Bruxelles, 14.12.2020

COM(2020) 802 final

ANEXE

la

Propunerea de DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul reuniunilor părților la Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat


ANEXA I

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul reuniunilor părților la Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat

1. PRINCIPII

În cadrul Acordului privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, Uniunea respectă, printre altele, următoarele principii:

(a)se asigură că măsurile adoptate în temeiul acordului sunt în concordanță cu acordul în sine și cu legislația internațională, în special cu angajamentele Uniunii în cadrul Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS) 1 , al Acordului din 1995 în legătură cu conservarea și gestionarea populațiilor transzonale și a stocurilor de pești mari migratori (UNFSA) 2 , al Acordului din 1993 privind promovarea respectării măsurilor internaționale de conservare și gestionare de către navele de pescuit în marea liberă 3 ;

(b)acționează în conformitate cu obiectivele și principiile urmărite de Uniune în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, și în conformitate cu dispozițiile sistemului Uniunii pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1005/2008;

(c)acționează în conformitate cu Concluziile Consiliului din 19 martie 2012 referitoare la Comunicarea Comisiei privind dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului 4 și urmărește ca dimensiunea externă să urmeze aceleași principii și să promoveze aceleași standarde pentru gestionarea și controlul pescuitului ca cele aplicate în apele Uniunii; promovează condiții de concurență echitabile, printre altele pentru a sprijini transparența comerțului cu produse pescărești, care face obiectul unor standarde strict respectate și controlate, și încurajează inițiative legate de rolul statelor de port și al statelor de pavilion în combaterea pescuitului ilegal, nereglementat și neraportat (INN);

(d)acționează în conformitate cu concluziile Consiliului privind oceanele și mările 5 , cu concluziile Consiliului 6 privind Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene intitulată „Guvernanța internațională a oceanelor: o agendă pentru viitorul oceanelor noastre” 7 , și promovează măsuri de sprijinire și consolidare a implementării efective a Acordului privind măsurile de competența statului portului, pentru a contribui la gestionarea sustenabilă a oceanelor în toate dimensiunile acesteia;

(e)urmează o abordare bazată pe toleranță zero față de pescuitul INN, având în vedere în special faptul că, pe fondul condițiilor politice și socioeconomice apărute ca urmare a pandemiei de COVID-19, să se fi creat un mediu propice pentru ca persoanele lipsite de scrupule să desfășoare activități de pescuit INN sau să faciliteze comerțul bazat pe acesta, fapt care face și mai necesară luarea de măsuri drastice în temeiul prezentului acord.

2. ORIENTĂRI

Uniunea trebuie să depună eforturi pentru a dezvolta și a sprijini adoptarea următoarelor acțiuni și orientări, cu scopul de a asigura participarea universală la acord și punerea în aplicare efectivă a acestuia:

(a)asigură coerența cu alte politici ale Uniunii, în special în domeniul relațiilor externe, al mediului, al comerțului, al ocupării forței de muncă, al dezvoltării, al cercetării și inovării și urmărește consecvența și sinergia cu politicile urmărite de Uniune în contextul relațiilor sale bilaterale cu țările terțe în domeniul pescuitului;

(b)promovează poziții conforme cu cele mai bune practici ale organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) și ale organismelor regionale în domeniul pescuitului (ORP) și coordonarea acestor organizații cu acordul;

(c)sprijină adoptarea unor programe globale de dezvoltare a capacităților pentru a ajuta statele în curs de dezvoltare să se pregătească pentru punerea în aplicare sau să pună în aplicare acordul, asigurând, în același timp, acolo unde este necesar, complementaritatea cu asistența acordată țărilor terțe de către Uniune în combaterea pescuitului INN;

(d)promovează măsuri de consolidare a cooperării între acord și alte organizații mondiale și regionale, în limitele mandatelor lor, după caz, precum și cu state care nu sunt părți la acord, atunci când acest lucru este oportun și aplicabil;

(e)sprijină măsurile de promovare a ratificării acordului de către entitățile care nu sunt părți, inclusiv prin acțiuni de sensibilizare la nivel mondial și prin consolidarea capacităților, pentru a se asigura că statele înțeleg atât beneficiile acordului, cât și cerințele punerii sale în aplicare, în cazul în care devin părți;

(f)susține măsurile de dezvoltare și promovare a utilizării instrumentelor (tehnologii, sisteme de schimb de informații, registre etc.), pentru a sprijini și a facilita punerea în aplicare a acordului și pentru a se asigura că acestea sunt compatibile cu cele dezvoltate în cadrul Uniunii pentru a atinge obiective similare;

(g)sprijină măsurile menite să consolideze transparența, dialogul și cooperarea cu părțile interesate relevante, inclusiv, dar nu exclusiv, pescarii, industria pescuitului, organizațiile societății civile, oamenii de știință și mediul academic, cu privire la aspecte legate de punerea în aplicare a acordului și, după caz, cu privire la măsuri menite să îmbunătățească implicarea și participarea acestora la activitățile legate de punerea în aplicare a acordului în conformitate cu practica comună adoptată în cadrul altor acorduri multilaterale.

ANEXA II

 
Precizarea anuală a poziției care urmează să fie adoptată în cadrul reuniunilor părților la Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat

Înainte de fiecare reuniune a părților la acord, atunci când acest organism este invitat să adopte decizii cu efecte juridice asupra Uniunii, trebuie luate măsurile necesare astfel încât poziția care urmează a fi exprimată în numele Uniunii să țină cont de cele mai recente informații științifice și de altă natură relevante, transmise Comisiei, în conformitate cu principiile și orientările stabilite în anexa I.

În acest sens și pe baza informațiilor menționate, Comisia transmite Consiliului, cu suficient timp înainte de fiecare reuniune a părților la acord, un document scris care prezintă în detaliu propunerea de precizare a poziției Uniunii, în vederea dezbaterii și a adoptării detaliilor poziției care urmează să fie exprimată în numele Uniunii.

În cazul în care, în cadrul unei reuniuni a părților la acord nu se poate ajunge la un acord, inclusiv la fața locului, astfel încât poziția Uniunii să ia în considerare noile elemente, chestiunea respectivă este înaintată Consiliului sau grupurilor sale de pregătire.

(1)    JO L 179, 23.6.1998, p. 3
(2)    JO L 189, 3.7.1998, p. 16.
(3)    JO L 177, 16.7.1996, p. 26.
(4)    7087/12 REV 1 ADD 1 COR 1.
(5)    14249/19 din 19.11.2019.
(6)    7348/1/17 REV 1 din 24.3.2017.
(7)    JOIN(2016) 49 final din 10.11.2016.