prezentat planurile cu puțină întârziere. În conformitate cu indicațiile din Codul de conduită aferent pachetului privind supravegherea și monitorizarea bugetare 2 , Belgia și Lituania au prezentat proiecte de planuri bugetare elaborate pe baza ipotezei menținerii politicilor actuale. Belgia, care a format un nou guvern la 30 septembrie 2020, a prezentat ulterior un plan actualizat la 30 octombrie. Avizul Comisiei se bazează pe evaluarea planului actualizat. Lituania a organizat alegeri parlamentare în octombrie, iar guvernul său interimar a prezentat un plan bazat pe scenariul menținerii politicilor actuale.

Respectând competența bugetară a statelor membre, avizele Comisiei oferă o consiliere obiectivă în materie de politici, în special guvernelor și parlamentelor naționale, pentru a facilita evaluarea conformității proiectelor de bugete cu normele bugetare ale UE. Pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare prevede un set cuprinzător de instrumente pentru a trata politica economică și bugetară drept o chestiune de interes comun în zona euro, în conformitate cu tratatul.

Evaluarea Comisiei se bazează pe recomandările specifice fiecărei țări, adoptate de Consiliu la 20 iulie 2020 3 . În acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, recomandările bugetare specifice fiecărei țări au un caracter pur calitativ și nu includ cerințele bugetare privind cifrele care s-ar aplica în mod normal. Acest lucru reflectă activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere. Recomandările s-au axat pe cele mai urgente provocări generate de epidemia de COVID-19 și pe necesitatea unui răspuns bugetar coordonat. Consiliul a emis recomandări bugetare identice pentru toate statele membre din zona euro aflate sub incidența componentei preventive 4 , recomandând statelor membre să ia toate măsurile necesare, în conformitate cu clauza derogatorie generală, pentru a combate în mod eficace pandemia, a susține economia și a sprijini redresarea. Atunci când condițiile economice o permit, politicile bugetare trebuie să urmărească obținerea unor poziții bugetare prudente pe termen mediu și asigurarea sustenabilității datoriei, precum și intensificarea investițiilor.

În Strategia anuală privind creșterea durabilă pentru 2021, Comisia a confirmat că politica bugetară trebuie să sprijine în continuare redresarea în 2021 5 . Având în vedere această necesitate și gradul încă ridicat de incertitudine cu privire la consecințele economice ale pandemiei, clauza derogatorie generală va rămâne activă în 2021. În primăvara anului 2021, luând în considerare previziunile macroeconomice actualizate, Comisia va reevalua situația și va face un bilanț al aplicării clauzei derogatorii generale.

Prezenta comunicare are două obiective. În primul rând, comunicarea oferă o imagine globală a politicii bugetare la nivelul zonei euro, pornind de la o evaluare transnațională a proiectelor de planuri bugetare. Acest exercițiu reflectă evaluarea transnațională a programelor de stabilitate care a avut loc în primăvară, dar se concentrează pe anul următor mai degrabă decât pe planurile bugetare pe termen mediu. În al doilea rând, exercițiul oferă o imagine de ansamblu a proiectelor de planuri bugetare la nivel de țară și explică abordarea Comisiei în ceea ce privește evaluarea acestora, în special măsurile bugetare adoptate ca răspuns la pandemia de COVID-19 și la criza economică rezultată.

II. Principalele constatări privind zona euro

Perspective economice

Graficul 2.1Zona euro: creșterea PIB-ului real, 2015-2021 (%)

Notă: Pentru țările care nu au prezentat previziuni pentru 2020 sau 2021 în programele lor de stabilitate pentru 2020, se utilizează previziunile Comisiei Europene din primăvara anului 2020.

Surse: Proiectele de planuri bugetare pentru 2021, previziunile Comisiei Europene din toamna și primăvara anului 2020 și programele de stabilitate pentru 2020.

Economia zonei euro continuă să fie afectată de pandemia de COVID-19. Măsurile extraordinare de limitare a răspândirii bolii, impuse în prima jumătate a anului 2020 pentru a stopa propagarea virusului, au dus la o reducere dramatică a activității economice. Producția a scăzut cu aproximativ 15 % în prima jumătate a anului 2020, ajungând la nivelurile înregistrate în 2005. Sectoarele în care contactele între oameni sunt frecvente au fost deosebit de afectate. În pofida unei relansări puternice a activității economice în al treilea trimestru, se preconizează că redresarea va fi stopată din cauza unei noi creșteri a infecțiilor și a unor noi eforturi de limitare a răspândirii bolii. În ansamblu, se estimează că PIB-ul real va scădea cu aproape 8 % în 2020. Ipotezele macroeconomice cuprinse în proiectele de planuri bugetare prezintă o imagine similară, previziunile de creștere agregată situându-se cu aproximativ 1 punct procentual sub rezultatele anticipate în programele de stabilitate pentru 2020 (graficul 2.1 și tabelul IV.1 din anexă) 6 . Privind în perspectivă, atât Comisia, cât și statele membre estimează o intensificare a activității în 2021, deși statele membre se așteaptă la o redresare mai viguroasă, în special Spania și Luxemburg. Cu toate acestea, ar trebui remarcat faptul că previziunile Comisiei, care au fost publicate la 5 noiembrie, reflectă informații mai recente privind răspândirea virusului și introducerea unor noi măsuri de limitare a răspândirii bolii decât proiectele de planuri bugetare. În contextul unor evoluții incerte și rapide, astfel de diferențe sunt de așteptat. În pofida revenirii la creștere, se preconizează că redresarea nu va fi completă și că economiile din zona euro vor continua să funcționeze sub potențialul lor în 2021. Punerea în aplicare a instrumentului Next Generation EU, care este doar marginal încorporat în previziunile Comisiei din toamna anului 2020 și în proiectele de planuri bugetare, va sprijini și mai mult redresarea în zona euro.

Incertitudinea și riscurile rămân excepțional de ridicate. Evoluția pandemiei de COVID-19 și consecințele sale economice reprezintă principala sursă de incertitudine. Recenta recrudescență a virusului ar putea slăbi și mai mult activitatea economică. Retragerea prematură a sprijinului legat de COVID-19 ar putea împiedica relansarea activității economice, de exemplu prin subminarea încrederii economice. În același timp, extinderea pentru o perioadă mai mare decât este necesar a măsurilor de sprijinire a politicilor ar putea fi contraproductivă (de exemplu, prin extinderea sprijinului către întreprinderi neviabile). Coordonarea insuficientă a răspunsurilor politice naționale ar putea, de asemenea, să împiedice redresarea. Efectele unei cereri globale mai scăzute decât se preconizase ar încetini și mai mult creșterea economică. Posibilitatea apariției unor tensiuni pe piața financiară nu poate fi exclusă. Sectorul bancar ar putea fi pus la încercare, deoarece o creștere a cazurilor de neîndeplinire a obligațiilor de plată de către întreprinderi ar conduce la o creștere a creditelor neperformante. Dintr-o perspectivă mai pozitivă, accelerarea progreselor în ceea ce privește controlul pandemiei și punerea în aplicare a unor politici ambițioase și coordonate în cadrul UE ar putea permite o redresare mai rapidă.

Graficul 2.2Zona euro: deficit total, 2015-2021 (% din PIB)

Notă: Pentru țările care nu au prezentat previziuni pentru 2020 sau 2021 în programele lor de stabilitate pentru 2020, se utilizează previziunile Comisiei Europene din primăvara anului 2020.

Surse: Proiectele de planuri bugetare pentru 2021, previziunile Comisiei Europene din toamna și primăvara anului 2020 și programele de stabilitate pentru 2020.

Graficul 2.3Zona euro: variația deficitului total și a datoriei publice, 2008-2010 și 2019-2021 (puncte procentuale din PIB)

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.

Perspectivele bugetare

Se preconizează că deficitul total agregat al zonei euro va scădea în 2021, dar va rămâne la un nivel foarte ridicat (graficul 2.2 și tabelul IV.2 din anexă). Proiectele de planuri bugetare indică un deficit total agregat de 5,9 % din PIB în 2021, în scădere față de deficitul estimat de 8,6 % din PIB în 2020. Aceste proiecții sunt, în linii mari, conforme cu previziunile Comisiei din toamna anului 2020, dar marchează o creștere semnificativă față de programele de stabilitate din 2020, care prevedeau un deficit agregat de 3,5 % din PIB în 2021. Creșterile preconizate ale deficitelor publice generale sunt mai mari decât cele observate în timpul crizei financiare mondiale (graficul 2.3). Îmbunătățirea preconizată a deficitului agregat în 2021 este determinată în principal de expirarea măsurilor bugetare temporare adoptate în 2020 pentru a combate criza sanitară și impactul economic al acesteia. Recenta recrudescență a pandemiei în Europa ar putea conduce la extinderea acestor măsuri pentru a susține economia și a sprijini redresarea, ceea ce va exercita o presiune în sensul creșterii deficitului în 2021. Aproape toate statele membre din zona euro preconizează un deficit mai scăzut în 2021 față de 2020. Se estimează că cele mai mari scăderi, de peste 4 puncte procentuale din PIB, se vor înregistra în Belgia, Grecia și Luxemburg.

Graficul 2.4Zona euro: datoria publică, 2015-2021 (% din PIB)

Notă: Pentru țările care nu au prezentat previziuni pentru 2020 sau 2021 în programele lor de stabilitate pentru 2020, se utilizează previziunile Comisiei Europene din primăvara anului 2020.

Surse: Proiectele de planuri bugetare pentru 2021, previziunile Comisiei Europene din toamna și primăvara anului 2020 și programele de stabilitate pentru 2020.

Graficul 2.5Zona euro: defalcarea variației ponderii datoriei, 2020-2021 (puncte procentuale din PIB)

Notă: Efectul „bulgărelui de zăpadă” se referă la impactul net al ratelor dobânzilor, al inflației și al creșterii PIB-ului real (adică diferența dintre rata dobânzii și creștere) asupra dinamicii datoriei.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.

Se estimează că ponderea datoriei agregate în PIB va rămâne, în linii mari, stabilă în 2021, la aproximativ 100 % (graficul 2.4 și tabelul IV.3 din anexă). Scăderea ponderii datoriei în PIB, înregistrată înainte de pandemie, s-a inversat în 2020, reflectând o contracție considerabilă a PIB-ului și volumul mare al datoriei emise pentru a finanța răspunsul la pandemie. Deteriorarea preconizată a ponderii datoriei în PIB în 2020 a fost mult mai mare decât în perioada 2008-2009 (graficul 2.3). Proiectele de planuri bugetare estimează că ponderea datoriei în PIB va crește de la 86 % în 2019 la 102 % în 2020 și se va stabiliza în 2021. Această proiecție este similară cu previziunile Comisiei din toamna anului 2020 pentru 2020, dar nu și pentru 2021, când Comisia preconizează o creștere suplimentară a ponderii datoriei cu 0,6 puncte procentuale din PIB. În ansamblu, deficitul primar va continua să afecteze dinamica datoriei în 2021, dar o diferență favorabilă dintre creștere și rata dobânzii ar trebui să contribuie la limitarea creșterii preconizate (graficul 2.5). Statele membre cu cele mai mari creșteri preconizate ale ponderii datoriei în PIB în 2021 sunt Estonia, Irlanda și Malta. Statele membre care au înregistrat cele mai ridicate ponderi ale datoriei în PIB înainte de criză tind să se aștepte la unele îmbunătățiri în 2021.

Proiecțiile privind datoria sunt extrem de incerte. Simulările stocastice sugerează că este probabil ca ponderea datoriei în PIB în zona euro să se situeze între 99 % și 106 % din PIB în 2021 (anexa III). Pe termen mediu, este probabil ca ponderea să se stabilizeze pe măsură ce impactul crizei provocate de pandemia de COVID-19 asupra finanțelor publice se va estompa treptat. Datoriile contingente care decurg din furnizarea de garanții publice pentru susținerea activității economice și a sectoarelor afectate în mod deosebit de pandemie, numai în cazul în care sunt solicitate, ar urma să se reflecte în datoria publică și în deficite. Aceste datorii contingente se ridică la aproximativ 20 % din PIB în 2020, cu diferențe mari între statele membre (caseta 1). Pe de altă parte, există mai mulți factori atenuanți. Printre acești factori se numără prelungirea scadențelor datoriei în ultimii ani, surse de finanțare stabile, costuri ale îndatorării care ating un minim istoric și inițiative ale UE, cum ar fi Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) și, mai important, instrumentul Next Generation EU, care include Mecanismul de redresare și reziliență (RRF).



Caseta 1. Garanții și alte măsuri de sprijin de lichiditate în proiectele de planuri bugetare pentru 2021

Statele membre au furnizat un sprijin amplu de lichiditate pentru a contracara consecințele economice ale pandemiei de COVID-19. Cele mai frecvente forme de sprijin de lichiditate sunt garanțiile de stat pentru a sprijini împrumuturile din sectorul privat și amânarea plății impozitelor (și anume, posibilitatea de a amâna obligațiile fiscale fără penalități). De asemenea, statele membre au emis garanții pentru a sprijini noi instrumente la nivelul UE.

Garanțiile de stat reprezintă cea mai mare categorie de măsuri de sprijin de lichiditate. Statele membre au pus în aplicare scheme în valoare de 17 % din PIB. Această sumă reprezintă dimensiunea maximă a cadrelor de garantare, dar utilizarea lor efectivă sau acordurile contractuale dintre gospodării, întreprinderi, sectorul financiar și administrațiile publice pot fi mai mici. Numai o parte din obligațiile contractuale ar putea conduce la mobilizarea sprijinului acordat de guverne, materializându-se ca deficit și afectând nivelurile datoriei. Această proporție este dificil de estimat în avans. De asemenea, statele membre au emis garanții pentru a sprijini noi instrumente la nivelul UE, în special SURE și Fondul european de garantare.

Graficul B1.1Garanții oferite operatorilor naționali, 2020 (% din PIB)

Notă: Garanțiile pentru instrumentele de la nivelul UE și de la nivel internațional sunt excluse. În cazul Germaniei, graficul arată dimensiunea noilor scheme de garantare instituite, în timp ce cadrul general de garantare este de fapt nelimitat. În cazul Franței, Irlandei și Letoniei, datele din proiectele de planuri bugetare au fost completate cu informații din alte surse publice. Austria și Italia nu au furnizat date privind garanțiile, deși există o serie de scheme în vigoare. În Italia, datoriile contingente maxime sunt estimate la aproximativ 30 % din PIB, cu o utilizare indicativă de aproximativ 7 % din PIB până în prezent.

Surse: Proiectele de planuri bugetare pentru 2021 și alte surse publice.

Dimensiunea și configurația programelor de garantare variază de la un stat membru la altul. Unele guverne au garantat în mod direct împrumuturile acordate de bănci gospodăriilor și întreprinderilor. Alte state membre s-au bazat pe instituțiile naționale de promovare pentru a pune în aplicare programe de sprijin de lichiditate. Printre aceste instituții se numără KfW în Germania, KredEx în Estonia, Banca Elenă de Dezvoltare, BPI France, CDP în Italia, Altum în Letonia, INVEGA în Lituania, Banca de Dezvoltare a Maltei și Finnvera în Finlanda. Utilizarea garanțiilor, care transformă, teoretic, datoria contingentă maximă posibilă în cadrul unei scheme în datoria contingentă reală a guvernului, diferă, de asemenea, de la un stat membru la altul. Potrivit estimărilor Comisiei, doar aproximativ un sfert din garanțiile disponibile au fost utilizate până în prezent.

Comisia a invitat statele membre să comunice în proiectele lor de planuri bugetare, în mod voluntar, dimensiunea maximă a cadrelor de garantare și utilizarea lor. Majoritatea statelor membre au furnizat aceste informații cel puțin parțial. Unele state membre au semnalat, de asemenea, garanții care sprijină instrumente la nivelul UE și la nivel internațional, cum ar fi SURE. Graficul B1.1 prezintă garanțiile acordate operatorilor economici naționali, ajustate din motive de comparabilitate.

Statele membre din zona euro au permis, de asemenea, amânarea plății impozitelor și a contribuțiilor la asigurările sociale în valoare de aproximativ 1,5 % din PIB în 2020. Amânarea plății impozitelor nu are un impact direct asupra deficitului public, deoarece impozitele sunt înregistrate în conturile naționale în perioada în care are loc activitatea economică care generează obligația fiscală. În același timp, amânările pot afecta temporar datoria, în cazul în care implică împrumuturi suplimentare din partea administrației publice în perioada de amânare. Cu toate acestea, având în vedere contracția economică considerabilă preconizată în 2020, este puțin probabil ca unele întreprinderi să supraviețuiască crizei și este posibil ca unele dintre obligațiile fiscale amânate să nu fie plătite niciodată. În conformitate cu cadrul statistic al UE, impozitele datorate, dar care nu pot fi colectate, nu trebuie înregistrate ca venituri publice, prin urmare ele au un impact de creștere a deficitului. În ansamblu, proiectele de planuri bugetare nu au furnizat informații explicite cu privire la pierderile fiscale estimate, deși previziunile fiscale din cadrul acestora reflectă probabil acest impact.

Graficul 2.6Zona euro: Măsuri cu impact bugetar direct, 2020-2021 (% din PIB)

 

Notă: Măsurile de urgență vizează în principal gestionarea situației sănătății publice și acordarea de compensații lucrătorilor și întreprinderilor pentru pierderile de venit cauzate de măsurile de izolare și de perturbările lanțului de aprovizionare. Ele sunt, în cea mai mare parte, temporare. Măsurile de redresare vizează un sprijin mai general al activității economice.

Surse: proiectele de planuri bugetare pentru 2021 și previziunile Comisiei din toamna anului 2020.

Graficul 2.7Zona euro: Sprijinul bugetar și riscul în materie de sustenabilitate bugetară pe termen mediu înainte de criză, 2020 (% din PIB)

Notă: graficul prezintă sprijinul bugetar discreționar mediu (simplu) în 2020. Statele membre sunt grupate în funcție de riscurile lor în materie de sustenabilitate pe termen mediu înainte de pandemie, Belgia, Spania, Franța, Italia și Portugalia făcând parte din grupul cu grad ridicat de risc. Analiza sustenabilității datoriei efectuată pentru Grecia în Monitorul privind sustenabilitatea datoriei din 2019 a fost diferită de abordarea utilizată în mod obișnuit, din cauza particularităților structurii datoriei elene, în special a ponderii mari a împrumuturilor acordate de sectorul oficial, fără a se furniza o clasificare a riscurilor.

Surse: Proiectele de planuri bugetare pentru 2021, previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020 și Monitorul privind sustenabilitatea datoriei din 2019 al Comisiei Europene.

Răspunsul bugetar la pandemia de COVID-19

Statele membre au luat măsuri bugetare rapide și considerabile ca răspuns la pandemie. Măsurile bugetare introduse în 2020 au vizat în principal gestionarea situației sănătății publice și acordarea de compensații lucrătorilor și întreprinderilor pentru pierderile de venit cauzate de măsurile de izolare și de perturbările lanțului de aprovizionare. Se estimează că aceste măsuri temporare de urgență se ridică la 3,4 % din PIB în 2020 (graficul 2.6). Alte măsuri cu caracter mai general de sprijinire a redresării (temporare sau permanente), cum ar fi lucrările publice suplimentare sau reducerile impozitelor indirecte, sunt estimate la 0,8 % din PIB în 2020. În 2021, conform prognozei actuale, măsurile de urgență temporare s-ar ridica la 0,9 % din PIB, iar alte măsuri de sprijin la 1,5 % din PIB 7 . Unele state membre au luat măsuri suplimentare după prezentarea planurilor lor, iar mai multe măsuri de urgență ar putea necesita o prelungire ca răspuns la al doilea val al pandemiei.

Măsurile de urgență sunt esențiale pentru a sprijini sectorul sănătății și pentru a menține pe linia de plutire gospodăriile și întreprinderile, având un impact pozitiv suplimentar asupra economiei. Deși sunt utile în faza inițială a acestei crize, este probabil ca ele să fie mai puțin eficiente în sprijinirea redresării atunci când situația sanitară de urgență se va ameliora treptat. Datorită naturii lor, este probabil ca multiplicatorii pe termen scurt ai măsurilor temporare de urgență să fie reduși în contextul restricțiilor privind activitatea economică, fapt confirmat de creșterea puternică a tendinței sectorului privat de a economisi (mai degrabă decât de a consuma) în 2020. Din acest motiv, atunci când situația pandemiei se va îmbunătăți, este posibil ca măsurile de urgență să trebuiască să fie ajustate și combinate cu măsuri capabile să amelioreze fundamentele economiilor noastre, să sprijine tranziția verde și digitală și să aibă un impact pozitiv asupra cererii. Între timp însă, având în vedere recenta recrudescență a pandemiei în Europa, măsurile de urgență ar putea să se dovedească a fi în continuare necesare pentru a oferi un colac de salvare economiei.

Statele membre cu poziții bugetare mai puternice au furnizat un sprijin bugetar mai direct, în timp ce statele membre cu poziții bugetare mai slabe au avut tendința de a se baza mai mult pe sprijin de lichiditate (Graficul 2.7). În ansamblu, țările cu poziții bugetare relativ mai puternice au oferit mai mult sprijin bugetar cu impact bugetar direct (1 % din PIB). În schimb, țările cu poziții bugetare mai slabe par să se fi bazat mai mult pe sprijin de lichiditate, fără un impact bugetar direct. În perspectivă, inițiativele de sprijin la nivelul UE, cum ar fi MRR, ar trebui să ofere o marjă de manevră bugetară suplimentară pentru a sprijini redresarea și reziliența statelor membre.

Graficul 2.8Zona euro: orientare bugetară, 2020-2021 (% din PIB)

Notă: graficul arată impulsul fiscal discreționar bazat pe metodologia criteriului de referință privind cheltuielile, care măsoară creșterea cheltuielilor peste creșterea potențială (fără măsurile discreționare). În acest grafic, cifrele pozitive indică o orientare expansionistă.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.

Evaluarea orientării bugetare a zonei euro

O interpretare mecanică a indicatorilor tradiționali pentru evaluarea orientării bugetare nu este adecvată în conjunctura actuală. Introducerea și retragerea ulterioară a unor importante măsuri temporare de urgență distorsionează imaginea, deoarece modificările corespunzătoare ale nivelului cheltuielilor publice de la un an la altul afectează indicatorii utilizați pentru evaluarea orientării bugetare 8 . Excluderea măsurilor temporare de urgență din calculul indicatorilor privind orientarea bugetară conduce la o evaluare mai reprezentativă a sprijinului bugetar subiacent pentru activitatea economică.

Orientarea bugetară din 2021 pare favorabilă atunci când este ajustată pentru a ține cont de eliminarea planificată a măsurilor temporare de urgență. Proiectele de planuri bugetare presupun că o mare parte din măsurile de urgență temporare vor expira în 2021. Indicatorii convenționali (inclusiv măsurile de urgență) indică o orientare bugetară favorabilă de + 4,5 % din PIB în 2020, dar o contracție de –1,0 % din PIB în 2021 (conform previziunilor Comisiei din toamna anului 2020; graficul 2.8). În schimb, dacă nu sunt luate în considerare măsurile de urgență temporare legate direct de pandemie, orientarea bugetară este favorabilă în ambii ani, de + 1,1 % din PIB în 2020 și de + 1,4 % în 2021. Deși se preconizează că redresarea va fi incompletă, măsurile bugetare deja în vigoare vor contribui la sprijinirea activității economice în perioada 2020-2021.

Finanțarea din MRR va oferi un impuls fiscal suplimentar. Cheltuielile finanțate prin granturi MRR oferă un stimulent bugetar suplimentar la nivelul zonei euro, deși sunt neutre pentru soldurile bugetare ale statelor membre 9 . Pentru moment, previziunile Comisiei din toamna anului 2020 estimează un impact redus al cheltuielilor finanțate prin MRR asupra orientării bugetare a zonei euro în 2021 (0,15 % din PIB). Totuși, acest lucru se datorează lipsei de informații suficient de detaliate cu privire la măsurile respective în proiectele de planuri bugetare pentru 2021. Numai șase state membre au raportat cheltuieli finanțate prin MRR în proiectele lor de planuri bugetare: Grecia, Franța, Italia, Lituania, Portugalia și Slovenia.

Calendarul și amploarea retragerii măsurilor de urgență prevăzute pentru 2021 par în prezent incerte, având în vedere al doilea val al pandemiei. Calendarul pentru retragere s-a bazat pe ipoteza trecerii de la o fază „de urgență” la o fază de „redresare” a crizei, și anume de la limitarea daunelor economice și legate de sănătate cauzate de pandemie la o fază axată pe obținerea unei redresări durabile. Cu toate acestea, recenta recrudescență a pandemiei în Europa poate atrage după sine o extindere a răspunsului „de urgență”, pentru a oferi un colac de salvare economiei. Este probabil ca acest sprijin să modifice planurile bugetare deja reflectate în previziunile Comisiei. Cu toate acestea, noile măsuri „de urgență” nu ar trebui neapărat să le imite pe cele luate în timpul primului val al epidemiei, ci ar trebui să reflecte lecțiile învățate și să fie combinate cu acțiuni care să îmbunătățească fundamentele economice. Provocarea va fi de a continua să sprijinim economia în situația de urgență, creând în același timp condițiile pentru revenirea la o creștere susținută și durabilă, în concordanță cu tranziția verde și digitală a economiei UE.

Combinația dintre pierderile mari de producție și riscurile ridicate de evoluție negativă necesită continuarea sprijinului bine orientat și temporar prin intermediul politicii bugetare. În primul rând, statele membre trebuie să evite retragerea bruscă a sprijinului bugetar. În al doilea rând, în faza actuală a pandemiei, măsurile de sprijin bugetar ar putea să fie diferite față de sprijinul obișnuit la nivelul cererii agregate observat în timpul unei recesiuni normale. Dat fiind că pandemia continuă și predomină incertitudinea, măsurile de stimulare trebuie să fie bine direcționate, deoarece măsurile cu caracter general riscă să fie ineficiente. În al treilea rând, recrudescența pandemiei nu trebuie să conducă la o prelungire sistematică a măsurilor de politică bugetară axate pe situații de urgență, după ce situația sanitară care a stat la baza lor se îmbunătățește. Prioritățile și măsurile adecvate din cadrul regimurilor de „urgență” și de „redresare” sunt diferite, iar statele membre trebuie să își mențină agilitatea și să recunoască în timp util modul de combinare a diferitelor tipuri de sprijin.

Măsurile statelor membre în materie de politică bugetară trebuie să continue să ofere sprijin bugetar, protejând, în același timp, sustenabilitatea fiscală pe termen mediu. Impactul economic al pandemiei a fost mai acut în multe state membre cu datorii mari, ceea ce a făcut și mai dificilă găsirea unui răspuns optim în materie de politică bugetară. În prezent, statele membre beneficiază de costuri de finanțare favorabile, datorită sprijinului substanțial oferit de măsurile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene și creșterii substanțiale a încrederii piețelor financiare în urma utilizării unor instrumente importante la nivelul UE. Cu toate acestea, pentru a reconcilia nevoia de sprijin economic cu pozițiile bugetare prudente pe termen mediu și cu sustenabilitatea bugetară pe termen mediu, măsurile de sprijin trebuie să fie temporare și să nu angajeze anticipat politica bugetară în perioada de după criză. Atunci când condițiile economice vor permite acest lucru, guvernele trebuie să reia politicile bugetare care vizează obținerea unor poziții bugetare prudente pe termen mediu, consolidând în același timp investițiile. Strategiile bugetare credibile pe termen mediu sunt importante pentru a sprijini sustenabilitatea bugetară, în special în cazul statelor membre cu un grad ridicat de îndatorare.



III. Prezentare generală a proiectelor de planuri bugetare

Aproape toate statele membre din zona euro și-au prezentat proiectele de planuri bugetare până la data de 15 octombrie. Au fost astfel respectate dispozițiile de la articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 473/2013. Au existat două excepții: Italia și Cipru. Italia și-a prezentat planul la 19 octombrie, iar Cipru și-a prezentat planul la 23 octombrie. În conformitate cu prevederile din Codul de conduită aferent pachetului privind supravegherea și monitorizarea bugetare, Belgia și Lituania au prezentat proiecte de planuri bugetare bazate pe ipoteza menținerii politicilor actuale. Belgia a prezentat un plan bazat pe ipoteza menținerii politicilor actuale la 15 octombrie, ca urmare a formării recente a unui nou guvern federal, iar ulterior a prezentat un plan actualizat la 30 octombrie. Avizul Comisiei se bazează pe evaluarea planului actualizat. Lituania a prezentat un proiect de plan bugetar bazat pe ipoteza menținerii politicilor actuale ca urmare a organizării de alegeri naționale în octombrie. Autoritățile lituaniene sunt invitate să prezinte Comisiei și Eurogrupului un plan actualizat de îndată ce noul guvern își începe mandatul și, ca regulă generală, cu cel puțin o lună înainte ca proiectul de lege a bugetului să fie adoptat de parlamentul național.

Răspunsul bugetar la pandemia de COVID-19 în perioada 2020-2021 în statele membre

Orientarea bugetară pare favorabilă în toate statele membre din zona euro în perioada 2020-2021, după corectarea calculelor pentru a ține cont de eliminarea treptată a măsurilor temporare de urgență (graficul 3.1). După cum s-a discutat în secțiunea II, eliminarea planificată a cheltuielilor de urgență influențează considerabil indicatorii tradiționali ai orientării bugetare. Cu excepția măsurilor de urgență temporare, efortul bugetar subiacent (măsurat prin criteriul de referință privind cheltuielile) corespunde unei orientări expansioniste în 2021 (aproximativ 1,5 % din PIB). În unele state membre, acest sprijin este considerabil, ridicându-se la cel puțin 2 % din PIB. Acest sprijin se adaugă măsurilor expansioniste semnificative de aproximativ 1 % din PIB deja puse în aplicare în 2020 (graficul 3.2) și este furnizat în majoritatea statelor membre (graficul 3.3). După ce se realizează o ajustare pentru a ține cont de retragerea planificată a măsurilor de urgență, se preconizează că orientarea bugetară va fi ușor restrictivă în două state membre în 2021. Finanțarea prin MRR va oferi un stimulent bugetar suplimentar.

Graficul 3.1Orientare bugetară, 2021 (% din PIB)

Graficul 3.2Orientare bugetară, cu excepția măsurilor de urgență, 2020-2021 (% din PIB)

Notă: orientarea bugetară este calculată ca impulsul fiscal discreționar pe baza metodologiei criteriului de referință privind cheltuielile. Cifrele pozitive indică o orientare favorabilă.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.

Notă: orientarea bugetară este calculată ca impulsul fiscal discreționar, excluzând măsurile de urgență. Cifrele pozitive indică o orientare favorabilă.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.



Graficul 3.3Orientare bugetară, excluzând măsurile de urgență din 2021 și datoria publică din 2019 (% din PIB)

Notă: orientarea bugetară este calculată ca impulsul fiscal discreționar, excluzând măsurile de urgență. Cifrele pozitive indică o orientare favorabilă.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.

Graficul 3.4Măsuri de urgență și alte măsuri de sprijin, 2021 (% din PIB)

Notă: graficul prezintă impactul bugetar în 2021 al măsurilor discreționare adoptate începând cu 2020. Măsurile de urgență vizează în principal gestionarea situației sănătății publice și acordarea de compensații lucrătorilor și întreprinderilor pentru pierderile de venit cauzate de măsurile de izolare și de perturbările lanțului de aprovizionare; ele sunt, în cea mai mare parte, temporare. Alte măsuri de sprijin vizează un sprijin mai general al activității economice și pot fi temporare sau permanente.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.

Graficul 3.5Măsuri temporare și permanente, 2021 (% din PIB)

Notă: graficul prezintă impactul bugetar în 2021 al măsurilor discreționare adoptate începând cu 2020. Măsurile temporare urmează să expire în 2022 sau mai devreme.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020.

În timp ce majoritatea măsurilor vizează sprijinirea redresării economice, măsurile temporare de urgență reprezintă, în medie, peste o treime din totalul măsurilor în 2021, cu o dispersie puternică între țări (graficul 3.4). Acest lucru reflectă gradul încă ridicat de incertitudine în ceea ce privește evoluția pandemiei. Cinci state membre prevăd cheltuieli de urgență de 1 % sau mai mult din PIB, deși unele țări nu includ impactul unui răspuns de urgență temporar în bugetele lor pentru 2021. Mai multe țări intenționează să își orienteze sprijinul bugetar în 2021 de la măsuri de urgență la măsuri de sprijinire a redresării economice. Cu toate acestea, având în vedere recenta recrudescență a pandemiei în Europa, există tot mai multe incertitudini cu privire la eliminarea planificată a măsurilor de urgență în 2021, deoarece este de așteptat ca statele membre să acorde în continuare sprijin de urgență pentru a oferi un colac de salvare economiei.

Statele membre planifică o combinație de măsuri preponderent temporare și unele măsuri permanente în 2021, pentru a sprijini activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile (graficul 3.5). Se preconizează că măsurile se vor ridica, în medie, la 2,6 % din PIB, unele țări planificând un stimulent de 3 % din PIB sau mai mult. În medie, măsurile temporare reprezintă aproximativ două treimi din totalul măsurilor în 2021. Cu toate acestea, câteva țări au pus în aplicare, de asemenea, măsuri permanente, în unele cazuri limitate, care depășesc 1 % din PIB, cu impact asupra traiectoriilor bugetare viitoare. Acest lucru ar putea constitui un motiv de îngrijorare, deoarece există numeroase incertitudini cu privire la cel de-al doilea val al pandemiei și ar putea fi necesare măsuri de urgență suplimentare. Cuplarea măsurilor de urgență temporare necesare cu măsurile permanente nu trebuie să pericliteze sustenabilitatea bugetară pe termen mediu (graficul 3.6).



Graficul 3.6Măsuri permanente și riscul pentru sustenabilitatea bugetară pe termen mediu înainte de criză, 2021 (% din PIB)

Notă: graficul prezintă impactul bugetar în 2021 al măsurilor permanente adoptate începând cu 2020. Statele membre sunt grupate în funcție de riscurile lor în materie de sustenabilitate pe termen mediu înainte de pandemie. Analiza sustenabilității datoriei efectuată pentru Grecia în Monitorul privind sustenabilitatea datoriei din 2019 a fost oarecum diferită de abordarea utilizată în mod obișnuit, din cauza particularităților structurii datoriei elene, în special a ponderii mari a împrumuturilor acordate de sectorul oficial, fără a se furniza o clasificare a riscurilor.

Sursă: previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2020 și Monitorul privind sustenabilitatea datoriei din 2019.

Evaluarea calitativă efectuată de Comisie cu privire la proiectele de planuri bugetare pentru 2021

Avizele Comisiei privind proiectele de planuri bugetare pentru 2021 iau în considerare activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere. La 20 martie 2020, Comisia a adoptat o Comunicare privind activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere 10 . În comunicarea sa, Comisia și-a exprimat opinia potrivit căreia, având în vedere încetinirea gravă a creșterii economice preconizată ca urmare a epidemiei de COVID-19, au fost îndeplinite condițiile pentru activarea clauzei derogatorii generale. La 23 martie 2020, miniștrii de finanțe ai statelor membre au fost de acord cu evaluarea Comisiei. Astfel cum se indică în Strategia anuală privind creșterea durabilă pentru 2021 11 și astfel cum s-a comunicat în scrisoarea din 19 septembrie 2020 din partea Comisiei către miniștrii de finanțe ai UE 12 , statele membre trebuie să continue să ofere sprijin bugetar specific și temporar în 2021, într-un context în care este activată clauza derogatorie generală, protejând, în același timp, sustenabilitatea bugetară pe termen mediu.

În primăvară, Comisia a adoptat rapoarte în temeiul articolului 126 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pentru toate statele membre, cu excepția României, care făcea deja obiectul componentei corective a pactului. Având în vedere incertitudinea excepțională creată de epidemia de COVID-19 și impactul său macroeconomic și bugetar extraordinar, inclusiv în ceea ce privește elaborarea unei traiectorii credibile pentru politica bugetară, care va trebui să rămână favorabilă în 2021, Comisia a considerat că nu trebuie luată o decizie cu privire la aplicarea procedurii de deficit excesiv în cazul statelor membre. Acest lucru rămâne valabil.

În 2020 și 2021, politica bugetară se axează pe combaterea pandemiei. În urma activării clauzei derogatorii generale, Consiliul a recomandat, la 20 iulie 2020, ca statele membre să ia toate măsurile necesare pentru a combate în mod eficace pandemia, pentru a susține economia și pentru a sprijini redresarea ulterioară. Atunci când condițiile economice o permit, statele membre trebuie să urmărească politici bugetare menite să ducă la obținerea unor poziții bugetare prudente pe termen mediu și la asigurarea sustenabilității datoriei, precum și la intensificarea investițiilor.

Avizele privind proiectele de planuri bugetare pentru 2021 se axează pe evaluarea măsurilor bugetare pentru 2021. Avizele evaluează dacă măsurile de sprijin planificate sunt în conformitate cu Recomandările Consiliului din 20 iulie 2020 și cu orientările furnizate în scrisoarea trimisă de Comisie la 19 septembrie. În special, se evaluează dacă măsurile sunt temporare. Acest lucru este important în contextul menținerii sustenabilității finanțelor publice pe termen mediu, în conformitate cu clauza derogatorie generală.

Evaluarea calitativă a proiectelor de planuri bugetare pentru 2021 poate fi rezumată după cum urmează:

1.Comisia este de părere că proiectele de planuri bugetare sunt, în general, conforme cu recomandarea de politică bugetară adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectele de planuri bugetare sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile.

2.În cazul Austriei, Belgiei, Ciprului, Estoniei, Finlandei, Germaniei, Greciei, Irlandei, Letoniei, Luxemburgului, Maltei, Țărilor de Jos, Portugaliei, Sloveniei și Spaniei, măsurile sunt (în mare parte) temporare. Unele măsuri prevăzute în proiectele de planuri bugetare ale Franței, Italiei, Lituaniei și Slovaciei nu par a fi temporare sau corelate cu măsuri de compensare. Lituania și-a prezentat proiectul de plan bugetar pe baza ipotezei menținerii politicilor actuale și este invitată să prezinte un proiect de plan bugetar actualizat.

3.În cazul Belgiei, Franței, Greciei, Italiei, Portugaliei și Spaniei, având în vedere nivelul datoriei publice din aceste țări și provocările ridicate în materie de sustenabilitate pe termen mediu înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, este important să se asigure că, atunci când se iau măsuri bugetare de sprijin, se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu. 

Toate statele membre sunt invitate să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătite să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.


ANEXA I: Evaluări specifice fiecărei țări privind proiectele de planuri bugetare pentru 2021

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Austriei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Austriei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Austria este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Belgiei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Belgiei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Atunci când adoptă măsuri bugetare de sprijin, Belgia trebuie să se asigure că se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu, având în vedere nivelul datoriei publice din Belgia și provocările ridicate în materie de sustenabilitate pe termen mediu prezente înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19 în această țară. Belgia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Ciprului este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Ciprului sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Cipru este invitat să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătit să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Estoniei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Estoniei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Estonia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Finlandei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Finlandei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Finlanda este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Franței este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Franței sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Cu toate acestea, unele măsuri nu par a fi temporare sau corelate cu măsuri de compensare. Atunci când adoptă măsuri bugetare de sprijin, Franța trebuie să se asigure că se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu, având în vedere nivelul datoriei publice din Franța și provocările ridicate în materie de sustenabilitate pe termen mediu prezente în această țară înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19. Franța este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Germaniei este, în general, conform cu recomandarea de politică fiscală adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Germaniei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Germania este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Greciei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Greciei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Având în vedere nivelul datoriei publice din Grecia înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, Grecia trebuie să se asigure că se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu atunci când adoptă măsuri bugetare de sprijin. Grecia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Irlandei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Irlandei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Irlanda este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Italiei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Italiei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Cu toate acestea, unele măsuri nu par a fi temporare sau corelate cu măsuri de compensare. Atunci când adoptă măsuri bugetare de sprijin, Italia trebuie să se asigure că se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu, având în vedere nivelul datoriei publice din Italia și provocările ridicate în materie de sustenabilitate pe termen mediu prezente în această țară înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19. Italia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Letoniei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Letoniei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Letonia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Luxemburgului este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Luxemburgului sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Luxemburgul este invitat să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătit să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Lituaniei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Lituaniei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Cu toate acestea, unele măsuri nu par a fi temporare sau corelate cu măsuri de compensare. Lituania este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare. De îndată ce un nou guvern își începe mandatul și, ca regulă generală, cu cel puțin o lună înainte de data planificată pentru adoptarea de către parlamentul național a proiectului de lege a bugetului, autoritățile sunt invitate să prezinte Comisiei și Eurogrupului un proiect actualizat de plan bugetar.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Maltei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Maltei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Malta este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Țărilor de Jos este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Țările de Jos sunt invitate să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătite să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Portugaliei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Portugaliei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Atunci când adoptă măsuri bugetare de sprijin, Portugalia trebuie să se asigure că se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu, având în vedere nivelul datoriei publice din Portugalia și provocările ridicate în materie de sustenabilitate pe termen mediu prezente în această țară înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19. Portugalia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Slovaciei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Slovaciei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Cu toate acestea, unele măsuri nu par a fi temporare sau corelate cu măsuri de compensare. Slovacia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Sloveniei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Sloveniei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Slovenia este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.

Comisia este de părere că proiectul de plan bugetar al Spaniei este, în general, conform cu recomandarea adoptată de Consiliu la 20 iulie 2020. Majoritatea măsurilor din proiectul de plan bugetar al Spaniei sprijină activitatea economică în contextul unei incertitudini considerabile. Atunci când adoptă măsuri bugetare de sprijin, Spania trebuie să se asigure că se menține sustenabilitatea bugetară pe termen mediu, având în vedere nivelul datoriei publice din Spania și provocările ridicate în materie de sustenabilitate pe termen mediu prezente în această țară înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19. Spania este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și caracterul adecvat al măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze, după caz, la circumstanțele în schimbare.



ANEXA II: Metodologia și ipotezele care stau la baza previziunilor Comisiei din toamna anului 2020

În conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 473/2013, „metodologia (...) și ipotezele celor mai recente previziuni economice emise de serviciile Comisiei pentru fiecare stat membru, inclusiv estimările de impact al măsurilor bugetare agregate asupra creșterii economice, se anexează la evaluarea globală”. Ipotezele care stau la baza previziunilor Comisiei din toamna anului 2020, elaborate în mod independent de serviciile Comisiei, sunt explicate chiar în documentul previzional 13 .

Datele bugetare de până în 2019 se bazează pe datele care au fost notificate Comisiei de către statele membre înainte de 1 octombrie 2020 și validate de Eurostat la 22 octombrie 2020. Eurostat nu a adus modificări datelor raportate de statele membre în cursul rundei de notificare din toamna anului 2020. Eurostat și-a retras rezerva anterioară privind calitatea datelor raportate de Danemarca pentru anul 2019. Această rezervă a reflectat o lipsă de exhaustivitate și o discrepanță statistică ridicată a datelor furnizate de autoritățile statistice daneze în martie 2020. De atunci, autoritățile statistice daneze au furnizat un set complet de date, iar discrepanța a scăzut considerabil.

Pentru realizarea previziunilor, au fost înregistrate măsuri de sprijinire a stabilității financiare, în conformitate cu decizia Eurostat din 15 iulie 2009 14 . Cu excepția cazului în care statul membru în cauză a furnizat alte indicații, injecțiile de capital în legătură cu care se cunoșteau suficiente detalii au fost incluse în previziuni ca tranzacții financiare, ducând astfel la creșterea datoriei, dar nu și a deficitului. Garanțiile de stat pentru pasivele și depozitele bancare nu sunt incluse drept cheltuieli publice, cu excepția cazului în care, la momentul finalizării previziunilor, există dovezi că au fost mobilizate. Cu toate acestea, împrumuturile acordate băncilor de guvern sau de alte entități clasificate ca făcând parte din sectorul administrațiilor publice se adaugă, de obicei, la datoria publică.

Pentru 2021, se iau în considerare bugetele adoptate sau prezentate parlamentelor naționale și toate celelalte măsuri în legătură cu care se cunosc suficiente detalii. Mai precis, toate informațiile incluse în proiectele de planuri bugetare prezentate până la jumătatea lunii octombrie se reflectă în previziunile din toamnă. Pentru 2022, ipoteza „menținerii politicilor actuale” utilizată în previziuni presupune extrapolarea tendințelor legate de venituri și de cheltuieli și includerea măsurilor în legătură cu care se cunosc suficiente detalii.

Cifrele agregate la nivel european pentru datoria publică guvernamentală din perioada de previzionare 2020-2022 sunt publicate pe o bază neconsolidată (adică nu sunt corectate pentru a ține seama de împrumuturile interguvernamentale). Pentru a se asigura coerența între seriile de timp, datele istorice sunt și ele publicate pe aceeași bază. Previziunile privind datoria publică guvernamentală pentru fiecare stat membru în parte pentru perioada 2020-2022 includ impactul garanțiilor în cadrul Fondului european de stabilitate financiară, împrumuturile bilaterale către alte state membre, precum și participarea la capitalul Mecanismului european de stabilitate, astfel cum a fost planificată la data-limită luată în calcul în previziuni 15 .

Potrivit previziunilor Comisiei din toamna anului 2020, măsurile bugetare raportate în proiectele de planuri bugetare pentru 2021 au, la nivel agregat, un efect de creștere a deficitului (impact de aproximativ 1 % din PIB). Se preconizează că măsurile de creștere a cheltuielilor vor avea un impact negativ. În ansamblu, se estimează că impactul mecanic asupra creșterii pe termen scurt a PIB este pozitiv.

Este important ca aceste estimări să fie interpretate cu prudență:

·Regulamentul (UE) nr. 473/2013 vizează evaluarea efectului măsurilor luate în proiectele de planuri bugetare. Măsurile care au fost luate și care au intrat în vigoare înainte de proiectele de planuri bugetare nu sunt incluse în evaluare, chiar dacă ele pot avea un impact suplimentar asupra previziunilor pentru 2021 privind finanțele publice.

·Impactul măsurilor raportate este exprimat în raport cu un scenariu de referință bazat pe ipoteza menținerii politicilor actuale. Orientarea politicii bugetare din acest scenariu de referință nu este neapărat neutră. De exemplu, tendința de creștere a anumitor elemente de cheltuieli ar putea fi superioară sau inferioară creșterii potențiale, ar putea exista un impact suplimentar al măsurilor anterioare în cadrul scenariului de referință sau măsurile luate anterior ar putea înceta în 2021.

Previziunile bugetare ale unor state membre includ măsuri care se preconizează că vor fi finanțate în cadrul Next Generation EU/MRR. Previziunile Comisiei din toamna anului 2020 indică faptul că aceste măsuri cresc deficitul, deși pot fi finanțate în cele din urmă prin MRR. Prin urmare, deficitele preconizate ale statelor membre respective ar putea fi supraestimate.


ANEXA III: Analiza sustenabilității datoriei și analiza de senzitivitate

Prezenta anexă prezintă o analiză de senzitivitate a evoluției datoriei publice la eventualele șocuri macroeconomice, astfel cum se prevede la articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 473/2013. Sunt utilizate previziunile stocastice privind datoria pentru a se evalua posibilul impact asupra dinamicii datoriei publice al riscurilor la adresa creșterii PIB-ului nominal, al evoluțiilor pieței financiare și al șocurilor bugetare care afectează poziția finanțelor publice 16 .

Proiecțiile stocastice explică incertitudinea macroeconomică în jurul unui scenariu „central” de previzionare a datoriei în perioada 2021-2025. Sunt luate în considerare două scenarii „centrale” privind datoria:

·Scenariul previziunilor Comisiei din toamna anului 2020, care include o previziune de referință până în 2022 17 . Începând din 2023, se presupune, în general, că țările își vor ajusta treptat soldul primar structural pentru a reveni la nivelul prevăzut pentru anul 2021 în previziunile Comisiei din toamna anului 2019 (anterioare pandemiei).

·Scenariul privind proiectele de planuri bugetare pentru 2021, care include o previziune de referință până în 2021. Începând din 2022, se presupune că țările își vor ajusta treptat soldul primar structural pentru a reveni la nivelul prevăzut pentru anul 2021 în proiectele de planuri bugetare pentru 2020 (anterioare pandemiei) 18 .

Se aplică șocuri condițiilor macroeconomice presupuse în scenariul central pentru a se obține distribuția traiectoriilor posibile ale datoriei („conul” din graficele de tip evantai prezentate în graficul III.1). Conul corespunde unei game largi de condiții macroeconomice posibile, fiind simulate până la 2 000 de șocuri asupra creșterii, asupra ratelor dobânzii și asupra soldului primar. Amploarea și corelarea acestor șocuri reflectă volatilitatea istorică și relațiile dintre aceste variabile 19 . Prin urmare, graficele de tip evantai oferă informații probabilistice privind dinamica datoriei pentru zona euro, ținând seama de eventuala apariție a unor șocuri asupra creșterii, asupra ratelor dobânzii și asupra soldului primar, a căror amploare și corelație le reflectă pe cele observate în trecut.

Fiecare grafic de tip evantai raportează traiectoria estimată a datoriei conform scenariului central sub formă de linie punctată. Mediana rezultatelor simulărilor este prezentată ca o linie neagră groasă. Conul acoperă 80 % din toate traiectoriile posibile ale datoriei (20 % din șocurile cel mai puțin probabile nu sunt prezentate). Zonele hașurate în mod diferit din cadrul conului corespund diferitelor zone ale distribuției generale a traiectoriilor posibile ale datoriei.

În 2021, simulările sugerează că ponderea datoriei în zona euro se va situa între 99 % și 106 % din PIB, cu o probabilitate de 80 % conform scenariului Comisiei, și între 97 % și 104 % din PIB conform scenariului din proiectul de plan bugetar. Până în 2025, ar exista o probabilitate de 50 % ca ponderea datoriei să fie mai mare decât nivelul de aproximativ 104 % din PIB în ambele scenarii.

Aceste proiecții prezintă riscuri suplimentare. Dat fiind faptul că amploarea și corelarea șocurilor reflectă comportamentul istoric al variabilelor, metodologia nu surprinde incertitudinea în timp real, în special pentru evaluarea deviației PIB. Deviațiile PIB tind să fie revizuite în sens descrescător, în direcția unei producții potențiale mai mici decât cea estimată în timp real. Această incertitudine sugerează o sursă suplimentară de riscuri pentru traiectoriile viitoare ale datoriei, care nu se reflectă în această analiză. O altă sursă de incertitudine se referă la realizarea datoriilor contingente, deoarece graficele de tip evantai reflectă doar riscurile care s-au materializat în trecut printr-o deteriorare a soldului primar.

Graficul III.1: Grafice de tip evantai cuprinzând prognozele stocastice ale datoriei publice pe baza scenariului de previzionare al Comisiei și a scenariului de previzionare din proiectele de planuri bugetare



ANEXA IV: Tabele

Tabelul IV.1: Creșterea PIB-ului real (%) conform programelor de stabilitate (PS), proiectelor de planuri bugetare (PPB) și previziunilor Comisiei din toamna anului 2020 (COM)



Tabelul IV.2: Soldul global (% din PIB) conform programelor de stabilitate (PS), proiectelor de planuri bugetare (PPB) și previziunilor Comisiei din toamna anului 2020 (COM)



Tabelul IV.3: Ponderea datoriei în PIB (% din PIB) conform programelor de stabilitate (PS), proiectelor de planuri bugetare (PPB) și previziunilor Comisiei din toamna anului 2020 (COM)

(1)

   Astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 473/2013 privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro, cunoscut sub numele de pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare. Acest regulament a intrat în vigoare în mai 2013.

(2)

   A se vedea Codul de conduită aferent pachetului privind supravegherea și monitorizarea bugetare: http://ec.europa.eu/economy_finance/economic_governance/sgp/pdf/coc/2014-11-07_two_pack_coc_amended_en.pdf  

(3)

    https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/07/20/european-semester-2020-country-specific-recommendations-adopted/  

(4)

   România face în prezent obiectul unei proceduri de deficit excesiv. Recomandarea bugetară adresată acestei țări reflectă Recomandarea Consiliului în temeiul articolului 126 alineatul (7) de a pune capăt situației de deficit excesiv, adoptată în aprilie 2020.

(5)

   A se vedea, de asemenea, scrisorile privind orientările în materie de politică bugetară pentru 2021: https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/economic-and-fiscal-policy-coordination/eu-economic-governance-monitoring-prevention-correction/stability-and-growth-pact/annual-draft-budgetary-plans-dbps-euro-area-countries/draft-budgetary-plans-2021_en  

(6)

   Statele membre din zona euro trebuie să își bazeze proiectele de buget pe previziuni macroeconomice elaborate sau aprobate de organisme independente.

(7)

   Motivul pentru care măsurile de urgență trebuie luate în considerare separat este că gradul de adecvare a implementării acestora nu ar trebui evaluat în raport cu starea economiei, ci cu starea sănătății publice și cu restricțiile pe care aceasta le impune. Aceste măsuri de urgență sunt (aproape exclusiv) temporare, având ca dată de expirare anul 2022 sau mai devreme. Există și alte măsuri legate de criza provocată de pandemia de COVID-19, temporare sau permanente, care sprijină redresarea ulterioară (alte măsuri de sprijin).

(8)

   Măsurile de urgență legate de COVID-19 nu sunt considerate măsuri cu caracter excepțional, deși majoritatea au fost introduse pentru o perioadă temporară cu scopul de a completa stabilizatorii automați.

(9)

   Eurostat a emis o evaluare preliminară favorabilă a neutralității bugetare a granturilor MRR, în urma unei consultări cu institutele naționale de statistică.

(10)

   Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții și Eurogrup privind răspunsul economic coordonat la epidemia de COVID-19, Bruxelles, 13.3.2020, COM(2020) 112 final.

(11)

   Comunicarea Comisiei privind strategia anuală pentru 2021 privind creșterea durabilă, Bruxelles, 17.9.2020, COM(2020) 575 final.

(12)

    https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/economic-and-fiscal-policy-coordination/eu-economic-governance-monitoring-prevention-correction/stability-and-growth-pact/annual-draft-budgetary-plans-dbps-euro-area-countries/draft-budgetary-plans-2021_en  

(13)

   Ipotezele metodologice care stau la baza previziunilor Comisiei din toamna anului 2020 sunt disponibile la adresa: https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/economic-performance-and-forecasts/economic-forecasts/autumn-2020-economic-forecast_en

(14)

   Disponibilă la adresa: https://ec.europa.eu/eurostat/documents/1015035/2041337/FT-Eurostat-Decision-9-July-2009-3--final-.pdf/7d456336-f28b-43ae-a6b8-7a69d069695b .

(15)

   În conformitate cu decizia Eurostat din 27 ianuarie 2011 privind înregistrarea statistică a operațiunilor din cadrul FESF, disponibilă la: http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/5034386/2-27012011-AP-EN.PDF .

(16)

   Metodologia pentru proiecțiile stocastice ale datoriei publice utilizate aici este prezentată în Monitorul privind sustenabilitatea datoriei din 2019 al Comisiei Europene, anexa A7, și în Berti K. (2013), „Stochastic public debt projections on the istoric variance-covariance matrice approach for EU countries”, European Economy Economic Paper nr. 480.

(17)

   Previziunile Comisiei din toamna anului 2020 includ măsuri de politică bugetară (adoptate și/sau cel puțin anunțate cu credibilitate) și informațiile cunoscute la data de 22 octombrie 2020.

(18)

   Aceasta înseamnă că se presupune că soldul structural primar al zonei euro va trece de la un deficit de 3,2 % din PIB în 2021 la 1,1 % din PIB în 2025 în scenariul din proiectul de plan bugetar, comparativ cu o trecere de la un deficit de 2,9 % în 2021 la un deficit de 1,0 % în scenariul Comisiei.

(19)

   Se presupune că șocurile urmează o distribuție normală comună.