|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/1490 |
25.7.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1490 AL COMISIEI
din 24 iulie 2025
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 564/2013 în ceea ce privește ajustarea taxelor în funcție de inflație
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 80 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 17 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 564/2013 al Comisiei (2), taxele prevăzute în regulamentul respectiv se revizuiesc anual în funcție de rata inflației, măsurată cu ajutorul indicelui european al prețurilor de consum publicat de Eurostat. |
|
(2) |
Pentru a efectua această revizuire anuală pentru anul 2024, taxele ar trebui ajustate în conformitate cu ratele medii anuale ale inflației pentru anii 2021, 2022 și 2023, astfel cum au fost publicate de Eurostat, pentru a reflecta rata cumulată a inflației de 19,5 %. |
|
(3) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 564/2013 trebuie modificat în consecință. |
|
(4) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (UE) nr. 564/2013 se modifică după cum urmează:
|
1. |
anexele I și II se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament; |
|
2. |
anexa III se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 24 iulie 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 167, 27.6.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/528/oj.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 564/2013 al Comisiei din 18 iunie 2013 cu privire la taxele plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață și utilizarea produselor biocide (JO L 167, 19.6.2013, p. 17, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/564/oj).
ANEXA I
Anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 564/2013 se modifică după cum urmează:
|
1. |
În anexa I, tabelul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Tabelul 1 Taxe standard
|
|
2. |
În anexa II, tabelul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Tabelul 1 Taxe standard
|
(1) Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2014/1062/oj).”
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013 al Comisiei din 6 mai 2013 privind precizarea procedurii de autorizare a acelorași produse biocide, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 125, 7.5.2013, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/414/oj).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei din 18 aprilie 2013 privind modificări ale produselor biocide autorizate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 109, 19.4.2013, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/354/oj).”
ANEXA II
„ANEXA III
Alte taxe
|
Descriere generală a sarcinii; dispoziție relevantă din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 |
Condiția specifică sau descrierea sarcinii |
Taxă (EUR) |
|
Echivalență tehnică; articolul 54 alineatul (3) |
Taxă, în cazul în care diferența dintre sursele de substanțe active este limitată la o modificare a locului de fabricare, iar cererea se bazează exclusiv pe date analitice |
5 975 |
|
Taxă, în cazul în care diferența dintre sursele de substanțe active reprezintă mai mult decât o modificare a locului de fabricare, iar cererea se bazează exclusiv pe date analitice |
23 900 |
|
|
Taxă aplicabilă în cazul neîndeplinirii condițiilor anterioare |
47 800 |
|
|
Taxă anuală pentru produsele biocide autorizate de Uniune; articolul 80 alineatul (1) litera (a) |
Taxă pentru fiecare autorizație acordată unui produs biocid de către Uniune |
11 950 |
|
Taxă pentru fiecare autorizație acordată unei familii de produse biocide de către Uniune |
23 900 |
|
|
Taxa de depunere a cererii de recunoaștere reciprocă; articolul 80 alineatul (1) litera (a) |
Taxă pentru fiecare produs sau familie de produse vizate de o cerere de recunoaștere reciprocă, pentru fiecare stat membru în care se dorește obținerea recunoașterii reciproce |
837 |
|
Contestație; articolul 77 alineatul (1) |
Taxă pentru fiecare contestație |
2 988 |
|
Cerere de includere pe listă a persoanelor relevante; articolul 95 |
Taxă pentru fiecare depunere a unei scrisori de acces la un dosar considerat deja ca fiind complet de către agenție sau de către o autoritate competentă responsabilă cu evaluarea |
2 390 |
|
Taxă pentru fiecare depunere a unei scrisori de acces la o parte a unui dosar considerat deja ca fiind complet de către agenție sau de către o autoritate competentă responsabilă cu evaluarea, împreună cu date suplimentare |
23 900 |
|
|
Taxă pentru fiecare depunere a unui nou dosar |
47 800 |
|
|
Cererile formulate în temeiul articolului 66 alineatul (4) și prezentate agenției |
Taxă pentru fiecare element pentru care se solicită confidențialitatea |
1 195 |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1490/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)