|
4.2.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 32/6 |
DECIZIA COMISIEI
din 2 februarie 2010
de închidere a conturilor unor agenții de plată din Belgia, Germania, Malta, Portugalia și România privind cheltuielile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2008
[notificată cu numărul C(2010) 465]
(Numai textele în limbile franceză, germană, malteză, olandeză, portugheză și română sunt autentice)
(2010/56/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (1), în special articolul 30 și articolul 32 alineatul (8),
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
întrucât:
|
(1) |
Decizia 2009/367/CE a Comisiei (2) a închis, pentru exercițiul financiar 2008, conturile tuturor agențiilor de plată, cu excepția agențiilor de plată „ALV” din Belgia, „Baden-Württemberg” din Germania, „OPEKEPE” din Grecia, „ARBEA” din Italia, „MRRA” din Malta, „IFAP” din Portugalia și „PIAA” din România. |
|
(2) |
În urma transmiterii de noi informații și după controale suplimentare, Comisia poate lua în prezent o decizie privind integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor prezentate de agențiiile de plată „ALV” din Belgia, „Baden-Württemberg” din Germania, „MRRA” din Malta, „IFAP” din Portugalia și „PIAA” din România. |
|
(3) |
Articolul 10 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR (3) stabilește că sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătite acestuia, în conformitate cu decizia de închidere a conturilor menționată la articolul 10 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul respectiv, se calculează prin scăderea avansurilor plătite în cursul exercițiului financiar în cauză, și anume 2008, din cheltuielile recunoscute pentru exercițiul financiar respectiv în conformitate cu alineatul (1). Aceste sume se scad din sau se adaugă la avansurile pentru cheltuielile efectuate în a doua lună care urmează lunii în care s-a luat decizia de închidere a conturilor. |
|
(4) |
În conformitate cu articolul 32 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor sunt suportate de statul membru în cauză și 50 % de bugetul comunitar, dacă recuperarea sumelor respective nu s-a produs în decurs de patru ani de la constatarea primară administrativă sau judiciară sau în decurs de opt ani de la inițierea unei acțiuni într-o instanță națională în vederea recuperării sumelor respective. Articolul 32 alineatul (3) din regulamentul menționat prevede obligația statelor membre de a înainta Comisiei, împreună cu conturile anuale, un raport de sinteză privind procedurile de recuperare întreprinse în urma depistării neregulilor. Normele de aplicare privind obligația statelor membre de raportare a sumelor care trebuie recuperate sunt stabilite de Regulamentul (CE) nr. 885/2006. Anexa III la regulamentul menționat prevede modelul de tabel pe care statele membre au avut obligația de a-l furniza în 2009. Pe baza tabelelor completate de statele membre, Comisia decide consecințele financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor mai vechi de patru ani sau, respectiv, de opt ani. Această decizie nu aduce atingere deciziilor de conformitate ulterioare, luate în temeiul articolului 32 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005. |
|
(5) |
În conformitate cu articolul 32 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, statele membre pot decide să nu inițieze procedurile de recuperare. O astfel de decizie poate fi luată numai dacă costurile deja suportate și cele estimate pentru recuperare depășesc valoarea care trebuie recuperată sau dacă recuperarea se dovedește imposibilă din cauza insolvenței, înregistrată și recunoscută în conformitate cu legislația națională, a debitorului sau a persoanelor responsabile din punct de vedere juridic pentru neregulă. Dacă această decizie a fost luată în decurs de patru ani de la constatarea primară administrativă sau judiciară sau în decurs de opt ani de la inițierea unei acțiuni într-o instanță națională în vederea recuperării, consecințele financiare ale nerecuperării sunt suportate în proporție de 100 % din bugetul comunitar. În raportul de sinteză menționat la articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 se indică sumele pentru care statul membru a decis să nu inițieze procedura de recuperare și motivele acestei decizii. Aceste sume nu sunt imputabile statelor membre în cauză și, în consecință, sunt suportate din bugetul comunitar. Această decizie nu aduce atingere deciziilor de conformitate ulterioare, luate în temeiul articolului 32 alineatul (8) din regulamentul menționat. |
|
(6) |
La închiderea conturilor agențiilor de plată în cauză, Comisia trebuie să țină seama de sumele deja reținute de la statele membre respective în temeiul Deciziei 2009/367/CE. |
|
(7) |
În conformitate cu articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare ale Comisiei de excludere de la finanțarea comunitară a cheltuielilor care nu au fost efectuate în conformitate cu normele comunitare, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se închid conturile agențiilor de plată „ALV” din Belgia, „Baden-Württemberg” din Germania, „MRRA” din Malta, „IFAP” din Portugalia și „PIAA” din România privind cheltuielile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2008.
Sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru în cauză sau plătite acestuia în temeiul prezentei decizii, inclusiv sumele rezultate din aplicarea articolului 32 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, sunt stabilite în anexă.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Federale Germania, Republicii Malta, Republicii Portugheze și României.
Adoptată la Bruxelles, 2 februarie 2010.
Pentru Comisie
Mariann FISCHER BOEL
Membru al Comisiei
(1) JO L 209, 11.8.2005, p. 1.
ANEXĂ
ÎNCHIDEREA CONTURILOR AGENȚIILOR DE PLATĂ
EXERCIȚIUL FINANCIAR 2008
SUMA DE RECUPERAT DE LA STATUL MEMBRU SAU DE PLĂTIT ACESTUIA
NB: Nomenclatura 2010 : 05 07 01 06, 05 02 16 02, 67 01, 67 02, 68 03.
|
SM |
|
2008 – Cheltuieli/venituri alocate pentru agențiile de plată ale căror conturi sunt |
Total a + b |
Reduceri și suspendări pentru întregul exercițiu financiar (1) |
Reduceri în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 |
Total cuprinzând reducerile și suspendările |
Sume plătite statelor membre pentru exercițiul financiar |
Suma de recuperat de la statul membru (–) sau de plătit acestuia (+) (2) |
|
|
disociate |
separate |
||||||||
|
= cheltuieli/venituri alocate declarate în declarația anuală |
= totalul cheltuielilor/veniturilor alocate în declarațiile lunare |
||||||||
|
|
|
a |
b |
c = a + b |
d |
e |
f = c + d + e |
g |
h = f – g |
|
BE |
EUR |
706 129 444,37 |
0,00 |
706 129 444,37 |
– 593,30 |
–61 021,93 |
706 067 829,14 |
706 201 150,75 |
– 133 321,61 |
|
DE |
EUR |
5 100 883 643,72 |
0,00 |
5 100 883 643,72 |
–37 390,29 |
2 896 241,51 |
5 097 950 011,92 |
5 101 133 812,30 |
–3 183 800,38 |
|
MT |
EUR |
2 470 040,90 |
0,00 |
2 470 040,90 |
– 177,28 |
0,00 |
2 469 863,62 |
2 472 341,64 |
–2 478,02 |
|
PT |
EUR |
720 183 268,38 |
0,00 |
720 183 268,38 |
– 148 413,94 |
– 217 121,39 |
719 817 733,05 |
720 094 153,57 |
– 276 420,52 |
|
RO |
EUR |
462 680 727,14 |
0,00 |
462 680 727,14 |
–8 629 639,25 |
0,00 |
454 051 087,89 |
461 870 850,36 |
–7 819 762,47 |
|
SM |
|
Sumă recuperată de la statul membru (-) sau plătită acestuia (+) în temeiul Deciziei 2009/367/CE |
Suma de recuperat de la statul membru (–) sau de plătit acestuia (+) (2) |
Cheltuieli (3) |
Venituri alocate (3) |
Fondul pentru zahăr |
Articolul 32 (=e) |
Total (=h) |
|
|
Cheltuieli (4) |
Venituri alocate (4) |
||||||||
|
05 07 01 06 |
67 01 |
05 02 16 02 |
68 03 |
67 02 |
|||||
|
i |
j = h – i |
i |
j |
k |
l |
m |
n = i + j + k + l + m |
||
|
BE |
EUR |
– 129 316,43 |
–4 005,18 |
2 506,07 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
–6 511,25 |
–4 005,18 |
|
DE |
EUR |
–3 158 445,95 |
–25 354,43 |
–3 644,61 |
–4,69 |
0,00 |
0,00 |
–21 705,13 |
–25 354,43 |
|
MT |
EUR |
0,00 |
–2 478,02 |
0,00 |
–2 478,02 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
–2 478,02 |
|
PT |
EUR |
0,00 |
– 276 420,52 |
–59 299,13 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
– 217 121,39 |
– 276 420,52 |
|
RO |
EUR |
0,00 |
–7 819 762,47 |
–7 819 762,47 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
–7 819 762,47 |
(1) Reducerile și suspendările sunt cele luate în considerare în sistemul de plată, la care se adaugă (în particular) corecțiile pentru nerespectarea termenelor de plată stabilite în august, septembrie și octombrie 2008.
(2) Pentru calcularea sumelor de recuperat de la statul membru sau de plătit acestuia, suma luată în considerare este totalul declarației anuale pentru cheltuielile închise (coloana a) sau totalul declarațiilor lunare pentru cheltuielile disociate (coloana b). Cursul de schimb aplicabil: articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr 883/2006.
(3) Dacă partea veniturilor alocate este în avantajul statului membru, aceasta trebuie declarată la 05 07 01 06.
(4) Dacă partea veniturilor alocate din Fondul pentru zahăr este în avantajul statului membru, aceasta trebuie declarată la 05 02 16 02.
NB: Nomenclatura 2010 : 05 07 01 06, 05 02 16 02, 67 01, 67 02, 68 03.