|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/2333 |
16.4.2025 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.11927 – IK PARTNERS / SAGARD / STERIMED)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2025/2333)
1.
La data de 8 aprilie 2025, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
IK Investment Partners AFIA (Luxemburg) (împreună cu filialele, fondurile și vehiculele administrate, „IK Partners”, Regatul Unit); |
|
— |
Sagard SAS (împreună cu filialele, fondurile și vehiculele administrate, „Sagard”, Franța). |
Întreprinderea-țintă este identificată ca fiind Sterimed International SAS („Sterimed”, Franța), care este controlată de Sagard.
IK Partners și Sagard dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra Sterimed.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:|
— |
IK Partners este o firmă de investiții în societăți necotate axată pe segmentul mediu al pieței și investește în patru strategii complementare („capitalizări medii”, „capitalizări mici”, „capital de dezvoltare” și „fonduri de parteneriat”) și în patru sectoare (servicii pentru întreprinderi, consumatori, sănătate și industrie); |
|
— |
Sagard SAS este o societate de administrare de portofoliu care își desfășoară activitatea în segmentele de capital privat și de capital de creștere cu efect de levier. Fondurile pe care le gestionează investesc în principal în întreprinderile mici și mijlocii din toate sectoarele de activitate. |
3.
Activitățile economice ale Sterimed sunt următoarele: Întreprinderea furnizează ambalaje medicale atât pentru producătorii de dispozitive medicale, cât și pentru unitățile de îngrijire a pacienților. Oferă mai multe tipuri de materiale sterilizabile, pe care le convertește în produse gata de utilizare pentru procesele de sterilizare.
4.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
5.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.11927 – IK PARTNERS / SAGARD / STERIMED
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/2333/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)