C-234/06 P62006J02340013.000273671739832CJHOTĂRÂREA DIN 13.9.2007 — CAUZA C-234/06 PPONTE FINANZIARIA/OAPI<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a patra)</P><P><DATE ISO="20070913">13 septembrie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: italiana.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-234/06 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie, introdus la 23 mai 2006 de

Il Ponte Finanziaria SpA, cu sediul în Scandicci (Italia), reprezentată de P. L. Roncaglia, A. Torrigiani Malaspina şi M. Boletto, avvocati,

recurentă,celelalte părţi în proces fiind:

Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnii O. Montalto şi M. Buffolo, în calitate de agenţi,

pârât în primă instanţă,

F, M, G, Textiles Srl, fostă Marine Enterprise Projects — Società Unipersonale di Alberto Fiorenzi Srl, cu sediul în Numana (Italia), reprezentată de D. Marchi, avvocato,

intervenientă în primă instanţă,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul K. Lenaerts (raportor), preşedinte de cameră, domnul E. Juhász, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii G. Arestis şi J. Malenovský, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 29 martie 2007,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Prin recursul formulat, II Ponte Finanziaria SpA (denumită în continuare recurenta) solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 23 februarie 2006, II Ponte Finanziaria/OAPI — Marine Enterprise Projects (BAINBRIDGE) (T-194/03, Rec., p. II-445, denumită în continuare hotărârea atacată), prin care s-a respins acţiunea având ca obiect anularea Deciziei din 17 martie 2003 a Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) (OAPI) privind o procedură de opoziţie între recurentă şi Marine Enterprise Projects — Società Unipersonale di Alberto Fiorenzi Srl (denumită în continuare decizia în litigiu).<TI><P>Cadrul juridic</P></TI>2Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 146) prevede că, la opoziţia titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea unei mărci [atunci când] din cauza identităţii sau asemănării sale cu marca anterioară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie [în percepţia publicului de] pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Conform articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din acelaşi regulament, sunt mărci anterioare în special mărcile înregistrate într-un stat membru a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii comunitare.3Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 prevede că dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca comunitară nu a făcut obiectul unei utilizări serioase în Comunitatea Europeană pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau dacă această utilizare a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani, marca comunitară face obiectul sancţiunilor prevăzute în regulamentul menţionat, cu excepţia cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi utilizată. În temeiul alineatului (2) litera (a) al aceluiaşi articol, folosirea mărcii comunitare sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată este considerată utilizare în sensul alineatului (1) al respectivului articol.4Articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 se referă la opoziţia la o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare şi prevede că titularul unei mărci comunitare anterioare trebuie, sub sancţiunea respingerii opoziţiei, să aducă dovada că, în decursul a cinci ani ce precedă publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări serioase în cadrul Comunităţii pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care se întemeiază opoziţia sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, deoarece la data respectivă marca anterioară fusese înregistrată cu cel puţin cinci ani în urmă. Conform alineatului (3) al aceluiaşi articol, alineatul (2) se aplică de asemenea mărcilor naţionale anterioare, înţelegându-se că utilizarea lor în cadrul Comunităţii se înlocuieşte cu utilizarea lor în statul membru în care marca naţională anterioară este protejată.<TI><P>Istoricul cauzei</P></TI>5La 24 septembrie 1998, Marine Enterprise Projects — Società Unipersonale di Alberto Fiorenzi Srl, devenită F. M. G. Textiles Srl (denumită în continuare intervenienta), a solicitat OAPI înregistrarea mărcii figurative BAINBRIDGE (nr. 940007) ca marcă comunitară. Această înregistrare s-a solicitat pentru produse din clasa 18, intitulată piele şi imitaţii din piele, produse din aceste materiale necuprinse în alte clase, piei de animale; geamantane şi valize; umbrele, umbrele de soare, bastoane; bice şi articole de şelărie, şi din clasa 25, intitulată îmbrăcăminte, încălţăminte, articole care servesc la acoperirea capului, în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit şi modificat.6La 7 septembrie 1999, recurenta a formulat o opoziţie împotriva înregistrării menţionate în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Această opoziţie s-a întemeiat pe existenţa a unsprezece mărci anterioare, înregistrate în Italia pentru clasele 18 şi/sau 25 şi care au în comun componenta verbală bridge. Este vorba de mărcile figurative Bridge (nr. 370836), Bridge (nr. 704338), Old Bridge (nr. 606709), The Bridge Basket (nr. 593651), de semnul verbal THE BRIDGE (nr. 642952), de semnele tridimensionale The Bridge (nr. 704372) şi The Bridge (nr. 633349), de semnul verbal FOOTBRIDGE (nr. 710102), de semnul figurativ The Bridge Wayfarer (nr. 721569) şi, în sfârşit, de semnele verbale OVER THE BRIDGE (nr. 630763) şi THE BRIDGE (nr. 642953).7Prin Decizia din 15 noiembrie 2001, divizia de opoziţie a OAPI a respins opoziţia menţionată, considerând că, în pofida interdependenţei între gradul de similitudine a produselor vizate şi gradul de similitudine a mărcilor în conflict, orice risc de confuzie în sensul Regulamentului nr. 40/94 putea fi practic exclus, ţinând seama de deosebirile pe planurile fonetic şi vizual dintre mărcile în cauză. Prin urmare, recurenta a declarat recurs împotriva acestei decizii.8Camera a cincea de recurs a OAPI a respins acest recurs prin decizia în litigiu. Mai întâi, aceasta a înlăturat de la aprecierea sa cinci din cele unsprezece înregistrări ale unor mărci anterioare (nr. 370836, 704338, 606709, 593651 şi 642952), pentru motivul că utilizarea mărcilor corespunzătoare nu fusese dovedită. În ceea ce priveşte celelalte şase mărci anterioare (nr. 704372, 633349, 710102, 721569, 630763 şi 642953), camera de recurs a refuzat să le califice ca mărci de serie, în lipsă de probe cu privire la utilizarea unui număr suficient dintre acestea. În continuare, aceasta a statuat că nu există un risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 între aceste şase mărci şi marca comunitară a cărei înregistrare se solicită, ţinând cont de lipsa gradului minim de similitudine între mărcile în conflict necesar pentru a se justifica aplicarea principiului interdependenţei, în temeiul căruia un grad redus de similitudine între mărci poate fi compensat de un grad ridicat de similitudine între produsele desemnate şi invers.<TI><P>Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată</P></TI>9Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 30 mai 2003, recurenta a introdus o acţiune în anulare a deciziei în litigiu.10OAPI şi intervenienta au solicitat respingerea acestei acţiuni.11Prin primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (2) litera (a) şi a articolului 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94, precum şi pe încălcarea normei 22 din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 189), recurenta a invocat faptul că în mod greşit camera de recurs a înlăturat din aprecierea sa mai multe dintre mărcile sale anterioare pentru motivul că utilizarea acestora nu fusese dovedită.12În primul rând, Tribunalul a hotărât la punctele 27 şi 28 din hotărârea atacată că, în ceea ce priveşte şase dintre mărcile anterioare (nr. 704372, 633349, 710102, 721569, 630763 şi 642953), pe care camera de recurs şi-a întemeiat aprecierea riscului de confuzie cu marca a cărei înregistrare se solicită, aceasta a constatat abia în cadrul examinării argumentului potrivit căruia ar exista o familie de mărci că numai două dintre aceste mărci făcuseră obiectul unei utilizări şi, prin urmare, puteau fi luate în considerare în cadrul acestei aprecieri.13Într-adevăr, în această privinţă, camera de recurs a afirmat în mod expres că respectivele mărci anterioare nu erau supuse obligaţiei de a dovedi utilizarea, conform articolului 43 din Regulamentul nr. 40/94, întrucât perioada de cinci ani de la data înregistrării lor, prevăzută prin această dispoziţie, nu expirase încă. Prin urmare, camera de recurs a concluzionat că cele şase mărci anterioare trebuiau luate în considerare în vederea aprecierii existenţei unui risc de confuzie cu marca a cărei înregistrare se solicită. Or, consumatorul italian nu se confrunta realmente pe piaţă decât cu două dintre aceste mărci anterioare, astfel încât nu se justifica în speţă protecţia lărgită invocată de recurentă, legată de existenţa unei pretinse familii de mărci. Tribunalul a concluzionat din aceasta că obiecţia invocată în faţa sa de recurentă în legătură cu abordarea celor şase mărci anterioare în cauză de către camera de recurs vizează în realitate contestarea aprecierilor acesteia din urmă făcute în cadrul analizei pe fond a existenţei unui risc de confuzie între semnele în conflict, contestare care se încadrează în al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din respectivul regulament.14în al doilea rând, în ceea ce priveşte înlăturarea mărcii anterioare THE BRIDGE (nr. 642952), Tribunalul a hotărât la punctele 31-37 din hotărârea atacată că, pentru a avea un caracter serios, utilizarea unei mărci presupune ca aceasta să fie prezentă în mod obiectiv pe piaţă în mod efectiv, constant în timp şi stabil în ceea ce priveşte aspectul semnului. Camera de recurs a reţinut în mod corect că utilizarea serioasă a mărcii în discuţie nu fusese dovedită. În acest context, Tribunalul a declarat inadmisibile documentele prezentate pentru prima dată în faţa sa de recurentă.15îs În al treilea rând, referitor la celelalte patru mărci anterioare (nr. 370836, 704338, 606709 şi 593651), neluate în considerare în ceea ce priveşte riscul de confuzie cu marca a cărei înregistrare s-a solicitat, pe de o parte, Tribunalul a hotărât, la punctele 42-45 din hotărârea atacată, că în mod corect camera de recurs a respins înregistrările acestora, denumite defensive. Într-adevăr, în opinia sa, decizia de a lua în considerare astfel de înregistrări este incompatibilă cu regimul protecţiei mărcii comunitare instituit prin Regulamentul nr. 40/94, care impune dovada utilizării mărcii ca o condiţie esenţială pentru a-i recunoaşte titularului acesteia drepturi exclusive. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte problema dacă marca Bridge (nr. 370836) ar putea fi considerată ca fiind în general echivalentă cu marca THE BRIDGE (nr. 642952) în sensul articolului 15 alineatul (2) litera (a) din acelaşi regulament, Tribunalul a considerat, la punctele 50 şi 51 din hotărârea atacată, că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea acestei prevederi. Într-adevăr, în opinia sa, dispoziţia menţionată nu permite titularului unei mărci înregistrate să demonstreze utilizarea acesteia prin invocarea utilizării unei mărci similare care face obiectul unei înregistrări distincte.16În ceea ce priveşte al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, Tribunalul a constatat, la punctele 75-117 din hotărârea atacată, în primul rând, că produsele vizate în cererea de înregistrare a mărcii comunitare şi cele acoperite de cele şase mărci naţionale anterioare reţinute de camera de recurs în vederea aprecierii existenţei unui risc de confuzie sunt identice, dar că semnele în conflict nu sunt similare decât pe plan fonetic, şi nu pe planurile vizual şi conceptual Prin urmare, Tribunalul a considerat că nu s-a comis o eroare de apreciere de către camera de recurs atunci când a statuat că nu există, în percepţia consumatorului, un risc de confuzie între marca a cărei înregistrare s-a solicitat şi fiecare dintre cele şase mărci anterioare, luate în considerare în mod separat. În al doilea rând, în ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia mărcile anterioare ar constitui o familie de mărci sau mărci de serie, Tribunalul a hotărât la punctul 128 din hotărârea atacată că, în lipsa dovezii privind utilizarea tuturor mărcilor care aparţin unei serii sau, cel puţin, a unui număr de mărci care ar putea constitui o familie, camera de recurs a înlăturat în mod corect argumentele prin care recurenta a invocat beneficiul protecţiei cuvenite mărcilor de serie.17Aşadar, Tribunalul a respins acţiunea în anulare introdusă de recurentă.<TI><P>Concluziile părţilor</P></TI>18Recurenta a solicitat Curţii:

anularea hotărârii atacate;

anularea deciziei în litigiu şi

obligarea OAPI, precum şi a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la Tribunal, cât si la Curte.

19OAPI a solicitat Curţii:

respingerea recursului şi

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

20Intervenienta a solicitat Curţii:

respingerea recursului ca inadmisibil în temeiul articolului 119 din Regulamentul de procedură;

în principal, respingerea recursului şi confirmarea hotărârii atacate, precum şi

în orice caz, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intervenienta în cadrul procedurii în faţa Tribunalului, precum şi a celor efectuate la Curte.

<TI><P>Cu privire la recurs</P></TI>21Cu titlu preliminar, intervenienta semnalează faptul că, în paragraful introductiv al recursului, avocaţii recurentei afirmă că acţionează în temeiul unui mandat special autentic ataşat ca document administrativ la acţiunea introdusă la Tribunal. Or, în măsura în care acest document nu ar figura în dosar, recursul ar trebui considerat inadmisibil.22în această privinţă, este suficient să se indice faptul că documentul în cauză figurează în realitate în dosar, astfel cum a fost constituit la Tribunal Prin urmare, recursul nu este lovit de nicio cauză de inadmisibilitate.23Prin primul şi al cincilea motiv, care trebuie abordate în primul rând, recurenta susţine că Tribunalul a încălcat articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 în cadrul aprecierii riscului de confuzie între marca a cărei înregistrare se solicită şi cele şase mărci anterioare ale recurentei, luate în considerare în acest scop (nr. 704372, 633349, 710102, 721569, 630763 şi 642953). Al doilea motiv este întemeiat pe aplicarea greşită a articolului 43 alineatele (2) şi (3) din regulamentul menţionat, care a determinat înlăturarea mărcii anterioare THE BRIDGE (nr. 642952). Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (2) litera (a) din respectivul regulament, care a determinat înlăturarea mărcii anterioare Bridge (nr. 370836). În ceea ce priveşte al patrulea motiv, acesta este întemeiat pe aplicarea greşită a articolului 43 alineatele (2) şi (3) din regulamentul menţionat, care a determinat înlăturarea mărcii anterioare Bridge (nr. 370836), precum şi a mărcilor anterioare nr. 704338, nr. 606709 şi nr. 593651 ca mărci defensive.<TI><P>Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 în cadrul aprecierii riscului de confuzie cu mărcile anterioare, luate în considerare în mod separat</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>24Prin primul motiv, care este structurat pe trei aspecte, recurenta invocă faptul că Tribunalul a aplicat în mod greşit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, întrucât mărcile în conflict ar avea gradul minim de similitudine cerut pentru a se stabili un risc de confuzie.25în primul rând, la punctul 105 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi recunoscut existenţa unor similitudini fonetice între toate mărcile în conflict şi existenţa unei similitudini fonetice semnificative între marca a cărei înregistrare se solicită şi mărcile verbale THE BRIDGE (nr. 642953) şi FOOTBRIDGE (nr. 710102), precum şi cu mărcile tridimensionale anterioare care cuprind elementul verbal the bridge (nr. 704372 şi 633349). Or, în opinia recurentei, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă faptul că similitudinea fonetică prevalează în faţa unei eventuale lipse de similitudine vizuală pe plan grafic.26în al doilea rând, recurenta consideră că Tribunalul a constatat în mod greşit că nu există risc de confuzie având în vedere diferenţele pe planurile vizual şi conceptual între marca a cărei înregistrare se solicită şi mărcile anterioare. Aceasta consideră că aprecierea Tribunalului de la punctele 107-113 din hotărârea atacată, care 1-a determinat să afirme că nu există similitudine conceptuală, s-a întemeiat pe o estimare a nivelului de cunoaştere a limbii engleze de către un consumator mediu italian de referinţă, în timp ce recurenta apreciază, bazându-se pe ultimul sondaj al Eurobarometru (organism al Comisiei Comunităţilor Europene însărcinat cu sectorul Analiza opiniei publice), că doar între 15 % şi 20 % din publicul italian ar cunoaşte semnificaţia termenului englezesc bridge. În măsura în care elementul bridge este comun tuturor mărcilor, ar exista de asemenea o anumită similitudine vizuală între acestea.27În al treilea rând, ţinând cont de identitatea absolută a produselor acoperite de mărcile în conflict şi de caracterul distinctiv ridicat al mărcilor anterioare, Tribunalul ar fi trebuit să compare mărcile în conflict pe baza unei aprecieri globale, pornind de la principiul interdependenţei factorilor, în cadrul căreia similitudinea fonetică semnificativă, precum şi similitudinile conceptuală şi vizuală ale mărcilor în conflict nu ar fi putut conduce la excluderea riscului de confuzie fără a se comite o eroare de drept.28În opinia OAPI, existenţa unei anumite similitudini doar pe plan fonetic poate fi ignorată dacă nu are influenţă asupra consumatorului şi nu este decât unul dintre elementele examinării sale globale.29Intervenienta invocă faptul că, în ceea ce priveşte aspectul fonetic, recurenta reinterpretează în mod arbitrar hotărârea atacată. Referitor la aspectul conceptual, intervenienta susţine că din sondajul menţionat de recurentă nu s-ar putea deduce faptul că sensul cuvântului englezesc bridge nu ar fi cunoscut de către consumatorul mediu italian, în limba sa maternă, şi că, alegând marca THE BRIDGE, a cărei semnificaţie corespunde părţii distinctive din denumirea sa, II Ponte, recurenta ar fi dorit ea însăşi să creeze o legătură între această denumire şi produsele comercializate, considerând că această legătură poate fi percepută de consumatorul italian. Referitor la principiul interdependenţei factorilor, intervenienta invocă, precum OAPI, faptul că, întrucât Tribunalul a hotărât în mod corect că marca a cărei înregistrare se solicită şi mărcile recurentei sunt diferite, acest principiu nu îşi găseşte, prin urmare, aplicabilitatea.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la primul aspect al primului motiv</TXT></NP></TI>30Trebuie subliniat că, la punctele 102-106 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat similitudini fonetice destul de reduse dacă se compară marca a cărei înregistrare se solicită cu marca anterioară care cuprinde elementul verbal The Bridge Wayfarer (nr. 721569) şi cu marca verbală anterioară OVER THE BRIDGE (nr. 630763). În continuare, acesta a considerat că erau mai accentuate similitudinile fonetice cu mărcile verbale anterioare THE BRIDGE şi FOOTBRIDGE (nr. 642953 şi 710102) şi cu mărcile tridimensionale anterioare care cuprind elementul verbal the bridge (nr. 704372 şi 633349). Totuşi, Tribunalul a considerat în continuare că această similitudine era diminuată atât prin prezenţa articolului the şi a prefixului foot în cadrul mărcilor anterioare, cât şi prin cea a prefixului bain în cadrul mărcii a cărei înregistrare se solicită. În consecinţă, acesta a admis doar că există o anumită similitudine fonetică între marca a cărei înregistrare se solicită şi cele patru mărci anterioare.31Astfel, contrar celor susţinute de recurentă, Tribunalul nu a considerat că există similitudini fonetice între toate mărcile în conflict. În ceea ce priveşte similitudinea fonetică între marca a cărei înregistrare se solicită şi cele patru mărci anterioare menţionate mai sus, faptul că Tribunalul a calificat-o drept semnificativă la punctul 115 din hotărârea atacată nu condus la nicio eroare de drept32Într-adevăr, chiar dacă nu s-ar putea exclude faptul că simpla similitudine fonetică poate crea un risc de confuzie, trebuie amintit că existenţa unui astfel de risc trebuie constatată în cadrul unei aprecieri globale în ceea ce priveşte similitudinile conceptuală, vizuală şi fonetică dintre semnele în cauză (a se vedea Hotărârea din 23 martie 2006, Mülhens/OAPI, C-206/04 P, Rec., p. I-2717, punctul 21; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C-334/05 P, Rec., p. I-4529, punctele 34 şi 35).33O astfel de apreciere globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de aceste mărci, ţinând cont în special de elementele distinctive şi dominante ale acestora [a se vedea Hotărârea Mülhens/OAPI, citată anterior, punctul 19, şi în special, referitor la Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 92), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, SABEL, C-251/95, Rec., p. I-6191, punctul 23, şi Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C-342/97, Rec., p. I-3819, punctul 25].34Această evaluare globală presupune ca diferenţa conceptuală şi cea vizuală dintre două semne să poată neutraliza similitudinile fonetice dintre acestea, în măsura în care cel puţin unul dintre aceste semne are, din perspectiva publicului relevant, o semnificaţie clară şi determinată, astfel încât acest public să o poată sesiza în mod direct (a se vedea Hotărârea din 12 ianuarie 2006, Ruiz-Picasso şi alţii/OAPI, C-361/04 P, Rec., p. I-643, punctul 20, Hotărârea Mülhens/OAPI, citată anterior, punctul 35, şi Hotărârea din 15 martie 2007, T. I. M. E. ART/OAPI, C-171/06 P, nepublicată încă în Repertoriu, Rep., 2007, p. I-41*, punctul 49).35În această privinţă, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 56 din concluzii, aprecierea unei eventuale similitudini fonetice nu este decât unul dintre factorii pertinenţi în cadrul aprecierii globale. Prin urmare, nu se poate deduce că există în mod obligatoriu un risc de confuzie atunci când se stabileşte doar o similitudine fonetică între două semne (Hotărârea Mülhens/OAPI, citată anterior, punctele 21 şi 22).36În speţă, Tribunalul a considerat, la punctele 116 şi 117 din hotărârea atacată, că similitudinile fonetice nu permit, în sine, să se stabilească existenţa unui risc de confuzie, gradul de similitudine fonetică având o importanţă redusă datorită modalităţii de comercializare a produselor în cauză, care implică faptul că, de obicei, în momentul cumpărării, publicul relevant percepe în mod vizual marca ce desemnează produsele.37Astfel, Tribunalul a apreciat impresia de ansamblu produsă de semnele în cauză în ceea ce priveşte eventualele similitudini de natură conceptuală, vizuală şi fonetică dintre acestea în cadrul unei aprecieri globale a riscului de confuzie. În acest context Tribunalul a putut stabili, fără a comite o eroare de drept, inexistenţa unui astfel de risc în lipsa similitudinii conceptuale şi vizuale.38În plus, recurenta nu poate obţine din partea Curţii substituirea aprecierii Tribunalului cu propria apreciere. Potrivit unei jurisprudenţe constante, de la articolul 225 CE şi de la articolul 58 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie rezultă că recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este, aşadar, singurul competent să constate şi să aprecieze faptele pertinente, precum şi să aprecieze elementele de probă. Aprecierea acestor fapte şi elemente de probă nu constituie, aşadar, cu excepţia cazului denaturării acestora - aspect neinvocat în speţă -, o chestiune de drept supusă, în sine, controlului Curţii în cadrul unui recurs (a se vedea în special Hotărârea din 18 iulie 2006, Rossi/OAPI, C-214/05 P, Rec., p. I-7057, punctul 26, şi Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C-412/05 P, Rep., p. I-3569, punctul 71).39Constatările Tribunalului de la punctele 115-117 din hotărârea atacată reprezintă aprecieri de fapt. Tribunalul a apreciat în mod global riscul de confuzie, întemeindu-se pe impresia de ansamblu produsă de mărcile în conflict, ţinând cont în special de elementele distinctive şi dominante ale acestora.40Aşadar, argumentul invocat de recurentă trebuie considerat inadmisibil în măsura în care se urmăreşte a se obţine din partea Curţii substituirea aprecierii faptelor făcută de Tribunal cu propria apreciere.41În consecinţă, primul aspect al motivului trebuie respins în parte ca neîntemeiat şi în parte ca inadmisibil.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la al doilea aspect al primului motiv</TXT></NP></TI>42Mai întâi, trebuie respins ca inadmisibil ab initio argumentul prin care recurenta, referindu-se la un sondaj recent, vizează, în realitate, repunerea în discuţie a aprecierilor pur faptice ale Tribunalului de la punctele 107-114 din hotărârea atacată cu privire la similitudinile conceptuale între semnele în conflict.43Într-adevăr, astfel cum s-a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, Curtea nu are competenţa de a repune în discuţie în cadrul unui recurs astfel de aprecieri, în afară de cazurile în care acestea ar proveni dintr-o denaturare a înscrisurilor de la dosar, fapt nesusţinut în speţă.44În ceea ce priveşte apoi critica recurentei cu privire la aprecierea Tribunalului privind similitudinea vizuală, astfel cum a fost formulată la punctele 92-101 din hotărârea atacată, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, rezultă de la articolul 225 CE, de la articolul 58 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie, precum şi de la articolul 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curţii că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum şi argumentele juridice care susţin în mod concret această cerere (Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm şi Goupil/Comisia, C-352/98 P, Rec., p. I-5291, punctul 34, şi Hotărârea din 30 iunie 2005, Eurocermex/OAPI, C-286/04 P, Rec., p. I-5797, punctul 42).45Or, argumentul invocat de recurentă nu îndeplineşte aceste cerinţe. Într-adevăr, acesta nu conţine nicio argumentaţie juridică vizând demonstrarea modului în care Tribunalul ar fi comis o eroare de drept. Recurenta se limitează să reproducă motivul invocat la Tribunal fără a-l explicita mai mult şi fără a semnala care sunt elementele din hotărârea atacată pe care înţelege să le critice.46Aşadar, acest argument reprezintă o simplă cerere de reexaminare a cererii formulate în primă instanţă, încălcându-se cerinţele impuse atât prin Statutul Curţii de Justiţie, cât şi prin Regulamentul de procedură al acesteia.47în consecinţă, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca inadmisibil.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la al treilea aspect al primului motiv</TXT></NP></TI>48Chiar dacă este adevărat că, în temeiul principiului interdependenţei factorilor luaţi în considerare, mai ales similitudinea mărcilor şi cea a produselor sau serviciilor acoperite, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile acoperite poate fi compensat printr-un grad ridicat de similitudine între mărci şi invers (a se vedea în special Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C-39/97, Rec., p. I-5507, punctul 17, Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, citată anterior, punctul 19, şi Hotărârea T. L M. E. ART/OAPI, citată anterior, punctul 35), Curtea a hotărât că, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, un risc de confuzie presupune în acelaşi timp o identitate sau o similitudine între marca a cărei înregistrare se solicită şi marca anterioară, precum şi o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile vizate în cererea de înregistrare şi cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată. Sunt avute în vedere aici condiţii cumulative (a se vedea Hotărârea din 12 octombrie 2004, Vedial/OAPI, C-106/03 P, Rec., p. I-9573, punctul 51).49În această privinţă, Tribunalul a hotărât la punctul 116 din hotărârea atacată că, şi atunci când semnele în conflict ar fi similare pe plan fonetic, importanţa acestui factor s-ar reduce în final, deoarece publicul relevant percepe de obicei în mod vizual marca ce desemnează produsele în cauză. Pe de altă parte, Tribunalul a stabilit de asemenea inexistenţa similitudinii conceptuale şi vizuale printr-o apreciere care nu poate fi repusă în discuţie, pentru motivele expuse în cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv.50Prin urmare, în cadrul aprecierii sale în ceea ce priveşte riscul de confuzie, Tribunalul a putut concluziona, fără a comite o eroare de drept, că mărcile în conflict, luate în considerare în mod separat, nu prezintă gradul minim de similitudine cerut pentru a se putea stabili un risc de confuzie exclusiv pe baza caracterului distinctiv ridicat al mărcilor anterioare sau exclusiv pe baza identităţii produselor acoperite de acestea din urmă cu cele acoperite de marca a cărei înregistrare se solicită.51În lipsa gradului minim de similitudine amintit, nu se poate reproşa Tribunalului neaplicarea principiului interdependenţei în cadrul aprecierii sale globale în ceea ce priveşte riscul de confuzie.52În aceste împrejurări, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.53În consecinţă, primul motiv trebuie respins în totalitate.<TI><P>Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 în cadrul aprecierii riscului de confuzie în raport cu mărcile anterioare ca mărci ce aparţin unei <QUOT.START ID="QS0043" REF.END="QE0043" CODE="201E"/>familii<QUOT.END ID="QE0043" REF.START="QS0043" CODE="201D"/> sau unei <QUOT.START ID="QS0044" REF.END="QE0044" CODE="201E"/>serii<QUOT.END ID="QE0044" REF.START="QS0044" CODE="201D"/> de mărci</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>54Recurenta susţine că Tribunalul a aplicat în mod greşit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 în cadrul aprecierii riscului de confuzie în raport cu familia sau seria de mărci alcătuită din mărcile sale anterioare. În opinia acesteia, în decursul a cinci ani ce precedă cererea de înregistrare a mărcii comunitare, riscul de confuzie ar trebui apreciat comparând mărcile astfel cum au fost înregistrate, fără a se impune respectarea unui criteriu precum cel al utilizării efective. Pe de o parte, recurenta arată că aceasta este situaţia atunci când o opoziţie a titularului unei mărci anterioare se întemeiază pe existenţa exclusiv a acestei mărci anterioare care nu este supusă obligaţiei de utilizare. Pe de altă parte, a impune utilizarea mărcilor anterioare ar echivala cu a-l priva de beneficiul protecţiei cuvenite mărcilor de serie pe titularul care este pe punctul de a-şi lansa pe piaţă produsele desemnate de mărcile de serie înregistrate, dar neutilizate încă, dacă un terţ care a depus în mod legal o marcă similară ar decide să înceapă o utilizare efectivă în acelaşi moment.55În primul rând, OAPI susţine că noţiunea de mărci de serie nu este luată în considerare în Regulamentul nr. 40/94 şi că nu este decât o construcţie jurisprudenţială în dreptul italian al mărcilor, ce recunoaşte o valoare juridică pentru o situaţie de fapt caracterizată prin posibilitatea unei asocieri între mărcile aparţinând unei serii şi marca a cărei înregistrare se solicită. Prin urmare, această asociere ar putea da naştere unei confuzii în percepţia publicului vizat, confuzie ce decurge din prezenţa concomitentă pe piaţă a mai multor mărci care au în comun un element distinctiv şi desemnează produse identice sau similare. În consecinţă, ar fi necesară prezenţa pe piaţă a respectivelor mărci.56În al doilea rând, decizia de a lua în considerare caracterul de serie al mărcilor anterioare ar implica o lărgire a domeniului de protecţie a respectivelor mărci luate în considerare în mod separat. Prin urmare, orice apreciere abstractă a riscului de confuzie întemeiată exclusiv pe existenţa mai multor înregistrări având ca obiect mărci care reproduc acelaşi element distinctiv ar trebui exclusă în lipsa utilizării efective a mărcilor amintite.57în al treilea rând, OAPI invocă faptul că domeniul mărcilor de serie indică o apreciere de fapt legată de percepţia consumatorilor asupra semnelor în conflict. Or, OAPI subliniază că pretinsele mărci de serie nu au fost utilizate şi că între acestea nu există caracteristici prin care să poată fi considerate o familie.58Intervenienta menţionează că, dacă recurenta nu ar fi fost obligată să facă dovada utilizării mărcilor anterioare care au în comun elementul verbal bridge pentru a se evita decăderea din dreptul asupra înregistrărilor respective, aceasta ar fi trebuit oricum să o facă pentru a-şi susţine teza potrivit căreia există o pretinsă familie de mărci care conţine acest element verbal.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>59În temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, existenţa unui risc de confuzie ce rezultă din similitudinea, pe de o parte, între marca a cărei înregistrare se solicită şi o marcă anterioară şi, pe de altă parte, între produsele sau serviciile pe care aceste mărci le desemnează trebuie apreciată în funcţie de percepţia publicului de pe teritoriul în care marca anterioară este protejată.60În speţă, Tribunalul a constatat la punctul 78 din hotărârea atacată că, dată fiind natura produselor vizate, a căror descriere este reprodusă la punctul 5 din prezenta hotărâre, publicul ţintă, în raport cu care trebuie făcută analiza riscului de confuzie, este format, pentru toate produsele în cauză, din consumatori medii din statul membru în care mărcile anterioare sunt protejate, respectiv Italia.61Mai întâi, trebuie să se constate că, potrivit articolelor 4 şi 6 din Regulamentul nr. 40/94, o marcă nu poate fi înregistrată decât individual, iar protecţia pe o durată minimă de cinci ani care decurge din această înregistrare nu îi este acordată decât cu titlu individual, chiar şi în ipoteza unei înregistrări simultane a mai multor mărci care au unul sau mai multe elemente comune şi distinctive.62Chiar dacă este adevărat că, în caz de opoziţie la o cerere de înregistrare de marcă comunitară întemeiată pe existenţa unei singure mărci anterioare care nu este încă supusă obligaţiei de utilizare, aprecierea riscului de confuzie se efectuează pe baza unei comparaţii între cele două mărci, astfel cum au fost înregistrate, se procedează diferit în ipoteza în care opoziţia se întemeiază pe existenţa mai multor mărci care au caracteristici comune ce permit să fie considerate ca făcând parte din aceeaşi familie sau serie de mărci.63Într-adevăr, constituie risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeaşi întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi între care există o legătură din punct de vedere economic (a se vedea Hotărârea Alcon/OAPI, citată anterior, punctul 55; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Canon, citată anterior, punctul 29). În cazul unei familii sau al unei serii de mărci, riscul de confuzie rezultă mai exact din faptul că un consumator se poate înşela în ceea ce priveşte provenienţa sau originea produselor sau a serviciilor acoperite de marca a cărei înregistrare se solicită şi poate considera în mod greşit că marca face parte din această familie sau serie de mărci.64Astfel cum a menţionat avocatul general la punctul 101 din concluzii, în lipsa utilizării unui număr suficient de mărci care pot constitui o familie sau o serie, nu s-ar putea pretinde de la un consumator să identifice un element comun în respectiva familie sau serie de mărci şi/sau să asocieze o altă marcă, ce conţine acelaşi element comun, cu această familie sau serie. Prin urmare, pentru a exista un risc ca publicul să se înşele cu privire la apartenenţa mărcii a cărei înregistrare se solicită la o familie sau serie, mărcile anterioare care fac parte din această familie sau serie trebuie să fie prezente pe piaţă.65Astfel, contrar celor susţinute de recurentă, Tribunalul nu a cerut dovada utilizării ca atare a mărcilor anterioare, ci doar dovada utilizării unui număr suficient dintre acestea, care să poată constitui o serie de mărci şi, prin urmare, să se demonstreze existenţa acesteia din urmă în vederea aprecierii riscului de confuzie.66Rezultă că, după ce a constatat lipsa unei astfel de utilizări, Tribunalul a putut în mod corect să conchidă că decizia camerei de recurs de a înlătura argumentele prin care recurenta a invocat beneficiul protecţiei cuvenite mărcilor de serie a fost justă.67În consecinţă, al cincilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.<TI><P>Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94 prin faptul că Tribunalul a înlăturat de la aprecierea sa marca anterioară THE BRIDGE (nr, 642952)</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>68În opinia recurentei, Tribunalul a aplicat în mod greşit articolul 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94. Într-adevăr, acesta ar fi omis să evalueze pertinenţa documentelor prezentate privind utilizarea, în cursul anului 1995, a produselor mărcii THE BRIDGE (nr. 642952) din clasa 25 pentru a determina caracterul serios al acestei utilizări în decursul perioadei de cinci ani ce precedă data publicării cererii de înregistrare a mărcii comunitare.69Impunând utilizarea continuă a mărcii THE BRIDGE (nr. 642952) în decursul perioadei în cauză, Tribunalul ar fi adăugat o condiţie neprevăzută la articolul 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94.70Pe de o parte, OAPI susţine că examinarea probelor prezentate de recurentă face obiectul aprecierii de fapt efectuate de Tribunal. Pe de altă parte, impunând utilizarea continuă a mărcii în decursul perioadei de cinci ani în discuţie, acesta din urmă nu ar fi impus o condiţie neprevăzută de dispoziţia amintită. Tribunalul nu ar fi făcut decât să solicite, conform acestui articol, o utilizare constantă. Aşadar, acest motiv ar trebui considerat inadmisibil şi neîntemeiat.71La rândul său, intervenienta susţine că prezentarea doar a catalogului 1994/1995 şi numărul redus de anunţuri publicitare pentru anul 1995 nu sunt suficiente pentru a se stabili importanţa cantitativă a utilizării mărcii. Prin urmare, aceasta consideră că nu ar putea fi vorba decât de o utilizare simbolică a mărcii, care vizează să evite orice risc de decădere.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>72Mai întâi, în ceea ce priveşte obiecţia potrivit căreia Tribunalul ar fi pretins o utilizare continuă a mărcii THE BRIDGE (nr. 642952) pe întreaga durată a perioadei de referinţă, este necesar să se evidenţieze faptul că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, o marcă face obiectul unei utilizări serioase atunci când este utilizată în conformitate cu funcţia sa esenţială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debuşeu pentru aceste produse şi servicii, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menţinerea drepturilor conferite prin înregistrare. Aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii trebuie să se bazeze pe ansamblul faptelor şi al împrejurărilor adecvate pentru a stabili realitatea exploatării comerciale a acesteia în cadrul comerţului, în special întinderea şi frecvenţa utilizării mărcii (a se vedea Hotărârea din 11 mai 2006, Sunrider/OAPI, C-416/04 P, Rec., p. I-4237, punctul 70; a se vedea în acest sens, referitor la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 89/104, dispoziţie identică celei de la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94, Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C-40/01, Rec., p. I-2439, punctul 43, şi Ordonanţa din 27 ianuarie 2004, La Mer Technology, C-259/02, Rec., p. I-1159, punctul 27)/73Problema dacă o utilizare este sau nu este suficientă din punct de vedere cantitativ pentru menţinerea sau crearea de cote de piaţă pentru produsele sau serviciile protejate prin marcă depinde astfel de mai mulţi factori şi de o apreciere de la caz la caz. Frecvenţa sau regularitatea utilizării mărcii este unul dintre factorii ce pot fi luaţi în considerare (Hotărârea Sunrider/OAPI, citată anterior, punctul 71; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanţa La Mer Technology, citată anterior, punctul 22).74Afirmând, la punctul 35 din hotărârea atacată, că probele sunt limitate în ceea ce priveşte anul 1994 şi inexistente pentru anii 1996-1999, Tribunalul nu a solicitat nicidecum recurentei să dovedească o utilizare continuă a mărcii THE BRIDGE (nr. 642952) pentru întreaga perioadă în discuţie. Conform jurisprudenţei Curţii citate la punctele 72 şi 73 din prezenta hotărâre, acesta a examinat dacă această marcă făcuse obiectul unei utilizări serioase în decursul perioadei amintite. În acest scop, Tribunalul a apreciat, la punctele 32-36 din hotărârea atacată, că întinderea şi frecvenţa utilizării mărcii amintite puteau demonstra prezenţa sa pe piaţă în mod efectiv, constant în timp şi stabil în ceea ce priveşte aspectul semnului.75În continuare, în măsura în care recurenta critică Tribunalul pentru incorecta evaluare a probelor prezentate, este suficient să se constate că acesta din urmă a făcut o apreciere a elementelor de probă pentru a stabili dacă fusese dovedită utilizarea mărcii THE BRIDGE (nr. 642952) pentru perioada de cinci ani ce precedă publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, conform articolului 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 coroborat cu alineatul (3) al aceluiaşi articol. La punctele 33-36 din hotărârea atacată, Tribunalul a verificat existenţa unei utilizări serioase a mărcii THE BRIDGE (nr. 642952) între 14 iunie 1994 - data respectivei publicări - şi 14 iunie 1999 doar pe baza probelor prezentate de recurentă referitoare la utilizarea mărcii amintite (un catalog toamnă-iarnă 1994/1995 şi anunţuri publicitare realizate pentru anul 1995) şi a concluzionat că o astfel de utilizare nu a existat. Într-adevăr, dat fiind că Tribunalul a constatat că celelalte cataloage prezentate nu erau datate, nu i s-ar putea reproşa că nu a ţinut cont de acestea în cadrul aprecierii sale. De altfel, este necesar să se arate că, în lumina probelor avute la dispoziţie, concluzia la care a ajuns Tribunalul se regăseşte complet în domeniul aprecierii factuale.76Prin argumentele sale, recurenta urmăreşte repunerea în discuţie a acestei aprecieri pur factuale. Or, astfel cum s-a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, acest aspect nu este supus controlului exercitat de Curte în cadrul unui recurs, cu excepţia situaţiei denaturării faptelor în speţă - aspect neinvocat în prezenta cauză.77Prin urmare, este necesar să se respingă al doilea motiv în parte ca inadmisibil şi în parte ca neîntemeiat.<TI><P>Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 prin faptul că Tribunalul a înlăturat de la aprecierea sa marca anterioară Bridge (nr. 370836)</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>78Recurenta arată că Tribunalul a aplicat în mod greşit articolul 15 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 prin aceea că a exclus marca anterioară Bridge (nr. 370836) din cadrul aprecierii sale cu privire la riscul de confuzie fără să verifice dacă aceasta putea fi considerată o versiune uşor modificată a mărcii THE BRIDGE (nr. 642952), împrejurarea că aceasta era, la rândul său, înregistrată nefiind importantă. Într-adevăr, chiar dacă recunoaşte că nu a prezentat dovezile privind utilizarea cerute în privinţa mărcii Bridge (nr. 370836), recurenta consideră că era scutită de această obligaţie, date fiind dovezile privind utilizarea prezentate pentru marca THE BRIDGE (nr. 642952), datorită identităţii perfecte a produselor acoperite prin aceste două mărci. Singura diferenţă dintre acestea ar consta în prezenţa articolului the. în această privinţă, recurenta consideră că adăugarea acestui articol the nu poate altera caracterul distinctiv al mărcii Bridge (nr. 370836). în plus, interpretarea dată de Tribunal articolului 15 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 ar putea crea o discriminare între titularul unei mărci care o înregistrează doar în versiunea sa de bază, deşi o utilizează într-o varietate de versiuni, şi titularul unei mărci care alege să înregistreze toate versiunile mărcii sale.79În opinia OAPI, acest motiv trebuie respins, întrucât este inadmisibil şi neîntemeiat, în primul rând, ar lipsi condiţia prealabilă a utilizării efective a mărcii THE BRIDGE (nr. 642952), care este doar o formă uşor modificată a mărcii Bridge (nr. 370836). în al doilea rând, adăugarea articolului the ar constitui o alterare substanţială, modificând caracterul distinctiv al mărcii înregistrate. în al treilea rând, evaluarea condiţiei diferenţei minime dintre semnul înregistrat şi cel efectiv utilizat ar constitui o chestiune de fapt.80La rândul său, intervenienta susţine că aplicarea articolului 15 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 este exclusă în speţă, deoarece aceasta presupune existenţa unei mărci înregistrate într-o anumită formă şi utilizate sub o formă uşor diferită, aspect neîntâlnit în speţă. Pe de altă parte, existenţa celor două înregistrări distincte ale recurentei ar constitui, în sine, o dovadă că ea însăşi a considerat mărcile respective suficient de diferite una de alta.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>81În temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94, o marcă ce nu a făcut obiectul unei utilizări serioase în decursul perioadei pertinente este supusă sancţiunilor prevăzute prin regulamentul menţionat, cu excepţia cazului în care există un motiv întemeiat pentru neutilizare.82Conform alineatului (2) litera (a) al aceluiaşi articol, este de asemenea considerată utilizare în sensul alineatului (1) al articolului 15 folosirea mărcii comunitare sub o formă care diferă prin elemente ce nu alterează caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată.83Aceste dispoziţii sunt, în esenţă, identice cu cele ale articolului 10 alineatele (1) şi (2) litera (a) din Directiva 89/104 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci.84În această privinţă, trebuie să se constate că Tribunalul nu a comis nicio eroare de drept atunci când a înlăturat argumentul recurentei potrivit căruia utilizarea mărcii Bridge (nr. 370836) în decursul perioadei de referinţă ar fi fost dovedită prin elemente prezentate pentru a demonstra utilizarea mărcii THE BRIDGE (nr. 642952).85Într-adevăr şi fără a fi necesar să se examineze dacă se poate considera că marca THE BRIDGE (nr. 642952) diferă doar prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al mărcii Bridge (nr. 370836), trebuie să se constate că utilizarea primei dintre aceste mărci nu a fost demonstrată şi, prin urmare, nu ar putea nicidecum servi drept dovadă a utilizării celei de a doua.86În orice caz, chiar dacă dispoziţiile menţionate la punctele 81 şi 82 din prezenta hotărâre permit ca o marcă înregistrată să fie considerată utilizată din moment ce se face dovada utilizării acestei mărci sub o formă uşor diferită de cea în care a fost înregistrată, acestea nu permit extinderea protecţiei de care beneficiază o marcă înregistrată, prin dovada utilizării sale, la o altă marcă înregistrată a cărei utilizare nu a fost demonstrată, pe motivul că aceasta din urmă nu ar fi decât o variantă uşor diferită a primei.87Aşadar, al treilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.<TI><P>Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94 prin faptul că Tribunalul a înlăturat de la aprecierea sa mărcile anterioare denumite <QUOT.START ID="QS0068" REF.END="QE0068" CODE="201E"/>defensive<QUOT.END ID="QE0068" REF.START="QS0068" CODE="201D"/></P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>88În opinia recurentei, Tribunalul a aplicat greşit articolul 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94 atunci când a considerat că noţiunea de mărci defensive este incompatibilă cu regimul de protecţie a mărcii comunitare.89Mai întâi, Tribunalul ar fi trebuit să considere inadmisibilă această argumentaţie, formulată de OAPI pentru prima dată în faţa sa.90Într-adevăr, camera de recurs a conchis că mărcile anterioare nr. 370836, 704338, 606709 şi 593651 trebuiau înlăturate de la aprecierea privind riscul de confuzie doar pentru că acestea erau anterioare mărcii principale, şi nu pentru că noţiunea mărci defensive ca atare era incompatibilă cu reglementarea comunitară. Tribunalul ar fi trebuit să se limiteze la a aprecia dacă aceste mărci îndeplineau condiţiile impuse de noul cod italian privind dreptul proprietăţii industriale pentru a fi considerate defensive, astfel cum a procedat camera de recurs.91În continuare, ar fi incorect să se susţină, astfel cum a procedat Tribunalul, că noul cod italian al proprietăţii intelectuale ar proteja mărcile neutilizate. Într-adevăr, în temeiul respectivului cod, nu ar exista decădere pentru neutilizare în cazul în care titularul mărcii defensive neutilizate este, în acelaşi timp, titularul uneia sau al mai multor mărci similare încă în vigoare, dintre care cel puţin una face obiectul unei utilizări efective pentru a desemna aceleaşi produse sau servicii protejate de această marcă defensivă. În sfârşit, recurenta adaugă faptul că recunoaşterea la nivel naţional a mărcilor defensive poate constitui un motiv întemeiat pentru neutilizare în sensul articolului 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94.92în opinia OAPI, acest motiv trebuie considerat inadmisibil în măsura în care recunoaşterea mărcilor defensive depinde de utilizarea efectivă a mărcii principale THE BRIDGE (nr. 642952). Or, ar fi vorba despre o chestiune de fapt soluţionată deja de Tribunal în mod negativ. În plus, argumentul formulat în faţa Tribunalului referitor la incompatibilitatea legii italiene, ce recunoaşte conceptul de mărci defensive, cu sistemul de protecţie a mărcii comunitare nu ar fi inadmisibil în lipsa unei dezbateri contradictorii, din moment ce, în opinia OAPI, acesta nu reprezintă decât o prelungire a argumentului formulat deja în cadrul procedurii în faţa camerei de recurs conform căruia există o obligaţie de utilizare a mărcilor defensive.93Pe fond, OAPI reaminteşte, pe de o parte, că utilizarea efectivă a unei mărci este o condiţie esenţială pentru a-i fi recunoscute titularului unei mărci drepturile de proprietate exclusive. Pe de altă parte, OAPI consideră că recurenta asimilează protecţia legată de conceptul mărci defensive cu cea acordată în cadrul articolului 15 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94. Or, diferenţele dintre mărcile defensive şi marca principală neutilizată THE BRIDGE (nr. 642952) ar fi suficient de importante pentru a altera caracterul distinctiv al acesteia din urmă.94Intervenienta invocă, în primul rând, faptul că Legea privind mărcile italiană impune ca data de depunere a mărcilor defensive să fie concomitentă sau posterioară datei de depunere a mărcii principale, în al doilea rând, ca o marcă defensivă să fie depusă pentru aceleaşi clase de produse ca şi marca principală, în timp ce recurenta consideră de asemenea defensive mărcile care corespund unei clase diferite de cea a mărcii sale principale, şi, în al treilea rând, ca mărcile defensive să reprezinte doar o uşoară variantă în raport cu marca principală. Niciuna dintre aceste condiţii nu ar fi îndeplinită în speţă. În orice caz, decizia de a lua în considerare înregistrările defensive ar fi incompatibilă cu regimul comunitar de protecţie a mărcilor.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>95Mai întâi, trebuie să se constate că Tribunalul nu a comis o eroare de drept atunci când s-a pronunţat asupra argumentului formulat de OAPI potrivit căruia conceptul de mărci defensive ar fi incompatibil cu Regulamentul nr. 40/94.96Este adevărat că, într-o procedură privind o acţiune formulată împotriva unei decizii a unei camere de recurs a OAPI prin care s-a decis asupra unei opoziţii la înregistrarea unei mărci întemeiate pe riscul de confuzie cu o marcă anterioară, OAPI nu ar putea modifica în faţa Tribunalului cadrul litigiului, astfel cum rezultă din pretenţiile şi susţinerile respective formulate de solicitantul înregistrării şi de persoana care a formulat opoziţia (a se vedea în acest sens Hotărârea Vedial/OAPI, citată anterior, punctul 26, şi, prin analogie, Hotărârea din 21 octombrie 2004, KWS Saat/OAPI, C-447/02 P, Rec., p. I-10107, punctul 58).97Cu toate acestea, se poate menţiona că unul dintre argumentele invocate de recurentă în faţa camerei de recurs, referitor la aprecierea riscului de confuzie, a fost acela că, pe baza utilizării mărcii THE BRIDGE (nr. 642952), alte mărci anume trebuiau luate în considerare ca mărci defensive. Or, în măsura în care acest argument a ridicat problema dacă, în temeiul dreptului italian, puteau fi totuşi reţinute ca mărci defensive mărci a căror utilizare nu a fost dovedită, argumentaţia OAPI în faţa Tribunalului potrivit căreia o astfel de posibilitate nu este permisă de dreptul comunitar nu este în afara cadrului litigiului cu care a fost sesizată camera de recurs.98În plus, astfel cum a menţionat avocatul general la punctul 87 din concluzii, în măsura în care camera de recurs şi-a întemeiat decizia, fie şi numai implicit, pe o interpretare greşită a dreptului comunitar, nu s-ar putea reproşa Tribunalului că a substituit interpretarea camerei de recurs cu o interpretare corectă a dreptului comunitar.99În continuare, trebuie examinată concluzia la care a ajuns Tribunalul la punctul 47 din hotărârea atacată, potrivit căreia recurenta nu se putea baza pe caracterul pretins defensiv, conform legii italiene privind mărcile, al anumitor mărci anterioare înlăturate de camera de recurs.100În această privinţă, trebuie amintit că, în temeiul articolului 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94, opoziţia la înregistrarea unei mărci comunitare formulată de titularul unei mărci comunitare sau naţionale anterioare trebuie respinsă dacă, la cererea solicitantului, acesta nu aduce dovada că, în decursul a cinci ani ce precedă publicarea cerererii de înregistrare a mărcii comunitare, marca sa anterioară a făcut obiectul unei utilizări serioase în cadrul Comunităţii sau în statul membru în care aceasta este protejată pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi pe care se întemeiază opoziţia sau că există motive întemeiate pentru neutilizare. Pe de altă parte, articolul 56 alineatul (2) din acelaşi regulament conţine o regulă identică pentru cazurile în care se depune o cerere de decădere sau de nulitate a mărcilor comunitare.101Or, Tribunalul nu a comis o eroare de drept atunci când a susţinut, la punctul 46 din hotărârea atacată, că titularul unei înregistrări naţionale care se opune unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare nu ar putea invoca, pentru a se sustrage obligaţiei de probă ce îi incumbă în temeiul articolului 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94, o dispoziţie naţională ce permite depunerea ca marcă a unor semne destinate a nu fi utilizate în comerţ datorită funcţiei lor pur defensive faţă de un alt semn care face obiectul unei exploatări comerciale.102Într-adevăr, noţiunea motive întemeiate menţionată la acest articol se referă, în esenţă, mai degrabă la împrejurări exterioare titularului mărcii care împiedică utilizarea acesteia, decât la o legislaţie naţională care admite o excepţie de la regula decăderii mărcii pentru neutilizare pe o durată de cinci ani, chiar şi atunci când această neutilizare provine din voinţa titularului respectivei mărci.103În consecinţă, teza potrivit căreia titularul unei înregistrări naţionale care se opune unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare ar putea invoca o marcă anterioară a cărei utilizare nu a fost dovedită, pe motivul că aceasta reprezintă o marcă defensivă în temeiul unei legislaţii naţionale, nu este compatibilă cu articolul 43 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr. 40/94.104Rezultă că al patrulea motiv trebuie respins ca neîntemeiat105Rezultă din cele de mai sus că recursul trebuie respins în totalitate.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>106Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acelaşi regulament, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât OAPI şi intervenienta au solicitat obligarea II Ponte Finanziaria SpA la plata cheltuielilor de judecată, iar II Ponte Finanziaria SpA a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară şi hotărăşte:

1)Respinge recursul2)Obligă II Ponte Finanziaria SpA la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături