27.9.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/48


DIRECTIVA DELEGATĂ (UE) 2021/1717 A COMISIEI

din 9 iulie 2021

de modificare a Directivei 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește actualizarea denumirilor anumitor categorii de vehicule și adăugarea sistemului eCall pe lista elementelor care trebuie testate, a metodelor, a motivelor care au determinat defectarea și a evaluării deficiențelor din anexa I și anexa III la directiva respectivă

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE (1), în special 17,

întrucât:

(1)

Directiva 2014/45/UE se aplică vehiculelor cu o viteză prin construcție mai mare de 25 km/h din categoriile enumerate la articolul 2 alineatul (1) din directiva respectivă. Aceste categorii sunt stabilite prin trimitere la Directivele 2002/24/CE (2), 2003/37/CE (3) și 2007/46/CE (4) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(2)

Directivele 2002/24/CE, 2003/37/CE și 2007/46/CE au fost abrogate prin Regulamentele (UE) nr. 168/2013 (5), (UE) nr. 167/2013 (6) și, respectiv, (UE) 2018/858 (7) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(3)

Având în vedere modificările aduse denumirilor categoriilor de vehicule care decurg din abrogarea Directivelor 2002/24/CE și 2003/37/CE, anumite denumiri ale categoriilor de vehicule menționate în Directiva 2014/45/UE trebuie adaptate. Aceste modificări nu afectează domeniul de aplicare și frecvența încercărilor.

(4)

Regulamentul (UE) 2015/758 al Parlamentului European și al Consiliului (8) prevede obligația ca anumite tipuri noi de vehicule să fie echipate cu un sistem eCall bazat pe serviciul 112 instalat permanent la bordul vehiculului, cu efect de la 31 martie 2018.

(5)

Dat fiind faptul că sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului este un sistem pentru situații de urgență, acesta necesită cel mai înalt nivel de fiabilitate posibil. Trebuie asigurate acuratețea setului minim de date, precum și a transmisiei vocale și a calității acesteia și trebuie dezvoltat un sistem uniform de încercare pentru a asigura longevitatea și durabilitatea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului. Prin urmare, inspecțiile tehnice periodice pentru sistemul eCall trebuie efectuate în mod regulat, în conformitate cu Directiva 2014/45/UE. Un nou punct referitor la o astfel de încercare trebuie adăugat în tabelul 3 din anexa I la directiva respectivă.

(6)

Prin urmare, Directiva 2014/45/UE trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 2014/45/UE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(i)

partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Această directivă se aplică vehiculelor cu o viteză prin construcție mai mare de 25 km/h din următoarele categorii, astfel cum sunt menționate în Regulamentele (UE) nr. 167/2013 (*1), (UE) nr. 168/2013 (*2) și (UE) 2018/858 (*3) ale Parlamentului European și ale Consiliului:

(*1)  Regulamentul (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 februarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere (JO L 60, 2.3.2013, p. 1)."

(*2)  Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri (JO L 60, 2.3.2013, p. 52)."

(*3)  Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO L 151, 14.6.2018, p. 1).”;"

(ii)

a șasea și a șaptea liniuță se înlocuiesc cu următorul text:

„—

de la 1 ianuarie 2022, vehicule cu două sau trei roți - vehicule din categoriile L3e, L4e, L5e și L7e echipate cu motor cu ardere internă cu o capacitate cilindrică mai mare de 125 cm3; — tractoare cu roți din categoriile T1b, T2b, T3b, T4.1b, T4.2b și T4.3b, utilizate în principal pe drumurile publice cu o viteză maximă prin construcție mai mare de 40 km/h.”;

(b)

la alineatul (2), a șaptea liniuță se înlocuiește cu următorul text:

„—

vehicule din categoriile L3e, L4e, L5e și L7e echipate cu un motor cu ardere internă cu o capacitate cilindrică mai mare de 125 cm3, în cazul în care statul membru a pus în aplicare măsuri alternative eficace de siguranță rutieră pentru vehiculele cu două sau trei roți, ținând seama în special de statisticile relevante privind siguranța rutieră din ultimii cinci ani. Statele membre notifică aceste derogări Comisiei.”

2.

Articolul 5 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c)

tractoare cu roți din categoriile T1b, T2b, T3b, T4.1b, T4.2b și T4.3b, utilizate în principal pe drumurile publice, în activități comerciale de transport rutier de marfă: la patru ani de la data la care vehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată și, ulterior, o dată la doi ani.”;

(b)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   statele membre stabilesc periodicitatea inspecțiilor tehnice auto la care trebuie supuse vehiculele din categoriile L3e, L4e, L5e și L7e echipate cu un motor cu ardere internă cu o capacitate cilindrică mai mare de 125 cm3.”

3.

Anexele I și III se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Transpunere

(1)   Statele membre adoptă și publică, cel târziu până la 27 septembrie 2022 cel târziu, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.

Statele membre aplică măsurile necesare pentru a se conforma articolului 1 și punctului (2) din anexa la prezenta directivă începând cu 27 septembrie 2022.

Statele membre aplică măsurile necesare pentru a se conforma punctului 1 din anexa la prezenta directivă cel târziu începând de la 20 mai 2023.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 9 iulie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  Directiva 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora (JO L 141, 6.6.2009, p. 12).

(2)  Directiva 2002/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 martie 2002 privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roți și de abrogare a Directivei 92/61/CEE a Consiliului (JO L 124, 9.5.2002, p. 1).

(3)  Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora și a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele și unitățile lor tehnice separate și de abrogare a Directivei 74/150/CEE (JO L 171, 9.7.2003, p. 1).

(4)  Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (JO L 263, 9.10.2007, p. 1).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri (JO L 60, 2.3.2013, p. 52).

(6)  Regulamentul (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 februarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere (JO L 60, 2.3.2013, p. 1).

(7)  Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO L 151, 14.6.2018, p. 1).

(8)  Regulamentul (UE) 2015/758 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind cerințele de omologare de tip pentru instalarea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 la bordul vehiculelor și de modificare a Directivei 2007/46/CE (JO L 123, 19.5.2015, p. 77).


ANEXĂ

Anexele I și III se modifică după cum urmează:

1.

La punctul 3 din anexa I, la secțiunea 7 se adaugă următorul punct:

Articol

Metodă

Motivele respingerii

Evaluarea deficiențelor

 

 

 

Minoră

Majoră

Periculoasă

„7.13

Sistem eCall (dacă există, în conformitate cu legislația UE privind omologarea de tip)

7.13.1

Instalare și configurare la data d

Inspecție vizuală completată, atunci când este posibil, de caracteristicile tehnice ale vehiculului și, în cazul în care sunt puse la dispoziție datele necesare, de utilizarea interfeței electronice

(a)

lipsa sistemului sau a oricărei componente

 

X

 

(b)

versiune incorectă a software-ului

X

 

 

(c)

(codificare incorectă a sistemului

X

 

 

7.13.2

Condiție

Inspecție vizuală completată, atunci când este posibil, de caracteristicile tehnice ale vehiculului și, în cazul în care sunt puse la dispoziție datele necesare, de utilizarea interfeței electronice

(a)

sistem sau componente deteriorate

X

 

 

(b)

martorul indicator de defecțiuni al sistemului eCall indică o funcționare defectuoasă a sistemului

X

 

 

(c)

defectarea unității electronice de control eCall

X

 

 

(d)

defectarea dispozitivului de comunicare cu rețeaua mobilă

X

 

 

(e)

defecțiune a semnalului GPS

X

 

 

 

(f)

componente audio neconectate

X

 

 

 

(g)

sursa de energie neconectată sau încărcată insuficient

X

 

 

 

(h)

sistemul indică o defecțiune prin interfața electronică a vehiculului

X

 

 

7.13.3

Performanță

Inspecție vizuală completată, atunci când este posibil, de caracteristicile tehnice ale vehiculului și, în cazul în care sunt puse la dispoziție datele necesare, de utilizarea interfeței electronice

(a)

set minim de date (MSD) incorect

X

 

 

(b)

componente audio care nu funcționează în ordine

X”

 

 

2.

În anexa III, punctul 4 din tabelul I se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Vehicule speciale derivate dintr-un vehicul din categoria N, T1b, T2b, T3b, T4.1b, T4.2b și T4.3b”;

(b)

trimiterile la vehiculele „T5” se înlocuiesc cu o trimitere la următoarele categorii:

„T1B, T2b, T3b, T4.1b, T4.2b și T4.3b (P) și T1b, T2b, T3b, T4.1b, T4.2b și T4.3b (D)”.