|
02/Volumul 10 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
217 |
31998R0201
|
L 021/3 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 201/98 AL COMISIEI
din 26 ianuarie 1998
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2509/97 al Comisiei (2), în special articolul 9,
întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate regulamentului menționat anterior, trebuie stabilite dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;
întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură în cadrul schimburilor de mărfuri;
întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexa la prezentul regulament trebuie clasificate în codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile incluse în coloana 3;
întrucât este oportun ca informațiile tarifare obligatorii date de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în nomenclatura vamală și care nu sunt conforme cu dreptul instituit prin prezentul regulament să poată fi în continuare invocate de către titularul acestora, pe o perioadă de trei luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (3);
întrucât dispozițiile prezentului regulament sunt conforme cu avizul Secției pentru Nomenclatura tarifară și statistică a Comitetului pentru Codul Vamal,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată în codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 a tabelului menționat.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii date de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dreptul instituit prin prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, pe o perioadă de trei luni.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 26 ianuarie 1998.
Pentru Comisie
Mario MONTI
Membru al Comisiei
(2) JO L 345, 16.12.1997, p. 44.
(3) JO L 302, 19.10.1992, p. 1.
ANEXĂ
|
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Codul NC) |
Explicație |
|
(1) |
(2) |
(3) |
|
Folie de politetrafluoretilen microporos, de formă rectangulară. Acest produs este prezentat în săculețe sterile și se utilizează în cursul operațiilor chirurgicale pentru a trata leziuni locale sau pentru a separa organele care nu trebuie să se sudeze. Uneori trebuie decupat înainte de utilizare. |
3921 19 90 |
Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 10 din capitolul 39 și cu textul codurilor NC 3921, 3921 19 și 3921 19 90. |