C-76/06 P62006J00760009.000244431447230CJHOTĂRÂREA DIN 7.6.2007 — CAUZA C-76/06 PBRITANNIA ALLOYS & CHEMICALS / COMISIA<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a patra)</P><P><DATE ISO="20070607">7 iunie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: engleza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-76/06 P,

având ca obiect un recurs în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie, introdus la 7 februarie 2006,

Britannia Alloys & Chemicals Ltd, stabilită la Gravesend (Regatul Unit), reprezentată de doamna S. Mobley şi de domnul M. Commons, solicitors,

recurentă,cealaltă parte din procedură fiind:

Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de domnul F. Castillo de la Torre, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă în faţa primei instanţe,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul K. Lenaerts, preşedinte de cameră, domnul E. Juhász, doamna R. Silva de Lapuerta (raportor), domnii G. Arestis şi T. von Danwitz, judecători,

avocat general: domnul Y. Bot,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 1 martie 2007,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Prin recursul său, Britannia Alloys & Chemicals Ltd (denumită în continuare Britannia) solicită, pe de o parte, anularea hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 29 noiembrie 2005, Britannia Alloys & Chemicals/Comisia (T-33/02, Rec., p. II-4973, denumită în continuare hotărârea atacată), prin care acesta a respins acţiunea sa formulată împotriva Deciziei 2003/437/CE a Comisiei din 11 decembrie 2001 privind o procedură iniţiată în temeiul articolului 81 din Tratatul CE şi al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cauza COMP/E-1/37.027 - Fosfat de zinc) (JO 2003, L 153, p. 1, denumită în continuare decizia în litigiu), şi, pe de altă parte, anularea articolului 3 din această decizie, în măsura în care o priveşte.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Regulamentul nr. 17</P></TI>2Articolul 15 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81] şi [82] din tratat (JO 1962, 13, p. 204), prevede:

(1)Comisia poate, în temeiul unei decizii, să aplice întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi amenzi în cuantum de o sută până la cinci mii de unităţi de cont, atunci când, cu intenţie sau din neglijenţă:

[...]

(b)acestea furnizează o informaţie inexactă ca răspuns la o solicitare făcută în aplicarea articolului 11 alineatul (3) sau (5) [...]

[...]

(2)Comisia poate, în temeiul unei decizii, să aplice întreprinderilor şi asocierilor de întreprinderi amenzi de cel puţin o mie de unităţi de cont şi de cel mult un milion de unităţi de cont, această din urmă sumă putând ajunge până la 10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exerciţiului financiar precedent de fiecare dintre întreprinderile care au participat la încălcare, atunci când, cu intenţie sau din neglijenţă:

(a)acestea încalcă prevederile articolului [81] alineatul (1) sau ale articolului [82] din tratat [...]

[...]

Pentru a stabili cuantumul amenzii, trebuie luată în considerare, pe lângă gravitatea încălcării, durata acesteia.

[...] [traducere neoficială]

<TI><P>Liniile directoare</P></TI>3Comunicarea Comisiei intitulată Linii directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 şi al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO (JO 1998, C 9, p. 3, Ediţie specială, 08/vol. 3, p. 69, denumită în continuare liniile directoare) prevede în introducere:

Principiile prezentate în [...] linii[le] directoare ar trebui să asigure transparenţa şi imparţialitatea deciziilor Comisiei, atât pentru întreprinderi, cât şi pentru Curtea de Justiţie, menţinând totodată marja discreţionară acordată Comisiei, în temeiul legislaţiei relevante, în stabilirea amenzilor în limita a 10 % din cifra de afaceri totală a întreprinderilor. Cu toate acestea, această marjă trebuie să urmeze o politică coerentă şi nediscriminatorie, în concordanţă cu obiectivele urmărite în sancţionarea încălcărilor regulilor de concurenţă.

Noua metodă de determinare a cuantumului unei amenzi va respecta următoarea formulă care porneşte de la un cuantum de bază care va fi majorat pentru a ţine seama de circumstanţele agravante sau diminuat pentru a ţine seama de circumstanţele atenuante.

<TI><P>Situaţia de fapt</P></TI>4La punctele 1-10 din hotărârea atacată, Tribunalul a rezumat situaţia de fapt aflată la originea cauzei de pe rolul său astfel:

1Britannia [...], societate de drept englez, este o filială a M. I. M. Holdings Ltd (denumită în continuare MIM), o societate de drept australian. În octombrie 1993, Pasminco Europe (ISC Alloys) Ltd şi-a vândut activităţile în sectorul zincului către MIM, care le-a transferat către Britannia. Această întreprindere producea şi vindea produse pe bază de zinc, inclusiv pe bază de fosfat de zinc. În martie 1997, Trident Alloys Ltd (denumită în continuare Trident), o societate autonomă constituită de către conducerea Britannia, a cumpărat activităţile societăţii Britannia în sectorul zincului, la preţul de 14359072 de lire sterline (GBP). Aceasta din urmă există în continuare ca filială a MIM, dar a încetat să exercite orice activitate economică şi, prin urmare, nu mai are nicio cifră de afaceri.2Deşi formulele lor chimice pot varia uşor, ortofosfaţii de zinc reprezintă un produs chimic omogen, desemnat prin denumirea generică fosfat de zinc. Fosfatul de zinc obţinut din oxidul de zinc şi din acidul fosforic este utilizat frecvent drept pigment mineral anticoroziune în industria vopselelor. Este comercializat pe piaţă fie ca fosfat de zinc standard, fie ca fosfat de zinc modificat sau activat.3În 2001, cea mai mare parte din piaţa mondială a fosfatului de zinc era deţinută de către următorii cinci producători europeni: Dr. Hans Heubach GmbH & Co. KG (denumită în continuare Heubach), James M. Brown Ltd (denumită în continuare James Brown), Société nouvelle des couleurs zinciques SA (denumită în continuare SNCZ), Trident (denumită anterior Britannia) şi Union Pigments AS (denumită anterior Waardals AS) (denumită în continuare Union Pigments).4La 13 şi la 14 mai 1998, Comisia a efectuat, simultan şi fără preaviz, verificări în incintele Heubach, [ale] SNCZ şi ale Trident, în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 [...].5La 11 decembrie 2001, Comisia a adoptat decizia [în litigiu]. Decizia luată în considerare în vederea pronunţării prezentei hotărâri este cea care a fost notificată întreprinderilor vizate şi care a fost anexată la cerere [...].6Comisia indică în decizia [în litigiu] că, între 24 martie 1994 şi 13 mai 1998, a existat o înţelegere care a reunit Britannia (Trident începând din 15 martie 1997), Heubach, James Brown, SNCZ şi Union Pigments. Înţelegerea s-ar fi limitat la fosfatul de zinc standard. În primul rând, membrii înţelegerii ar fi realizat un acord de împărţire a pieţei, cu cote de vânzare pentru producători. În al doilea rând, aceştia ar fi stabilit la fiecare reuniune preţuri minime sau recomandate şi în general le-ar fi respectat. În al treilea rând, ar fi existat într-o anumită măsură o repartizare a clienţilor.7Dispozitivul deciziei [în litigiu] prevede următoarele:

Articolul 1Prin participarea la un acord continuu şi/sau la o practică concertată în sectorul fosfatului de zinc, Britannia [...], Heubach [...], James [...] Brown, [SNCZ], Trident [...] şi [Union Pigments] au încălcat dispoziţiile articolului 81 alineatul (1) din tratat şi ale articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE.Durata încălcării a fost următoarea:

[...]

(b)în ceea ce priveşte Britannia [...]: de la 24 martie 1994 până la 15 martie 1997.[...]
Articolul 3

Pentru încălcarea prevăzută la articolul 1, se aplică următoarele amenzi:

(a)Britannia [...]: 3,37 milioane de euro;(b)[...] Heubach [...]: 3,78 milioane de euro;(c)James [...] Brown [...]: 940000 de euro;(d)[SNCZ]: 1,53 milioane de euro;(e)Trident [...]: 1,98 milioane de euro;(f)[Union Pigments]: 350000 de euro.[...]

8În vederea calculului cuantumului amenzilor, Comisia a pus în aplicare metodologia prezentată în liniile directoare [...] şi în Comunicarea din 18 iulie 1996 privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cazurile privind înţelegeri (JO 1996, C 207, p. 4, denumită în continuare comunicarea privind cooperarea).9În primul rând, Comisia a considerat că, pentru recurentă, cuantumul de bază adecvat se ridica la 3,75 milioane de euro ([punctul] 313 [din motivele] deciziei [în litigiu]). În continuare, aceasta a reamintit limita pe care, conform articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, nu o putea depăşi amenda care urma să fie aplicată fiecărei întreprinderi vizate. În vederea stabilirii plafonului de 10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exerciţiului financiar precedent prevăzut de către această dispoziţie, în ce priveşte recurenta, Comisia a luat în considerare cifra sa de afaceri globală pentru exerciţiul financiar încheiat la 30 iunie 1996, care reprezintă cifra disponibilă cea mai recentă care reflectă un an complet de activitate normală ([punctul] 345 [...]). Această cifră de afaceri fiind de 55,7 milioane de euro ([punctul] 50), limita superioară a amenzii a fost stabilită la aproximativ 5,5 milioane de euro. Întrucât anterior aplicării comunicării privind cooperarea cuantumul amenzii era inferior acestui plafon, Comisia nu 1-a redus în acest temei.10În sfârşit, Comisia a acordat recurentei o reducere de 10 % în temeiul comunicării privind cooperarea ([punctul] 366). Cuantumul final al amenzii aplicate recurentei s-a ridicat astfel la 3,37 milioane de euro ([punctul] 370).

<TI><P>Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată</P></TI>5Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 21 februarie 2002, Britannia a introdus o acţiune având ca obiect anularea parţială a deciziei în litigiu şi, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii aplicate prin această decizie.6Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acţiunea.<TI><P>Concluziile părţilor în recurs</P></TI>7Prin recursul său, Britannia solicită Curţii:

anularea hotărârii atacate, în măsura în care, prin aceasta, i s-a respins acţiunea;

anularea articolului 3 din decizia în litigiu menţionată, în măsura în care o priveşte;

în subsidiar, modificarea acestui articol 3, în măsura în care o priveşte, astfel încât să anuleze sau să reducă substanţial cuantumul amenzii care i-a fost aplicată;

de asemenea, în subsidiar, retrimiterea cauzei la Tribunal pentru ca acesta să se pronunţe în conformitate cu chestiunile de drept soluţionate prin hotărârea Curţii;

în orice împrejurare, obligarea Comisiei la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum şi ale societăţii Britannia, aferente atât procedurii în primă instanţă, cât şi recursului.

8Comisia solicită Curţii:

respingerea parţială a recursului ca inadmisibil sau, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat;

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

<TI><P>Cu privire la recurs</P></TI>9în susţinerea concluziilor sale, Britannia invocă, în esenţă, trei motive, întemeiate pe o încălcare a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, pe o încălcare a principiului egalităţii de tratament şi, respectiv, pe o încălcare a principiului securităţii juridice.<TI><P>Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>10În primul său motiv, Britannia susţine că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept, în măsura în care a hotărât că, pentru stabilirea cuantumului amenzii, Comisia aplicase corect plafonul de 10 % din cifra de afaceri la cifra de afaceri realizată de această societate în cursul exerciţiului financiar încheiat la 30 iunie 1996 mai degrabă decât la cifra de afaceri din exerciţiul financiar anterior adoptării deciziei în litigiu.11Britannia susţine că, întrucât aceasta nu realizase nicio cifră de afaceri în cursul exerciţiului financiar imediat anterior adoptării deciziei în litigiu, Comisia îi putea aplica doar o amendă între 1000 şi 1000000 de euro. În consecinţă, Tribunalul ar fi săvârşit o eroare de drept, hotărând că Comisia nu era obligată să se refere la cifra de afaceri realizată în cursul exerciţiului financiar care s-a încheiat la 30 iunie 2001.12Britannia subliniază că adjectivul precedent, menţionat la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17, se referă la exerciţiul financiar complet de 12 luni cel mai recent în raport cu data adoptării deciziei prin care se aplică amenda.13Aceasta susţine că obiectivul plafonului privind cifra de afaceri, prevăzut în respectiva dispoziţie din Regulamentul nr. 17, impune ca acest plafon să se aplice unui exerciţiu financiar care reflectă importanţa economică a societăţii vizate la data deciziei Comisiei. Or, Tribunalul ar fi considerat că, în cazul în care o întreprindere nu a realizat activităţi economice în cursul exerciţiului financiar anterior acestei decizii, cifra de afaceri din această perioadă nu oferă nicio indicaţie cu privire la importanţa acestei întreprinderi şi, în consecinţă, nu ar putea servi drept bază pentru stabilirea amenzii.14Britannia subliniază că datele care figurează în conturile sale auditate aferente exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei în litigiu reflectă situaţia sa financiară la data la care i-a fost aplicată amenda, şi anume o cifră de afaceri egală cu zero. În consecinţă, pentru stabilirea cuantumului acesteia, Comisia nu ar putea să reţină un exerciţiu în cursul căruia această societate a avut o activitate economică mai importantă.15Comisia susţine că, în conformitate cu obiectivul urmărit prin articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, premisa raţionamentului Tribunalului o constituie aprecierea potrivit căreia plafonul privind cifra de afaceri este aplicabil doar dacă întreprinderea a realizat o astfel de cifră de afaceri în cursul exerciţiului financiar anterior deciziei prin care se finalizează procedura administrativă.16În opinia Comisiei, Tribunalul a hotărât în mod întemeiat că plafonul menţionat nu era aplicabil, având în vedere că nu exista o cifră de afaceri pentru acest din urmă exerciţiu financiar, şi că, în măsura în care plafonul de 10 % are ca scop reflectarea capacităţii financiare a întreprinderii vizate, acesta se aplică atunci când există o cifră de afaceri cu care poate fi relaţionat.17Comisia precizează că existenţa unei cifre de afaceri este condiţia prealabilă a aplicării plafonului de 10 %. În absenţa unei astfel de cifre în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei finale, ar fi necesar să se identifice alţi indicatori pentru a evalua cuantumul amenzii care urmează să fie aplicată.18Comisia adaugă că aprecierile Tribunalului privind întrebarea dacă o cifră de afaceri egală cu zero reprezintă o indicaţie valabilă a situaţiei economice a societăţii Britannia se referă la un element de fapt care nu ar putea fi reanalizat în cadrul unui recurs.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>19în primul său motiv, recurenta susţine ca Tribunalul a săvârşit o eroare de drept în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii exerciţiu financiar precedent prevăzută la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17.20Astfel, dezbaterea părţilor în faţa Curţii se referă la întrebarea în ce mod trebuie să procedeze Comisia la stabilirea noţiunii exerciţiu financiar precedent în cazurile în care au intervenit schimbări substanţiale cu privire la situaţia economică a întreprinderii vizate între perioada în care a fost săvârşită încălcarea şi data adoptării deciziei Comisiei prin care s-a aplicat amenda.21Cu privire la noţiunea respectivă, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru interpretarea unei dispoziţii de drept comunitar, trebuie să se ţină cont nu doar de termenii acesteia, ci, în egală măsură, de contextul său şi de obiectivele urmărite prin reglementarea din care face parte această dispoziţie (a se vedea hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW şi alţii, C-17/03, Rec, p. I-4983, punctul 41, şi hotărârea din 1 martie 2007, Jan De Nul, C-391/05, Rep., p. I-1793, punctul 20).22în această privinţă, trebuie reamintit că articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 are drept obiect să acorde Comisiei competenţa de a aplica amenzi pentru a-i permite să îşi îndeplinească misiunea de supraveghere care îi este atribuită de către dreptul comunitar (a se vedea hotărârea din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française şi alţii/Comisia, 100/80-103/80, Rec, p. 1825, punctul 105). Această misiune cuprinde în special sarcinile de a reprima comportamente ilicite, precum şi de a preveni repetarea acestora (a se vedea hotărârea din 15 iulie 1970, ACF Chemiefarma/Comisia, 41/69, Rec, p. 661, punctul 173).23Trebuie adăugat că, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 17, Comisia trebuie să ia în considerare gravitatea şi durata încălcării respective.24Având în vedere aceste elemente, Curtea a precizat că plafonul privind cifra de afaceri prevăzut la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 are drept scop să evite ca amenzile aplicate de către Comisie să fie disproporţionate în raport cu importanţa întreprinderii vizate (hotărârea Musique Diffusion française şi alţii/Comisia, citată anterior, punctul 119).25Din consideraţiile de mai sus rezultă că, pentru stabilirea noţiunii exerciţiu financiar precedent, Comisia trebuie să aprecieze, în fiecare caz şi ţinând cont de context, precum şi de obiectivele urmărite prin regimul de sancţiuni instituit prin Regulamentul nr. 17, impactul asupra întreprinderii vizate, ţinând cont în special de o cifră de afaceri care reflectă situaţia economică reală a acesteia în perioada în care a fost săvârşită încălcarea.26Luând în considerare un asemenea cadru juridic, la punctele 38 şi 48 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că, pentru calculul plafonului amenzii, se presupune nu doar cunoaşterea de către Comisie a cifrei de afaceri pentru ultimul exerciţiu financiar anterior adoptării deciziei sale, dar şi că aceste date corespund unui exerciţiu complet de activitate economică normală într-o perioadă de 12 luni.27în plus, la punctele 39 şi 49 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit un anumit număr de situaţii specifice în vederea evidenţierii faptului că, în scopul aplicării articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, Comisia trebuie să fie în măsură să utilizeze cifra de afaceri realizată în cursul unui exerciţiu complet de activităţi normale.28într-adevăr, dacă ar fi reţinute, argumentele recurentei ar conduce la o interpretare a articolului 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 potrivit căreia, în cazul în care nu a fost realizată nicio cifră de afaceri în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei Comisiei, aceasta din urmă ar fi obligată să aplice doar prima parte din paragraful menţionat, având în vedere că plafonul menţionat în a doua parte din acelaşi paragraf nu ar putea fi relaţionat cu o cifră de afaceri.29Or, o asemenea interpretare încalcă nu numai sfera de aplicare a competenţelor care revin Comisiei în temeiul articolului 15 alineatul (2) menţionat, ci şi, în egală măsură, faptul că, în anumite situaţii, cifra de afaceri a exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei Comisiei nu oferă nicio indicaţie utilă asupra situaţiei economice reale a întreprinderii vizate şi asupra nivelului adecvat al amenzii care urmează să fie aplicată acesteia din urmă.30în consecinţă, în cazul în care, precum în această cauză, întreprinderea vizată nu a realizat nicio cifră de afaceri în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei Comisiei, aceasta din urmă este autorizată să se refere la un alt exerciţiu financiar pentru a fi în măsură să evalueze corect resursele financiare ale acestei întreprinderi şi să se asigure că amenda are un caracter disuasiv suficient.31Trebuie adăugat, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 74 din concluzii şi astfel cum a hotărât în mod întemeiat Tribunalul la punctul 40 din hotărârea atacată, că stabilirea plafonului amenzii nu reprezintă o simplă chestiune de alegere între cele două posibilităţi prevăzute la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17, şi anume între o amendă maximă de un milion de euro şi un plafon stabilit prin referire la cifra de afaceri a întreprinderii vizate.32în consecinţă, Tribunalul nu a săvârşit nicio eroare de drept hotărând că, în aplicarea articolului 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17, Comisia se putea referi la ultimul exerciţiu financiar complet anterior adoptării deciziei în litigiu, şi anume la exerciţiul încheiat la 30 iunie 1996.33în consecinţă, primul motiv invocat de Britannia în susţinerea recursului său trebuie să fie respins.<TI><P>Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalităţii de tratament</P></TI>34Acest motiv include două aspecte.<TI><P>Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele părţilor</TXT></NP></TI>35în primul aspect al celui de al doilea motiv, Britannia susţine că, prin respingerea acţiunii, Tribunalul a încălcat principiul egalităţii de tratament, în timp ce, în decizia în litigiu, plafonul de 10 % este aplicat ultimului exerciţiu financiar în cursul căruia Comisia a considerat această societate ca având o activitate economică normală şi că, în cazul altor întreprinderi care au participat la înţelegere, a fost luat în considerare exerciţiul financiar anterior adoptării acestei decizii.36Britannia susţine că aplicarea plafonului privind cifra de afaceri la un exerciţiu financiar diferit de cel anterior deciziei în litigiu nu ia în considerare situaţia sa financiară la data adoptării acestei decizii. Or, în vederea garantării respectării principiului egalităţii de tratament, Comisia ar fi trebuit să aplice, pentru toate întreprinderile vizate, plafonul prevăzut la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 la exerciţiul financiar anterior adoptării deciziei menţionate.37Britannia apreciază că, în mod contrar aprecierilor Tribunalului, cifra sa de afaceri egală cu zero în cursul exerciţiului financiar menţionat reflectă exact situaţia sa economică pentru perioada în cursul căreia a fost săvârşită încălcarea.38Comisia subliniază că Tribunalul a considerat că recurenta se afla într-o situaţie diferită de cea a celorlalte două întreprinderi care au participat la înţelegere, având în vedere că plafonul de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 era aplicabil acestor întreprinderi. într-adevăr, aceste din urmă întreprinderi ar fi realizat o cifră de afaceri în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei în litigiu, aspect care reprezenta un indiciu sigur cu privire la situaţia lor economică.39Comisia subliniază că recurenta nu pretinde că era în aceeaşi situaţie precum întreprinderile menţionate, ci doar că cifra sa de afaceri egală cu zero în cursul exerciţiului financiar menţionat reflecta în mod precis situaţia sa economică la momentul respectiv. Or, asemenea argumente ar repune în discuţie o constatare de fapt a Tribunalului.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>40Potrivit unei jurisprudente constante, rezultă că principiul egalităţii de tratament este încălcat doar atunci când situaţii comparabile sunt tratate în mod diferit sau când situaţii diferite sunt tratate în mod identic, cu excepţia cazului când un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA şi ELFAA, 0344/04, Rec, p. I-403, punctul 95).41în ceea ce priveşte prezenta cauză, trebuie reamintit că, la momentul adoptării de către Comisie a deciziei în litigiu, cele două întreprinderi vizate prin argumentele societăţii Britannia exercitau încă o activitate economică pe piaţa care a făcut obiectul înţelegerii. în consecinţă, cifra lor de afaceri în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării acesteia permitea Comisiei evaluarea resurselor financiare ale acestor întreprinderi şi evaluarea situaţiei lor economice.42Pe de altă parte, o asemenea apreciere nu era posibilă în ceea ce priveşte societatea Britannia. într-adevăr, este cert că la data adoptării deciziei în litigiu aceasta din urmă se afla într-o situaţie complet diferită de cea a celorlalte două întreprinderi care participaseră la înţelegere.43în aceste condiţii, Tribunalul a hotărât în mod întemeiat, la punctele 61-63 din hotărârea atacată, că, în mod corect, recurentei i s-a aplicat de către Comisie un tratament diferit faţă de cel rezervat întreprinderilor menţionate, având în vedere că acestea din urmă erau mereu active şi că cifra lor de afaceri realizată în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei în litigiu era un indiciu sigur al situaţiei lor economice.44Trebuie adăugat că, în cadrul calculului amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, un tratament diferenţiat între întreprinderile vizate este inerent în cadrul exercitării competenţelor care revin Comisiei în temeiul acestei dispoziţii. într-adevăr, în cadrul competenţei sale de apreciere, Comisia are obligaţia să individualizeze sancţiunea în funcţie de comportamentele şi de caracteristicile proprii întreprinderilor vizate în vederea garantării, în fiecare caz în speţă, a deplinei eficacităţi a regulilor comunitare de concurenţă (a se vedea în acest sens hotărârea din 29 iunie 2006, SGL Carbon/Comisie, C-308/04 P, Rec, p. I-5977, punctul 46 şi jurisprudenţa citată).45în consecinţă, primul aspect al celui de al doilea motiv nu poate fi admis.<TI><P>Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele părţilor</TXT></NP></TI>46în al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Britannia susţine că Tribunalul a încălcat principiul egalităţii de tratament prin respingerea acţiunii, deşi decizia în litigiu, în măsura în care stabileşte exerciţiul financiar căruia îi este aplicabil plafonul de 10 %, nu este conformă practicii administrative anterioare în cauze comparabile.47Britannia susţine că, în opinia Tribunalului, Comisia era îndreptăţită să se îndepărteze de la practica sa anterioară în materie, având în vedere că situaţia acestei întreprinderi nu era comparabilă cu cea din alte cauze în care au fost aplicate amenzi întreprinderilor vizate.48în susţinerea acestui al doilea aspect al motivului, Britannia se referă la trei tipuri de situaţii.49în primul rând, aceasta apreciază că situaţia sa era comparabilă cu unele cauze în care o întreprindere implicată într-o înţelegere îşi transferase activităţile unei alte entităţi comerciale, continuând totuşi să existe.50în al doilea rând, Britannia consideră că a fost tratată în mod discriminatoriu în raport cu alte întreprinderi care au înregistrat o scădere a cifrei lor de afaceri.51în al treilea rând, Britannia susţine că nu a fost tratată în acelaşi mod precum o întreprindere care a făcut obiectul Deciziei 1999/271/CE a Comisiei din 9 decembrie 1998 referitoare la o procedură de aplicare a articolului [81] din Tratatul CE (IV/34.446 - Transbordoare greceşti) (JO 1999, L 109, p. 24).52Cu privire la acest din urmă punct, Britannia subliniază că întreprinderea menţionată se retrăsese de pe piaţă anterior adoptării deciziei Comisiei. în măsura în care cifra de afaceri a acestei întreprinderi pentru exerciţiul financiar precedent nu era disponibilă, Comisia ar fi invocat prima parte a articolului 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 pentru a-i aplica o amendă de un milion de euro. în consecinţă, Britannia nu ar trebui să se afle într-o situaţie mai puţin avantajoasă decât cea a acestei întreprinderi.53Comisia consideră că întrebarea dacă situaţia recurentei era comparabilă sau nu cu cea a altor întreprinderi care au făcut obiectul unor decizii anterioare reprezintă o chestiune de fapt care a fost soluţionată de Tribunal în hotărârea atacată şi care, în consecinţă, nu ar putea fi reanalizată de Curte în cadrul recursului.54Cu privire la primul argument întemeiat pe un transfer de activităţi, Comisia subliniază că Tribunalul a hotărât că recurenta nu se afla într-o situaţie comparabilă cu cea a altor întreprinderi vizate prin decizii anterioare, deoarece, spre deosebire de aceste întreprinderi, Britannia nu realizase nicio cifră de afaceri în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei în litigiu.55Cu privire la cel de al doilea argument, potrivit căruia Britannia nu ar fi fost tratată în acelaşi mod precum alte întreprinderi care au înregistrat o scădere a cifrei lor de afaceri, Comisia subliniază că acesta nu a fost niciodată invocat de recurentă în cursul procedurii în faţa Tribunalului.56în sfârşit, cu privire la al treilea argument, întemeiat pe Decizia 1999/271, Comisia aminteşte că acesta a fost respins de Tribunal. într-adevăr, practica decizională anterioară a Comisiei nu ar putea fi folosită drept cadru juridic pentru stabilirea amenzilor în materie de concurenţă, având în vedere că acesta ar fi definit numai la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. în consecinţă, o interpretare a acestei dispoziţii într-o cauză anterioară în beneficiul unei întreprinderi specifice nu ar putea constitui un element juridic de natură să stabilească o obligaţie de a acorda acelaşi tratament unei alte întreprinderi într-o cauză ulterioară.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>57Trebuie amintit, astfel cum s-a precizat la punctul 44 din prezenta hotărâre, că, pentru calculul amenzilor aplicate întreprinderilor care au participat la o înţelegere, aplicarea unui tratament diferit acestor întreprinderi este inerentă competenţei de apreciere de care dispune Comisia în materie.58Cu privire la primele două argumente invocate de Britannia, potrivit cărora Comisia s-ar fi îndepărtat de o practică administrativă anterioară, trebuie subliniat că, la punctul 61 din hotărârea atacată, Tribunalul a hotărât că recurenta nu se afla într-o situaţie comparabilă cu cea a întreprinderilor vizate prin deciziile anterioare ale Comisiei, deoarece aceasta nu realizase nicio cifră de afaceri în cursul exerciţiului financiar anterior adoptării deciziei atacate.59în aceste condiţii, la punctul 61 menţionat, Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că aplicarea de către Comisie a unui tratament diferit societăţii Britannia faţă de cel rezervat întreprinderilor menţionate era corectă.60Cu privire la argumentele recurentei întemeiate pe Decizia 1999/271, trebuie constatat în egală măsură că, deşi situaţia întreprinderii vizate în această decizie este apropiată de situaţia Britannia, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă a Curţii, care a fost amintită la punctele 201 şi 205 din hotărârea din 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia (C-167/04 P, Rec, p. I-8935), că o practică decizională a Comisiei nu ar putea servi drept cadru juridic cu privire la amenzile în materie de concurenţă şi că deciziile referitoare la alte cauze nu prezintă decât un caracter indicativ în ceea ce priveşte existenţa unei eventuale discriminări, având în vedere că este puţin verosimil ca împrejurările proprii acestora, precum pieţele, produsele, întreprinderile şi perioadele avute în vedere, să fie identice.61Trebuie adăugat că întreprinderile implicate într-o procedură administrativă care poate avea drept consecinţă aplicarea unei amenzi pentru încălcarea regulilor de concurenţă nu ar putea dobândi o încredere legitimă cu privire la nedepăşirea de către Comisie a nivelului amenzilor practicat anterior, nici cu privire la o metodă de calcul al acestora din urmă. Curtea a precizat în special în această privinţă că întreprinderile menţionate trebuie să ţină cont de posibilitatea ca, în orice moment, Comisia să decidă majorarea nivelului cuantumului amenzilor în raport cu cel aplicat în trecut (a se vedea hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri şi alţii/Comisia, C-189/02 P, C-202/02 P, C-205/02 P-C-208/02 P şi C-213/02 P, Rec, p. I-5425, punctele 228 şi 229).62Având în vedere ansamblul elementelor de mai sus, Tribunalul nu a săvârşit o eroare de drept hotărând că, la stabilirea exerciţiului financiar căruia îi este aplicabil plafonul de 10 %, Comisia nu a încălcat principiul egalităţii de tratament.63în consecinţă, al doilea aspect al motivului nu poate fi admis.64Prin urmare, al doilea motiv invocat de Britannia în susţinerea recursului trebuie să fie respins în ansamblul său.<TI><P>Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului securităţii juridice</P></TI>65Al treilea motiv invocat de Britannia în susţinerea recursului său prezintă de asemenea două aspecte.<TI><P>Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele părţilor</TXT></NP></TI>66în primul aspect al celui de al treilea motiv, Britannia susţine că, prin respingerea acţiunii, Tribunalul a încălcat principiul securităţii juridice, în timp ce, în decizia în litigiu, Comisia a luat în considerare un exerciţiu financiar, altul decât cel anterior adoptării acestei decizii, pentru a stabili plafonul privind cifra de afaceri prevăzut la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17.67Mai precis, Britannia susţine că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept hotărând că îndepărtarea Comisiei de la formularea articolului 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 şi reţinerea unui exerciţiu financiar, altul decât cel anterior adoptării deciziei în litigiu, nu ar fi constituit o încălcare a principiului securităţii juridice.68Britannia susţine că nu era previzibilă intenţia Comisiei de a se referi la un an diferit faţă de exerciţiul financiar menţionat. Cu privire la acest punct, abordarea Tribunalului ar produce o incertitudine juridică importantă, având în vedere că ar fi imposibil pentru întreprinderile vizate de o investigaţie a Comisiei să stabilească anul de referinţă pertinent pentru stabilirea plafonului amenzii.69Britannia adaugă că singurul mod de a garanta o practică administrativă coerentă şi previzibilă constă în aplicarea plafonului prevăzut la articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 la exerciţiul financiar anterior adoptării deciziei Comisiei în toate împrejurările, chiar dacă o asemenea interpretare are drept consecinţă aplicarea plafonului prevăzut prin această dispoziţie la o cifră de afaceri egală cu zero.70Comisia apreciază că propria interpretare a articolului 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 17 era previzibilă, având în vedere că plafonul stabilit în această dispoziţie se aplică cifrei de afaceri realizate în cursul exerciţiului financiar anterior deciziei prin care s-a finalizat procedura administrativă şi că recurenta nu realizase nicio cifră de afaceri în cursul acestui exerciţiu.71Comisia susţine că noţiunea de previzibilitate a amenzilor înseamnă că întreprinderile trebuie să fie în măsură să evalueze consecinţele actelor lor înainte de a le executa. în cauză, atunci când recurenta a decis să săvârşească încălcarea, cifra sa de afaceri nu era foarte diferită de cea utilizată pentru calcularea plafonului de 10 %, şi anume 55,7 milioane de euro pentru exerciţiul care se încheia la sfârşitul lunii iunie a anului 1996.72Comisia concluzionează că, în cursul perioadei în care a fost săvârşită încălcarea care i se impută, Britannia putea să presupună că, în cazul în care era descoperită şi sancţionată imediat, ar trebui să plătească o amendă de aproximativ 5,5 milioane de euro.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>73Trebuie constatat că, prin argumentele sale, în esenţă, Britannia reformulează ansamblul argumentelor prezentate deja în susţinerea primului motiv invocat în susţinerea acestui recurs, întemeiat pe o încălcare a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17.74Prin urmare, în măsura în care rezultă de la punctul 32 din prezenta hotărâre că acest prim motiv nu este întemeiat, argumentele prezentate de recurentă în susţinerea primului aspect al celui de al treilea motiv nu sunt nici ele întemeiate.75în consecinţă, primul aspect al celui de al treilea motiv nu poate fi admis.<TI><P>Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele părţilor</TXT></NP></TI>76în al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Britannia susţine că, prin respingerea acţiunii, Tribunalul a săvârşit o eroare de drept, în timp ce decizia în litigiu încalcă drepturi fundamentale. într-adevăr, în domeniul sancţiunilor de natură penală, securitatea juridică ar fi un drept fundamental prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950, precum şi la articolul 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la Nisa, la 7 decembrie 2000 (JO C 364, p. 1).77Comisia susţine că acest aspect al celui de al treilea motiv este nou, din moment ce nu a fost prezentat în faţa Tribunalului.78Comisia adaugă că, întrucât cifra de afaceri a Britannia în perioada în care a fost săvârşită încălcarea, şi anume între anii 1994 şi 1997, era de aproximativ 55 de milioane de euro, această întreprindere se putea aştepta la o amendă maximă de 5,5 milioane de euro, dacă înţelegerea era descoperită. întrucât Britannia nu era în măsură să cunoască cifra sa de afaceri pentru exerciţiul financiar anterior adoptării deciziei în litigiu, aceasta nu ar putea pretinde că se aştepta la o amendă având un cuantum exact.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>79Trebuie reamintit că principiul securităţii juridice impune ca regulile de drept comunitar să fie clare şi precise, astfel încât persoanele interesate să se poată orienta în situaţii şi cu privire la raporturi juridice care sunt guvernate de ordinea juridică comunitară (a se vedea hotărârea din 15 februarie 1996, Duff şi alţii, C-63/93, Rec., p. I-569, punctul 20).80în ceea ce priveşte regulile comunitare de concurenţă, la punctul 70 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că dispoziţiile care guvernează punerea în aplicare a acestor reguli, în special Regulamentul nr. 17 şi liniile directoare, permit întreprinderilor să prevadă cu certitudine consecinţele financiare susceptibile să decurgă din încălcarea regulilor menţionate.81în consecinţă, la punctul 73 din hotărârea atacată, Tribunalul a hotărât în mod întemeiat că principiul securităţii juridice nu putea să ofere recurentei garanţia că încetarea activităţilor sale comerciale în sectorul zincului ar avea drept consecinţă faptul că aceasta ar putea evita aplicarea unei amenzi pentru încălcarea săvârşită, într-adevăr, Britannia era perfect în măsură să prevadă că i se va aplica o amendă, în măsura în care încălcarea regulilor de concurenţă pe care o săvârşise era clară, şi că această amendă ar fi stabilită nu doar în funcţie de gravitatea şi de durata încălcării, ci şi, în egală măsură, în funcţie de împrejurările proprii întreprinderii menţionate.82Britannia nu invocă nici un argument, nici vreun alt element de natură să stabilească faptul că aprecierea Tribunalului de la punctul 73 din hotărârea atacată conţine o eroare de drept83în plus, cu privire la competenţa de apreciere de care dispune Comisia în materie, o întreprindere care a participat la o înţelegere nu ar putea şti cu certitudine cuantumul amenzii susceptibile de a-i fi aplicată de către Comisie în cadrul aplicării dispoziţiilor Regulamentului nr. 17.84în aceste condiţii, faptul că Britannia nu era în măsură să cunoască anticipat anul de referinţă pertinent pentru stabilirea plafonului amenzii nu constituie prin el însuşi o încălcare a principiului securităţii juridice.85Prin urmare, al doilea aspect al celui de al treilea motiv nu poate fi admis.86în consecinţă, al treilea motiv invocat de către Britannia în susţinerea recursului său trebuie să fie respins.87Din consideraţiile anterioare rezultă că recursul trebuie să fie respins în ansamblul său.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>88Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acelaşi regulament, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Comisia a solicitat obligarea Britannia la plata cheltuielilor de judecată, iar Britannia a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară şi hotărăşte:

1)Respinge recursul2)Obligă Britannia Alloys & Chemicals Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături