Bruxelles, 30.7.2024

COM(2024) 326 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile demografice europene







1.Introducere

Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 ( 1 ) („regulamentul”) stabilește un cadru juridic comun pentru dezvoltarea, producerea și difuzarea statisticilor europene privind populația și mișcarea naturală a populației.

Statele membre prezentaseră anterior astfel de statistici în mod voluntar timp de mai mulți ani. Cu toate acestea, având în vedere că acestea s-au bazat pe definiții, concepte și metode demografice diferite, comparabilitatea, coerența și actualitatea statisticilor rezultate au fost deosebit de reduse. Cadrul comun a fost menit să răspundă nevoii de statistici demografice de înaltă calitate, la nivel național și regional, care sunt fundamentale pentru o gamă largă de activități instituționale și politice. De exemplu, aceste statistici sunt necesare pentru a calcula proiecțiile demografice pe baza cărora sunt realizate proiecțiile economice și bugetare pe termen lung ale UE și sunt utilizate ca numitor pentru mulți indicatori de politică „pe cap de locuitor”.

Acesta este al doilea raport prevăzut la articolul 11 din regulament și acoperă perioada 2019-2023 ( 2 ). Raportul este structurat după cum urmează:

·secțiunea 2 oferă o imagine de ansamblu a statisticilor care fac obiectul regulamentului;

·secțiunea 3 descrie modul în care criteriile de calitate stabilite pentru statisticile europene sunt monitorizate în mod regulat;

·secțiunea 4 rezumă constatările recente ale evaluării;

·secțiunea 5 prezintă inițiativa legislativă în curs, care vizează modernizarea statisticilor europene privind populația și locuințele, inclusiv statisticile prevăzute de regulament.

2.Statisticile care intră sub incidența regulamentului

În temeiul regulamentului, statele membre prezintă Comisiei (Eurostat) statistici privind:

·populația rezidentă în mod obișnuit ( 3 ) după vârstă, sex și regiunea de reședință;

·născuți vii după sex, luna nașterii, ordinea nașterii, vârsta mamei, anul nașterii mamei, țara de naștere a mamei, țara a cărei cetățenie o are mama și regiunea de reședință a mamei;

·decese după vârstă, sex, anul nașterii, regiunea de reședință, țara de naștere, țara de cetățenie și luna decesului și

·populația totală rezidentă în mod obișnuit în scopul votului cu majoritate calificată în Consiliu.

Cu excepția ultimului punct, la aplicarea definiției pentru „reședință obișnuită” se permite un anumit grad de flexibilitate – statele membre pot furniza statistici bazate pe „domiciliul legal sau înregistrat” în cazul în care nu se pot stabili criteriile pentru reședința obișnuită.

În temeiul articolului 3 alineatul (4) din regulament, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 205/2014 ( 4 ). Acesta stabilește condiții uniforme în ceea ce privește defalcarea datelor, termenele și revizuirile de date. Prin urmare, statele membre transmit, de asemenea, Comisiei (Eurostat):

·date anuale provizorii privind populația totală, numărul total de născuți vii și numărul total de decese la nivel național, în termen de șase luni de la sfârșitul fiecărui an de referință și

·date lunare provizorii privind numărul total de născuți vii și numărul total de decese pentru cel puțin primele șase luni ale anului de referință până la data de 30 noiembrie a acelui an.

Pe lângă aceste statistici obligatorii, statele membre transmit, în prezent, în mod voluntar, diverse statistici, de exemplu informații privind decesele în funcție de săptămâna în care au survenit; privind decesele în funcție de vârstă, sex și nivelul de instruire; privind căsătoriile și divorțurile în funcție de diferite caracteristici. Unele dintre aceste statistici voluntare sunt necesare pentru calcularea indicatorilor demografici, de exemplu speranța de viață în funcție de nivelul de instruire.

3.Monitorizarea periodică a calității statistice

Prezenta secțiune descrie monitorizarea punerii în aplicare a regulamentului pe baza criteriilor standard de calitate, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 privind statisticile europene ( 5 ) și cu Codul de bune practici al statisticilor europene ( 6 ). Statele membre trebuie să asigure calitatea statistică și să furnizeze Comisiei (Eurostat) metadate și rapoarte de calitate. Eurostat revizuiește aceste evaluări ale calității și publică pe site-ul său statisticile și articolele privind analizele statistice. Eurostat și statele membre colaborează pentru a monitoriza chestiunile rămase nesoluționate. Punctele specifice sunt discutate în cadrul reuniunilor anuale ale grupului de experți pentru statisticile privind populația, în cadrul cărora sunt reprezentate toate institutele naționale de statistică din UE și AELS.

3.1.Relevanță

Comisia a acordat o mare importanță demografiei ( 7 ). Statisticile demografice sunt utilizate pentru a elabora rapoarte periodice, propuneri de politici, rapoarte de punere în aplicare necesare impuse de legislația UE și analiza politicilor. De exemplu, rapoartele Comisiei privind coeziunea economică, socială și teritorială ( 8 ) și impactul schimbărilor demografice asupra unui mediu în schimbare ( 9 ) utilizează statisticile elaborate în temeiul regulamentului. În 2021, Eurostat a lansat publicația interactivă „Demography of Europe” (Demografia Europei), care a fost actualizată anual, prezentând evoluția, schimbările și îmbătrânirea populației UE ( 10 ). O aplicare directă a statisticilor elaborate în temeiul regulamentului este în domeniul proiecțiilor demografice trienale privind populația ale Eurostat ( 11 ). Acestea arată modul în care dimensiunea și structura populației s-ar putea modifica dacă ar rămâne valabile anumite ipoteze referitoare la fertilitate, mortalitate și migrație. Aceste previziuni sunt utilizate și pentru Raportul privind îmbătrânirea populației ( 12 ), pentru a evalua impactul economic și bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populației. Pe lângă aceste proiecții demografice pe termen lung, Eurostat a publicat pentru prima dată actualizări pe termen scurt ale proiecțiilor în septembrie 2022, completând oferta de date. În plus, numărul total al populației rezidente în mod obișnuit pentru fiecare stat membru este utilizat ca ponderi în scopul votului cu majoritate calificată în Consiliu.

Dintre toate statisticile difuzate de Eurostat, cele referitoare la populație sunt printre cele mai consultate. Începând din 2015 ( 13 ), datele anuale privind grupurile de populație ( 14 ) și evoluția populației ( 15 ) la nivel național s-au numărat în mod constant printre cele mai consultate tabele de statistici sociale și printre primele cinci cele mai vizualizate tabele Eurostat. De la jumătatea anului 2016, secțiunea „Demografie, populație și echilibru” ( 16 ) de pe site-ul Eurostat s-a numărat în mod constant printre primele cinci secțiuni tematice în ceea ce privește vizitele utilizatorilor.

3.2.Acuratețe

În comparație cu raportul anterior din 2018, nu s-au înregistrat îmbunătățiri substanțiale în ceea ce privește acuratețea. Eurostat are cunoștință de faptul că aceleași probleme specifice de acuratețe apar în continuare în ceea ce privește sub-acoperirea (atunci când persoanele nu își înregistrează reședința) și supra-acoperirea (de exemplu, atunci când persoanele nu „anulează înregistrarea”, deoarece deseori nu există nicio obligație sau stimulent să facă acest lucru) ( 17 ). În plus, metadatele raportate de statele membre cu privire la acuratețea estimării populației rezidente în mod obișnuit pentru votul cu majoritate calificată sunt în continuare insuficiente pentru o evaluare detaliată.

În acest context, Eurostat promovează în continuare utilizarea „fluxurilor în oglindă” raportate de statele membre partenere pentru a rezolva erorile de acoperire cauzate de lipsa înregistrării și a anulării înregistrării. Schimbul de date agregate privind fluxul în oglindă are loc între institutele naționale de statistică care consideră că acest lucru reprezintă o completare utilă a procesului lor statistic național. Acest lucru le ajută să își îmbunătățească și să își evalueze calitatea datelor.

3.3.Actualitate și punctualitate

Termenul principal pentru furnizarea către Comisie (Eurostat) a majorității statisticilor demografice este de 12 luni de la sfârșitul anului de referință; trei seturi mici de date trebuie transmise în termen de 6, 8 și respectiv 11 luni de la sfârșitul anului de referință. De la începutul perioadei de colectare a datelor în temeiul regulamentului, nu au existat probleme notabile legate de transmiterea cu întârziere a datelor de către statele membre. Prin urmare, nu a existat nicio modificare față de raportul din 2018 ( 18 ).

3.4.Accesibilitate și claritate

Datele statelor membre și agregatele UE sunt disponibile gratuit pe site-ul Eurostat ( 19 ). Utilizatorii pot accesa statisticile demografice europene ( 20 ) la rubrica „Selecții de date”, „Selecții de date detaliate” și prin intermediul unor articole actualizate periodic cu privire la o gamă largă de subiecte legate de populație ( 21 ). În cursul anului, publicările de date sunt însoțite de știri difuzate pe scară largă și de articole Statistics Explained (Statistici explicate) prin furnizarea mai multor informații referitoare la statistici demografice, tendințe și interpretarea lor ( 22 ). Cu toate acestea, lipsa unor informații naționale suficient de clare și comparabile privind metadatele, inclusiv a unor indicatori cantitativi de calitate, face dificilă evaluarea și compararea calității datelor statelor membre chiar și pentru utilizatorii experimentați.

3.5.Comparabilitate și coerență

Aplicarea flexibilă și nearmonizată a conceptului de „populație rezidentă în mod obișnuit” rămâne cea mai dificilă problemă în ceea ce privește comparabilitatea și coerența. De exemplu, unele state membre nu includ anumite grupuri de populație (de exemplu, solicitanți de azil, migranți aflați în situație ilegală sau nomazi) sau nu aplică criteriul de 12 luni pentru grupurile de populație și mișcarea naturală a populației, adesea deoarece statisticile sunt preluate direct din registrele administrative și, prin urmare, depind de criteriile administrative naționale pentru înregistrarea persoanelor și a mișcării naturale a populației ( 23 ). O evaluare recentă a identificat acest aspect ca fiind unul dintre aspectele-cheie ale status quo-ului (a se vedea secțiunea 4 ), în timp ce inițiativa Comisiei de a redefini temeiul juridic a subliniat necesitatea unor bune practici de estimare pentru a îmbunătăți comparabilitatea statisticilor demografice din surse administrative (a se vedea secțiunea 5 ).

În afară de acest aspect esențial, statisticile demografice sunt în cea mai mare parte comparabile de-a lungul timpului pentru fiecare țară. Unele discontinuități apar, de regulă, atunci când statele membre își îmbunătățesc sau își modifică metodologia, inclusiv prin utilizarea unei noi runde de recensământ pentru evaluarea și refacerea estimărilor populației sau prin ajustarea unităților teritoriale utilizate în statistici. Acestea sunt indicate în tabelele din baza de date Eurostat și documentate pentru utilizatori prin intermediul metadatelor de pe site-ul Eurostat sau în publicațiile relevante.

3.6.MONITORIZAREA CONFORMITĂȚII

Comisia (Eurostat) continuă să monitorizeze cazuri sporadice de nerespectare a regulamentului, în care datele erau incomplete, de calitate inferioară sau care nu au fost furnizate în conformitate cu termenele legale. Aceasta monitorizează și evaluează în permanență aceste aspecte legate de furnizarea de date și contactează statele membre interesate la nivel tehnic și administrativ pentru a rezolva problemele.

4.Evaluarea cadrului statistic actual 

În 2021, Comisia a efectuat o evaluare cuprinzătoare a întregului cadru juridic actual și a statisticilor europene privind populația și locuințele ( 24 ). Evaluarea a inclus statisticile în temeiul articolului 3 din prezentul regulament și toate statisticile în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 862/2007 ( 25 ) și (CE) nr. 763/2008 ( 26 ). Domeniul de aplicare al evaluării a fost mult mai extins decât monitorizarea periodică descrisă în secțiunea 3 , întrucât opiniile tuturor grupurilor relevante de părți interesate – inclusiv ale utilizatorilor din mediul instituțional, politic și de cercetare – au fost colectate în cadrul unei consultări sistematice a părților interesate ( 27 ). Scopul a fost de a evalua dacă au fost îndeplinite obiectivele inițiale ale cadrului actual și de a identifica lacune semnificative.

Evaluarea a constatat că s-au înregistrat îmbunătățiri generale semnificative în statisticile privind populația europeană datorită cadrului actual, în comparație cu problemele și nevoile inițiale cu care s-a confruntat comunitatea statistică înainte de intrarea sa în vigoare. În special, cadrul juridic actual a sporit semnificativ valoarea adăugată a UE prin îmbunătățirea – pentru seturile de date care au devenit obligatorii – a mai multor dimensiuni ale calității statistice la nivelul UE, inclusiv exhaustivitatea, coerența și actualitatea. În plus, legislația actuală a răspuns tuturor nevoilor relevante în materie de elaborare a politicilor și de instituții la nivelul UE care erau cunoscute la momentul elaborării sale (2005-2013). Acest lucru a îmbunătățit eficacitatea, eficiența și coerența producției statistice în comparație cu situația anterioară, care s-a bazat exclusiv pe colectarea voluntară de date. În cadrul consultării părților interesate, majoritatea respondenților din cadrul tuturor principalelor grupuri de părți interesate au confirmat aceste îmbunătățiri și au subliniat valoarea adăugată a cadrului juridic actual la nivelul UE. Cu toate acestea, evaluarea a identificat, de asemenea, patru lacune semnificative în legislația actuală.

4.1.Lacuna 1: Coerență, comparabilitate, exhaustivitate

Deși regulamentul stabilește definiții comune pentru principalele concepte statistice, rămâne o anumită flexibilitate în definiția populației. În prezent, statele membre aplică trei concepte diferite (reședință obișnuită, domiciliu înregistrat, domiciliu legal) permise de regulament, utilizând uneori concepte diferite pentru seturi de date diferite. Această problemă centrală a cauzat o lipsă de comparabilitate și coerență a datelor din diferite state membre, reducând valoarea adăugată a UE a colectării de date. În plus, statisticile care rămân voluntare sunt adesea incomplete la nivelul UE din cauza lipsei de date din câteva state membre. Acest lucru reduce semnificativ raportul cost-eficacitate global, deoarece majoritatea statelor membre cheltuiesc resurse pentru elaborarea acestora, dar nu se obține o imagine completă la nivelul UE.

4.2.Lacuna 2: Actualitatea și frecvența

Regulamentul se referă numai la statisticile demografice anuale, majoritatea seturilor de date urmând să fie furnizate după 12 luni de la sfârșitul perioadei de referință. Deși, în general, s-a îmbunătățit așadar nivelul de actualitate, în principal datorită faptului că s-au remediat întârzierile excesive din partea unui număr foarte mic de state membre, acesta rămâne sub așteptările utilizatorilor. Datele furnizate în temeiul regulamentului sunt mai puțin actuale decât cele din publicațiile statistice naționale comparabile și din alte transmiteri de statistici internaționale din majoritatea statelor membre. În temeiul regulamentului, termenele legale și periodicitatea statisticilor nu pot fi îmbunătățite, de exemplu pentru a acoperi statisticile infraanuale privind populația, cum ar fi cele elaborate recent în mod voluntar în ceea ce privește mortalitatea.

4.3.Lacuna 3: Detalii privind subiectele și grupurile relevante din punct de vedere social

Regulamentul se axează pe necesarul de date care corespunde priorităților de politică la momentul elaborării sale. De-a lungul timpului, prioritățile s-au schimbat și statisticile demografice disponibile nu mai acoperă în mod adecvat caracteristicile, subiectele sau grupele de populație relevante pentru politici ( 28 ). În special, lacunele confirmate în cadrul consultării părților interesate se referă la caracteristicile subiectelor și ale grupurilor relevante. Există, de asemenea, lacune în ceea ce privește detalierea geografică insuficientă, în special tipologiile funcționale și datele de referință geografică pentru integrarea urbană/rurală și analiza transfrontalieră.

4.4.Lacuna 4: Lipsa de flexibilitate a cadrului juridic

Pe lângă deficiențele menționate mai sus, legislația existentă nu dispune de flexibilitatea necesară pentru a se adapta astfel încât să îndeplinească nevoile noi și emergente în materie de statistici. Noile surse de date din statele membre și de la nivelul UE (în special datele administrative, inclusiv sistemele de interoperabilitate și datele aflate în proprietate privată) oferă, de asemenea, potențiale îmbunătățiri în ceea ce privește costurile și actualitatea, dar legislația actuală nu sprijină obținerea acestor îmbunătățiri. Prin urmare, de la adoptarea sa, cadrul juridic nu a fost în măsură să se adapteze la schimbările relevante din punct de vedere politic și, prin urmare, și-a pierdut destul de rapid relevanța.

5.Modernizarea statisticilor privind demografia europeană în cadrul procesului de redefinire a statisticilor europene privind populația

Pentru lacunele semnificative prezentate în secțiunea 4 , evaluarea a identificat patru factori legislativi care se aplică, de asemenea, prezentului regulament:

·numai colectările obligatorii de date cu norme comune definite pot asigura exhaustivitatea și actualitatea statisticilor la nivelul UE. Reglementarea colectărilor voluntare de date care au un grad de exhaustivitate deja ridicat poate îmbunătăți semnificativ eficacitatea și eficiența, deoarece se poate genera o valoare adăugată a UE considerabilă cu costuri marginale limitate;

·colectările voluntare de date sunt instrumente adecvate pentru a testa producerea de noi subiecte sau caracteristici și pentru a stimula capacitatea progresivă a sistemelor statistice naționale de a furniza astfel de date noi. Cu toate acestea, ele tind să devină ineficiente în timp, deoarece, în cele din urmă, costurile de producție recurente nu generează o valoare adăugată a UE în ceea ce privește exhaustivitatea în toate statele membre;

·definițiile juridice vagi ale subiectelor statistice conduc la pierderea controlului asupra armonizării conceptuale. Acest lucru duce, în cele din urmă, la o pierdere a coerenței și a comparabilității de-a lungul timpului. Exemplul definiției bazei demografice a arătat modul în care o situație de imposibilitate introdusă inițial ca excepție cu un domeniu de aplicare limitat s-a transformat într-un nou standard de fapt ( 29 );

·un cadru juridic prea rigid face dificilă menținerea relevanței în timp. Cadrul actual și-a pierdut relevanța destul de rapid, începând deja din perioada sa de punere în aplicare, din cauza lipsei mecanismelor de flexibilitate pentru a adapta colectările de date la nevoile în schimbare sau pentru a profita de oportunitățile generate de noile surse de date care devin disponibile.

În plus, evaluarea a evidențiat redundanțe administrative în ceea ce privește conformitatea, punerea în aplicare și monitorizarea, deoarece legislația actuală privind statisticile referitoare la populație este dispersată în trei acte juridice care nu au fost elaborate împreună. Pe baza evaluării și a unei evaluări a impactului ( 30 ), Comisia a adoptat, prin urmare, o propunere pentru un nou regulament-cadru privind populația și locuințele, care abordează cauzele legislative care determină lacunele semnificative de mai sus, vizând totodată integrarea temeiului juridic într-un singur regulament ( 31 ).

Propunerea legislativă conține elemente ambițioase menite să consolideze coerența generală și legăturile dintre toate statisticile sociale ale UE care vizează persoane și gospodării, inclusiv în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1700 ( 32 ). Propunerea conține dispoziții menite să sprijine punerea în aplicare a unei definiții armonizate a populației, bazată pe concepte solide de estimare statistică, și permite accesul la sursele de date disponibile care vor îmbunătăți procesele de producție și calitatea generală a statisticilor sociale. Propunerea conține, de asemenea, dispoziții menite să alinieze mai bine statisticile privind populația și migrația internațională la statisticile privind azilul și procedurile administrative și judiciare legate de legislația în materie de imigrație care rămân sub incidența articolelor 4-7 din Regulamentul (CE) nr. 862/2007. La momentul elaborării prezentului raport, procedura legislativă ordinară privind propunerea era în curs ( 33 ).

6.Concluzii

Datorită eforturilor comune continue ale Sistemului Statistic European ( 34 ), regulamentul este pus în aplicare în mod corespunzător. Aceste eforturi contribuie la publicarea periodică a unor statistici demografice europene globale de înaltă calitate, utile în activitatea instituțiilor UE și a responsabililor de elaborarea politicilor de la toate nivelurile. Conformitatea juridică și calitatea statistică sunt monitorizate periodic, în conformitate cu regulamentul. La fel ca în primul raport din 2018, nu există probleme majore de conformitate.

Cu toate acestea, o evaluare recentă a cadrului juridic actual pentru statisticile privind populația a identificat patru lacune semnificative în legislația în vigoare și care sunt parțial cauzate de faptul că statisticile privind populația sunt dispersate în trei regulamente, inclusiv în prezentul regulament. Aceste lacune sunt (i) lipsa armonizării conceptelor statistice, în special definiția populației; (ii) actualitatea și frecvența insuficiente ale publicațiilor statistice; (iii) lipsa de detalii cu privire la grupurile și subiectele relevante și (iv) lipsa de flexibilitate pentru a se adapta la nevoile în schimbare sau la noile surse de date. Prin urmare, Comisia a propus un nou regulament-cadru unic privind statisticile europene privind populația și locuințele, care ar consolida cadrul juridic și ar elimina toate cele patru lacune.

Continuă eforturile de promovare a procedurii legislative ordinare privind noul cadru juridic integrat pentru statisticile europene privind populația, care ar încorpora și ar extinde statisticile demografice în temeiul regulamentului.

(1) ()    Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind statisticile demografice europene (Text cu relevanță pentru SEE) ( JO L 330, 10.12.2013, p. 39 ).
(2) ()    Primul raport a fost publicat cu denumirea COM(2018) 843 .
(3) ()    „Reședința obișnuită” este definită la articolul 2 litera (d) din regulament ca fiind locul în care o persoană își petrece în mod normal perioada de odihnă zilnică, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 12 luni. În cazul în care nu se pot determina circumstanțele reședinței obișnuite, „reședință obișnuită” poate însemna locul domiciliului legal sau înregistrat, cu excepția cazului în care votul cu majoritate calificată are loc în Consiliu.
(4) ()    Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 205/2014 al Comisiei din 4 martie 2014 de stabilire a condițiilor uniforme de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile demografice europene, în ceea ce privește defalcarea datelor, termenele și revizuirile de date (Text cu relevanță pentru SEE) ( JO L 65, 5.3.2014, p. 10 ).
(5) ()    Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene ( JO L 87, 31.3.2009, p. 164 ).
(6) ()     http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-manuals-and-guidelines/-/KS-32-11-955 .
(7) ()     https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/new-push-european-democracy/impact-demographic-change-europe_ro .
(8) ()     http://ec.europa.eu/regional_policy/en/information/cohesion-report/ (disponibil numai în limba engleză).
(9) ()     https://commission.europa.eu/system/files/2023-01/Demography_report_2022_0.pdf (disponibil numai în limba engleză).
(10) ()    Cea mai recentă ediție este disponibilă la adresa https://ec.europa.eu/eurostat/web/interactive-publications/demography-2023 (disponibilă numai în limba engleză).
(11) ()    Cele mai recente proiecții demografice EUROPOP2023 au fost publicate de Eurostat la 30 martie 2023: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Population_projections_in_the_EU (disponibil numai în limba engleză).
(12) ()     https://economy-finance.ec.europa.eu/publications/2024-ageing-report-underlying-assumptions-and-projection-methodologies_en (disponibil numai în limba engleză).
(13) ()    Acesta cuprinde toate datele difuzate în temeiul regulamentului, dat fiind că datele colectate în temeiul articolului 3 au fost difuzate pentru prima dată în primul trimestru al anului 2015.
(14) ()    „Populația la 1 ianuarie” – cod de date online: tps00001 (disponibil numai în limbile engleză, franceză și germană).
(15) ()    „Population change – demographic balance and crude rates at national level” (Evoluția populației – echilibrul demografic și ratele brute la nivel național) – cod de date online demo_gind (disponibil numai în limbile engleză, franceză și germană).
(16) ()     https://ec.europa.eu/eurostat/web/population-demography/demography-population-stock-balance (disponibil numai în limbile engleză, franceză și germană).
(17) ()    Cel mai recent raport privind calitatea reiterează dificultățile persistente cauzate de înregistrările (anulate) incomplete și de acoperirea persoanelor aflate în situație de ședere ilegală, fără a estima impactul cantitativ asupra acurateței acoperirii.
(18) ()    De exemplu, conform celui mai recent raport privind calitatea, aproape toate statele membre au transmis toate seturile de date la timp (76 din 81 de seturi trimise la timp, 2 cu o întârziere de 2 săptămâni și 3 cu o întârziere de 4 săptămâni).
(19) ()    Pagina principală ( http://ec.europa.eu/eurostat ) și baza de date a Eurostat ( http://ec.europa.eu/eurostat/data/database ) (ambele sunt disponibile numai în limbile engleză, franceză și germană).
(20) ()     https://ec.europa.eu/eurostat/web/population-demography/demography-population-stock-balance/database (disponibil numai în limbile engleză, franceză și germană).
(21) ()     https://ec.europa.eu/eurostat/web/population-demography/demography-population-stock-balance/publications (disponibil numai în limbile engleză, franceză și germană).
(22) ()     https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Category:Population (disponibil numai în limba engleză).
(23) ()    Conform celor mai recente rapoarte privind calitatea, în ceea ce privește statisticile demografice (cu excepția numărului total al populației pentru votul cu majoritate calificată în Consiliu), 18 state membre aplică în mod consecvent conceptul strict de „populație rezidentă în mod obișnuit”, în timp ce 9 aplică alte concepte naționale sau mixte. În ceea ce privește populația totală, votul cu majoritate calificată în Consiliu, unde conceptul strict de „populație rezidentă în mod obișnuit” este obligatoriu din punct de vedere juridic, există practici divergente între statele membre în ceea ce privește anumite grupuri de populație, în special solicitanții de azil (17 state membre îi includ, iar 10 nu îi includ), migranții aflați în situație ilegală (13 state membre îi includ, iar 14 nu) și nomazii (19 state membre îi includ, iar 8 nu).
(24) ()     Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, SWD(2023) 13 .
(25) ()    Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini (Text cu relevanță pentru SEE) ( JO L 199, 31.7.2007, p. 23 ).
(26) ()    Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind recensământul populației și al locuințelor (Text cu relevanță pentru SEE) ( JO L 218, 13.8.2008, p. 14 ).
(27) ()     Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, SWD(2023) 15 .
(28) ()    De exemplu, date privind locuințele pentru Pactul verde; date privind migranții și mobilitatea în UE; date privind populația urbană/rurală și date privind grupurile minoritare vulnerabile pentru politicile privind nediscriminarea și drepturile fundamentale.
(29) ()    Astfel cum s-a menționat în secțiunea 4.1 , regulamentul permite trei concepte diferite de bază pentru populație: reședința obișnuită sau, în absența acesteia, domiciliul înregistrat sau legal (în conformitate cu normele naționale), în cazul în care circumstanțele reședinței obișnuite descrise în regulament nu pot fi stabilite. Această situație de imposibilitate a fost introdusă inițial ca o excepție pentru un număr mic de state membre, dar s-a transformat într-un nou standard de fapt, deoarece tot mai multe state membre aplică definiții naționale de bază ale populației în urma adoptării surselor de date administrative.
(30) ()     Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, SWD(2023) 11 .
(31) ()     COM(2023) 31 .
(32) ()    Regulamentul (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 octombrie 2019 de stabilire a unui cadru comun pentru statisticile europene referitoare la persoane și gospodării, bazate pe datele la nivel individual colectate din eșantioane, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 808/2004, (CE) nr. 452/2008 și (CE) nr. 1338/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) ( JO L 261I, 14.10.2019, p. 1 ).
(33) ()     Procedura 2023/0008/COD .
(34) ()     https://ec.europa.eu/eurostat/web/european-statistical-system .