<TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI>55Potrivit unei jurisprudențe constante, calificarea drept ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE impune îndeplinirea tuturor condițiilor menționate în această dispoziție (Hotărârea Curții din 21 martie 1990, Belgia/Comisia, cunoscută sub numele Tubemeuse, C-142/87, Rec., p. I-959, punctul 25, și Hotărârea Curții din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/Ufex și alții, C-341/06 P și C-342/06 P, Rep., p. I-4777, punctul 121).56În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj beneficiarului. În al patrulea rând, aceasta denaturează sau amenință să denatureze concurența (Hotărârea Curții din 30 martie 2006, Servizi Ausiliari Dottori Commercialisti, C-451/03, Rec., p. I-2941, punctul 56, și Hotărârea Chronopost și La Poste/Ufex și alții, punctul 55 de mai sus, punctul 122).57Trebuie amintit că reprezintă avantaje în sensul articolului 87 alineatul (1) CE intervențiile care, sub diverse forme, diminuează sarcinile care în mod normal grevează asupra bugetului unei întreprinderi și care, astfel, se înrudesc cu o subvenție (Hotărârea Curții din 23 februarie 1961, De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg/Înalta Autoritate, 30/59, Rec., p. 1, 39, Hotărârea Curții din 29 iunie 1999, DM Transport, C-256/97, Rec., p. I-3913, punctul 19, și Hotărârea Curții din 14 septembrie 2004, Spania/Comisia, C-276/02, Rec., p. I-8091, punctul 24), cum ar fi, printre altele, furnizarea de bunuri sau de servicii în condiții preferențiale (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2004, Valmont/Comisia, T-274/01, Rec., p. II-3145, punctul 44 și jurisprudența citată).58În speță, reclamanta susține că măsura în litigiu nu putea fi calificată drept ajutor de stat în măsura în care condiția acordării unui avantaj beneficiarilor nu este îndeplinită, măsura menționată având pur și simplu un caracter de despăgubire.59Nu se contestă că anumite forme de despăgubire acordate întreprinderilor nu constituie un ajutor.60Astfel, în Hotărârea din 27 septembrie 1988, Asteris și alții (106/87-120/87, Rec., p. 5515, punctele 23 și 24), Curtea a precizat că ajutoarele publice, care constituie măsuri ale autorității publice care favorizează anumite întreprinderi sau anumite produse, au o natură juridică fundamental diferită de daunele interese pe care autoritățile naționale ar fi, eventual, obligate să le plătească unor particulari pentru repararea prejudiciului pe care acestea li l-ar fi produs și că daunele interese menționate nu constituie, prin urmare, ajutoare în sensul articolelor 87 CE și 88 CE.61De asemenea, Curtea a statuat că subvențiile publice care sunt acordate unor întreprinderi însărcinate explicit cu atribuții de serviciu public pentru compensarea costurilor ocazionate de executarea acestor obligații și care răspund anumitor condiții nu intră sub incidența articolului 87 alineatul (1) CE (Hotărârea Curții din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, C-280/00, Rec., p. I-7747, punctul 94).62În speță, Comisia arată că o despăgubire acordată de stat pentru compensarea exproprierii de active nu constituie în general un ajutor de stat [considerentul (70) al deciziei atacate].63Măsura în litigiu este reprezentată de prelungirea unei prime măsuri care acorda în favoarea Terni un tarif preferențial aplicabil pentru furnizarea de energie electrică, în temeiul unei despăgubiri care a urmat naționalizării secțiunii sale hidroelectrice în 1962.64Articolul 6 din Decretul nr. 1165/63, care definește această despăgubire, este redactat astfel:ENEL este obligată să furnizeze Terni […] 1025000000 kWh (un miliard douăzeci și cinci de milioane) în fiecare an, cu o putere de 170000 kW (o sută șaptezeci de mii), cantitate de energie electrică utilizată în 1961 de Terni […] pentru activitățile care nu sunt cuprinse printre cele vizate la articolul 1 din Legea nr. 1643[/62], și 595000000 kWh (cinci sute nouăzeci și cinci de milioane) pe an, în schimbul unei puteri suplimentare de 100000 kW (o sută de mii), pentru activitățile în curs de realizare la data intrării în vigoare a Legii nr. 1643[/62].
Furnizările menționate vor trebui să aibă loc până la 31 decembrie 1992, în punctele de livrare situate pe lângă instalațiile Terni determinate de comun acord între părți.
65Această cantitate fixă de energie electrică trebuia furnizată la un tarif preferențial definit la articolul 7 din Decretul nr. 1165/63, după cum urmează:Pentru furnizarea a 1025000000 kWh […] pe an, prețul de furnizare pe kWh va fi determinat în funcție de prețurile de cesiune internă practicate în medie în perioada 1959-1961 de sectorul producției electrice al Terni […] în favoarea instalațiilor societății care operează în alte sectoare.
Pentru cantitățile de energie care vor fi consumate de Terni […] ce depășesc 1025000000 kWh […] pe an până la 595000000 kWh […] pe an, prețul menționat la paragraful precedent va fi majorat cu 0,45 lire [italiene] pe kWh.
66Măsura al cărei destinatar a fost Terni apare, prin urmare, ca rezultantă a trei factori: cantitatea de energie electrică, prețul său și durata regimului preferențial.67Comisia apreciază că măsura inițială constituia o despăgubire, că era adaptată și că tariful Terni nu a conferit niciun avantaj beneficiarilor în toată perioada prevăzută de măsura respectivă, și anume până în 1992. Referindu-se la o simplă interpretare literală a articolului 6 din Decretul nr. 1165/63 și la stabilirea clară a unei durate de 30 de ani a aplicării tarifului menționat, Comisia susține că prelungirea aplicării acestuia nu poate fi considerată ca făcând parte integrantă din despăgubire și concluzionează că tariful acordat societăților ex-Terni începând cu 1 ianuarie 2005, potrivit articolului 11 alineatul 11 din Legea nr. 80/05, constituie un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE [considerentele (78), (79), (94) și (117) ale deciziei atacate].68Reclamanta contestă această concluzie întemeindu-se pe o interpretare dinamică a prevederilor naționale privind despăgubirea. Ea susține că acestea instituie un mecanism compensatoriu special, deoarece este flexibil, cantitatea de energie electrică fiind singurul dintre cei trei factori care determină despăgubirea, în plus față de preț și de durată, care a fost stabilită o singură dată.69Acest mecanism ar avea obiectivul de a asigura echilibrul economic de care se bucura Terni înainte de naționalizarea din 1962, măsură excepțională și discriminatorie în raport cu ceilalți autoproducători de energie electrică, fie că erau sau nu erau concurenți ai Terni. În aceste împrejurări, intenția legiuitorului ar fi fost să despăgubească Terni prin intermediul unui mecanism întemeiat pe asimilarea acestei societăți cu un autoproducător virtual și care trebuia să asigure în mod continuu un paralelism în tratamentul Terni în raport cu autoproducătorii neexpropriați.70Conform logicii originare a despăgubirii, autoritățile italiene ar fi prelungit, așadar, tariful Terni în funcție de reînnoirile concesiunilor hidroelectrice ale autoproducătorilor, această prelungire constituind un act obligatoriu pentru punerea în aplicare a măsurii de despăgubire și neputând fi separat de aceasta.71Această argumentație nu poate fi reținută.72În primul rând, este important să se sublinieze că prezentul litigiu se înscrie în contextul naționalizării sectorului energiei electrice în Italia, întemeiată pe articolul 43 din Constituția italiană, al cărei instrument juridic de punere în aplicare este constituit de Legea nr. 1643/62, completată prin Decretul nr. 1165/63.73Prin urmare, la aceste din urmă texte trebuie să se facă referire pentru a înțelege naționalizarea în cauză în toate dimensiunile ei, inclusiv despăgubirea necesară din punct de vedere juridic în această situație de transfer de proprietate decisă în mod unilateral de un stat.74Or, rezultă din modul de redactare a articolului 6 din Decretul nr. 1165/63, care este lipsit de orice ambiguitate, că tariful Terni a fost acordat cu titlu de despăgubire pentru o perioadă bine determinată, fără posibilitatea de prelungire. Astfel, articolul menționat prevede că furnizarea de energie electrică pentru Terni va avea loc până la 31 decembrie 1992, menționarea unei date precise excluzând a priori orice dificultate în interpretarea domeniului de aplicare temporală a dispoziției.75În plus, reclamanta nu menționează nicio dispoziție din Legea nr. 1643/62 sau din Decretul nr. 1165/63 care să prevadă o revizuire a duratei de aplicare a tarifului Terni, cu o posibilă extindere a acestei durate dincolo de data de încheiere prevăzută. În schimb, trebuie să se observe că posibilitatea de revizuire a prețului de furnizare a energiei electrice către Terni a fost prevăzută explicit de legiuitorul național la articolul 8 din Decretul nr. 1165/63.76Subliniind că data de încetare a concesiunilor hidroelectrice ale autoproducătorilor fusese luată în considerare de legiuitorul național la momentul naționalizării pentru a reține data de 31 decembrie 1992 în Decretul nr. 1165/63, reclamanta susține că absența unei dispoziții exprese privind posibilitatea de revizuire a duratei de aplicare a tarifului Terni în funcție de cea a concesiunilor se explică prin faptul că reînnoirea acestora constituia, pentru același legiuitor și în aceeași perioadă, un eveniment cu siguranță imprevizibil.77Trebuie să se arate că stabilirea inițială a unei durate de validitate pentru concesiuni cuprindea deja, în ea însăși, problema viitorului acestor concesiuni în momentul încetării și menținerea lor, în urma unei prelungiri legislative sau a unei proceduri de asigurare a condițiilor concurențiale, constituia o ipoteză care putea fi avută în vedere, și nu un eveniment cu siguranță imprevizibil. Rezultă, prin urmare, din dosar că absența unei dispoziții exprese în legislația națională care să prevadă o posibilitate de revizuire a duratei aplicării tarifului Terni apare ca simpla rezultantă a opțiunii legiuitorului de a despăgubi Terni prin beneficiul unui tarif preferențial pentru furnizarea de energie electrică pentru o perioadă bine determinată, stabilită în mod definitiv la momentul naționalizării.78Presupunând chiar că ar trebui să se ia în considerare, conform indicațiilor reclamantei, contextul și intențiile legiuitorului național pentru interpretarea normelor naționale în cauză, în pofida modului lor de redactare univoc, analiza expusă mai sus nu poate fi repusă în discuție.79În primul rând, reclamanta menționează lucrări parlamentare pregătitoare și în special lucrările din ședința Camerei Deputaților din după-amiaza zilei de 18 septembrie 1962 și cele din ședința Senatului Republicii din după-amiaza zilei de 15 noiembrie 1962.80În cadrul primei referințe, ea menționează extrasul următor:[C]e putem face, așadar, [pentru a despăgubi Terni]? […] Comisia reținuse inițial un criteriu foarte precis: furnizarea către siturile exploatate în acest moment de Terni a cantităților de energie electrică consumate în 1961, la prețul acestui an. Putem, dimpotrivă, să oferim un criteriu.
81În ceea ce privește ședința Senatului, reclamanta arată că s-a precizat expres că forma de despăgubire specială acordată Terni era destinată în mod natural să nu perturbe echilibrul intern al acestei întreprinderi.82Aceste două referințe arată cel mult preocuparea parlamentarilor, pe de o parte, de a menține echilibrul financiar al Terni, care ar fi trebuit în principiu să nu intre în domeniul de aplicare al Legii nr. 1643/62, și, pe de altă parte, de a reține un criteriu sau un mecanism de despăgubire, ceea ce s-a tradus efectiv în legislație prin alegerea unui mod de despăgubire specific, astfel cum atestă conținutul articolului 6 din Decretul nr. 1165/63.83Nu se contestă că în speță despăgubirea nu este constituită de plata unei sume forfetare determinate de valoarea de piață a activelor expropriate, ci de un mecanism care prevede furnizarea unei anumite cantități de energie electrică la prețul pe care Terni l-ar fi plătit dacă și-ar fi păstrat instalațiile de producție și pe durata unei perioade proporționale cu durata reziduală a concesiunii expropriate, ceea ce traduce preocuparea legiuitorului de a nu perturba echilibrul intern al Terni.84Este adevărat că durata de aplicare a tarifului Terni depășește ușor durata reziduală a concesiunii Terni și că Comisia arată că se poate considera că autoritățile italiene au decis să facă să coincidă data de expirare a tarifului menționat cu data de încetare generală a concesiunilor hidroelectrice italiene [considerentul (77) al deciziei atacate].85Nu este mai puțin adevărat că legiuitorul național a reținut o dată precisă pentru expirarea tarifului Terni, fără o altă indicație temporală în Decretul nr. 1165/63, și că reclamanta nu demonstrează că lucrările parlamentare dovedesc o voință a legiuitorului menționat de a alinia durata aplicării tarifului Terni cu cea a concesiunilor hidroelectrice ale autoproducătorilor, în sensul că reînnoirea acestora din urmă trebuia să determine automat prelungirea tarifului menționat.86În al doilea rând, reclamanta susține interpretarea neechivocă a intenției legiuitorului național dată de cele mai înalte instanțe italiene și citează în această privință hotărârea nr. 17686 a Corte suprema di cassazione din 21 noiembrie 2003 și hotărârea nr. 606 a Consiglio di Stato din 21 februarie 2005, care ar fi confirmat necesitatea, chiar după 1992, de a asigura un tratament comparabil pentru Terni și pentru autoproducătorii neexpropriați.87Cu toate acestea, trimiterea la aceste două hotărâri apare drept lipsită de relevanță, în măsura în care au fost pronunțate ulterior Legii nr. 9/91, care a prelungit și a făcut aplicabile, după termenul de 31 decembrie 1992, dispozițiile care prevedeau cu titlu de despăgubire acordarea către Terni a unui tarif preferențial.88În plus, astfel cum indică reclamanta, aceste hotărâri au fost pronunțate în cauze al căror obiect era complet altul decât cel al prezentei cauze. Instanțele naționale nu erau sesizate cu problema dacă, prelungind tariful Terni după 31 decembrie 1992, autoritățile italiene încălcaseră obligația care revine statelor membre potrivit articolului 88 alineatul (3) CE de a nu pune în aplicare un ajutor nou fără a informa în prealabil Comisia în acest sens.89Problema care se punea în fața acestor instanțe era dacă, după modificarea structurii tarifare naționale pentru energie electrică, Terni trebuia să suporte costuri adiționale pentru furnizarea de energie electrică. Instanțele au răspuns negativ, în contextul legal amintit la punctul 87 de mai sus, întemeindu-se pe rațiunea existenței regimului special de determinare a prețului pentru furnizarea către Terni de energie electrică, reținut pentru despăgubirea acesteia în urma naționalizării.90S-a statuat că tariful Terni avea ca scop menținerea în favoarea acestei societăți a posibilității de a-și procura energie electrică la costuri global analoge celor pe care chiar Terni le-ar fi suportat dacă ar fi putut continua să folosească energie autoprodusă și că această societate nu putea, așadar, să solicite costurile adiționale [pentru furnizarea de energie electrică] de care ar fi fost scutită dacă ar fi putut continua să producă energie electrică pentru consumul propriu și, prin urmare, să consume energie astfel autoprodusă.91Această motivare contrazice teza reclamantei. Contrar afirmațiilor acesteia, instanțele naționale nu au considerat că tariful energiei electrice pe care Terni trebuia să îl plătească ENEL trebuia să rămână analog celui al celorlalți autoproducători, ci că trebuia să corespundă costurilor pe care însăși Terni le-ar fi suportat dacă ar fi putut continua să folosească energia autoprodusă, ceea ce nu era posibil decât pe baza concesiunii sale hidroelectrice și pe durata acesteia.92Conform logicii despăgubirii astfel definite de instanțele naționale în privința elementului referitor la prețul energiei electrice, durata tarifului Terni nu putea, astfel cum în mod întemeiat susține Comisia, să facă abstracție de durata reziduală a concesiunii expropriate și să fie indexată pe baza evoluției viitoare a concesiunilor hidroelectrice ale autoproducătorilor.93În al doilea rând, trebuie să se arate că legislația referitoare la prelungirile concesiunilor hidroelectrice ulterioară Legii nr. 1643/62 și Decretului nr. 1165/63 contrazice interpretarea acestor texte susținută de reclamantă, potrivit căreia acestea din urmă ar lega durata tarifului Terni, printr-un tip de trimitere dinamică și implicită, de cea a concesiunilor hidroelectrice ale autoproducătorilor, prelungirea acestora antrenând automat prelungirea aplicării tarifului menționat.94Această interpretare se lovește deja de faptul că prelungirile aplicării tarifului Terni, departe de a fi automate, au necesitat intervenții legislative pentru modificarea despăgubirii stabilite inițial prin Decretul nr. 1165/63.95Prima prelungire a aplicării tarifului Terni rezultă din articolul 20 alineatul 4 din Legea nr. 9/91, care a prelungit și concesiunile hidroelectrice existente atunci până în 2001. Această lege nu poate fi rezumată, astfel cum procedează reclamanta, numai la prelungirea concomitentă a duratei tarifului Terni și a celei a concesiunilor hidroelectrice ale autoproducătorilor până în 2001, în măsura în care ea are un dublu obiect, și anume prelungirea aplicării tarifului Terni, dar și dispariția acestuia la termenul din 2007 [a se vedea considerentul (19) al deciziei atacate], la o dată ulterioară și, prin urmare, independentă de cea a expirării concesiunilor hidroelectrice existente atunci. Aceste două elemente sunt indisociabile și demonstrează în realitate autonomia problemei duratei tarifului menționat în raport cu situația autoproducătorilor.96Disocierea tratamentului societăților ex-Terni de cel al autoproducătorilor este confirmată de faptul că autoritățile italiene au intervenit în 1999 numai pentru reînnoirea până în 2010 a concesiunilor hidroelectrice existente atunci.97A doua prelungire a aplicării tarifului Terni rezultă din articolul 11 alineatul 11 din Legea nr. 80/05, care prevede:Pentru a permite dezvoltarea și restructurarea producției întreprinderilor vizate, aplicarea de condiții tarifare favorabile pentru tipurile de furnizare de energie electrică prevăzute la articolul 1 alineatul 1 [litera] c) din Decretul-lege nr. 25 din 18 februarie 2003, transformat, cu modificări, în Legea […] nr. 83 din 17 aprilie 2003, se prelungește pentru întreg anul 2010 în condițiile tarifare aplicabile la 31 decembrie 2004.
98Dispoziția menționată nu face nicio trimitere la concesiunile hidroelectrice și nu cuprinde nicio indicație care să permită să se creadă că intenția legiuitorului era să alinieze durata tarifului Terni la cea a concesiunilor menționate.99Dimpotrivă, din aceeași dispoziție rezultă că tariful Terni nu este decât una dintre condițiile tarifare favorabile a căror prelungire are ca obiect să permită dezvoltarea și restructurarea producției întreprinderilor vizate. În considerentul (67) al deciziei atacate, care se înscrie în sinteza observațiilor formulate de autoritățile italiene în cursul procedurii oficiale de investigare, se precizează că autoritățile menționate insistă asupra faptului următor:[P]relungirea contestată a tarifului, stabilită la articolul 11 alineatul 11 din Legea nr. 80/2005, are legătură cu un program de investiții extins derulat de ThyssenKrupp în zona industrială Terni-Narni. În cadrul acestui plan de acțiune se va dezvolta o nouă capacitate generatoare în zona respectivă. Tariful are, prin urmare, rolul unei soluții temporare până când se creează o capacitate generatoare, iar renunțarea la acesta ar periclita investițiile derulate în prezent.
100Astfel cum s-a menționat în considerentul (61) al deciziei atacate, referitor la motivele politice ale celei de a doua prelungiri, autoritățile italiene au indicat după cum urmează:[T]ariful este necesar pentru stabilirea unui câmp de joc echitabil între aceste întreprinderi energo-intensive active în Italia și concurenții acestora din [Uniunea Europeană], care beneficiază de asemenea de prețuri reduse la energie (tarifare sau contractuale), până la finalizarea proiectelor de infrastructură aflate în derulare cu privire la generarea și transportul de energie electrică. Dacă s-ar renunța la tarif, întreprinderile respective și-ar transfera operațiunile în exteriorul [Uniunii]. Acest lucru ar conduce în mod inevitabil la o criză industrială și la o pierdere serioasă de locuri de muncă în regiunile afectate. Prin urmare, în opinia [Republicii Italiene], prelungirea tarifului ar trebui văzută ca o soluție de tranziție.
101Prin urmare, nu este vorba despre o măsură care constituie continuarea legală a despăgubirii de care a beneficiat Terni în urma naționalizării secțiunii sale hidroenergetice în 1962.102În plus, trebuie să se arate că această prelungire a tarifului Terni intervine la aproape șase ani de la reînnoirea concesiunilor hidroelectrice prin intermediul Decretului nr. 79/99, un astfel de interval de timp contrazicând pretinsa legătură dintre măsura în litigiu și prelungirea concesiunilor menționate.103Reclamanta susține că, dacă tariful Terni nu a fost prelungit în același moment, în 1999, este pentru că Legea nr. 9/91 instaurase un regim de ieșire lină, aplicarea tarifului menționat trebuind să înceteze în 2007. Este suficient să se constate că, departe de a susține teza reclamantei, acest argument nu face decât să confirme disocierea dintre tratamentul tarifului Terni și cel al autoproducătorilor deținători de concesiuni hidroelectrice.104Această constatare a unei legături obiective între dispariția programată și progresivă a tarifului Terni și absența prelungirii acestuia în 1999 nu poate fi repusă în discuție prin simpla ipoteză formulată de reclamantă potrivit căreia tariful în cauză nu a fost extins în 1999 în așteptarea unei reduceri a prețului energiei electrice ca urmare a liberalizării pieței, ipoteză care nu este în continuare în niciun mod susținută de reclamantă.105În realitate, se pare că autoritățile italiene au adoptat în 1991 decizia de a pune capăt în mod progresiv aplicării tarifului Terni și că acestea și-au schimbat opinia în 2005, măsura în litigiu însoțind investițiile realizate în special de reclamantă.106În sfârșit, trebuie să se arate că, la câteva luni de la prelungirea aplicării tarifului Terni, Legea nr. 266/05 a acordat o nouă prelungire a concesiunilor hidroelectrice (până în 2020), fără a o prevedea totuși pe cea corespunzătoare a tarifului Terni.107În al treilea rând, trebuie subliniat că argumentația reclamantei întemeiată pe Decizia din 6 august 1991 și, mai general, pe pretinsele contradicții ale Comisiei pare lipsită de relevanță.108Reclamanta susține mai întâi că rezultă din Decizia din 6 august 1991 de a nu ridica obiecții la aplicarea Legii nr. 9/91 și dintr-un schimb de corespondență între Comisie și autoritățile italiene că această instituție a admis concluzia potrivit căreia prelungirea tarifului Terni în 1991 constituia o continuare legală a măsurii compensatorii acordate Terni prin Legea nr. 1643/62 și prin Decretul nr. 1165/63 și că, în acest temei, acest regim tarifar nu era supus reglementării comunitare referitoare la ajutoarele de stat.109Nu se contestă că, în urma notificării de către autoritățile italiene a Legii nr. 9/91, al cărei articol 20 alineatul 4 prelungise pentru prima oară tariful Terni, Comisia a adoptat Decizia din 6 august 1991, potrivit căreia a decis să nu ridice obiecții.110În decizia atacată, Comisia precizează, fără a fi contrazisă de reclamantă, că Legea nr. 9/91 i-a fost notificată odată cu Legea nr. 10/91, referitoare de asemenea la problema energetică, și că documentele pe baza cărora Comisia a adoptat decizia nu conțineau decât o scurtă descriere și analiză a articolelor cu relevanță pentru ajutoarele de stat. Articolul 20 alineatul (4) din Legea nr. 9/1991, care prelungea tariful Terni, nu era evocat [a se vedea considerentele (20) și (134) ale deciziei atacate].111Comisia adaugă că, având în vedere cantitatea mică de documentație disponibilă, este imposibil din păcate să se refacă raționamentul de atunci și în special să se stabilească dacă tariful Terni a fost examinat și dacă intenția era să fie autorizat, dar, oricare ar fi situația, notificarea prezentată de Republica Italiană și decizia de autorizare se refereau ambele la lege în integralitatea sa [considerentele (135) și (136) ale deciziei atacate].112Contrar afirmațiilor reclamantei, Comisia ar fi declarat ajutoarele prevăzute de aceste două legi ca fiind compatibile în raport cu normele din materia ajutoarelor de stat [considerentul (20) al deciziei atacate].113Această concluzie este susținută de modul de redactare a Deciziei din 6 august 1991, în care Comisia arată că, dat fiind că economiile de energie constituie un obiectiv al politicii energetice comunitare și după examinarea implicațiilor financiare prevăzute de legile [în cauză], în lumina angajamentelor autorităților italiene în raport cu anumite dispoziții, [aceasta] a decis să nu ridice nicio obiecție privind aplicarea lor. Evocarea unei finalități referitoare la mediu și a angajamentelor autorităților naționale, explicitată în paragrafele următoare din aceeași decizie, în special cu trimiterea la plafonul maxim prevăzut pentru ajutoare regionale, confirmă că măsurile cuprinse în Legile nr. 9/91 și nr. 10/91, după ce inițial au fost considerate ajutoare, au fost autorizate, fiind compatibile cu piața comună, deși Decizia din 6 august 1991 nu precizează expres derogarea care a fost aplicată.114În plus, trebuie amintit că decizia de a nu ridica obiecții corespunde, potrivit definiției de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, care codifică și consolidează practica în materia investigării ajutoarelor de stat în conformitate cu jurisprudența comunitară (Hotărârea Curții din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia, C-521/06 P, Rep., p. I-5829, punctul 5), situației în care Comisia constată, după o examinare preliminară, că măsura notificată, în măsura în care intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE, nu dă naștere unor îndoieli privind compatibilitatea sa cu piața comună și decide, în consecință, că această măsură este compatibilă cu piața menționată.115Pe de altă parte, reclamanta pretinde, întemeindu-se pe o scrisoare din 19 septembrie 1991 a Ministerului Industriei, Comerțului și Artizanatului din Italia, adresată Ministerului Participațiilor de Stat din Italia, că Comisia s-ar fi adresat autorităților italiene pentru a solicita informații privind un ajutor prezumat acordat societății Ilva, fostă Terni, și că, după primirea răspunsului autorităților menționate, potrivit căruia prelungirea aplicării tarifului Terni prin Legea nr. 9/91 nu constituia un ajutor, ci o formă de prelungire a despăgubirii prevăzute de Legea nr. 1643/62, Comisia nu ar fi contestat această interpretare.116Dincolo de contestațiile emise de Comisie referitor la transmiterea acestui răspuns de către autoritățile italiene, nu se poate deduce numai din tăcerea Comisiei, în raport cu prevederile Regulamentului nr. 659/1999, vreo luare de poziție a instituției cu privire la măsura prevăzută de Legea nr. 9/91, deja cuprinsă în fond în Decizia din 6 august 1991.117În orice caz, este important să se sublinieze că prelungirea aplicării tarifului Terni prin Legea nr. 9/91 nu constituie măsura în litigiu care a condus la adoptarea deciziei atacate, obiect al prezentei acțiuni, și că argumentația reclamantei întemeiată pe Decizia din 6 august 1991 și pe un pretins schimb de corespondență între Comisie și autoritățile italiene intră în sfera discuției despre pretinsa încălcare de către această instituție a principiului protecției încrederii legitime, obiect al ultimului motiv de anulare invocat de reclamantă.118Reclamanta susține, în al doilea rând, că decizia atacată este contradictorie, Comisia calificând în cuprinsul ei măsura în litigiu drept ajutor de stat, admițând că logica prelungirilor constă în păstrarea paralelismului de tratament pentru acei producători de hidroenergie care și-au văzut reînnoite concesionările [considerentul (92) al deciziei atacate], că durata inițială fusese stabilită în funcție de data expirării concesiunilor hidroelectrice [considerentul (77) al deciziei atacate] sau că metoda de compensare aleasă de legiuitorul italian în 1962 era justificată în măsura în care permitea neutralizarea riscului unor daune suplimentare care s-ar fi produs la Terni […] în cazul unei creșteri a prețurilor la energie [considerentul (73) al deciziei atacate], această ultimă afirmație constituind recunoașterea implicită a faptului că daunele suferite de Terni ca urmare a exproprierii sunt strâns legate de avantajul de care ar putea beneficia ceilalți autoproducători.119Această argumentație provine dintr-o interpretare parțială și subiectivă a deciziei atacate și în special a considerentului (92) al acesteia, care rezumă analiza Comisiei și care are următorul cuprins:În ceea ce privește prelungirile în timp ale tarifului Terni, Comisia apreciază că explicația rațională pentru acestea a fost păstrarea paralelismului de tratament pentru [Terni și] acei producători de hidroenergie care și-au văzut reînnoite concesionările. Cu toate acestea, un asemenea paralelism, care se află la baza mecanismului de despăgubire, a fost prevăzut în planificarea exproprierii doar pentru o perioadă de [30] de ani, nu nelimitată. Prin urmare, din motivele explicate deja la punctele 73-78 de mai sus, aceste prelungiri nu au avut un caracter de despăgubire.
120Comisia adaugă cele ce urmează în considerentul (93) al deciziei atacate:Această concluzie este și mai evidentă pentru [cea de a doua] prelungire a tarifului. Această prelungire a întrerupt un mecanism de reducere treptată care viza facilitarea tranziției întreprinderilor către tariful total și care semnala convingerea autorităților italiene că întreprinderile au fost pe deplin despăgubite. [Republica Italiană] însăși a explicat pe larg motivele care au condus la această [a doua] prelungire și care au legătură doar cu politica industrială (a se vedea observațiile [Republicii Italiene] de la considerentul 60 de mai sus).
121Prin urmare, nu există nicio ambiguitate și nicio contradicție în raționamentul Comisiei, care consideră că logica ce a prevalat în alegerea modului de despăgubire a Terni nu poate justifica o prelungire a aplicării tarifului Terni dincolo de durata de 30 de ani stabilită foarte precis de legiuitorul național.122În ultimul rând, trebuie să se arate că raționamentul reclamantei ar conduce la punerea în aplicare a unei despăgubiri pentru o perioadă nedeterminată și, așadar, nelimitate în privința cuantumului, situație al cărei caracter permis nu este demonstrat de reclamantă, nici din punctul de vedere al ordinii juridice naționale, nici al jurisprudenței Curții EDO.123Trebuie să se amintească faptul că decizia autorităților italiene de naționalizare a secțiunii hidroelectrice a Terni a fost adoptată în conformitate cu articolul 43 din Constituția italiană, care prevede că [î]n interes public, legea poate, prin expropriere și în schimbul unei despăgubiri, să rezerve de la început sau să transfere către stat, către organisme publice sau către comunități de lucrători ori de utilizatori anumite întreprinderi sau categorii de întreprinderi care privesc servicii publice esențiale ori surse de energie ori situații de monopol și sunt de interes public esențial.124Reclamanta arată că, potrivit jurisprudenței Corte suprema di cassazione și a Corte costituzionale, despăgubirea trebuie să fie convenabilă și adecvată, serioasă și calculul său trebuie să se raporteze la valoarea bunului având în vedere caracteristicile sale esențiale, devenite manifeste prin utilizarea lor economică potențială.125Comisia nu contestă aceste susțineri și citează Hotărârea nr. 5/1980 din 30 ianuarie 1980 a Corte costituzionale, care precizează următoarele:[D]espăgubirea garantată expropriatului […], chiar dacă nu constituie o reparare integrală a pierderii suferite – în măsura în care este important să se concilieze dreptul particularului cu interesul general pe care urmărește să îl realizeze exproprierea –, nu poate fi, cu toate acestea, stabilită într-o măsură derizorie sau pur simbolică, ci trebuie să reprezinte o reparare serioasă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să se facă referire, pentru calculul despăgubirii, la valoarea bunului în raport cu caracteristicile sale esențiale, devenite manifeste prin utilizarea sa economică potențială, conform legii.
126Nu se contestă că modul de despăgubire prevăzut la articolul 6 din Decretul nr. 1165/63 a fost definit în funcție de caracteristicile activului naționalizat, și anume siturile de producere a energiei electrice exploatate pe baza unei concesiuni a cărei durată trebuia să permită concesionarului să amortizeze investiția efectuată.127Astfel, Republica Italiană a optat pentru acordarea unei despăgubiri nu sub forma plății unei sume forfetare determinate de valoarea de piață a activelor expropriate, ci prin intermediul furnizării în favoarea Terni a unei anumite cantități de energie electrică la prețul pe care l-ar fi plătit dacă și-ar fi păstrat instalațiile. În acest cadru, autoritățile naționale au luat în considerare în mod logic durata reziduală a concesiunii Terni pentru a determina durata de aplicare a tarifului Terni, data de expirare a acestuia fiind chiar ușor ulterioară celei a concesiunii menționate.128După cum subliniază Comisia în considerentul (75) al deciziei atacate, valoarea totală a despăgubirii depinde, așadar, de durata tarifului Terni.129Potrivit reclamantei, durata tarifului menționat trebuie, conform logicii originare a mecanismului de despăgubire reținut de legiuitorul național, să fie prelungită sistematic în funcție de reînnoirile concesiunilor autoproducătorilor neexpropriați, pentru a fi neutralizate în mod continuu efectele prejudiciabile ale naționalizării, în raport cu evoluția prețului energiei electrice.130Interpretarea de către reclamantă a articolului 6 din Decretul nr. 1165/63 ar conduce la aceea ca respectiva despăgubire, în urma naționalizării secțiunii hidroelectrice a Terni, să fi fost acordată pentru o perioadă nedeterminată, ca ea să depindă, pentru calcului valorii, de evenimente ulterioare, chiar cu mai mulți ani, datei naționalizării și ca, în consecință, atât valoarea despăgubirii, cât și valoarea activului naționalizat să fie nedeterminate și nelimitate.131Or, trebuie să se constate că reclamanta nu menționează nicio normă, niciun principiu de drept comunitar, nicio dispoziție din ordinea juridică națională și nicio decizie a unei instanțe naționale care să poată constitui temeiul interpretării care îi aparține, conducând la acordarea unei despăgubiri stabilite pentru o perioadă nedeterminată sau prevăzând, la modul general, posibilitatea unei luări în considerare a unor evenimente ulterioare stabilirii despăgubirii pentru modificarea estimării bunului naționalizat sau expropriat și, în consecință, a dimensiunilor despăgubirii.132De altfel, reclamanta pare să recunoască imposibilitatea unei astfel de interpretări, admițând conținutul unei prevederi la care face trimitere Comisia, și anume articolul 32 din Decretul Președintelui Republicii nr. 327 din 8 iunie 2001 privind unificarea dispozițiilor legislative în materia exproprierilor de utilitate publică. În această privință, ea arată că este cu siguranță adevărat că o despăgubire acordată pentru o expropriere nu poate consta într-o măsură pentru o perioadă nedeterminată și că trebuie stabilită clar într-un mod previzibil în momentul exproprierii. Articolul 32 din decretul menționat prevede astfel că pentru expropriere, despăgubirea se calculează pe baza caracteristicilor bunului în momentul acordului de cesiune sau la data publicării decretului de expropriere.133Cu toate acestea, reclamanta pretinde că mecanismul compensator originar flexibil, având în vedere natura excepțională a exproprierii Terni, este de asemenea conform principiilor prevăzute la articolul 1 din Protocolul adițional la [CEDO], precum și jurisprudenței Curții [EDO].134Articolul menționat, intitulat Protecția proprietății, are următorul cuprins:Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
135Este suficient să se constate că această dispoziție consacră dreptul la proprietate definindu-i limitele și că trimiterea numai la acest text nu permite fondarea concluziei reclamantei în prezenta cauză.136În ceea ce privește jurisprudența Curții EDO, reclamanta citează Hotărârea din 11 aprilie 2002, Lallement împotriva Franței, din care ar rezulta că cerința unei despăgubiri rezonabile în raport cu valoarea bunului expropriat poate implica uneori necesitatea de a prevedea sume net superioare valorii stricte a bunului expropriat.137În hotărârea menționată, referitoare la exproprierea unui imobil utilizat în scopuri agricole, Curtea EDO amintește că o măsură de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, precum exproprierea, trebuie să realizeze un just echilibru între cerințele interesului general din comunitate și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului. În materia exproprierii, acest echilibru este, ca regulă generală, atins atunci când persoana expropriată primește o despăgubire rezonabilă în raport cu valoarea de vânzare a unui bun, chiar dacă obiective legitime de utilitate publică pot milita pentru o plată inferioară valorii totale de piață. Curtea EDO apreciază că, fără a aduce atingere marjei de apreciere a statului, atunci când bunul expropriat este instrumentul de lucru al persoanei expropriate, despăgubirea plătită nu este rezonabilă în raport cu valoarea bunului dacă, într-un fel sau altul, nu acoperă această pierdere specifică sau nu permite reconstituirea acestui instrument după expropriere (punctele 18, 20 și 23).138Or, nu numai că este discutabilă analogia făcută de reclamantă între situația Terni și cea care a condus la pronunțarea hotărârii menționate, și anume exproprierea de terenuri agricole care aduce atingere mijloacelor de producție ale unui agricultor și care poate pune în discuție capacitatea sa de a-și continua activitatea profesională, dar, în plus, hotărârea Curții EDO nu cuprinde nicio indicație explicită privind necesitatea de a prevedea sume net superioare valorii stricte a bunului expropriat.139Astfel, această hotărâre se întemeiază pe raportul de proporționalitate care trebuie să existe între valoarea unei despăgubiri și valoarea dată a bunului expropriat, motivare care este incompatibilă cu rezultatul interpretării articolului 6 din Decretul nr. 1165/63 realizate de reclamantă, aptă să conducă, în lipsa unei precizări temporale, la existența unui drept nelimitat sau perpetuu la a beneficia de tariful Terni.140Rezultă din toate cele ce precedă că nu se poate considera că prelungirea aplicării tarifului Terni acordată în 2005 prin măsura în litigiu făcea parte integrantă din despăgubirea datorată Terni pentru exproprierea suferită de aceasta în 1962. Această afirmație a reclamantei provine mai mult dintr-o extrapolare a logicii originare de despăgubire reținute de legiuitorul național, întemeiată pe o asimilare a Terni cu un autoproducător virtual. Ea urmărește eliminarea limitei temporale stabilite pentru aplicarea tarifului Terni și ajunge la o denaturare a termenilor clari și preciși ai articolului 6 din Decretul nr. 1165/63.141Prin urmare, în mod întemeiat, după ce a precizat că nu putea fi nicio îndoială că furnizarea de energie electrică la prețuri mai mici în comparație cu tariful obișnuit la energia electrică constituia un avantaj economic incontestabil pentru beneficiari, care asistau la reducerea costurilor de producție și la consolidarea poziției lor concurențiale [considerentul (99) al deciziei atacate], Comisia a concluzionat că tariful preferențial acordat societăților ex-Terni începând cu 1 ianuarie 2005 constituia un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.142Rezultă că motivul întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE trebuie să fie respins.