|
26.9.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 322/6 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9387 – Allied Irish Banks/First Data Corporation/Semeral)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2019/C 322/06)
1.
La data de 18 septembrie 2019, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Allied Irish Banks („AIB”, Irlanda); |
|
— |
First Data Corporation („FDC”, SUA); precum și |
|
— |
Semeral (Irlanda). |
AIB și FDC dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi Semeral.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
AIB este un grup de servicii financiare care își desfășoară activitatea cu preponderență în Irlanda; |
|
— |
FDC furnizează servicii de comerț electronic și de plată pentru întreprinderi din întreaga lume; |
|
— |
Semeral este societatea holding a Payzone Irlanda, care exploatează o rețea de acceptare a plăților prin canale multiple efectuate de consumatori în Irlanda. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9387 – Allied Irish Banks/First Data Corporation/Semeral
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
|
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu |
|
Fax: +32 22964301 |
|
Adresă poștală: |
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).