|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2026/66 |
6.1.2026 |
Anunț de post vacant ECA/2026/1
Director – un post (grupa de funcții AD, gradul 14)
Camera V
(C/2026/66)
CINE SUNTEM
Curtea de Conturi Europeană (denumită în continuare „Curtea”) a fost înființată în 1975 ca auditor extern al Uniunii Europene. Ea se numără printre cele șapte instituții ale UE, își are sediul la Luxemburg și în cadrul ei lucrează aproximativ 1 000 de persoane care provin din toate statele membre ale Uniunii și care își desfășoară activitatea în serviciile de audit, în serviciile de sprijin și în serviciile administrative (1).
Instituția funcționează sub forma unui organ colegial compus din 27 de membri, câte unul din fiecare stat membru al UE. Auditorii Curții verifică dacă UE ține o contabilitate riguroasă, dacă normele financiare ale Uniunii sunt corect aplicate și dacă politicile și programele acesteia permit atingerea obiectivelor urmărite și obținerea unui raport costuri-beneficii optim.
Prin activitatea sa, Curtea contribuie la îmbunătățirea guvernanței, a răspunderii de gestiune și a transparenței, precum și la buna gestiune financiară a acțiunilor UE. Curtea avertizează cu privire la riscurile existente, oferă asigurare, identifică deficiențele și reușitele și formulează orientări adresate factorilor de decizie și organelor legislative din UE. Observațiile și recomandările sale sunt prezentate Parlamentului European, Consiliului UE, guvernelor și parlamentelor naționale, precum și publicului larg.
Curtea este împărțită în 10 direcții (de audit și administrative), în cadrul cărora funcționează echipe flexibile constituite în funcție de sarcinile pe care le au de îndeplinit. Direcțiile de audit se ocupă de diferite domenii de politică pentru care se alocă personal în funcție de prioritățile care decurg din programul de activitate.
Camera V coordonează declarația anuală de asigurare a Curții privind veniturile (resurse proprii și alte tipuri de finanțare) și cheltuielile din bugetul UE. De asemenea, Camera V auditează legalitatea și regularitatea cheltuielilor din Mecanismul de redresare și reziliență, principala componentă a planului de redresare NextGenerationEU, și oferă orientări pentru alte audituri financiare și de conformitate.
CE OFERIM
Prezentul anunț de post vacant este publicat în temeiul articolului 29 alineatele (1) și (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (2).
Persoana recrutată va fi încadrată în gradul AD 14. Salariul lunar de bază pentru acest grad este în prezent de 18 695,13 euro. La salariul de bază, căruia i se aplică impozitul Uniunii, dar care nu intră sub incidența impozitului național, se pot adăuga, în condițiile prevăzute de Statutul funcționarilor UE, anumite indemnizații.
Principalele responsabilități aferente acestui post vor include:
|
— |
asigurarea orientării strategice de ansamblu pentru direcția aferentă Camerei V, în conformitate cu normele interne ale Curții, cu obiectivele strategice și cu programul anual de activitate al instituției; |
|
— |
supervizarea gestionării personalului și a resurselor financiare ale direcției; |
|
— |
contribuție la elaborarea și implementarea programului anual de activitate al Curții și raportare cu privire la auditurile efectuate în sfera de competență a direcției; |
|
— |
supervizarea conceperii și a implementării managementului cunoștințelor pentru domeniile aflate sub responsabilitatea direcției; |
|
— |
supervizarea și controlul auditului în conformitate cu cerințele de calitate ale Curții și cu standardele și practicile de audit; |
|
— |
propunerea de orientări și instrucțiuni cu privire la activitățile de audit pentru declarația de asigurare a Curții și la raportul anual; |
|
— |
contribuție la activitățile transversale ale instituției în ansamblu. |
PROFILUL CĂUTAT
I. CRITERII DE ELIGIBILITATE
Postul publicat este deschis candidaților (m/f) care, la data-limită stabilită pentru depunerea candidaturilor, îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate.
1. Cerințe generale
În conformitate cu articolul 28 din Statutul funcționarilor, la data depunerii candidaturii, candidații (m/f) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
|
— |
să fie cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene; |
|
— |
să beneficieze de toate drepturile cetățenești; |
|
— |
să își fi îndeplinit toate obligațiile care le revin în temeiul legislației privind serviciul militar și |
|
— |
să prezinte garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor avute în vedere. |
2. Calificări
În conformitate cu articolul 5 din Statutul funcționarilor, candidații (m/f) trebuie să dețină:
|
(i) |
un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă, în cazul în care durata normală a studiilor respective este de patru ani sau mai mult; sau |
|
(ii) |
un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă și experiență profesională corespunzătoare de cel puțin un an, în cazul în care durata normală a studiilor universitare respective este de cel puțin trei ani (această experiență profesională nu poate fi inclusă în experiența profesională postuniversitară menționată mai jos). |
3. Cunoștințe lingvistice
|
— |
Cunoaștere excelentă (limbă maternă sau minimum nivelul C2 pentru competențele de înțelegere, de vorbire și de scriere) a uneia dintre limbile oficiale ale UE și cunoaștere la un nivel satisfăcător (minimum nivelul B2 pentru competențele de înțelegere, de vorbire și de scriere) a unei alte limbi a UE. |
|
— |
Întrucât engleza și franceza sunt limbile oficiale de lucru ale Curții, se cere o cunoaștere temeinică a uneia dintre aceste limbi (minimum nivelul C1 pentru competențele de înțelegere, de vorbire și de scriere) și o bună cunoaștere a celeilalte limbi (minimum nivelul B2 în aceleași categorii). |
|
— |
În cazul în care limba maternă a candidatului (m/f) este engleza sau franceza, se cere o cunoaștere temeinică a celeilalte limbi de lucru a Curții (minimum nivelul C1 pentru competențele de înțelegere, de vorbire și de scriere). |
Pentru a determina nivelul cunoștințelor dumneavoastră lingvistice, vă rugăm să consultați site-ul web: https://europa.eu/europass/ro/common-european-framework-reference.
Vă rugăm ca, în CV, să indicați competențele dumneavoastră lingvistice pe baza acestui model de evaluare.
4. Experiență profesională
Cel puțin 18 ani de experiență profesională dovedită dobândită ulterior obținerii calificării menționate mai sus, inclusiv cel puțin 10 ani în audit.
Cel puțin 4 ani din acești 18 ani trebuie să fi fost într-un post de conducere cu responsabilități de gestionare atât a resurselor umane, cât și a celor bugetare (3) (în contextul UE: cel puțin șef de unitate sau echivalent).
5. Limită de vârstă
Candidații (m/f) nu trebuie să fi împlinit vârsta normală de pensionare, definită pentru funcționarii Uniunii Europene ca fiind sfârșitul lunii în cursul căreia persoana în cauză împlinește vârsta de 66 de ani [a se vedea articolul 52 primul paragraf litera (a) din Statutul funcționarilor].
II. CRITERII DE SELECȚIE
Candidații (m/f) trebuie să poată demonstra:
|
1. |
cunoaștere temeinică a standardelor și a metodologiei de audit în domeniul auditului financiar, al auditului performanței și al auditului de conformitate, inclusiv abordarea utilizată de Curte pentru declarația de asigurare; |
|
2. |
cunoaștere temeinică a finanțelor publice ale UE și a auditului din sectorul public; |
|
3. |
competențe de management strategic – capacitatea de a elabora și de a pune în aplicare cu succes strategii, precum și de a modela obiectivele viitoare ale direcției; |
|
4. |
experiență în gestionarea resurselor umane și financiare, inclusiv în ceea ce privește planificarea și alocarea eficientă și eficace a resurselor; |
|
5. |
capacități excelente de a conduce și a motiva echipe multilingve și multiculturale; |
|
6. |
competențe de comunicare – capacitatea de a comunica în mod clar atât verbal, cât și în scris, de a vorbi în public, de a convinge și de a negocia; |
|
7. |
excelente competențe interpersonale; |
|
8. |
cunoașterea Regulamentului financiar (4) al Uniunii Europene constituie un avantaj. |
PROCEDURA DE SELECȚIE
I. ELIGIBILITATE ȘI PRESELECȚIE
Comitetul de selecție (5) va fi alcătuit din patru membri ai Curții și secretarul general al Curții.
Comitetul va stabili mai întâi dacă persoanele care și-au depus candidatura îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate menționate mai sus.
Ulterior, se va evalua și compara experiența profesională și cea de conducere a tuturor candidaților eligibili (m/f) pe baza informațiilor prezentate în dosarele de candidatură depuse, ținând seama totodată de criteriile de selecție specifice numărul 1-4, 6 și 8.
II. CENTRUL DE EVALUARE ȘI INTERVIUL (INTERVIURILE)
Cei patru (6) candidați (m/f) care obțin cele mai mari punctaje la evaluarea comparativă vor fi invitați la un centru de evaluare obligatoriu și la un interviu cu comitetul de selecție la Luxemburg. Toate informațiile necesare cu privire la organizarea centrului de evaluare și a interviului vor fi indicate în scrisoarea (scrisorile) de invitație adresate candidaților preselectați (m/f).
Centrul de evaluare se va concentra asupra competențelor de management strategic, de comunicare și interpersonale ale candidaților preselectați (m/f), având în vedere criteriile de selecție stabilite mai sus. În urma acestei evaluări, se va întocmi un raport care va fi transmis comitetului de selecție înainte de etapa interviului.
Interviul se va axa pe motivația fiecărui candidat (m/f) și va evalua în ce măsură profilul candidaților corespunde criteriilor de selecție.
După caz, comitetul de selecție poate decide să organizeze interviuri suplimentare cu cei patru candidați preselectați (m/f). De asemenea, acesta poate cere candidaților (m/f) să prezinte scrisori de referință și/sau rapoarte de evaluare a performanței anuale.
III. NUMIRE
După finalizarea evaluării sale, comitetul de selecție va prezenta colegiului membrilor un raport motivat în care desemnează candidatul (candidații) (m/f) pe care îl (îi) consideră cel (cei) mai calificat (calificați) pentru post.
În calitatea lor comună de autoritate împuternicită să facă numiri, membrii pot adopta ulterior o decizie privind numirea unui candidat (m/f).
DEPUNEREA CANDIDATURILOR
Termenul pentru depunerea candidaturilor este 20 ianuarie 2026, ora 12.00 (prânz) (ora Luxemburgului).
Candidaturile trebuie redactate în limba engleză sau în limba franceză și trebuie trimise exclusiv prin intermediul formularului online pus la dispoziție la sfârșitul anunțului de post vacant (EN sau FR) publicat pe pagina Curții consacrată oportunităților de angajare (la rubrica Open positions): https://www.eca.europa.eu/ro/Pages/JobOpportunities.aspx.
Candidaturile trebuie să includă următoarele documente, redactate în limba engleză sau în limba franceză:
|
— |
o scrisoare de intenție (maximum 4 pagini); |
|
— |
un CV actualizat (maximum 7 pagini), de preferat în format Europass (a se vedea https://europa.eu/europass/). |
Candidaturile primite după expirarea termenului sau care nu sunt depuse prin intermediul formularului online vor fi respinse.
Prin depunerea candidaturilor lor, candidații (m/f) declară că informațiile prezentate în scrisoarea de intenție și în CV respectă cerințele de eligibilitate. Dacă, în oricare etapă a procesului de selecție, comitetul de selecție identifică informații false sau incomplete, candidatura va fi respinsă și persoana respectivă va fi descalificată.
Comitetul de selecție va evalua candidaturile exclusiv pe baza informațiilor furnizate în documentele cerute. În oricare etapă a procedurii, comitetul poate solicita candidaților (m/f) să furnizeze documente justificative în sprijinul declarațiilor cuprinse în dosarele de candidatură. Comitetul poate verifica în orice moment informațiile transmise. Dacă un candidat (m/f) nu furnizează astfel de dovezi în momentul în care i se solicită acest lucru, candidatura sa va fi respinsă și persoana respectivă va fi descalificată.
Pentru a avea siguranța că veți putea finaliza la timp candidatura, recomandăm cu insistență să nu amânați trimiterea ei pentru ultimele ore de dinaintea expirării termenului. Experiența a arătat că riscul ca sistemul să fie suprasolicitat crește pe măsură ce se apropie termenul.
POLITICA ÎN MATERIE DE RECRUTARE
EGALITATE DE ȘANSE ȘI AMENAJĂRI CORESPUNZĂTOARE
În conformitate cu politica sa privind diversitatea și incluziunea și cu articolul 1d din Statutul funcționarilor, Curtea promovează diversitatea și egalitatea de șanse. Curtea acceptă candidaturi fără nicio discriminare și ia măsuri pentru a asigura o recrutare echilibrată între femei și bărbați, conform dispozițiilor articolului 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Dacă aveți nevoie de asistență specială, în cazul unei anumite dizabilități, pentru a putea participa la această procedură de selecție, vă rugăm să trimiteți un e-mail în timp util la adresa ECA-Selection@eca.europa.eu.
PROTECȚIA DATELOR
Curtea se angajează să asigure prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaților (m/f) în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
Pentru mai multe informații, a se vedea declarația specifică privind confidențialitatea aplicabilă în cazul recrutărilor de personal, la următoarea adresă:
CERERI DE REEXAMINARE – RECLAMAȚII ȘI ACȚIUNI ÎN JUSTIȚIE – PLÂNGERI ADRESATE OMBUDSMANULUI EUROPEAN
Dacă, în orice etapă a procedurii de selecție, considerați că o decizie luată în ceea ce vă privește vă lezează, aveți la dispoziție următoarele opțiuni:
I. CERERE ADRESATĂ COMITETULUI DE SELECȚIE PRIN CARE SE SOLICITĂ ACESTUIA SĂ ÎȘI REEXAMINEZE DECIZIA
Puteți trimite o cerere scrisă motivată de reexaminare a unei decizii luate de comitetul de selecție. O astfel de cerere trebuie trimisă în termen de 10 zile calendaristice de la data notificării deciziei la următoarea adresă: ECA-Recours@eca.europa.eu. În cazul în care ultima zi a acestei perioade este o sărbătoare publică, o zi de sâmbătă sau o zi de duminică, perioada se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare.
II. RECLAMAȚII
În temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor, puteți depune o reclamație scrisă împotriva deciziei Curții de respingere a candidaturii dumneavoastră, în termen de trei luni de la data comunicării deciziei respective. Această reclamație trebuie să fie trimisă la următoarea adresă:
|
Monsieur le Secrétaire général |
|
Cour des comptes européenne |
|
12, rue Alcide De Gasperi |
|
L-1615 Luxemburg |
|
LUXEMBOURG |
III. ACȚIUNI ÎN JUSTIȚIE
În temeiul articolului 91 din Statutul funcționarilor UE, în cazul în care reclamația dumneavoastră este respinsă și această decizie vă lezează, puteți introduce o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin care să atacați această decizie. O astfel de acțiune trebuie să fie introdusă de un avocat în termen de 3 luni de la data notificării deciziei de respingere a reclamației.
IV. PLÂNGERI ADRESATE OMBUDSMANULUI EUROPEAN
În cazul în care considerați că gestionarea candidaturii dumneavoastră a implicat o administrare defectuoasă din partea Curții de Conturi Europene, puteți adresa o plângere Ombudsmanului European, după ce ați contactat în prealabil Curtea în scopul reglării diferendului. Plângerea trebuie transmisă în scris, în termen de doi ani de la data la care ați avut cunoștință de faptele respective. Un formular de plângere este disponibil online, pe site-ul web al Ombudsmanului European. Sesizarea Ombudsmanului European nu are ca efect întreruperea termenelor prevăzute mai sus pentru reclamații și pentru acțiuni în justiție.
(1) Pentru informații suplimentare privind Curtea de Conturi Europeană, consultați www.eca.europa.eu.
(2) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/PDF/?uri=CELEX:01962R0031-20250513.
(3) Experiența în gestionarea resurselor umane trebuie să fi inclus gestionarea unor unități/servicii, evaluarea personalului și sprijinirea dezvoltării profesionale a acestuia. Experiența în materie de gestionare a resurselor bugetare trebuie înțeleasă în sensul că persoana a fost desemnată oficial să gestioneze un buget, inclusiv să îl planifice, să îl execute și să raporteze cu privire la utilizarea acestuia. Candidații (m/f) trebuie să demonstreze că au gestionat atât resurse umane, cât și resurse financiare timp de cel puțin 4 ani pentru fiecare categorie, fie separat, fie simultan.
(4) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:L_202402509.
(5) Candidații (m/f) vor fi informați în timp util cu privire la componența comitetului de selecție.
(6) Sau mai mulți, în caz de punctaje egale.
(7) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/66/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)