|
03/Volumul 43 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
237 |
32002R1321
|
L 194/17 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1321/2002 AL COMISIEI
din 22 iulie 2002
de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1538/91 de introducere a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1906/90 al Consiliului privind unele standarde de comercializare a cărnii de pasăre
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1906/90 al Consiliului din 26 iunie 1990 privind unele standarde de comercializare a cărnii de pasăre (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1101/98 (2), în special articolele 7 și 9,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 (3) al Comisiei, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1072/2000 (4), stabilește normele de punere în aplicare a normelor de comercializare a cărnii de pasăre. |
|
(2) |
Este necesar să se introducă o definiție pentru „cocoș tânăr”, precum și criteriile aferente în anexa IV la Regulamentul (CEE) nr. 1538/91. |
|
(3) |
În cazul în care mențiunea „crescut în aer liber” apare pe eticheta cărnii provenind de la rațele și gâștele crescute pentru obținerea de „foie gras”, este necesară precizarea acestui lucru și pe etichetă, pentru a se asigura o informare completă a clientului asupra caracteristicilor produsului. |
|
(4) |
Pentru a facilita inspecțiile din partea statelor membre în abatoare, exploatații agricole, unități producătoare de furaje și ecloziuni, este necesară adaptarea regulilor privind păstrarea de evidențe. |
|
(5) |
Articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 prevede ca, în cazul vânzărilor către consumatorul final, indicarea denumirilor produselor și a celorlalți termeni prevăzuți în prezentul regulament să se facă în una sau în mai multe limbi care sunt ușor înțelese de cumpărătorii din statul membru în care se realizează vânzarea cu amănuntul. Este necesar ca această dispoziție să fie eliminată, întrucât se aplică articolul 16 din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind armonizarea legislațiilor statelor membre privind etichetarea, prezentarea și publicitatea pentru alimente (5), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/101/CE (6) a Comisiei. |
|
(6) |
Experiența arată că, în cazul răcirii carcaselor de pasăre prin folosirea aerului, absorbția de apă în carcase este minimă. De aceea, frecvența controalelor în abatoare poate fi redusă dacă există dovezi suficiente potrivit cărora rezultatele controalelor au fost în conformitate cu cerințele pentru o anumită perioadă. Experiența arată, de asemenea, că pentru carcasele de curcan răcite prin folosirea aerului, necesitatea controalelor regulate vizând absorbția apei poate fi eliminată. |
|
(7) |
În vederea asigurării transparenței și clarității, este necesară o revizuire a regulilor privind contra-analizele prevăzute la articolul 14a alineatele (6) și (10) din Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 precum și o serie de prevederi potrivit cărora aceste contra-analize să fie realizate numai în laboratoarele naționale de referință. |
|
(8) |
În vederea asigurării clarității, este necesară folosirea acelorași expresii la articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1538/91, precum și în anexa IV la același regulament. Deoarece în unele state membre există o piață a cocoșilor și claponilor crescuți în interior în sistem intensiv, aceștia din urmă ar trebui adăugați la litera (b) din anexa IV și în acest caz ar trebui să se aplice aceeași densitate maximă de populare ca și pentru puii crescuți în cadrul aceluiași tip de creștere. În plus, este necesar să se stabilească o vârstă minimă de sacrificare pentru cocoși și claponi. Pentru bibilicile crescute în sistem „tradițional în aer liber”, trebuie să se aplice aceeași densitate maximă de populare ca și pentru puii de găină, deoarece rata maximă de populare în aer liber pentru cele două specii este, de asemenea, identică. Este necesară stabilirea vârstei minime de sacrificare pentru curcanii și curcile crescuți „în aer liber” și destinați tranșării. Acest tip de producție necesită perioade de îngrășare mai scurte decât în cazul producției de curcani pentru rotisor. De aceea, vârsta minimă de sacrificare trebuie, de asemenea, să fie mai mică pentru acest tip de curcani. |
|
(9) |
Este necesară clarificarea cerințelor privind dimensiunile mostrelor prelevate de la diferite bucăți de carne de pasăre în conformitate cu anexa VI a alineatului (2) la Regulamentul (CEE) nr. 1538/91. |
|
(10) |
Numele și adresele laboratoarelor naționale de referință din Danemarca, Irlanda, Țările de Jos, Austria și Portugalia s-au modificat. |
|
(11) |
Este necesară, prin urmare, modificarea corespunzătoare a Regulamentului (CEE) nr. 1538/91. |
|
(12) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de pasăre și ouălor, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 1 se modifică după cum urmează:
|
|
2. |
La articolul 9 primul paragraf, trimiterea la „Directiva 79/112/CEE” se înlocuiește cu o trimitere la „Directiva 2000/13/CE”. |
|
3. |
Articolul 10 alineatul (1) se modifică după cum urmează:
|
|
4. |
Articolul 11 se modifică după cum urmează:
|
|
5. |
Articolul 14 se elimină. |
|
6. |
Articolul 14a se modifică după cum urmează:
|
|
7. |
Articolul 14b alineatul (2) se modifică după cum urmează:
|
|
8. |
La articolul 14b alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În cazul respectării de către o anumită unitate de tranșare, timp de un an, a criteriilor prevăzute în anexa VIa, frecvența controalelor poate fi redusă la un control la fiecare șase luni. Orice nerespectare a acestor criterii are ca rezultat reluarea controalelor prevăzute în primul paragraf.” |
|
9. |
Anexele I, IV, VIa și VIII se modifică după cum se arată în anexă. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 iulie 2002.
Pentru Comisie
Franz FISCHLER
Membru al Comisiei
(2) JO L 157, 30.5.1998, p. 12.
(3) JO L 143, 7.6.1991, p. 11.
(4) JO L 119, 20.5.2000, p. 21.
(5) JO L 109, 6.5.2000, p. 29.
(6) JO L 310, 28.11.2001, p. 19.
ANEXĂ
Anexele I, IV, VIa și VIII la Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Anexa I se modifică după cum urmează: În tabel se inserează un rând 5 după cum urmează:
|
|
2. |
Anexa IV se modifică după cum urmează:
|
|
3. |
În anexa VIa, la punctul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Definițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (2) se aplică părților de pasăre menționate la articolul 14b. Dimensiunile tip trebuie să fie cel puțin cele prevăzute în continuare:
|
|
4. |
Anexa VIII se modifică după cum urmează:
|