COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 18.11.2020
COM(2020) 751 final
COMUNICARE A COMISIEI
Raport actualizat privind supravegherea mai strictă
- Grecia, noiembrie 2020
{SWD(2020) 751 final}
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 18.11.2020
COM(2020) 751 final
COMUNICARE A COMISIEI
Raport actualizat privind supravegherea mai strictă
- Grecia, noiembrie 2020
{SWD(2020) 751 final}
CONTEXT
Evoluțiile și politicile economice din Grecia sunt monitorizate în cadrul semestrului european pentru coordonarea politicilor economice și în temeiul cadrului de supraveghere mai strictă în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 472/2013 ( 1 ). Punerea în aplicare a supravegherii mai stricte pentru Grecia ( 2 ) confirmă faptul că Grecia trebuie să pună în aplicare în continuare măsuri pentru a aborda sursele sau potențialele surse de dificultăți economice și financiare, implementând în același timp reforme structurale pentru a sprijini o creștere economică robustă și durabilă.
Supravegherea mai strictă oferă un cadru cuprinzător pentru monitorizarea evoluțiilor economice și pentru continuarea politicilor necesare în vederea asigurării unei redresări economice durabile. Ea permite evaluarea periodică a evoluțiilor economice și financiare recente din Grecia, precum și monitorizarea condițiilor de finanțare a datoriei suverane și actualizări ale analizei sustenabilității datoriei. Supravegherea mai strictă furnizează, de asemenea, cadrul de evaluare a angajamentului general asumat de Grecia față de Eurogrup la 22 iunie 2018 de a continua și de a finaliza reformele adoptate în cadrul programului bazat pe Mecanismul european de stabilitate și de a asigura protejarea obiectivelor reformelor importante adoptate în cadrul programelor de asistență financiară. În acest context, supravegherea mai strictă monitorizează implementarea angajamentelor specifice de a finaliza principalele reforme structurale demarate în cadrul programului în șase domenii-cheie, în termenele convenite, până la jumătatea anului 2022, și anume: (i) politicile bugetare și bugetar-structurale, (ii) protecția socială, (iii) stabilitatea financiară, (iv) piața muncii și piețele de produse, (v) Corporația Elenă pentru Active și Participații și privatizarea și (vi) modernizarea administrației publice ( 3 ).
Acesta este cel de al optulea raport privind supravegherea mai strictă pentru Grecia. Raportul se bazează pe concluziile unei misiuni efectuate la distanță în perioada 19-20 octombrie 2020 și pe un dialog regulat cu autoritățile. Misiunea a fost derulată de Comisia Europeană în colaborare cu Banca Centrală Europeană ( 4 ); Fondul Monetar Internațional a participat în contextul cadrului său de supraveghere post-program, în timp ce Mecanismul european de stabilitate a participat în contextul sistemului său de avertizare timpurie și în conformitate cu Memorandumul de înțelegere din 27 aprilie 2018 privind relațiile de lucru dintre Comisia Europeană și Mecanismul european de stabilitate. Prezentul raport analizează punerea în aplicare a angajamentelor asumate de Grecia față de Eurogrup în ceea ce privește finalizarea reformelor până la jumătatea anului 2020.
Prezentul raport ar putea fi utilizat de Eurogrup drept bază pentru a decide cu privire la activarea următorului set de măsuri referitoare la datorie condiționate de politici, în valoare de 767 de milioane EUR. Aceste măsuri au fost convenite împreună cu Eurogrup la 22 iunie 2018 și includ transferul sumelor echivalente veniturilor care provin din obligațiunile de stat ale Greciei deținute de către băncile centrale în baza Programului privind piețele titlurilor de valoare și a Acordului privind activele financiare nete și renunțarea la marja de dobândă suplimentară pentru anumite împrumuturi acordate de Fondul european de stabilitate financiară. Cea de a doua tranșă de măsuri referitoare la datorie condiționate de politici a fost lansată în urma reunirii Eurogrupului la 11 iulie 2020, bazându-se, printre altele, pe evaluarea punerii în aplicare a angajamentelor Greciei pentru sfârșitul anului 2019 incluse în raportul de supraveghere mai strictă adoptat de Comisie la 20 mai 2020 ( 5 ) și având în vedere circumstanțele extraordinare generate de pandemia de COVID-19.
EVALUARE GENERALĂ
Prezentul raport a fost întocmit într-un moment în care majoritatea statelor membre se confruntă cu o revenire a pandemiei. În ciuda creșterii numărului de infectări din ultima perioadă, Grecia a reușit până în prezent să limiteze destul de bine răspândirea coronavirusului, de asemenea, deoarece a reacționat prompt în regiunile care se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi. Autoritățile consolidează pregătirea sistemului de asistență medicală și cresc capacitatea de testare, în același timp extinzând și adaptând setul de măsuri bugetare și de asigurare a lichidității care vin în ajutorul persoanelor și al întreprinderilor afectate de pandemie. Aceste măsuri contribuie la amortizarea costului social și economic al pandemiei, dar, potrivit previziunilor Comisiei din toamna anului 2020, cu toate acestea, se preconizează că economia Greciei va suferi una dintre cele mai importante scăderi ale activității economice din Uniunea Europeană, din cauza expunerii sale ridicate la turism și a ponderii ridicate a întreprinderilor mici, care dispun de o capacitate limitată de adaptare. Carantina națională cu o durată de trei săptămâni anunțată la 5 noiembrie și potențiala prelungire a acesteia în funcție de evoluția pandemiei ar putea înrăutăți perspectivele pe termen scurt mai mult decât se preconizează în prezent.
În pofida situației foarte dificile, care a impus concentrarea asupra priorităților imediate, Grecia a intensificat în mod semnificativ ritmul de punere în aplicare a reformelor în ultimele luni. Cel mai important este faptul că parlamentul a adoptat Codul insolvenței. Acesta reprezintă o reformă majoră a cadrului în materie de insolvență, care se preconizează că va facilita soluționarea provocărilor-cheie în sectorul financiar. În prezent, autoritățile elaborează legislația secundară, care va defini aspecte importante ale noului cadru, și dezvoltă în paralel infrastructura, ambele fiind necesare pentru punerea efectivă în aplicare a codului începând cu 1 ianuarie 2021. Un blocaj de durată pentru reforma resurselor umane ale Autorității Independente pentru Venituri Publice este abordat prin acordul de a da curs legislației privind veniturile salariale suplimentare ale acesteia, ceea ce va spori capacitatea acesteia de a atrage și de a păstra personal de calibru ridicat. De asemenea, autoritățile fac progrese cu privire la o serie de tranzacții emblematice de privatizare, deși altele sunt amânate din cauza pandemiei.
În plus, s-au înregistrat evoluții satisfăcătoare și în domeniile următoare:
·Reforme bugetar-structurale, prin finalizarea sistemului contului unic de trezorerie, o reformă importantă a achizițiilor publice care urmează să fie adoptată până la sfârșitul anului, progrese înregistrate în privința reformelor pentru a accelera punerea în aplicare a investițiilor publice, și evoluții pozitive în ceea ce privește lichidarea arieratelor, care vor trebui să fie susținute;
·Administrația publică, prin progrese constante în ceea ce privește modernizarea managementului resurselor umane și intrarea în vigoare a unui proces uniform de selecție pentru posturile de conducere de nivel superior din entitățile din sectorul public. De asemenea, autoritățile au progresat în ceea ce privește punerea în aplicare a ambițioasei agende digitale.
·Energia, domeniu în care lansarea modelului-țintă pentru piața de energie electrică a avut loc la 1 noiembrie 2020, îndeplinind un angajament de lungă durată.
Autoritățile au clarificat, de asemenea, calea de urmat în domenii în care îndeplinirea în totalitate a angajamentelor asumate a fost imposibilă din cauza întârzierilor anterioare sau a impactului pandemiei. Autoritățile au reluat colectarea cheltuielilor pentru sănătate în cadrul sistemului de recuperare și au convenit ca legislația în domeniul asistenței medicale primare să fie finalizată înaintea celui de al 10-lea raport, respectând totodată în mod adecvat principiile reformei din 2017, care nu a fost încă pusă complet în aplicare. S-au stabilit termene clare de asemenea pentru reformele în domeniul acordării de licențe pentru investiții, monitorizate în cadrul supravegherii mai stricte, și s-au înregistrat progrese constante cu privire la punerea în aplicare a foii de parcurs pentru proiectul de cadastru. Autoritățile au convenit, de asemenea, să demareze din nou două reforme specifice care au fost afectate în mod semnificativ de pandemia de COVID-19, și anume reevaluarea la nivel național a valorilor impozitului pe proprietate și finalizarea elementului de activare a sistemului de venit minim garantat. O propunere definitivă pentru măsura antitrust legată de generarea de lignit de către compania publică de energie electrică a fost transmisă Comisiei și se preconizează că va fi testată pe piață, de îndată ce autoritățile vor acorda autorizația lor finală. Obiectivul privind personalul stabilit pentru Autoritatea Independentă pentru Venituri Publice nu este realizat, dar autoritățile au confirmat că procedurile de angajare în curs la Ministerul Finanțelor nu vor avea un efect negativ asupra capacității autorității.
Utilizarea eficientă și adecvată a fondurilor disponibile în temeiul Mecanismului de redresare și reziliență ar putea ajuta economia Greciei să se redreseze după criza actuală și să abordeze provocările cu care se confruntă în continuare, în pofida progreselor înregistrate. Este esențială depunerea de eforturi de reformă permanente pentru abordarea celorlalte vulnerabilități. Fondurile semnificative la care Grecia are dreptul prin Mecanismul de redresare și reziliență, dacă sunt utilizate în mod eficient și adecvat, pot sprijini creșterea economică, crearea de locuri de muncă și tranzițiile duble în anii următori. Se preconizează că reformele și investițiile prevăzute în planul de redresare și reziliență viitor se vor baza pe și vor completa reformele realizate și în curs de realizare în contextul procesului de supraveghere mai strictă.
Prezentul raport concluzionează că, în pofida circumstanțelor nefavorabile generate de pandemie, Grecia a întreprins acțiunile necesare pentru realizarea angajamentelor specifice. Evenimentele fără precedent au condus la o recesiune economică accentuată și la o stagnare, în prima jumătate a anului, a mai multor reforme, în vederea necesității de a aborda prioritățile imediate. Cu toate acestea, autoritățile au reușit să reia activitatea în privința angajamentelor asumate în ultimele luni și au realizat unele reforme fundamentale. Instituțiile europene salută implicarea strânsă și constructivă în toate domeniile și încurajează autoritățile să mențină ritmul și, dacă este necesar, să intensifice eforturile pentru a finaliza cât mai curând punerea în aplicare a legislației primare adoptate recent. Este vorba în special despre reformele din sectorul financiar, în care urmează să fie finalizat și adoptat în curând un volum extins de legislație secundară.
EVOLUȚII MACROECONOMICE
Pandemia de COVID-19 are un puternic impact negativ asupra economiei elene. Aceasta s-a contractat cu -14,2 % în trimestrul al doilea al anului 2020, deoarece activitatea economică a fost supusă unor restricții menite să oprească răspândirea pandemiei. Sectorul serviciilor a fost afectat deosebit de puternic, inclusiv pe perioada sezonului de vară, având în vedere importanța turismului internațional. Deși creșterea ratei șomajului a fost relativ redusă până acum, parțial datorită mecanismelor de protecție instituite în timp util de autorități, ocuparea forței de muncă a avut mai mult de suferit prin prisma cererii mai scăzute de lucrători sezonieri. Se preconizează că slăbirea economiei și scăderea prețurilor la energie vor conduce la o scădere temporară a prețurilor de consum în 2020.
Deoarece numărul cazurilor noi de COVID-19 continuă să crească, este de așteptat ca redresarea să fie mai lentă decât se anticipase. Potrivit previziunilor Comisiei din toamna anului 2020, se preconizează că PIB-ul real va scădea cu 9 % în 2020 și va crește cu 5 % în 2021. Prognozele iau în considerare doar o creștere treptată a cererii de servicii turistice, cheltuieli de consum mai prudente, precum și o incertitudine persistentă și profituri mai mici în sectorul corporativ. Autoritățile au adoptat numeroase măsuri pentru a amortiza impactul economic al măsurilor de izolare din 2020, precum și măsuri care să stimuleze cererea agregată în 2021. Aceste proiecții au fost finalizate înainte de anunțarea perioadei de carantină de 3 săptămâni la 5 noiembrie 2020 și a măsurilor de sprijin relevante ( 6 ).
Incertitudinea și riscurile din jurul previziunilor sunt foarte mari, din cauza evoluțiilor incerte ale crizei mondiale de sănătate. Severitatea crescută a restricțiilor aplicate deja în Grecia și în alte țări europene ar putea afecta negativ previziunile pe termen scurt. Restricțiile suplimentare privind circulația persoanelor și a bunurilor care vor fi în vigoare în următoarele luni în Grecia, dar și în străinătate – având în vedere importanța turismului internațional – rămân o sursă substanțială de incertitudine. Alte riscuri de subestimare sunt reprezentate de tensiunile geopolitice intensificate din regiune și de presiunile susținute ale migrației. Dintr-o perspectivă mai pozitivă, măsurile de sprijin adoptate la nivelul UE, inclusiv instrumentul „Next Generation EU”, ar putea să sprijine semnificativ cererea în 2021 și să consolideze fundamentele economice și creșterea rezilienței. Mai exact, previziunile Comisiei nu iau în considerare impactul Planului de redresare și reziliență, deoarece acesta este încă într-un stadiu incipient de elaborare. Se preconizează că, după ce vor fi specificate, adoptate și puse complet în aplicare, reformele și investițiile implementate în temeiul planului vor avea un impact pozitiv asupra perspectivelor de creștere economică.
EVOLUȚII ȘI PERSPECTIVE BUGETARE
Potrivit estimărilor, impactul bugetar al recesiunii economice și costul măsurilor de urgență adoptate pentru abordarea pandemiei de COVID-19 vor produce un deficit bugetar de amploare în acest an. Se estimează că soldul primar monitorizat în temeiul supravegherii mai stricte va atinge -4,4 % din PIB în 2020. Pe lângă deficitul de venituri declanșat de recesiune, proiecția ține seama de prelungirea măsurilor deja adoptate de autorități pentru a amortiza recesiunea din ultimele luni. Printre acestea se numără o creștere a pachetului financiar total de „avansuri rambursabile” pentru întreprinderi și extinderea măsurilor de sprijin actuale atât pentru șomeri, cât și pentru angajații întreprinderilor afectate de pandemie. De asemenea, previziunile țin seama de o plată retroactivă către pensionari ca urmare a hotărârii Curții de Stat din iulie 2020, pentru o perioadă scurtă, înainte de intrarea în vigoare a reformei pensiilor din 2016.
Se preconizează că politica bugetară a Greciei va continua să sprijine redresarea pe tot parcursul anului 2021. Deși majoritatea măsurilor adoptate în 2020 au vizat impactul direct al pandemiei (cheltuieli pentru asistența medicală, sprijin pentru perioada de carantină, amânări la plata impozitelor etc.), autoritățile au anunțat, de asemenea, măsuri temporare pentru a stimula pe scară mai largă cererea și ocuparea forței de muncă în 2021. Acestea includ o reducere cu trei puncte procentuale a contribuțiilor la asigurările sociale și suspendarea taxei de solidaritate socială pentru sectorul privat, precum și o nouă subvenție temporară pentru angajare. Aceste măsuri sunt bine direcționate pentru a reduce sarcina fiscală ridicată asupra costului forței de muncă, iar caracterul temporar al acestora este în concordanță cu obiectivul de a asigura sustenabilitatea finanțelor publice pe termen mediu. Stabilirea politicii bugetare planificată pentru 2021 are în vedere continuarea aplicării clauzei derogatorii generale în 2021.
Proiectul de plan bugetar pentru 2021 estimează că deficitul primar monitorizat în temeiul supravegherii mai stricte în 2021 va atinge 1,1 % din PIB. Proiecția autorităților are în vedere noile măsuri, o rezervă specială, care ar putea finanța nevoile imediate care ar putea fi generate de evoluția pandemiei, precum și un program ambițios de cheltuieli pentru apărare pe o perioadă de 7 ani. Proiecția autorităților este mai optimistă decât previziunile Comisiei din toamna anului 2020, care estimează un deficit primar de 3,4 % din PIB în 2021. Cu toate acestea, o mare parte din diferență se datorează ipotezelor metodologice privind: (a) înregistrarea menționată anterior a unor măsuri de urgență, ale căror norme au fost clarificate doar după prezentarea proiectului de plan bugetar, și (b) includerea Mecanismului de redresare și reziliență în scenariul macroeconomic al autorităților ( 7 ). În plus, previziunile Comisiei sunt mai prudente cu privire la închiderea deficitului contului pentru sursele regenerabile de energie, angajată în proiectul de plan bugetar, întrucât măsura de politică ce va asigura această îmbunătățire nu a fost încă specificată, și adoptă o perspectivă progresivă cu privire la punerea în aplicare a noului program în domeniul apărării.
Progresul către finalizarea reevaluării la nivel național a valorilor impozitului pe proprietate a încetinit; acesta a fost un angajament specific pentru mijlocul anului 2020, a cărui finalizare a fost reprogramată acum pentru mijlocul anului 2021. La începutul anului s-au produs întârzieri inevitabile din cauza carantinei ca urmare a pandemiei de COVID-19, iar alte întârzieri au fost determinate de evaluarea calității impusă de contestațiile cărora Consiliul de Stat le-a dat câștig de cauză. Reevaluarea și extinderea sistemului actual de zone valorice sunt acum planificate a fi finalizate în martie 2021, în timp util pentru evaluarea impozitului pe proprietate din august 2021.
Incertitudinea inerentă în evaluarea și previziunile actuale este substanțială: o amplificare suplimentară a crizei de sănătate ar putea atrage după sine necesitatea unor măsuri bugetare suplimentare, care ar trebui să fie în același timp specifice și temporare, pentru a limita consecințele și a susține redresarea în 2021. Riscurile suplimentare sunt legate de activarea garanțiilor de stat emise recent, care au făcut parte din setul de măsuri de urgență. Alte riscuri se referă la costul litigiilor în curs și la celelalte obligații de serviciu public, care ar putea deteriora soldul atunci când sunt convenite. Persistă incertitudinea cu privire la întreaga amploare a compensației retroactive pentru reducerile pensiilor suplimentare și a bonificațiilor sezoniere introduse prin reforma anterioară a pensiilor, deoarece hotărârea Consiliului de Stat din 2020 nu a fost încă publicată. În cele din urmă, un risc suplimentar provine din costul suplimentar potențial al acoperirii persoanelor fără asigurare de sănătate. Ca aspect pozitiv, se preconizează că Grecia va beneficia în mare măsură de Mecanismul de redresare și reziliență, care vizează sprijinirea unei redresări economice durabile prin furnizarea de sprijin financiar pe scară largă pentru reformele și investițiile care stimulează creșterea economică.
FINANȚAREA DATORIEI SUVERANE și analiza sustenabilității datoriei
Randamentele obligațiunilor suverane ale Greciei rămân scăzute, iar rezerva guvernamentală de lichidități se apropie de nivelurile anterioare crizei. Recent, autoritățile au finalizat cu succes emisiunea unei obligațiuni pe 15 ani. Spreadurile randamentelor obligațiunilor suverane elene pe termen lung rămân la niveluri minime istorice. Rezervele guvernamentale generale de lichidități se ridică în prezent la 34,5 miliarde EUR (la sfârșitul lunii septembrie), cu soldul contului rezervei de lichidități nemodificat, la 15,7 miliarde EUR. Rezervele guvernamentale generale de lichidități ar fi suficiente pentru a acoperi nevoile în materie de finanțare pentru aproximativ doi ani, chiar fără alte emisiuni de obligațiuni.
Instituțiile europene au efectuat o revizuire cuprinzătoare a cadrului privind sustenabilitatea datoriei, care a fost anunțată în cel de al cincilea raport privind supravegherea mai strictă. Cadrul revizuit cuprinde un scenariu de referință, care este armonizat cu cadrul Comisiei aplicat pentru a evalua sustenabilitatea datoriei pentru toate statele membre, și o analiză a scenariului specific fiecărei țări. Revizuirea folosește indicatori bazați pe piață care sunt ușor disponibili și bine înțeleși și face prezumții în concordanță cu așteptările pieței pe termen scurt și mediu. De asemenea, revizuirea ia în considerare creșterea economică pe termen lung și prezumțiile privind rata dobânzii din Raportul privind îmbătrânirea pentru anul 2021. Analiza scenariilor surprinde riscurile care sunt relevante în mod special pentru țările cu datorii mari, cum este Grecia.
În pofida perspectivei deteriorate pe termen scurt, scenariul de referință arată o revenire la un raport în scădere între datorie și PIB. În viitorul apropiat, se preconizează că datoria publică va crește de la 180,5 % din PIB în 2019 la peste 207 % din PIB în 2020. Cu toate acestea, deoarece se preconizează că măsurile bugetare de urgență adoptate în perioada pandemiei vor fi temporare și economia va începe să se redreseze în 2021, se preconizează că raportul între datorie și PIB va urma o tendință descrescătoare începând din 2021. Se preconizează că nevoile brute guvernamentale în materie de finanțare se vor situa în jurul a 15 % din PIB în următorii 20 de ani, înainte de a scădea la aproximativ 13 % din PIB până în 2060. Rezultatele acestei simulări de referință sunt susținute în principal de condițiile de finanțare favorabile prezumate, de ponderea ridicată a datoriei finanțate la rate scăzute de creditori oficiali și de scadența medie îndelungată a datoriei restante.
Cele două scenarii alternative sugerează că ratele de refinanțare mai mari ar deteriora perspectiva, cu atât mai mult dacă sunt combinate cu o creștere economică redusă, subliniind importanța urmăririi unei agende ambițioase de creștere economică. Ipotezele de referință sunt supuse incertitudinii, care crește în cadrul orizontului proiecției. Condițiile de finanțare s-ar putea dovedi mai puțin favorabile decât se presupunea, în special dincolo de termenul mediu. Potrivit scenariului cu o primă de risc mai mare, care face legătura între primele de risc și nivelul datoriei pe termen mediu și lung, raportul datoriei, deși aflat pe o traiectorie descendentă, rămâne semnificativ mai mare decât în proiecțiile de referință. Nevoile brute în materie de finanțare sunt, de asemenea, mai mari și rămân cu puțin sub 20 % din PIB pe termen lung. Într-un scenariu în care creșterea PIB-ului este mai mică decât cea din scenariul de referință, pe lângă existența unei prime de risc mai ridicate, nivelul datoriei rămâne ridicat pe termen lung, iar nevoile brute în materie de finanțare depășesc 20 % din PIB începând de la mijlocul anilor 2030, indicând astfel riscuri reziduale de sustenabilitate. În acest scenariu, creșterea economică ar rămâne sub cea a zonei euro pe termen lung, ceea ce subliniază importanța realizării agendei de creștere economică al cărei proiect a fost elaborat de „Comisia Pissarides” și publicat de autorități în august 2020. Mecanismul de redresare și reziliență reprezintă o ocazie pentru sporirea potențialului de creștere economică prin investiții și reforme.
GESTIONAREA VENITURILOR PUBLICE
Legislația suplimentară privind grila salarială a Autorității Independente pentru Venituri Publice, care reprezintă o etapă esențială în direcția finalizării reformei resurselor umane, a fost publicată pentru consultare publică și se preconizează că va fi adoptată până la sfârșitul lunii noiembrie 2020. Se preconizează că reforma va consolida capacitatea Autorității Independente de a păstra și de a atrage personal de calibru ridicat, care la sfârșitul trimestrului al treilea se afla cu mult sub obiectivul de personal stabilit pentru sfârșitul anului 2019 (11 947 prin comparație cu 12 500). Autoritățile au confirmat că procedurile de angajare în curs la Ministerul Finanțelor nu vor avea un efect negativ asupra numărului total de angajați ai Autorității Independente. Se preconizează că reforma generală a resurselor umane va deveni operațională până la 1 ianuarie 2021.
S-au înregistrat progrese suplimentare în vederea consolidării cadrului de combatere a contrabandei. Proiectul de lege a fost publicat pentru consultare publică și se preconizează că va fi adoptat până în noiembrie 2020. Proiectul de lege cuprinde dispoziții care vizează consolidarea capacității Centrului de Coordonare Operațională, care coordonează eforturile de combatere a contrabandei și face parte din Autoritatea Independentă pentru Venituri Publice. Se preconizează că adoptarea acestor dispoziții va facilita suplimentar angajarea de personal la nivelul autorității.
În ansamblu, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește realizarea obiectivelor stabilite cu privire la indicatorii-cheie de performanță, inclusiv recuperarea datoriilor, dar continuă activitățile de consolidare a capacității de recuperare și de audit a Autorității Independente. O serie de indicatori au înregistrat rezultate mai bune decât cele preconizate în circumstanțele actuale, într-o anumită măsură datorită reducerilor oferite pentru plata la timp a datoriilor fiscale care au fost introduse după izbucnirea pandemiei.
Autoritățile au adoptat o serie de acorduri specializate pentru achitarea datoriilor fiscale apărute în perioada pandemiei. Aceste dispoziții noi se referă la amânări la plata impozitelor care au fost instituite la începutul pandemiei și care facilitează revenirea la planurile de achitare a datoriilor pentru plăți care au fost întrerupte în perioada pandemiei, având în vedere penalitățile stricte care s-ar fi aplicat în caz contrar în temeiul cadrului convenit în anul 2019. În plus, de asemenea, s-a acordat o „a doua șansă” pentru planurile de achitare a datoriilor care au fost convenite înainte de intrarea în vigoare a cadrului de decontare din anul 2019. Schema urmează să devină operațională și va supune debitorii unei verificări corespunzătoare a motivelor de încetare a plăților și a antecedentelor de conformitate. În legătură cu garanțiile de stat care fuseseră solicitate de bănci și care sunt în prezent prelucrate și plătite de stat în numele debitorilor inițiali (a se vedea secțiunea financiară), autoritățile au creat un sistem de achitare, de asemenea, care ar permite debitorilor să le restituie statului în cel mult 120 de rate. În vederea menținerii disciplinei de plată, autoritățile au clarificat faptul că debitorii care renunță la acest mecanism extraordinar nu vor fi eligibili să participe la alte mecanisme de decontare și, prin urmare, vor face obiectul executării. Desfășurarea acestor eforturi de executare va fi monitorizată atent.
GESTIONAREA FINANȚELOR PUBLICE și investițiile publice
Stocul de arierate s-a redus față de ultimul raport, dar sunt necesare eforturi susținute pentru realizarea obiectivului ambițios asumat pentru sfârșitul anului. Chiar dacă stocul de arierate se menține peste nivelurile prevăzute în planul de acțiune din octombrie 2019, derapajele create la începutul anului 2020 din cauza pandemiei au fost recuperate, cu excepția stocului de cereri de pensie neprelucrate, în legătură cu care se preconizează că prelucrarea automată și acordarea pensiilor vor fi complet finalizate abia în anul viitor. Obiectivul de zero arierate prevăzut pentru sfârșitul anului 2020 în toate sectoarele cu excepția cererilor de pensie a fost confirmat de autorități, dar rămâne supus riscurilor, inclusiv în contextul revenirii pandemiei. Având în vedere creșterea neprevăzută a cererilor de pensie, care a fost declanșată de factori juridici și tehnici, se preconizează că soluționarea în totalitate a cererilor de pensie se va realiza până în luna decembrie a anului 2021.
Chiar dacă stocul de arierate scade, continuă să apară noi arierate, ceea ce subliniază importanța punerii în aplicare a recomandărilor Curții de Conturi Elene, un angajament specific pentru mijlocul anului 2021, dintre acestea fiind esențială consolidarea sistemului de control intern. Consolidarea sistemului de control intern ar fi esențială, de asemenea, pentru buna gestionare a proiectelor care urmează să fie finanțate prin Mecanismul de redresare și reziliență. Până la sfârșitul anului este prevăzută a fi adoptată o lege de stabilire a cadrului conceptual pentru controlul intern. Provocarea constă acum în realizarea punerii complete în aplicare a componentei de gestionare a finanțelor publice la nivelul administrației publice, precum și asigurarea supravegherii eficace a acesteia de către Ministerul Finanțelor. Reforma va beneficia de măsurile recente luate de Curtea de Conturi Elenă și, pe termen mediu, de simplificarea cadrului pentru execuția bugetară și procedura de plată, care a fost demarată de curând.
Angajamentul specific pentru mijlocul anului 2020 privind instituirea sistemului contului unic de trezorerie a fost îndeplinit cu succes. Sistemul contului unic de trezorerie este funcțional și oferă o imagine de ansamblu asupra situației lichidităților statului, precum și un instrument eficient de monitorizare a lichidităților. Ministerul Finanțelor a creat un instrument specific pentru monitorizarea previziunilor de numerar ale entităților, care va fi implementat treptat.
Reforma planului de conturi, inclusiv angajamentele pentru mijlocul anului 2021 și mijlocul anului 2022, se desfășoară, în ansamblu, conform planificării, iar introducerea acestuia în bugetul de investiții publice începe să avanseze. În urma introducerii clasificării administrative în bugetul obișnuit în 2019, în prezent se elaborează o clasificare funcțională a conturilor, împreună cu cadrul de bugetare a performanței. Acestea sunt reforme binevenite și ambițioase. Introducerea completă a planului de conturi în bugetul de investiții publice începe să ia avânt. Se preconizează că măsurile adoptate pentru a asigura interoperabilitatea acestuia cu sistemul informatic central, care trebuie să se încheie până în luna martie a anului 2021, vor accelera substanțial procesul de plată, ceea ce va reduce în mod semnificativ situațiile de creare de arierate. Punerea în aplicare a altor măsuri, inclusiv aplicația de facturare electronică pentru achizițiile publice și modernizarea sistemului central de plăți pentru bugetul obișnuit, se desfășoară, în ansamblu, conform planificării.
Autoritățile intenționează să adopte o reformă majoră a achizițiilor publice până la sfârșitul anului. Reforma se bazează pe experiența punerii în aplicare a normelor instituite în anul 2016 și își propune să abordeze, printre altele, numărul mare observat de proceduri de licitație unică sau de contracte atribuite exclusiv pe baza celui mai mic preț oferit. De asemenea, reforma eficientizează procedurile de atribuire care sunt încă de durată. Reforma este crucială pentru asigurarea unei absorbții rapide a resurselor financiare disponibile și pentru sprijinirea redresării. În paralel, autoritățile continuă digitalizarea procedurii și pregătesc o strategie privind achizițiile publice pentru perioada 2021-2025, care se preconizează că va sprijini tranziția verde și va consolida lupta împotriva corupției.
În așteptarea fondurilor importante pe care Grecia ar urma să le primească în baza Cadrului financiar multianual, autoritățile instituie o Rezervă de proiecte strategice pentru selectarea de proiecte majore de infrastructură și avansează în ceea ce privește crearea unui Mecanism de pregătire a proiectelor. Rezerva de proiecte strategice va facilita selectarea proiectelor de importanță națională și va fi coordonată la nivelul președinției guvernului, în afara structurii de bază a ministerelor de resort. Se preconizează că Mecanismul de pregătire a proiectelor va accelera pregătirea proiectelor incluse în Rezerva de proiecte strategice, pentru a le duce în mod eficient din faza de concept până în faza de punere în aplicare. Mecanismul va fi înființat în cadrul Fondului de Dezvoltare a Activelor Republicii Elene, cu instituirea garanțiilor corespunzătoare pentru a asigura exercitarea independentă în continuare a mandatului de bază actual al fondului. Rezerva va fi sprijinită de o instituție financiară internațională în calitate de partener strategic. Planul de acțiune pentru consolidarea monitorizării și a prognozării bugetului de investiții publice se desfășoară, în ansamblu, conform planificării.
PROTECȚIA SOCIALĂ
Autoritățile fac progrese semnificative în ceea ce privește finalizarea configurării organizatorice și instituționale a Fondului unic de asigurare socială (e-EFKA), un angajament specific pentru sfârșitul anului 2020. Fuziunea dintre funcțiile privind pensia din sectorul public și cea suplimentară a fost deja realizată, inclusiv mutarea fizică a birourilor; ceea ce mai rămâne de transferat se referă la angajații fostului Fond pentru agricultori (OGA), fapt ce se preconizează că se va încheia complet până la sfârșitul anului. Prelucrarea digitală a cererilor de pensie a avansat, de asemenea, conform obiectivelor. Se preconizează că ritmul prelucrărilor va încetini până în luna martie a anului 2021 din cauza problemelor legate de disponibilitatea datelor, dar ar urma să se accelereze din nou după aceea.
Grecia își consolidează pregătirea sistemului de asistență medicală pentru situația de urgență actuală din domeniul sănătății, iar punerea în aplicare a unei asistențe medicale primare complete și eficace, care reprezintă un angajament specific, se dovedește a fi esențială în acest sens. Mai mult de 160 de centre de asistență medicală pot primi acum pacienți cu simptome de COVID-19 și în regiunea Atenei au fost înființate clinici ambulatorii suplimentare. De asemenea, autoritățile consolidează capacitatea de testare și continuă să efectueze recrutările necesare. În ceea ce privește introducerea reformei asistenței medicale primare, demarată în 2018, autoritățile intenționează să extindă înregistrarea pacienților prin intermediul centrelor de asistență medicală pe termen scurt, acordând totodată acestora o mai mare libertate de alegere între furnizori. Utilizarea în întregime a dosarului medical electronic, care nu este pe deplin funcțional în prezent, ar fi esențială pentru a contracara riscul de dublare a consultațiilor și de selecție preferențială de către pacienți, în baza acestui cadru. Este probabil că funcția de filtrare va fi implementată prin stimulente, care reprezintă un instrument mai lipsit de constrângere comparativ cu cel prevăzut în reforma din anul 2017 și ar necesita o proiectare atentă. Autoritățile s-au angajat să finalizeze noul cadru juridic până la momentul publicării celui de al 10-lea raport privind supravegherea mai strictă, preconizat pentru mijlocul anului 2021. Este încurajator faptul că autoritățile au suspendat revenirea la regimul anterior reformei constând în furnizarea asistenței medicale primare prin medici privați (care s-a bazat pe un sistem de tipul „taxă pe serviciu medical”, asociat cu un plafon de 200 de consultații), care s-a dovedit că limitează accesul la asistență medicală pentru pacienții vulnerabili.
Sumele de recuperat sunt încă mari, dar se iau măsuri pentru îmbunătățirea colectării acestora și pentru limitarea generării altor sume. Autoritățile au adoptat actele normative necesare pentru a face posibilă colectarea sumelor de recuperat din anul 2019 pentru produsele farmaceutice și începerea colectării sumelor de recuperat ale furnizorilor pentru anii 2018 și 2019. Autoritățile întreprind acțiuni suplimentare pentru a combate consumul excesiv de servicii de sănătate determinat de ofertă, care pune presiune pe sistemul de asistență medicală și crește povara financiară suportată de pacienți, inclusiv prin instituirea unor protocoale terapeutice suplimentare și punerea unui accent mai mare pe negocierea prețurilor. Totuși, par a fi necesare revizuiri mai profunde pentru a contracara în mod eficace cererea determinată de ofertă. În prezent, autoritățile nu iau în considerare introducerea în definiția sumelor de recuperat a unui element de partajare a riscurilor, care ar majora stimulentele pentru punerea în aplicare a măsurilor structurale.
Achizițiile centralizate pentru cheltuielile cu asistența medicală, un angajament specific pentru mijlocul anului 2022, avansează în pofida situației actuale. Autoritățile înregistrează progrese în direcția atingerii acestui obiectiv, cu un obiectiv intermediar care presupune ca achizițiile centralizate să atingă o cotă de 30 % până în primul trimestru al anului 2021. De asemenea, autoritățile au fost de acord să reactiveze observatorul prețurilor începând cu luna ianuarie a anului 2021 și să adopte noul statut juridic al Autorității Centrale pentru Achiziții Publice în Domeniul Sănătății până la sfârșitul anului 2020.
Punerea în aplicare a angajamentelor specifice referitoare la reformele privind subvențiile pentru transport și prestațiile de invaliditate avansează, în ansamblu, în conformitate cu termenele convenite, dar finalizarea elementului de activare al mecanismului privind venitul de solidaritate socială trebuie reluată. În ceea ce privește subvențiile pentru transport, un angajament specific pentru mijlocul anului 2020, legislația secundară care face posibilă rambursarea regulată și obiectivă a biletelor de transport public subvenționate pentru grupurile vulnerabile (inclusiv persoanele cu handicap și membrii familiilor numeroase) a fost adoptată în luna octombrie 2020, în timp ce legislația secundară care prevede niveluri de compensare pentru operatorii principali de transport este în curs de pregătire. Este în curs de finalizare un document de politică pentru revizuirea prestațiilor de invaliditate, un angajament specific pentru anul 2021, iar un proiect-pilot urmează să fie lansat în luna martie a anului 2021. Cu toate acestea, în ceea ce privește furnizarea de servicii de reintegrare pe piața muncii pentru beneficiarii mecanismului de venit minim garantat, planurile de evaluare a concluziilor proiectului-pilot derulat în 2019 în mai multe municipalități, care ar fi orientat punerea acestuia în aplicare la nivel național, au stagnat ca urmare a pandemiei de COVID-19. Autoritățile intenționează să inițieze o implementare la nivel național în luna aprilie a anului 2021.
EVOLUȚIILE DIN SECTORUL FINANCIAR
Deși condițiile politicii monetare acomodative au permis băncilor elene să beneficieze de condiții de lichiditate avantajoase, se preconizează că efectele economice ale pandemiei vor reduce suplimentar profitabilitatea deja scăzută a băncilor. Relaxarea temporară a cerințelor privind garanțiile pentru operațiunile de creditare din Eurosistem și a condițiilor pentru operațiunile țintite de refinanțare pe termen mai lung a permis băncilor să își majoreze rezervele de lichidități. În plus, la această majorare a contribuit și o creștere a depozitelor începând din luna martie, determinată în principal de corporațiile care doresc să acumuleze lichidități în perioada pandemiei și susținută de o tendință ascendentă mai puțin pronunțată, dar constantă a depozitelor persoanelor fizice. În ceea ce privește profitul, rentabilitatea capitalurilor proprii ale instituțiilor bancare a continuat să fie una dintre cele mai mici din zona euro în prima jumătate a anului 2020 și se preconizează că va fi supusă unor presiuni suplimentare generate de provizionarea ridicată a creditelor, incertitudinea legată de noile împrumuturi acordate sectorului privat în anul următor și de impactul mixt al securitizărilor în curs ale creditelor neperformante, ceea ce – dincolo de efectul pozitiv asupra costului aferent riscului al băncilor – va afecta venitul net din dobânzi al acestora. Nivelul scăzut de rentabilitate, combinat cu costul securitizărilor viitoare și cu eliminarea treptată a mecanismelor prudențiale tranzitorii, ar putea ridica probleme pentru situația capitalurilor băncilor, în timp ce dependența de activele de stat va crește. Rata medie a fondurilor proprii de nivel 1 de bază consolidate ale instituțiilor bancare a fost de 14,7 % din activele ponderate la risc la sfârșitul lunii iunie a anului 2020, peste cerințele minime de capital.
Reducerea creditelor neperformante a continuat în prima jumătate a anului 2020, deși într-un ritm mai lent decât anterior, și a fost susținută prin moratorii bancare privind rambursările împrumuturilor, care urmează să expire la sfârșitul anului. Rata creditelor neperformante a avut în continuare o traiectorie descendentă treptată și a atins nivelul de 36,7 % în iunie 2020, rămânând cea mai ridicată din zona euro. Moratoriile privind plata datoriilor, alături de flexibilitatea în materie de supraveghere instituită temporar, au fost esențiale pentru a proteja până acum bilanțurile băncilor de impactul pandemiei asupra riscului de credit al portofoliului lor de împrumuturi. Cu toate acestea, ponderea ridicată a creditelor performante acordate de bănci în baza moratoriilor indică un risc semnificativ de nevoi crescute de provizionare după expirarea acestora și o deteriorare a ratelor corespunzătoare de calitate a activelor, în timp ce capacitatea internă a băncilor de a restructura în mod viabil împrumuturile rămâne o provocare. Instituțiile bancare au început să își adapteze strategiile de reducere a împrumuturilor neperformante, dar provizionarea creditelor înregistrată până acum ar putea surprinde doar parțial efectul potențial al pandemiei asupra calității activelor băncilor. Un element-cheie al strategiei băncilor de contracarare a creditelor neperformante rămâne continuarea securitizărilor în cadrul programului Hercule, care urmează să se încheie în prima jumătate a anului 2021.
Autoritățile au introdus cu succes sau au extins măsuri de sprijin pentru a susține accesul la finanțare pentru întreprinderile afectate de pandemia de COVID-19. Banca Elenă de Dezvoltare pune în aplicare o schemă de garanții și o subvenționare a dobânzilor pentru creditele noi acordate întreprinderilor, care par să se bucure de succes în sprijinirea creditării bancare pentru corporațiile mari și, mai recent, și pentru întreprinderile mici și mijlocii. Ca urmare, rata anuală a creșterii creditării bancare pentru corporații nefinanciare a ajuns la 8,3 % în luna septembrie a anului 2020, cea mai ridicată valoare atinsă de la jumătatea anului 2009. În schimb, împrumuturile acordate persoanelor fizice au continuat să se contracte, deși într-un ritm mai moderat decât în ultimele trimestre. Ratele nominale ale dobânzilor percepute la credite și-au continuat tendința descendentă, stabilizându-se aproape de minimele istorice pentru societățile nefinanciare.
Acțiunile descrise în continuare sunt monitorizate și evaluate ca parte a unui angajament continuu în domeniul politicii financiare:
·După adoptarea noului Cod al insolvenței, autoritățile pregătesc legislația secundară și infrastructura necesară. Codul prevede adoptarea a aproximativ 53 de decizii administrative, ceea ce reprezintă o sarcină dificilă. Având în vedere intrarea în vigoare a codului în luna ianuarie a anului 2021, autoritățile își propun să finalizeze procesul în mod treptat – împreună cu dezvoltarea platformei electronice de bază – până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020. Lucrările la principalele decizii ministeriale privind subvenționarea împrumuturilor, mecanismul de vânzare și de leaseback și algoritmul de calcul pentru propunerile de restructurare vor fi prioritare și autoritățile s-au angajat să transmită instituțiilor europene proiectele aflate în stadiu avansat ale acestor decizii până la mijlocul lunii noiembrie. Noul cadru al insolvenței reprezintă un pas înainte extrem de important, iar eficacitatea lui va depinde de calitatea punerii în aplicare. Va fi necesară o monitorizare atentă, în special cu privire la impactul noului mecanism de soluționare extrajudiciară, precum și la efectele fiscale și financiare ale noii scheme de vânzare și leaseback și la perioada de remitere de datorie de un an prevăzută în anumite cazuri. Este esențial ca întregul cadru juridic, inclusiv legislația secundară, precum și infrastructura necesară să fie introduse în timp util pentru intrarea în vigoare a noului Cod al insolvenței, astfel încât să se asigure operaționalizarea cu succes a noului cadru și să se evite orice efecte negative nedorite asupra sectorului financiar și a culturii plăților în general.
·Autoritățile au adoptat un set de dispoziții noi care permite instrumentarea stocului de cauze restante de insolvență a gospodăriilor acumulate în timp. Legea stabilește un calendar fix pentru devansarea termenelor de audiere tardive. Autoritățile se așteaptă ca termenele reprogramate și depunerea documentației relevante să aibă loc până în trimestrul al treilea al anului 2021, ceea ce ar permite instanțelor să instrumenteze toate cauzele până în luna aprilie a anului 2022. Având în vedere faptul că punerea în aplicare va depinde de capacitatea de instrumentare a cauzelor a fiecărei instanțe, este necesară o monitorizare atentă. Succesul acestor dispoziții va depinde de capacitatea autorităților de a soluționa deficitele de personal și de a depăși dificultățile legate de infrastructură.
·Autoritățile au adoptat, de asemenea, primul set de măsuri care vizează îmbunătățirea funcționalității și a ușurinței de utilizare a platformei de licitații electronice. Aceste măsuri facilitează transmiterea electronică a documentelor relevante prin intermediul platformei de licitații electronice. În ceea ce privește problemele identificate ulterior, în principal referitoare la mecanismul de ajustare a prețului rezervat și la interoperabilitatea platformei de licitații electronice cu alte baze de date ale statului, autoritățile au confirmat că acestea vor fi avute în vedere în contextul revizuirii Codului de procedură civilă. Proiectul codului revizuit va fi finalizat la începutul anului 2021, puțin mai târziu decât se prevăzuse inițial, dar cu mult înainte de luna septembrie a anului 2021, când trebuie să intre în vigoare. Autoritățile s-au angajat să prezinte un raport intermediar în luna noiembrie a anului 2020.
·Punerea în aplicare a planului convenit pentru lichidarea garanțiilor de stat executate se desfășoară conform planificării, deși stocurile acumulate de garanții executate rămân considerabile. Au fost accelerate analiza și plata creanțelor pentru trimestrul al treilea al anului 2020, după deficiențele înregistrate în perioada carantinei. După modificarea cadrului juridic relevant la începutul lunii iunie, registrul fișierelor electronice este în prezent funcțional, iar interoperabilitatea cu birourile fiscale locale este în faza de testare. De asemenea, autoritățile recrutează 30 de angajați, care trebuie să își înceapă activitatea în luna noiembrie. Se preconizează că aceste măsuri importante vor asigura accelerarea semnificativă prevăzută în legătură cu lichidarea garanțiilor executate în perioada rămasă din anul 2020.
·O modificare minoră a legislației primare privind creditele fiscale amânate a fost votată în luna septembrie pentru a proteja capacitatea capitalului băncilor de absorbție a pierderilor în toate situațiile, inclusiv în cazul soluționării. Se lucrează în continuare la alte aspecte tehnice sub forma legislației secundare, în vederea operaționalizării tuturor aspectelor cadrului, inclusiv în contextul soluționării și al lichidării speciale.
Fondul elen pentru stabilitate financiară și-a continuat eforturile de sprijinire a băncilor de importanță sistemică având în vedere dificultățile provocate de pandemie. Fondul a sprijinit băncile de importanță sistemică în pregătirea planurilor actualizate de reducere a creditelor neperformante și a transformărilor instituționale (hive-downs) ale acestora. De asemenea, fondul este în curs de examinare a așteptărilor acționarilor, luând în considerare diversele efecte ale pandemiei.
PIAȚA FORȚEI DE MUNCĂ
Piața muncii din Grecia a dovedit o reziliență deosebită în contextul pandemiei de COVID-19, dar durata prelungită a acesteia prezintă riscuri grave pentru ocuparea forței de muncă, impunându-se o consolidare suplimentară a programelor active în domeniul pieței muncii. Adoptarea rapidă a măsurilor de urgență menite să sprijine întreprinderile și să protejeze locurile de muncă a contribuit la reziliența observată a pieței forței de muncă. Cu toate acestea, întrucât pandemia persistă, în sectoarele cele mai afectate restructurarea poate să devină inevitabilă. Pentru a sprijini aceste procese de restructurare și pentru a evita creșterea șomajului, sunt necesare un serviciu public de ocupare a forței de muncă performant și un sistem eficace de politici active în domeniul pieței muncii. Deși în prezent se consolidează unele programe active în domeniul pieței muncii, sistemul general are în continuare de suferit din cauza constrângerilor legate de capacitate, care, combinate cu perturbările produse de pandemie, au condus la întârzieri în implementarea reformei aflate în curs. Mai exact, s-au înregistrat progrese reduse cu privire la adoptarea unui nou model de punere în aplicare a politicilor și la furnizarea sistematică de servicii de reintegrare pe piața muncii pentru beneficiarii venitului minim garantat.
Guvernul a prezentat propuneri de modernizare a mai multor aspecte ale legislației muncii. Legislația, care se află în prezent în etapa consultării cu partenerii sociali, prevede modificări substanțiale, printre altele modernizarea normelor referitoare la timpul de lucru și la concediul anual, a legislației privind protecția locurilor de muncă, a legii privind concedierile și a legii sindicatelor. În plus, acestea prevăd prelungirea concediului de paternitate și a celui de îngrijire a copilului și instituționalizarea telemuncii, realizând o apropiere între legislația națională a muncii și cele mai bune practici ale Uniunii Europene. Codificarea legislației muncii, un angajament specific pentru sfârșitul anului 2020, a fost amânată din cauza pandemiei, însă se așteaptă în continuare că va fi adoptată până la sfârșitul anului 2020.
PIEȚELE DE PRODUSE ȘI COMPETITIVITATEA
Autoritățile progresează în privința majorității angajamentelor specifice pentru jumătatea anului 2020 aferente acordării de licențe pentru investiții și își mențin angajamentul față de o agendă de reforme extinsă. Autoritățile urmează să prezinte spre consultare publică până la sfârșitul lunii noiembrie un proiect de lege care va simplifica procedurile de acordare a licențelor în majoritatea sectoarelor care nu au fost reformate până în prezent și au elaborat un calendar pentru finalizarea completă a simplificării procedurilor de acordare de licențe pentru investiții în cadrul tuturor celorlalte activități până în iunie 2021. În paralel, acestea continuă simplificarea și ajustarea unor domenii legate de sectoarele deja reformate. În domeniul inspecțiilor, se preconizează că toate instrumentele de inițiere în cele trei domenii prioritare convenite vor fi activate rapid, în același timp cu derularea cuprinzătoare a formării. Celelalte elemente care vor asigura aplicarea efectivă a legii și conformitatea cu aceasta în domeniile respective urmează să fie abordate până în aprilie 2021, în paralel cu derularea cadrului de inspecții în celelalte patru domenii, care se preconizează că va fi finalizat până la sfârșitul anului 2021. Finalizarea cu succes a activităților rămase depinde în mod esențial de contribuțiile furnizate în timp util de către toate ministerele implicate și de angajamentul tuturor părților interesate. Implementarea completă a sistemului informatic relevant, care este esențial pentru sprijinirea noului cadru privind acordarea de licențe pentru investiții, continuă să sufere întârzieri din cauza unor provocări juridice.
Autoritățile avansează în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor-cheie vizând mediul de afaceri inițiate în cadrul programelor. S-au înregistrat progrese cu privire la certificarea evaluatorilor de mediu și a inspectorilor externi, precum și la cadrul juridic privind turismul, în vederea alinierii acestuia la principiile reformei în domeniul acordării de licențe pentru investiții. Se lucrează în continuare pentru a facilita suplimentar activitatea comercială. Pe lângă îmbunătățirile notabile aduse cadrului insolvenței și al celui privind soluționarea litigiilor, și o viitoare reformă a achizițiilor publice (a se vedea mai sus), autoritățile au îmbunătățit și au accelerat procesul de rambursare a taxei pe valoarea adăugată. Intervențiile-cheie programate până în martie 2021 vizează eficientizarea și accelerarea proceselor administrative, inclusiv a celor legate de autorizațiile de construire, de înființarea întreprinderilor, de conectare la energie electrică și de înregistrare a proprietăților. În plus, cu sprijinul tehnic al Comisiei furnizat prin intermediul Băncii Mondiale, autoritățile proiectează măsuri suplimentare în domeniile-cheie. De asemenea, guvernul a întreprins demersuri suplimentare în vederea reformării piețelor de produse și a îmbunătățirii supravegherii pieței. Un proiect de lege prezentat parlamentului la începutul lunii noiembrie urmărește, printre altele, să asigure echitatea și transparența pentru utilizatorii comerciali din domeniul comerțului electronic, permițând în același timp mecanisme mai eficace de supraveghere a pieței și un control îmbunătățit al comerțului ilegal, precum și o extindere a comerțului cu amănuntul în ziua de duminică la magazine și piețe deschise, în anumite condiții.
Deși s-au înregistrat progrese în stabilirea unei noi strategii privind promovarea comerțului și a investițiilor străine directe, dispozițiile instituționale rămân incomplete, ceea ce îngreunează eforturile de creștere a extroversiunii și de valorificare a potențialului Greciei în sectoarele-cheie și pe piețele de export. Noua strategie a Ministerului Afacerilor Externe, care se preconizează că va consolida potențialul de export al țării și va facilita primirea de investiții străine directe, încă nu a fost publicată. Instituirea structurilor de guvernanță necesare ar fi esențială pentru a proceda rapid la adaptarea foii de parcurs astfel încât să reflecte noile priorități și pentru a continua eforturile de simplificare, inclusiv la nivel pre-vamal. Între timp, autoritățile progresează cu privire la inițiativele digitale de sprijinire a comerțului electronic și licitarea de proiecte de promovare a exportului, în special pentru sistemul integrat al ghișeului unic, care va automatiza procedurile de import și de export, lansată în luna octombrie.
Autoritățile au progresat în domeniul hărților forestiere și al cartografierii cadastrale. În privința hărților forestiere, 80 % din cele rămase au fost întocmite până în octombrie 2020 și vor începe să fie publicate treptat pentru consultarea publică. Autoritățile s-au angajat să publice toate hărțile rămase până în decembrie 2020 și se va finaliza validarea tuturor hărților forestiere până în iulie 2021. Deși obiectivul inițial de acoperire a cartografierii cadastrale în proporție de 45 % a trebuit amânat pentru luna decembrie 2021 din cauza pandemiei și a unor dificultăți tehnice, autoritățile vor prezenta parlamentului un proiect de lege în vederea accelerării colectării drepturilor rămase, programat să fie adoptat în noiembrie 2020. Până în octombrie 2020 s-au finalizat 35 % din hărțile cadastrale. Licitația pentru digitalizarea dosarelor ipotecare este pregătită pentru a fi lansată în momentul în care va fi asigurată finanțarea.
Se preconizează că agenția de cadastru va fi pe deplin funcțională până la sfârșitul anului 2021, în conformitate cu foaia de parcurs pentru proiectul de cadastru. Acest termen este ulterior celui prevăzut în angajamentul inițial pentru mijlocul anului 2020 și reflectă întârzierile întâmpinate din cauza pandemiei, dar și anterior acesteia. Desemnarea echipei de conducere a fost finalizată, iar recrutarea echipei de migrare, o echipă necesară pentru implementarea transferului de la birourile ipotecare la cele cadastrale, decurge fără probleme.
S-a realizat o reformă majoră a pieței energiei atunci când, la 1 noiembrie, a fost activat modelul-țintă, un angajament specific pentru mijlocul anului 2020, ceea ce reprezintă un pas important în direcția îndeplinirii de către Grecia a obligațiilor prevăzute în acquis-ul UE în domeniul energiei. Se preconizează că noul format al piețelor, cu elemente separate pentru ziua următoare, intrazilnice și de echilibrare, va permite o formare a prețurilor superioară, o participare mai extinsă și accesul la piață pentru servicii diferite. Noua organizare a pieței este compatibilă cu alte piețe ale UE, permițând cuplarea în viitor cu piețele învecinate ale Italiei și Bulgariei. Vor fi importante eforturile de a asigura eliminarea completă a denaturărilor pieței angro și monitorizarea eficace a pieței, în vederea puterii de piață a operatorului titular, și alinierea deplină cu acquis-ul UE în domeniul energiei.
La 23 octombrie, autoritățile au prezentat o propunere finală de măsură antitrust legată de generarea de lignit de către compania publică de energie electrică, reprezentând un pas esențial în direcția îndeplinirii acestui angajament specific. Cu toate acestea, Comisia așteaptă în continuare autorizarea finală din partea autorităților pentru a demara realizarea unei testări pe piață a măsurii propuse, astfel încât măsurile să poată fi puse în aplicare pe piață în 2021. Punerea în aplicare a măsurii ar îndeplini angajamentul specific și ar asigura respectarea unei hotărâri emise în urmă cu mult timp de instanțele UE. Având în vedere termenul foarte scurt pentru punerea în aplicare a măsurii, instituțiile europene încurajează autoritățile elene să coopereze mai eficient pe parcursul următoarei perioade de raportare.
Progresele au continuat în alte domenii ale politicii energetice, în timp ce este necesară o abordare durabilă pentru remedierea deficitului structural al contului pentru sursele regenerabile de energie. Există îngrijorări din ce în ce mai mari cu privire la soldul contului pentru sursele regenerabile de energie și având în vedere ambițiile Greciei de a spori utilizarea surselor regenerabile de energie, este important să se găsească o abordare predictibilă și solidă, care să nu se bazeze pe intervenții ad-hoc și să fie complet consecventă cu legislația UE. Acest lucru presupune și menținerea nivelului și condițiilor pentru proiectele în domeniul energiei regenerabile care au beneficiat de sprijin. Continuă dezafectarea de către Grecia a centralelor pe bază de lignit, iar anul acesta se va observa scoaterea din funcțiune a mai multor centrale. Autoritățile au realizat o consultare publică referitoare la planul general privind tranziția, baza strategiilor teritoriale și a reformelor viitoare menite să ajute zonele afectate de dezafectarea centralelor pe bază de lignit până la sfârșitul anului 2023.
Ca prim pas către reorganizarea companiilor publice de căi ferate, autoritățile îmbunătățesc guvernanța comitetului director responsabil cu raționalizarea implementării proiectelor de căi ferate. Comitetul director asigură supravegherea și orientarea strategice și coordonează pregătirea planului de acțiune pentru căile ferate. O primă versiune a foii de parcurs pentru transformarea celor două întreprinderi cu etape intermediare va fi întocmită până la sfârșitul lunii decembrie.
CORPORAȚIA ELENĂ PENTRU ACTIVE ȘI PARTICIPAȚII ȘI PRIVATIZAREA
Corporația și-a publicat raportul anual și rezultatele financiare pentru anul 2019 la sfârșitul lunii septembrie a anului 2020, care au indicat o îmbunătățire semnificativă a cifrelor financiare pentru majoritatea filialelor acesteia, și a rezultatelor financiare ale corporației pentru anul 2019. Deși se preconizează că rezultatele pentru 2020 vor fi afectate de pandemie, guvernanța și îmbunătățirile operaționale din cadrul portofoliului de întreprinderi al corporației par să fi îmbunătățit competențele acestora de a contracara impactul pandemiei.
Activitățile legate de angajamentele specifice au continuat. În ceea ce privește punerea în aplicare a planului strategic al corporației, (i) autoritățile sunt în curs de actualizare a orientărilor ministeriale, care subliniază viziunea și așteptările generale ale guvernului pentru corporație și se preconizează că vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2020. Planul strategic se va actualiza după emiterea orientărilor ministeriale. (ii) Corporația și întreprinderile de stat derulează etapa următoare a punerii în aplicare a mecanismului de coordonare: declarația de angajamente, care va stabili obiectivele financiare, operaționale și de altă natură ale întreprinderilor de stat și se preconizează că va fi finalizată până în luna decembrie a anului 2020. În plus, autoritățile și-au afirmat intenția de a proceda la întocmirea de contracte de performanță prin care să se stabilească obligațiile de serviciu public pentru un grup restrâns de întreprinderi de stat. Revizuirea consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat este aproape încheiată, rămânând de analizat un singur consiliu de administrație din cele treisprezece întreprinderi de stat, și anume cel al Organizației Elene pentru Expoziții (HELEXPO), care urmează să se finalizeze până în luna decembrie a anului 2020. Transferul Centrului Olimpic de Atletism, care se dovedește a fi foarte complex, avansează în pofida întârzierilor. Activitatea de pregătire a licitației a primit o prelungire suplimentară și acum se preconizează că se va încheia până în luna noiembrie a anului 2020, în schimb lucrările de întreținere sunt în curs.
În vederea creării mecanismului de pregătire a proiectelor astfel încât să maximizeze contribuția acestuia la accelerarea absorbției fondurilor UE în Grecia, autoritățile au propus mandatarea Fondului de Dezvoltare a Activelor Republicii Elene pentru asumarea acestei funcții. Noul mandat al fondului ar presupune o creștere atât a numărului de angajați, cât și a responsabilității acestuia. Va fi important să se asigure că adăugarea acestui mandat la atribuțiile fondului nu va afecta capacitatea corporației de realizare a mandatului esențial, și nici nu va aduce atingere independenței acesteia.
S-au înregistrat progrese apreciabile cu privire la o serie de tranzacții incluse în Planul de dezvoltare a activelor, în schimb alte tranzacții au suferit întârzieri provocate în parte de pandemie.
·Două tranzacții sunt aproape finalizate. Autoritățile și-au continuat angajamentul și eforturile susținute pentru realizarea condițiilor preliminare în vederea închiderii financiare a tranzacției Hellinikon. În urma deciziei Consiliului de Stat din 18 septembrie, de respingere a cererii de anulare privind licitația aflată în curs pentru atribuirea licenței de cazinou, s-a stabilit modalitatea de închidere financiară a tranzacției. Cu toate acestea, persistă unele cauze juridice nesoluționate, stabilite pentru dezbatere în luna noiembrie a anului 2020. În pofida unor probleme tehnice, se preconizează că închiderea financiară a concesiunii portului de agrement Alimos va avea loc înainte de sfârșitul anului.
·Deși progresele în privința acțiunilor nesoluționate necesare pentru concesiunea autostrăzii Egnatia au fost mai lente decât se preconiza în ultimele luni, autoritățile au luat recent măsuri semnificative pentru încheierea acestei tranzacții. Și anume, un număr semnificativ de stații de taxare au fost finalizate și date în folosință la începutul lunii noiembrie, altele se preconizează că vor fi finalizate și puse în funcțiune înainte de data depunerii ofertelor angajante, programată pentru 11 decembrie, iar Ministerul Infrastructurii s-a angajat să dea în folosință toate stațiile de taxare înainte de începutul contractului de concesiune. Se preconizează că acest fapt va asigura fluxuri de venituri pentru proiect și va demonstra angajamentul autorităților de a continua derularea acestuia. În plus, în ultimele luni s-au înregistrat progrese în legătură cu lucrările necesare în vederea acordării de licențe pentru celelalte 14 tuneluri. Se va desfășura în continuare o monitorizare atentă.
·S-au înregistrat progrese și cu privire la o serie de alte tranzacții aflate în curs. Printre acestea se numără tranzacția Întreprinderea de Stat pentru Gaz – DEPA Infrastructure, pentru care Autoritatea de Reglementare pentru Energie a clarificat cadrul tarifar pentru operatorii din sistemul de distribuție, precum și perimetrul activului, asigurându-se astfel că rămâne un activ coerent și atractiv. Etapa invitației pentru exprimarea interesului s-a încheiat în luna octombrie pentru trei porturi regionale și pentru depozitul subteran de gaze naturale South Kavala, atrăgând interesul puternic al investitorilor.
·A fost nevoie ca unele tranzacții să fie amânate ca urmare a scăderii semnificative a valorii de capitalizare a activelor din cauza pandemiei. În această situație s-a aflat în special Hellenic Petroleum, tranzacție care suferise deja întârzieri semnificative anterior ca urmare a eșecului primei licitații, la mijlocul anului 2019, de această dată fondul considerând oportună amânarea lansării tranzacției până la o dată ulterioară. În mod similar, vânzarea a 30 % din aeroportul internațional din Atena a fost amânată, iar fondul va stabili pașii următori după ce situația se îmbunătățește, probabil spre sfârșitul anului 2021.
În afara sferei de aplicare a Planului de dezvoltare a activelor pus în aplicare de fond, autoritățile depun eforturi pentru abordarea punctelor slabe de lungă durată ale anumitor întreprinderi de stat. Printre aceste eforturi se numără abordarea problemelor structurale ale Hellenic Aerospace Industry (HAI) și continuarea vânzării activelor Hellenic Vehicle Industry (ELVO), companie plasată în regim de lichidare specială. De asemenea, autoritățile iau măsuri pentru soluționarea problemelor apărute în contextul recuperării ajutoarelor de stat declarate incompatibile, conform unor decizii mai vechi ale Comisiei [vânzarea activelor companiei producătoare de feronichel Larco și sprijinirea Companiei Imobiliare de Stat (ETAD) în legătură cu fostele active ale companiei Hellenic Shipyards].
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI GUVERNANȚA DIGITALĂ
Autoritățile au înregistrat în continuare progrese în ceea ce privește administrația publică. Modernizarea managementului resurselor umane avansează semnificativ, marea majoritate a entităților din sectorul public finalizându-și până în prezent organigramele digitale, un angajament specific pentru sfârșitul anului 2020. Până la sfârșitul lunii octombrie, peste 80 % dintre entitățile administrației publice și-au realizat organigramele digitale, iar autoritățile se așteaptă ca până la sfârșitul anului 2020 toate entitățile să își îndeplinească această sarcină. De asemenea, avansează și întocmirea fișelor de post și corelarea fișei postului cu ocupantul postului, ceea ce va permite conectarea cu Autoritatea Unică pentru Plăți până la sfârșitul acestui an. Depolitizarea și profesionalizarea administrației publice au continuat cu intrarea în vigoare a unui proces uniform de selecție pentru posturile de conducere de nivel superior, care în prezent este extins pentru a include o mare parte din entitățile administrației publice. Au fost finalizate numirile tuturor secretarilor permanenți. Autoritățile au avansat, de asemenea, în ceea ce privește o serie de alte acțiuni care aveau ca termen sfârșitul anului, printre care se numără finalizarea unei legi de consolidare a Consiliului Suprem pentru Selecția Personalului Civil (care se preconizează că va fi publicată spre consultare publică în noiembrie) și încheierea rundei din anul 2019 de evaluare a performanței.
Autoritățile iau măsuri pentru a ține sub control dimensiunea sectorului public. În anul 2020, evoluția personalului, atât a celui permanent, cât și a celui temporar, se menține în conformitate cu planurile de angajare. Cu toate acestea, reducerea preconizată a posturilor temporare prin transformarea lor în posturi permanente a fost lentă și trebuie intensificate eforturile pentru ca reducerea acestor posturi să fie reflectată în mod evident în cifrele de personal la sfârșitul anului 2020. Autoritățile lucrează la stabilirea unui plafon anual pentru personalul temporar până la sfârșitul anului 2020. Într-un efort de a învăța din experiențele din trecut, autoritățile documentează abaterile de la procedurile de angajare și grila salarială unificată, axându-se inițial pe perioada începând cu luna iulie a anului 2019, urmând ca anii anteriori să fie cuprinși în a doua etapă.
În vederea îmbunătățirii securității juridice și a accesului la legislație, autoritățile pregătesc codificarea legislației referitoare la piața forței de muncă, un angajament specific pentru sfârșitul anului 2020, și au identificat alte domenii pentru codificare. Procesul este distinct de modernizarea anumitor aspecte ale legislației muncii menționate mai sus și a suferit amânări din cauza pandemiei. Se preconizează că noul cod privind legislația muncii va fi adoptat până la sfârșitul anului 2020. Planul anual de codificare pentru 2021, adoptat de Consiliul de Miniștri, cuprinde un program ambițios care include amenajarea teritoriului și urbanismul, comerțul cu bunuri și servicii, colectarea veniturilor publice și finanțarea partidelor.
Autoritățile înregistrează progrese cu privire la reformele-cheie de îmbunătățire a performanței digitale a Greciei, cu ajutorul unei strategii digitale cuprinzătoare care este în curs de realizare, și la adoptarea recentă a cadrului juridic unificat privind guvernanța digitală. Noua strategie digitală națională („Biblia digitală”), care urmează să fie prezentată spre consultare publică în curând, conturează agenda ambițioasă a Greciei privind transformarea digitală și prioritățile de reformă pentru următorii patru ani. Codul de guvernanță digitală a fost adoptat la 22 septembrie 2020 și reprezintă un obiectiv intermediar important pentru Grecia, care vizează transpunerea Directivei UE de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice. Autoritățile își propun să prezinte pe scurt un plan de acțiune privind măsurile necesare pentru operaționalizarea deplină a noului cod.
Se înregistrează progrese concrete în ceea ce privește simplificarea și digitalizarea proceselor și datelor din sectorul public, interoperabilitatea sistemelor și registrelor publice, perfecționarea digitală și problemele de conectivitate. Continuă lucrările pentru simplificarea proceselor și digitalizare prin punerea în aplicare a Programului național pentru simplificarea proceselor, îndeosebi în domeniul transporturilor și al justiției. Autoritățile respectă planificarea în ceea ce privește punerea în aplicare a foii de parcurs pentru dezvoltarea portalului de tranzacții integrate (gov.gr). De asemenea, continuă activitățile de promovare a interoperabilității registrelor și sistemelor publice și a fost lansată licitația pentru digitalizarea datelor geospațiale în vederea elaborării hărții digitale unice și a registrului de stat al infrastructurilor. Îmbunătățirea competențelor digitale, a conectivității și a adoptării noilor tehnologii de către întreprinderi rămân priorități-cheie ale Greciei, autoritățile continuând punerea în aplicare a strategiei privind perfecționarea digitală, inclusiv prin Academia Digitală Națională și Coaliția națională pentru competențe digitale și locuri de muncă. Problemele de conectivitate sunt abordate prin licitarea benzilor „pionier” 5G, programată pentru sfârșitul anului 2020, iar autoritățile se așteaptă să atingă în final o acoperire 5G de 96 %, ceea ce va necesita investiții mari în rețele de capacitate foarte ridicată. Se preconizează că sistemul inovator constând într-un Fond Național pentru 5G al Greciei, instituit prin Codul de guvernanță digitală recent adoptat, va juca un rol central în dezvoltarea ecosistemului 5G.
JUSTIȚIA ȘI LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI
S-au înregistrat progrese constante în ceea ce privește trecerea la completarea și prelucrarea electronică obligatorie a documentelor în cadrul tuturor instanțelor, iar în prezent se lucrează la distribuirea semnăturilor electronice pentru judecători și membrii profesiilor juridice. Autoritățile s-au angajat să prezinte în scurt timp un plan de acțiune privind inițiativele referitoare la completarea electronică a documentelor, care va cuprinde o cartografiere a situației actuale și o detaliere a acțiunilor planificate, inclusiv un calendar privind punerea în aplicare. Etapele următoare includ adoptarea legislației, până la sfârșitul lunii decembrie anului 2020. În ceea ce privește emiterea electronică a hotărârilor instanțelor judecătorești, autoritățile intenționează să distribuie tuturor instanțelor, până la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2021, un software dezvoltat în acest scop de Tribunalul Pireu. Progrese suplimentare s-au înregistrat cu privire la emiterea electronică a certificatelor de grefă. După eliminarea îndoielilor referitoare la protecția datelor private, autoritățile preconizează că distribuirea semnăturilor electronice pentru judecători și grefieri se va încheia până în luna noiembrie a anului 2020. Autoritățile au confirmat că Ministerul Justiției este pregătit să preia inițiativa legislativă, astfel cum a dat asigurări, cu privire la distribuirea semnăturilor electronice pentru membrii profesiilor juridice în vederea intrării în vigoare a completării electronice obligatorii a documentelor în cadrul jurisdicțiilor administrative în luna ianuarie a anului 2021.
Continuă evaluarea ofertelor în contextul licitației pentru a doua etapă a Sistemului integrat de instrumentare a cauzelor civile și penale, un angajament specific pentru sfârșitul anului 2020, iar autoritățile și-au confirmat intenția de a atribui contractul ofertantului selectat în luna decembrie a anului 2020. În urma depunerii unei evaluări a părții tehnice a ofertelor, spre aprobare, Ministerului Justiției, autoritățile prevăd finalizarea evaluării părții financiare a ofertelor până la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2020, în timp util pentru a proceda, conform planificării, la atribuirea contractului în luna decembrie a anului 2020.
Celelalte reforme din cadrul sistemului judiciar au înregistrat progrese constante, după cum urmează:
·Autoritățile au adoptat o serie de inițiative în vederea sprijinirii funcției de mediere. Comitetul Central pentru Mediere înființează un birou de asistență pentru practicienii în domeniul dreptului și pentru cetățeni, care să ofere îndrumări juridice și sprijin părților interesate. Autoritățile monitorizează gradul de utilizare a medierii.
·Un raport intermediar în care vor fi detaliați pașii următori în vederea punerii în aplicare a legislației privind camerele speciale ale instanțelor civile și administrative va fi prezentat până în luna decembrie a anului 2020. La 1 octombrie 2010, plenul Curții de Apel din Atena a decis în unanimitate înființarea a două camere speciale care să se ocupe de cauzele în domeniul concurenței, al tranzacțiilor electronice, al energiei și al protecției datelor cu caracter personal și se preconizează că alte instanțe, de asemenea, vor urma acest exemplu, după desemnarea administrațiilor instanțelor nou alese în luna octombrie a anului 2020.
·Fluxul de lucru privind îmbunătățirea metodelor de lucru în cadrul instanțelor, care reprezintă o parte importantă a reformei sistemului de justiție aflate în curs, se desfășoară conform planificării. În luna decembrie a anului 2020 urmează să fie adoptat Codul personalului judiciar. Autoritățile își propun actualizarea și menținerea unor standarde precise privind performanța grefierilor judiciari, în special prin cultivarea unui simț sporit al datoriei. Revizuirea anumitor secțiuni din proiectul de Cod privind statutul judecătorilor și organizarea instanțelor, care se preconizează că va aduce îmbunătățiri metodologiei de evaluare și avansare profesională a judecătorilor și tratamentului chestiunilor disciplinare, va fi încredințată unui comitet de redactare a actului normativ în luna ianuarie a anului 2021, în vederea adoptării actului în timp util pentru începutul noului an judecătoresc în luna septembrie a anului 2021. Activitatea comitetului se va baza pe sprijinul tehnic oferit prin intermediul Comisiei Europene.
·Licitația pentru proiectul JustStat, care vizează crearea unității de informații statistice pentru date judiciare, urmează să fie lansată până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020. În același timp, autoritățile au confirmat că legislația secundară este în curs de elaborare, în cooperare cu Autoritatea Elenă pentru Statistică, în privința furnizării de know-how tehnic.
Autoritatea Națională pentru Transparență este în prezent pe deplin funcțională, lucru care se preconizează că va duce la o îmbunătățire a coordonării, și s-au luat o serie de măsuri importante cu privire la lupta împotriva corupției în domeniul politic. Autoritatea Națională pentru Transparență supraveghează punerea în aplicare a Planului național anticorupție, care prezintă rezultate încurajatoare și a sprijinit, printre altele, elaborarea unei strategii specifice împotriva corupției de către Ministerul Sănătății. Lupta împotriva corupției în domeniul politic a înregistrat progrese, prin lansarea unui proiect de codificare pentru legislația privind finanțarea partidelor politice în anul 2021 și adoptarea legii privind activitățile de lobby, care urmează să intre în vigoare la jumătatea anului 2021. Autoritățile nu au îmbunătățit încă accesibilitatea unor baze de date la organismele responsabile cu verificarea declarațiilor de avere și nu au corelat lista persoanelor expuse politic care fac obiectul obligației de a depune declarații de avere cu definiția actualizată a persoanelor expuse politic. În ultimul rând, o reformă importantă, care are ca scop punerea în aplicare a unor sisteme solide de control intern în întreaga administrație publică, este supravegheată de autoritate și se preconizează că va avea un impact major în lupta împotriva corupției în administrația publică, precum și în sectorul gestionării finanțelor publice.
Sunt în curs de aplicare recomandările formulate de Grupul de state împotriva corupției cu privire la reducerea sancțiunilor pentru acte de dare sau luare de mită comise de către funcționari publici. Abordarea acestor recomandări necesită o analiză cuprinzătoare a cadrului juridic privind combaterea corupției funcționarilor publici înainte de elaborarea de amendamente la codurile relevante, care se preconizează că vor fi prezentate până la mijlocul anului 2021. Grupul de state împotriva corupției a invitat autoritățile să prezinte un raport referitor la măsurile luate pentru punerea în aplicare a recomandărilor până la sfârșitul lunii octombrie a anului 2021. Adoptarea rapidă a dispozițiilor de punere în aplicare a recomandărilor Grupului de state împotriva corupției ar permite Greciei să combată într-un mod mai eficace corupția funcționarilor publici și, de asemenea, să respecte Convenția penală privind corupția și protocolul adițional la aceasta.