|
29.8.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 224/3 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 996/2007 AL COMISIEI
din 28 august 2007
de modificare pentru a 84-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce-i privește pe talibanii din Afganistan (1), în special articolul 7 alineatul (1) prima liniuță,
întrucât:
|
(1) |
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în conformitate cu regulamentul menționat anterior. |
|
(2) |
La 1 și 13 august 2007, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis modificarea listei persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, este necesar ca anexa I să fie modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică prin prezentul regulament astfel cum se indică în anexa la acesta.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 28 august 2007.
Pentru Comisie
Eneko LANDÁBURU
Director general pentru relații externe
(1) JO L 139, 29.5.2002, p. 9. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 969/2007 al Comisiei (JO L 215, 18.8.2007, p. 6).
ANEXĂ
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Mențiunea următoare se elimină de la rubrica „Persoane juridice, grupuri și entități”: „De Afghanistan Momtaz Bank” |
|
2. |
Mențiunea „Ahmad Fadil Nazal Al-Khalayleh [alias (a) Abu Musab Al-Zarqawi, (b) Muhannad, (c) Al-Muhajer, (d) Garib]. Data nașterii: 30.10.1966. Locul nașterii: Al-Zarqaa, Iordania. Alte informații: presupus a fi decedat.” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune: „Ahmad Fadil Nazal Al-Khalayleh [alias (a) Abu Musab Al-Zarqawi, (b) Muhannad, (c) Al-Muhajer, (d) Garib, (e) Abou Musaab El Zarquawi, (f) Ahmed Fad Al Nazzar Khalaylah Said, (g) Al Zarqawi Abu Musa'ab, (h) Al Zarqawi Abu Musab, (i) Al Zarqawi Ahmed Fad Al Nazzar Khalaylah Said Abu Musab, (j) Alkhalayleh Ahmed, (k) Azzarkaoui Abou Moussab, (l) El Zarquawi Abu Musaab, (m) Zarkaoui Abou Moussaab, (n) Abu Ahmad, (o) Abu Ibrahim]. Data nașterii: (a) 30.10.1966, (b) 20.10.1966. Locul nașterii: (a) Al-Zarqaa, Iordania, (b) Al Zarqa, Iordania, (c) Al Zarquaa, Iordania. Pașaport nr.: (a) Z 264958 (pașaport iordanian eliberat la 4.4.1999 la Al Zarqaa, Iordania), (b) 1433038 (carte de identitate iordaniană emisă la 4.4.1999 la Al Zarqaa, Iordania). Alte informații: presupus a fi decedat în iunie 2006.” |
|
3. |
Mențiunea „Aiman Muhammed Rabi Al-Zawahiri [alias (a) Ayman Al-Zawahari, (b) Ahmed Fuad Salim]. Titlu: doctor. Data nașterii: 19.6.1951. Locul nașterii: Giza, Egipt. Cetățenie: considerat a fi cetățean egiptean. Pașaport nr.: (a) 1084010 (Egipt), (b) 19820215. Alte informații: (a) fost lider operațional și militar al Jihadului Islamic Egiptean, în prezent colaborator apropiat al lui Osama ben Laden, (b) locuiește în zona de frontieră Afganistan/Pakistan” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoare mențiune: „Aiman Muhammed Rabi Al-Zawahiri [alias (a) Ayman Al-Zawahari, (b) Ahmed Fuad Salim, (c) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi Abdel Muaz, (d) Al Zawahiri Ayman, (e) Abdul Qader Abdul Aziz Abdul Moez Al Doctor, (f) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi, (g) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabie, (h) Al Zawahry Aiman Mohamed Robi, (i) Dhawahri Ayman, (j) Eddaouahiri Ayman, (k) Nur Al Deen Abu Mohammed, (l) Abu Fatma, (m) Abu Mohammed]. Titlu: (a) Doctor, (b) Dr. Data nașterii: 19.6.1951. Locul nașterii: Giza, Egipt. Cetățenie: considerat a fi cetățean egiptean. Pașaport nr.: (a) 1084010 (Egipt), (b) 19820215. Alte informații: (a) fost lider operațional și militar al Jihadului Islamic Egiptean, în prezent colaborator apropiat al lui Osama ben Laden, (b) locuiește în zona de frontieră Afganistan/Pakistan.” |