ORDONANȚA CURȚII (Camera a șaptea)

18 aprilie 2023(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții – Cooperarea judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Plan de restructurare – Directiva (UE) 2019/1023 – Aplicabilitatea ratione temporis și ratione materiae – Articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Necompetență vădită a Curții”

În cauza C‑200/22,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Alba Iulia (România), prin decizia din 22 februarie 2022, primită de Curte la 14 martie 2022, în procedura

Vantage Logistics SRL

împotriva

Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba,

Auto Help Alba SRL,

Banca Transilvania SA,

BRD – Groupe Société Générale SA,

SC Croma SRL,

SC Polaris M.Holding,

SC Elit România Piese Auto Originale SRL,

cu participarea:

SC Nedo Auto Service SRL,

CH Insolvency IPURL, în calitate de lichidator judiciar al SC Nedo Auto Service SRL,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din doamna M. L. Arastey Sahún, președintă de cameră, și domnii F. Biltgen (raportor) și N. Wahl, judecători,

avocat general: domnul J. Richard de la Tour,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Vantage Logistics SRL, de D. Târșia, avocat;

–        pentru guvernul român, de E. Gane, A. Rotăreanu și A. Wellman, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de G. Braun, L. Malferrari și L. Nicolae, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

dă prezenta

Ordonanță

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 9 alineatul (6) primul paragraf din Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența) (JO 2019, L 172, p. 18, denumită în continuare „Directiva privind restructurarea și insolvența”) și a articolului 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Vantage Logistics SRL, persoană juridică de drept român, pe de o parte, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba (România), precum și Auto Help Alba SRL, Banca Transilvania SA, BRD – Groupe Société Générale SA, SC Croma SRL, SC Polaris M.Holding și SC Elit România Piese Auto Originale SRL, pe de altă parte, în legătură cu aprobarea unui plan de restructurare propus de SC Nedo Auto Service SRL.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva privind restructurarea și insolvența:

„Prezenta directivă stabilește norme cu privire la:

(a)      cadrele de restructurare preventivă la care pot recurge debitorii aflați în dificultate financiară atunci când există o probabilitate de insolvență, în vederea prevenirii insolvenței și a asigurării viabilității debitorului;

[…]”

4        Articolul 9 alineatul (6) din această directivă prevede:

„Planul de restructurare este adoptat de părțile afectate dacă se obține majoritatea, ca cuantum al creanțelor și intereselor părților respective, în fiecare clasă. Statele membre pot în plus să solicite să se obțină majoritatea, ca număr al părților afectate, în fiecare clasă.

Statele membre stabilesc majoritățile necesare pentru adoptarea unui plan de restructurare. Majoritățile respective nu sunt mai mari de 75 % din cuantumul creanțelor sau al dobânzilor, majorărilor ori penalităților din fiecare clasă sau, acolo unde este cazul, din numărul părților afectate din fiecare clasă.”

5        Articolul 34 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede:

„(1)      Statele membre adoptă și publică, până la 17 iulie 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, cu excepția dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 28 literele (a), (b) și (c), care se adoptă și se publică până la 17 iulie 2024, și a dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 28 litera (d), care se adoptă și se publică până la 17 iulie 2026. Statele membre comunică de îndată Comisiei [Europene] textul dispozițiilor respective.

Statele membre aplică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive începând cu 17 iulie 2021, cu excepția dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 28 literele (a), (b) și (c), care se aplică începând cu 17 iulie 2024, și a dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 28 litera (d), care se aplică începând cu 17 iulie 2026.

(2)      Prin derogare de la alineatul (1), statele membre care se confruntă cu dificultăți deosebite în punerea în aplicare a prezentei directive pot beneficia de o prelungire de cel mult un an a perioadei de punere în aplicare prevăzute la alineatul (1). Statele membre informează Comisia cu privire la necesitatea de a utiliza această posibilitate de prelungire a perioadei de punere în aplicare până la 17 ianuarie 2021.”

 Dreptul român

6        Articolul 138 alineatul (3) din Legea nr. 85/2014 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014), în versiunea aplicabilă litigiului principal, are următorul cuprins:

„Următoarele creanțe se constituie în categorii distincte, care votează separat:

a)      creanțele care beneficiază de drepturi de preferință;

b)      creanțele salariale;

c)      creanțele bugetare;

d)      creanțele creditorilor indispensabili;

e)      celelalte creanțe chirografare.”

7        Articolul 139 alineatul (1) din Legea nr. 85/2014 prevede:

„Judecătorul‑sindic fixează termenul pentru confirmarea planului în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului‑verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul‑sindic poate să ceară unui specialist să își exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul este confirmat în următoarele condiții:

[…]

C.      în cazul în care sunt două sau patru categorii, planul se consideră acceptat dacă este votat de cel puțin jumătate din numărul de categorii, cu condiția ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30 % din totalul valoric al masei credale să accepte planul;

[…]”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

8        Prin încheierea din 31 iulie 2019 a judecătorului‑sindic din cadrul Tribunalului Alba (România), împotriva Nedo Auto Service a fost deschisă o procedură de insolvență. Tabelul definitiv al creditorilor, întocmit la 10 septembrie 2020 de administratorul judiciar numit în această procedură, menționa patru categorii de creanțe, și anume creanțe care beneficiază de drepturi de preferință (26,0222 % din totalul creanțelor), creanțe salariale (1,4488 %), creanțe bugetare (6,8987 %) și creanțe chirografare (65,6304 %).

9        La 14 octombrie 2020, Nedo Auto Service a depus planul de reorganizare. Acesta prevedea că primele trei categorii de creanțe erau plătite integral, spre deosebire de a patra categorie – cea a creanțelor chirografare –, care nu beneficia de nicio plată și de nicio distribuire.

10      În cadrul ședinței adunării creditorilor din 12 noiembrie 2020, primele trei categorii de creditori au votat în favoarea planului propus cu 100 % din voturile fiecăreia (reprezentând 34,3697 % din totalul valoric al masei credale), iar a patra categorie de creditori în defavoarea sa, cu 81,6442 % din voturi. Întrucât planul de reorganizare a fost astfel aprobat de trei dintre cele patru categorii de creanțe și de cel puțin 30 % din total valoric al creanțelor, acesta a fost considerat acceptat, în sensul articolului 139 alineatul (1) punctul C din Legea nr. 85/2014. După ce a constatat că au fost îndeplinite toate condițiile necesare, judecătorul‑sindic a aprobat prin sentință planul de reorganizare.

11      Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta din litigiul principal, în calitate de creditor chirografar a cărui creanță făcea parte din a patra categorie de creanțe, susținând, printre altele, că articolul 139 alineatul (1) punctul C din Legea nr. 85/2014 nu este conform cu Directiva privind restructurarea și insolvența întrucât condițiile de cvorum și de majoritate pe care le prevede nu respectă principiul, care figurează la articolul 9 alineatul (6) din această directivă, al majorității în fiecare categorie sau clasă de creanțe.

12      În fața instanței de trimitere, administratorul judiciar al Nedo Auto Service susține în esență că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de reglementarea națională în ceea ce privește planul de reorganizare și că, în orice caz, decizia nelegală a unei adunări a creditorilor poate face numai obiectul unei acțiuni în anulare, iar nu al unei proceduri de apel.

13      Instanța de trimitere are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea dispozițiilor naționale în cauză, în special a articolului 139 alineatul (1) punctul C din Legea nr. 85/2014, cu dispozițiile Directivei privind restructurarea și insolvența și, în plus, ridică problema dacă această dispoziție națională este de natură să determine o restrângere a dreptului de proprietate consacrat la articolul 17 din cartă.

14      În aceste condiții, Curtea de Apel Alba Iulia (România) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dreptul Uniunii, principiul respectării și protecției dreptului de proprietate privată tras din articolul 17 din [cartă], principiul prevalenței dreptului Uniunii față de cel național și în special articolul 9 alineatul (6) prima teză din [Directiva privind restructurarea și insolvența] pot fi interpretate astfel încât să se opună unei reglementări interne precum cea în discuție în litigiul principal [articolul 139 alineatul (1) [punctul] C din Legea nr. 85/2014], care, în cadrul procedurii aplicabile în caz de insolvență, [permite] a se considera acceptat planul de reorganizare/restructurare în cazul în care, dacă sunt două sau patru categorii de creanțe, este votat de cel puțin jumătate din numărul de categorii, cu condiția ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30 % din totalul valoric al masei credale să accepte planul?”

 Cu privire la competența Curții

15      În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când Curtea este în mod vădit necompetentă să judece o cauză sau atunci când o cerere este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

16      Este necesar ca în prezenta cauză să se aplice această dispoziție.

17      Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea poate să interpreteze dreptul Uniunii numai în limitele competențelor atribuite Uniunii (Ordonanța din 26 octombrie 2017, Caixa Económica Montepio Geral, C‑333/17, nepublicată, EU:C:2017:810, punctul 12 și jurisprudența citată).

18      În plus, Curtea este abilitată să se pronunțe numai asupra interpretării unui text al Uniunii pornind de la faptele care îi sunt indicate de instanța națională (Hotărârea din 2 martie 2023, Bursa Română de Mărfuri, C‑394/21, EU:C:2023:146, punctul 60 și jurisprudența citată).

19      Întrebarea preliminară adresată în prezenta cauză privește interpretarea, în esență, a articolului 9 alineatul (6) primul paragraf din Directiva privind restructurarea și insolvența și a articolului 17 din cartă.

20      În ceea ce privește, în primul rând, Directiva privind restructurarea și insolvența, trebuie să se constate că această directivă, care a intrat în vigoare la 16 iulie 2019, prevede la articolul 34 alineatul (1) un termen de transpunere care expiră, în principiu, la 17 iulie 2021, dar că, în temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, România a solicitat și a obținut prelungirea termenului de transpunere.

21      În speță, întrucât litigiul principal privește o procedură de insolvență care a fost deschisă la 31 iulie 2019 și în care planul de reorganizare, depus la 14 octombrie 2020, a fost aprobat la 12 noiembrie 2020, faptele din litigiul principal sunt anterioare datei de transpunere în ordinea juridică română a Directivei privind restructurarea și insolvența.

22      În același timp, instanța de trimitere nu prezintă elemente care să permită să se constate că are în vedere să aplice în speță dispozițiile naționale care existau la momentul faptelor, în sensul că acestea ar pune în aplicare regimul prevăzut de Directiva privind restructurarea și insolvabilitatea.

23      Mai mult, în răspunsul la o solicitare de informații din partea Curții, instanța de trimitere a precizat, pe de o parte, că aprobarea la 12 noiembrie 2020 a planului de reorganizare în discuție în litigiul principal nu a intervenit în cadrul unei proceduri de insolvență sau al unei proceduri de preinsolvență care să vizeze cu precizie prevenirea insolvenței debitorului, în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva privind restructurarea și insolvența, și, pe de altă parte, că Legea nr. 85/2014 nu are ca obiect transpunerea în dreptul național a unei dispoziții a dreptului Uniunii. Rezultă că Directiva privind restructurarea și insolvența nu este aplicabilă ratione materiae litigiului principal.

24      Or, Curtea nu este competentă să răspundă la o întrebare adresată cu titlu preliminar atunci când este evident că dispoziția din dreptul Uniunii supusă interpretării Curții nu este aplicabilă (Hotărârea din 24 februarie 2022, Viva Telecom Bulgaria, C‑257/20, EU:C:2022:125, punctul 123 și jurisprudența citată).

25      Prin urmare, în speță, Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra interpretării dispozițiilor Directivei privind restructurarea și insolvența.

26      În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 17 din cartă, trebuie amintit că articolul 51 alineatul (1) din cartă prevede că dispozițiile sale se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Articolul 6 alineatul (1) TUE, la fel ca articolul 51 alineatul (2) din cartă, precizează că dispozițiile acesteia din urmă nu extind în niciun fel domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii astfel cum sunt definite în tratate (Ordonanța din 26 octombrie 2017, Caixa Económica Montepio Geral, C‑333/17, nepublicată, EU:C:2017:810, punctul 14 și jurisprudența citată).

27      După cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, atunci când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispozițiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe (Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C‑617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, și Ordonanța din 26 octombrie 2017, Caixa Económica Montepio Geral, C‑333/17, nepublicată, EU:C:2017:810, punctul 15).

28      Or, în speță, întrucât, așa cum s‑a arătat la punctul 23 din prezenta ordonanță, singura normă a dreptului Uniunii, în afara cartei, pe care instanța de trimitere a menționat‑o și a cărei interpretare a solicitat‑o, și anume Directiva privind restructurarea și insolvența, nu se aplică în cauza principală, trebuie să se constate că decizia de trimitere nu evidențiază nicio punere în aplicare a dreptului Uniunii în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă (a se vedea prin analogie Ordonanța din 8 mai 2019, IGPR – Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale, C‑723/18, nepublicată, EU:C:2019:398, punctul 15), astfel încât nici articolul 17 din aceasta nu se poate aplica în litigiul principal.

29      Rezultă că, în speță, Curtea nu este competentă să se pronunțe nici asupra interpretării articolului 17 din cartă.

30      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se concluzioneze că, întrucât situația în discuție în litigiul principal nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea este vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

31      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) dispune:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată cu titlu preliminar de Curtea de Apel Alba Iulia (România) prin decizia din 22 februarie 2022.

Luxemburg, 18 aprilie 2023.

*      Limba de procedură: româna.