European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/6127

9.10.2024

Aviz în atenția persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2016/1693 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2024/2654 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) 2016/1686 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive suplimentare împotriva ISIL (Da’esh) și Al-Qaida și a persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor asociate cu acestea

(C/2024/6127)

Informațiile prezentate în continuare sunt aduse la cunoștința persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților care figurează în anexa la Decizia (PESC) 2016/1693 a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2024/2654 a Consiliului (2), și în anexa I la Regulamentul (UE) 2016/1686 al Consiliului (3) de instituire a unor măsuri restrictive suplimentare împotriva ISIL (Da’esh) și Al-Qaida și a persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor asociate cu acestea.

După revizuirea listei persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților desemnate în anexele sus-menționate, Consiliul Uniunii Europene a decis ca măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2016/1693 și în Regulamentul (UE) 2016/1686 să se aplice în continuare respectivelor persoane, grupuri, întreprinderi și entități.

Se atrage atenția persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților în cauză asupra posibilității de a adresa o cerere autorităților competente din statul membru (statele membre) relevant(e), astfel cum figurează pe lista din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/1686, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi esențiale sau plăți specifice, în conformitate cu articolul 5 din regulamentul menționat.

Persoanele, grupurile, întreprinderile și entitățile în cauză pot adresa o cerere pentru a obține expunerea de motive pentru includerea și menținerea numelui lor pe lista sus-menționată. Cererea respectivă se trimite la următoarea adresă:

Council of the European Union

General Secretariat

RELEX.1

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Persoanele, grupurile, întreprinderile și entitățile în cauză pot înainta Consiliului, în orice moment, o cerere însoțită de eventuale documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei de a le include numele pe listă, la adresa sus-menționată. În acest sens, se atrage atenția persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților în cauză asupra revizuirii periodice a listei de către Consiliu, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2016/1693 și cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/1686. Pentru ca cererile să fie luate în considerare în cadrul următoarei revizuiri, acestea ar trebui transmise până la 15 iulie 2025 .

Se atrage, de asemenea, atenția persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților în cauză asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


(1)   JO L 255, 21.9.2016, p. 25.

(2)   JO L, 2024/2654, 9.10.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2654/oj.

(3)   JO L 255, 21.9.2016, p. 1.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6127/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)