13/Volumul 25

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

217


31998R2702


L 344/102

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 2702/98 AL COMISIEI

din 17 decembrie 1998

privind formatul tehnic pentru transmiterea statisticilor structurale de întreprindere

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului din 20 decembrie 1996 (1) privind statisticile structurale de întreprindere, în special articolul 12 litera (viii),

întrucât Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului a stabilit un cadru comun pentru elaborarea statisticilor comunitare privind structura, activitatea, competitivitatea și performanțele întreprinderilor în cadrul Comunității;

întrucât este necesar să se specifice formatul tehnic de transmitere a statisticilor structurale de întreprindere;

întrucât măsurile preconizate sunt conforme cu avizul Comitetului pentru programul statistic,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Formatul tehnic menționat la articolul 9 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 privind statisticile structurale de întreprindere este definit în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Statele membre utilizează acest format pentru datele privind anul de referință 1996 și anii ulteriori.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 1998.

Pentru Comisie

Yves-Thibault de SILGUY

Membru al Comisiei


(1)  JO L 14, 17.1.1997, p. 1.


ANEXĂ

FORMATUL TEHNIC

1.   Forma de prezentare a datelor

Datele sunt transmise sub forma unui set de întregistrări care, în majoritate, descriu caracteristicile datelor (țara, anul, activitatea economică etc.). Datele în sine sunt niște numere care pot fi relaționate cu diverse simboluri și note explicative de subsol utilizate, spre exemplu, pentru a descrie agregările codurilor NACE. În ceea ce privește datele confidențiale, acestea trebuie transmise înregistrându-se valoarea lor reală în câmpul pentru valoare și adăugându-se un simbol la respectiva înregistrare pentru a se marca astfel natura datelor confidențiale.

Pentru a preciza natura datelor, trebuie să facem distincție între următoarele cazuri speciale:

—

datele egale cu zero (codificate „0”): doar valori reale zero;

—

date confidențiale (codificate „x”): indică date pe care statul membru nu le transmite la Eurostat deoarece sunt confidențiale;

—

date lipsă (codificate „m”): acestea sunt date care lipsesc în prezent dar pe care statul membru intenționează să le furnizeze în clipa când vor deveni disponibile;

—

date care nu sunt disponibile: acestea sunt date care nu se culeg într-un anume stat membru. În acest caz, respectiva înregistrare nu este transmisă.

Prin definiție, dacă o întreagă dimensiune (o variabilă, un cod NUTS, un cod NACE etc.) nu este culeasă, atunci înregistrările corespunzătoare acesteia nu vor exista, cu excepția celor care lipsesc din cauză că fac parte dintr-o regrupare de coduri NACE. Din această cauză este important să facem distincție între datele care lipsesc cu adevărat, pe de o parte, furnizând o înregistrare (una pentru fiecare articol lipsă) în care valoarea datelor respective să fie codificată cu „m”, și, pe de altă parte, datele care sunt de fapt egale cu zero, furnizând înregistrările corespunzătoare în care valoarea datelor este stabilită la 0.

2.   Structura înregistrării

Înregistrările sunt alcătuite din câmpuri de lungimi variabile, separate prin punct și virgulă (;). Lungimea maximă preconizată este prezentată în tabelul informativ. În ordine de la stânga la dreapta, acestea sunt:

Câmp

Tip

Lungime maximă

Valori

Seria

A

2

1A, 1B, 2C, 3A, 4A, 4B etc. Codul alfanumeric al seriei (a se vedea lista de mai jos)

Anul

A

4

Anul din patru caractere, de exemplu, 1995 pentru 1995

Unitatea teritorială

A

6

Corespunde codului țării pentru seria națională sau codului NUTS 95 al regiunii pentru seria regională. NUTS 95 este noua nomenclatură pusă în aplicare în iunie 1995

Clasa de mărime

A

2

Codul pentru clasa de mărime (a se vedea lista de mai jos)

Activitatea economică

A

4

Codul NACE Rev 1: de exemplu, fabricarea bicicletelor are codul 3542, fabricarea mobilei are codul 36.1, transportul pe cale ferată are codul 601

Formă de proprietate

sau

Identificare FATS (statisticile comerciale ale filialelor străine)

A

2

Cod care face distincția între întreprinderi publice și private (utilizat doar în industrie și construcții)

sau

cod care identifică metoda de culegere a datelor pentru FATS – și tipul de FATS (utlizat doar pentru servicii) (vezi lista de mai jos)

Localizarea proprietății – FATS

A

2

Cod FATS corespunzător țării în care se găsește proprietatea sau controlul (utilizat doar pentru servicii)

Variabilă

A

5

Cod variabilă. Codurile, stabilite prin Regulamentul statisticilor structurale de întreprindere au 5 caractere (a se vedea lista de mai jos)

Valoarea datelor

A

12

Valoarea numerică a datelor (valorile negative sunt precedate de semnul minus) exprimată ca număr întreg, fără zecimale. Trebuie utilizat semnul „X” dacă datele nu sunt transmise la Eurostat pentru că sunt confidențiale, sau semnul „M” dacă datele nu sunt transmise pentru că lipsesc.

Simbolul pentru calitate

A

1

R: date revizuite, M: date actualizate, P: date provizorii

Simbolul pentru confidențialitate

A

1

A, B, C, D: indică faptul că datele sunt confidențiale, precum și motivul acestei confidențialități (a se vedea lista de mai jos). Un spațiu liber indică faptul că datele sunt neconfidențiale.

Dominanța

N

3

O valoare numerică mai mică sau egală cu 100. Aceasta indică, în procente, dominanța a una sau două întreprinderi care domină datele și le conferă caracterul confidențial. Valoarea este rotunjită până la cel mai apropiat număr întreg: de exemplu, 90,3 devine 90, iar 94,50 devine 95. Acest câmp rămâne liber în cazul datelor care sunt neconfidențiale. Acest câmp se utilizează doar atunci când în câmpul precedent apar simbolurile de confidențialitate B sau C.

Agregarea codurilor NACE

A

40

Titulatură care explică faptul că datele corespund unei agregări de mai multe coduri NACE. De exemplu, 31.1 = 31.2 + 31.3 + 31.4

Defalcarea produselor

A

6

Corespunde codului CPA (utilizat doar pentru comerțul distributiv)

Clase de mărime după cifra de afaceri

A

2

Coduri pentru clasele de mărimi pentru cifra de afaceri (utilizate doar pentru comerțul distributiv) (a se vedea lista de mai jos)

Clase de mărime după suprafața de desfacere

A

2

Coduri pentru clasele de mărimi pentru suprafața de desfacere (utilizate doar pentru comerțul distributiv) (a se vedea lista de mai jos)

Unități de măsură folosite pentru valorile datelor

(opțional)

A

4

Câmp opțional cu coduri indicând eventualitatea folosirii unor unități de măsură non-standard (a se vedea lista de mai jos)

NB: A = alfanumeric, N = numeric

Acest format poate fi transformat într-un format fix utilizând lungimea maximă a fiecărui câmp și aliniind la dreapta conținutul fiecărui câmp precedat de spații libere.

3.   Descrierea câmpurilor

3.1.   Tipul seriei

Tip serie

Cod

Statistică anuală a întreprinderii (toate sectoarele)

1A

Statistică anuală a întreprinderii după clasa de mărime (toate sectoarele)

1B

Statistică anuală regională (toate sectoarele)

1C

Rezultate preliminare (toate sectoarele)

1D

Studii pilot sectoriale (secțiunile de la M la O)

1E

Studii pilot privind caracteristicile (toate sectoarele)

1F

Studii pilot asupra statisticilor comerciale ale filialelor străine (servicii)

1G

Statistică anuală de întreprindere (industrie)

2A

Cheltuieli pentru protecția mediului (industrie)

2B

Statistică anuală de întreprindere după tipul de proprietate (industrie)

2C

Statistică anuală de întreprindere după clasa de mărime (industrie)

2D

Statistică anuală UTA (industrie)

2E

Statistică anuală regională (industrie)

2F

Statistică pluri-anuală privind gradul de ocupare a forței de muncă (industrie)

2H

Statistică pluri-anuală privind investițiile necorporale și subcontractarea (industrie)

2J

Statistică pluri-anuală privind subcontractarea după clasa de mărime (industrie)

2K

Statistică pluri-anuală privind achiziția de produse energetice (industrie)

2L

Rezultate preliminare (industrie)

2N

Studii pilot privind caracteristicile (industrie)

2P

Rezultate preliminare (comerț distributiv)

3A

Statistică anuale de întreprindere (comerț distributiv)

3B

Statistică anuală de întreprindere după clasa de mărime (comerț distributiv)

3C

Statistică pluri-anuală de întreprindere (comerț distributiv)

3D

Statistică anuală regională (comerț distributiv)

3E

Statistică pluri-anuală regională (comerț distributiv)

3F

Statistică anuală de întreprindere (construcții)

4A

Statistică anuală de întreprindere după tipul de proprietate (construcții)

4C

Statistică anuală de întreprindere după clasa de mărime (construcții)

4D

Satatistică anuală UTA (construcții)

4E

Statistică anuală regională (construcții)

4F

Statistică pluri-anuală privind gradul de ocupare a forței de muncă (construcții)

4H

Statistică pluri-anuală privind investițiile necorporale și subcontractarea (construcții)

4J

Statistică pluri-anuală privind subcontractarea după clasa de mărime (construcții)

4K

Statistică pluri-anuală privind achiziția de produse energetice (construcții)

4L

Rezultate preliminare (construcții)

4N

Studii pilot (construcții)

4P

3.2.   Unitate teritorială

Acest cod corespunde țării, pentru seriile naționale, sau regiunii, pentru seriile regionale (seriile 1C, 2F, 3E, 3F, 4F). Se bazează pe codul NUTS 95. Pentru regiuni, se adaugă două caractere la cele două caractere pentru țară (a se vedea NUTS 95).

Țară

Cod

Austria

AT

Belgia

BE

Danemarca

DK

Elveția

CH

Finlanda

FI

Franța

FR

Germania

DE

Grecia

GR

Irlanda

IE

Islanda

IS

Italia

IT

Liechtenstein

LI

Luxemburg

LU

Regatul Unit

UK

Norvegia

NO

Țările de Jos

NL

Portugalia

PT

Spania

ES

Suedia

SE

3.3.   Clase de mărime

Fiecare clasă de mărime corespunde unui cod. Majoritatea seriilor acoperă toate categoriile de mărime și, prin urmare, codul 30 este cel mai adecvat.

Toate codurile de la 01 la 53 se referă la numărul de persoane angajate. Codurile de la 80 la 85 se referă la primele brute încasate.

Clasă de mărime după numărul de persoane angajate

Cod

0

01

1-9

02

0-9

03

10-19

04

0-19

05

1-19

06

20-49

07

50-99

08

20-99

09

10-99

10

100-249

11

100-199

12

200-249

13

250-499

14

200-499

15

100-499

16

500-999

17

1 000—1 999

18

2 000—4 999

19

1 000—4 999

20

5 000 +

21

1 000 +

22

500 +

23

250 +

24

100 +

25

20 +

26

10 +

27

Total

30

0-2

40

1-2

41

3-9

42

3-19

43

200 +

44

1

45

2

46

3-4

47

5-9

48

1-49

49

10-49

50

2-4

51

50-249

52

1-4

53


Clasa de mărime după primele brute încasate

(milioane ECU)

Cod

< 5

80

5—50

81

51—250

82

251—500

83

501—1 000

84

1 000 +

85

3.4.   Activitate economică

Acest câmp este utilizat pentru rubrica NACE Rev. 1. Regulamentul statisticii structurale de întreprindere prevede un număr de agregate standard care trebuie codificate după cum urmează:

Agregate standard ale activității economice

Cod

55.1 + 55.2

55A

55.3 + 55.4 + 55.5

55B

60.21 + 60.22 + 60.23

602A

63.1 + 63.2 + 63.4

63A

71.1 + 71.2

71A

74.11 + 74.12 + 74.14 + 74.15

741A

74.2 + 74.3

74A

Agregatele non-standard trebuie trecute în „Câmpul destinat agregării codurilor NACE”.

3.5.   Identificare după forma de proprietate sau conform FATS (statistici comerciale ale filialelor străine)

Acest câmp este utilizat fie pentru defalcări în funcție de forma de proprietate (folosită doar în industrie și construcții), sau pentru FATS (folosită doar în servicii). Nu există serii care să se poată defalca în funcție de ambele clasificări.

Cerințele privind defalcarea caracteristicilor în funcție de localizarea proprietății sau controlului (FATS) fac parte din anexa 1 secțiunea 10 punctul 3 din Regulamentul (CE Euratom) nr. 58/97. Astfel, culegerea datelor este supusă testării.

Datele privesc o defalcare a totalurilor în funcție de țara sau regiunea geografică unde se află proprietatea sau controlul. Sunt necesare trei informații:

—

metoda de culegere folosită: uzufructuarul final, sau informații „first shot”;

—

tipul de statistică comercială a filialelor străine: FATS de intrare/rezidente, sau FATS de ieșire;

—

țara în care se află proprietatea sau controlul sau, în cazul FATS de ieșire, țara în care de exemplu, este generată cifra de afaceri, sau localizată forța de muncă.

Forma de proprietate (sau identificarea FATS)

Cod

Forma de proprietate: toate

00

Forma de proprietate: publică

10

Forma de proprietate: privată

20

Identificare FATS: uzufructuarul final cu privire la FATS de intrare

30

Identificare FATS: date „first shot” cu privire la FATS de intrare

40

Identificare FATS: uzufructuarul final cu privire la FATS de ieșire

50

Identificare FATS: date „first shot” cu privire la FATS de ieșire

60

3.6.   Localizarea proprietății – FATS

Utilizate doar pentru servicii.

Codurile folosite sunt cele care se utilizează și la statisticile balanțelor de plăți (aceleași ca și codurile de mai sus din secțiunea 3.2). Codurile de țară și alte coduri de zonă (lista este incompletă) sunt prezentate la finalul acestui format.

3.7.   Variabilele

Titlul variabilei

Cod

Numărul de întreprinderi

11110

Număr de întreprinderi înființate

11120

Număr de întreprinderi desființate

11130

Număr de unități locale

11210

Număr de unități tip de activitate

11310

Cifra de afaceri

12110

Valoarea producției

12120

Marja brută la produsele pentru revânzare

12130

Valoarea adăugată la prețurile de bază

12140

Valoarea adăugată la prețurile de piață

12141

Valoarea adăugată la costul factorilor

12150

Venit din activități curente

12160

Excedent brut de exploatare

12170

Excedent financiar

12180

Excedent curent brut

12190

Profit sau pierdere în anul respectiv

12200

Cumpărări totale de bunuri și servicii

13110

Cumpărări de bunuri și servicii destinate revânzării ca atare

13120

Alte cumpărări de bunuri și servicii

13130

Plăți pentru lucrătorii agenției

13131

Variația stocurilor de bunuri și volumul de servicii

13210

Variația stocurilor de bunuri și volumul de servicii achiziționate pentru revânzare în aceleași condiții în care au fost primite

13211

Variația stocurilor de materii prime și consumabile

13212

Variația stocurilor de produse finite și de producție neterminată realizate de unitate

13213

Cheltuieli cu personalul

13310

Salarii

13320

Cheltuieli de asigurări sociale

13330

Costuri de exploatare legate de clădiri și echipamente

13410

Plăți pentru chirii pe termen lung și leasing operațional de produse

13411

Costuri de desfacere

13420

Alte costuri de exploatare

13430

Cifra de afaceri din livrări intracomunitare de bunuri și servicii

14110

Cifra de afaceri din exporturi extracomunitare de bunuri și servicii

14120

Cifra de afaceri din vânzări pe piața externă

14130

Cifra de afaceri din vânzări pe piața internă

14140

Achiziții intracomunitare de bunuri și servicii

14210

Importuri extracomunitare de bunuri și servicii

14220

Achiziții externe de bunuri și servicii

14230

Achiziții interne de bunuri și servicii

14240

Investiții brute în bunuri corporale

15110

Investiții brute în terenuri

15120

Investiții brute în clădiri, structuri, construcții și modificări

15119

Investiții brute în clădiri și structuri existente

15130

Investiții brute în construcții și modificări de clădiri

15140

Investiții brute în mașini și echipamente

15150

Vânzări de investiții în bunuri corporale

15210

Investiții nete în bunuri corporale

15250

Valoarea bunurilor corporale achiziționate prin leasing financiar

15310

Achiziții de active fixe necorporale

15410

Investiții brute în concesiuni

15420

Cheltuieli de marketing

15430

Investiții brute în software

15440

Investiții în software cumpărat

15441

Investiții în software produs de unitate

15442

Achiziția de acțiuni și participații

15610

Vânzarea de acțiuni și participații

15620

Achiziții nete de acțiuni și participații

15650

Numărul de persoane angajate

16110

Numărul de persoane angajate neplătite

16120

Numărul de salariați

16130

Numărul de salariați cu fracțiune de normă

16131

Numărul de ucenici

16132

Numărul de lucrători la domiciliu

16135

Numărul de salariați în echivalent normă întreagă

16140

Numărul de ore lucrate de salariați

16150

Numărul de întreprinderi care au un acord de asociere sau de cooperare cu alte întreprinderi

17110

Informații privind formele de comerț în înteprinderi

17310

Numărul de magazine de desfacere cu amănuntul

17320

Categorii de suprafețe de vânzare ale magazinelor de desfacere cu amănuntul

17330

Suprafață de vânzare

17331

Numărul de standuri și/sau tarabe fixe pe piață

17340

Cifra de afaceri din agricultură, silvicultură, piscicultură și activități industriale

18100

Cifra de afaceri din activitatea principală la nivel de patru cifre al NACE Rev. 1

18110

Cifra de afaceri din activități industriale

18120

–

Cifra de afaceri din activități industriale, exclusiv construcții

18121

–

Cifra de afaceri din construcții

18122

Cifra de afaceri din activități comerciale de cumpărare și revânzare

18130

Cifra de afaceri din activități de intermediere (agenți)

18140

Cifra de afaceri din activități de servicii

18150

Cifra de afaceri din activități comerciale de cumpărare și revânzare și din activități de intermediere (agenți)

18160

Defalcarea cifrei de afaceri pe produse (conform secțiunii G a CPA)

18210

–

Cifra de afaceri din clădiri

18310

–

Cifra de afaceri din construcții civile

18320

Cumpărări de produse energetice (valoare)

20110

Cumpărări de antracit (valoare)

20210

Cumpărări de cocs (valoare)

20220

Cumpărări de combustibil sub formă de bruchete (valoare)

20230

Cumpărări de combustibili brichetați (valoare)

20240

Cumpărări de păcură (valoare)

20250

Cumpărări ale altor produse petroliere (valoare)

20260

Cumpărări de gaze naturale (valoare)

20270

Cumpărări de gaze derivate (valoare)

20280

Cumpărări de surse energetice regenerabile (valoare)

20290

Cumpărări de energie termică (valoare)

20300

Cumpărări de energie electrică (valoare)

20310

Investiții în echipamente și instalații pentru controlul poluării

21110

Investiția în echipamente și instalații legate de tehnologiile curate („tehnologia integrată”)

21120

Totalul cheltuielilor curente pentru protecția mediului

21140

Totalul cheltuielilor de cercetare și dezvoltare din cadrul întreprinderii

22110

Numărul total de personal pentru cercetare și dezvoltare

22120

Plăți pentru subcontractori

23110

Venituri din subcontractare

23120

Ponderea din cifra de afaceri, reprezentată de comercianții care revând: comercianții cu amănuntul

25111

Ponderea din cifra de afaceri, reprezentată de utilizatorii profesionali (comercianți cu ridicata, alții)

25112

Ponderea din cifra de afaceri, reprezentată de consumatorii finali (activitatea de comerț cu amănuntul)

25113

Ponderea din cifra de afaceri a cumpărărilor de la angrosiști, grupuri de achiziție

25211

Ponderea din cifra de afaceri a cumpărărilor de la producători

25212

Valoarea adăugată brută pe o persoană angajată (productivitatea muncii)

91110

Valoarea adăugată brută pe o unitate a costului forței de muncă (productivitatea muncii corectată în funcție de salarii)

91120

Valoarea adăugată brută pe salariat

91130

Valoarea adăugată brută pe salariat în echivalent normă întreagă

91140

Valoarea adăugată brută pe oră lucrată de salariați

91150

Costul manoperei pe salariat (costul unitar al manoperei)

91210

Costul manoperei pe salariat în echivalent normă întreagă

91220

Costul manoperei pe oră lucrată de salariați

91230

Cota parte din cheltuielile sociale ale angajatorilor, exprimată sub formă de procent din salarii

91310

Excedent brut de exploatare/cifră de afaceri (rata brută de exploatare)

92110

Cifra de afaceri din vânzările externe ca parte din cifra de afaceri

93110

Cifra de afaceri din vânzările interne ca parte din cifra de afaceri

93120

Achizițiile externe ca parte din totalul achizițiilor

93210

Achizițiile interne ca parte din totalul achizițiilor

93220

Partea reprezentată de activitatea principală în cadrul cifrei de afaceri (grad de specializare)

94110

Partea reprezentată de valoarea adăugată în totalul producției

94210

Partea reprezentată de valoarea adăugată în totalul industriei

94220

Ponderea ocupării forței de muncă în totalul producției

94310

Ponderea ocupării forței de muncă în totalul industriei

94320

Raportul dintre stocurile de produse finite și producție neterminată și valoarea producției

94410

Ponderea cheltuielilor de cercetare și dezvoltare în valoarea adăugată

95110

Ponderea angajaților din cercetare și dezvoltare în numărul de persoane angajate

95120

Ponderea investițiilor pentru protecția mediului în totalul investițiilor corporale

95210

Ponderea cheltuielilor pentru protecția mediului în totalul cumpărărilor de bunuri și servicii și al costului manoperei.

95220

3.8.   Valoarea datelor

Datele monetare sunt exprimate în mii de unități de monedă națională, exceptând următoarele cazuri:

—

Irlanda: datele sunt date în unități (livre irlandeze IEP),

—

Spania, Grecia și Italia: datele sunt date în milioane de unități de monedă națională.

Pentru a preciza natura datelor, trebuie să facem distincție între următoarele cazuri:

—

date egale cu zero (codificat „0”: numai valorile reale de zero),

—

date confidențiale (codificate „x”): indică datele pe care statul membru nu le transmite la Eurostat deoarece sunt confidențiale. Trebuie utilizat și un simbol pentru a indica faptul că datele lipsesc datorită caracterului lor confidențial (vezi secțiunea 3.10 de mai jos),

—

date lipsă (codificate „m”): sunt date care lipsesc în prezent dar pe care statul membru intenționează să le furnizeze în momentul când vor deveni disponibile,

—

date care nu sunt disponibile: sunt date care nu se culeg într-un anume stat membru. În acest caz, respectiva înregistrare nu este transmisă.

Prin definiție, dacă o întreagă dimensiune (o variabilă, un cod NUTS, un cod NACE etc.) nu este culeasă, atunci înregistrările corespunzătoare acesteia nu vor exista, cu excepția celor care lipsesc din cauză că fac parte dintr-o regrupare de coduri NACE. Din această cauză este important să indicăm datele care lipsesc cu adevărat, furnizând o înregistrare (una pentru fiecare articol lipsă) în care valoarea datelor respective să fie codificată cu „m”.

3.9.   Simbolul pentru calitate

Tip date

Cod

Date revizuite

R

Date actualizate

M

Date provizorii

P

Datele revizuite se referă la datele transmise pentru a doua oară (sau mai mult) și reprezintă corectări ale datelor transmise anterior. Datele actualizate se referă la datele care nu au fost disponibile anterior și au fost codificate ca date lipsă în câmpul de valoare a datelor (a se vedea 3.8), dar care au devenit, între timp, disponibile. Simbolul care indică datele provizorii trebuie utilizat pentru a indica faptul că este probabil ca datele în curs de transmitere să fie corectate.

3.10.   Confidențialitate

Statele membre trebuie să indice clar datele confidențiale utilizând simbolurile prezentate mai jos.

Țările care nu pot transmite date confidențiale trebuie să treacă valoarea „x” (a se vedea secțiunea 3.8) și să indice, prin utilizarea unui simbol, faptul că datele lipsesc datorită caracterului lor confidențial.

Motivul confidențialității

Cod

Prea puține întreprinderi

A

Datele sunt dominate de o singură întreprindere

B

Datele sunt dominate de două întreprinderi

C

Date sunt confidențiale datorită confidențialității secundare

D

3.11.   Clase de mărime după cifra de afaceri

Clasele de mărime de mai jos se măsoară în milioane ECU.

Clasa de mărime a cifrei de afaceri

Cod

0—1

01

1—2

02

2—4

03

4—5

04

5—10

05

10—20

06

20—50

07

50—200

08

200—1 000

09

1 000 +

10

2—5

11

200 +

12

3.12.   Clase de mărime pentru suprafața de vânzare

Clasa de mărime pentru suprafața de vânzare

Cod

Sub 120 m2

01

120—399 m2

02

400—999 m2

03

1 000—2 499 m2

04

2 500—4 999 m2

05

5 000—9 999 m2

06

Peste 10 000 m2 inclusiv

07

3.13.   Unități de măsură pentru valorile datelor

Această rubrică este opțională și permite statelor membre să specifice care unități anume au fost folosite pentru valorile datelor utilizate la transmiterea datelor. Dacă secțiunea 3.8 a fost aplicată corect, această rubrică nu mai este necesară.

Unități de măsură

Cod

Unități

UNIT

Mii

1 000

Milioane

MIO

Moneda națională în unități

NC

Moneda națională în mii

KNC

Moneda națională în milioane

MNC

Ecu în unități

ECU

Ecu în mii

KECU

Ecu în milioane

MECU

Metru pătrat

m2

Indice

INDX

%

PCT

4.   Exemple de înregistrări

Exemplul 1: Agregarea codurilor NACE

Datele din seria 2A pentru anul 1995, pentru Germania. Codul NACE 231 conține agregarea codurilor 231 + 232 + 233 pentru variabile 16 11 0: numărul de persoane angajate. Nu este confidențial.

 

2A;1995;DE;30;231;;;16110;2700;M;;;231 = 231 + 232 + 233;

Exemplul 2: Date confidențiale: prea puține întreprinderi

Total salarii (12 124 milioane DEM) pentru producția de fier și oțel (NACE 271) în 1995 în regiunea Fribourg (seria C) reprezintă date confidențiale pentru că există prea puține întreprinderi. Acestea sunt date revizuite.

 

2C;1995;DE13;30;271;;;13320;12124000;R;A;;;

Exemplul 3: Date confidențiale: dominanța unei singure întreprinderi

Numărul de persoane angajate (2 700) în Franța, în 1996, pentru întreprinderi cu 250 până la 499 angajați pentru NACE 141 este confidențial. O singură întreprindere domină datele și reprezintă 92 % din forța de muncă angajată. Acestea sunt date provizorii.

 

2D;1996;FR;14;141;;;16110;2700;P;B;92;;

Exemplul 4: Date privind clasa de mărime: suprafață de vânzare în comerțul cu amănuntul

Cifra de afaceri înregistrată de comerțul cu amănuntul de produse alimentare (NACE Rev. 1 52.2) în Luxemburg în 1996 pentru o suprafață de desfacere de 120 până la 399 m2 a fost de 1 000 milioane LUF. Acestea sunt date actualizate.

 

3C;1996;LU;30;522;;;12110;1000000;M;;;;;;02

Exemplul 5: FATS intrate pentru transportul rutier de mărfuri

În 1995, numărul de întreprinderi (cod 11110) de transport rutier de mărfuri din Țările de Jos, deținute sau controlate de întreprinderi din SUA, conform conceptului de uzufructuar final este de 4. Datele sunt provizorii. Se referă la datele din anexa 1, fiind adăugate și specificațiile privind valoarea datelor.

 

1G;1995;NL;30;6024;30;US;11110;4;P;;;;UNIT

5.   Tipul de suport magnetic

Pentru a ușura citirea datelor, acestea trebuie furnizate pe dischete de 3,5′′.

6.   Alte metode

În urma unei solicitări scrise, Eurostat poate furniza statelor membre chestionare pe suport electronic pentru sectoarele de servicii care utilizează Microsoft Excel. Solicitarea trebuie făcută cu suficient timp înainte de data planificată pentru livrarea datelor.

SET INCOMPLET DE EXEMPLE DE CODIFICĂRI PENTRU FATS

Codurile care trebuie folosite sunt cele utilizate pentru statisticile balanței de plăți (1).

Nume

Cod

Albania

AL

Andora

AD

Antilele olandeze

AN

Arabia Saudită

SA

Argentina

AR

Aruba

AW

Australia

AU

Austria

AT

Bahamas

BS

Belgia

BE

Bosnia și Herțegovina

BA

Brazilia

BR

Bulgaria

BG

Canada

CA

Chile

CL

China

CN

Cipru

CY

Croația

HR

Danemarca

DK

Elveția

CH

Finlanda

FI

Franța

FR

Germania

DE

Grecia

GR

Hong Kong

HK

India

IN

Indonezia

ID

Irlanda

IE

Islanda

IS

Israel

IL

Italia

IT

Japonia

JP

Letonia

LV

Liechtenstein

LI

Lituania

LT

Luxemburg

LU

Regatul Unit

UK

Norvegia

NO

Noua Zeelandă

NY

Țările de Jos

NL

Polonia

PL

Portugalia

PT

Republica Africa de Sud

ZA

Republica Cehă

CZ

Republica Coreea (Coreea de Sud)

KR

România

RO

Rusia

RU

Singapore

SG

Slovacia

SK

Slovenia

SI

Spania

ES

Statele Unite ale Americii

US

Suedia

SE

Taiwan

TW

Turcia

TR

Ucraina

UA

Ungaria

HU


Nume

Cod

Tip

Africa

E4

GEO

Țările africane din zona ACP

B6

ECO

Țările din Africa, Marea Caraibilor și Pacific (care fac parte din Convenția de la Lomé)

B5

ECO

America

E7

GEO

Oceania americană

F9

GEO

Asia

F2

GEO

Cooperarea economică Asia – Pacific

D1

ECO

Țările asiatice NIC (recent industrializate) din al 2-lea val de industrializare

C1

ECO

Australia, Oceania și alte teritorii

F7

GEO

Oceania australiană

F8

GEO

Țările Baltice

E3

GEO

Uniunea economică Belgia – Luxemburg

A3

ECO

Țările ACP din Marea Caraibilor

B7

ECO

Țările din America Centrală

E9

GEO

Țările central- și sud-africane

E6

GEO

Comunitatea Statelor Independente

C6

ECO

Principalele țări recent industrializate

B9

ECO

Țări din Asociația țărilor din Asia de sud-est (ASEAN)

B3

ECO

Țări din Europa Centrală și de Est

A9

ECO

Țări din Mashreq

C8

ECO

EUR 12 (intra EUR 12)

A2

ECO

EUR 15 (INTRA EUR 15)

D2

ECO

Europa

E1

GEO

Țări europene nemembre ale UE sau AELS

E2

GEO

Spațiul Economic European

A6

ECO

Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS)

A5

ECO

Extra EUR 12

A4

ECO

Extra EUR 12 nealocate

Z4

ECO

Extra EUR 15

D4

ECO

Extra EUR 15 nealocate

Z8

ECO

Zona francului francez

C5

ECO

Țările arabe din zona Golfului

F4

GEO

Intra EUR 12 nealocate

Z2

ECO

Intra EUR 15 nealocate

Z6

ECO

America Latină

B2

ECO

Țările latino-americane recent industrializate (NIC) din al 2-lea val de industrializare

C2

ECO

Țările Maghrebului

C7

ECO

Țările din bazinul mediteranean

C3

ECO

Mecosur (Piața Comună a țărilor din Conul Sudic al Americii de Sud)

C9

ECO

Țările din Orientul Apropiat și Mijlociu

F3

GEO

Oceania Noii Zeelande

G1

GEO

Țările nord-africane

E5

GEO

Țările nord-americane

E8

GEO

Asociația nord-americană a liberului schimb

B1

ECO

Țările OECD

A8

ECO

Centre financiare „offshore”

C4

ECO

Organizația țărilor exportatoare de petrol

B4

ECO

Alte țări asiatice

F6

GEO

Alte țări din Orientul Apropiat și Mijlociu

F5

GEO

Țări ACP din Pacific

B8

ECO

Regiunile polare

G2

GEO

Țări sud-americane

F1

GEO

Întreaga lume (toate entitățile)

A1

ECO

Întreaga lume nealocată

Z1

ECO


(1)  Cu excepția Regatului Unit, pentru care se va utiliza codul „UK” în loc de GB.