|
02/Volumul 02 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
251 |
31985R3541
|
L 338/1 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CEE) NR. 3541/85 AL CONSILIULUI
din 12 decembrie 1985
privind clasificarea anumitor mărfuri în cadrul subpoziției 27.03 A din Tariful Vamal Comun
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 97/69 al Consiliului din 16 ianuarie 1969 privind măsurile care trebuie luate pentru aplicarea uniformă a nomenclaturii Tarifului Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2055/84 (2), în special articolul 3,
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a nomenclaturii Tarifului Vamal Comun, este necesară stabilirea unor dispoziții privind clasificarea tarifară a amestecurilor de turbă (cu un conținut de turbă de cel puțin 75 %) și alte substanțe, precum var, nisip, mraniță din frunze descompuse, marnă, bălegar de fermă și alți fertilizatori (în cantități mici), cu un conținut total de potasiu (exprimat în K2O), azot, fosfor (exprimat în P2O5) care nu depășește 3 %;
întrucât poziția 27.03 din Tariful Vamal Comun se referă la turbă, inclusiv la turba pentru așternut și chiar turba aglomerată; întrucât poziția 31.05 se referă în special la alte îngrășăminte decât cele menționate la pozițiile 31.01-31.04;
întrucât, din cauza caracteristicilor lor, produsele respective nu pot fi considerate mărfuri care intră sub incidența poziției 31.05;
întrucât produsele respective prezintă caracteristicile esențiale ale turbei de la poziția 27.03; întrucât din această poziție trebuie aleasă subpoziția 27.03 A;
întrucât, în lipsa avizului conform al Comitetului pentru nomenclatura Tarifului Vamal Comun, Comisia nu a fost în măsură să adopte dispozițiile necesare în acest domeniu în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 97/69,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Amestecurile de turbă (cu un conținut de turbă de cel puțin 75 %) și alte substanțe, cum sunt varul, nisipul, mranița din frunze descompuse, marna, bălegarul de fermă și alți fertilizatori (în cantități mici), cu un conținut total de potasiu (exprimat în K2O), azot, fosfor (exprimat în P2O5), care nu depășește 3 %, trebuie clasificate în Tariful Vamal Comun în cadrul subpoziției:
|
27.03 |
Turbă (inclusiv turba pentru așternut), chiar aglomerată: A. Turbă. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 12 decembrie 1985.
Pentru Consiliu
Președintele
R. GOEBBELS
(2) JO L 191, 19.7.1984, p. 1.