HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
1 octombrie 2026 ( *1 )
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Politica privind azilul – Directiva 2001/55/CE – Standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri – Articolul 17 alineatul (2) – Directiva 2013/32/UE – Proceduri comune de acordare și retragere a protecției internaționale – Acordare a protecției internaționale unei persoane care beneficiază de protecție temporară în temeiul Directivei 2001/55 – Articolul 31 – Practică administrativă națională care constă în a suspenda, în perioada de protecție temporară, cursul termenului prevăzut pentru luarea unei decizii cu privire la o cerere de protecție internațională”
În cauza C‑249/25 [Jilin] ( i ),
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos), prin decizia din 2 aprilie 2025, primită de Curte la 2 aprilie 2025, în procedura
Minister van Asiel en Migratie
împotriva
UB,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din domnul C. Lycourgos, președinte de cameră, doamna O. Spineanu‑Matei, și domnii S. Rodin (raportor), N. Piçarra și N. Fenger, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
|
– |
pentru UB, de F. Zeven, advocaat; |
|
– |
pentru guvernul neerlandez, de M. H. S. Gijzen și J. Langer, în calitate de agenți; |
|
– |
pentru guvernul belgian, de L. Jans și M. Van Regemorter, în calitate de agenți; |
|
– |
pentru guvernul german, de J. Möller și R. Kanitz, în calitate de agenți; |
|
– |
pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și D. Lutostańska, în calitate de agenți; |
|
– |
pentru Comisia Europeană, de F. Blanc, M. Debieuvre și L. Haasbeek, în calitate de agenți, |
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 aprilie 2026,
pronunță prezenta
Hotărâre
|
1 |
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri (JO 2001, L 212, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 179), precum și a articolului 31 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60). |
|
2 |
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Minister van Asiel en Migratie (ministrul pentru azil și migrație, Țările de Jos) (denumit în continuare „ministrul”), pe de o parte, și UB, pe de altă parte, în legătură cu posibilitatea ministrului de a suspenda examinarea cererii de protecție internațională depuse de UB atât timp cât acesta din urmă beneficiază de protecție temporară în temeiul Directivei 2001/55. |
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 2001/55
|
3 |
Considerentul (18) al Directivei 2001/55 are următorul cuprins: „Trebuie să se stabilească norme de acces la procedura de azil, în contextul protecției temporare în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, în conformitate cu obligațiile internaționale ale statelor membre și cu tratatul.” |
|
4 |
Articolul 1 din această directivă prevede: „Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea standardelor minime pentru acordarea protecției temporare în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate din țări terțe, care nu se pot întoarce în țara lor de origine, și promovarea unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.” |
|
5 |
Articolul 2 literele (a), (c) și (d) din directiva menționată prevede: „În sensul prezentei directive:
[…]
|
|
6 |
Potrivit articolului 3 alineatul (1) din aceeași directivă: „Protecția temporară nu aduce atingere recunoașterii statutului de refugiat, în temeiul Convenției de la Geneva.” |
|
7 |
Articolul 17 din Directiva 2001/55 prevede: „(1) Persoanele care beneficiază de protecție temporară trebuie să poată depune o cerere de azil în orice moment. (2) Examinarea oricărei cereri de azil neprelucrate până la sfârșitul perioadei de protecție temporară se încheie după expirarea acelei perioade.” |
|
8 |
Articolul 19 din această directivă prevede: „(1) Statele membre pot prevedea că beneficiul protecției temporare nu poate fi cumulat cu statutul de solicitant de azil, în timpul analizării solicitării. (2) Atunci când, după examinarea cererii de azil, statutul de refugiat sau, după caz, atunci când alt tip de protecție nu au fost acordate unei persoane care poate beneficia de protecție temporară, statele membre, fără a duce atingere articolului 28, prevăd pentru acea persoană dobândirea beneficiului sau continuarea beneficiului protecției temporare pentru perioada rămasă.” |
Directiva 2011/95/UE
|
9 |
Articolul 1 din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9), intitulat „Obiectul”, prevede: „Prezenta directivă are ca obiect stabilirea unor standarde referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a deveni beneficiari de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate.” |
|
10 |
Articolul 2 literele (h) și (i) din această directivă precizează: „În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții: […]
|
Directiva 2013/32
|
11 |
Potrivit articolului 1 din Directiva 2013/32, intitulat „Scop”: „Scopul prezentei directive este de a stabili proceduri comune de acordare și retragere a protecției internaționale în temeiul Directivei [2011/95].” |
|
12 |
Articolul 2 din Directiva 2013/32, intitulat „Definiții”, prevede la punctul (b): „În sensul prezentei directive: […]
|
|
13 |
Articolul 3 din Directiva 2013/32, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1): „Prezenta directivă se aplică tuturor cererilor de protecție internațională depuse pe teritoriul statelor membre, inclusiv la frontieră, în apele teritoriale sau în zonele de tranzit ale statelor membre, precum și retragerii protecției internaționale.” |
|
14 |
Articolul 31 din această directivă, intitulat „Procedura de examinare”, prevede la alineatele (3)-(5) următoarele: „(3) Statele membre se asigură că procedura de examinare se încheie în termen de șase luni de la depunerea cererii. În situațiile în care o cerere face obiectul procedurii prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 604/2013 [al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO 2013, L 180, p. 31)], termenul de șase luni începe din momentul în care se stabilește statul membru responsabil de examinarea cererii în conformitate cu respectivul regulament, iar solicitantul este pe teritoriul respectivului stat membru și a fost preluat de autoritatea competentă. Statele membre pot prelungi termenul de șase luni prevăzut în prezentul alineat cu o nouă perioadă care nu depășește nouă luni, în cazul în care:
În mod excepțional, în împrejurări temeinic justificate, statele membre pot să depășească termenele prevăzute la prezentul alineat cu maxim trei luni, atunci când este necesar pentru a asigura o examinare adecvată și completă a cererii de protecție internațională. (4) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 13 și 18 din Directiva [2011/95], statele membre pot amâna încheierea procedurii de examinare în cazul în care nu se poate aștepta în mod rezonabil de la autoritatea decizională să ia o decizie în termenele prevăzute la alineatul (3) din cauza unei situații nesigure în țara de origine, care se estimează că este temporară. Într‑un astfel de caz, statele membre:
(5) În orice caz, statele membre încheie procedura de examinare într‑un termen de maxim 21 de luni de la depunerea cererii.” |
Dreptul neerlandez
Legea generală privind procedurile jurisdicționale administrative
|
15 |
Articolul 6:12 din Algemene wet bestuursrecht (Legea generală privind procedurile jurisdicționale administrative) din 4 iunie 1992 (Stb. 1992, nr. 315) prevede: „1. În cazul în care acțiunea este îndreptată împotriva neadoptării unei decizii în termen […], [introducerea acestei acțiuni] nu este condiționată de respectarea niciunui termen. 2. Cererea poate fi introdusă de îndată ce:
[…]” |
|
16 |
Articolul 8:55d din Legea generală privind procedurile jurisdicționale administrative prevede: „1. În cazul în care acțiunea este întemeiată și nu a fost notificată încă nicio decizie, instanța administrativă obligă autoritatea administrativă să notifice o decizie în termen de două săptămâni din ziua următoare comunicării hotărârii. 2. Prin hotărârea instanței administrative se aplică o penalitate cu titlu cominatoriu suplimentară pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii de către autoritatea administrativă. […] 3. În cazuri speciale sau atunci când respectarea altor cerințe legale impune acest lucru, instanța administrativă poate prevedea un alt termen sau poate dispune o altă măsură.” |
Legea din 2000 privind străinii
|
17 |
Articolul 42 din Vreemdelingenwet 2000 (Legea din 2000 privind străinii) din 23 noiembrie 2000 (Stb. 2000, nr. 495) prevede: „1. Decizia privind cererea de acordare a unui permis de ședere temporară […] se adoptă în termen de șase luni de la primirea acestei cereri. […] 4. Termenul menționat la alineatul 1 poate fi prelungit cu o nouă perioadă care nu depășește nouă luni în cazul în care: […] 5. După prelungirea menționată la alineatul 4, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a asigura o examinare adecvată și completă a cererii respective, termenul poate fi prelungit din nou cu maximum trei luni. […]” |
|
18 |
Articolul 43 alineatul 1 din această lege prevede: „Prin decizia [ministrului], pentru anumite categorii de resortisanți străini care au depus o cerere de acordare a unui permis de ședere temporară […], termenul prevăzut la articolul 42 alineatul 1 poate fi prelungit cu o durată de maximum 21 de luni în cazul în care este foarte probabil ca, pentru o perioadă scurtă de timp, să existe o situație nesigură în țara de origine și, din acest motiv, nu se poate stabili în mod rezonabil dacă cererea poate fi admisă. […]” |
|
19 |
Potrivit articolului 43a din legea menționată: „Prin derogare de la dispozițiile articolului 42 alineatul 1, […], în ceea ce privește resortisanții străini care beneficiază de protecție temporară, decizia privind o cerere de acordare a permisului de ședere temporară menționată la articolul 28 se adoptă într‑un termen cuprins între data primirii acestei cereri și șase luni după expirarea perioadei de protecție temporară. […]” |
Decretul regal privind punerea în aplicare a Legii privind străinii
|
20 |
Articolul 3.1a din Besluit tot uitvoering van de Vreemdelingenwet (Decretul regal privind punerea în aplicare a Legii privind străinii) din 23 noiembrie 2000 (Stb. 2000, 497) prevede: „1. Depunerea unei cereri de acordare a unui permis de ședere temporară cu titlu de azil are drept consecință faptul că îndepărtarea nu are loc atât timp cât este în vigoare o decizie precum cea prevăzută la articolul 5 alineatul (3) din Directiva [2001/55], în cazul în care resortisantul străin:
[…]” |
Litigiul principal și întrebările preliminare
|
21 |
La 7 martie 2022, UB, resortisant chinez de origine uigură, a ajuns în Țările de Jos împreună cu soția sa, resortisantă ucraineană, și cu copilul lor. La 13 aprilie 2022, acesta a depus o cerere de azil la centrul de înregistrare a primirii centralizate a solicitanților de azil din Ter Apel (Țările de Jos). |
|
22 |
După ce a început examinarea acestei cereri de azil, autoritatea competentă a constatat, în cadrul acestei examinări, că UB, în calitate de membru al familiei unui cetățean ucrainean care locuia în Ucraina împreună cu soția sa și copilul lor înainte de 24 februarie 2022, avea dreptul la protecție temporară. În aceste împrejurări, chiar în ziua în care UB a fost ascultat cu privire la cererea de azil menționată, ministrul l‑a informat că nu era necesar să continue examinarea acesteia, întrucât îndeplinea condițiile necesare pentru a beneficia de această protecție. În opinia sa, examinarea aceleiași cereri de azil ar putea fi reluată la expirarea perioadei de protecție temporară. |
|
23 |
Prin scrisoarea de punere în întârziere din 16 ianuarie 2024, UB a reproșat ministrului că nu s‑a pronunțat în termenele prevăzute de Directiva 2013/32 cu privire la cererea sa de azil. Având în vedere că nu a fost adoptată o decizie în termen de două săptămâni de la trimiterea acestei scrisori, UB a introdus o acțiune în constatarea abținerii de a acționa la rechtbank Den Haag, zittingsplaats Arnhem (Tribunalul din Haga, sediul din Arnhem, Țările de Jos). |
|
24 |
Rechtbank Den Haag, zittingsplaats Arnhem (Tribunalul din Haga, sediul din Arnhem) a considerat că termenul maxim de 21 de luni pentru încheierea procedurii de examinare a unei cereri de azil prevăzute de Directiva 2013/32 începea să curgă în toate cazurile de la depunerea acestei cereri de azil. În consecință, în speță, dat fiind că cererea de azil a lui UB fusese depusă la 13 aprilie 2022, acest tribunal a apreciat că ministrul ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la această cerere de azil cel târziu în luna ianuarie 2024. Din moment ce ministrul nu luase o decizie în timp util, tribunalul menționat a dispus ca acesta să se pronunțe cu privire la cererea de azil menționată în termen de opt săptămâni de la pronunțarea hotărârii sale, în schimbul plății unei penalități cu titlu cominatoriu de 100 de euro pe zi de întârziere, în limita unui cuantum maxim de 7500 de euro. |
|
25 |
Ministrul a introdus o cale de atac împotriva hotărârii rechtbank Den Haag, zittingsplaats Arnhem (Tribunalul din Haga, sediul din Arnhem) la Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos), care este instanța de trimitere. |
|
26 |
Prin această cale de atac, ministrul susține că nu reiese nici din modul de redactare a dispozițiilor Directivei 2013/32 care precizează termenele pentru adoptarea unei decizii cu privire la o cerere de azil, nici din „ideea care stă la baza acestei directive” că aceste termene se aplică și în situațiile excepționale reglementate de Directiva 2001/55. |
|
27 |
Instanța de trimitere explică faptul că Directiva 2001/55 a fost transpusă în dreptul neerlandez la 16 decembrie 2004. Potrivit acestei instanțe, din această transpunere rezultă că trebuie depusă o cerere de azil pentru a putea beneficia de protecție temporară. Termenul de decizie aferent unei astfel de cereri de azil se suspendă pe durata protecției temporare, astfel încât nu ar fi necesară pronunțarea cu privire la cererea de azil menționată decât după expirarea perioadei de protecție temporară. |
|
28 |
Instanța de trimitere consideră că, pentru a soluționa litigiul cu care este sesizată, este necesar să stabilească modul în care trebuie determinat termenul prevăzut pentru adoptarea unei decizii cu privire la o cerere de protecție internațională atunci când persoana care a depus o astfel de cerere este de asemenea beneficiară a protecției temporare. |
|
29 |
În această privință, această instanță arată că reiese dintr‑o interpretare literală a articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55 că această dispoziție este redactată potrivit unei „formulări deschise”. În opinia sa, deși revine statului membru în cauză sarcina de a finaliza examinarea unei cereri de azil, fie în cursul perioadei de protecție temporară, fie după expirarea acestei perioade, nu este mai puțin adevărat că dispoziția menționată nu precizează când trebuie să înceapă efectiv examinarea cererii de azil și nici cât timp această examinare poate dura. |
|
30 |
Instanța menționată apreciază, în sens mai larg, că modul de redactare a dispozițiilor relevante ale Directivei 2001/55 și ale Directivei 2013/32 nu oferă un răspuns decisiv în ceea ce privește problema de drept care se ridică în speță. |
|
31 |
Examinând contextul în care se înscrie Directiva 2001/55, aceeași instanță observă că, prin această directivă, legiuitorul Uniunii a recunoscut necesitatea de a putea oferi, în statele membre, o „protecție imediată și temporară” persoanelor strămutate, în special atunci când există de asemenea un risc ca sistemul de azil al statelor membre să nu fie în măsură să gestioneze în mod corespunzător afluxul solicitanților de protecție internațională. Cu toate acestea, nici Directiva 2001/55, nici Directiva 2013/32, nici Directiva 2005/85/CE a Consiliului din 1 decembrie 2005 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat (JO 2005, L 326, p. 13, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 242) nu prevăd dispoziții derogatorii în ceea ce privește situațiile care intră sub incidența Directivei 2001/55. |
|
32 |
În sens mai larg, instanța de trimitere consideră că o examinare de ansamblu a Directivelor 2001/55 și 2013/32, precum și a jurisprudenței Curții nu îi permite să deducă cu certitudine că există o posibilitate de a nu se pronunța, în perioada protecției temporare, cu privire la o cerere de azil formulată de o persoană care beneficiază de protecție temporară. |
|
33 |
În aceste condiții, Raad van State (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
|
Cu privire la întrebările preliminare
|
34 |
Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55 și articolul 31 din Directiva 2013/32 trebuie interpretate în sensul că se opun ca autoritățile unui stat membru să suspende în mod automat examinarea cererilor de protecție internațională depuse de beneficiarii de protecție temporară în perioada protecției temporare, astfel încât termenul pentru adoptarea unei decizii cu privire la aceste cereri de protecție internațională să nu înceapă sau să nu continue să curgă decât după expirarea acestei perioade. |
|
35 |
Astfel cum indică articolul 1 din Directiva 2001/55, aceasta are ca obiectiv stabilirea standardelor minime pentru acordarea protecției temporare în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate din țări terțe, care nu se pot întoarce în țara lor de origine, și promovarea unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri. Așa cum reiese din articolul 2 litera (a) din această directivă, punerea în aplicare a protecției respective urmărește în special să se evite ca sistemul destinat acordării beneficiului protecției internaționale să fie aglomerat prin prezentarea masivă și simultană a unor cereri ale persoanelor menționate, prin care se urmărește obținerea statutului de refugiat, și aceasta în interesul atât al acelorași persoane, cât și al altor persoane care solicită protecție internațională. |
|
36 |
Acest dispozitiv de protecție temporară și imediată, care constituie o manifestare a principiului solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre în cadrul punerii în aplicare a politicii de azil, prevăzută la articolul 80 TFUE, are totuși, astfel cum se subliniază în considerentele (2) și (13), precum și la articolul 2 litera (a) din directiva menționată, un caracter excepțional și trebuie să fie rezervat cazurilor de aflux masiv de persoane strămutate. Pe de altă parte, el conferă beneficiarilor săi drepturi mai limitate decât cele care decurg din acordarea protecției internaționale, în sensul Directivei 2011/95 (Hotărârea din 19 decembrie 2024, Kaduna, C‑244/24 și C‑290/24, EU:C:2024:1038, punctul 82, precum și jurisprudența citată). |
|
37 |
Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de termenii utilizați, ci și, dacă este cazul, de contextul în care apare aceasta, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte. Geneza unei dispoziții de drept al Uniunii poate de asemenea să ofere elemente importante pentru interpretarea acesteia (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck, 292/82,EU:C:1983:335, punctul 12, Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami ș.a./Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 50, precum și Hotărârea din 26 martie 2026, Gonrieh, C‑819/25 PPU, EU:C:2026:252, punctul 47 și jurisprudența citată). |
|
38 |
În primul rând, din modul de redactare a articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55 reiese că această dispoziție se limitează să enunțe o normă referitoare la modalitățile de examinare a cererilor de protecție internațională după expirarea perioadei de protecție temporară, fără a preciza însă modalitățile de examinare a acestor cereri în această perioadă și în special dacă statele membre au posibilitatea de a nu efectua o astfel de examinare în perioada menționată. |
|
39 |
În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se încadrează articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55, precum și geneza acestui articol 17 alineatul (2), trebuie amintit, primo, că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/55 precizează că protecția temporară nu aduce atingere recunoașterii statutului de refugiat în temeiul Convenției de la Geneva, în timp ce articolul 17 alineatul (1) din această directivă prevede că beneficiarii de protecție temporară trebuie să poată depune o cerere de azil „în orice moment”. |
|
40 |
De altfel, din articolul 19 alineatul (2) din directiva menționată reiese că, atunci când, după examinarea cererii de azil, statutul de refugiat sau, după caz, atunci când alt tip de protecție nu au fost acordate unei persoane care poate beneficia de protecție temporară, acea persoană dobândește beneficiul sau continuă beneficiul protecției temporare pentru perioada rămasă. |
|
41 |
Prin urmare, din dispozițiile sus‑menționate ale Directivei 2001/55 reiese că legiuitorul Uniunii nu a intenționat să instituie un regim în care aplicarea procedurilor de protecție internațională ar fi înlăturată sau suspendată de plin drept, ci, dimpotrivă, a avut în vedere ca astfel de proceduri să poată fi desfășurate în perioada de aplicare a protecției temporare. |
|
42 |
Secundo, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 42-45 din concluzii, din lucrările pregătitoare ale Directivei 2001/55 reiese că, în lipsa unui acord cu privire la posibilitatea de a suspenda examinarea cererilor de protecție internațională în perioada protecției temporare, statele membre au decis să nu introducă această posibilitate în această directivă, deși figura în propunerea inițială a Comisiei. |
|
43 |
În consecință, nu se poate considera că legiuitorul Uniunii a prevăzut implicit posibilitatea menționată la articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55. |
|
44 |
Prin urmare, din dispozițiile sus‑menționate ale Directivei 2001/55, precum și din geneza articolului 17 alineatul (2) din aceasta, reiese că legiuitorul Uniunii nu a intenționat să instituie un regim în care aplicarea procedurilor de protecție internațională ar fi înlăturată sau suspendată de plin drept, ci, dimpotrivă, a avut în vedere ca astfel de proceduri să poată fi desfășurate în perioada de aplicare a protecției temporare. |
|
45 |
Tertio, este necesar să se ia în considerare și normele generale referitoare la procedurile de protecție internațională enunțate de Directivele 2011/95 și 2013/32. În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că articolul 1 din Directiva 2011/95 prevede că această directivă are ca obiect stabilirea unor standarde referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a deveni beneficiari de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate. În plus, din coroborarea acestui articol 1 cu articolul 2 literele (h) și (i) din directiva menționată rezultă că aceasta reglementează toate cererile de protecție care pot fi înțelese în sensul că urmăresc să obțină statutul de refugiat și care sunt prezentate unui stat membru de orice resortisant al unei țări terțe sau de orice apatrid. |
|
46 |
Pe de altă parte, din articolul 1 și din articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2013/32 reiese că această directivă, care are ca obiect stabilirea unor proceduri comune de acordare și retragere a protecției internaționale în temeiul Directivei 2011/95, se aplică tuturor cererilor de protecție internațională depuse pe teritoriul statelor membre, inclusiv la frontieră, în apele teritoriale sau în zonele de tranzit. |
|
47 |
Din aceste dispoziții rezultă că legiuitorul Uniunii nu a exclus nicidecum din domeniul de aplicare al Directivelor 2011/95 și 2013/32 solicitanții de protecție internațională care, la momentul depunerii cererii de protecție respectivă, beneficiază deja de protecție temporară. |
|
48 |
Prin urmare, în lipsa unei precizări contrare în Directivele 2011/95 și 2013/32, este necesar să se considere că normele generale stabilite de aceste directive sunt aplicabile în mod normal unor astfel de solicitanți de protecție internațională. În special, trebuie să se considere că termenele prevăzute la articolul 31 din Directiva 2013/32 se impun, în principiu, cu ocazia examinării unei cereri de protecție internațională independent de aspectul dacă solicitantul acestei protecții beneficiază deja de protecție temporară. |
|
49 |
Această concluzie este confirmată de faptul că legiuitorul Uniunii a recunoscut statelor membre o anumită marjă de apreciere pentru prelungirea termenului de examinare a cererilor de protecție internațională atunci când motive obiective justifică o astfel de prelungire. |
|
50 |
În special, articolul 31 alineatul (3) al treilea paragraf litera (b) din Directiva 2013/32 prevede că statele membre pot prelungi termenul de șase luni prevăzut pentru examinarea unei cereri de protecție internațională, acest termen neputând depăși nouă luni în cazul în care un număr mare de resortisanți ai unor țări terțe sau de apatrizi solicită simultan protecție internațională, astfel încât este foarte dificil, în practică, să se încheie procedura în termenul de șase luni. |
|
51 |
În plus, din articolul 31 alineatul (3) al patrulea paragraf din Directiva 2013/32 reiese că, în împrejurări temeinic justificate, statele membre pot să depășească termenele de șase și de nouă luni, prevăzute la articolul 31 alineatul (3) primul paragraf și al treilea paragraf litera (b) din această directivă, cu maximum trei luni, atunci când este necesar pentru a asigura o examinare adecvată și completă a cererii de protecție internațională. |
|
52 |
Pe de altă parte, din articolul 31 alineatele (4) și (5) din Directiva 2013/32 reiese că statele membre pot amâna încheierea procedurii de examinare a unei cereri de protecție internațională în cazul în care nu se poate aștepta în mod rezonabil de la autoritatea decizională să ia o decizie în termenele prevăzute la alineatul (3) al acestui articol 31 din cauza unei situații nesigure în țara de origine, care se estimează că este temporară, cu condiția să nu fie depășit un termen final de 21 de luni. |
|
53 |
Rezultă că articolul 31 menționat permite în special statelor membre să depășească termenul de șase luni prevăzut în mod obișnuit pentru examinarea cererilor de protecție internațională în situații caracterizate printr‑o creștere a presiunii asupra sistemelor lor de protecție internațională, precum cele care pot justifica aplicarea protecției temporare prevăzute de Directiva 2001/55, astfel încât același articol 31 arată că legiuitorul Uniunii a luat în considerare în mod corespunzător dificultățile administrative care pot fi provocate de creșterea numărului de cereri de protecție internațională depuse simultan. |
|
54 |
În al treilea rând, nu se poate considera că o suspendare generalizată și automată a examinării cererilor de protecție internațională sau a termenelor de examinare a unei astfel de cereri în perioada protecției temporare este necesară pentru a garanta realizarea obiectivelor acestei directive. |
|
55 |
Desigur, astfel cum se amintește la punctul 35 din prezenta hotărâre, punerea în aplicare a protecției temporare urmărește să se evite ca sistemul destinat să acorde protecție internațională să fie aglomerat de prezentarea masivă și simultană a unor cereri ale unor persoane strămutate de obținere a statutului de refugiat, atât în interesul acestor persoane strămutate, cât și în cel al celorlalte persoane care solicită protecție internațională. |
|
56 |
Cu toate acestea, directiva menționată urmărește de asemenea să asigure posibilitatea efectivă a resortisanților țărilor terțe și a apatrizilor care beneficiază de protecție temporară de a obține protecție internațională, în urma unei examinări corespunzătoare a situației lor individuale, garantându‑le în același timp o protecție imediată de o amploare mai redusă (Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Framholm, C‑195/25, EU:C:2025:904, punctul 48 și jurisprudența citată). |
|
57 |
Or, acest din urmă obiectiv militează împotriva acordării autorităților statelor membre a unei posibilități de a suspenda, în mod generalizat și automat, examinarea cererilor de protecție internațională în perioada protecției temporare. |
|
58 |
În plus, punerea în aplicare, pentru întreaga Uniune Europeană, a mecanismului de protecție temporară instituit prin Directiva 2001/55 nu înseamnă în mod necesar că un stat membru se confruntă cu depunerea unui număr de cereri de protecție internațională care depășește capacitățile sistemului său de protecție. Prin urmare, examinarea unei cereri de protecție internațională depuse de un beneficiar de protecție temporară nu poate fi amânată pentru simplul motiv că o astfel de examinare ar fi susceptibilă să contravină obiectivului amintit la punctul 55 din prezenta hotărâre. |
|
59 |
Pe de altă parte, o eventuală suspendare generalizată și automată a examinării cererilor de protecție internațională depuse de beneficiarii de protecție temporară ar putea, la expirarea perioadei de protecție temporară, să expună autoritățile competente sarcinii de a trebui să examineze simultan un număr mare de cereri de protecție internațională, astfel încât această măsură nu pare susceptibilă în mod real să atingă obiectivul de protecție a sistemelor naționale împotriva aglomerării cauzate de prezentarea masivă și simultană a cererilor prin care se urmărește obținerea protecției internaționale. |
|
60 |
Cu toate acestea, nu se poate exclude în întregime ca, cu titlu excepțional, depunerea într‑o perioadă scurtă a unui număr considerabil de cereri de protecție internațională de către beneficiarii de protecție temporară să pună, în practică, un stat membru în imposibilitatea obiectivă, având în vedere capacitățile sistemului său de protecție temporară și în pofida tuturor măsurilor care pot fi avute în vedere în mod rezonabil pentru a face față unui astfel de aflux, să examineze toate aceste cereri cu respectarea strictă a termenelor prevăzute la articolul 31 din Directiva 2013/32. |
|
61 |
Deși existența unei asemenea imposibilități obiective nu poate, pentru motivele expuse la punctele 35-59 din prezenta hotărâre, să justifice o suspendare generalizată și automată a examinării cererilor de protecție internațională depuse de beneficiarii de protecție temporară, ea poate, în schimb, să determine statul membru în cauză, pentru a asigura realizarea obiectivelor Directivei 2001/55 și pentru a proteja drepturile tuturor solicitanților de protecție internațională, să ia măsuri precum examinarea eșalonată a acestor cereri de protecție internațională, dacă este cazul, stabilind priorități în acest scop. |
|
62 |
Astfel de măsuri ar putea, așadar, dacă este cazul, să determine autoritățile competente ale unui stat membru să amâne temporar examinarea unora dintre cererile de protecție internațională depuse de beneficiarii de protecție temporară, fără a fi posibil să se garanteze în mod sistematic că fiecare dintre aceste cereri poate fi examinată în cele din urmă cu respectarea strictă a termenelor prevăzute la articolul 31 din Directiva 2013/32. |
|
63 |
Într‑o situație în care astfel de măsuri ar fi fost puse în aplicare de autoritățile competente, va reveni instanțelor competente, sesizate cu o cale de atac precum cea în discuție în litigiul principal, sarcina de a se asigura că eventuala depășire a acestor termene, pe de o parte, nu rezultă dintr‑o decizie de suspendare generalizată și automată a examinării cererilor de protecție internațională depuse de beneficiarii de protecție temporară și, pe de altă parte, nu rezultă decât din măsurile necesare pentru a face față unei imposibilități obiective de a respecta termenele menționate, evitând în același timp aglomerarea sistemului de protecție internațională al statului membru în cauză. |
|
64 |
Reiese din tot ceea ce precedă că articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55 și articolul 31 din Directiva 2013/32 trebuie interpretate în sensul că:
|
Cu privire la cheltuielile de judecată
|
65 |
Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări. |
|
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: |
|
Articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri și articolul 31 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale |
|
trebuie interpretate în sensul că: |
|
|
|
Semnături |
( *1 ) Limba de procedură: neerlandeza.
( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.