<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><JUDGMENT xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" xsi:noNamespaceSchemaLocation="http://formex.publications.europa.eu/schema/formex-05.00-20081231.xd"><BIB.JUDGMENT><REF.CASE FILE="ECRT12007ROA.0500144301.case.xml"><NO.CASE>T-500/04</NO.CASE></REF.CASE><NO.CELEX>62004A0500</NO.CELEX><NO.SEQ>0004.0001</NO.SEQ><PAGE.FIRST.ECR>1446</PAGE.FIRST.ECR><PAGE.SEQ>1</PAGE.SEQ><PAGE.LAST.ECR>1506</PAGE.LAST.ECR><PAGE.TOTAL>61</PAGE.TOTAL><AUTHOR>T</AUTHOR></BIB.JUDGMENT><CURR.TITLE><LEFT>HOTĂRÂREA DIN <DATE ISO="20070522">22.5.2007</DATE> — CAUZA T-500/04</LEFT><RIGHT>COMISIA / IIC</RIGHT></CURR.TITLE><TITLE><TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Tribunalului</HT> (Camera a doua)</P><P><DATE ISO="20070522">22 mai 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: germana.</P></NOTE></P></TI></TITLE><JUDGMENT.INIT><P>În cauza T-500/04,</P></JUDGMENT.INIT><PARTIES><PLAINTIFS><P><HT TYPE="BOLD">Comisia Comunităţilor Europene,</HT> reprezentată de domnii G. Braun, W. Wils şi N. Knittlmayer, în calitate de agenţi,</P><PARTY.STATUS>reclamantă,</PARTY.STATUS></PLAINTIFS><AGAINST>împotriva</AGAINST><DEFENDANTS><P><HT TYPE="BOLD">IIC Informations-Industrie Consulting GmbH,</HT> cu sediul în Königswinter (Germania), reprezentată de E. Rott şi J. Wolff, avocats,</P><PARTY.STATUS>pârâtă,</PARTY.STATUS></DEFENDANTS></PARTIES><P>având ca obiect o cerere formulată în temeiul articolului 238 CE prin care se urmăreşte obligarea pârâtei la restituirea unei părţi din avansul vărsat de Comunitate în executarea a două contracte de finanţare în domeniul programelor culturale,</P><?PAGE NO="II-1447"?><PREAMBLE><PREAMBLE.INIT><P>TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ AL COMUNITĂŢILOR EUROPENE (Camera a doua),</P><P>compus din domnii J. Pirrung, preşedinte, N. J. Forwood şi S. Papasavvas, judecători,</P><P>grefier: doamna K. Andová, administrator,</P></PREAMBLE.INIT><GR.VISA><VISA>având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din <DATE ISO="20061107">7 noiembrie 2006</DATE>,</VISA></GR.VISA><PREAMBLE.FINAL><P>pronunţă prezenta</P></PREAMBLE.FINAL></PREAMBLE><CONTENTS.JUDGMENT><GR.SEQ LEVEL="1"><TITLE><TI><P>Hotărâre</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><P>Cadrul juridic şi situaţia de fapt</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Dreptul comunitar aplicabil</P></TI></TITLE><NP><NO.P>1</NO.P><TXT>Ajutoarele financiare comunitare în domeniul reţelelor transeuropene sunt acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2236/95 al Consiliului din <DATE ISO="19950918">18 septembrie 1995</DATE> de stabilire a normelor generale de acordare a unui asemenea ajutor financiar (<REF.DOC.OJ COLL="L" NO.OJ="228" DATE.PUB="1995" PAGE.FIRST="1">JO L 228, p. 1</REF.DOC.OJ>, Ediţie specială, 13/vol. 1, p. 219).</TXT></NP><?PAGE NO="II-1448"?><NP><NO.P>2</NO.P><TXT>Potrivit articolelor 1, 2 şi 5 din acest regulament, un proiect de interes comun, printre altele, în domeniul reţelelor transeuropene de infrastructură a telecomunicaţiilor poate beneficia de un ajutor comunitar care nu poate depăşi cuantumul minim considerat necesar pentru lansarea unui proiect.</TXT></NP><NP><NO.P>3</NO.P><TXT>Articolul 11 din Regulamentul nr. 2236/95 prevede că ajutorul comunitar poate acoperi numai cheltuielile aferente proiectului ce sunt efectuate de beneficiari sau de părţi terţe responsabile pentru punerea în aplicare a acestuia. Ca regulă generală, plăţile se efectuează sub formă de avans, apoi plăţi intermediare şi, după aceea, o plată finală.</TXT></NP><NP><NO.P>4</NO.P><TXT>Articolul 13 din Regulamentul nr. 2236/95 prevede condiţiile pentru reducerea, suspendarea şi anularea ajutorului comunitar. Astfel, Comisia poate reduce, suspenda sau anula ajutorul acordat operaţiunii respective dacă examinarea dosarului indică nereguli sau dacă nu a fost respectată una dintre condiţiile de acordare a ajutorului. Orice cumul ilegal de ajutoare comunitare atrage după sine recuperarea sumelor plătite nelegal. Orice sumă obţinută printr-o alocare ilegală se returnează Comisiei.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Situaţia de fapt</P></TI></TITLE><NP><NO.P>5</NO.P><TXT>Prin Decizia din <DATE ISO="19960404">4 aprilie 1996</DATE>, Consiliul a cerut o mai mare integrare a artei şi a culturii în cadrul promovării de către Uniunea Europeană a societăţii informaţiei. în consecinţă, Comisia a lansat o iniţiativă referitoare la accesul multimedia la moştenirea culturală europeană, cunoscută sub denumirea <QUOT.START ID="QS0001" REF.END="QE0001" CODE="201E"/>Memorandum privind acordul asupra moştenirii culturale europene<QUOT.END ID="QE0001" REF.START="QS0001" CODE="201D"/>. în cadrul acestei iniţiative, Comisia a<?PAGE NO="II-1449"?> subvenţionat în special două proiecte transfrontaliere care urmăreau integrarea într-o reţea - prin crearea, cu ajutorul instrumentelor digitale, a unei platforme comune într-un spaţiu cultural european - a persoanelor stabilite în diferite ţări ale Comunităţii, respectiv proiectul <QUOT.START ID="QS0002" REF.END="QE0002" CODE="201E"/>DCC — Digital Content for Culture<QUOT.END ID="QE0002" REF.START="QS0002" CODE="201D"/> (denumit în continuare <QUOT.START ID="QS0003" REF.END="QE0003" CODE="201E"/>DCC<QUOT.END ID="QE0003" REF.START="QS0003" CODE="201D"/>) şi proiectul <QUOT.START ID="QS0004" REF.END="QE0004" CODE="201E"/>Donna — Art, Design and Fashion Online<QUOT.END ID="QE0004" REF.START="QS0004" CODE="201D"/> (denumit în continuare <QUOT.START ID="QS0005" REF.END="QE0005" CODE="201E"/>Donna<QUOT.END ID="QE0005" REF.START="QS0005" CODE="201D"/>).</TXT></NP><NP><NO.P>6</NO.P><TXT>Mai precis, în ceea ce priveşte proiectul DCC, acesta avea ca obiect transpunerea în format digital a conţinuturilor culturale selecţionate, precum şi prezentarea, comunicarea şi vânzarea acestora prin internet. Acesta urmărea să genereze astfel noi produse şi servicii în sectorul economic al culturii, în scopul punerii în valoare a moştenirii culturale europene. Aceasta ar fi trebuit să permită crearea de noi locuri de muncă, în special pentru artişti şi proiectanţi, şi de noi oportunităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii inovatoare.</TXT></NP><NP><NO.P>7</NO.P><TXT>În ceea ce priveşte proiectul Donna, acesta urmărea să permită creatoarelor (artiste şi proiectante) să îşi prezinte opera din domeniul artei, designului şi modei, în format digital, prin intermediul unei structuri software de informare şi de comunicare, pentru a asigura o comunicare interactivă cu publicul. Acest proiect pilot era conceput în mod global ca un forum virtual care permitea artistelor şi proiectantelor din diferite domenii (produse industriale, modă, televiziune, arhitectură etc.) să se întâlnească, să facă schimb de idei şi să stabilească relaţii cu furnizori, clienţi, parteneri şi cu mass-media.</TXT></NP><NP><NO.P>8</NO.P><TXT>Pentru fiecare dintre aceste proiecte, Comunitatea Europeană, reprezentată de Comisie, a încheiat câte un contract de finanţare, pe de o parte cu societatea cu răspundere limitată de drept german IIC Informations-Industrie Consulting, care activează în sectorul planificării strategice, marketingului şi consilierii în domeniul industriei informaţiei, şi, pe de altă parte, cu societatea pe acţiuni de drept german<?PAGE NO="II-1450"?> CSC Ploenzke (denumită în continuare <QUOT.START ID="QS0006" REF.END="QE0006" CODE="201E"/>Ploenzke<QUOT.END ID="QE0006" REF.START="QS0006" CODE="201D"/>). Aceste contracte datează din <DATE ISO="19961218">18 decembrie 1996</DATE> în ceea ce priveşte proiectul DDC (Contractul nr. <FT TYPE="NUMBER">45528</FT>) şi din <DATE ISO="19961230">30 decembrie 1996</DATE> în ceea ce priveşte proiectul Donna (Contractul nr. <FT TYPE="NUMBER">20730</FT>).</TXT></NP><NP><NO.P>9</NO.P><TXT>Prin intermediul acestor contracte, ale căror dispoziţii pertinente sunt în mare parte identice, Comisia se angajează să acorde un ajutor financiar comunitar care să acopere 50 % din costurile eligibile ale proiectelor în cauză.</TXT></NP><NP><NO.P>10</NO.P><TXT>Potrivit articolului 4 din fiecare contract, costurile prevăzute pentru proiecte au fost estimate la <FT TYPE="NUMBER">3360000</FT> ECU în ceea ce priveşte proiectul DCC şi la <FT TYPE="NUMBER">980000</FT> ECU pentru proiectul Donna. în conformitate cu articolul 2 din fiecare contract, durata proiectului DCC era de 12 luni, iar cea a proiectului Donna de 9 luni, cu începere din prima zi a lunii ce urmează celei în care semnează ultima parte cocontractantă, respectiv <DATE ISO="19970101">1 ianuarie 1997</DATE>.</TXT></NP><NP><NO.P>11</NO.P><TXT>Contractele, care sunt redactate în limba engleză şi conţin o clauză compromisorie în sensul articolului 238 CE în favoarea Tribunalului (articolul 12 alineatul 2), sunt guvernate de dreptul german (articolul 12 alineatul 1). Acestea conţin următoarele clauze:</TXT><P><QUOT.S LEVEL="1"><P><QUOT.START ID="QS0007" REF.END="QE0007" CODE="201E"/>Articolul 1 alineatul 1</P><P>Cocontractanţii sunt obligaţi faţă de Comisie să execute contractul împreună şi solidar, în ceea ce priveşte activităţile enumerate în anexa I (<QUOT.START ID="QS0008" REF.END="QE0008" CODE="00AB"/>proiectul<QUOT.END ID="QE0008" REF.START="QS0008" CODE="00BB"/>).</P><P>[...]</P><?PAGE NO="II-1451"?><P>[alineatul 3/4]</P><P>Coordonatorul poartă responsabilitatea prezentării tuturor documentelor, precum şi a relaţiilor generale dintre cocontractanţi şi Comisie. Orice comunicare cu caracter general cu Comisia se va realiza prin intermediul coordonatorului.</P><P>[...]</P><P>[Articolul 4 alineatul 5]</P><P>Orice plată pe care o realizează Comisia trebuie efectuată în contul bancar al coordonatorului [...]</P><P>Coordonatorul poartă responsabilitatea transferului imediat al sumei corespunzătoare din ajutorul financiar al Comisiei către fiecare cocontractant. Coordonatorul nu poate fi beneficiarul unei plăţi, cu excepţia unui acord între cocontractanţi care trebuie să convină asupra modalităţilor corespunzătoare pentru orice transfer în contul personal al coordonatorului.</P><P>Articolul 5 [...]</P><P>Cocontractanţii pot încheia contracte de subantrepriză, sub rezerva autorizaţiei scrise prealabile a Comisiei. Cocontractanţii vor impune oricărui subantreprenor obligaţiile de care sunt ei înşişi ţinuţi în aplicarea contractului.<QUOT.END ID="QE0007" REF.START="QS0007" CODE="201D"/></P></QUOT.S></P></NP><?PAGE NO="II-1452"?><NP><NO.P>12</NO.P><TXT>Programul fiecărui proiect este prezentat în anexa I la contractul corespunzător. Potrivit anexei L3 la contractul DCC şi anexei I la contractul Donna, echipa de specialişti a pârâtei este compusă în special din domnul B., fost administrator al acesteia din urmă, din domnii R şi M., precum şi din doamnele D. D., B. D. şi L.</TXT></NP><NP><NO.P>13</NO.P><TXT>Condiţiile de rambursare a cheltuielilor eligibile rezultă, pentru ambele proiecte, din anexa II la fiecare contract. Această anexă prevede următoarele:</TXT><P><QUOT.S LEVEL="1"><NP><NO.P><QUOT.START ID="QS0009" REF.END="QE0009" CODE="201E"/>1.2.</NO.P><TXT>Cheltuielile rambursabile sunt cheltuielile reale definite în continuare, care sunt necesare pentru proiect, pot fi dovedite şi au fost efectuate în perioada prevăzută la articolul 2.1 din contract [...]</TXT><P>Cheltuielile rambursabile pot include toate sau unele dintre următoarele categorii de cheltuieli:</P><P><LIST TYPE="DASH"><ITEM><P>personal;</P></ITEM><ITEM><P>echipamente;</P></ITEM><ITEM><P>asistenţă din partea unor terţi;</P></ITEM><ITEM><P>deplasări şi sejur;</P></ITEM><ITEM><P>materiale consumabile şi cheltuieli informatice;</P></ITEM><?PAGE NO="II-1453"?><ITEM><P>alte cheltuieli;</P></ITEM><ITEM><P>cheltuieli generale.</P></ITEM></LIST></P></NP><P>[...]</P><NP><NO.P>1.3.1.</NO.P><TXT>Personal</TXT><P>Costul orelor de lucru care sunt efectiv consacrate proiectului de către personalul angajat direct de către cocontractant poate fi facturat.</P><P>[...]</P><P>Toate orele de lucru declarate ale personalului trebuie înregistrate şi certificate. Această cerinţă trebuie îndeplinită cel puţin prin înregistrarea timpului de lucru, certificată cel puţin o dată pe lună de către şeful de proiect desemnat sau de către un cadru superior din întreprinderea cocontractantă, autorizat în mod corespunzător.</P></NP><NP><NO.P>1.3.2.</NO.P><TXT>[...]</TXT><P>Costurile de achiziţionare sau de închiriere a echipamentelor pot fi considerate cheltuieli directe. Costul eligibil al închirierii de echipamente nu trebuie să depăşească cuantumul costurilor eligibile care ar fi fost determinate de achiziţionarea acestora [...]</P></NP><?PAGE NO="II-1454"?><NP><NO.P>1.3.3.</NO.P><TXT>Asistenţă din partea terţilor</TXT><P>Costurile privind subantreprenorii şi serviciile externe reprezintă costuri eligibile în conformitate cu articolul 5 din contract.</P></NP><P>[...]</P><NP><NO.P>1.3.5.</NO.P><TXT>[...]</TXT><P>Produsele consumabile [...] pot fi facturate drept costuri directe.</P></NP><P>[...]</P><NP><NO.P>1.4.</NO.P><TXT>[...]</TXT><P>în ceea ce priveşte cocontractanţii care utilizează preţuri de cost de achiziţie, cheltuielile generale (costurile generale indirecte) care sunt legate de proiect şi sunt calculate conform convenţiilor şi principiilor contabile obişnuite considerate rezonabile de către Comisie pot fi imputate asupra unor posturi precum cercetarea autofinanţată (în cadrul unei limite maxime de 10 % din costurile de personal), administraţia, personalul auxiliar, rechizitele de birou, infrastructura, utilităţile şi serviciile.</P><P>[...]</P><?PAGE NO="II-1455"?><P>în ceea ce priveşte cocontractanţii care utilizează cheltuielile accesorii, o contribuţie de până la 20 % din costurile efective rambursabile pentru toate costurile directe menţionate la punctul 1.3 din această anexă poate fi imputată asupra acestor cheltuieli generale.</P></NP><P>[...]</P><NP><NO.P>4.3.</NO.P><TXT>Atunci când ajutorul financiar total datorat pentru proiect, inclusiv rezultatul oricărui control financiar, este inferior plăţilor efectuate pentru proiect, cocontractanţii rambursează imediat Comisiei diferenţa în ECU.</TXT></NP><P>[...]</P><NP><NO.P>5.</NO.P><TXT>Justificarea costurilor</TXT><P>Cocontractanţii vor întocmi, în temeiul legii şi conform normelor contabile acceptate în statul în care sunt stabiliţi, o contabilitate proprie şi documentaţia corespunzătoare pentru confirmarea şi justificarea costurilor şi a orelor care au fost declarate.<QUOT.END ID="QE0009" REF.START="QS0009" CODE="201D"/></P></NP></QUOT.S></P></NP><NP><NO.P>14</NO.P><TXT>în temeiul contractelor menţionate, Comisia a plătit către Ploenzke, în calitatea sa de coordonatoare a celor două proiecte, următoarele avansuri: <FT TYPE="NUMBER">980472</FT> de mărci germane (DEM) pentru proiectul DCC şi <FT TYPE="NUMBER">317745</FT> DEM pentru proiectul Donna. Ploenzke era obligată, în conformitate cu articolul 4 alineatul 5 din contracte, să transmită pârâtei sumele plătite de Comisie la care aceasta avea dreptul. Astfel, pârâtei i-au fost transmise <FT TYPE="NUMBER">293328</FT> DEM pentru proiectul DCC şi <FT TYPE="NUMBER">107493</FT> DEM<?PAGE NO="II-1456"?> pentru proiectul Donna. Prin urmare, aceasta a obţinut, în 1997, o sumă globală de <FT TYPE="NUMBER">400821</FT> DEM (<FT TYPE="DECIMAL">204936,52</FT> euro), ca avans din ajutorul financiar.</TXT></NP><NP><NO.P>15</NO.P><TXT>întrucât realizarea celor două proiecte începuse la <DATE ISO="19970101">1 ianuarie 1997</DATE>, Ploenzke şi pârâta au introdus, la finalizarea acestora, cereri de rambursare a cheltuielilor în cuantum total de <FT TYPE="NUMBER">6144287</FT> DEM pentru proiectul DCC şi de <FT TYPE="NUMBER">1906934</FT> DEM pentru proiectul Donna, partea care revenea pârâtei ridicându-se la <FT TYPE="NUMBER">1960943</FT> DEM pentru proiectul DCC şi la <FT TYPE="NUMBER">646809</FT> DEM pentru proiectul Donna.</TXT></NP><NP><NO.P>16</NO.P><TXT>Cheltuielile pretinse de pârâtă pentru proiectul DCC se împart în cheltuieli de personal (<FT TYPE="NUMBER">834568</FT> DEM), de subantrepriză (<FT TYPE="NUMBER">618631</FT> DEM), de echipament (<FT TYPE="NUMBER">384018</FT> DEM), de deplasare (<FT TYPE="NUMBER">32682</FT> DEM), pentru produse consumabile (<FT TYPE="NUMBER">35017</FT> DEM) şi cheltuieli generale (<FT TYPE="NUMBER">56027</FT> DEM).</TXT></NP><NP><NO.P>17</NO.P><TXT>Pentru proiectul Donna, pârâta a invocat cheltuieli de personal (<FT TYPE="DECIMAL">227998,39</FT> DEM), de subantrepriză (<FT TYPE="NUMBER">257659</FT> DEM), de echipament (<FT TYPE="NUMBER">106871</FT> DEM), de deplasare (<FT TYPE="NUMBER">22659</FT> DEM), pentru produse consumabile (<FT TYPE="DECIMAL">9312,53</FT> DEM) şi cheltuieli generale (<FT TYPE="NUMBER">22385</FT> DEM).</TXT></NP><NP><NO.P>18</NO.P><TXT>La rândul său, Comisia a desemnat experţi externi pentru a întocmi rapoarte tehnice. în consecinţă, la <DATE ISO="19971210">10 decembrie 1997</DATE> a fost întocmit un raport al comisiei însărcinate cu realizarea unui control detaliat pentru proiectul DCC şi, la <DATE ISO="19980626">26 iunie 1998</DATE>, un raport al experţilor pentru proiectul Donna. Potrivit concluziilor ambelor rapoarte, criteriile de calitate stabilite nu fuseseră respectate, iar condiţiile de rambursare a cheltuielilor prevăzute în contractele DCC şi Donna nu erau, în general, îndeplinite.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1457"?><NP><NO.P>19</NO.P><TXT>Raportul comisiei însărcinate cu realizarea unui control detaliat a fost trimis participanţilor la proiectul DCC la <DATE ISO="19971217">17 decembrie 1997</DATE>. Apoi, prin scrisoarea din <DATE ISO="19971223">23 decembrie 1997</DATE> adresată Ploenzke (şi, în copie, pârâtei), Comisia a pus capăt contractului DCC şi a invitat Ploenzke să îşi informeze partenerii, rezilierea devenind efectivă o lună mai târziu, în temeiul articolului 9 alineatul 1 din contract.</TXT></NP><NP><NO.P>20</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul Donna, care fusese finalizat la <DATE ISO="19970930">30 septembrie 1997</DATE>, raportul experţilor a fost întocmit în special ca urmare a unei întâlniri denumite <QUOT.START ID="QS0010" REF.END="QE0010" CODE="201E"/>examinare tehnică<QUOT.END ID="QE0010" REF.START="QS0010" CODE="201D"/>, ce a avut loc la Bruxelles, la <DATE ISO="19980626">26 iunie 1998</DATE>. în cadrul acestei întâlniri, reprezentanţii pârâtei au răspuns întrebărilor experţilor mandataţi de Comisie.</TXT></NP><NP><NO.P>21</NO.P><TXT>Mai mult, agenţi ai Comisiei au examinat, la <DATE ISO="19980310">10</DATE> şi la <DATE ISO="19980311">11 martie 1998</DATE>, finanţarea proiectelor respective. Ca urmare a acestei verificări, Comisia a trimis pârâtei rapoartele de audit sub formă de proiecte la <DATE ISO="19980428">28 aprilie 1998</DATE> (pentru proiectul DCC) şi la <DATE ISO="19980527">27 mai 1998</DATE> (pentru proiectul Donna). Aceste proiecte de raport, după ce au enumerat şi au evaluat în detaliu costurile legate de proiecte, au arătat că cea mai mare parte a cheltuielilor invocate nu era rambursabilă, din cauza nerespectării obiectivelor contractuale.</TXT></NP><NP><NO.P>22</NO.P><TXT>După ce, la <DATE ISO="19980630">30 iunie 1998</DATE>, a primit observaţiile pârâtei, Comisia a trimis acesteia, alături de scrisoarea din <DATE ISO="19980729">29 iulie 1998</DATE>, versiunea definitivă a rapoartelor de audit. în cuprinsul acestor rapoarte, Comisia a concluzionat că Ploenzke nu putea pretinde decât o rambursare de <FT TYPE="NUMBER">51506</FT> DEM pentru proiectul DCC şi de <FT TYPE="NUMBER">37679</FT> DEM pentru proiectul Donna, în timp ce pârâta nu avea dreptul la nicio rambursare pentru proiectul DCC şi avea dreptul la o rambursare de numai <FT TYPE="DECIMAL">46300,18</FT> DEM pentru proiectul Donna.</TXT></NP><NP><NO.P>23</NO.P><TXT>Apoi, Comisia a adresat atât Ploenzke, cât şi pârâtei o cerere de restituire a părţii nerambursabile din avansul plătit pentru cele două proiecte. Ploenzke a restituit Comisiei sumele pe care aceasta i le ceruse, în timp ce pârâta a refuzat orice rambursare.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1458"?><NP><NO.P>24</NO.P><TXT>La <DATE ISO="19980812">12 august 1998</DATE>, Comisia a trimis pârâtei un aviz de recuperare, urmat de un aviz de debit, primit de pârâtă la <DATE ISO="19980908">8 septembrie 1998</DATE> şi care privea diferenţa de <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> ECU (<FT TYPE="DECIMAL">354520,82</FT> DEM) care trebuia rambursată înainte de <DATE ISO="19981031">31 octombrie 1998</DATE>. Până în prezent, pârâta nu a plătit această sumă.</TXT></NP><NP><NO.P>25</NO.P><TXT>Prin corespondenţa din <DATE ISO="19981130">30 noiembrie 1998</DATE>, pârâta a solicitat la rândul său Comisiei o plată suplimentară de <FT TYPE="NUMBER">352800</FT> ECU pentru proiectul DCC şi de <FT TYPE="DECIMAL">110781,45</FT> ECU pentru proiectul Donna. Până în prezent, nici Comisia nu a plătit aceste sume.</TXT></NP><NP><NO.P>26</NO.P><TXT>în sfârşit, pârâta a sesizat, în 1999, Ombudsmanul European cu o plângere împotriva Comisiei. Această procedură a fost finalizată la <DATE ISO="20000427">27 aprilie 2000</DATE>. In avizul său, Ombudsmanul a concluzionat că nu s-a stabilit existenţa unui caz de administrare defectuoasă în sarcina Comisiei.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><P>Procedura şi concluziile părţilor</P></TI></TITLE><NP><NO.P>27</NO.P><TXT>Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la <DATE ISO="20041224">24 decembrie 2004</DATE>, Comisia a introdus prezenta acţiune.</TXT></NP><NP><NO.P>28</NO.P><TXT>Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a doua) a decis organizarea unei reuniuni informale cu părţile. Această reuniune a avut loc la <DATE ISO="20060202">2 februarie 2006</DATE>, în prezenţa judecătorului raportor. Cu această ocazie, părţile au început negocieri cu scopul de a ajunge, într-un termen de două luni, la un acord amiabil. După ce termenul a fost prelungit de două ori, la <DATE ISO="20060629">29 iunie 2006</DATE>, pârâta a informat Tribunalul cu privire la eşecul încercărilor de soluţionare amiabilă.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1459"?><NP><NO.P>29</NO.P><TXT>în continuare, Tribunalul (Camera a doua) a decis deschiderea procedurii orale.</TXT></NP><NP><NO.P>30</NO.P><TXT>Pledoariile şi răspunsurile părţilor la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în şedinţa din <DATE ISO="20061107">7 noiembrie 2006</DATE>.</TXT></NP><NP><NO.P>31</NO.P><TXT>Comisia solicită Tribunalului:</TXT><P><LIST TYPE="DASH"><ITEM><P>obligarea IIC Informations-Industrie Consulting la plata sumei de <FT TYPE="DECIMAL">181263,61</FT> euro, majorată cu o dobândă de 4 % începând cu <DATE ISO="19981101">1 noiembrie 1998</DATE>;</P></ITEM><ITEM><P>obligarea IIC Informations-Industrie Consulting la plata cheltuielilor de judecată.</P></ITEM></LIST></P></NP><NP><NO.P>32</NO.P><TXT>Pârâta pune concluzii prin care solicită Tribunalului:</TXT><P><LIST TYPE="DASH"><ITEM><P>respingerea acţiunii;</P></ITEM><ITEM><P>în subsidiar, să i se acorde o protecţie împotriva executării silite şi să i se permită să evite o eventuală executare silită prin constituirea unei cauţiuni, care ar putea îmbrăca forma unei garanţii bancare;</P></ITEM><ITEM><P>obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.</P></ITEM></LIST></P></NP></GR.SEQ><?PAGE NO="II-1460"?><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><P>în drept</P></TI></TITLE><NP><NO.P>33</NO.P><TXT>Comisia susţine că aproape toate cheltuielile care au fost finanţate în ceea ce o priveşte pe pârâtă nu erau eligibile pentru rambursare. Potrivit Comisiei, din rapoartele tehnice menţionate la punctele 18-20 de mai sus reiese că pârâta este obligată, în conformitate cu punctul 4.3 din anexa II la contractele DCC şi Donna, să restituie sumele care i-au fost plătite cu titlu de avans, în măsura în care aceasta nu are dreptul la finanţarea cheltuielilor sale.</TXT></NP><NP><NO.P>34</NO.P><TXT>Pentru a răspunde acestor pretenţii, pârâta prezintă două serii de motive în apărare. Prin intermediul primei serii, aceasta contestă exigibilitatea creanţei pretinse de Comisie. în acest context, ea invocă absenţa calităţii de a sta în proces ca pârâtă (calitate procesuală pasivă), prescripţia creanţei pretinse şi decăderea Comisiei din dreptul de a cere restituirea. Prin intermediul celei de a doua serii de motive în apărare, pârâta susţine că obiectivele urmărite prin cele două proiecte au fost atinse şi costurile declarate au fost efectiv angajate. Aceasta reproşează Comisiei că se comportă într-un mod contradictoriu, prin aceea că ar încerca să se sustragă obligaţiilor sale contractuale, <HT TYPE="ITALIC">a posteriori,</HT> întemeindu-se pe consideraţii pur formale.</TXT></NP><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Cu privire la calitatea de a sta în proces ca parata (calitate procesuala pasivă)</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI></TITLE><NP><NO.P>35</NO.P><TXT>Comisia apreciază că este îndreptăţită să urmărească recuperarea creanţei sale de la pârâtă, întrucât contractele DCC şi Donna o desemnează pe aceasta din urmă drept debitoare a obligaţiei de rambursare. într-adevăr, orice cocontractant, individual, este obligat să restituie sumele plătite fără temei.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1461"?><NP><NO.P>36</NO.P><TXT>Potrivit pârâtei, obiectivul Comisiei, astfel cum rezultă din ambele contracte, era acela de a avea un interlocutor unic cu care să trateze în mod direct ansamblul dificultăţilor legate de executarea contractelor. în consecinţă, rolul de coordonator al Ploenzke ar fi fost mai mult decât cel al unui simplu mandatar însărcinat cu primirea ajutoarelor. Punctul 4.3 din anexa II la contracte, care impune cocontractanţilor obligaţia de a restitui Comisiei sumele primite în plus, nu ar conduce la o concluzie diferită, întrucât acesta nu descrie modalitatea în care trebuie să aibă loc restituirea. Punctul 4.3 ar trebui interpretat în sensul că Ploenzke era partenerul contractual prin intermediul căruia trebuia să aibă loc executarea contractelor.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI></TITLE><NP><NO.P>37</NO.P><TXT>Trebuie amintit că cele două contracte, DCC şi Donna, au fost încheiate între Comisie, pe de o parte, şi Ploenzke şi pârâta, desemnate în calitate de <QUOT.START ID="QS0011" REF.END="QE0011" CODE="201E"/>cocontractanţi<QUOT.END ID="QE0011" REF.START="QS0011" CODE="201D"/>, pe de altă parte, cu precizarea că Ploenzke avea, în plus, funcţia de <QUOT.START ID="QS0012" REF.END="QE0012" CODE="201E"/>coordonatoare<QUOT.END ID="QE0012" REF.START="QS0012" CODE="201D"/> în temeiul articolului 1 alineatul 3 din contractele DCC şi Donna. în conformitate cu articolul 1 din aceleaşi contracte, cocontractanţii erau obligaţi faţă de Comisie să execute contractul împreună şi solidar în ceea ce priveşte activităţile prevăzute în anexa I.</TXT></NP><NP><NO.P>38</NO.P><TXT>Este adevărat că Ploenzke era responsabilă, în calitatea sa de coordonatoare, de prezentarea tuturor documentelor către Comisie, precum şi de relaţiile generale dintre cocontractanţi şi aceasta din urmă. în plus, din partea cocontractanţilor, Ploenzke era unicul interlocutor al Comisiei. Cu toate acestea, dispoziţia contractuală care prevede acest rol de coordonare trebuie să fie interpretată, în conformitate cu dreptul german pertinent, respectiv articolul 242 din Bürgerliches Gesetzbuch (BGB, Codul civil german), potrivit cerinţelor loialităţii şi încrederii reciproce general admise între părţile contractului.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1462"?><NP><NO.P>39</NO.P><TXT>Or, din punctul 4.3 din anexa II la contracte rezultă în mod clar că era obligaţia <QUOT.START ID="QS0013" REF.END="QE0013" CODE="201E"/>cocontractanţilor<QUOT.END ID="QE0013" REF.START="QS0013" CODE="201D"/> ca atare, iar nu a eventualului coordonator, să restituie Comisiei diferenţa dintre contribuţia financiară efectiv datorată şi plăţile necuvenite. în plus, Comisia a subliniat, în mod just, că sarcina de coordonare care revenea Ploenzke se limita la câteva sarcini suplimentare de ordin organizatoric, în special aceea de a transmite celuilalt cocontractant sumele plătite de Comisie.</TXT></NP><NP><NO.P>40</NO.P><TXT>în consecinţă, nu este rezonabilă interpretarea contractelor în litigiu în sensul că Ploenzke, în calitatea sa de coordonatoare, ar trebui să restituie plăţile al căror beneficiar era, potrivit articolului 4 alineatul 5 al doilea paragraf din contracte, numai pârâta, în calitatea sa de cocontractant şi de debitor. Prin urmare, aceste contracte nu conţin nicio clauză care ar obliga Ploenzke să restituie sumele care le depăşesc pe cele pe care le-a perceput ea însăşi în calitate de cocontractant.</TXT></NP><NP><NO.P>41</NO.P><TXT>Rezultă că obligaţia de restituire a avansurilor pe care pârâta le-a primit în plus, presupunând că această obligaţie se dovedeşte a fi întemeiată, îi incumbă acesteia.</TXT></NP><NP><NO.P>42</NO.P><TXT>în consecinţă, motivul privind lipsa calităţii procesuale pasive trebuie respins.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Cu privire la prescripţie</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Observaţii introductive</P></TI></TITLE><NP><NO.P>43</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte dreptul german aplicabil în materie de prescripţie, dispoziţiile BGB care se referă la aceasta sunt aplicabile în cauză, chiar dacă contractele în litigiu<?PAGE NO="II-1463"?> sunt calificate drept <QUOT.START ID="QS0014" REF.END="QE0014" CODE="201E"/>contracte de drept public<QUOT.END ID="QE0014" REF.START="QS0014" CODE="201D"/>, în sensul articolului 238 CE. într-adevăr, Bundesverwaltungsverfahrensgesetz (Legea federală privind procedura administrativă necontencioasă, denumită în continuare <QUOT.START ID="QS0015" REF.END="QE0015" CODE="201E"/>BVwVfG<QUOT.END ID="QE0015" REF.START="QS0015" CODE="201D"/>) din <DATE ISO="19760525">25 mai 1976</DATE> (BGBl. 1976 I, p. 1253, şi 2003 I, p. 102), care reglementează în special contractele de drept public, dar nu cuprinde nicio referire la aspectele privind prescripţia, prevede, la articolul 62, că dispoziţiile BGB sunt aplicabile prin analogie şi acestor contracte, în completarea dispoziţiilor speciale.</TXT></NP><NP><NO.P>44</NO.P><TXT>în această privinţă, este general admis că, anterior reformei dreptului german al obligaţiilor, intrată în vigoare în 2002, dispoziţiile privind prescripţia care figurau la articolele 195 şi 196 din BGB prevedeau un termen de prescripţie de drept comun de 30 de ani şi un termen de prescripţie de doi sau de patru ani pentru o serie de creanţe determinate deţinute de operatori economici specifici.</TXT></NP><NP><NO.P>45</NO.P><TXT>După reforma dreptului german al obligaţiilor, articolul 195 din BGB, în noua sa redactare, prevede un termen de prescripţie de drept comun de trei ani.</TXT></NP><NP><NO.P>46</NO.P><TXT>Articolul 229 alineatul 6 al patrulea paragraf din Einführungsgesetz zum Bürgerlichen Gesetzbuch (Legea introductivă privind BGB, denumită în continuare <QUOT.START ID="QS0016" REF.END="QE0016" CODE="201E"/>EGBGB<QUOT.END ID="QE0016" REF.START="QS0016" CODE="201D"/>) a introdus, în cadrul reformei dreptului obligaţiilor, un regim tranzitoriu potrivit căruia, atunci când termenul de prescripţie prevăzut în noua redactare a BGB aplicabilă de la <DATE ISO="20020101">1 ianuarie 2002</DATE> este mai scurt decât cel prevăzut în redactarea anterioară a BGB aplicabilă până la acea dată, este aplicabil termenul mai scurt şi acesta începe să curgă de la <DATE ISO="20020101">1 ianuarie 2002</DATE>.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI></TITLE><NP><NO.P>47</NO.P><TXT>Potrivit Comisiei, dreptul său la restituire nu este prescris în cauză. în conformitate cu articolul 195 din BGB, în redactarea sa anterioară, acest drept ar fi fost supus<?PAGE NO="II-1464"?> iniţial unui termen de prescripţie de 30 de ani. în temeiul dispoziţiilor coroborate ale articolului 195 din BGB, în noua sa redactare, şi ale articolului 229 alineatul 6 al patrulea paragraf din EGBGB, termenul de prescripţie al dreptului menţionat ar fi, pe viitor, de trei ani. Acest termen ar fi început să curgă de la <DATE ISO="20020101">1 ianuarie 2002</DATE> şi ar fi fost întrerupt, anterior expirării sale la <DATE ISO="20041231">31 decembrie 2004</DATE>, prin depunerea prezentei acţiuni.</TXT></NP><NP><NO.P>48</NO.P><TXT>în măsura în care pârâta invocă articolul 196 din BGB, în redactarea sa anterioară, Comisia susţine că această dispoziţie conţine o enumerare exhaustivă, astfel că orice drept care nu este expres menţionat în acest text este exclus de la termenul de prescripţie scurt. Ideea fundamentală a acestei dispoziţii - care urmăreşte să supună unui termen scurt de prescripţie operaţiunile ce ţin de viaţa cotidiană pentru care rareori se întocmeşte o dovadă a plăţii - nu ar fi aplicabilă prin analogie finanţării de către Comisie a proiectelor în litigiu.</TXT></NP><NP><NO.P>49</NO.P><TXT>Creanţa Comisiei s-a stins, contraargumentează pârâta, întrucât, în cauză, prescripţia a intervenit anterior introducerii acţiunii. Ea afirmă că iniţiativele culturale, precum cele lansate prin cele două proiecte în litigiu, depind în mare măsură de acordarea de subvenţii. Or, în acest domeniu, ar exista un imperativ particular de siguranţă juridică, întrucât cererile de restituire ar reprezenta o presiune financiară importantă asupra beneficiarului. Prin urmare, ar fi potrivit să se aplice, prin analogie, dispoziţiile referitoare la termenul de prescripţie scurt de la articolul 196 din BGB, în redactarea sa anterioară.</TXT></NP><NP><NO.P>50</NO.P><TXT>Pârâta precizează că interesul său este comparabil cu cel al debitorilor de la care sunt recuperate creanţele menţionate de această prevedere, şi anume cele care rezultă în general din schimburile economice, a căror nevoie de siguranţă juridică este asigurată prin intermediul unor termene de prescripţie reduse. Angajamentul pârâtei în favoarea proiectelor culturale în litigiu ar fi fost legat de interese economice importante şi de repercusiuni financiare concrete. întrucât dispoziţiile legale privind prescripţia nu cuprind nicio enumerare exhaustivă, deoarece<?PAGE NO="II-1465"?> legiuitorul nu a putut reglementa în detaliu toate aspectele specifice acordării unei subvenţii europene, dreptul german ar prevedea principiul aplicării prin analogie a articolului 196.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI></TITLE><NP><NO.P>51</NO.P><TXT>Pentru a analiza posibilitatea aplicării în cazul din speţă, direct sau prin analogie, a articolului 196 BGB, în redactarea sa anterioară, trebuie amintit că această dispoziţie prevede un termen de prescripţie redus pentru o serie de creanţe pe care le enumera în mod detaliat.</TXT></NP><NP><NO.P>52</NO.P><TXT>Or, această dispoziţie se dovedeşte a nu prevedea nici dreptul la restituirea sumelor plătite cu titlu de subvenţie comunitară, nici pe acela la restituirea avansurilor plătite în acest scop. Prin urmare, aceasta nu este direct aplicabilă în speţă.</TXT></NP><NP><NO.P>53</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte o eventuală aplicare prin analogie, aceasta din urmă este admisă în dreptul german dacă reglementarea în cauză este lacunară, situaţia de fapt şi juridică ce necesită a fi apreciată trebuind să fie comparabilă cu cea care este reglementată expres de lege. O aplicare prin analogie presupune în special să fie foarte probabil că, dacă legiuitorul ar fi trebuit să acopere această lacună ţinând seama de interesele corespunzătoare, ar fi făcut aceasta prin includerea cazului în litigiu în reglementarea respectivă (hotărârile în materie civilă ale Curţii Federale, BGHZ volumul 105, p. 140,143, volumul 110, p. 183, 193, volumul 120, p. 239, 252).</TXT></NP><NP><NO.P>54</NO.P><TXT>Or, astfel cum rezultă din considerentele BGB, articolul 196 din acest cod, în redactarea sa anterioară, se întemeiază pe premisa că tranzacţiile din viaţa cotidiană<?PAGE NO="II-1466"?> sunt în general caracterizate prin plăţi mai curând prompte şi prin absenţa actelor justificative sau prin distrugerea rapidă a acestora, astfel că părţile nu pot fi în mod rezonabil obligate să păstreze pentru o perioadă de 30 de ani dovezi referitoare la încheierea şi la executarea unui contract de acest tip.</TXT></NP><NP><NO.P>55</NO.P><TXT>Având în vedere consideraţiile precedente, nu se poate constata în speţă existenţa unei lacune în textul relevant.</TXT></NP><NP><NO.P>56</NO.P><TXT>Într-adevăr, articolul 196 din BGB, în redactarea sa anterioară, nu prevede un termen de prescripţie redus decât pentru restituirea avansurilor acordate în cadrul unui contract încheiat cu un salariat subordonat, cu un muncitor sau cu un avocat. Pârâta, fiind o societate comercială, nu ar putea fi asimilată acestor categorii bine delimitate de persoane. Fiind o societate comercială, aceasta nu ar putea fi considerată nici ca necesitând o protecţie specifică asigurată prin intermediul prescripţiei reduse.</TXT></NP><NP><NO.P>57</NO.P><TXT>În plus, finanţarea comunitară a proiectelor culturale în litigiu nu poate fi considerată o tranzacţie din viaţa cotidiană. într-adevăr, aceste proiecte, de o importanţă financiară considerabilă, se întemeiază pe acorduri complexe, inclusiv pe anexe voluminoase, care prevăd controale tehnice şi financiare şi care o obligă pe pârâtă să furnizeze detalii cu privire la cheltuielile sale pentru a putea obţine rambursarea acestora.</TXT></NP><NP><NO.P>58</NO.P><TXT>În consecinţă, motivul întemeiat pe prescripţia creanţei pretinse de Comisie trebuie de asemenea respins.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><?PAGE NO="II-1467"?><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Cu privire la decadere</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI></TITLE><NP><NO.P>59</NO.P><TXT>Comisia susţine că nu a decăzut din dreptul de a obţine creanţa, contrar afirmaţiilor pârâtei. Într-adevăr, atitudinea generală a Comisiei nu ar fi permis pârâtei să spere că nu îşi va valorifica dreptul de creanţă. Pârâta nu ar avea nici dreptul la protecţia încrederii legitime, deoarece Comisia ar fi precizat, în rapoartele tehnice menţionate mai sus, că proiectele în litigiu nu răspundeau cerinţelor de calitate. în consecinţă, pârâta ar fi trebuit să prevadă că va trebui să ramburseze sumele în cauză.</TXT></NP><NP><NO.P>60</NO.P><TXT>Pârâta consideră că a putut în mod legitim să creadă că dreptul la restituire nu va fi valorificat de către Comisie. în consecinţă, Comisia ar fi decăzut din acest drept. în fapt, ţinând seama de comportamentul general al Comisiei, pârâta ar fi putut să considere că aceasta din urmă renunţase la dreptul său, întrucât, timp de şapte ani, şi anume între întocmirea rapoartelor de audit şi sfârşitul lunii decembrie 2004, nu a luat nicio măsură prin care să solicite restituirea sumelor în cauză pe cale judiciară. Pârâta adaugă că a putut în mod legitim să creadă în această renunţare, deoarece, timp de şapte ani, Comisia menţiona proiectele respective pe site-ul internet al Uniunii Europene, exploatând astfel în scopuri proprii rezultatele acestora. Ar trebui să se ţină seama, de asemenea, de împrejurarea că proiectele nu ar fi putut fi puse în practică fără ajutorul financiar al Comisiei şi că echilibrul financiar al pârâtei depindea de posibilitatea de a putea păstra ajutorul financiar. în această privinţă, pârâta subliniază natura specifică a subvenţiilor în litigiu drept <QUOT.START ID="QS0017" REF.END="QE0017" CODE="201E"/>contribuţie la fonduri nerecuperabile<QUOT.END ID="QE0017" REF.START="QS0017" CODE="201D"/>. Ea deduce din aceasta că acţiunea referitoare la restituirea lor ar fi trebuit să fie introdusă fără întârziere, ceea ce nu a fost cazul în speţă.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1468"?><NP><NO.P>61</NO.P><TXT>Potrivit pârâtei, referirea la rapoartele de audit este lipsită de relevanţă, întrucât experţii aleşi şi mandataţi de Comisie nu au realizat rapoarte de expertiză în mod independent şi în conformitate cu regulile profesiei. în particular, nu a existat o examinare detaliată a argumentelor prezentate de pârâtă în timpul executării proiectelor.</TXT></NP><NP><NO.P>62</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul Donna, data de <DATE ISO="19980626">26 iunie 1998</DATE> a depunerii raportului experţilor ar sugera că s-ar fi dorit de către Comisie evitarea unei examinări a argumentelor prezentate de pârâtă. în fapt, la momentul întâlnirii care a avut loc în acea zi, reprezentanţii pârâtei ar fi răspuns la întrebările experţilor Comisiei. Totuşi, aceasta din urmă nu ar fi comunicat procesul-verbal al acestei întâlniri decât cu puţin timp înaintea transmiterii cererii sale de restituire. Situaţia a fost aceeaşi în ceea ce priveşte proiectul DCC: la <DATE ISO="19971217">17 decembrie 1997</DATE>, Comisia ar fi trimis raportul tehnic celor interesaţi şi, la <DATE ISO="19971223">23 decembrie 1997</DATE>, aceasta ar fi pus capăt contractului.</TXT></NP><NP><NO.P>63</NO.P><TXT>în acest context, pârâta afirmă că nu reclamase încă sumele la care avea ea însăşi dreptul cu titlu de rambursare a cheltuielilor sale (<FT TYPE="NUMBER">352800</FT> ECU pentru proiectul DCC şi <FT TYPE="DECIMAL">110781,45</FT> ECU pentru proiectul Donna), deoarece considera că nici Comisia nu va valorifica, în ceea ce o priveşte, dreptul său de restituire. Într-adevăr, cele două părţi ar fi convenit, în acea perioadă, în mod tacit, să menţină situaţia existentă, astfel încât să se ajungă la o situaţie acceptabilă pentru fiecare dintre ele <HT TYPE="ITALIC">(pactum de non petendo).</HT> Prin urmare, comportamentul pârâtei ar constitui o dovadă a încrederii sale în inacţiunea Comisiei în această privinţă.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI></TITLE><NP><NO.P>64</NO.P><TXT>Trebuie eliminată de la început susţinerea pârâtei potrivit căreia cele două părţi conveniseră în mod tacit, în perioada respectivă, să menţină situaţia existentă în<?PAGE NO="II-1469"?> scopul de a se ajunge la o situaţie acceptabilă pentru fiecare dintre ele. într-adevăr, este vorba despre o afirmaţie care nu este susţinută de niciun element al dosarului. Deşi această afirmaţie a fost contestată puternic de către Comisie, pârâta nu a prezentat nicio probă concretă care să permită constatarea existenţei unei renunţări reciproce tacite.</TXT></NP><NP><NO.P>65</NO.P><TXT>în orice caz, trebuie adăugat că, având în vedere valoarea inegală a sumelor în litigiu, respectiv suma de <FT TYPE="NUMBER">180000</FT> de euro pretinsă de Comisie cu titlu de restituire, pe de o parte, şi suma de <FT TYPE="NUMBER">650000</FT> de euro, pretinsă de pârâtă cu titlu de rambursare a cheltuielilor, pe de altă parte, concluzia privind un asemenea <HT TYPE="ITALIC">pactum de non petendo</HT> nu apare ca fiind credibilă. în plus, chiar în faţa Tribunalului, pârâta nu a invocat o compensare a pretinsei sale creanţe cu cea a Comisiei, ci s-a limitat să pretindă că ea <QUOT.START ID="QS0018" REF.END="QE0018" CODE="201E"/>îşi rezervă dreptul de a solicita Comisiei plata sumelor reziduale<QUOT.END ID="QE0018" REF.START="QS0018" CODE="201D"/>. Or, potrivit noii redactări a articolului 215 din BGB, eventuala prescripţie a creanţei sale nu ar fi împiedicat-o pe pârâtă să invoce, în cadrul prezentului litigiu, această creanţă în vederea unei compensări.</TXT></NP><NP><NO.P>66</NO.P><TXT>Apoi, trebuie constatat că, în dreptul german, principiul decăderii a fost dezvoltat de jurisprudenţă în contextul articolului 242 din BGB, care impune părţilor cocontractante să îşi execute contractul potrivit cerinţelor loialităţii şi încrederii reciproce general admise în raporturile juridice dintre particulari. Potrivit acestei jurisprudenţe, creditorul este decăzut din dreptul său contractual atunci când nu 1-a invocat pentru o lungă perioadă şi atunci când, dat fiind comportamentul său general, debitorul este îndreptăţit să creadă că acest drept nu va fi invocat în viitor (BGHZ volumul 91, p. 62, 71, volumul 105, p. 290, 298, şi în special volumul 146, p. 217, 220 şi 221).</TXT></NP><NP><NO.P>67</NO.P><TXT>Prin urmare, trebuie examinată în primul rând întinderea perioadei în care creditorul s-a abţinut de la exercitarea dreptului său, relevanţa unei perioade de inacţiune fiind diferită de la caz la caz. în al doilea rând, trebuie luate în considerare<?PAGE NO="II-1470"?> natura şi importanţa creanţei, care poate aparţine fie dreptului privat, fie dreptului public, şi, în sfârşit, gradul de încredere provocat de comportamentul creditorului, precum şi dimensiunea nevoii de protecţie în ceea ce îl priveşte pe debitor.</TXT></NP><NP><NO.P>68</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte întinderea perioadei în care Comisia a rămas inactivă, în speţă, trebuie constatat, în primul rând, că începutul acestei perioade de inacţiune trebuie stabilit la <DATE ISO="19981101">1 noiembrie 1998</DATE>. în fapt, prin intermediul avizelor de recuperare şi de debit, menţionate la punctul 24 de mai sus, Comisia a solicitat în mod clar şi definitiv pârâtei, sub forma punerii în întârziere, rambursarea sumei de <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> ECU până la data de <DATE ISO="19981031">31 octombrie 1998</DATE>.</TXT></NP><NP><NO.P>69</NO.P><TXT>Rezultă că orice element anterior acestei date - în special modalitatea, criticată de pârâtă, în care au fost întocmite rapoartele tehnice şi de audit menţionate la punctele 18-22 de mai sus - este lipsit de relevanţă în ceea ce priveşte pronunţarea asupra chestiunii decăderii Comisiei din dreptul său la restituire, care se pretinde că a avut loc la <DATE ISO="19981031">31 octombrie 1998</DATE>, pentru simplul fapt că ea s-a abţinut de la exercitarea acestuia în justiţie anterior datei de <DATE ISO="20041224">24 decembrie 2004</DATE>.</TXT></NP><NP><NO.P>70</NO.P><TXT>Apoi, trebuie constatat că, formulând prezenta acţiune la mai mult de şase ani după punerea în întârziere din <DATE ISO="19981031">31 octombrie 1998</DATE>, Comisia a respectat termenul de prescripţie special, iniţial de 30 de ani şi apoi de trei ani (a se vedea punctele 44-46 de mai sus), aplicabil în speţă. Or, un creditor nu ar putea fi împiedicat, de regulă, să profite pe deplin de termenul de prescripţie, mai ales atunci când acesta este relativ scurt prin raportare la cel de 30 de ani.</TXT></NP><NP><NO.P>71</NO.P><TXT>Trebuie adăugat că pârâta era obligată, în temeiul articolului 257 alineatul 1 punctul 4 şi alineatul 4 din Handelsgesetzbuch (Codul comercial german, denumit în continuare <QUOT.START ID="QS0019" REF.END="QE0019" CODE="201E"/>HGB<QUOT.END ID="QE0019" REF.START="QS0019" CODE="201D"/>) şi al articolului 147 alineatul 1 punctul 4 şi alineatul 3 din Abgabenordnung (Codul fiscal german, denumit în continuare <QUOT.START ID="QS0020" REF.END="QE0020" CODE="201E"/>AO<QUOT.END ID="QE0020" REF.START="QS0020" CODE="201D"/>), să conserve<?PAGE NO="II-1471"?> timp de 10 ani toate documentele contabile referitoare la executarea contractelor DCC şi Donna. Deşi durata obligaţiei de conservare a acestor documente contabile nu a fost extinsă la 10 ani decât prin articolele 2 şi 4 din Legea de modificare a mai multor reglementări fiscale din <DATE ISO="19981219">19 decembrie 1998</DATE> (BGBl. 1998 I, p. 3816), acest nou termen de 10 ani era aplicabil, în temeiul articolelor 3 şi 5 din această lege, în condiţiile în care termenul anterior de conservare aplicabil acestor documente nu expirase încă la sfârşitul anului 1998. Or, întrucât proiectele DCC şi Donna fuseseră deja executate în 1997, documentele contabile referitoare la acestea trebuiau conservate, în temeiul dispoziţiilor anterioare ale HGB şi AO, timp de şase ani, astfel încât acest termen nu expirase încă la sfârşitul anului 1998.</TXT></NP><NP><NO.P>72</NO.P><TXT>Pârâta nu a pretins, în faţa Tribunalului, că fusese supusă unor termene speciale de conservare mai reduse, care ar fi expirat deja anterior introducerii prezentei acţiuni, în schimb, ea s-a prevalat de dispoziţiile articolului 45 din Sozialgesetzbuch X (Codul social german, partea a X-a) din <DATE ISO="19800818">18 august 1980</DATE> (BGBl. 1980 I, p. 1469, şi 2001 I, p. 130) şi ale articolului 48 din BVwVfG (a se vedea punctul 43 de mai sus), potrivit cărora autorităţile administrative nu au, în principiu, la dispoziţie, împotriva beneficiarului, decât un termen de un an pentru a proceda la retragerea unui act administrativ ilegal favorabil.</TXT></NP><NP><NO.P>73</NO.P><TXT>în această privinţă, este suficient să se arate că acest termen de un an este inerent procedurilor administrative în cadrul cărora administraţia publică poate acţiona prin intermediul actului administrativ unilateral. Dispoziţiile invocate de pârâtă nu au, în schimb, nicio relevanţă pentru cazul din speţă, întrucât Comisia şi pârâta au preferat să lege relaţii contractuale potrivit cărora Comisia nu era abilitată să adopte asemenea acte.</TXT></NP><NP><NO.P>74</NO.P><TXT>Rezultă din aceasta că perioada mai mare de şase ani cuprinsă între punerea în întârziere a pârâtei şi introducerea prezentei acţiuni nu apare, în circumstanţele din speţă, ca fiind suficient de lungă pentru a antrena decăderea din dreptul de creanţă invocat de Comisie.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1472"?><NP><NO.P>75</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte natura şi importanţa acestei creanţe, pârâta nu a prezentat niciun element susceptibil de a dovedi că, din cauza caracteristicilor sau a valorii dreptului la restituire în cauză, Comisia ar fi trebuit să fie decăzută din dreptul său.</TXT></NP><NP><NO.P>76</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte eventuala încredere inspirată pârâtei de comportamentul Comisiei, trebuie constatat că dosarul nu conţine niciun fel de act pozitiv prin care aceasta din urmă să fi manifestat, dincolo de simpla sa inacţiune pe perioada mai multor ani, intenţia de a renunţa la dreptul său de restituire. Dimpotrivă, astfel cum rezultă din avizul Ombudsmanului European, care a închis, la <DATE ISO="20000427">27 aprilie 2000</DATE>, procedura privind plângerea introdusă de pârâtă, Comisia a declarat explicit înaintea Ombudsmanului că îşi va exercita dreptul la restituire.</TXT></NP><NP><NO.P>77</NO.P><TXT>Mai mult, se prezuma că pârâta, în calitate de operator economic prudent şi avizat, era la curent cu intrarea în vigoare în 2002 a reformei dreptului german al obligaţiilor. Prin urmare, ea se putea aştepta la folosirea pe deplin de către Comisie a noului termen de prescripţie care expira la <DATE ISO="20041231">31 decembrie 2004</DATE> (a se vedea punctele 44-46 de mai sus). Faptul că, în ceea ce o priveşte, aceasta a ales să nu urmărească în justiţie recuperarea propriei creanţe împotriva Comisiei nu putea în niciun caz să creeze o încredere legitimă a pârâtei în sensul că Comisia nu va exercita dreptul propriu la restituire. în orice caz, pârâta nu a pretins că a fost împiedicată de către Comisie, prin comportamentul său, să introducă în timp util o acţiune în pretenţii.</TXT></NP><NP><NO.P>78</NO.P><TXT>în sfârşit, în ceea ce priveşte nevoia de protecţie a pârâtei, aceasta afirmă că face parte, ca societate cu răspundere limitată, din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel că, asupra acestui aspect, trebuie făcută o distincţie netă între aceasta şi societatea pe acţiuni Ploenzke care ar fi activă la nivel mondial.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1473"?><NP><NO.P>79</NO.P><TXT>în această privinţă, trebuie arătat că, pentru o întreprindere debitoare, împrejurarea că este de mici dimensiuni nu este, în sine, suficientă pentru declararea creditorului său ca decăzut din creanţa sa, cu excepţia situaţiei când acesta a contribuit, prin comportamentul său, la plasarea debitoarei într-o situaţie financiară defavorabilă. Or, nimic din conţinutul dosarului nu permite a se concluziona că, în perioada cuprinsă între <DATE ISO="19981101">1 noiembrie 1998</DATE> şi introducerea prezentei acţiuni, Comisia s-ar fi comportat în acest mod.</TXT></NP><NP><NO.P>80</NO.P><TXT>Pe de altă parte, pârâta nu ar putea invoca în mod util lipsa de experienţă, ca mică întreprindere, în executarea celor două proiecte finanţate de Comisie. într-adevăr, domnul B., fostul administrator al pârâtei şi membru în echipa sa de specialişti activă în cadrul acestor proiecte (a se vedea punctul 12 de mai sus), semnase contractele DCC şi Donna în numele Ploenzke, în calitate de director de unitate al acestei din urmă societăţi. Mai mult, domnul B. este menţionat ca unul dintre reprezentanţii Ploenzke în anexa la contractul DCC şi ca unicul reprezentant al Ploenzke în anexa la contractul Donna. Având în vedere existenţa acestor legături personale între cele două societăţi, nu rezultă că pârâta ar avea nevoie în mod obiectiv de o protecţie particulară împotriva dreptului la restituire pretins de Comisie.</TXT></NP><NP><NO.P>81</NO.P><TXT>în consecinţă, ţinând seama de circumstanţele concrete ale speţei, motivul întemeiat pe existenţa unei decăderi nu poate fi reţinut.</TXT></NP><NP><NO.P>82</NO.P><TXT>Rezultă din tot ceea ce precedă că prima serie de motive invocate de IIC trebuie respinsă. în consecinţă, trebuie să se constate caracterul exigibil al creanţei invocate de Comisie. Totuşi, rămâne a se determina care sunt cheltuielile rambursabile în cadrul celor două proiecte în cauză.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><?PAGE NO="II-1474"?><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Cu privire la cheltuielile rambursabile în cadrul proiectelor DCC şi Donna</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Observaţii preliminare</P></TI></TITLE><NP><NO.P>83</NO.P><TXT>Trebuie amintit că pretinsul drept al Comisiei la o restituire a avansurilor plătite rezultă din punctul 4.3 din anexa II la fiecare contract într-adevăr, această dispoziţie contractuală dă naştere unui astfel de drept dacă ajutorul financiar total din partea Comisiei pentru proiecte, astfel cum acesta rezultă, dacă este cazul, dintr-o verificare contabilă, este inferior plăţilor deja efectuate pentru proiecte. în aplicarea punctului 4.3 menţionat, trebuie să se verifice, prin urmare, dacă valoarea avansurilor încasate de pârâtă depăşeşte cuantumul cheltuielilor exigibile.</TXT></NP><NP><NO.P>84</NO.P><TXT>în această privinţă, se pare că niciuna dintre categoriile de cheltuieli pe care pârâta le-a prezentat în cadrul proiectului DCC nu a fost acceptată de către Comisie, în condiţiile în care pârâta a pretins rambursarea unei sume totale de <FT TYPE="NUMBER">1960943</FT> DEM, compusă din cheltuieli de personal (<FT TYPE="NUMBER">834568</FT> DEM), de subantrepriză (<FT TYPE="NUMBER">618631</FT> DEM), de echipamente (<FT TYPE="NUMBER">384018</FT> DEM), de deplasare (<FT TYPE="NUMBER">32682</FT> DEM), de produse consumabile (<FT TYPE="NUMBER">35017</FT> DEM) şi din cheltuieli generale (<FT TYPE="NUMBER">56027</FT> DEM).</TXT></NP><NP><NO.P>85</NO.P><TXT>în cadrul proiectului Donna, Comisia nu a acceptat decât rambursarea unei sume de <FT TYPE="DECIMAL">46300,18</FT> DEM, în timp ce pârâta pretinsese o sumă totală de <FT TYPE="NUMBER">646809</FT> DEM, compusă din cheltuieli de personal (<FT TYPE="DECIMAL">227998,39</FT> DEM), de subantrepriză (<FT TYPE="NUMBER">257659</FT> DEM), de echipament (<FT TYPE="NUMBER">106871</FT> DEM), de deplasare (<FT TYPE="NUMBER">22659</FT> DEM), de produse consumabile (<FT TYPE="NUMBER">9236</FT> DEM) şi din cheltuieli generale (<FT TYPE="NUMBER">22385</FT> DEM).</TXT></NP><NP><NO.P>86</NO.P><TXT>în acest context, pârâta reproşează Comisiei că s-a comportat într-un mod contradictoriu, cererea sa de restituire fiind incompatibilă cu faptul că prestaţiile<?PAGE NO="II-1475"?> contractuale au fost realizate în mod corespunzător. Aceasta susţine, în plus, că toate costurile pe care le declarase Comisiei în scopul rambursării sunt eligibile.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Cu privire la comportamentul contradictoriu al Comisiei</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele părţilor</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>87</NO.P><TXT>Potrivit Comisiei, comportamentul său, care constă în a pretinde restituirea avansurilor plătite pârâtei, nu este contradictoriu. într-adevăr, proiectele în litigiu s-ar fi soldat cu un eşec, întrucât criteriile de calitate nu au fost îndeplinite.</TXT></NP><NP><NO.P>88</NO.P><TXT>în orice caz, rambursarea cheltuielilor efectuate nu ar depinde de succesul sau de eşecul acestor proiecte. într-adevăr, independent de succesul proiectelor, pârâta ar refuza să admită existenţa dreptului Comisiei la restituire, întrucât cheltuielile invocate nu erau eligibile în sensul punctelor 1 şi 5 din anexa II la fiecare dintre contracte. Prin urmare, singurul element decisiv ar fi acela ca pârâta să poată dovedi caracterul eligibil al cheltuielilor, ceea ce aceasta nu a reuşit să facă.</TXT></NP><NP><NO.P>89</NO.P><TXT>Pârâta afirmă că a executat în mod corect şi complet prestaţiile convenite prin cele două contracte. într-adevăr, Comisia ar utiliza în prezent rezultatele celor două proiecte în cadrul publicităţii pe care o face pe site-ul internet al Uniunii Europene. Acest site ar face trimitere la Memorandumul privind acordul asupra moştenirii culturale europene, în cuprinsul căruia Comisia îi mulţumeşte domnului B. pentru activitatea îndeplinită, care ar fi contribuit la realizarea obiectivelor Memorandumului privind acordul. Proiectul DCC ar fi fost citat pentru a ilustra meritele<?PAGE NO="II-1476"?> domnului B. Mai mult, într-o scrisoare din <DATE ISO="19980316">16 martie 1998</DATE>, Comisia ar fi mulţumit pârâtei pentru contribuţia sa la Memorandumul privind acordul şi, prin urmare, la cele două proiecte. Ar prezenta importanţă împrejurarea că referirile de pe internet la cele două proiecte nu au fost suprimate de către Comisie şi că, prin urmare, aceasta nu s-a distanţat de obiectivele atinse în cadrul acestor proiecte.</TXT></NP><NP><NO.P>90</NO.P><TXT>Pârâta adaugă că rapoartele, programele, precum şi documentele digitale elaborate pentru proiecte au fost predate, iar cheltuielile de personal invocate au fost într-adevăr efectuate. în timpul executării proiectelor, pârâtei nu i-a fost comunicată niciuna dintre obiecţiunile invocate în prezent în cerere. Dispoziţiile contractuale citate de Comisie ar avea drept unic obiectiv facilitarea probei şi a controlului cheltuielilor eligibile angajate în cadrul celor două proiecte.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Tribunalului</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>91</NO.P><TXT>Pârâta apreciază, în esenţă, că succesul proiectelor DCC şi Donna exclude, prin el însuşi, dreptul la restituire pretins de Comisie, întrucât acest drept se întemeiază pe consideraţii pur formaliste privind eligibilitatea.</TXT></NP><NP><NO.P>92</NO.P><TXT>Această teză nu poate fi reţinută.</TXT></NP><NP><NO.P>93</NO.P><TXT>într-adevăr, Comisia este ţinută, în temeiul articolului 274 CE, de obligaţia de bună şi corectă gestiune financiară a resurselor comunitare. în sistemul de acordare a ajutoarelor financiare comunitare, utilizarea acestor ajutoare este supusă unor reguli care pot conduce la o restituire parţială sau totală a unui ajutor deja acordat. Prin<?PAGE NO="II-1477"?> urmare, beneficiarul unui ajutor financiar a cărui solicitare a fost aprobată de Comisie nu dobândeşte, prin aceasta, un drept definitiv la plata integrală a ajutorului dacă nu respectă condiţiile cărora le era subordonat sprijinul (Hotărârea Tribunalului din <DATE ISO="19970714">14 iulie 1997</DATE>, Interhotel/Comisia, <REF.DOC.ECR EDITION="GEN" NO.CASE="T-81/95" YEAR="1997" PAGE.ECR="II-1265">T-81/95, Rec., p. II-1265, punctul 62</REF.DOC.ECR>, şi Hotărârea Tribunalului din <DATE ISO="19990929">29 septembrie 1999</DATE>, Sonasa/Comisia, <REF.DOC.ECR EDITION="GEN" NO.CASE="T-126/97" YEAR="1999" PAGE.ECR="II-2793">T-126/97, Rec., p. II-2793, punctul 59</REF.DOC.ECR>).</TXT></NP><NP><NO.P>94</NO.P><TXT>în acest context, Curtea a apreciat că, potrivit unui principiu fundamental care guvernează ajutoarele financiare comunitare, Comunitatea nu putea subvenţiona decât cheltuielile care au fost într-adevăr efectuate. în consecinţă, pentru ca Comisia să îşi poată exercita rolul de control, beneficiarii unor asemenea ajutoare trebuie să dovedească realitatea costurilor imputate proiectelor subvenţionate, furnizarea de informaţii fiabile de către aceşti beneficiari fiind indispensabilă pentru buna funcţionare a sistemului de control şi de probă instituit pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a ajutorului. Prin urmare, pentru justificarea atribuirii unei subvenţii specifice nu este suficient să se dovedească faptul că proiectul a fost realizat. Beneficiarul ajutorului trebuie, în plus, să dovedească faptul că a efectuat cheltuielile declarate conform condiţiilor stabilite pentru acordarea ajutorului respectiv, întrucât numai cheltuielile corespunzător justificate pot fi considerate eligibile. Obligaţia acestuia de respectare a condiţiilor financiare stabilite constituie chiar una dintre obligaţiile sale esenţiale şi, prin aceasta, condiţionează atribuirea ajutorului financiar comunitar (a se vedea în acest sens Hotărârea Curţii din <DATE ISO="20060119">19 ianuarie 2006</DATE>, Comunità montana della Valnerina/Comisia, <REF.DOC.ECR EDITION="GEN" NO.CASE="C-240/03 P" YEAR="2006" PAGE.ECR="I-731">C-240/03 P, Rec., p. I-731, punctele 69, 76, 78, 86 şi 97</REF.DOC.ECR>).</TXT></NP><NP><NO.P>95</NO.P><TXT>Curtea a considerat de asemenea că obligaţia, prevăzută într-un contract de subvenţionare comunitară, de a transmite Comisiei, în formele şi în termenele prevăzute, justificativele costurilor pretins eligibile are un caracter imperativ şi că cerinţa de a prezenta aceste justificative într-o formă corespunzătoare nu are alt obiectiv decât acela de a permite Comisiei să dispună de datele necesare în scopul de a verifica dacă fondurile Comunităţii au fost utilizate conform clauzelor contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea Curţii din <DATE ISO="20060126">26 ianuarie 2006</DATE>, Implants/Comisia, C-279/03 OP, nepublicată în Recueil, punctele 36 şi 37).</TXT></NP><?PAGE NO="II-1478"?><NP><NO.P>96</NO.P><TXT>Tot astfel, în cadrul finanţării din Fondul european de orientare şi garantare agricolă şi din Fondul social european, Curtea a subliniat importanţa regulii potrivit căreia numai cheltuielile efectuate în conformitate cu regulile comunitare sunt suportate de la bugetul comunitar, astfel încât Comisia poate reduce, suspenda sau anula un ajutor financiar comunitar în caz de nereguli. Potrivit Curţii, chiar neregulile de natură pur <QUOT.START ID="QS0021" REF.END="QE0021" CODE="201E"/>tehnică<QUOT.END ID="QE0021" REF.START="QS0021" CODE="201D"/>, care nu au un impact financiar precis, pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii, precum şi respectarea dreptului comunitar şi, în consecinţă, justifică aplicarea de către Comisie a rectificărilor financiare (Hotărârea Curţii din <DATE ISO="20050915">15 septembrie 2005</DATE>, Irlanda/Comisia, <REF.DOC.ECR EDITION="GEN" NO.CASE="C-199/03" YEAR="2005" PAGE.ECR="I-8027">C-199/03, Rec., p. I-8027, punctele 26, 27, 29 si 31</REF.DOC.ECR>).</TXT></NP><NP><NO.P>97</NO.P><TXT>Din această jurisprudenţă rezultă că insistenţa Comisiei asupra respectării cu scrupulozitate de către pârâtă a obligaţiilor sale contractuale în materie de declaraţii de cheltuieli şi de justificare a cheltuielilor efectuate nu poate fi calificată drept formalistă. îi incumbă mai curând pârâtei să dovedească faptul că obligaţiile sale de justificare contabilă au fost într-adevăr respectate.</TXT></NP><NP><NO.P>98</NO.P><TXT>Această concluzie nu este infirmată de regulile referitoare la sarcina probei. în temeiul acestor reguli, într-adevăr, Comisia este, în calitate de reclamantă, cea care este obligată să dovedească temeinicia dreptului său la restituire [Hotărârea Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiţie, Germania) din <DATE ISO="19910114">14 ianuarie 1991</DATE>, II ZR 190/89, BGHZ volumul 113, p. 222, 226], astfel încât este obligată să facă o prezentare concludentă şi să dovedească, în caz de contestare, că plăţile sale au depăşit ajutorul financiar datorat.</TXT></NP><NP><NO.P>99</NO.P><TXT>Totuşi, Comisia trebuie să contribuie numai la cheltuielile care au fost efectuate conform condiţiilor contractuale şi care au fost, în special, justificate corespunzător. Numai dacă pârâta a prezentat justificative de cheltuieli relevante Comisia trebuie, dacă este cazul, să dovedească faptul că nu este obligată să ramburseze cheltuielile efectuate pentru că prestaţia contractuală este defectuoasă sau pentru că<?PAGE NO="II-1479"?> justificativele de cheltuieli sunt inexacte (a se vedea în acest sens Concluziile prezentate de avocatul general Kokott în cauza în care s-a pronunţat Hotărârea Curţii din <DATE ISO="20050317">17 martie 2005</DATE>, Comisia/AMI Semiconductor Belgium şi alţii, <REF.DOC.ECR EDITION="GEN" NO.CASE="C-294/02" YEAR="2005" PAGE.ECR="I-2175">C-294/02, Rec., p. I-2175, I-2178, punctul 174</REF.DOC.ECR> şi următoarele).</TXT></NP><NP><NO.P>100</NO.P><TXT>Pe de altă parte, în ceea ce priveşte pretinsul succes al proiectelor în cauză, trebuie adăugat că pârâta a recunoscut, în cadrul şedinţei, că dosarul nu cuprindea niciun document informatic care să ateste un asemenea succes în materia transpunerii digitale a conţinuturilor culturale selecţionate în cadrul proiectului DCC sau în materia instalării unui forum virtual în cadrul proiectului Donna. Pârâta a vorbit chiar, cu ocazia şedinţei, despre un eşec al proiectelor, care ar avea legătură cu faptul că în anul 1997 nu existau suficienţi utilizatori care să aibă un acces rapid la internet şi că trebuiau utilizate modemuri care nu erau deloc potrivite.</TXT></NP><NP><NO.P>101</NO.P><TXT>Dacă pârâta afirmă totuşi că rezultatele celor două proiecte sunt utilizate în scopuri publicitare pe site-ul internet al Uniunii Europene, Comisia a dovedit, în replica sa (punctele 21-29), că informaţiile disponibile pe site-ul menţionat se refereau la începutul realizării proiectelor (în 1997) şi că nu se pronunţau asupra unui eventual rezultat. în sfârşit, nici extrasele din Memorandumul privind acordul asupra moştenirii culturale europene şi, în particular, mulţumirile la care se referă pârâta nu se pronunţă cu privire la succesul proiectelor.</TXT></NP><NP><NO.P>102</NO.P><TXT>în sfârşit, este adevărat că, în contextul Memorandumului privind acordul asupra moştenirii culturale europene, numele fostului administrator al pârâtei, domnul B., este menţionat în cadrul unui <QUOT.START ID="QS0022" REF.END="QE0022" CODE="201E"/>Grup de lucru 4 — Priorităţi în conţinutul digital pentru cultură<QUOT.END ID="QE0022" REF.START="QS0022" CODE="201D"/>. Totuşi, astfel cum în mod corect a observat Comisia, colaborarea personală a domnului B. la proiectul <QUOT.START ID="QS0023" REF.END="QE0023" CODE="201E"/>Multimedia pentru educaţie şi utilizările pentru o iniţiativă culturală integrată<QUOT.END ID="QE0023" REF.START="QS0023" CODE="201D"/> a fost relevată numai în cadrul unor mulţumiri cu caracter general adresate tuturor participanţilor la proiectul DCC. Nici raportul final al grupului de lucru nu ar putea să dovedească un rezultat obiectiv al proiectului DCC, întrucât acest raport a fost întocmit chiar de către domnul B. Tot<?PAGE NO="II-1480"?> astfel, formularea utilizată de Comisie în scrisoarea sa din <DATE ISO="19980316">16 martie 1998</DATE>, prin care mulţumeşte pârâtei pentru eforturile depuse, constituie o simplă formulă de politeţe şi nu indică faptul că grupul de lucru 4 a avut un succes concret şi real</TXT></NP><NP><NO.P>103</NO.P><TXT>Din tot ceea ce precedă rezultă că motivul întemeiat pe comportamentul contradictoriu al Comisiei trebuie respins.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Cu privire la eligibilitatea cheltuielilor declarate</P></TI></TITLE><NP><NO.P>104</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte categoriile de cheltuieli care puteau fi angajate pentru executarea proiectelor DCC şi Donna, şi anume cheltuielile directe (personal, subantrepriză, echipamente, deplasări şi produse consumabile) şi cheltuielile indirecte (cheltuieli generale), trebuie amintit că punctul 1.2 din anexa II la fiecare contract defineşte cheltuielile rambursabile drept cheltuieli reale necesare fiecărui proiect, care pot fi dovedite şi care au fost angajate în perioada derulării proiectelor.</TXT></NP><NP><NO.P>105</NO.P><TXT>Rezultă din aceasta că pârâtei îi revenea obligaţia de a dovedi (a se vedea punctul 99 de mai sus) că acele cheltuieli declarate Comisiei erau cheltuieli reale necesare în mod efectiv şi contractate pentru executarea proiectelor în perioada derulării acestora. Mai mult, în cadrul administrării acestei dovezi, pârâta trebuia să se conformeze cerinţelor contractuale specifice fiecărei categorii de cheltuieli.</TXT></NP><NP><NO.P>106</NO.P><TXT>în acest context, pârâta reproşează Comisiei un comportament incorect, prin aceea că aceasta solicită prezentarea unor documente detaliate după o perioadă de aproape şapte ani, în timp ce aceste documente fie s-ar fi pierdut, fie nu ar putea fi reconstituite decât cu dificultate, deoarece fostul administrator al pârâtei, domnul<?PAGE NO="II-1481"?> B., a decedat în 1999. Pârâta afirmă că furnizase Comisiei, în timpul şi imediat după executarea celor două proiecte, toate documentele necesare care stabileau eligibilitatea tuturor cheltuielilor efectuate. Pentru aceasta, documentele prezentate - menţionate în parte în cerere şi ataşate acesteia în anexă - constituie o dovadă suficientă a caracterului real al cheltuielilor rambursabile.</TXT></NP><NP><NO.P>107</NO.P><TXT>Totuşi, această argumentaţie nu este de natură a o exonera pe pârâtă de obligaţiile impuse la punctul 1.2 din anexa II la fiecare contract. Pe de altă parte, este suficient a se reaminti că pârâta era obligată, în temeiul dispoziţiilor relevante din dreptul german, să conserve timp de 10 ani toate documentele contabile referitoare la executarea proiectelor DCC şi Donna (a se vedea punctul 71 de mai sus).</TXT></NP><NP><NO.P>108</NO.P><TXT>Trebuie adăugat că problema decisivă în materie de eligibilitate a cheltuielilor declarate de către pârâtă este de a stabili dacă aceasta a reuşit să justifice aceste cheltuieli în 1997 şi în 1998, respectiv la finalul celor două contracte. Or, documentele justificative care se referă la aceasta au fost ataşate la memoriile depuse de părţi înaintea Tribunalului. Ele figurează, printre altele, în anexele la cerere. Pârâta a făcut în mod expres trimitere la aceste anexe în memoriul său în apărare (punctul 24), fără a reproşa Comisiei că ar fi distrus sau că ar fi omis în mod intenţionat să prezinte documentele pertinente pe care pârâta i le-ar fi furnizat în timp util, dar pe care ea nu le-ar mai putea înfăţişa din nou în prezent. Observaţia pârâtei potrivit căreia asemenea documente nu ar fi fost ataşate cererii decât <QUOT.START ID="QS0024" REF.END="QE0024" CODE="201E"/>în parte<QUOT.END ID="QE0024" REF.START="QS0024" CODE="201D"/> este, în orice caz, prea vagă pentru a o putea dispensa pe pârâtă de obligaţia sa de justificare a cheltuielilor declarate.</TXT></NP><NP><NO.P>109</NO.P><TXT>Prin urmare, eligibilitatea diferitelor categorii de cheltuieli trebuie examinată pe baza memoriilor schimbate între părţi, inclusiv a documentelor ataşate cererii şi memoriului în apărare.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1482"?><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cheltuieli de personal</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>110</NO.P><TXT>în cadrul proiectului DCC, pârâta a declarat <FT TYPE="NUMBER">834568</FT> DEM, şi aceasta pentru următoarele persoane: domnul C (Micro Computer DOS Systemhaus), doamna D., domnii E., F., G. (FORSA), M. (Leonardo) şi W. (Innovative Software).</TXT></NP><NP><NO.P>111</NO.P><TXT>în cadrul proiectului Donna, pârâta a declarat <FT TYPE="DECIMAL">227998,39</FT> DEM pentru domnii F. şi E., precum şi pentru doamna L.</TXT></NP><NP><NO.P>112</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte cheltuielile declarate în cadrul proiectului DCC, Comisia susţine că nu au putut fi acceptate capitolele de cheltuieli individuale, deoarece persoanele pretins implicate în realizarea proiectului nu au fost angajate de pârâtă. Situaţia ar fi aceeaşi pentru proiectul Donna. în orice caz, niciunul dintre documentele prezentate de pârâtă nu ar îndeplini condiţiile de formă stabilite la punctul 1.3.1 din anexa II la fiecare contract.</TXT></NP><NP><NO.P>113</NO.P><TXT>Pârâta răspunde că refuzul de a recunoaşte cheltuielile de personal este contrar sensului şi obiectului contractelor încheiate. în ceea ce priveşte acuzaţia de a nu fi angajat direct personalul în cauză, punctul 1.3.1 din anexa II ar trebui interpretat în sensul că acesta nu urmăreşte să excludă rambursarea cheltuielilor decât în cazul persoanelor total străine de proiecte. în plus, ea ar fi furnizat Comisiei extrase cu orele de lucru din care rezultau în mod clar data, timpul de lucru, domeniul de activitate şi proiectul însuşi. în situaţia în care Comisia ar solicita ca extrasele care conţin orele de lucru să fie întocmite cel puţin o dată pe lună şi semnate de şeful de proiect, ea nu ar respecta caracterul pur formal al punctului 1.3.1 din anexa II menţionat.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1483"?><NP><NO.P>114</NO.P><TXT>în această privinţă, este suficient să se sublinieze că este cert că pârâta nu a îndeplinit condiţiile de la punctul 1.3.1 din anexa II la fiecare contract. Potrivit acestei dispoziţii, toate orele de lucru declarate ale personalului trebuie înregistrate şi certificate, înregistrarea timpului de lucru trebuind să fie certificată cel puţin o dată pe lună de către şeful de proiect desemnat sau de către un cadru superior din întreprinderea cocontractantă, autorizat în mod corespunzător.</TXT></NP><NP><NO.P>115</NO.P><TXT>Or, extrasele conţinând orele de lucru furnizate de pârâtă (ataşate în anexele 9 şi 10 la memoriul în apărare) nu poartă nicio semnătură şi autorul lor rămâne necunoscut. Este vorba despre un teanc de copii imprimate prin intermediul calculatorului, al căror raport cu caracterul real al prestaţiilor furnizate nu este, în lipsa vreunei explicaţii sau probe adiţionale, stabilit. într-adevăr, niciun reprezentant al pârâtei nu şi-a asumat, printr-o semnătură aplicată în timp util, responsabilitatea veridicităţii conţinutului acestor extrase orare.</TXT></NP><NP><NO.P>116</NO.P><TXT>Contrar celor afirmate de pârâtă, cerinţa stabilită la punctul 1.3.1 din anexa II nu contrazice nici sensul, nici obiectul contractelor. într-adevăr, această dispoziţie serveşte la prezentarea regulată şi la intervale scurte (cel puţin o dată pe lună) a unor acte justificative fiabile, semnate de reprezentanţii calificaţi ai pârâtei, privind timpul efectiv consacrat proiectelor în cauză de către angajaţii acesteia. întrucât nu a asistat la lucrările convenite, Comisia nu dispune de alte mijloace pentru a controla exactitatea cheltuielilor de personal invocate.</TXT></NP><NP><NO.P>117</NO.P><TXT>Rezultă că pârâta nu are niciun drept la rambursarea pretinselor sale cheltuieli de personal, fără a fi necesară pronunţarea asupra aspectului dacă şi, dacă este cazul, în ce mod colaboratorii independenţi pot fi consideraţi, în dreptul german, ca făcând parte din personalul angajatorului lor.</TXT></NP></GR.SEQ><?PAGE NO="II-1484"?><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cheltuieli de subantrepriză</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>118</NO.P><TXT>În cadrul proiectului DCC, pârâta a declarat <FT TYPE="NUMBER">618631</FT> DEM, repartizate între următoarele posturi: McDOS, Christian Liepe Photodesign şi cheltuieli ale Ploenzke atribuite IIC</TXT></NP><NP><NO.P>119</NO.P><TXT>în cadrul proiectului Donna, aceasta a declarat <FT TYPE="NUMBER">257659</FT> DEM, repartizate între următoarele posturi: societatea Fink &amp; Partner, doamna D. D., doamna B. D. şi societatea Casper Casting and Styling Agency.</TXT></NP><NP><NO.P>120</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul DCC, Comisia afirmă că ea nu a acordat autorizaţia prealabilă, necesară, potrivit articolului 5 alineatul 1 din contract, pentru subantrepriză. în orice caz, pârâta nu ar fi respectat obligaţia de a insera, în contractele de subantrepriză, obligaţiile care îi reveneau faţă de Comisie, în special aceea de a prezenta extrasele conţinând orele de lucru.</TXT></NP><NP><NO.P>121</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul Donna, Comisia aminteşte că nu a acceptat drept rambursabile decât cheltuielile referitoare la doamnele D. D. şi B. D., în cuantum de <FT TYPE="DECIMAL">46300,18</FT> DEM. în schimb, ar fi refuzat să ramburseze celelalte cheltuieli de subantrepriză în lipsa autorizaţiei scrise prealabile.</TXT></NP><NP><NO.P>122</NO.P><TXT>Potrivit pârâtei, este cert că întreprinderile pentru care au fost prezentate aceste cheltuieli au fost active în cadrul proiectului DCC, astfel încât acordul prealabil al Comisiei nu era necesar, articolul 5 din contractul DCC reprezentând o simplă clauză dispozitivă. Mai mult, Comisia ar fi aprobat deja subantreprizele, primind în<?PAGE NO="II-1485"?> acest scop o listă. Pârâta nu ar fi fost obligată să furnizeze extrase detaliate. în ceea ce priveşte cheltuielile Ploenzke, atribuirea lor către IIC ar rezulta dintr-un acord intern cu Ploenzke.</TXT></NP><NP><NO.P>123</NO.P><TXT>Referitor la proiectul Donna, pârâta consideră că toate cheltuielile de subantrepriză sunt rambursabile. Semnarea Memorandumului privind acordul de către societatea Fink &amp; Partner ar permite respectarea sensului şi a obiectului articolului 5 alineatul 1 din contractul Donna. în ceea ce priveşte cheltuielile societăţii Casper Casting and Styling Agency, nu ar fi fost necesară o autorizaţie scrisă din partea Comisiei.</TXT></NP><NP><NO.P>124</NO.P><TXT>în această privinţă, trebuie amintit că, potrivit articolului 5 alineatul 1 din cele două contracte, pârâta era autorizată să încheie contracte de subantrepriză sub rezerva autorizaţiei scrise prealabile acordate de Comisie, înţelegându-se că pârâta trebuia să impună oricărui subcontractant aceleaşi obligaţii cărora le era ea însăşi supusă în temeiul contractelor încheiate cu Comisia.</TXT></NP><NP><NO.P>125</NO.P><TXT>Teza susţinută de pârâtă potrivit căreia această dispoziţie constituie o simplă clauză dispozitivă a cărei încălcare nu ar putea afecta eligibilitatea cheltuielilor în cauză trebuie respinsă.</TXT></NP><NP><NO.P>126</NO.P><TXT>într-adevăr, cerinţa contractuală referitoare la o autorizaţie prealabilă din partea Comisiei privind intervenţia unor subantreprenori este justificată şi necesară, dat fiind că executarea obligaţiilor convenite incumbă, în principiu, numai întreprinderii pe care Comisia a ales-o în mod precis şi individual drept parte cocontractantă. în consecinţă, Comisia trebuie să poată controla şi, dacă este cazul, să poată exclude eventuala implicare a unui subantreprenor. încălcarea de către pârâtă a cerinţei unei autorizaţii scrise prealabile este suficientă pentru refuzarea de către Comisie a rambursării cheltuielilor aferente.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1486"?><NP><NO.P>127</NO.P><TXT>Mai mult, în orice caz, este cert că pârâta nu a prezentat extrasele conţinând orele de lucru, pentru subantreprenorii săi, în forma prevăzută la punctul 1.3.1 din anexa II la contracte. Or, articolul 5 alineatul 1 din contracte o obliga să impună oricărui subantreprenor aceleaşi obligaţii cărora le era ea însăşi supusă. Rezultă din aceasta că fiecare subantreprenor angajat de pârâtă în executarea proiectelor era obligat să se conformeze punctului 1.3.1 din anexa II menţionată, prin declararea tuturor orelor de lucru ale personalului său implicat şi prin certificarea, cel puţin o dată pe lună, a extraselor conţinând orele de lucru de către un angajat cu grad superior autorizat corespunzător.</TXT></NP><NP><NO.P>128</NO.P><TXT>Cerinţa contractuală de a impune fiecărui subantreprenor aceleaşi obligaţii precum cele aplicabile pârâtei era justificată şi necesară în scopul de a garanta un control complet al cheltuielilor pretins efectuate şi de a exclude posibilitatea ca pârâta să obţină, prin simpla intervenţie a subantreprenorilor, rambursarea cheltuielilor care nu ar fi fost altfel eligibile.</TXT></NP><NP><NO.P>129</NO.P><TXT>Niciunul dintre extrasele orare prezentate de pârâtă în anexa la memoriul său în apărare nu răspunde acestei cerinţe. Prin urmare, pentru motivele expuse la punctele 115 şi 116 de mai sus, aceasta nu are dreptul la rambursarea cheltuielilor de subantrepriză în cauză.</TXT></NP><NP><NO.P>130</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte cheltuielile atribuite pârâtei de către Ploenzke în temeiul unui pretins acord intern între cele două societăţi, trebuie adăugat că Ploenzke, spre deosebire de pârâtă, a înapoiat prompt toate avansurile a căror restituire fusese pretinsă de Comisie (a se vedea punctul 23 de mai sus). în consecinţă, Comisia nu ar putea fi obligată să restituie, prin intermediul pârâtei, cheltuielile la rambursarea cărora Ploenzke a renunţat prin restituirea avansurilor percepute.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1487"?><NP><NO.P>131</NO.P><TXT>Rezultă din aceasta că pârâta nu ar putea solicita rambursarea pretinselor sale cheltuieli de subantrepriză - cu excepţia celor deja recunoscute de Comisie, care au fost efectuate pentru doamnele B. D. şi D. D. în cadrul proiectului Donna -, deoarece aceste cheltuieli nu au fost justificate în mod corect.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cheltuieli de deplasare</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>132</NO.P><TXT>în cadrul proiectului DCC, pârâta a declarat <FT TYPE="NUMBER">32682</FT> DEM pentru următoarele persoane: doamna D., domnul E., domnul F., doamna L., domnul M. (Leonardo) şi domnul C. (McDOS).</TXT></NP><NP><NO.P>133</NO.P><TXT>în cadrul proiectului Donna, aceasta a declarat <FT TYPE="NUMBER">22659</FT> DEM pentru următoarele persoane: doamna D. D., domnul E., domnul F., doamna L. şi domnul M.</TXT></NP><NP><NO.P>134</NO.P><TXT>Potrivit Comisiei, pârâta nu are niciun drept la rambursarea cheltuielilor de deplasare. într-adevăr, contrar dispoziţiilor coroborate ale punctelor 1.3.4 şi 1.2 din anexa II la contracte, pârâta nu ar fi dovedit legătura concretă existentă între aceste cheltuieli şi cele două contracte.</TXT></NP><NP><NO.P>135</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul DCC, Comisia susţine că, exceptând-o pe doamna L., toate societăţile şi persoanele menţionate au fost subantreprenori pentru care lipsea autorizaţia prealabilă. Cheltuielile pentru doamna L. nu ar fi rambursabile, întrucât pârâta nu a angajat cheltuieli de personal pentru această persoană.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1488"?><NP><NO.P>136</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul Donna, Comisia afirmă că, referitor la cheltuielile angajate pentru domnul M., pârâta nu a pretins cheltuieli de personal Domnul F. şi domnul E. nu ar fi, în calitate de subantreprenori, acoperiţi de autorizaţia prealabilă a Comisiei. Pentru doamna L., pârâta nu ar fi furnizat extrasele conţinând orele de lucru. Cheltuielile doamnei D. D. nu ar putea fi acceptate, întrucât documentele prezentate ar fi insuficiente pentru stabilirea caracterului necesar al deplasărilor sale.</TXT></NP><NP><NO.P>137</NO.P><TXT>Reiterând argumentele prezentate în contextul subantreprizei, pârâta subliniază că faptul că nu a declarat cheltuielile de personal nu exclude nicidecum solicitarea cheltuielilor de deplasare pentru persoana în cauză, din moment ce cheltuielile au fost într-adevăr efectuate. în ceea ce îi priveşte pe domnii F. şi E., nu ar fi fost necesară nicio autorizaţie prealabilă. Referitor la cheltuielile doamnei L., importanţa activităţii sale ar fi fost dovedită de extrasele conţinând orele de lucru furnizate Comisiei. Referitor la cheltuielile doamnei D. D., pârâta face trimitere la acordurile adiţionale privind rambursarea cheltuielilor de deplasare.</TXT></NP><NP><NO.P>138</NO.P><TXT>în această privinţă, trebuie constatat că, din perspectiva eligibilităţii lor, cheltuielile de deplasare reprezintă cheltuieli care au caracter tipic accesoriu, în sensul că numai deplasarea persoanelor ale căror prestaţii efectiv furnizate au fost recunoscute drept necesare în cadrul proiectelor poate fi calificată drept necesară pentru proiectele în cauză. în alţi termeni, rambursarea cheltuielilor de deplasare nu este justificată decât dacă persoana pentru care sunt invocate aceste cheltuieli a participat în mod util, mai precis într-o formă recunoscută de Comisie, la realizarea proiectului în cauză.</TXT></NP><NP><NO.P>139</NO.P><TXT>Or, astfel cum s-a arătat mai sus, Comisia era îndreptăţită să refuze rambursarea tuturor cheltuielilor declarate de pârâtă cu titlu de cheltuieli de personal şi de subantrepriză, cu excepţia celor referitoare la doamnele B. D. şi D. D. pentru proiectul Donna. în consecinţă, întrucât prestaţiile pretins furnizate de către persoanele în cauză nu au avut nicio valoare cuantificabilă pentru Comisie,<?PAGE NO="II-1489"?> eventualele lor deplasări realizate pentru a furniza aceste prestaţii nu ar putea fi calificate drept necesare pentru proiectele DCC şi Donna. Prin urmare, Comisia invocă în mod corect, în această privinţă, punctul 1.2 din anexa II la fiecare contract, potrivit căruia sunt rambursabile numai cheltuielile reale necesare fiecărui proiect, care pot fi dovedite şi care au fost angajate în perioada derulării proiectelor.</TXT></NP><NP><NO.P>140</NO.P><TXT>Trebuie adăugat că pârâta era obligată, în temeiul punctului 5 din anexa II la cele două contracte, să ţină o contabilitate proprie şi o documentaţie corespunzătoare pentru a confirma şi a justifica cheltuielile declarate. Or, niciuna dintre copiile ataşate în anexele A 7-A 23 la cerere şi B 9-B 14 la memoriul în apărare nu poate fi calificată drept o probă valabilă şi corespunzătoare care stabileşte, în privinţa obiectivelor şi a necesităţii fiecărei călătorii individuale, faptul că acele cheltuieli de deplasare declarate au fost într-adevăr efectuate pentru nevoile proiectelor DCC şi Donna. Prin urmare, pârâta nu a reuşit să stabilească, contrar cerinţelor stabilite la punctul 1.2 şi la punctul 5 din anexa II la cele două contracte, legătura necesară între cheltuielile de deplasare pretins efectuate pentru persoanele în cauză şi angajarea acestora în cadrul proiectelor.</TXT></NP><NP><NO.P>141</NO.P><TXT>Trebuie amintit că, în ceea ce le priveşte în particular pe doamnele B. D. şi D. D., cheltuielile de subantrepriză efectuate de aceste persoane în cadrul proiectului Donna au fost recunoscute de Comisie drept rambursabile. Totuşi, aceasta nu poate determina în mod automat recunoaşterea cheltuielilor de deplasare declarate.</TXT></NP><NP><NO.P>142</NO.P><TXT>într-adevăr, dosarul nu conţine nicio factură de călătorie referitoare la doamna B. D. în ceea ce o priveşte pe doamna D. D., facturile, ataşate în anexa A 23 la cerere, pe care aceasta le-a adresat pârâtei conţin indicaţii atât de generale şi de vagi încât ele nu pot fi considerate acte justificative suficiente în sensul punctelor 1.2 şi 5 din anexa II la fiecare contract. Ele nu permit, în special, verificarea pertinenţei deplasărilor doamnei D. D. pentru proiectul Donna şi pentru activitatea sa individuală în cadrul acestui proiect.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1490"?><NP><NO.P>143</NO.P><TXT>Rezultă că pârâta nu are niciun drept la rambursarea pretinselor cheltuieli de deplasare.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cheltuieli de echipament</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>144</NO.P><TXT>în cadrul proiectului DCC, pârâta a declarat <FT TYPE="NUMBER">384018</FT> DEM pentru cheltuielile angajate de către societatea Digivision şi cheltuielile Ploenzke atribuite IIC în cadrul proiectului Donna, aceasta a declarat cheltuieli în valoare de <FT TYPE="NUMBER">106871</FT> DEM, care au la bază o factură emisă de societatea Fink &amp; Partner.</TXT></NP><NP><NO.P>145</NO.P><TXT>Comisia se opune rambursării cheltuielilor declarate în cadrul proiectului DCC, invocând împrejurarea că cele declarate de către societatea Digivision nu sunt eligibile. într-adevăr, contrar cerinţelor punctului 5 din anexa II la contract, corespondenţa dintre pârâtă şi societatea Digivision nu ar permite să se evalueze necesitatea acestor cheltuieli şi nici să se verifice dacă cheltuielile cu închirierea echipamentului depăşesc costul achiziţionării sale potenţiale. Referitor la cheltuielile Ploenzke atribuite pârâtei, acestea nu ar fi rambursabile în lipsa unui acord între cele două societăţi asupra acestui aspect.</TXT></NP><NP><NO.P>146</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul Donna, Comisia îşi întemeiază refuzul de rambursare pe faptul că pârâta nu a prezentat contractul de închiriere încheiat cu societatea Fink &amp; Partner. Mai mult, documentele prezentate nu ar preciza materialul închiriat şi nu ar răspunde cerinţelor contractuale de justificare.</TXT></NP><NP><NO.P>147</NO.P><TXT>Potrivit pârâtei, documentele furnizate Comisiei pentru justificarea cheltuielilor prezentate sunt în mod global de natură a aduce o dovadă suficientă a angajării cheltuielilor menţionate, întrucât contractele nu impun o dovadă detaliată a<?PAGE NO="II-1491"?> cheltuielilor efectuate. în orice caz, cele două proiecte nu ar fi putut fi executate dacă nu ar fi fost închiriat niciun echipament, Comisia neavând niciun motiv valabil pentru a considera facturile excesive, cu atât mai mult cu cât nu a prezentat motivele concrete pentru care consideră că preţul închirierii echipamentului ar putea să îl depăşească pe acela al achiziţionării sale. Pe de altă parte, Comisia ar fi intervenit frecvent ea însăşi în domeniul iniţiativelor culturale şi, prin urmare, ar trebui să ştie că cheltuielile efectuate sunt rezonabile. Prin urmare, nu ar avea nicio importanţă natura exactă a materialului tehnic care a făcut obiectul contractului de închiriere, în sfârşit, factura societăţii subantreprenoare Fink &amp; Partner ar fi o dovadă suficientă.</TXT></NP><NP><NO.P>148</NO.P><TXT>în această privinţă, trebuie amintite clauzele conţinute la punctele 1.2, 1.3.2 şi 5 din anexa II la fiecare contract. în temeiul acestor dispoziţii, pe de o parte, cuantumul cheltuielilor eligibile pentru echipamentele închiriate este limitat la cel necesar pentru achiziţionarea lor. Pe de altă parte, pârâta este obligată să ţină o contabilitate proprie şi o documentaţie corespunzătoare, pentru a confirma şi a justifica cheltuielile declarate. în sfârşit, nu sunt rambursabile decât cheltuielile reale necesare fiecărui proiect, care pot fi dovedite şi care au fost angajate în perioada derulării proiectelor.</TXT></NP><NP><NO.P>149</NO.P><TXT>Această cerinţă care impune furnizarea de acte justificative cât mai detaliate urmăreşte să confere Comisiei posibilitatea de a-şi exercita controlul asupra sumelor plătite în cadrul celor două proiecte, precum şi asupra caracterului real şi necesităţii cheltuielilor pretins angajate. Rezultă din aceasta că pârâta era obligată să furnizeze documente care să indice, într-un mod clar, ce tip de echipament fusese închiriat şi la ce preţ.</TXT></NP><NP><NO.P>150</NO.P><TXT>Or, în mod evident, pârâta nu a îndeplinit această obligaţie afirmând că documentele prezentate Comisiei erau <QUOT.START ID="QS0025" REF.END="QE0025" CODE="201E"/>în mod global<QUOT.END ID="QE0025" REF.START="QS0025" CODE="201D"/> de natură să dovedească angajarea cheltuielilor de echipament şi că <QUOT.START ID="QS0026" REF.END="QE0026" CODE="201E"/>nu exist [a] niciun motiv<QUOT.END ID="QE0026" REF.START="QS0026" CODE="201D"/> pentru ca Comisia să avanseze teza unui cuantum excesiv al facturilor prezentate, pentru faptul că aceasta nu a expus motivele concrete pentru care considera că preţul închirierii echipamentului putea să îl depăşească pe cel al achiziţionării sale. Mai mult, pârâta<?PAGE NO="II-1492"?> nu se putea limita să pretindă că, dispunând de o experienţă suficientă în domeniul proiectelor culturale, Comisia trebuia să ştie că aceste cheltuieli efectuate erau rezonabile, astfel încât natura exactă a materialului tehnic închiriat avea o importanţă redusă.</TXT></NP><NP><NO.P>151</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte cheltuielile Ploenzke atribuite IIC, dosarul nu conţine nicio piesă care să permită verificarea caracterului lor real şi necesar. Pe de altă parte, faptul că Ploenzke a înapoiat totalitatea avansurilor a căror restituire fusese pretinsă de Comisie exclude posibilitatea ca aceasta din urmă să fie obligată să ramburseze, prin intermediul pârâtei, cheltuielile pretins efectuate de Ploenzke şi imputabile pârâtei în temeiul unui acord intern (a se vedea punctul 130 de mai sus).</TXT></NP><NP><NO.P>152</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte cheltuielile de echipament invocate în cazul societăţii Digivision, indicaţiile care figurează în facturile care au legătură cu aceasta sunt atât de vagi încât nu permit stabilirea cu certitudine a caracterului necesar al cheltuielilor de echipament declarate pentru nevoile proiectelor.</TXT></NP><NP><NO.P>153</NO.P><TXT>în particular, factura ataşată în anexa A 16 la cerere nu este o factură reală şi definitivă. Este vorba despre o factură <HT TYPE="ITALIC">pro forma,</HT> al cărei rol se limitează la a informa clientul asupra detaliilor vânzării sau a-i permite să îndeplinească anumite formalităţi prealabile livrării. Mai mult, această factură <HT TYPE="ITALIC">pro forma</HT> nu este semnată. Ea se limitează la a descrie în mod global echipamentul închiriat, fără a enumera sau a preciza aparatele individuale vizate, în condiţiile în care acestea sunt disponibile pe piaţă într-o gamă vastă în ceea ce priveşte funcţionalitatea, calitatea şi preţul. Din acest motiv, nu este obiectiv posibil să se evalueze necesitatea cheltuielilor pretins efectuate de pârâtă pentru societatea Digivision.</TXT></NP><NP><NO.P>154</NO.P><TXT>Această lipsă de precizie nu este acoperită de factura societăţii Digivision ataşată în anexa B 11 la memoriul în apărare. într-adevăr, dacă este adevărat că această factură<?PAGE NO="II-1493"?> cuprinde o listă de aparate şi software pretins furnizate, ea nu este semnată şi, spre deosebire de factura <HT TYPE="ITALIC">pro forma,</HT> nu este consemnată pe o hârtie având antetul societăţii Digivision. în lipsa oricărei explicaţii sau probe adiţionale, acest document este lipsit de orice valoare probantă în ceea ce priveşte caracterul real şi necesar al cheltuielilor în discuţie.</TXT></NP><NP><NO.P>155</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte cheltuielile de echipament invocate pentru societatea Fink &amp; Partner, acestea privesc închirierea unui studio audio HIS, inclusiv a materialului, a reţelei şi a software-ului (arhivare de imagini, gestiune a suitelor de imagini şi acces ISDN)/</TXT></NP><NP><NO.P>156</NO.P><TXT>Astfel cum rezultă din dosar, primele atestări documentare referitoare la aceste cheltuieli se găsesc în proiectul raportului de audit (anexa A 6 la cerere), care se referă, la punctul 3.2, la facturi considerate insuficiente pentru a justifica necesitatea materialului închiriat - întrucât componentele tehnice ale echipamentului pretins închiriat nu sunt enumerate - şi în cuprinsul căruia i se reproşează pârâtei că nu prezentase contractul de închiriere care se referă la acestea. în observaţiile sale cu privire la proiectul de raport (anexa A 9 la cerere), pârâta se limitează, la punctul 3.1, să constate această neacceptare a facturilor în discuţie, fără a prezenta totuşi, în copie, altceva decât contractul de închiriere. Raportul definitiv de audit (anexa A 12 la cerere) menţine, la punctul 3.2, refuzul de a considera cheltuielile de echipament referitoare la societatea Fink &amp; Partner rambursabile.</TXT></NP><NP><NO.P>157</NO.P><TXT>Numai în anexa B 14 la memoriul în apărare pârâta a prezentat documentele privind închirierea echipamentului în discuţie. Or, este vorba aici despre trei <QUOT.START ID="QS0027" REF.END="QE0027" CODE="201E"/>facturi<QUOT.END ID="QE0027" REF.START="QS0027" CODE="201D"/> care nu sunt semnate şi care, spre deosebire de facturile originale ale acestei societăţi ataşate în anexele A 20-A 22 la cerere, nu au fost consemnate pe o hârtie având antetul societăţii Fink &amp; Partner. în lipsa oricărei explicaţii sau probe adiţionale, aceste documente sunt lipsite de orice valoare probantă în ceea ce priveşte caracterul real şi necesar al cheltuielilor în discuţie.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1494"?><NP><NO.P>158</NO.P><TXT>Din ceea ce precedă rezultă că pârâta nu are dreptul la rambursarea pretinselor sale cheltuieli de echipament</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Produse consumabile</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>159</NO.P><TXT>în cadrul proiectelor DCC şi Donna, pârâta a declarat sumele de <FT TYPE="NUMBER">35017</FT> DEM şi, respectiv, de <FT TYPE="DECIMAL">9312,53</FT> DEM cu titlu de produse consumabile.</TXT></NP><NP><NO.P>160</NO.P><TXT>Potrivit Comisiei, cheltuielile declarate în cadrul proiectului DCC nu au fost nici explicate, nici atestate prin documente de către pârâtă. în consecinţă, acestea nu ar fi putut fi recunoscute. în ceea ce priveşte proiectul Donna, Comisia afirmă că documentele prezentate, respectiv trei facturi emise de societatea Fink &amp; Partner, nu sunt suficiente pentru a permite evaluarea caracterului necesar al cheltuielilor pretins efectuate. Mai mult, cheltuielile declarate ar fi fost efectuate în cadrul contractului de subantrepriză încheiat cu societatea Fink &amp; Partner. Or, încheierea acestui contract nu fusese autorizată de Comisie.</TXT></NP><NP><NO.P>161</NO.P><TXT>Potrivit pârâtei, argumentaţia avansată de Comisie cu privire la proiectul DCC este prea generală pentru a se putea pronunţa asupra acestei chestiuni. Comisia ar fi trebuit să ştie că punerea în aplicare a acestui proiect implica cheltuieli referitoare la produse consumabile, al căror caracter necesar nu ar ridica nicio îndoială. Referitor la proiectul Donna, probele prezentate ar fi suficiente.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1495"?><NP><NO.P>162</NO.P><TXT>în această privinţă, trebuie constatat că, în mod evident, cheltuielile declarate pentru produse consumabile în cadrul proiectului DCC nu pot fi considerate eligibile. într-adevăr, limitându-se să prezinte o argumentare pur evazivă, pârâta recunoaşte, în esenţă, absenţa totală a actelor justificative pentru cheltuielile sale. Prin urmare, Comisia nu era în măsură să verifice caracterul necesar al acestora, în conformitate cu punctul 1.2 din anexa II la contractul DCC.</TXT></NP><NP><NO.P>163</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte produsele pretins consumate în cadrul proiectului Donna, pârâta invocă trei facturi, datate <DATE ISO="19970601">1 iunie</DATE>, <DATE ISO="19971117">17 noiembrie</DATE> şi <DATE ISO="19971201">1 decembrie 1997</DATE>, în scopul de a justifica cheltuielile efectuate pentru societatea Fink &amp; Partner (anexele A 20-A 22 la cerere). Rezultă că această societate a contabilizat pârâtei prestaţii descrise drept <QUOT.START ID="QS0028" REF.END="QE0028" CODE="201E"/>prezentare grafică de obiecte tridimensionale [...], inclusiv materialul utilizat<QUOT.END ID="QE0028" REF.START="QS0028" CODE="201D"/>. Astfel cum Comisia a relevat în mod corect, pârâta nu a adus precizări nici cu privire la această prezentare, nici la materialul utilizat, astfel că nu este posibil să se stabilească obiectul exact al acestor facturi. Mai mult, pârâta nu a făcut nicio distincţie, sub aspectul valorii, între produsele consumabile şi prezentarea grafică.</TXT></NP><NP><NO.P>164</NO.P><TXT>Rezultă că cele trei facturi în cauză nu sunt suficient de detaliate pentru a putea fi considerate acte justificative care stabilesc în mod corespunzător, în conformitate cu punctul 1.2 din anexa II la contractul Donna, caracterul necesar al cheltuielilor declarate pentru produsele consumabile şi legătura lor concretă cu proiectul Donna.</TXT></NP><NP><NO.P>165</NO.P><TXT>Trebuie adăugat că pârâta nu are niciun drept la rambursarea cheltuielilor de personal, de subantrepriză sau de echipament pe care le declarase pentru societatea Fink &amp; Partner (a se vedea în special punctele 155-157 de mai sus). Pentru acest motiv suplimentar, este exclusă posibilitatea rambursării cheltuielilor pentru produse consumabile. Într-adevăr, aceste cheltuieli au un caracter pur accesoriu, în sensul că nu pot fi efectuate în mod util decât cu ocazia unei prestaţii principale şi că necesitatea şi, prin urmare, eligibilitatea lor depinde de cea a acestei din urmă prestaţii. Or, în speţă, Comisia era îndreptăţită să nu recunoască niciuna dintre prestaţiile principale în legătură cu societatea Fink &amp; Partner.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1496"?><NP><NO.P>166</NO.P><TXT>Rezultă din aceasta că refuzul rambursării cheltuielilor pentru produse consumabile pretins efectuate de pârâtă este fondat.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cheltuieli generale</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>167</NO.P><TXT>în cadrul proiectelor DCC şi Donna, pârâta a declarat sumele de <FT TYPE="NUMBER">56027</FT> DEM şi, respectiv, de <FT TYPE="NUMBER">22385</FT> DEM cu titlu de cheltuieli generale.</TXT></NP><NP><NO.P>168</NO.P><TXT>Potrivit Comisiei, aceste cheltuieli nu au fost nici precizate, nici justificate de pârâtă, ceea ce nu a permis verificarea, în conformitate cu punctul 1.3.1 din anexa II la fiecare contract, nici a efectuării, nici a caracterului lor necesar. în orice caz, potrivit punctului 1.4 din această anexă, pârâta nu ar putea solicita rambursarea de cheltuieli generale, care sunt în realitate cheltuieli indirecte, decât până la concurenţa a 20 % din celelalte cheltuieli a căror rambursare a fost acceptată.</TXT></NP><NP><NO.P>169</NO.P><TXT>Pârâta consideră dovezile sale ca fiind suficiente, întrucât cheltuielile generale sunt, prin natura lor, permanente şi, prin urmare, justificarea lor nu este posibilă decât într-un mod limitat. Astfel, dovada legăturii dintre aceste cheltuieli şi proiecte se loveşte de limite de fezabilitate.</TXT></NP><NP><NO.P>170</NO.P><TXT>în această privinţă, trebuie arătat că şi cheltuielile generale, sau cheltuieli indirecte (<QUOT.START ID="QS0029" REF.END="QE0029" CODE="201E"/>overheads<QUOT.END ID="QE0029" REF.START="QS0029" CODE="201D"/>, potrivit terminologiei din contractele DCC şi Donna), trebuie să satisfacă în mod explicit cerinţele de la punctul 1.2 din anexa II la fiecare contract. în consecinţă, numai cheltuielile angajate pentru acoperirea cheltuielilor generale reale necesare realizării fiecărui proiect pot fi calificate drept rambursabile. Într-adevăr, cheltuielile generale ale unei întreprinderi reflectă costurile funcţionării normale pe<?PAGE NO="II-1497"?> care aceasta trebuie în orice caz să le suporte pentru activitatea sa obişnuită şi independent de realizarea unui proiect individual (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din <DATE ISO="20030313">13 martie 2003</DATE>, Comunità montana della Valnerina/Comisia, <REF.DOC.ECR EDITION="GEN" NO.CASE="T-340/00" YEAR="2003" PAGE.ECR="II-811">T-340/00, Rec., p. II-811, punctul 106</REF.DOC.ECR>), astfel încât numai cheltuielile generale legate în mod real de realizarea proiectului în cauză sunt imputabile finanţării comunitare a acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din <DATE ISO="20060119">19 ianuarie 2006</DATE>, Comunità montana della Valnerina/Comisia, punctul 94 de mai sus, punctul 87).</TXT></NP><NP><NO.P>171</NO.P><TXT>în speţă, astfel cum s-a arătat mai sus, Comisia era îndreptăţită să refuze rambursarea tuturor cheltuielilor declarate de pârâtă în cadrul proiectului DCC. în consecinţă, este exclus ca pârâta să poată imputa din acest proiect, în mod forfetar, o parte a cheltuielilor sale indirecte (cheltuieli de administrare, de infrastructură etc.), aceste cheltuieli având natura unor cheltuieli accesorii celor directe. Mai mult, suma de <FT TYPE="NUMBER">56027</FT> DEM pretinsă de pârâtă cu acest titlu nu se întemeiază pe niciun element obiectiv care să permită verificarea justificării sale.</TXT></NP><NP><NO.P>172</NO.P><TXT>în ceea ce priveşte proiectul Donna, pârâta nu a prezentat niciun element care să permită justificarea sumei de <FT TYPE="NUMBER">22385</FT> DEM pretinse cu titlu de cheltuieli generale. Mai mult, trebuie amintit că, deşi Comisia a acceptat rambursarea cheltuielilor de subantrepriză pentru doamnele D. D. şi B. D., în cuantum de <FT TYPE="DECIMAL">46300,18</FT> DEM, aceasta nu era obligată să recunoască eligibilitatea unei alte cheltuieli (a se vedea punctele 121 şi 131 de mai sus). Pe de altă parte, pretinsele cheltuieli generale, în valoare de <FT TYPE="NUMBER">22385</FT> DEM, depăşesc orice proporţie rezonabilă prin raportare la cheltuielile directe acceptate în cuantum de <FT TYPE="DECIMAL">46300,18</FT> DEM.</TXT></NP><NP><NO.P>173</NO.P><TXT>Trebuie precizat că, la punctul 1.4 din anexa II la cele două contracte, se realizează o distincţie între cocontractanţi după cum aceştia fac decontul <QUOT.START ID="QS0030" REF.END="QE0030" CODE="201E"/>cheltuielilor indirecte totale<QUOT.END ID="QE0030" REF.START="QS0030" CODE="201D"/> sau al <QUOT.START ID="QS0031" REF.END="QE0031" CODE="201E"/>cheltuielilor accesorii<QUOT.END ID="QE0031" REF.START="QS0031" CODE="201D"/>. Astfel cum rezultă de la punctul 1.2 al doilea paragraf din anexa II la cele două contracte, pârâta aparţine primei categorii de cocontractanţi (cei care reţin <QUOT.START ID="QS0032" REF.END="QE0032" CODE="201E"/>cheltuieli indirecte totale<QUOT.END ID="QE0032" REF.START="QS0032" CODE="201D"/>), cealaltă categorie vizând numai universităţile şi centrele de cercetare. Potrivit punctului 1.4 menţionat, pârâta era obligată să probeze calcularea cheltuielilor sale generale în conformitate cu<?PAGE NO="II-1498"?> convenţiile şi principiile contabile obişnuite, considerate de Comisie principii rezonabile, înţelegându-se că nu puteau fi declarate drept cheltuieli generale nici elementele de cost care pot fi cu uşurinţă imputabile cheltuielilor directe, nici cheltuielile care pot fi recuperate de la alte părţi. Or, în absenţa oricărei precizări referitoare la cheltuielile generale declarate de pârâtă în cadrul proiectului Donna, Comisia nu era în măsură să controleze dacă aceste cheltuieli satisfăceau cerinţele de la punctul 1.4.</TXT></NP><NP><NO.P>174</NO.P><TXT>Rezultă că pârâta nu are niciun drept la rambursarea pretinselor sale cheltuieli generale.</TXT></NP></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="5"><TITLE><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Concluzie</TXT></NP></TI></TITLE><NP><NO.P>175</NO.P><TXT>Din tot ceea ce precedă rezultă că motivele invocate de pârâtă în scopul stabilirii eligibilităţii cheltuielilor pe care le declarase în cadrul proiectelor DCC şi Donna trebuie respinse în totalitate.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Cu privire la suma principala şi dobânzile moratorii pretinse de Comisie</P></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Cu privire la obligaţia principală</P></TI></TITLE><NP><NO.P>176</NO.P><TXT>Trebuie amintit că cererea de plată introdusă de Comisie se ridică la <FT TYPE="DECIMAL">181263,61</FT> euro, cu titlu de avansuri de restituit. Potrivit Comisiei, acest cuantum rezultă din conversiunea a <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> ECU în <FT TYPE="DECIMAL">354520,82</FT> DEM şi a acestei din urmă sume în euro.<?PAGE NO="II-1499"?> Pârâta contestă suma de <FT TYPE="DECIMAL">181263,61</FT> euro, invocând faptul că ea a fost invitată, în 1998, să plătească numai suma de <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> ECU.</TXT></NP><NP><NO.P>177</NO.P><TXT>în această privinţă, este adevărat că valoarea avansurilor plătite pârâtei se ridica la <FT TYPE="NUMBER">400821</FT> DEM, din care Comisia solicită restituirea sumei de <FT TYPE="DECIMAL">354520,82</FT> DEM. Este de asemenea adevărat că suma de <FT TYPE="DECIMAL">181263,61</FT> euro pretinsă prin prezenta acţiune corespunde întocmai sumei de <FT TYPE="DECIMAL">354520,82</FT> DEM, ţinându-se seama de cursul de schimb aplicabil, potrivit căruia 1 euro reprezintă 1,95583 DEM.</TXT></NP><NP><NO.P>178</NO.P><TXT>Cu toate acestea, la punctul 4 din anexa II la fiecare contract, se prevede că toate plăţile făcute de Comisie sunt exprimate în ECU şi că orice rambursare din partea cocontractanţilor Comisiei se efectuează de asemenea în ECU. Mai mult, avizul de percepere şi avizul de debit pe care Comisia le-a trimis pârâtei în 1998 (a se vedea punctul 24 de mai sus) se referă în mod expres la suma de <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> ECU, conform cursului de schimb dintre marca germană şi ECU în vigoare la acel moment.</TXT></NP><NP><NO.P>179</NO.P><TXT>Or, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1103/97 al Consiliului din <DATE ISO="19970617">17 iunie 1997</DATE> privind anumite dispoziţii referitoare la introducerea monedei euro (<REF.DOC.OJ COLL="L" NO.OJ="162" DATE.PUB="1997" PAGE.FIRST="1">JO L 162, p. 1</REF.DOC.OJ>, Ediţie specială, 10/vol. 1, p. 81), orice referire la ECU se înlocuieşte printr-o referire la euro, la o rată de un euro egal un ECU (a se vedea în acest sens Hotărârea Curţii din <DATE ISO="20050512">12 mai 2005</DATE>, Comisia/Huhtamaki Dourdan, C-315/03, nepublicată în Recueil, punctul 5).</TXT></NP><NP><NO.P>180</NO.P><TXT>Astfel cum rezultă din cele de mai sus, concluziile în sensul restituirii formulate de Comisie nu sunt întemeiate decât pentru suma de <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> de euro. în ceea ce priveşte restul sumei, ele trebuie, prin urmare, respinse.</TXT></NP></GR.SEQ><?PAGE NO="II-1500"?><GR.SEQ LEVEL="4"><TITLE><TI><P>Cu privire la dobânzile moratorii</P></TI></TITLE><NP><NO.P>181</NO.P><TXT>Potrivit Comisiei, pârâta este obligată să plătească dobânzi moratorii, începând de la data punerii în întârziere ca debitoare, întrucât Comisia a invitat-o să restituie, anterior datei de <DATE ISO="19981031">31 octombrie 1998</DATE>, sumele percepute cu titlu de avansuri. în temeiul articolului 284 alineatul 1 prima teză din BGB, în redactarea sa anterioară, pârâta ar fi fost pusă astfel în întârziere la <DATE ISO="19981101">1 noiembrie 1998</DATE>. Cuantumul obligaţiei principale trebuie, prin urmare, majorat, în conformitate cu articolul 288 alineatul 1 din BGB, în redactarea sa anterioară, cu dobânzi de întârziere de 4 % pe an.</TXT></NP><NP><NO.P>182</NO.P><TXT>Pârâta se limitează să conteste existenţa unei obligaţii principale.</TXT></NP><NP><NO.P>183</NO.P><TXT>în această privinţă, trebuie constatat că, referitor la aspectul datei de la care şi al perioadei pentru care ar putea fi datorate dobânzile de întârziere, contractele DCC şi Donna nu conţin nicio prevedere. în consecinţă, trebuie aplicate dispoziţiile dreptului german referitoare la punerea în întârziere a debitorului.</TXT></NP><NP><NO.P>184</NO.P><TXT>Potrivit articolului 229 alineatul 5 din EGBGB, referitor la obligaţiile care au luat naştere anterior datei de <DATE ISO="20020101">1 ianuarie 2002</DATE>, în lipsa unor derogări explicite, BGB rămâne aplicabil în versiunea sa anterioară acestei date. în ceea ce priveşte dobânzile care decurg din punerea în întârziere a debitorului, articolul 229 alineatul 1 din EGBGB prevede că articolul 288 din BGB va fi aplicabil, în versiunea sa anterioară datei de <DATE ISO="20000501">1 mai 2000</DATE>, tuturor creanţelor care au devenit exigibile înainte de această dată.</TXT></NP><NP><NO.P>185</NO.P><TXT>în speţă, contractele DCC şi Donna au fost încheiate în 1996. în consecinţă, versiunea anterioară a BGB rămâne aplicabilă. Dispoziţia referitoare la punerea în<?PAGE NO="II-1501"?> întârziere a debitorului, respectiv articolul 284 alineatul 1 prima teză din BGB, în redactarea sa anterioară, prevede că, dacă debitorul nu îşi execută prestaţia ca urmare a unei somaţii adresate după scadenţă, această somaţie constituie punere în întârziere. Or, potrivit punctului 4.3 din anexa II la fiecare contract, scadenţa pentru restituirea avansurilor către Comisie trebuie să fie <QUOT.START ID="QS0033" REF.END="QE0033" CODE="201E"/>imediat<QUOT.END ID="QE0033" REF.START="QS0033" CODE="201D"/> după somaţie. în consecinţă, invitaţia adresată de Comisie pârâtei prin care se urmărea plata sumelor în discuţie anterior datei de <DATE ISO="19981031">31 octombrie 1998</DATE> a pus-o în întârziere pe pârâtă începând cu data de <DATE ISO="19981101">1 noiembrie 1998</DATE>.</TXT></NP><NP><NO.P>186</NO.P><TXT>Articolul 288 din BGB, în redactarea sa anterioară, prevede dobânzi moratorii în cuantum de 4 % pe an, de la punerea în întârziere. Valoarea obligaţiei principale în cuantum de <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> de euro va fi, prin urmare, majorată cu dobânzi moratorii de 4 %, începând cu <DATE ISO="19981101">1 noiembrie 1998</DATE>, până la plata finală a acestei datorii.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="3"><TITLE><TI><P>Cu privire la cererea vizând protejarea paratei împotriva executării silite</P></TI></TITLE><NP><NO.P>187</NO.P><TXT>Pârâta a formulat, în subsidiar, un capăt de cerere vizând acordarea unei protecţii împotriva executării silite a hotărârii ce se va pronunţa, care să îi permită evitarea unei eventuale executări silite prin constituirea unei cauţiuni, care ar putea îmbrăca forma unei garanţii bancare.</TXT></NP><NP><NO.P>188</NO.P><TXT>În această privinţă, trebuie constatat că, în temeiul clauzei compromisorii de la articolul 12 alineatul 2 din fiecare contract, Tribunalul nu este competent să soluţioneze diferendele dintre părţi referitoare la <QUOT.START ID="QS0034" REF.END="QE0034" CODE="201E"/>validitatea, aplicarea şi interpretarea<QUOT.END ID="QE0034" REF.START="QS0034" CODE="201D"/> contractelor în cauză, acestea din urmă fiind guvernate de dreptul german în temeiul articolului 12 alineatul 1 din fiecare contract.</TXT></NP><?PAGE NO="II-1502"?><NP><NO.P>189</NO.P><TXT>Rezultă din aceasta că Tribunalul nu este competent să se pronunţe, în cadrul prezentului litigiu, asupra modalităţilor, în dreptul german, ale unei eventuale executări silite a hotărârii sale.</TXT></NP><NP><NO.P>190</NO.P><TXT>Trebuie adăugat că, potrivit articolului 244 CE, hotărârile instanţei comunitare au forţă executorie în condiţiile stabilite la articolul 256 CE şi că, potrivit celui de al patrulea paragraf al acestei din urmă dispoziţii, executarea silită poate fi suspendată numai în temeiul unei decizii a instanţei comunitare. Potrivit articolului 110 primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea de suspendare a executării silite a unei decizii a Tribunalului, depusă în temeiul articolelor 244 CE şi 256 CE, este supusă dispoziţiilor articolelor 104-110 din acelaşi regulament.</TXT></NP><NP><NO.P>191</NO.P><TXT>Or, din articolul 104 alineatele (1) şi (3) din Regulamentul de procedură rezultă că o astfel de cerere trebuie depusă prin înscris separat, după adoptarea deciziei în cauză, întrucât aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauză, cererea vizând protejarea pârâtei împotriva executării silite a prezentei hotărâri trebuie respinsă.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI></TITLE><NP><NO.P>192</NO.P><TXT>În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât pârâta a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.</TXT></NP></GR.SEQ></GR.SEQ><?PAGE NO="II-1503"?><JURISDICTION><INTRO><P>Pentru aceste motive,</P><P>TRIBUNALUL (Camera a doua)</P><P>declară şi hotărăşte:</P></INTRO><LIST TYPE="ARAB"><ITEM><NP><NO.P>1)</NO.P><TXT>Obligă IIC Informations-Industrie Consulting GmbH la plata către Comisia Comunităţilor Europene a sumei de <FT TYPE="NUMBER">179337</FT> de euro datorate în principal, majorată cu dobânzi moratorii în cuantum de 4 % pe an începând cu <DATE ISO="19981101">1 noiembrie 1998</DATE>, până la achitarea integrală a sumelor datorate,</TXT></NP></ITEM><ITEM><NP><NO.P>2)</NO.P><TXT>Respinge acţiunea cu privire la restul motivelor.</TXT></NP></ITEM><ITEM><NP><NO.P>3)</NO.P><TXT>Respinge cererea IIC Informations-Industrie Consulting GmbH vizând protejarea împotriva executării silite a prezentei hotărâri.</TXT></NP></ITEM><?PAGE NO="II-1504"?><ITEM><NP><NO.P>4)</NO.P><TXT>Obligă IIC Informations-Industrie Consulting GmbH la plata cheltuielilor de judecată.</TXT></NP></ITEM></LIST></JURISDICTION></CONTENTS.JUDGMENT><SIGNATURE.CASE><P>Pirrung</P><P>Forwood</P><P>Papasavvas</P><P>Pronunţată astfel în şedinţă publică la Luxemburg, la <DATE ISO="20070522">22 mai 2007</DATE>.</P><SIGNATORY><P>Grefier</P><P>E. Coulon</P></SIGNATORY><SIGNATORY><P>Preşedinte</P><P>J. Pirrung</P></SIGNATORY></SIGNATURE.CASE><?PAGE NO="II-1505"?><TOC><TITLE><TI><P>Cuprins</P></TI></TITLE><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cadrul juridic şi situaţia de fapt</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1447</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Dreptul comunitar aplicabil</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1447</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Situaţia de fapt</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1448</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Procedura şi concluziile părţilor</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1458</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>În drept</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1460</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la calitatea de a sta în proces ca pârâtă (calitate procesuală pasivă)</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1460</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Argumentele părţilor</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1460</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Aprecierea Tribunalului</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1461</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la prescripţie</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1462</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Observaţii introductive</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1462</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Argumentele părţilor</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1463</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Aprecierea Tribunalului</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1465</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la decădere</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1467</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Argumentele părţilor</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1467</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Aprecierea Tribunalului</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1468</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la cheltuielile rambursabile în cadrul proiectelor DCC şi Donna</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1474</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Observaţii preliminare</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1474</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la comportamentul contradictoriu al Comisiei</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1475</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Argumentele părţilor</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1475</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Aprecierea Tribunalului</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1476</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la eligibilitatea cheltuielilor declarate</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1480</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Cheltuieli de personal</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1482</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Cheltuieli de subantrepriză</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1484</ITEM.REF></TOC.ITEM><?PAGE NO="II-1506"?><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Cheltuieli de deplasare</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1487</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Cheltuieli de echipament</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1490</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Produse consumabile</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1494</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Cheltuieli generale</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1496</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><NO.ITEM>—</NO.ITEM><ITEM.CONT>Concluzie</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1498</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la suma principală şi dobânzile moratorii pretinse de Comisie</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1498</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la obligaţia principală</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1498</ITEM.REF></TOC.ITEM><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la dobânzile moratorii</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1500</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la cererea vizând protejarea pârâtei împotriva executării silite</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1501</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK><TOC.ITEM><ITEM.CONT>Cu privire la cheltuielile de judecată</ITEM.CONT><ITEM.REF>II-1502</ITEM.REF></TOC.ITEM></TOC.BLK></TOC></JUDGMENT>