|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/2276 |
7.11.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2276 AL COMISIEI
din 5 noiembrie 2025
de modificare pentru a 352-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da’esh) și Al-Qaida
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da’esh) și Al-Qaida (1), în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (5),
întrucât:
|
(1) |
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat anterior. |
|
(2) |
La 21 octombrie 2025, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, instituit în temeiul Rezoluțiilor 1267(1999), 1989(2011) și 2253(2015) ale Consiliului de Securitate al ONU, a decis să modifice o mențiune de pe lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. |
|
(3) |
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 5 noiembrie 2025.
Pentru Comisie
Pentru Președintă
Director general
Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital
(1) JO L 139, 29.5.2002, p. 9, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2002/881/oj.
ANEXĂ
La rubrica „Persoane fizice” din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002, datele de identificare pentru următoarele mențiuni se modifică după cum urmează:
„Abd El Kader Mahmoud Mohamed El Sayed (în grafia originală: عبد القادر محمود محمد السيد) (alias cert: (a) Es Sayed, Kader; (b) Abdel Khader Mahmoud Mohamed el Sayed). Data nașterii: 26.12.1962. Locul nașterii: Egipt. Cetățenie: egipteană. Alte informații: (a) Codul fiscal italian: SSYBLK62T26Z336L; (b) considerat de autoritățile italiene ca sustrăgându-se justiției; (c) se presupune că a fost ucis în regiunea de frontieră dintre Afganistan și Pakistan în 2012. Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 24.4.2002.”
se înlocuiește cu următorul text:
„Abd El Kader Mahmoud Mohamed El Sayed (în grafia originală: عبد القادر محمود محمد السيد) [alias cert: (a) Es Sayed, Kader; (b) Abdel Khader Mahmoud Mohamed el Sayed]. Data nașterii: 26.12.1962. Locul nașterii: Egipt. Cetățenie: egipteană. Alte informații: (a) Codul fiscal italian: SSYBLK62T26Z336L; (b) condamnat la 8 ani de închisoare în Italia la 2.2.2004; (c) considerat de autoritățile italiene ca sustrăgându-se justiției; (d) se presupune că a fost ucis în 2012. Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 24.4.2002.”
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2276/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)