7.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 208/5


DECIZIA COMISIEI

din 6 august 2010

de modificare a anexelor I și II la Decizia 2008/185/CE cu privire la includerea Sloveniei pe lista statelor membre indemne de boala Aujeszky și a Poloniei și regiunilor Spaniei pe lista statelor membre în care se aplică un program național aprobat de combatere a acestei boli

[notificată cu numărul C(2010) 5358]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2010/434/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 64/432/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine (1), în special articolul 9 alineatul (2) și articolul 10 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Directiva 64/432/CEE stabilește normele aplicabile schimburilor în interiorul Uniunii de bovine și porcine, cu excepția porcilor sălbatici. Articolul 9 din directiva menționată anterior prevede criterii pentru aprobarea programelor naționale obligatorii de combatere a anumitor boli contagioase, inclusiv boala Aujeszky. În plus, articolul 10 din directiva respectivă prevede că în cazul în care un stat membru consideră teritoriul său sau o parte din acesta ca fiind indemn de astfel de boli, inclusiv de boala Aujeszky, statul respectiv trebuie să prezinte documente justificative adecvate Comisiei.

(2)

Decizia 2008/185/CE a Comisiei din 21 februarie 2008 privind garanțiile suplimentare în legătură cu boala Aujeszky în schimburile intracomunitare cu porci și criteriile de furnizare a informațiilor despre această boală (2) prevede garanții suplimentare pentru circulația porcilor între statele membre. Garanțiile sunt în funcție de clasificarea statelor membre potrivit statutului lor cu privire la boala Aujeszky.

(3)

Anexa I la Decizia 2008/185/CE enumeră statele membre sau regiuni din acestea care sunt indemne de boala Aujeszky și în care vaccinarea este interzisă. Anexa II la decizia menționată anterior enumeră statele membre sau regiuni din acestea în care se aplică programe naționale aprobate de eradicare a bolii Aujeszky.

(4)

În Polonia și Spania au fost implementate de câțiva ani programe naționale de combatere a bolii Aujeszky. În cazul câtorva regiuni din Spania, programul național de combatere a bolii Aujeszky este deja aprobat prin Decizia 2007/603/CE a Comisiei (3).

(5)

Slovenia a prezentat Comisiei documente justificative cu privire la statutul său de teritoriu indemn de boala Aujeszky, demonstrând că boala nu a fost depistată niciodată în acest stat membru.

(6)

Comisia a examinat documentele prezentate de Slovenia și a constatat că acestea respectă cerințele articolului 10 alineatul (1) din Directiva 64/432/CEE. În consecință, acest stat membru ar trebui inclus pe lista din anexa I la Decizia 2008/185/CE. Prin urmare, anexa respectivă ar trebui modificată în consecință.

(7)

Polonia a prezentat Comisiei documente justificative cu privire la programul care este pus în aplicare pe întreg teritoriul Poloniei și a solicitat aprobarea programului în cauză.

(8)

Spania a prezentat acum Comisiei documente justificative cu privire la programul pus în aplicare în comunitățile autonome Andalucia, Aragon, Insulele Baleare, Castilla-La Mancha, Catalonia, Extremadura, Madrid, Regiunea Murcia, Comunitatea Valencia și în provinciile Salamanca, Segovia și Soria din comunitatea autonomă Castilla y León, precum și în provincia Tenerife din comunitatea autonomă a Insulelor Canare și a solicitat aprobarea acestui program.

(9)

De asemenea, Comisia a constatat că programele naționale de combatere a bolii prezentate de Polonia și Spania respectă criteriile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 64/432/CEE. În consecință, Polonia și Spania ar trebui incluse pe lista din anexa II la Decizia 2008/185/CE. Prin urmare, anexa respectivă ar trebui modificată în consecință.

(10)

Prin urmare, Decizia 2008/185/CE ar trebui modificată în consecință.

(11)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexele I și II la Decizia 2008/185/CE se înlocuiesc cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 6 august 2010.

Pentru Comisie

John DALLI

Membru al Comisiei


(1)   JO 121, 29.7.1964, p. 1977/64.

(2)   JO L 59, 4.3.2008, p. 19.

(3)   JO L 236, 8.9.2007, p. 7.


ANEXĂ

„ANEXA I

Statele membre sau regiuni din acestea indemne de boala Aujeszky și în care vaccinarea este interzisă

Codul ISO

Stat membru

Regiuni

AT

Austria

Toate regiunile

CY

Cipru

Toate regiunile

CZ

Republica Cehă

Toate regiunile

DE

Germania

Toate regiunile

DK

Danemarca

Toate regiunile

FI

Finlanda

Toate regiunile

FR

Franța

Departamentele Ain, Aisne, Allier, Alpes-de-Haute-Provence, Alpes-Maritimes, Ardèche, Ardennes, Ariège, Aube, Aude, Aveyron, Bas-Rhin, Bouches-du-Rhône, Calvados, Cantal, Charente, Charente-Maritime, Cher, Corrèze, Côte-d’Or, Côtes-d’Armor, Creuse, Deux-Sèvres, Dordogne, Doubs, Drôme, Essonne, Eure, Eure-et-Loir, Finistère, Gard, Gers, Gironde, Hautes-Alpes, Hauts-de-Seine, Haute Garonne, Haute-Loire, Haute-Marne, Hautes-Pyrénées, Haut-Rhin, Haute-Saône, Haute-Savoie, Haute-Vienne, Hérault, Ille-et-Vilaine, Indre, Indre-et-Loire, Isère, Jura, Landes, Loire, Loire-Atlantique, Loir-et-Cher, Loiret, Lot, Lot-et-Garonne, Lozère, Maine-et-Loire, Manche, Marne, Mayenne, Meurthe-et-Moselle, Meuse, Morbihan, Moselle, Nièvre, Nord, Oise, Orne, Paris, Pas de Calais, Pyrénées-Atlantiques, Pyrénées-Orientales, Puy-de-Dôme, Réunion, Rhône, Sarthe, Saône-et-Loire, Savoie, Seine-et-Marne, Seine-Maritime, Seine-Saint-Denis, Somme, Tarn, Tarn-et-Garonne, Territoire de Belfort, Val-de-Marne, Val-d’Oise, Var, Vaucluse, Vendée, Vienne, Vosges, Yonne, Yvelines

LU

Luxemburg

Toate regiunile

NL

Țările de Jos

Toate regiunile

SI

Slovenia

Toate regiunile

SK

Slovacia

Toate regiunile

SE

Suedia

Toate regiunile

UK

Regatul Unit

Toate regiunile din Anglia, Scoția și Țara Galilor

„ANEXA II

State membre sau regiuni ale statelor membre în care se aplică programe naționale de control aprobate pentru eradicarea bolii Aujeszky

Codul ISO

Stat membru

Regiuni

BE

Belgia

Toate regiunile

ES

Spania

Toate regiunile

HU

Ungaria

Toate regiunile

IE

Irlanda

Toate regiunile

IT

Italia

Provincia Bolzano

PL

Polonia

Toate regiunile

UK

Regatul Unit

Toate regiunile din Irlanda de Nord

”