Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 17 septembrie 2026(1)

Cauza C‑556/25

Haluška, s. r. o.

împotriva

Okresný úrad Ružomberok, katastrálny odbor

[cerere de decizie preliminară formulată de Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovacia, Slovacia)]

„ Trimitere preliminară – Energie – Proceduri de autorizare pentru producerea de energie hidroelectrică la scară mică – Excludere a micilor producători, prevăzută de dreptul național, de la posibilitatea de a solicita înscrierea în cadastru a servituților legale – Aplicarea dreptului Uniunii în ordinea juridică națională – Interdicția discriminării ”






1.        În Slovacia, producătorii de energie electrică pot beneficia, în principiu, de o servitute legală(2) asupra terenurilor aparținând terților, în cazul în care dispun, în conformitate cu legea națională care a transpus Directiva (UE) 2019/944(3), de o autorizație pentru desfășurarea activității lor.

2.        Cu toate acestea, aceeași lege pare să excludă de la această posibilitate micii producători de energie electrică. În prezenta procedură preliminară se dezbate dacă această excludere este compatibilă cu dreptul Uniunii.

3.        Mai precis, Curții i se solicită să interpreteze articolul 8 din Directiva 2019/944, precum și raportul dintre acesta și principiul general al nediscriminării, consacrat la articolul 9 din aceeași directivă.

I.      Cadrul juridic

A.      Dreptul Uniunii. Directiva 2019/944

4.        Articolul 3 („O piață de energie electrică competitivă, axată pe consumator, flexibilă și nediscriminatorie”) prevede:

„[…]

(4)      Statele membre asigură condiții de concurență echitabile, în urma cărora întreprinderile din domeniul energiei electrice fac obiectul unui tratament, unor norme și unor tarife transparente, proporționale și nediscriminatorii, în special în privința responsabilității în materie de echilibrare, al accesului la piețele angro, al accesului la date, al proceselor de schimbare a furnizorului și al regimurilor de facturare precum și, după caz, al acordării de licențe.

[…]”

5.        În conformitate cu articolul 8 („Procedura de autorizare pentru noi capacități”):

„(1)      Pentru construirea de noi capacități de producere, statele membre adoptă o procedură de autorizare care se desfășoară după criterii obiective, transparente și nediscriminatorii.

[…]

(3)      Statele membre se asigură că există proceduri de autorizare specifice, simplificate și fluidizate pentru producerea mică și descentralizată și/sau producerea distribuită, care iau în considerare dimensiunea lor limitată și impactul lor potențial.

Statele membre pot elabora orientări pentru procedura de autorizare specifică. Autoritățile de reglementare sau alte autorități naționale competente, inclusiv autoritățile de planificare, revizuiesc aceste orientări și pot recomanda modificări.

[…]”

6.        Articolul 9 („Obligațiile de serviciu public”) prevede:

„(1)      Fără a aduce atingere alineatului (2), pe baza organizării lor instituționale și cu respectarea principiului subsidiarității, statele membre se asigură că întreprinderile din domeniul energiei electrice funcționează în conformitate cu principiile prezentei directive, în vederea realizării unei piețe de energie electrică concurențiale, sigure și durabile din punctul de vedere al protecției mediului, și se abțin de la orice discriminare în ceea ce privește drepturile sau obligațiile acestor întreprinderi.

[…]”

7.        În conformitate cu articolul 73, articolul 8 alineatul (1), articolul 8 alineatul (2) literele (a)-(i) și litera (k) și articolul 8 alineatele (3) și (4) se aplică de la 1 ianuarie 2021.

B.      Dreptul național

1.      Legea energiei(4)

8.        Articolul 6 reglementează documentul de autorizare relevant pentru exercitarea unei „activități în domeniul energiei” după cum urmează:

–        conform alineatului (1) al acestuia, activitățile în domeniul energiei pot fi desfășurate numai pe baza și în conformitate cu o autorizație sau cu confirmarea îndeplinirii obligației de notificare;

–        conform alineatului (2), cu excepția activităților menționate la alineatul (4), este necesară o autorizație, printre altele, pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea de energie electrică;

–        în temeiul literei a) a alineatului (4) al acestuia, nu este necesară o autorizație pentru producerea și furnizarea de energie electrică prin intermediul instalațiilor de producere a energiei electrice cu o putere instalată totală de până la 1 MW;

–        conform alineatului (5) al acestuia, persoanele care desfășoară activități pentru care nu este necesară o autorizație în temeiul alineatului (4) sunt supuse obligației de notificare, potrivit căreia acestea trebuie să notifice autoritatea în termen de 30 de zile de la începerea, încetarea sau modificarea activității. Confirmarea îndeplinirii obligației de notificare, emisă de autoritate, constituie un document care autorizează desfășurarea activității.

9.        Articolul 11 alineatul (1) prevede:

„Titularul unei autorizații […] poate, în măsura în care este necesar și în interesul public,

a)      să intre pe terenuri, precum și în instalațiile și echipamentele aparținând terților, în măsura și în modul necesare pentru desfășurarea activităților autorizate,

[…]

f)      să instaleze pe terenuri aparținând terților, în afara zonei construite a unei localități, linii electrice și instalații electrice ale rețelei de transport și distribuție […]

g)      să desfășoare, pe bunuri imobile aparținând terților, activități autorizate asupra instalațiilor de energie electrică […] necesare pentru a asigura funcționarea instalațiilor sau a rețelelor a căror construcție a fost autorizată […]”(5).

10.      Articolul 11 alineatul (8) prevede:

„Obligațiile care decurg din drepturile menționate la alineatul (1) constituie servituți legate de proprietatea asupra unui bun imobil. Titularul autorizației este îndreptățit să solicite înscrierea acesteia în cadastru.”

2.      Dispoziții privind servituțile și cadastrul

11.      Instanța de trimitere redă dispozițiile de drept național privind servituțile și cadastrul. În conformitate cu acestea, servituțile se constituie pe baza unui contract scris, prin decizia autorității competente sau prin lege. Pentru a dobândi dreptul corespunzător servituților este necesară înscrierea acestora în cadastru.

II.    Situația de fapt, litigiul și întrebările preliminare

12.      Din decizia de trimitere, completată cu elementele suplimentare furnizate de guvernul slovac, se desprinde următoarea situație de fapt:

–        societatea Haluška s. r. o. (denumită în continuare „Haluška”) produce energie hidroelectrică prin intermediul unei instalații de mici dimensiuni, a cărei putere este de 0,0975 MW;

–        cu toate că această instalație funcționează din anul 1993 și a fost „reconstruită” în anul 2009, Haluška a preluat gestionarea sa la 15 octombrie 2014, moment la care a devenit titulara exploatației(6);

–        în luna octombrie 2014, Haluška a notificat începerea activității, în conformitate cu procedura simplificată prevăzută la articolul 6 alineatele (4) și (5) din Legea energiei(7);

–        la 6 decembrie 2021, Haluška a solicitat Okresný úrad Ružomberok, katastrálny odbor (Oficiul de cadastru al districtului Ružomberok, Slovacia, denumit în continuare „Oficiul de cadastru”) înscrierea în cadastru a unei servituți legale asupra bunurilor imobile aparținând unor terți, în temeiul articolului 11 alineatele (1) și (6) din Legea energiei;

–        la 4 februarie 2022, Oficiul de cadastru a respins cererea, argumentând că o servitute putea fi înscrisă numai în favoarea titularului unei „autorizații” acordate în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Legea energiei, și nu în favoarea unei întreprinderi care intră sub incidența „obligației de notificare” de la alineatul (4) al acestui articol;

–        împotriva deciziei Oficiului de cadastru, Haluška a introdus o acțiune la Správny súd v Banskej Bystrici (Tribunalul Administrativ din Banská Bystrica, Slovacia). Haluška a susținut că interpretarea articolului 11 alineatul (1) din Legea energiei reținută de Oficiul de cadastru este contrară dreptului Uniunii, întrucât favorizează marii producători, denaturează concurența și împiedică accesul micilor producători pe piața energiei electrice.

13.      Instanța de prim grad de jurisdicție a respins acțiunea, constatând că:

–        articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944 nu impune, în sine, ca „micilor producători” de energie electrică să li se recunoască drepturi de aceeași întindere cu cele recunoscute „marilor producători”;

–        interpretarea articolului 11 alineatele (1) și (8) din Legea energiei reținută de Oficiul de cadastru este corectă. Dacă s‑ar admite servituți legale și în favoarea micilor producători, numărul terenurilor grevate cu servituți ar crește substanțial, ceea ce ar constitui o ingerință semnificativă în drepturile de proprietate ale terților;

–        rezervarea servituților legale prevăzute la articolul 11 alineatele (1) și (8) din Legea energiei în favoarea titularului unei „autorizații” nu constituie o restricție a desfășurării activității economice, întrucât micii producători de energie electrică pot solicita instituirea unei servituți convenționale în temeiul Codului civil slovac sau, în cazul în care nu se încheie un contract, prin introducerea unei acțiuni în justiție.

14.      Haluška a atacat hotărârea din prima instanță la Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovacia, Slovacia), care sesizează Curtea cu următoarele întrebări preliminare:

„1)      Reglementarea națională prin care legiuitorul național a exclus în mod automat micii producători de energie electrică care funcționează pe baza unei proceduri simplificate în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Directiva [2019/944] de la accesul la drepturile de servitute prevăzute de dreptul național care facilitează exercitarea unei activități economice în domeniul energiei și a acordat acest acces tuturor celorlalți producători de energie electrică intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în lumina articolului 194 alineatul (1) litera (a) [TFUE], a articolului 8 alineatele (1) și (3) și a articolului 9 alineatul (1) din Directiva [2019/944]?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: articolul 8 alineatele (1) și (3) coroborat cu articolul 9 alineatul (1) din Directiva [2019/944] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale prin care legiuitorul național a exclus în mod automat micii producători de energie electrică care își desfășoară activitatea în temeiul unei proceduri simplificate în temeiul articolului 8 alineatul (3) din directiva menționată de la accesul la drepturile de servitute prevăzute de dreptul național care facilitează exercitarea unei activități economice în domeniul energiei și a acordat aceste drepturi tuturor celorlalți producători de energie electrică?”

III. Procedura în fața Curții

15.      Cererea de decizie preliminară a fost depusă la Curte la 19 august 2025.

16.      Haluška, guvernul slovac și Comisia Europeană au prezentat observații scrise.

17.      Guvernul slovac și Comisia au participat la ședința care a avut loc la 10 iunie 2026.

IV.    Admisibilitatea trimiterii preliminare

18.      Guvernul slovac consideră că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă deoarece se bazează pe o descriere incompletă a situației de fapt și pe o expunere incorectă a cadrului juridic național. În plus, acesta consideră că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului.

19.      Acesta susține, în special, că întrebările au caracter ipotetic, întrucât obiectul litigiului îl constituie instituirea unei servituți pe care dreptul național o rezervă, „din punct de vedere material”, titularului unei autorizații de distribuție a energiei, iar nu producătorilor de energie (indiferent de dimensiunea acestora), cum este Haluška.

20.      Potrivit unei jurisprudențe constante(8):

–        instanța națională este singura competentă să definească, sub răspunderea sa, cadrul normativ și factual în care se înscriu întrebările preliminare și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice;

–        întrebările preliminare beneficiază de o prezumție de pertinență, iar respingerea de către Curte a unei cereri este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori atunci când problema este de natură ipotetică.

21.      Obiecția guvernului slovac nu poate fi admisă, întrucât ea se referă la descrierea situației de fapt și a dreptului național, iar aceasta ține de competența exclusivă a instanței de trimitere, pe care Curtea trebuie să o respecte.

22.      În ceea ce privește pretinsele insuficiențe ale cererii de decizie preliminară, este adevărat că instanța de trimitere:

–        nu precizează în ce constă lucrarea care ar trebui realizată pe terenurile terților afectați de servitutea a cărei înscriere cadastrală a fost refuzată. Pare că adresează întrebările preliminare în mod general, în ceea ce privește ansamblul drepturilor menționate la articolul 11 din Legea energiei(9), de natură eterogenă, ceea ce conferă acestor întrebări un caracter oarecum imprecis;

–        după ce invocă principiul nediscriminării, instanța de trimitere nu expune obiectivul pe care l‑ar urmări legislația slovacă prin excluderea micilor producători de la beneficiul servituților legale. Identificarea acestui obiectiv ar putea fi necesară pentru a aprecia inegalitatea de tratament incompatibilă cu dreptul Uniunii.

23.      Totuși, aceste deficiențe în expunerea cadrului factual și normativ(10) fie nu sunt esențiale (în special cea privind obiectul concret al servituții în discuție), fie au putut fi clarificate în cadrul procedurii scrise și în ședință.

24.      În rest, analiza argumentelor guvernului slovac privind inaplicabilitatea, ratione materiae, în prezentul litigiu, a articolului 8 din Directiva 2019/944 trebuie efectuată în cadrul interpretării acestei dispoziții, iar nu al admisibilității trimiterii preliminare.

25.      Un raționament similar trebuie aplicat în ceea ce privește argumentul guvernului slovac referitor la articolul 11 alineatul (1) din Legea energiei (care reglementează servituțile legale). Instanța de trimitere, singura competentă să interpreteze dreptul național, consideră că, în temeiul acestei dispoziții, toți producătorii pot beneficia de servituți legale și că, în caz contrar, trebuie examinată incompatibilitatea acestuia cu articolul 9 din Directiva 2019/944. În consecință, nu este vorba despre o întrebare ipotetică, ci despre una legată în mod direct de esența litigiului(11).

26.      În consecință, Curtea dispune de elementele necesare pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere, ale cărei întrebări preliminare trebuie considerate admisibile.

V.      Asupra fondului

27.      Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă este conformă cu dreptul Uniunii o reglementare națională care, astfel cum este interpretată și aplicată în Slovacia:

–        nu permite înscrierea în cadastru a unei servituți legale asupra terenurilor unor terți de către micii producători de energie care recurg la procedura „specifică” prevăzută la articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944;

–        rezervă această înscriere titularilor unei autorizații acordate în conformitate cu procedura „ordinară” prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2019/944.

A.      Prima întrebare preliminară

28.      Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică problema dacă reglementarea națională în discuție „intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în lumina articolului 194 alineatul (1) litera (a) [TFUE], a articolului 8 alineatele (1) și (3) și a articolului 9 alineatul (1) din Directiva [2019/944]”.

29.      Articolul 194 TFUE este norma de drept primar pe baza căreia a fost adoptată Directiva 2019/944. Aceasta din urmă constituie una dintre „măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1)”, la care face referire alineatul (2) al articolului 194 TFUE.

30.      Directiva 2019/944 realizează o armonizare minimă în ceea ce privește organizarea și funcționarea sectorului energiei electrice al Uniunii. Aceasta stabilește, printre altele, norme „privind accesul deschis la piața integrată”(12), dar nu reglementează în mod direct dreptul (pe care dreptul slovac îl conferă titularilor unei „autorizații”) de a solicita înscrierea cadastrală a servituților legale asupra bunurilor imobile aparținând terților.

31.      Dreptul de a beneficia de o servitute legală este una dintre măsurile care „facilitează exercitarea unei activități economice în domeniul energiei”. Prin urmare, aceasta are impact asupra „organiz[ării] și funcțion[ării] sectorului energiei electrice al Uniunii”. Cu toate că ține de competența statelor membre să stabilească condițiile care reglementează cine și cum poate beneficia de servitute, acestea trebuie să respecte, în exercitarea competenței lor, principiul nediscriminării consacrat la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2019/944(13).

32.      În opinia noastră, astfel cum în mod corect indică instanța de trimitere, interpretarea articolului 8 alineatele (1) și (3) și a articolului 9 alineatul (1) din Directiva 2019/944 poate influența soluționarea litigiului. Prin urmare, reglementarea națională în discuție trebuie evaluată pornind de la premisa că aceasta intră în domeniul de aplicare al Directivei 2019/944.

33.      Guvernul slovac contestă aplicabilitatea ratione materiae a articolului 8 din Directiva 2019/944, subliniind că dreptul național prevede două proceduri diferite: una pentru construirea unei capacități de producere și o alta pentru exercitarea unei activități profesionale(14) prin utilizarea capacității de producere, odată ce aceasta a fost construită(15).

34.      Posibilitatea obținerii înscrierii în cadastru a servituților legale ar fi legată doar de obținerea celei de a doua autorizații (pentru exercitarea unei activități profesionale), și nu de prima (pentru construirea centralei). Pe această bază și întemeindu‑se pe formularea sa literală, guvernul slovac susține că articolul 8 din Directiva 2019/944 nu se aplică în speță.

35.      Prin urmare, este necesar să se clarifice în primul rând dacă articolul 8 din Directiva 2019/944 se limitează la „construirea de noi capacități de producere” sau dacă acesta se extinde și la „exercitarea unei activități profesionale în domeniul energiei”. Dacă prima ipoteză ar fi corectă, relevanța acestei dispoziții în prezentul litigiu ar putea fi exclusă.

36.      Potrivit guvernului slovac, domeniul de aplicare al articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944 se limitează, subliniem din nou, la procedurile care vizează „construirea de noi capacități de producere”. Acesta nu ar cuprinde, în schimb, procedurile de „autorizare pentru exercitarea unei activități în domeniul energiei”. Această din urmă autorizație este cea care, în dreptul slovac, ar permite (tot conform tezei guvernului slovac) acordarea documentului de autorizare relevant pentru înscrierea în cadastru a servituților legale.

37.      La o primă analiză, formularea literală a Directivei 2019/944 ar părea să susțină teza guvernului slovac: articolul 8 s‑ar aplica, în regulă generală, „producerii” de energie(16). Alineatul (3) al acestuia menționează „proceduri[le] […] specifice […] pentru producerea mică și descentralizată și/sau producerea distribuită”. Iar alineatul (1) al acestuia se referă la procedurile (ordinare) pentru „construirea de noi capacități de producere”.

38.      Cu toate acestea, teza guvernului slovac nu este conformă cu o interpretare a articolului 8 din Directiva 2019/944 care să țină seama de scopul „procedurii de autorizare” reglementate de acesta.

39.      Obiectivul Directivei 2019/944 este, printre altele, „să […] asigure că nu există obstacole nejustificate în cadrul pieței interne de energie electrică în ceea ce privește intrarea pe piață, funcționarea pieței și ieșirea de pe piață”(17).

40.      Legătura dintre „accesul pe piață” și procedurile de autorizare reiese din considerentul (79) al Directivei 2019/944: „[p]rocedurile de autorizare inutil de lungi pot constitui o barieră în calea accesului noilor operatori pe piață”(18).

41.      Scopul comun al procedurilor prevăzute la articolul 8 alineatele (1) și (3) din Directiva 2019/944 constă, așadar, în facilitarea accesului efectiv și nediscriminatoriu al noilor producători, atât mari, cât și mici, pe piața internă a energiei electrice, evitând ca acest acces să fie excesiv de complicat, împovărător sau costisitor (în termeni de timp și de bani)(19).

42.      Pentru a obține accesul efectiv pe piața energiei electrice, nu este suficient ca producătorul să construiască o capacitate de producere: trebuie să o pună în funcțiune pentru a produce energie electrică.

43.      Din articolul 6 alineatele (1) și (2) din Legea energiei reiese că „producerea […] de energie electrică” este una dintre activitățile profesionale din domeniul energiei care „pot fi desfășurate numai pe baza și în conformitate cu o autorizație sau cu confirmarea îndeplinirii obligației de notificare”(20).

44.      În ședință, guvernul slovac a susținut că, în Slovacia, un „nou producător” care dorește să aibă acces pe piața internă a energiei electrice prin exploatarea în scop profesional a unei capacități de producere(21):

–        în cazul în care dorește să construiască o nouă centrală, aceasta trebuie, în principiu, să dețină un „certificat” oficial eliberat în acest scop, care nu este necesar în cazul anumitor mici producători(22);

–        trebuie să dispună, în orice caz(23), de un document de autorizare constând într‑o „autorizație pentru exercitarea unei activități de producere a energiei electrice” (prevăzută la articolul 6 din Legea energiei), care este indispensabilă pentru punerea în funcțiune a centralei.

45.      În acest context, „autorizarea pentru noi capacități de producere”, la care face referire articolul 8 din Directiva 2019/944, cuprinde, în Slovacia, ansamblul format din: a) certificatul care, după caz, permite construirea capacității de producere și b) autorizația pentru a exercita o activitate profesională de producere a energiei prin intermediul respectivei capacități.

46.      Rațiunea articolului 8 din Directiva 2019/944 este de a garanta un acces pe piață bazat pe proceduri care respectă „criterii obiective, transparente și nediscriminatorii” (și, în cazul micilor producători, de asemenea, „simplificate și fluidizate”). Această cerință trebuie respectată atât în cadrul procedurii de autorizare a construirii centralei (atunci când un certificat în acest scop este necesar), cât și în cadrul procedurii de obținere a autorizației de funcționare. Aplicarea sa doar la faza de construire ar fi insuficientă și nu ar asigura, în practică, niciun acces pe piață, întrucât centrala, în lipsa unei autorizații care să îi permită să funcționeze (și anume, să producă energie), nu poate contribui la piața comună a energiei electrice și nici nu ar putea fi calificată drept „capacitate de producere”.

47.      În ultimă instanță, articolul 8 din Directiva 2019/944 trebuie să primească o interpretare uniformă indiferent de caracteristicile pe care dreptul intern le atribuie procedurii de autorizare.

48.      Articolul 8 din Directiva 2019/944 impune obligația de a institui o procedură specifică pentru micii producători de energie electrică. În schimb, acesta nu impune separarea în două proceduri diferite a formalităților necesare pentru construirea unei capacități de producere și pentru desfășurarea unei activități de producere a energiei electrice prin intermediul acestei capacități. Este posibilă o transpunere a articolului 8 din Directiva 2019/944 care să concentreze ambele autorizații într‑o singură procedură(24).

49.      În concluzie, suntem de părere că examinarea normei naționale în discuție în raport cu articolul 8 din Directiva 2019/944 trebuie efectuată în lumina unei interpretări largi a acestuia din urmă, care să nu limiteze domeniul său de aplicare la construirea de noi capacități de producere, ci să îl extindă la procedurile de autorizare (în sens larg) prin care un producător de energie electrică poate avea acces pe piață(25).

50.      Din această perspectivă, articolul 8 din Directiva 2019/944 ar include procedura de acordare a autorizației pentru exercitarea unei activități profesionale în domeniul energiei, în cazul în care dreptul slovac ar lega de aceasta posibilitatea de a impune înscrierea unei servituți legale asupra bunurilor aparținând unor terți.

51.      În orice caz, oricare ar fi interpretarea dată articolului 8 din Directiva 2019/944, prima întrebare preliminară se limitează la stabilirea aspectului dacă norma națională care exclude micii producători de la accesul la drepturile de servitute intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii prevăzut la articolul 194 alineatul (1) litera (a) TFUE, la articolul 8 alineatele (1) și (3) și la articolul 9 din Directiva 2019/944. Răspunsul la întrebarea astfel formulată trebuie să fie, în opinia noastră, afirmativ.

B.      A doua întrebare preliminară

52.      În cazul unui răspuns afirmativ (astfel cum propunem) la prima întrebare preliminară, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 8 alineatele (1) și (3) coroborat cu articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2019/944 se opune normei naționale în discuție.

53.      Conform deciziei de trimitere, interpretarea dată până în prezent reglementării naționale privează „[…] în mod automat micii producători de energie electrică care își desfășoară activitatea în temeiul unei proceduri simplificate […] de la accesul la drepturile de servitute prevăzute de dreptul național care facilitează exercitarea unei activități economice în domeniul energiei și […] acord[ă] aceste drepturi tuturor celorlalți producători de energie electrică”.

54.      Premisa de la care pornește a doua întrebare preliminară este, așadar, că norma națională conferă drepturi diferite persoanelor care recurg la procedura „ordinară” [articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2019/944] sau la procedura „specifică, simplificată și fluidizată” [articolul 8 alineatul (3) din aceeași directivă].

55.      Îndoielile instanței de trimitere se datorează faptului că, în opinia sa:

–        dreptul slovac impune micilor producători procedura „specifică”, simplificată și fluidizată, prevăzută la articolul 6 alineatele (4) și (5) din Legea energiei, fără posibilitatea de a opta, ca alternativă, pentru procedura „obișnuită”, rezervată „marilor” producători;

–        acest regim are drept consecință privarea „în totalitate” a micilor producători de accesul la servituțile legale prevăzute la articolul 11 din Legea energiei;

–        restricția este de o asemenea amploare încât obiectivul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944 „este complet zădărnicit”, întrucât privează micii producători „de avantajele de care beneficiază ceilalți producători de energie electrică care operează sub regimul de autorizare mai complex”(26).

56.      După ce expune care este, în opinia sa, obiectivul articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944(27), instanța de trimitere critică legislația națională în această privință, în măsura în care nu ar permite realizarea acestui obiectiv(28).

57.      Articolul 8 din Directiva 2019/944 are caracter procedural, în sensul că nu condiționează drepturile care vor fi acordate sau refuzate la încheierea procedurilor respective(29). Acesta se limitează, subliniem din nou, la a prevedea anumite proceduri, fie ele ordinare sau simplificate, care vor culmina cu o autorizație (în primul caz) sau cu o notificare a activității (în al doilea caz).

58.      Înțeles în acest sens, articolul 8 din Directiva 2019/944 nu are ca obiectiv direct garantarea existenței unei concurențe sănătoase pe piață(30). Acesta vizează, mai degrabă, stabilirea obligațiilor pe care statele membre trebuie să le îndeplinească atunci când adoptă proceduri de autorizare adecvate pentru a permite un acces real și nediscriminatoriu pe piață pentru producătorii de energie electrică.

59.      Lucrările pregătitoare ale articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944, precum și dispozițiile echivalente din directivele anterioare privind piața internă a energiei electrice confirmă faptul că această dispoziție vizează procedura de autorizare într‑o mai mare măsură decât conținutul și efectele autorizației în sine.

60.      Încă de la prima sa introducere în Directiva 2003/54/CE(31), obiectivul acestei dispoziții a fost „dinamizarea și simplificarea procedurilor de autorizare pentru producerea mică”(32). În conformitate cu Directiva 2009/72, statele membre „se asigură că există proceduri de autorizare specifice”  pentru producerea mică(33). În acest sens, Directiva 2019/944 a precizat că procedura de autorizare specifică trebuia să fie simplificată și fluidizată(34).

61.      Din acest parcurs legislativ se deduce că articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944 este rezultatul unui proces de adaptare progresivă a procedurii de autorizare în vederea alinierii acesteia cu nevoile micilor producători de energie electrică. Obiectivul său este ca accesul acestora pe piață să nu fie împiedicat sau descurajat din cauza caracteristicilor acestei proceduri.

62.      Din perspectivă materială, și nu doar procedurală, ceea ce se deduce din legislația slovacă ce instituie dualitatea procedurilor este faptul că, apreciată în ansamblu, aceasta are un efect paradoxal: ceea ce ar fi trebuit să fie un avantaj pentru micii producători de energie electrică se traduce într‑o penalizare. Spre deosebire de rezultatul pentru cei care recurg la procedura ordinară, la încheierea procedurii „simplificate” acești producători obțin un document de autorizare care nu le permite să solicite înscrierea în cadastru a servituților legale în discuție.

63.      Astfel cum am precizat deja, instanța de trimitere susține că, prin procedura simplificată, micii producători sunt privați de drepturi care au repercusiuni semnificative asupra accesului lor pe piață(35).

64.      Dacă am înțeles în mod corect decizia de trimitere, instanța de trimitere: a) prezumă că reglementarea națională împiedică micii producători să recurgă la procedura „ordinară”(36) și b) nu ia în considerare eventualitatea ca acești mici producători să renunțe (din orice interes legitim care ar putea motiva decizia lor) la procedura simplificată pentru a recurge la cea ordinară(37).

65.      Prin urmare, a doua întrebare preliminară depășește cadrul strict procedural pentru a aborda distincția între drepturile care corespund titularului unei „autorizații pentru noi capacități de producere” în funcție de aspectul dacă aceasta a fost obținută prin procedura prevăzută la alineatul (1) sau la alineatul (3) al articolului 8 din Directiva 2019/944.

66.      Formulată astfel, nu suntem convinși că răspunsul la această întrebare se regăsește direct la articolul 8 din Directiva 2019/944. Astfel cum am explicat deja, această dispoziție nu reglementează în sine drepturile de care dispune titularul autorizației, ci organizează procedura de acces pe piață(38).

67.      Chiar dacă deținerea drepturilor inerente servituții legale nu este un factor indispensabil pentru ca micii producători să aibă acces pe piață(39), deținerea sau nu a acestor drepturi poate fi un criteriu care influențează, în mai mică sau în mai mare măsură, desfășurarea activității lor. Iar acesta este punctul în care se aplică pe deplin normele Directivei 2019/944 privind activitatea producătorilor de energie electrică pe piață, precum și drepturile și obligațiile care revin întreprinzătorului care are deja acces pe piață(40).

68.      La aceste norme trebuie adăugate cele pe care statele membre le‑au adoptat în privința aspectelor care nu au făcut obiectul unei armonizări minime la nivelul Uniunii. Acestea din urmă ar trebui, în orice caz, să respecte principiile generale ale dreptului Uniunii, printre care principiul nediscriminării, aplicabil în mod general și prevăzut la articolul 3 alineatul (4) și la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2019/944(41).

69.      Prin urmare, considerăm că a doua întrebare preliminară trebuie soluționată ținând seama, în principal, de articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2019/944 coroborat cu articolul 8 alineatul (3) din aceasta(42).

70.      Servituțile pe care dreptul slovac le asociază cu „tipul” autorizației obținute nu sunt reglementate direct de Directiva 2019/944. În această privință, deși beneficiază de o anumită marjă de manevră care le permite să orienteze modul în care operatorii trebuie să acționeze, statele membre trebuie să garanteze, în orice caz, respectarea obiectivelor Directivei 2019/944 și să asigure că „criteriile reținute […] sunt obiective și nediscriminatorii”(43).

71.      Egalitatea în fața legii „este un principiu general de drept al Uniunii care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv”(44).

72.      Din raportul explicativ privind Legea energiei(45) rezultă că articolul 11 din aceasta are ca obiectiv să permită titularului autorizației să desfășoare activitățile prevăzute în aceasta fără consimțământul prealabil al proprietarului imobilului grevat de servitute(46).

73.      Guvernul slovac subliniază caracterul necomparabil al situației marilor și micilor producători de energie datorită scutirii de care beneficiază aceștia din urmă în privința îndeplinirii anumitor cerințe profesionale sau a anumitor obligații care le revin celor dintâi(47). Cu toate acestea, niciuna dintre aceste cerințe nu are legătură cu obiectivul articolului 11, ale cărui norme stabilesc drepturi care pot facilita desfășurarea activității oricărui producător de energie, indiferent dacă este mare sau mic(48).

74.      Sub rezerva aprecierii instanței de trimitere, totul pare să indice că aceste două situații pot fi considerate comparabile (în ceea ce privește, în mod specific, servitutea legală ca instrument de favorizare a producerii de energie electrică) și că regimul în vigoare implică, în mod obiectiv, o inegalitate de tratament în beneficiul marilor producători. Aceștia, în calitate de titulari ai unei „autorizații”, pot obține înscrierea servituții independent de consimțământul proprietarului bunului grevat, în timp ce micii producători, pentru a obține același rezultat, trebuie să recurgă la mijloace cu rezultat incert (depinzând de voința proprietarului terenului) sau mai îndelungate și complexe(49).

75.      O diferență de tratament poate fi justificată atunci când se bazează pe un criteriu obiectiv și rezonabil, și anume atunci când are legătură cu scopul legitim urmărit de reglementarea în cauză și este proporțională cu scopul urmărit prin respectivul tratament.

76.      Potrivit guvernului slovac, reglementarea internă urmărește obiectivul de a evita multiplicarea disproporționată a încălcărilor drepturilor de proprietate ale titularilor bunurilor imobile grevate de servituți. Acest instrument (servitutea legală) este rezervat celor care servesc interesul public(50).

77.      În realitate, instanța de trimitere nu contestă că protecția dreptului de proprietate al terților ale căror bunuri sunt afectate de servituțile legale constituie un obiectiv care poate justifica restricția în discuție.

78.      Problema vizează proporționalitatea măsurii, având în vedere faptul că ar exista o alternativă adecvată și mai puțin restrictivă care ar permite garantarea acestui obiectiv.

79.      Oficiul de cadastru respinge cererea micului producător în temeiul unui criteriu pur formal („confirmarea îndeplinirii obligației de notificare”, în locul „autorizației”), fără să analizeze celelalte cerințe de la articolul 11 alineatul (1) din Legea energiei(51). O analiză mai exhaustivă ar permite însă atingerea obiectivului legitim invocat fără a le refuza, în același timp și în mod inevitabil, micilor producători dreptul de a solicita înscrierea unei servituți legale.

80.      Întrebat în ședință, guvernul slovac a admis că articolul 11 din Legea energiei nu conferă un drept absolut de a obține înscrierea servituții. Acesta a explicat că Oficiul de cadastru dispune de o marjă de apreciere largă pentru a evalua existența unui interes public și pentru a pune în balanță, după caz, interesele opuse ale producătorului și ale proprietarului terenului vizat.

81.      În lumina aserțiunilor guvernului slovac în observațiile sale scrise(52), Legea energiei se bazează pe o evaluare ex ante și abstractă, efectuată direct de legiuitor, a absenței interesului public în producerea de energie de către micii producători. Această evaluare exclude o analiză de la caz la caz pe care Oficiul de cadastru nu o poate efectua.

82.      În ședință, guvernul slovac a admis că nu era în măsură să explice ce argumente juridice justificau decizia legiuitorului național de a adopta această abordare.

83.      Din punctul nostru de vedere, o astfel de concepere a „interesului public” nu este compatibilă cu Directiva 2019/944. Dacă vizează să încurajeze producerea de energie electrică la scară mică și integrarea pe piață a energiei din surse regenerabile (cum este energia hidroelectrică), este tocmai pentru că există un interes public în promovarea lor(53).

84.      Nu susținem că micii producători de energie electrică ar trebui să beneficieze de drepturi identice cu cele recunoscute producătorilor a căror activitate de producere este critică sau esențială pentru stabilitatea rețelei. Împărtășim opinia instanței de trimitere(54) că dimensiunea mai mică și impactul mai redus al producerii mici, precum și scutirea de la obligația de a îndeplini anumite cerințe de diversă natură pot justifica o abordare mai prudentă în ceea ce privește acordarea unor drepturi care, prin însăși natura lor, ar putea afecta alte interese publice sau drepturile unor terți.

85.      În mai multe pasaje din decizia de trimitere, instanța de trimitere se referă la „interpretarea și aplicarea din prezent a legislației slovace”(55) ca la un obstacol care ar împiedica‑o să depășească refuzul înscrierii servituții solicitate de Haluška.

86.      Totuși, în calitate de Curte Supremă, revine instanței de trimitere sarcina de a interpreta dreptul național fără a fi ținută neapărat de soluțiile anterioare. Din expunerea sa pare să reiasă că nimic nu o împiedică să interpreteze articolul 11 alineatul (1) din Legea energiei în conformitate cu dreptul Uniunii, astfel încât să evite inegalitatea de tratament nejustificată între unii producători și alții.

87.      În conformitate cu această (posibilă) interpretare conformă cu dreptul Uniunii, reglementarea națională nu ar împiedica Oficiul de cadastru să dispună de o marjă de apreciere suficient de largă pentru a putea evalua, în fiecare caz în parte, existența unui interes public, inclusiv în cazul în care un mic producător de energie hidroelectrică solicită să beneficieze de servitutea legală.

88.      În acest cadru, Oficiul de cadastru ar putea pune în balanță interesele opuse ale producătorului de energie și ale proprietarului terenului vizat și, dacă este cazul, să excludă riscul de abuzuri rezultate dintr‑o proliferare necontrolată a servituților legale.

89.      În concluzie și sub rezerva aprecierii instanței de trimitere, articolul 11 din Legea energiei ar putea fi interpretat în conformitate cu Directiva 2019/944, fără ca această interpretare să implice crearea sistematică a unui prejudiciu disproporționat drepturilor de proprietate ale titularilor terenurilor vizate (care, de altfel, trebuie despăgubiți în condițiile prevăzute de dreptul național).

VI.    Concluzie

90.      În temeiul considerațiilor care precedă, propunem să se răspundă Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovacia, Slovacia) după cum urmează:

„Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE

trebuie interpretat în sensul că,

fără a aduce atingere situației în care reglementarea națională ar putea fi interpretată în conformitate cu Directiva 2019/944, aspect asupra căruia trebuie să se pronunțe instanța de trimitere, nu este compatibilă cu articolul 9 alineatul (1) din aceasta o normă de drept intern care, pe baza unei evaluări ex ante și în abstract a interesului public, împiedică micii producători de energie hidroelectrică ce fac obiectul procedurii simplificate prevăzute la articolul 8 alineatul (3) din directiva menționată să beneficieze de o servitute legală recunoscută celorlalți producători de energie electrică.”


1      Limba originală: spaniola.


2      Servitutea este, în accepțiunea sa clasică, o sarcină care grevează un fond în favoarea altuia, care aparține unui alt proprietar. Aceasta poate fi stabilită prin lege (servitutea legală) sau prin voința proprietarilor (servitutea convențională).


3      Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (JO 2019, L 158, p. 125).


4      Zákon č. 251/2012 Z. z. o energetike a o zmene a doplnení niektorých zákonov v znení účinnom do 31. marca 2022 (Legea nr. 251/2012 privind energia și de modificare și completare a anumitor legi, în versiunea în vigoare până la 31 martie 2022, denumită în continuare „Legea energiei”).


5      Lista de la articolul 11 alineatul (1) menționează și alte drepturi, cum ar fi „să îndepărteze și să taie arborii și alte plante care pun în pericol siguranța sau fiabilitatea funcționării instalațiilor de energie electrică” [litera b)], „să adapteze pajiștile” [litera c)] sau „să intre, cu consimțământul prealabil acordat în conformitate cu reglementarea specială, în unități și instalații închise” care aparțin Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, Forțelor Armate și Poliției, precum și în alte birouri publice [litera d)]. În versiunea originală a cererii de decizie preliminară, textul de la litera f) este subliniat, ceea ce pare să sugereze că aceasta este dispoziția care face obiectul litigiului în fața instanței de trimitere. Totuși, potrivit guvernului slovac, litigiul vizează servitutea prevăzută la litera g).


6      Astfel cum reiese din documentele menționate la nota de subsol 68 din observațiile scrise ale guvernului slovac. Schimbarea titularului a avut loc în temeiul contractului din 15 octombrie 2014, prin care exploatarea hidroelectrică a fost integrată în patrimoniul societății Haluška.


7      În dosarul național transmis Curții figurează un document emis la 20 octombrie 2014 de Úrad pre reguláciu siet’ových odvetví (Autoritatea de reglementare a sistemului de rețele, Slovacia), în care se confirmă că Haluška și‑a îndeplinit obligația de a notifica începerea activității la 15 octombrie 2014. Astfel cum se precizează în conținutul său, acest document oficial servește drept autorizație pentru desfășurarea activității în domeniul energiei.


8      Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Fondazione Teatro alla Scala di Milano (C‑668/24, EU:C:2026:60, punctul 35 și jurisprudența citată).


9      Instanța de trimitere precizează că legea națională privează micii producători de „drepturi care au un impact semnificativ în accesul pe piață al întreprinzătorilor din domeniul energiei și în activitatea acestora pe piață (construirea și accesul la instalații pe terenuri aparținând terților fără consimțământul proprietarului, exploatarea și întreținerea acestor instalații etc.)” (decizia de trimitere, punctul 44; sublinierea noastră).


10      „[N]ecesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să fie utilă instanței naționale impune definirea de către aceasta din urmă a cadrului factual și normativ în care se înscriu întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări”. Hotărârea din 30 aprilie 2026, Kotaňák (C‑748/24, EU:C:2026:358, punctul 29 și jurisprudența citată).


11      Trimiterea preliminară nu are caracter ipotetic nici în raport cu faptul – evidențiat de guvernul slovac în ședință – că Haluška ar fi obținut accesul la terenurile care fac obiectul servituții pe o altă cale (contractuală și/sau prin prescripție achizitivă). În cazul în care s‑ar dovedi, această circumstanță ar face parte din aprecierea asupra situației factuale, care ține exclusiv de competența instanței de trimitere.


12      Articolul 1 al doilea paragraf.


13      În conformitate cu tabelul care figurează în anexa IV la Directiva 2019/944, articolul 9 alineatul (1) din aceasta corespunde articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO 2009, L 211, p. 55). În legătură cu aceasta din urmă, Curtea a statuat că: „[…] articol[ul] 3 alineatul (1) [din Directiva 2009/72] consacră, în domeniul pieței interne a energiei electrice, principiul general al nediscriminării, care face parte integrantă din principiile generale ale dreptului Uniunii. […] Curtea a statuat deja că acest principiu este obligatoriu pentru statele membre atunci când situația națională în discuție în cauza principală intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii” [Hotărârea din 7 noiembrie 2019, UNESA ș.a. (C‑105/18-C‑113/18, EU:C:2019:935, punctul 49)].


14      În acest context, termenul „profesional” indică faptul că activitatea se desfășoară în regim comercial. În acest sens îl vom utiliza pe parcursul prezentelor concluzii.


15      În opinia guvernului slovac, articolul 8 din Directiva 2019/944 se limitează la „construirea de noi capacități de producere”, condiționată, în dreptul său intern, de o autorizație diferită de cea care face obiectul litigiului (punctele 24-30 din observațiile sale scrise). Acesta subliniază că, spre deosebire de susținerile instanței de trimitere, transpunerea în dreptul intern a articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944 nu se regăsește la articolul 6 din Legea energiei, ci la articolul 12 din aceeași lege.


16      Titlul acestei dispoziții este „Procedura de autorizare pentru noi capacități”.


17      A se vedea considerentele (12) și (14) ale Directivei 2019/944.


18      Sublinierea noastră. Acest considerent precizează că „[p]rocedurile de autorizare nu ar trebui să creeze o sarcină administrativă disproporționată față de mărimea și impactul potențial al producătorilor”.


19      În ședință, guvernul slovac a recunoscut că obligația de notificare prevăzută la articolul 6 alineatul (4) din Legea energiei urmărește acest obiectiv, dar a insistat că doar articolul 12 din legea menționată transpune în dreptul național articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944.


20      Articolul 6 din Legea energiei reglementează autorizația impusă nu doar pentru desfășurarea unei activități de producere a energiei electrice, ci și pentru transportul, distribuția și furnizarea acesteia. În consecință, acesta poate fi relaționat cu mai multe dintre „autorizațiile” prevăzute de Directiva 2019/944, inclusiv cea de la articolul 8 din aceasta, privind producerea de energie.


21      Nu s‑a contestat faptul că Haluška intenționează să își exercite activitatea în scop profesional, și nu în scopul unui simplu autoconsum, situație care ar intra sub incidența articolului 4 alineatul (2) din Legea energiei.


22      În conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Legea energiei, certificatul nu este necesar în cazul instalațiilor de producere a energiei electrice pe baza energiei solare de până la 500 kW sau pe baza altor surse de energie de până la 1 MW.


23      În ședință, guvernul slovac a explicat că autorizația este impusă atât producătorilor care exploatează o centrală nou‑construită, cât și celor care își reiau activitatea într‑o instalație preexistentă și a confirmat că, în absența acesteia, nu se poate produce energie.


24      În concluziile noastre în cauza Regione Emilia‑Romagna (C‑653/24, EU:C:2025:966) am analizat cadrul normativ aplicabil micilor producători de hidroenergie italieni care captează ape din domeniul public pentru a produce energie electrică. În acel context era prevăzută o singură procedură de autorizare aplicabilă atât construirii centralei, cât și punerii în funcțiune a acesteia (a se vedea nota de subsol 30 din respectivele concluzii).


25      În ședință, au ieșit în evidență dificultățile legate de noțiunea de „construire” a unei noi centrale, întrucât nu este clar dacă există un prag minim pentru a identifica „o nouă construcție” în cazul în care sunt efectuate lucrări de renovare și de adaptare a unei instalații preexistente. Aceste dificultăți pot și trebuie soluționate ținând seama de obiectivul ultim al normei, și anume de a facilita intrarea pe piață a noilor producători, indiferent de data construirii instalației pe care o exploatează.


26      Decizia de trimitere, punctele 40 și 43.


27      Decizia de trimitere, punctul 40: „scopul și sensul articolului 8 alineatul (3) […] sunt de a permite micilor producători descentralizați să intre mai ușor pe piața energiei electrice și de a asigura astfel un mediu concurențial pe piața energiei electrice (mai mulți producători de energie electrică), descentralizarea producției de energie electrică (permițând micilor producători să aibă acces pe piață și protejându‑i de monopolul marilor furnizori de energie electrică) […] și, în cele din urmă, beneficiul pentru consumatori prin scăderea prețurilor la energia electrică care rezultă dintr‑o concurență sănătoasă pe piața energiei”.


28      Decizia de trimitere, punctul 40 in fine: acest obiectiv „[…] nu poate fi atins dacă, pe de o parte, legiuitorul național prevede o procedură de autorizare specifică, simplificată, pentru producerea mică și descentralizată de energie electrică, dar, pe de altă parte, îi privează pe acești producători de avantajele de care beneficiază ceilalți producători de energie electrică care funcționează sub regimul de autorizare mai complex prevăzut la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2019/944”.


29      Alineatul (4) al acestuia conferă anumite drepturi exclusiv „solicitanților” cărora, în urma participării la procedură, autorizația solicitată le‑a fost refuzată.


30      Astfel cum vom preciza în continuare, efectul său indirect este, într‑adevăr, creșterea numărului de producători de energie electrică care operează pe piață și facilitarea astfel a creării unui mediu concurențial.


31      Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (JO 2003, L 176, p. 37, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 61). Acesta impunea statelor membre, cu caracter general, doar să țină seama de „dimensiunea limitată și de posibilul impact” al micilor capacități de producere în cadrul procedurii de autorizare. Directiva 96/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 decembrie 1996 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică (JO 1997, L 27, p. 20) nu conținea nicio dispoziție destinată facilitării accesului pe piață a micilor producători de electricitate.


32      Acest lucru rezultă din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European în conformitate cu articolul 251 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul CE privind poziția comună a Consiliului referitoare la adoptarea unei directive a Parlamentului European și a Consiliului privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE și privind poziția comună a Consiliului referitoare la adoptarea unei directive a Parlamentului European și a Consiliului privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE (documentul SEC/2003/161 final, disponibil la adresa: https://eur‑lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52003SC0161). Alineatul (3) al articolului 6 nu apărea în propunerea inițială a Comisiei (COM/2001/0125 final). În primă lectură, Parlamentul European a propus (amendamentul 50) introducerea unui nou alineat, conform căruia „small decentralised and/or embedded generators shall benefit from simplified authorisation procedures”. Obiectivul amendamentului era „facilitarea dezvoltării surselor de energie descentralizate, recunoscând în același timp faptul că centralele electrice de dimensiuni mai mici au un impact social și asupra mediului mai redus” (a se vedea raportul Parlamentului European, documentul A5-0077/2002 din 1 martie 2002, disponibil la adresa: https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-5-2002-0077_EN.html?redirect#_section1). Comisia a acceptat acest principiu. Dispoziția a fost reformulată, menținând „intact obiectivul unor proceduri mai rapide de autorizare pentru producerea mică” (documentul SEC/2003/161/final).


33      În conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2009/72, „[s]tatele membre se asigură că există proceduri de autorizare specifice pentru producerea mică […], care iau în considerare dimensiunea lor limitată și impactul lor potențial” (subliniem modificările în comparație cu versiunea din 2003). O încercare de modificare a articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2003/54 a apărut în Raportul Parlamentului European în primă lectură, al cărui amendament 59 propunea să se impună statelor membre obligația de a asigura că „producerea mică și descentralizată și/sau producerea distribuită beneficiază de proceduri de autorizare simplificate”: a se vedea raportul Parlamentului European A6-0191/2008, disponibil la adresa: https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-6-2008-0191_RO.html; sublinierea noastră).


34      Această modificare se datorează amendamentului 43 al Parlamentului European (disponibil la adresa: https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2018-0044_RO.html).


35      La punctele 40, 42 și 44 din decizia de trimitere, precum și în formularea celor două întrebări preliminare, instanța de trimitere repetă, în mod insistent, că micii producători sunt „privați”  de dreptul la servitutea legală.


36      În acest caz, făcând dovada îndeplinirii cerințelor mai stricte prevăzute în materie de competență profesională. În ședință, Comisia a subliniat acest aspect de mai multe ori.


37      Instanța de trimitere nu ridică, așadar, problema dacă este compatibilă cu articolul 8 din Directiva 2019/944 o reglementare națională care privează micii producători de libera alegere între procedurile prevăzute la alineatele (1) și (3) ale acestuia. În lumina analizei rațiunii acestei dispoziții, considerăm că obiectivul său este de a pune la dispoziția micilor producători o procedură mai rapidă, concepută ca alternativă la cea ordinară. În schimb, nu credem că articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2019/944 urmărește să îi oblige să recurgă la această procedură simplificată chiar și atunci când, din orice motiv legitim, nu au interes să facă acest lucru și preferă să urmeze căile „ordinare” de acces pe piață.


38      În ședință, atât guvernul slovac, cât și Comisia au fost de acord că reglementarea drepturilor care decurg din autorizare nu se regăsește la articolul 8 din Directiva 2019/944.


39      Totul pare să indice că Haluška operează pe piață din anul 2014 și că, timp de mai mulți ani, a acționat în calitate de producător de energie electrică fără să dețină drepturile de servitute legală a căror înscriere cadastrală a solicitat‑o în 2021.


40      Normele care reglementează, de exemplu, liberul acces la rețeaua de distribuție și de transport, precum și separarea patrimonială a operatorilor de transport pentru a evita riscul discriminării în exploatarea rețelei (articolele 6 și 43); sau accesul producătorului la clienți prin instalarea de „linii directe” (articolul 7). În lipsa unor precizări suplimentare cu privire la natura lucrării a cărei executare se urmărește în temeiul servituții solicitate în litigiul principal, eventuala incidență a acestor dispoziții nu poate fi apreciată.


41      Statele membre „[…] se abțin de la orice discriminare în ceea ce privește drepturile sau obligațiile acestor întreprinderi [din domeniul energiei electrice]” [articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2019/944].


42      Procedura care a dat naștere „autorizației” în discuție în prezenta cauză (rectius, confirmării îndeplinirii obligației de notificare) s‑a încheiat la 20 octombrie 2014 sub imperiul Directivei 2009/72. Articolul 7 din această directivă era în mod substanțial identic cu actualul articol 8 din Directiva 2019/944. Din motive ce țin de simplificare, vom continua să facem referire la articolul 8 din Directiva 2019/944, cu toate că norma aplicabilă ratione temporis este articolul 7 din Directiva 2009/72.


43      A se vedea prin analogie Hotărârea din 9 octombrie 2008, Sabatauskas ș.a. (C‑239/07, EU:C:2008:551, punctul 47).


44      A se vedea, ex multis, Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct) (C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 54).


45      Citat la nota de subsol 63 din observațiile scrise ale guvernului slovac.


46      Acest raport precizează, de asemenea, că, „în cadrul autorizării construirii liniilor și a instalațiilor rețelei electrice, autoritatea de urbanism se pronunță cu privire la întinderea și la posibilitățile de exploatare ale lucrării în cauză” și că „titularul autorizației [este obligat] să acorde proprietarului bunului imobil o despăgubire unică, dar numai pentru suprafața pe care acesta nu o poate utiliza ca urmare a aplicării servituții legale de către titularul autorizației”.


47      Guvernul slovac menționează în special obligația de a furniza anumite informații Ministerului Economiei sau operatorului rețelei de transport, precum și de a permite accesul persoanelor însărcinate cu funcții publice în clădirile în care se desfășoară activitatea, de a garanta competența profesională a persoanelor care efectuează sarcini legate de această activitate și de a asigura că instalațiile îndeplinesc cerințele în materie de calitate, securitate, protecția sănătății în muncă și protecția mediului.


48      Potrivit jurisprudenței Curții, „[c]erința care ține de caracterul comparabil al situațiilor […] trebuie apreciată din perspectiva tuturor elementelor care le caracterizează și în special în lumina obiectului și a scopului urmărit de actul care instituie distincția în cauză”: Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în cazul unor acte de violență domestică) (C‑930/19, EU:C:2021:657, punctul 58); sublinierea noastră. În speță, distincția în discuție nu este stabilită (în mod direct) de norma referitoare la procedura de autorizare (articolul 6 din Legea energiei), ci de cea referitoare la înființarea servituților (articolul 11 din aceeași lege). Caracterul comparabil al acestor situații trebuie apreciat, așadar, în lumina scopului acestei din urmă dispoziții.


49      Un mic producător poate obține o servitute numai în temeiul unui contract cu proprietarul terenului sau în cadrul unei proceduri judiciare.


50      Punctele 60-63 din observațiile scrise ale guvernului slovac.


51      Printre aceste cerințe se numără necesitatea și beneficiul pentru interesul public. În conformitate cu această dispoziție, înscrierea în cadastru a unei servituți legale este permisă doar „în măsura necesară și în scopul interesului public”.


52      Potrivit acestor observații ale guvernului slovac (punctul 64), producătorii care își desfășoară activitatea în temeiul îndeplinirii obligației de notificare operează în mod exclusiv în scop lucrativ, și nu în interesul public, întrucât nu îndeplinesc o funcție critică pentru infrastructuri, iar producția lor nu este esențială pentru stabilitatea rețelei.


53      Considerentul (6) și articolul 58 litera (d) din Directiva 2019/944. În ședință, guvernul slovac a admis în cele din urmă că, într‑adevăr, există un interes public în producerea de energie electrică din surse regenerabile.


54      Punctul 43 din decizia de trimitere.


55      Punctele 2, 39, 44 și 45 din decizia de trimitere.