|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2026/194 |
6.1.2026 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.12259 – GIM / MGX / ALIGNED)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2026/194)
1.
La data de 11 decembrie 2025, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Global Infrastructure Management, LLC („GIM”, Statele Unite), controlată de BlackRock, Inc. (Statele Unite); |
|
— |
MGX Fund Management Limited („MGX”, Emiratele Arabe Unite), controlată de Mubadala Investment Company (Emiratele Arabe Unite) și de Group 42 holding Ltd, (Emiratele Arabe Unite); |
|
— |
Aligned Data Centers, LLC, Aligned Data Centers REIT, LLC, ADC International Latam Investor GIP, Inc. și ADC International Latam Investor, LP (denumite în mod colectiv „Aligned”, Statele Unite), controlate de Macquarie Asset Management (Australia). |
GIM și MGX dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi Aligned.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:|
— |
GIM este un administrator de fonduri de infrastructură independent de nivel mondial, cu sediul la New York, Statele Unite. Fondurile gestionate de GIM efectuează investiții în acțiuni și investiții legate de acțiuni din domeniul infrastructurii și al activelor aferente infrastructurii din următoarele sectoare: transporturi, energie, apă, deșeuri și alte sectoare ale serviciilor publice; |
|
— |
MGX este o societate de investiții în tehnologie axată pe accelerarea dezvoltării și adoptării IA și a tehnologiilor avansate prin parteneriate de talie mondială, atât în Emiratele Arabe Unite, cât și la nivel global. MGX investește în sectoare în care IA poate oferi valoare și impact economic la scară largă, cum ar fi infrastructura, semiconductorii și tehnologiile și aplicațiile de bază ale IA; |
|
— |
Aligned este un furnizor de infrastructură digitală durabilă și adaptabilă. Aligned deține, exploatează și dezvoltă imobile pentru centre de date cu mai mulți chiriași la nivel de întreprindere. Activitatea lor se axează pe furnizarea de infrastructură de date, de spații modulabile, de energie electrică și răcire, cu calendare rapide de implementare și cu accent pe durabilitate și eficiență energetică. Aligned deservește clienți din domeniul tehnologiei cloud, al hiperscalării și al întreprinderilor din SUA și America Latină. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la concentrarea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.12259 – GIM / MGX / ALIGNED
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/194/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)