|
19.9.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 241/10 |
DECIZIA (UE) 2019/1566 A COMISIEI
din 4 septembrie 2019
cu privire la propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”
[notificată cu numărul C(2019) 6389]
(Numai textul în limba engleză este autentic)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească (1), în special articolul 4,
întrucât:
|
(1) |
Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos” vizează următoarele: „Pentru a proteja albinele și sănătatea oamenilor, facem apel la Comisie, îndemnând-o să propună acte juridice pentru a elimina treptat pesticidele sintetice până în 2035, pentru a restabili biodiversitatea și pentru a sprijini fermierii în realizarea tranziției”. |
|
(2) |
Obiectivele propunerii de inițiativă cetățenească sunt următoarele: „Eliminarea treptată, cu 80 %, a pesticidelor sintetice din agricultura UE până în 2030, începând cu cele mai periculoase, pentru ca, până în 2035, în agricultură să nu se mai utilizeze pesticide sintetice; refacerea ecosistemelor naturale din zonele agricole, astfel încât agricultura să devină un vector pentru refacerea biodiversității; reformarea agriculturii, acordând prioritate agriculturii la scară mică, diversificate și durabile, sprijinind creșterea rapidă a practicilor agroecologice și ecologice și permițând formarea fermierilor și cercetarea independente în domeniul agriculturii în ceea ce privește agricultura fără pesticide și fără OMG-uri.” |
|
(3) |
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește și mai mult funcționarea democratică a Uniunii prin dispozițiile care prevăd, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene. |
|
(4) |
În acest scop, procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească ar trebui să fie clare, simple, ușor de aplicat și proporționale cu natura inițiativei, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să aducă Uniunea mai aproape de cetățeni. |
|
(5) |
În scopul punerii în aplicare a tratatelor se pot adopta acte juridice ale Uniunii:
|
|
(6) |
Din aceste motive, propunerea de inițiativă cetățenească nu se află în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulament. |
|
(7) |
În plus, s-a constituit comitetul cetățenilor și s-au desemnat persoanele de contact, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din regulament, iar propunerea de inițiativă cetățenească nu este nici vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, prevăzute la articolul 2 din TUE. |
|
(8) |
Prin urmare, propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos” ar trebui să fie înregistrată, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Prin prezenta decizie, se înregistrează propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la 30 septembrie 2019.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează organizatorilor (membrilor comitetului cetățenilor) propunerii de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”, reprezentați de domnul Karl BÄR și de domnul Helmut BURTSCHER-SCHADEN, care acționează în calitate de persoane de contact.
Adoptată la Bruxelles, 4 septembrie 2019.
Pentru Comisie
Frans TIMMERMANS
Prim-vicepreședinte