02015D1900 — RO — 22.10.2015 — 000.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

DECIZIA (UE) 2015/1900 A CONSILIULUI

din 5 octombrie 2015

de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere instituit prin Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Bosnia și Herțegovina, pe de altă parte, cu privire la o decizie a Consiliului de stabilizare și de asociere de adoptare a regulamentului său de procedură

(JO L 277 22.10.2015, p. 17)


rectificat prin

►C1

Rectificare, JO L 329, 3.12.2016, p.  119 (2015/1900)




▼B

DECIZIA (UE) 2015/1900 A CONSILIULUI

din 5 octombrie 2015

de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere instituit prin Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Bosnia și Herțegovina, pe de altă parte, cu privire la o decizie a Consiliului de stabilizare și de asociere de adoptare a regulamentului său de procedură



Articol unic

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere instituit prin articolul 115 din acord în legătură cu o decizie a Consiliului de stabilizare și de asociere de adoptare a regulamentului său de procedură se bazează pe proiectul de decizie a Consiliului de stabilizare și de asociere atașat la prezenta decizie.

Pot fi acceptate modificări minore ale acestui proiect de decizie fără a mai fi necesară o altă decizie a Consiliului.




DECIZIA NR. 1 A CONSILIULUI DE STABILIZARE ȘI DE ASOCIERE UE – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

din [data]

de adoptare a regulamentului său de procedură



Articolul 1

Președinția

Părțile dețin președinția Consiliului de stabilizare și de asociere, alternativ, pentru o perioadă de 12 luni. Prima perioadă începe la data primei reuniuni a Consiliului de stabilizare și de asociere și se încheie la data de 31 decembrie a aceluiași an.

Articolul 2

Reuniuni

Consiliul de stabilizare și de asociere se reunește la nivel ministerial o dată pe an. În cazul în care părțile sunt de acord, se pot ține sesiuni extraordinare ale Consiliului de stabilizare și de asociere, la cererea uneia dintre părți. Cu excepția cazului în care părțile convin altfel, fiecare sesiune a Consiliului de stabilizare și de asociere se desfășoară în locul în care se desfășoară în mod obișnuit reuniunile Consiliului Uniunii Europene, la o dată convenită de ambele părți. Reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere se convoacă, de comun acord, de către secretarii Consiliului de stabilizare și de asociere, în acord cu președintele.

Articolul 3

Reprezentarea

Membrii Consiliului de stabilizare și de asociere care nu pot participa la o ședință pot fi reprezentați. În cazul în care un membru dorește să fie reprezentat, acesta trebuie să notifice președintelui numele reprezentantului său înainte de reuniunea la care urmează să fie reprezentat. Reprezentantul unui membru al Consiliului de stabilizare și de asociere exercită toate drepturile membrului pe care îl reprezintă.

Articolul 4

Delegații

Membrii Consiliului de stabilizare și de asociere pot fi însoțiți de funcționari. Înaintea fiecărei reuniuni, președintele este informat despre componența prevăzută pentru delegația fiecărei părți. Un reprezentant al Băncii Europene de Investiții participă în calitate de observator la reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere atunci când pe ordinea de zi figurează chestiuni care privesc această bancă. Consiliul de stabilizare și de asociere poate invita persoane care nu sunt membre să asiste la reuniunile sale pentru ca acestea să furnizeze informații pe teme specifice.

Articolul 5

Secretariatul

Un funcționar din cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene și un funcționar din cadrul Misiunii Bosniei și Herțegovina pe lângă Uniunea Europeană acționează împreună în calitate de secretari ai Consiliului de stabilizare și de asociere.

Articolul 6

Corespondența

Corespondența destinată Consiliului de stabilizare și de asociere se trimite președintelui Consiliului de stabilizare și de asociere la adresa Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.

Cei doi secretari asigură transmiterea acestei corespondențe președintelui Consiliului de stabilizare și de asociere și, dacă este cazul, asigură și transmiterea acesteia către ceilalți membri ai Consiliului de stabilizare și de asociere. Corespondența trimisă se transmite Secretariatului General al Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă, reprezentanțelor permanente ale statelor membre ale Uniunii Europene și Misiunii Bosniei și Herțegovina pe lângă Uniunea Europeană.

Comunicările din partea președintelui Consiliului de stabilizare și de asociere se trimit destinatarilor de către cei doi secretari și, după caz, se transmit celorlalți membri ai Consiliului de stabilizare și de asociere menționați în al doilea paragraf.

Articolul 7

Publicitate

Cu excepția cazului în care se decide altfel, reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere nu sunt publice.

Articolul 8

Ordinea de zi a reuniunilor

(1)  Președintele stabilește ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni. Aceasta se transmite de către secretarii Consiliului de stabilizare și de asociere destinatarilor menționați la articolul 6 cu cel puțin 15 zile înainte de începerea reuniunii. Ordinea de zi provizorie cuprinde punctele cu privire la care președintele a primit solicitarea de a fi înscrise pe ordinea de zi cu cel puțin 21 de zile înainte de începerea reuniunii, însă punctele se înscriu pe ordinea de zi provizorie doar dacă documentele însoțitoare au fost transmise secretarilor până la data la care se trimite ordinea de zi. Ordinea de zi se adoptă de către Consiliul de stabilizare și de asociere la începutul fiecărei reuniuni. Un punct care nu figurează pe ordinea de zi provizorie poate fi înscris pe ordinea de zi în cazul în care ambele părți convin astfel.

(2)  Președintele poate, cu acordul celor două părți, să reducă termenele indicate la alineatul (1) pentru a ține seama de cerințele unui caz particular.

Articolul 9

Procese-verbale

Pentru fiecare reuniune se întocmește un proiect de proces-verbal de către cei doi secretari. Procesul-verbal indică, de regulă, pentru fiecare punct al ordinii de zi:

— documentele prezentate Consiliului de stabilizare și de asociere;

— declarațiile pe care un membru al Consiliului de stabilizare și de asociere le-a cerut să fie consemnate în procesul-verbal;

— deciziile și recomandările adoptate, declarațiile convenite și concluziile adoptate.

Proiectul de proces-verbal se supune spre aprobare Consiliului de stabilizare și de asociere. După aprobare, procesul-verbal se semnează de către președinte și de către cei doi secretari. Procesul-verbal se păstrează în arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, care va avea calitatea de depozitar al documentelor aferente acordului. Se trimite o copie certificată fiecăruia dintre destinatarii menționați la articolul 6.

Articolul 10

Decizii și recomandări

(1)  Consiliul de stabilizare și de asociere își adoptă deciziile și recomandările prin acordul comun al părților. Consiliul de stabilizare și de asociere poate să își adopte deciziile sau recomandările prin procedură scrisă, în cazul în care cele două părți convin în acest sens.

(2)  Deciziile și recomandările Consiliului de stabilizare și de asociere sunt denumite, în sensul articolului 117 din acord, „decizie” și, respectiv, „recomandare”, urmate de un număr de ordine, de data la care au fost adoptate și de o descriere a obiectului acestora. Deciziile și recomandările Consiliului de stabilizare și de asociere se semnează de către președinte și se autentifică de către cei doi secretari. Deciziile și recomandările se transmit fiecăruia dintre destinatarii menționați la articolul 6. Fiecare dintre părți poate decide dacă publică, în propriul jurnal oficial, deciziile și recomandările Consiliului de stabilizare și de asociere.

Articolul 11

Regimul lingvistic

Limbile oficiale ale Consiliului de stabilizare și de asociere sunt limbile oficiale ale celor două părți. Cu excepția cazului în care se decide altfel, Consiliul de stabilizare și de asociere își întemeiază deliberările pe documente redactate în aceste limbi.

Articolul 12

Cheltuieli

Uniunea Europeană și Bosnia și Herțegovina își suportă fiecare propriile cheltuieli aferente participării lor la reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere, atât cheltuielile cu personalul, transportul și diurna, cât și cheltuielile poștale și cu telecomunicațiile. Cheltuielile aferente interpretării la reuniuni, traducerii și reproducerii documentelor, precum și alte cheltuieli legate de organizarea reuniunilor se suportă de către partea care găzduiește reuniunile.

Articolul 13

Comitetul de stabilizare și de asociere

(1)  Se instituie un Comitet de stabilizare și de asociere („comitetul”) care sprijină Consiliul de stabilizare și de asociere în îndeplinirea sarcinilor sale. Acesta este alcătuit, pe de o parte, din reprezentanți ai Consiliului Uniunii Europene și din reprezentanți ai Comisiei Europene și, pe de altă parte, din reprezentanți ai Consiliului de miniștri al Bosniei și Herțegovina, în mod obișnuit la nivel de înalți funcționari publici.

(2)  Comitetul pregătește reuniunile și deliberările Consiliului de stabilizare și de asociere, pune în aplicare, după caz, deciziile acestuia și, în general, asigură continuitatea relației de asociere și buna funcționare a acordului. Acesta examinează orice chestiune cu privire la care este sesizat de către Consiliul de stabilizare și de asociere, precum și orice altă chestiune care ar putea apărea în cadrul punerii în aplicare curente a acordului. Comitetul supune spre adoptare Consiliului de stabilizare și de asociere propuneri sau proiecte de decizii sau de recomandări.

(3)  În cazurile în care acordul prevede obligația sau posibilitatea consultării, această consultare poate avea loc în cadrul comitetului. Consultarea poate fi continuată în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere în cazul în care cele două părți convin în acest sens.

(4)  Regulamentul de procedură al comitetului este anexat la prezenta decizie.




ANEXĂ LA DECIZIA NR. 1 A CONSILIULUI DE STABILIZARE ȘI DE ASOCIERE UE – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

din [data]

Regulamentul de procedură al Comitetului de stabilizare și de asociere

Articolul 1

Președinția

Părțile dețin alternativ președinția comitetului, pentru o perioadă de 12 luni. Prima perioadă începe la data primei reuniuni a Consiliului de stabilizare și de asociere și se încheie la data de 31 decembrie a aceluiași an.

Articolul 2

Reuniuni

Comitetul se reunește atunci când circumstanțele impun acest lucru, cu acordul ambelor părți. Fiecare reuniune a comitetului se desfășoară la o dată și într-un loc convenit de ambele părți. Reuniunile comitetului se convoacă de către președinte.

Articolul 3

Delegații

Înaintea fiecărei reuniuni, președintele este informat cu privire la componența prevăzută pentru delegația fiecărei părți.

Articolul 4

Secretariatul

Un funcționar al Comisiei Europene și un funcționar al guvernului Bosniei și Herțegovina acționează împreună în calitate de secretari ai comitetului. Toate comunicările destinate președintelui comitetului sau care provin de la acesta prevăzute în prezenta decizie se transmit secretarilor comitetului, precum și secretarilor și președintelui Consiliului de stabilizare și de asociere.

Articolul 5

Publicitate

Cu excepția cazului în care se decide altfel, reuniunile comitetului nu sunt publice.

Articolul 6

Ordinea de zi a reuniunilor

(1)  Președintele stabilește ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni. Aceasta se transmite de către secretarii comitetului destinatarilor menționați la articolul 4 cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de începerea reuniunii. Ordinea de zi provizorie cuprinde punctele cu privire la care președintele a primit solicitarea de a fi înscrise pe ordinea de zi cu cel puțin 35 de zile lucrătoare înainte de începerea reuniunii, însă punctele se înscriu pe ordinea de zi provizorie doar dacă documentele însoțitoare au fost transmise secretarilor până la data la care se trimite ordinea de zi. Comitetul poate invita experți să asiste la reuniunile sale pentru ca aceștia să furnizeze informații pe teme specifice. Ordinea de zi se adoptă de către comitet la începutul fiecărei reuniuni. Un punct care nu figurează pe ordinea de zi provizorie poate fi înscris pe ordinea de zi în cazul în care cele două părți convin în acest sens.

(2)  Președintele poate, cu acordul celor două părți, să reducă termenele indicate la alineatul (1) pentru a ține seama de cerințele unui caz particular.

Articolul 7

Procese-verbale

Se redactează un proces-verbal pentru fiecare reuniune, bazat pe o sinteză făcută de președinte a concluziilor la care a ajuns comitetul. După ce este aprobat de către comitet, procesul-verbal se semnează de către președinte și de către cei doi secretari și fiecare parte păstrează un exemplar. Se transmite o copie a procesului-verbal fiecăruia dintre destinatarii menționați la articolul 4.

Articolul 8

Decizii și recomandări

În cazurile specifice în care comitetul este împuternicit, în temeiul articolului 118 din acord, de către Consiliul de stabilizare și de asociere să adopte decizii sau recomandări, aceste acte sunt denumite „decizie” și, respectiv, „recomandare”, urmate de un număr de ordine, de data la care au fost adoptate și de precizarea obiectului acestora. Deciziile și recomandările se adoptă prin acordul comun al părților. Comitetul poate să adopte deciziile sau recomandările prin procedură scrisă în cazul în care cele două părți convin în acest sens. Deciziile și recomandările comitetului se semnează de către președinte și se autentifică de către cei doi secretari și se trimit destinatarilor menționați la articolul 4. Fiecare dintre părți poate decide dacă publică, în propriul jurnal oficial, deciziile și recomandările comitetului.

Articolul 9

Cheltuieli

Uniunea Europeană și Bosnia și Herțegovina își suportă propriile cheltuieli aferente participării lor la reuniunile comitetului, atât cheltuielile cu personalul, transportul și diurna, cât și cheltuielile poștale și cu telecomunicațiile. Cheltuielile aferente interpretării la reuniuni, traducerii și reproducerii documentelor, precum și alte cheltuieli legate de organizarea reuniunilor, se suportă de către partea care găzduiește reuniunile.

Articolul 10

Subcomitete și grupuri speciale

Comitetul poate înființa subcomitete sau grupuri speciale care să funcționeze sub autoritatea sa. Acestea prezintă comitetului un raport după fiecare reuniune. Comitetul poate decide desființarea oricăruia dintre subcomitetele sau grupurile existente, poate stabili sau modifica mandatul acestora sau poate constitui alte subcomitete sau grupuri care să îl sprijine în îndeplinirea atribuțiilor sale. Nu se conferă putere de decizie acestor subcomitete și grupuri.




ANEXĂ

numai pentru informarea Consiliului




PROIECT

DECIZIA NR. 1/2015 A COMITETULUI DE STABILIZARE ȘI DE ASOCIERE UE – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

din … 2015

de instituire a unor subcomitete și grupuri speciale



Articol unic

Prin prezenta, se instituie subcomitetele și grupurile speciale enumerate în anexa I. Mandatele acestora sunt prevăzute în anexa II.




ANEXA I

ACORDUL DE STABILIZARE ȘI DE ASOCIERE UE-BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

Structura subcomitetelor multidisciplinare



Titlu

Domenii

Articol din acord

1.  Comerț, industrie, vamă și impozitare

Libera circulație a mărfurilor

Articolul 18

Produse industriale

Articolele 19-23

Aspecte comerciale

Articolele 32-46

Standardizare, metrologie, acreditare, certificare, evaluarea conformității și supravegherea pieței

Articolul 75

Cooperare industrială

Articolul 92

IMM-uri

Articolul 93

Turism

Articolul 94

Vamă

Articolul 97

Impozitare

Articolul 98

Regulile de origine

Protocolul 2

Asistență administrativă în domeniul vamal

Protocolul 5

2.  Agricultură și pescuit

Produse agricole lato sensu

Articolul 24, articolul 26 alineatul (1), articolul 26 alineatul (2), articolul 29, articolul 30 și articolul 33

Produse agricole stricto sensu

Articolul 27 alineatele (1) și (2) și articolul 27 alineatul (4)

Produse pescărești

Articolele 26 și 28

Produse agricole transformate

Articolul 25, Protocolul 1

Vin

Articolul 27 alineatul (5) și Protocolul 7

Protecția indicațiilor geografice pentru produsele agricole și pescărești și pentru produsele alimentare, altele decât vinul și băuturile spirtoase

Articolul 31

Agricultură și sectorul agroindustrial, chestiuni veterinare și fitosanitare

Articolul 95

Cooperarea în domeniul pescuitului

Articolul 96

Siguranța alimentară

Articolul 95

3.  Piața internă și concurența

Dreptul de stabilire

Articolele 50-56

Prestarea de servicii

Articolele 57-59

Alte aspecte referitoare la titlul V din acord

Articolele 63-69

Apropierea legislativă și asigurarea respectării legislației

Articolul 70

Concurență

Articolele 71-72, Protocolul 4

Drepturile de proprietate intelectuală, industrială și comercială

Articolul 73

Achiziții publice

Articolul 74

Domeniul bancar, asigurări și alte servicii financiare

Articolul 89

Protecția consumatorilor

Articolul 76

Sănătate publică

 

4.  Aspecte economice și financiare și statistică

Circulația capitalurilor și plăți

Articolele 60-62

Politica economică

Articolul 87

Cooperarea în domeniul statistic

Articolul 88

Promovarea și protecția investițiilor

Articolul 91

Cooperarea financiară

Articolele 112-114

5.  Justiție, libertate și securitate

Sistemul judiciar și drepturile fundamentale, inclusiv combaterea discriminării

Articolul 78

Cooperare polițienească și judiciară

Articolul 78

Statul de drept

Articolul 78

Protecția datelor

Articolul 79

Vize, control vamal, azil și migrație

Articolul 80

Imigrația ilegală și readmisia

Articolul 81

Spălarea de bani

Articolul 82

Droguri

Articolul 83

Lupta împotriva terorismului

Articolul 85

Criminalitate și alte activități ilegale

Articolul 84

6.  Inovația, societatea informațională și politica socială

Circulația lucrătorilor

Articolele 47-49

Condițiile de muncă și egalitatea de șanse

Articolul 77

Cooperarea în domeniul social

Articolul 99

Educația și formarea

Articolul 100

Cooperarea culturală

Articolul 101

Informare și comunicare

Articolul 105

Cooperarea în domeniul audiovizual

Articolul 102

Rețelele și serviciile de comunicații electronice

Articolul 104

Societatea informațională

Articolul 103

Cercetare și dezvoltare tehnologică

Articolul 109

7.  Transport, energie, mediu și dezvoltare regională (1)

Transporturi

Articolele 53, 59, 106 și Protocolul 3

Energie

Articolul 107

Securitate nucleară

Articolul 107

Mediu

Articolul 108

Schimbări climatice

Articolul 108

Protecția civilă

Articolul 108

Dezvoltarea la nivel regional și local

Articolul 110

(1)   În vederea punerii în aplicare a Protocolului 3 la acord, acest subcomitet funcționează ca subcomitet special menționat la articolul 21 din prezentul protocol.

Structura grupurilor speciale



Titlu

Domenii

Articol din acord

Grup special pentru reforma administrației publice

Reforma administrației publice

Titlul VI, Apropierea legislativă și aplicarea legii, articolul 70 și titlul VII, Justiție și afaceri interne, articolul 78 și articolul 111.




ANEXA II

MANDATUL SUBCOMITETELOR ȘI AL GRUPURILOR SPECIALE UE-BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

Componență și președinție

Subcomitetele și grupul special privind reforma administrației publice (RAP) sunt alcătuite din reprezentanți ai Comisiei Europene și din reprezentanți ai Guvernului Bosniei și Herțegovina. Acestea sunt prezidate în mod alternativ de către cele două părți. Statele membre sunt informate și invitate la reuniunile subcomitetelor și ale grupului special privind RAP.

Secretariatul

Un funcționar al Comisiei Europene și un funcționar al Guvernului Bosniei și Herțegovina acționează împreună în calitate de secretari ai fiecărui subcomitet și ai grupului special privind RAP.

Toate comunicările privind subcomitetele se înaintează secretarilor subcomitetelor relevante și ai grupului special privind RAP.

Reuniuni

Subcomitetele și grupul special privind RAP se reunesc ori de câte ori circumstanțele impun acest lucru, cu acordul ambelor părți. Fiecare reuniune a unui subcomitet sau a grupului special privind RAP are loc la data și locul convenite de către ambele părți.

În cazul în care ambele părți convin în acest sens, subcomitetele și grupul special privind RAP pot invita experți la reuniunile lor, pentru ca aceștia să furnizeze informațiile specifice solicitate.

Ordinea de zi și documentele justificative

Președintele și secretarii stabilesc ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de data de începere a reuniunii.

Ordinea de zi provizorie conține punctele cu privire la care secretarii au primit o solicitare de înscriere pe ordinea de zi cu cel mult 35 de zile lucrătoare înainte de data de începere a reuniunii.

În urma acordului privind ordinea de zi provizorie pentru fiecare reuniune și nu mai târziu de 10 zile lucrătoare înainte de data de începere a reuniunii, secretarul din partea Bosniei și Herțegovina transmite secretarului din partea Comisiei Europene documentația scrisă necesară pentru punctele asupra cărora s-a convenit să fie pe ordinea de zi provizorie.

▼C1

În cazul în care termenul menționat la paragraful al treilea nu este respectat, reuniunea se anulează automat, fără o notificare ulterioară.

▼B

Domenii supuse dezbaterii

Subcomitetele discută aspecte legate de domeniile cuprinse în acord, astfel cum sunt enumerate în structura subcomitetelor multidisciplinare. Progresele privind apropierea legislativă, punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației se evaluează în cadrul tuturor domeniilor relevante. Subcomitetele examinează toate problemele care pot apărea în domeniile lor de competență și sugerează măsuri în acest sens.

De asemenea, subcomitetele servesc drept cadru de discuție pentru noi clarificări privind acquis-ul și evaluează progresele realizate de Bosnia și Herțegovina în ceea ce privește alinierea la acquis, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul acordului.

Grupul special privind RAP discută aspecte referitoare la reforma administrației publice și sugerează măsuri în acest sens.

Procesul-verbal

După fiecare reuniune se redactează și se aprobă un proces-verbal. Secretarul subcomitetului sau al grupului special privind RAP transmite secretarului comitetului o copie a procesului-verbal.

Publicitate

Cu excepția cazului în care se decide altfel, reuniunile subcomitetelor și ale grupurilor speciale privind RAP nu sunt publice.