C-443/05 P62005C04430011.000172121724938CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MENGOZZI — CAUZA C-443/05 PCOMMON MARKET FERTILIZERS/COMISIA<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Paolo Mengozzi</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20070301">1 martie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: italiana.</P></NOTE></P></TI>1.Prin prezentul recurs, societatea Common Market Fertilizers SA (denumită în continuare recurenta sau CMF) solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 27 septembrie 2005, Common Market Fertilizers/Comisia

T-134/03 şi T-135/03, Rec., p. II-3923.

 (denumită în continuare hotărârea atacată), prin care s-au respins acţiunile în anulare formulate de această societate împotriva Deciziilor Comisiei Comunităţilor Europene din 20 decembrie 2002

C(2002) 5217 final şi C(2002) 5218 final.

 prin care se constata, într-un caz particular, că remiterea taxelor de import nu era justificată.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI>2.Articolul 1 alineatele (3) şi (4) din Regulamentul (CE) nr. 3319/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de amestec de uree şi de nitrat de amoniu în soluţie, originar din Bulgaria şi Polonia, exportat de către alte societăţi decât cele care sunt scutite de taxă şi de percepere definitivă a sumelor garantate de taxa provizorie

JO L 350, p. 20.

, prevede:

(3)Cuantumul taxei antidumping instituite asupra importurilor originare din Polonia este egal cu diferenţa dintre preţul minim de import de 89 [de euro] pe tona de produs şi preţul [cost, asigurare şi navlu (CIF)] la frontiera comunitară majorat cu taxa [tarif vamal comun] (TVC) de plată pe tona de produs, în toate cazurile în care preţul CIF la frontiera comunitară majorat cu taxa TVC de plată pe tona de produs este inferior preţului minim de import şi când importurile puse în liberă circulaţie sunt direct facturate unui importator care nu are legătură cu unul dintre exportatorii sau producătorii situaţi în Polonia:

[...]

Pentru importurile puse în liberă circulaţie nefacturate direct importatorului care nu are legătură cu unul dintre exportatorii sau producătorii menţionaţi mai sus situaţi în Polonia, se instituie următoarea taxă specifică:

pentru produsul originar din Polonia: 22 [de euro] pe tona de produs [...], cu excepţia produsului certificat de Zaklady Azotowe Pulawy, pentru care s-a instituit o taxă specifică de 19 [euro] pe tona de produs [...].

(4)Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, se aplică dispoziţiile în vigoare în materie de taxe vamale. [traducere neoficială]

3.Articolul 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar

JO L 302, p. 1, Ediţie specială, 02/vol. 5, p. 58.

, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 noiembrie 2000

JO L 311, p. 17, Ediţie specială, 02/vol. 13, p. 12.

 (denumit în continuare Codul vamal), prevede:

(1)Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situaţii decât cele menţionate la articolele 236, 237 şi 238:

care urmează a fi stabilite în conformitate cu procedura comitetului;

care rezultă din circumstanţe care nu implică înşelăciune sau neglijenţă evidentă din partea persoanei interesate. Situaţiile în care se poate aplica această dispoziţie şi procedura de urmat în acest scop sunt definite în conformitate cu procedura comitetului. Rambursarea sau remiterea poate fi făcută în condiţii speciale.

[...]

4.Articolul 4 punctul 24 din Codul vamal prevede că, în sensul acestui cod, procedura comitetului reprezintă procedura prevăzută fie la articolele 247 şi 247a, fie la articolele 248 şi 248a.5.Articolul 247 din Codul vamal prevede că [m]ăsurile necesare punerii în aplicare a prezentului regulament [...] se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 247a alineatul (2) [...]6.Articolul 247a din Codul vamal prevede:

(1)Comisia este asistată de Comitetul Codului vamal (numit în continuare comitet).(2)în cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE [...].(3)Comitetul îşi adoptă regulamentul de procedură.

7.Articolul 4 din Regulamentul de procedură al Comitetului Codului vamal (denumit în continuare Regulamentul de procedură al CCV) prevede:

(1)în conformitate cu articolul 14 alineatul (2), preşedintele transmite reprezentanţelor permanente şi membrilor comitetului convocarea, ordinea de zi, precum şi proiectele de măsuri asupra cărora este necesar avizul comitetului şi orice alt document de lucru, de regulă, cu cel puţin 14 zile înaintea datei reuniunii.(2)în cazuri urgente şi atunci când măsurile care urmează să fie adoptate trebuie aplicate imediat, preşedintele poate, la cererea unui membru al comitetului sau din proprie iniţiativă, să reducă termenul de transmitere prevăzut la alineatul (1) până la cinci zile calendaristice înaintea datei reuniunii.(3)în caz de extremă urgenţă, preşedintele poate renunţa la termenele stabilite la alineatele (1) şi (2). Dacă se propune înscrierea unei chestiuni pe ordinea de zi a unei reuniuni în cursul acesteia, este necesară aprobarea majorităţii simple a membrilor comitetului.

8.Articolul 2 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei

JO L 184, p. 23, Ediţie specială, 01/vol. 2, p. 159.

 (denumită în continuare Decizia privind comitologia) prevede:

Alegerea modalităţilor procedurale pentru adoptarea măsurilor de punere în aplicare trebuie să se orienteze după următoarele criterii:

(a)măsurile de gestionare, cum sunt cele referitoare la aplicarea politicii agricole comune şi politicii comune în domeniul pescuitului sau cele referitoare la punerea în aplicare a programelor având implicaţii bugetare substanţiale, trebuie să fie adoptate conform procedurii de gestionare;(b)măsurile cu caracter general, destinate să pună în aplicare dispoziţiile esenţiale ale actelor de bază, inclusiv măsurile referitoare la protecţia sănătăţii sau securităţii persoanelor, animalelor sau plantelor, ar trebui adoptate conform procedurii de reglementare;

Atunci când un act de bază prevede că anumite dispoziţii neesenţiale ale actului pot fi adaptate sau actualizate prin intermediul procedurilor de executare, aceste măsuri ar trebui să fie adoptate conform procedurii de reglementare.

(c)fără a aduce atingere literelor (a) şi (b), procedura de consultare se aplică în toate cazurile în care se consideră ca fiind cea mai indicată.

9.Articolul 5 din Decizia privind comitologia prevede:

Procedura de reglementare

(1)Comisia este asistată de un comitet de reglementare format din reprezentanţii statelor membre şi prezidat de reprezentantul Comisiei.(2)Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect de măsuri care urmează să fie luate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la acest proiect într-un termen pe care preşedintele îl poate stabili în funcţie de urgenţa chestiunii în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 205 alineatul (2) [CE] pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanţilor statelor membre din cadrul comitetului sunt ponderate conform articolului menţionat anterior. Preşedintele nu participă la vot.(3)Fără a aduce atingere articolului 8, Comisia adoptă măsurile preconizate, în cazul în care acestea sunt conforme cu avizul comitetului.(4)în cazul în care măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absenţa avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile care urmează să fie adoptate şi informează Parlamentul European. [...]

10.Articolul 905 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Codului vamal

JO L 253, p. 1, Ediţie specială, 02/vol. 7, p. 3.

, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1677/98 al Comisiei din 29 iulie 1998

JO L 212, p. 18, Ediţie specială, 02/vol. 11, p. 23.

 (denumit în continuare regulamentul de aplicare), prevede:

(1)în cazul în care autoritatea vamală de decizie căreia i s-a prezentat o cerere de rambursare sau remitere în conformitate cu articolul 239 alineatul (2) din cod nu poate lua o decizie în baza articolului 899, dar cererea este susţinută de dovezi ce pot constitui o situaţie specială rezultând din circumstanţe ce nu au rezultat ca urmare a dolului sau neglijenţei evidente din partea persoanei respective, statul membru de care aparţine autoritatea trimite cazul Comisiei pentru soluţionare în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 906-909.

Totuşi, exceptând cazul în care autoritatea vamală însărcinată cu luarea deciziei are rezerve, aceasta poate lua decizia de a acorda dreptul la restituirea sau remiterea taxelor vamale în cazul în care consideră că sunt îndeplinite condiţiile stipulate în articolul 239 alineatul (1) din cod, cu condiţia ca suma în cauză per operator, legată de una sau mai multe operaţiuni de import sau export, dar care rezultă din una şi aceeaşi situaţie specială, să fie mai mică de 50000 [euro].

Expresia persoană interesată se interpretează în acelaşi fel ca la articolul 899.

în toate celelalte cazuri, autoritatea vamală de decizie refuză cererea.

11.Articolul 906 din regulamentul de aplicare prevede:

în termen de 15 zile de la data primirii dosarului menţionat la articolul 905 alineatul (2), Comisia trimite statelor membre o copie a acestuia.

Examinarea dosarului se înscrie cât mai curând posibil pe ordinea de zi a unei reuniuni a comitetului prevăzut la articolul 247 din cod.

12.Ulterior faptelor din speţă, articolul 906 al doilea paragraf din regulamentul de aplicare a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1335/2003 al Comisiei din 25 iulie 2003 de modificare a regulamentului de aplicare

JO L 187, p. 16, Ediţie specială, 02/vol. 16, p. 13.

 după cum urmează:

Verificarea acestui dosar se înscrie cât mai curând posibil pe ordinea de zi a unei reuniuni a grupului de experţi menţionat la articolul 907.

13.Articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare prevede:

După consultarea unui grup de experţi format din reprezentanţii tuturor statelor membre, reuniţi în cadrul comitetului să examineze cazul respectiv, Comisia adoptă o decizie care stabileşte dacă situaţia specială respectivă justifică sau nu rambursarea sau remiterea.

<TI><P>Situaţia de fapt</P></TI>14.Faptele care stau la baza prezentului litigiu, astfel cum au fost constatate de către Tribunal, rezultă din punctele 14-28 din hotărârea atacată, redactate după cum urmează:

14Recurenta, cu sediul în Belgia, exercită o activitate de distribuţie angro de produse chimice, în special soluţii azotate (uree şi nitrat de amoniu). Grupul recurentei cuprinde în special societatea Rellmann GmbH, situată în Hamburg (Germania), filială deţinută 100 % de recurentă şi de societatea Agro Baltic GmbH, cu sediul în Rostock (Germania), filială deţinută 100 % de Rellmann. în 1989, recurenta a achiziţionat societatea Champagne Fertilisants, care este reprezentantul său fiscal pentru operaţiunile sale în Franţa.15Exportatorul, întreprinderea poloneză Zaklady Azotowe Pulawy (denumită în continuare ZAP), vinde produsele către Agro Baltic. în cadrul grupului recurentei, circuitul comercial este următorul: Agro Baltic revinde produsele către Rellmann, care le revinde, la rândul său, recurentei. Se emit facturile corespunzătoare acestor operaţiuni.16în [speţa care a dus la] cauza T-134/03, Agro Baltic a cumpărat de la ZAP, în perioada martie-septembrie 1997, trei încărcături de amestec de uree şi de nitrat de amoniu. Aceste încărcături au urmat circuitul comercial descris la punctul 15 de mai sus.17Cogema, comisionar vamal agreat, a fost mandatată să pună produsele în liberă circulaţie în numele Agro Baltic şi să le pună în consum în numele recurentei.18Astfel, mărfurile au fost, într-o primă fază, puse în liberă circulaţie în numele Agro Baltic, sub declaraţia EUO, căreia i-au fost ataşate facturile emise de ZAP către Agro Baltic şi certificatele EUR.1, care atestă originea poloneză a mărfurilor. Mărfurile au fost puse în acelaşi timp în regim de antrepozit, din care au ieşit câteva minute mai târziu pentru a fi puse în consum în numele Champagne Fertilisants.19în [speţa care a dus la] cauza T-135/03, Agro Baltic a cumpărat, în ianuarie 1995, o încărcătură de la ZAP, care a urmat apoi circuitul comercial descris la punctul 15 de mai sus.20Agro Baltic a mandatat societatea SCAC Rouen (denumită în continuare SCAC), comisionar vamal agreat, pentru a pune mărfurile în liberă circulaţie în numele Agro Baltic şi pentru a le pune în consum în numele recurentei. Aceasta presupunea depunerea, pentru aceeaşi marfă, la acelaşi birou vamal, a două declaraţii vamale de import menţionând doi destinatari diferiţi, astfel încât să se diferenţieze plata taxelor vamale de aceea a taxei pe valoarea adăugată.21SCAC a utilizat o procedură de vămuire simplificată de punere în liberă circulaţie şi de punere în consum doar în numele recurentei. în acest scop, SCAC a depus o declaraţie IM4 în numele recurentei, căreia i-au fost ataşate factura emisă de Rellmann către recurentă şi un certificat EUR.1 atestând originea poloneză a mărfurilor.22într-o primă fază, administraţia franceză competentă a acceptat declaraţiile aferente acestor două cauze, a acordat scutirea de taxe vamale de import pe baza certificatelor EUR.1 şi nu a cerut plata taxelor antidumping.23Ca urmare a unui control a posteriori, autorităţile franceze competente au considerat totuşi că taxa specială de 19 [euro] pe tonă, prevăzută la articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94, ar fi trebuit aplicată tuturor încărcăturilor din prezentele cauze. într-adevăr, în opinia acestora, adevăratul importator al mărfurilor era recurenta, care nu era destinatară a unei facturi directe din partea ZAP, deşi produsele în cauză erau certificate ca fiind produse de ZAP. Mai precis, în dosarul care a stat la baza cauzei T-134/03, autorităţile franceze competente au considerat în special că antrepozitarea intermediară a mărfurilor reprezintă o ficţiune juridică, datorită duratei sale extrem de scurte, şi că recurenta achiziţionase deja mărfurile în cele trei operaţiuni în cauză, chiar înainte de depunerea declaraţiilor de punere în liberă circulaţie în numele Agro Baltic. Mai precis, în dosarul care a stat la baza cauzei T-135/03, autorităţile franceze competente au considerat că în numele recurentei a fost efectuată o singură declaraţie de punere în liberă circulaţie şi de punere în consum.24în aceste condiţii, în dosarul care a stat la baza cauzei T-134/03, agenţii Centrului de informare, de orientare şi de control din Poitiers au întocmit, la 4 decembrie 1998, un proces-verbal potrivit căruia au fost eludate taxe vamale şi alte taxe în valoare totală de 3911497 de franci francezi (FRF) (564855 de euro). în dosarul care a stat la baza cauzei T-135/03, Direcţia interregională a vămilor din Rouen a întocmit, la 13 noiembrie 1997, un proces-verbal din care rezultă că ar fi trebuit aplicat un total de taxe vamale şi alte taxe de 840271 FRF (128098 de euro).25în cursul lunilor noiembrie şi decembrie 1999, recurenta a introdus la administraţia franceză a vămilor cereri de remitere a taxelor, în temeiul articolului 239 din Codul vamal. La 14 februarie 2002, aceasta din urmă a transmis Comisiei cererile menţionate, pe care le-a înregistrat cu numerele de referinţă REM 02/02 (cauza T-134/03) şi REM 03/02 (cauza T-135/03).26Prin scrisorile din 9 şi din 10 septembrie 2002, la care s-a răspuns la 11 octombrie 2002, Comisia a indicat recurentei că intenţiona să adopte o decizie negativă în dosarele REM 02/02 şi REM 03/02.27La 12 noiembrie 2002, grupul de experţi REM/REC s-a reunit în cadrul Comitetului Codului vamal, secţiunea rambursări, în procesul-verbal al acestei reuniuni, întocmit la 29 noiembrie 2002, votul final al grupului de experţi a dus la următorul rezultat, în ceea ce priveşte dosarele REM 02/02 şi REM 03/02: şase delegaţii votează în favoarea propunerii Comisiei, patru delegaţii se abţin şi cinci delegaţii votează împotriva propunerii Comisiei.28La 20 decembrie 2002, considerând că a existat neglijenţă evidentă din partea recurentei, că nu există o situaţie specială şi că, astfel, condiţiile de aplicare ale articolului 239 din Codul vamal nu erau îndeplinite, Comisia a adoptat deciziile C(2002) 5217 final (dosar REM 02/02) şi C(2002) 5218 final (dosar REM 03/02) (numite în continuare decizii în litigiu), constatând că remiterea taxelor de import nu era justificată. Aceasta a notificat deciziile respective administraţiei franceze a vămilor, care, la rândul său, le-a transmis recurentei la 10 februarie 2003.

<TI><P>Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată</P></TI>15.Prin cererile depuse la grefa Tribunalului la 18 aprilie 2003, înregistrate cu numerele T-134/03 şi T-135/03, CMF a solicitat anularea deciziilor în litigiu, invocând trei motive.16.Prin primul motiv, aceasta invoca, printre altele, o încălcare a articolului 7 CE şi a articolului 5 din Decizia privind comitologia, precum şi încălcarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Comitetului Codului vamal.17.Prin al doilea motiv, aceasta invoca erori vădite de apreciere pe care Comisia le-ar fi comis considerând neîndeplinite condiţiile de acordare a remiterii prevăzute la articolul 239 din Codul vamal.18.Prin al treilea motiv, recurenta susţinea nerespectarea de către Comisie a obligaţiei de motivare care îi revenea în temeiul articolului 253 CE.19.După conexarea cauzelor T-134/03 şi T-135/03, Tribunalul, prin hotărârea atacată, a respins acţiunile şi a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată.20.în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a articolului 7 CE şi a articolului 5 din Decizia privind comitologia, Tribunalul a declarat, în primul rând, inadmisibilă excepţia de nelegalitate a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, ridicată de recurentă în cadrul respectivului motiv

Hotărârea atacată, punctul 51.

.21.în această privinţă, Tribunalul a constatat, mai întâi, că excepţia era tardivă, deoarece nu a fost ridicată decât la momentul replicii şi că nu se întemeia pe niciun element de drept sau de fapt apărut în cursul procedurii, în sensul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului

Ibidem.

.22.în plus, Tribunalul a subliniat faptul că nelegalitatea articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare nu ar putea fi examinată din oficiu, o asemenea nelegalitate nefiind de ordine publică

Tribunalul a citat în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 1959, Société des fonderies de Pont-à-Mousson/Înalta Autoritate (14/59, Rec, p. 445, p. 474).

. Deşi a admis obligaţia sa de a invoca din oficiu necompe-tenţa emitentului actului atacat, Tribunalul a constatat mai întâi că, în speţă, Comisia a acţionat în cadrul competenţelor sale, adoptând deciziile în litigiu în temeiul articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, adoptat el însuşi în temeiul avizului Comitetului Codului vamal conform procedurii prevăzute la articolele 239, 247 şi 247a din codul menţionat; în al doilea rând, din jurisprudenţă nu reieşea faptul că Tribunalul era obligat să analizeze din oficiu dacă, adoptând conţinutul articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, temei juridic al deciziilor în litigiu, Comisia nu şi-a depăşit competenţele

Hotărârea atacată, punctul 52.

.23.în al doilea rând, Tribunalul a respins teza recurentei conform căreia grupul de experţi care se reuneşte, în temeiul articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, în cadrul Comitetului [Codului vamal] ar constitui un comitet de reglementare în sensul articolului 5 din Decizia privind comitologia

Ibidem, punctele 54 şi 58.

.24.în această privinţă, Tribunalul a constatat că din considerentul (7) şi din articolul 5 din Decizia privind comitologia rezultă că procedura de reglementare este utilizată pentru măsuri cu domeniu general de aplicare concepute să pună în aplicare prevederile esenţiale ale actelor de bază, în timp ce deciziile în litigiu sunt decizii individuale, lipsite, aşadar, de orice caracter general. în opinia Tribunalului, a admite competenţa comitetului de reglementare, în sensul articolului 5 din Decizia privind comitologia, de a da un aviz în situaţia unei propuneri de decizie individuală de rambursare sau remitere de taxe vamale ar echivala, pur şi simplu, cu asimilarea noţiunilor de decizie şi de act cu caracter general, în timp ce acestea sunt fundamental distincte şi, aşadar, cu încălcarea articolului 249 CE, precum şi a articolului 7 CE şi a Deciziei privind comitologia

Ibidem, punctele 55-57.

.25.Tribunalul a adăugat şi faptul că, dacă legiuitorul, în cazul de faţă, Comisia, ar fi vrut să fie consultat Comitetul Codului vamal în cadrul procedurilor individuale de remitere sau de restituire, ar fi utilizat, fără nicio îndoială, în articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, expresia după consultarea comitetului. Expresia în cadrul comitetului ar reflecta faptul că grupul de experţi prevăzut la articolul 907 este în mod evident o entitate distinctă, pe plan funcţional, de Comitetul Codului vamal

Ibidem, punctul 59.

.26.în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al CCV - din perspectiva nerespectării termenului de 14 zile înaintea datei reunirii comitetului respectiv, prevăzut pentru transmiterea documentelor de lucru către membrii săi -, Tribunalul a respins obiecţia recurentei.27.în această privinţă, după ce a constatat că membrii grupului de experţi au dispus de 13 zile calendaristice pentru a lua cunoştinţă de scrisoarea prin care recurenta a răspuns scrisorilor Comisiei, Tribunalul a considerat că persoanele fizice sau juridice nu se pot prevala de o pretinsă încălcare a acestei norme, care nu este destinată să asigure protecţia particularilor, ci să asigure funcţionarea internă a comitetului, respectând întocmai prerogativele membrilor săi

Ibidem, punctele 77-79.

.28.în ceea ce priveşte pretinsele erori vădite de apreciere în aplicarea dispoziţiilor articolului 239 din Codul vamal, Tribunalul, după ce a subliniat că este stabilit faptul că recurenta nu a comis înşelăciuni, a analizat doar aspectul celui de al doilea motiv de anulare, referitor la pretinsa inexistenţă a neglijenţei din partea recurentei, pentru a exclude orice eroare vădită de apreciere a Comisiei în această privinţă, ceea ce făcea inutilă examinarea motivelor privind existenţa unei situaţii particulare

Ibidem, punctele 115, 147 şi 149.

.29.Cu titlu preliminar, Tribunalul a amintit că, potrivit jurisprudenţei, pentru a aprecia dacă există neglijenţă evidentă, în sensul articolului 239 din Codul vamal, trebuie să se ţină cont, în special, de complexitatea dispoziţiilor a căror neexecutare a dus la naşterea datoriei vamale, precum şi de experienţa profesională şi de diligenta operatorului

Ibidem, punctul 135.

.30.în ceea ce priveşte complexitatea dispoziţiilor, Tribunalul a observat, pe de o parte, că declarase deja, cu altă ocazie

Hotărârea Tribunalului din 21 septembrie 2004, Gondrand Frères/Comisia (T-104/02, Rec., p. II-3211, punctele 59-62 si 66).

, că articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94 nu prezintă dificultăţi semnificative de interpretare şi, pe de altă parte, după cum susţinea şi Comisia, că recurenta nu se putea exonera de propria răspundere invocând eroarea, reală sau nu, a comisionarilor săi, din moment ce ea însăşi a elaborat schema de import a produselor în cauză şi a ales în mod liber comisionarii respectivi

Hotărârea atacată, punctele 137-139.

.31.în ceea ce priveşte experienţa profesională a recurentei, Tribunalul a constatat că Comisia a considerat în mod întemeiat că recurenta dispune de experienţa necesară îndeplinirii operaţiunilor de import si de export

Ibidem, punctele 140 şi 41.

.32.în sfârşit, în ceea ce priveşte diligenta operatorului, Tribunalul a hotărât că, în ansamblul său, comportamentul recurentei în timpul derulării operaţiunilor în cauză nu poate fi considerat suficient de diligent. într-adevăr, deşi a invocat lipsa sa de experienţă în operaţiunile de vămuire a produselor în cauză, precum şi dificultăţile inerente aplicării Regulamentului nr. 3319/94, recurenta nu numai că nu a solicitat nicidecum consiliere din partea comisionarilor săi vamali, dar le-a şi transmis acestora instrucţiuni foarte precise. în plus, în opinia Tribunalului, chiar erorile recurentei în întocmirea facturilor sale pledează pentru o lipsă de diligentă din partea sa

Ibidem, punctele 142-144.

.<TI><P>Procedura în faţa Curţii şi concluziile părţilor</P></TI>33.Prin cererea introdusă la grefa Curţii la 14 decembrie 2005, recurenta a declarat recurs împotriva hotărârii atacate.34.Reprezentanţii părţilor au fost audiaţi în şedinţa din 5 octombrie 2006.35.Recurenta solicită Curţii:

anularea în întregime a hotărârii atacate;

admiterea concluziilor prezentate de către recurentă în primă instanţă;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii de recurs, cât şi procedurii în primă instanţă.

36.Comisia solicită Curţii:

respingerea recursului;

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

<TI><P>Analiză juridică</P></TI><TI><P>Consideraţii preliminare privind motivele de recurs</P></TI>37.în susţinerea recursului, recurenta formulează patru motive. Prin primele două motive, aceasta reproşează Tribunalului o prezentare incompletă a cadrului juridic şi, respectiv, o prezentare incompletă a situaţiei de fapt. Prin cel de al treilea motiv, aceasta invocă o serie de erori de drept pe care Tribunalul le-ar fi comis în analiza încălcării normelor fundamentale de procedură invocate în cadrul primului motiv al acţiunilor în anulare. Al patrulea motiv este întemeiat pe aplicarea eronată, de către Tribunal, a articolului 239 din Codul vamal.38.Primul motiv de recurs este, în mod evident, lipsit de autonomie în raport cu celelalte. Invocând o prezentare incompletă a cadrului juridic, recurenta critică Tribunalul că a omis să menţioneze, în prezentarea cadrului juridic relevant efectuată la punctele 1-13 din hotărârea atacată, pe de o parte, considerentul (39) al Regulamentului nr. 3319/94 şi, pe de altă parte, articolul 2 din Decizia privind comitologia.39.Considerăm evident faptul că absenţa menţionării, în partea din hotărâre care conţine o simplă prezentare a cadrului juridic, a uneia sau a mai multor dispoziţii considerate importante pentru nevoile cauzei nu poate constitui în sine o lipsă care să aibă ca efect anularea hotărârii. Aşadar, motivul poate fi interpretat ca având ca obiect mai degrabă evidenţierea neluării în considerare, de către Tribunal, a considerentului şi a dispoziţiei invocate şi erorile de drept care ar fi rezultat din aceasta pe planul aprecierii juridice.40.într-adevăr, din expunerea primului motiv de recurs rezultă că, din cauza omisiunilor pretinse, Tribunalul ar fi procedat, în opinia recurentei, pe de o parte, la o interpretare greşită a articolului 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94, considerând că absenţa, în speţă, a eludării măsurilor antidumping de către recurentă nu se opunea aplicării taxei antidumping specifice şi, pe de altă parte, la o apreciere greşită potrivit căreia procedura de reglementare prevăzută în Decizia privind comitologia nu trebuia să fie urmată decât pentru adoptarea unor măsuri cu caracter general41.Cu toate acestea, este vorba aici despre obiecţii care sunt invocate în special în cadrul celui de al patrulea şi, respectiv, în cadrul celui de al treilea motiv de recurs

Legătura cu cel de al patrulea motiv de recurs al pretinsei neluări în considerare a considerentului (39) din Regulamentul nr. 3319/94 reiese în mod chiar explicit din punctele 10 şi 151 din cererea de recurs. De asemenea, legătura cu cel de al treilea motiv de recurs al pretinsei neluări în considerare a articolului 2 din Decizia privind comitologia reiese în mod explicit din punctele 16 şi 75 din cererea de recurs.

. Este aşadar oportun să le examinăm în cadrul analizei acestor motive.42.în ceea ce priveşte pretinsa prezentare incompletă a situaţiei de fapt, invocată în cadrul celui de al doilea motiv de recurs, trebuie să remarcăm faptul că recurenta reproşează Tribunalului că a procedat, la punctele 14-28 din hotărârea atacată, la o prezentare incompletă şi eronată a faptelor, care s-ar manifesta printr-o denaturare a acestora şi, în consecinţă, printr-o eroare de drept

Cererea de recurs, punctele 18, 20, 21, 28 şi 39.

. Din cauza acestei denaturări, Tribunalul ar fi apreciat în mod eronat că ne aflăm, în speţă, într-o situaţie de facturare indirectă care justifică aplicarea taxei specifice prevăzute la articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94.43.Recurenta susţine că, dimpotrivă, în cauză, contrar aprecierii autorităţilor vamale franceze şi a Comisiei, nu s-ar putea discerne o situaţie de facturare indirectă. Totuşi, pentru a demonstra acest lucru, aceasta invocă o serie de argumente cu caracter juridic, fără a pune în evidenţă nici cea mai mică eroare comisă de autorităţile respective, de Comisie şi, cu atât mai puţin, de Tribunal în constatarea faptelor.44.De altfel, ţinând cont de scopul prezentei proceduri, nu este necesar să insistăm asupra acestor argumente.45.în primul rând, observăm că Tribunalul, în hotărârea atacată, nu a examinat în niciun fel problema referitoare la existenţa în speţa a unei situaţii de facturare indirectă, iar acest lucru era perfect logic şi legitim din partea Tribunalului, dat fiind că din dosarul din prima instanţă nu rezultă faptul că recurenta a susţinut în faţa Tribunalului încălcarea, de către Comisie, a dispoziţiilor articolului 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94. Aşadar, problema respectivă nu poate fi invocată pentru prima dată în cadrul unui recurs, competenţa Curţii fiind, în această fază, limitată la aprecierea soluţiei de drept care a fost dată argumentelor dezbătute în faţa primei instanţe

Hotărârea din 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi si alţii (C-136/92, Rec., p. I-1981, punctul 59).

.46.în al doilea rând, invocând inexistenţa datoriei vamale, recurenta se situează într-o perspectivă logică nu numai nouă, ci şi total incompatibilă cu obiectul acţiunilor în anulare introduse în faţa Tribunalului.47.în această privinţă, trebuie să amintim că, prin deciziile în litigiu, Comisia s-a pronunţat asupra unor cereri ale recurentei prin care se urmărea obţinerea remiterii taxelor în temeiul articolului 239 din Codul vamal şi al articolului 905 din regulamentul de aplicare.48.Or, astfel cum în mod întemeiat a subliniat Comisia, aceste dispoziţii, care urmăresc o finalitate de echitate

Hotărârea din 25 februarie 1999, Trans-Ex-Import (C-86/97, Rec., p. I-1041, punctul 21), si Hotărârea din 27 septembrie 2001, Bacardi (C-253/99, Rec. p. I-6493, punctul 56).

, au ca unic obiect, atunci când sunt întrunite anumite circumstanţe speciale şi în absenţa neglijenţei evidente sau a înşelăciunii, să permită exonerarea anumitor operatori economici de la plata taxelor pe care le datorează, şi nu contestarea principiului exigibilităţii datoriei în sine

A se vedea, în legătură cu dispoziţia echivalentă articolului 239 din Codul vamal, anterior în vigoare - articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1430/79 al Consiliului din 2 iulie 1979 privind rambursarea sau remiterea drepturilor de import sau de export (JO L 175, p. 1), astfel cum a fost modificat prin articolul 1 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 3069/86 al Consiliului din 7 octombrie 1986 (JO L 286, p. 1) -, Hotărârea din 12 martie 1987, Cerealmangimi şi Italgrani/Comisia (244/85 şi 245/85, Rec., p. 1303, punctul 11), si Hotărârea din 6 iulie 1993, CT Control (Rotterdam) si JCT Benelux/Comisia (C-121/91 şi C-122/91, Rec., p. I-3873, punctul 43).

. în consecinţă, recurenta putea invoca în mod util împotriva deciziilor în litigiu numai motive prin care să urmărească să demonstreze, în speţă, existenţa unor circumstanţe speciale, precum şi inexistenţa neglijenţei evidente sau a înşelăciunii din partea sa, şi nu motive prin care să urmărească să demonstreze nelegalitatea deciziilor autorităţilor naţionale competente care au supus-o la plata taxelor respective

A se vedea Hotărârea Cerealmangimi şi Italgrani/Comisia, citată anterior, punctul 13, şi Hotărârea CT Control (Rotterdam) si JCT Benelux/Comisia, citată anterior, punctul 44.

.49.Cu alte cuvinte, cererile adresate Comisiei în temeiul dispoziţiilor articolului 239 din Codul vamal coroborate cu dispoziţiile articolului 905 din regulamentul de aplicare nu se referă la aspectul dacă dispoziţiile de drept material vamal au fost aplicate corect de către autorităţile vamale naţionale. într-adevăr, un asemenea aspect ţine de competenta autorităţilor vamale naţionale, în temeiul articolului 236 din Codul vamal, ale căror decizii pot fi atacate în faţa instanţelor naţionale, acestea din urmă putând sesiza Curtea în temeiul articolului 234 CE

Tribunalul s-a exprimat în acest sens în Hotărârea din 16 iulie 1998, Kia Motors şi Broekman Motorships/Comisia (T-195/97, Rec., p. II-2907, punctul 36). A se vedea de asemenea Hotărârea Gondrand Frères/Comisia, citată anterior, punctul 25, şi Hotărârea din 13 septembrie 2005, Ricosmos/Comisia, (T-53/02, Rec., p. II-3173, punctul 165).

.50.Având în vedere că prezentarea unor asemenea cereri Comisiei presupune existenţa datoriei vamale

Hotărârea Gondrand Frères/Comisia, citată anterior, punctul 25.

, pe care recurenta nu o poate contesta în cadrul unei acţiuni în anulare îndreptate împotriva deciziilor în litigiu, argumentele de drept invocate în cadrul celui de al doilea motiv de recurs trebuie să fie respinse şi din acest motiv

Recurenta a declarat în şedinţă că poate admite existenţa în speţă a datoriei vamale, precizând că a cerut remiterea ei pentru motive de echitate în temeiul articolului 239 din Codul vamal. Cu toate acestea, în mod contradictoriu, aceasta a continuat, în şedinţă, să conteste legalitatea impunerii taxei antidumping specifice care îi fusese aplicată, insistând asupra absenţei, în opinia sa, atât a unei facturări indirecte, cât şi a probei vreunei eludări.

.51.Atenţia Curţii trebuie aşadar să se concentreze asupra celui de al treilea şi a celui de al patrulea motiv de recurs.<TI><P>Cu privire la pretinsele erori de drept comise în examinarea încălcării normelor fundamentale de procedură</P></TI><TI><P>Cu privire la erorile de drept pe care Tribunalul le-ar fi comis prin excluderea încălcării dispoziţiilor articolului 7 CE şi ale articolului 5 din Decizia privind comitologia</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Motivele invocate de recurentă</TXT></NP></TI>52.Prin intermediul primelor două aspecte ale prezentului motiv de recurs, referitoare, pe de o parte, la încălcarea articolului 7 CE şi la nevaliditatea articolului 907 primul paragraf din regulament [ul de aplicare] şi, pe de altă parte, la natura juridică a comitetului consultat de către Comisie, recurenta se plânge de o serie de erori de drept pe care Tribunalul le-ar fi comis prin respingerea aspectului primului motiv de anulare referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor articolului 7 CE şi ale articolului 5 din Decizia privind comitologia. Acestea necesită, în opinia noastră, o evaluare comună, în măsura în care şi una şi cealaltă reiau, în esenţă, problema procedurii pe care Comisia trebuia să o urmeze în contextul cererilor de remitere introduse de recurentă şi, în consecinţă, problema competenţei Comisiei.53.Din dosar rezultă că obiecţia privind necompetenţa Comisiei, formulată de recurentă în faţa Tribunalului, era întemeiată, în esenţă, pe ideea că comitetul care s-a reunit la 12 noiembrie 2002 (a se vedea punctul 26 de mai sus) trebuia, în temeiul articolelor 247 şi 247a din Codul vamal, să fie considerat un comitet de reglementare în sensul articolului 5 din Decizia privind comitologia. Prin urmare, având în vedere necesitatea de a aplica procedura de reglementare prevăzută în acest din urmă articol, votul exprimat de reprezentanţii statelor membre în cursul reuniunii comitetului din 12 noiembrie 2002 echivala, în opinia recurentei, în temeiul articolului respectiv, cu o absenţă a avizului care nu permitea Comisiei să decidă singură în ceea ce priveşte cererile de remitere introduse de recurentă, ci îi impunea să supună fără întârziere Consiliului propunerea sa de măsuri şi să informeze Parlamentul European.54.Comisia sublinia, cu toate acestea, în memoriile sale în apărare, că articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare o autoriza să ia ea însăşi decizia privind cererile de remitere, după consultarea unui comitet de experţi pe care a ales mod liber, adoptând regulamentul de aplicare, să şi-l asocieze în vederea adoptării deciziilor privind rambursarea sau remiterea taxelor, iar nu a unui comitet de reglementare.55.Recurenta obiecta, în replica sa, că interpretarea articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare propusă de Comisie nu putea fi admisă, deoarece aceasta ar antrena nelegalitatea respectivei dispoziţii, într-adevăr, adoptând articolul 907 astfel cum a fost interpretat de Comisie, aceasta nu ar fi luat o măsură de aplicare a Codului vamal, ci şi-ar fi atribuit fără temei o competenţă, încălcând articolului 7 CE. în subsidiar, în ipoteza în care articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare ar trebui interpretat în sensul că grupul de experţi prevăzut de acesta nu ar fi un comitet de reglementare, recurenta invoca, în temeiul articolului 241 CE, nelegalitatea respectivei dispoziţii, care contravine dispoziţiilor articolului 7 CE.56.în hotărârea atacată, Tribunalul a respins atât argumentarea principală a recurentei, ca neîntemeiată, cât şi excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă, pentru motivele pe care le-am prezentat la punctele 20-25 de mai sus.57.Obiecţiile invocate de recurentă prin intermediul primelor două aspecte ale prezentului motiv se pot rezuma după cum urmează.58.în primul rând, Tribunalul, considerând că articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare permitea Comisiei să decidă singură - fără să urmeze, în consecinţă, procedura comitetului de reglementare — cu privire la cererile de remitere, ar fi interpretat în mod eronat respectiva dispoziţie şi, prin urmare, ar fi exclus în mod greşit faptul că deciziile în litigiu au fost viciate de necompetenţa emitentului lor. O asemenea interpretare a dispoziţiei menţionate nu ar fi corectă, deoarece ar conduce la considerarea acesteia ca fiind contrară regulamentului de bază reprezentat de Codul vamal şi articolului 7 CE pentru lipsa temeiului juridic.59.în al doilea rând, recurenta reproşează Tribunalului că nu a examinat pe fond - în condiţiile în care articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare a fost interpretat în sensul că autoriza Comisia să se pronunţe cu privire la cererile de remitere fără să urmeze procedura comitetului de reglementare - excepţia de nelegalitate a acestei dispoziţii, care ar fi contrară regulamentului de bază şi articolului 7 CE.60.în această privinţă, în primul rând, recurenta contestă faptul că această excepţie a fost invocată numai în memoriile în replică şi susţine, în orice caz, că invocarea excepţiei la momentul replicii era justificată de un element de drept care a apărut în cursul procedurii, în sensul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, şi anume interpretarea articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare expusă de Comisie în memoriile sale în apărare.61.în al doilea rând, recurenta reproşează Tribunalului că a considerat în mod eronat că problema nelegalităţii articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare nu era de ordine publică şi, în consecinţă, susceptibilă de a fi ridicată din oficiu. în ceea ce priveşte acest ultim aspect, distincţia dintre necompetenţa autorului actului atacat şi necompetenţa emitentului actului care constituie temeiul juridic al actului atacat ar fi artificială şi eronată, iar hotărârea citată de Tribunal în susţinerea acestei distincţii

Hotărârea Société des fonderies de Pont-à-Mousson/Înalta Autoritate, citată anterior.

 ar fi nu numai foarte îndepărtată în timp şi, în orice caz, irelevantă - deoarece ar face referire la Tratatul CECO, şi nu la Tratatul CE -, ci ar demonstra, eventual, contrariul a ceea ce a dedus Tribunalul.62.în al treilea rând, recurenta reproşează Tribunalului că a exclus în mod eronat, pe baza presupusului caracter individual al deciziilor în litigiu şi în lumina criteriilor expuse în Decizia privind comitologia în ceea ce priveşte alegerea procedurilor de urmat în exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei, că se poate recurge în speţă la procedura de reglementare.63.în această privinţă, recurenta susţine, în primul rând, că Tribunalul a interpretat în mod eronat respectivele criterii, prin faptul că a omis să ia în considerare articolul 2 din Decizia privind comitologia, de unde ar rezulta faptul că recurgerea la procedura de reglementare nu este limitată doar la ipoteza adoptării măsurilor cu caracter general, dar că este posibilă şi în vederea adoptării unor măsuri care au ca obiect adaptarea sau actualizarea anumitor elemente neesenţiale ale unui act de bază, şi anume măsuri care, în opinia recurentei, nu au, prin definiţie, caracter general în plus, recurenta subliniază că, potrivit jurisprudenţei Curţii

Hotărârea din 21 ianuarie 2003, Comisia/Parlamentul European şi Consiliul, numită LIFE (C-378/00, Rec., p. I-937, punctele 43-48).

, criteriile de alegere a procedurilor prevăzute la articolul 2 din Decizia privind comitologia nu sunt obligatorii.64.în al doilea rând, recurenta contestă faptul că deciziile în litigiu sunt decizii individuale lipsite de caracter general. Deciziile respective nu ar fi pur individuale, ci ar avea şi un caracter general, deoarece acestea se referă la o datorie vamală şi afectează aşadar în mod direct resursele proprii ale Comunităţii.65.în al patrulea rând, recurenta susţine că articolul 239 din Codul vamal, pe care Tribunalul l-ar fi ignorat în mod greşit atunci când a examinat natura juridică a comitetului în cauză, lasă să se întrevadă în mod clar că intenţia legiuitorului comunitar - în acest caz, Consiliul - era să prevadă respectarea procedurii de reglementare pentru adoptarea unei decizii în materie de rambursare sau de remitere de taxe.66.în acest sens s-ar înscrie şi dubla referire, la alineatul (1) al articolului respectiv, la procedura comitetului şi la utilizarea, la prima şi, respectiv, la a doua liniuţă a acestei dispoziţii, a unor expresii diferite, şi anume care urmează a fi stabilite şi sunt definite, în legătură cu situaţii care pot avea drept consecinţă rambursarea sau remiterea. Numai interpretând prima liniuţă în sensul că se referă la adoptarea unei decizii ca atare şi la supunerea acesteia procedurii comitetului ar putea avea sens această dublă referire, care altfel ar fi rezultatul unei repetări inutile din partea legiuitorului.67.în al cincilea rând, recurenta critică hotărârea atacată în măsura în care Tribunalul nu s-ar fi pronunţat asupra problemei - invocată de ea în cursul şedinţei -funcţionării comitetului respectiv în afara oricărui cadru bugetar şi, în consecinţă, a incompatibilităţii deciziilor în litigiu cu normele privind bugetul comunitar. Recurenta aminteşte în acest sens că, potrivit jurisprudenţei Curţii

Hotărârea din 12 mai 1998, Regatul Unit/Comisia (C-106/96, Rec., p. I-2729, punctul 22).

, în sistemul tratatului, executarea unei cheltuieli de către Comisie presupune, pe lângă înscrierea în buget a creditului aferent, un act de drept derivat din care decurge această cheltuială.68.în al şaselea rând, recurenta reproşează Tribunalului că a comis o altă eroare de drept omiţând să se pronunţe cu privire la natura juridică exactă a comitetului în cauză şi, în consecinţă, cu privire la temeiul juridic care a permis crearea sa.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Analiză</TXT></NP></TI>69.Fiind astfel identificate diferitele obiecţii — pe care Comisia le consideră neîntemeiate — formulate în cadrul primelor două aspecte ale prezentului motiv de recurs, ne propunem să le examinăm în ansamblul lor, lăsându-o la sfârşit pe cea întemeiată pe omisiunea Comisiei de a analiza pe fond problema nevalidităţii articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare.70.Capitolul 3 din regulamentul de aplicare conţine [d]ispoziţii specifice referitoare la aplicarea articolului 239 din [Codul vamal]. Este evident că, în speţă, este vorba despre un caz care intră în sfera de aplicare a secţiunii 2 din capitolul respectiv, consacrată [d]eciziilor care se iau de către Comisie, şi nu a secţiunii 1, care se referă la [d]eciziile ce urmează a fi luate de autorităţile vamale ale statelor membre.71.Decizia privind cererile de remitere prezentate de recurentă trebuia aşadar să fie adoptată, în temeiul articolului 905 alineatul (1) din regulamentul de aplicare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 906-909 [din acelaşi regulament].72.Articolul 906 al doilea paragraf, în versiunea în vigoare cel puţin până la adoptarea deciziilor în litigiu, prevede în special că [e]xaminarea dosarului se înscrie cât mai curând posibil pe ordinea de zi a unei reuniuni a comitetului prevăzut la articolul 247 din [Codul vamal]. Articolul 907 prevede în continuare că, după consultarea unui grup de experţi compus din reprezentanţii tuturor statelor membre reuniţi în cadrul comitetului să examineze cazul respectiv, Comisia adoptă decizia care se referă la cererea de rambursare sau de remitere.73.Potrivit tezei recurentei, organul pe care Comisia este obligată să îl consulte în cadrul procedurii prevăzute la articolele 906-909 din regulamentul de aplicare este comitetul menţionat la articolul 247 din Codul vamal şi acesta este un comitet de reglementare în sensul articolului 5 din Decizia privind comitologia.74.în această privinţă, trebuie să remarcăm, în primul rând, astfel cum a făcut-o şi Tribunalul, că textul articolului 907, în special expresia în cadrul comitetului, pledează deja în sensul că grupul de experţi citat în acest articol nu este Comitetul Codului vamal ca atare, ci o entitate distinctă de acesta, cel puţin în plan funcţional

Hotărârea atacată, punctul 59. Trimiterea - din articolul 906 - la reuniunea comitetului prevăzut la articolul 247 din Codul vamal nu se opune prezentei concluzii. Aceasta se referă, în realitate, numai la modalităţile de îndeplinire a unei formalităţi, şi anume înscrierea pe ordinea de zi a examinării cauzei în speţă, şi pare să fie rezultatul unei inexactităţi de redactare, corectată în mod oportun de Regulamentul nr. 1335/2003 (a se vedea punctul 12 de mai sus).

.75.Obligaţia, invocată de recurentă, de a interpreta articolul 907 astfel încât să fie conform cu regulamentul de bază reprezentat de Codul vamal nu duce, în opinia noastră, la o concluzie diferită.76.într-adevăr, în ceea ce priveşte articolul 239 din Codul vamal, niciun element care figurează în acesta nu permite acreditarea tezei recurentei potrivit căreia acest articol ar stabili, pentru adoptarea deciziilor privind cererile de rambursare sau de remitere în cazuri concrete, procedura de reglementare. Deşi acest articol este redactat în termeni mai puţin clari, este totuşi evident, în opinia noastră, că referirile la procedura comitetului pe care le conţine privesc, în orice caz, determinarea sau definirea situaţiilor în care se poate efectua rambursarea sau remiterea, altfel spus, prevederea în mod abstract a cazurilor în care sunt admise rambursarea sau remiterea. Articolul 239, atunci când se referă la procedura comitetului, face aluzie, ca şi pentru definirea procedurii de urmat, la un exerciţiu de natură normativă, nedecizională.77.Nici din articolele 247 şi 247a din Codul vamal, corect interpretate, nu se poate deduce existenţa unor elemente în favoarea tezei recurentei. Cu siguranţă, articolul 247 prevede că măsurile necesare punerii în aplicare a [codului menţionat anterior] trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 247a alineatul (2) din acesta. Este adevărat, de asemenea, că această expresie, interpretată într-un sens larg, ar putea acoperi, în special, adoptarea de decizii în cazuri individuale. Cu toate acestea, din contextul normativ rezultă în mod clar că expresia respectivă trebuie să fie interpretată într-un sens restrâns, şi anume în sensul de norme de aplicare destinate completării reglementării introduse de cod.78.Subliniem în această privinţă că textul articolelor 247 şi 247a din Codul vamal care este relevant în vederea soluţionării prezentei cauze - respectiv cel care era în vigoare la momentul desfăşurării procedurii administrative - rezultă din modificările aduse Codului vamal prin Regulamentul nr. 2700/2000, al cărui considerent (14) prevede că [a]r trebui adoptate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a [Codului vamal] în conformitate cu Decizia [privind comitologia].79.Sensul articolelor 247 şi 247a trebuie să fie determinat, în consecinţă, în raport cu Decizia privind comitologia.80.Subliniem, în plus, că Decizia privind comitologia a fost ado ptată în temeiul articolului 202 a treia liniuţă CE, din care rezultă, în special, că Consiliul poate supune exercitarea competenţelor de executare a normelor pe care le stabileşte anumitor condiţii şi că aceste condiţii trebuie să fie conforme cu principiile şi cu normele ce urmează a fi stabilite în prealabil de către Consiliu (ceea ce Consiliul a şi făcut prin Decizia privind comitologia). Aceste principii şi norme pot avea ca obiect, astfel cum a arătat Curtea, condiţiile de alegere între diferitele proceduri cărora le poate fi supusă exercitarea, de către Comisie, a competentelor de executare care îi sunt atribuite

Hotărârea LIFE, citată anterior, punctul 41.

.81.Or, este adevărat că, potrivit Curţii, noţiunea de executare în înţelesul articolului 202 a treia liniuţă CE cuprinde în acelaşi timp elaborarea de norme de aplicare şi aplicarea normelor la situaţii determinate prin acte cu caracter individual. în această privinţă, Curtea a constatat că, deoarece tratatul foloseşte termenul executare fără a-l restrânge printr-o precizare suplimentară, acest termen nu ar putea fi interpretat în sensul că ar exclude actele individuale

Hotărârea din 24 octombrie 1989, Comisia/Consiliul (16/88, Rec., p. 3457, punctul 11), şi Hotărârea din 23 februarie 2006, Comisia/Parlamentul European şi Consiliul (C-122/04, Rec., p. I-2001, punctul 37).

.82.Este adevărat, de asemenea, astfel cum a subliniat şi recurenta, că Curtea a precizat că criteriile de alegere a procedurilor prevăzute la articolul 2 din Decizia privind comitologia nu au caracter obligatoriu, chiar dacă legiuitorul comunitar, atunci când se îndepărtează de acestea în alegerea unei proceduri a comitetului, este obligat să îsi motiveze alegerea

Hotărârea LIFE, citată anterior, punctele 43-48 şi 50-55, şi Hotărârea Comisia/Parlamentul European şi Consiliul, citată anterior, punctul 32.

.83.Cu toate acestea, Curtea însăşi a precizat în plus că măsurilor cu caracter individual li se poate aplica doar articolul 2 litera (a) din Decizia privind comitologia, în care se prevede recurgerea la procedura de gestionare, în timp ce măsurile cu caracter general pot intra în sfera de aplicare a fiecăreia dintre cele două părţi [literele (a) şi (b)] din articolul respectiv şi, în consecinţă, pot fi adoptate, după caz, conform procedurii de gestionare sau procedurii de reglementare

Hotărârea Comisia/Parlamentul European şi Consiliul, citată anterior, punctul 38.

.84.în consecinţă, teza recurentei potrivit căreia recurgerea la procedura de reglementare nu ar fi limitată de articolul 2 din Decizia privind comitologia doar la ipoteza adoptării măsurilor cu caracter general se dovedeşte a fi neîntemeiată.85.O interpretare a articolului 247 din Codul vamal conformă cu Decizia privind comitologia impune aşadar ca expresia măsurile necesare punerii în aplicare a [Codului vamal] care apare în articolul menţionat să fie interpretată ca făcând referire exclusiv la măsuri cu caracter general.86.în plus, cealaltă teză a recurentei, potrivit căreia deciziile în litigiu nu ar fi măsuri cu caracter individual, este vădit nefondată. Este evident, după cum arată Comisia, că deciziile respective au fost adoptate, cu privire la existenţa condiţiilor de remitere a taxelor prevăzute la articolul 239 din Codul vamal, într-un caz concret referitor la recurentă şi că, în schimb, acestea nu sunt aplicabile unor situaţii determinate în mod obiectiv, pentru categorii de persoane avute în vedere în mod general şi abstract

A se vedea, cu privire la noţiunea de act cu caracter general, ex multis, Hotărârea din 14 decembrie 1962, Confederation nationale des producteurs de fruits et légumes şi alţii/Consiliul (16/62 şi 17/62, Rec., p. 901, în special p. 919), la care se face trimitere la punctul 57 din hotărârea atacată.

. Faptul, evidenţiat de recurentă, că deciziile în litigiu au o incidenţă asupra resurselor proprii ale Comisiei este în mod vădit lipsit de relevanţă şi nu atribuie deciziilor menţionate un caracter general.87.Aşadar, Tribunalul nu a comis nicio eroare de drept când a apreciat că deciziile în litigiu sunt decizii individuale şi, în consecinţă, nu au niciun caracter general şi când a exclus, în conformitate cu Decizia privind comitologia, faptul că acestea pot fi adoptate conform procedurii de reglementare prevăzute la articolul 5 din această decizie.88.Prin urmare, articolele 247 şi 247a din Codul vamal, interpretate prin prisma şi conform Deciziei privind comitologia, nu vin în niciun fel în sprijinul tezei recurentei potrivit căreia o interpretare a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare conformă normelor de rang superior ale Codului vamal citate anterior ar impune considerarea grupului de experţi menţionat în această din urmă dispoziţie drept un comitet de reglementare în sensul articolului 5 din Decizia privind comitologia.89.în plus, trebuie, în opinia noastră, să se respingă deopotrivă obiecţiile întemeiate pe faptul că Tribunalul ar fi omis să se pronunţe, pe de o parte, cu privire la natura juridică exactă a grupului de experţi prevăzut la articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare şi, în consecinţă, cu privire la temeiul juridic al înfiinţării sale, precum şi, pe de altă parte, cu privire la pretinsa funcţionare în afara oricărui cadru bugetar a grupului de experţi menţionat.90.în ceea ce priveşte primul aspect, împărtăşim opinia Comisiei că, odată exclusă - în mod întemeiat - ipoteza că grupul de experţi ar fi un comitet de reglementare în sensul articolului 5 din Decizia privind comitologia

Hotărârea atacată, punctul 58.

 şi stabilit fiind faptul că acesta este o entitate distinctă, pe plan funcţional, de Comitetul Codului vamal

Ibidem, punctul 59.

, Tribunalul nu era obligat să furnizeze detalii suplimentare cu privire la natura juridică a acestui grup, dat fiind faptul că argumentele recurentei se întemeiau pe calificarea acestuia din urmă drept comitet de reglementare. De altfel, din hotărârea atacată

Ibidem, punctul 52.

 reiese suficient de clar că temeiul juridic al înfiinţării, prin articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, a grupului de experţi respectiv este constituit din dispoziţiile coroborate ale articolelor 239, 247 şi 247a din Codul vamal, de unde rezultă, în esenţă, că definirea procedurii de urmat în vederea rambursării sau remiterii prevăzute la articolul 239 se face prin intermediul procedurii de reglementare prevăzute la articolul 5 din Decizia privind comitologia. Tribunalul nu a omis să arate nici că articolul 907 din regulamentul de aplicare a fost efectiv aprobat conform procedurii menţionate mai sus

Ibidem.

, fapt care, de altfel, nu este contestat de recurentă.91.în ceea ce priveşte al doilea aspect, este suficient să remarcăm, împărtăşind opinia Comisiei, că problema regularităţii contabile a funcţionării grupului de experţi nu aduce nici cea mai mică atingere validităţii deciziilor în litigiu, ci poate, cel mult, să vizeze validitatea deciziilor de angajare de cheltuieli, care nu fac obiectul acţiunilor în anulare ale recurentei.92.Să revenim, pentru a încheia, la analiza obiecţiilor care se referă la lipsa examinării pe fond a excepţiei de nelegalitate a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare.93.Ca o observaţie preliminară, menţionăm caracterul neîntemeiat al acestei excepţii, care reiese deja în mod evident din cele menţionate mai sus, prin care am subliniat faptul că înfiinţarea grupului de experţi nu era lipsită de temei juridic şi că nu era contrară dispoziţiilor din Codul vamal invocate de recurentă.94.Cu toate acestea, avem anumite îndoieli asupra faptului că, din acest motiv, Curtea ar putea, prin efectuarea unei substituiri de motive

Potrivit jurisprudenţei Curţii, în ipoteza în care motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului comunitar, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind temeinic pentru alte motive de drept, recursul introdus împotriva acestei hotărâri trebuie să fie respins (printre altele, Hotărârea din 9 iunie 1992, Lestelle/Comisia, C-30/91 P, Rec., p. I-3755, punctul 28, Hotărârea din 15 decembrie 1994, Finsider/Comisia, C-320/92 P, Rec., p. I-5697, punctul 37, şi Hotărârea din 13 iulie 2000, Salzgitter/Comisia, C-210/98 P, Rec., p. I-5843, punctul 58).

, să nu se pronunţe cu privire la obiecţia întemeiată pe omisiunea Tribunalului de a analiza pe fond excepţia de nelegalitate. O substituire de motive efectuată în hotărârea prin care se soluţionează recursul ar presupune constatarea prealabilă a unei erori de drept comise de Tribunal95.Aşadar, ne propunem să analizăm, numai din această perspectivă, şi obiecţia menţionată mai sus, care impune din partea noastră comentariile următoare.96.în primul rând, deşi contestă aprecierea Tribunalului potrivit căreia excepţia de nelegalitate a fost invocată numai la momentul replicii, recurenta nu avansează, în realitate, niciun argument apt să demonstreze contrariul. Aceasta se limitează, în esenţă, să sublinieze faptul că discuţia privind validitatea articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare rezultă din interpretarea, nesusţinută de recurentă, pe care Comisia a dat-o acestei dispoziţii în memoriile în apărare şi că o asemenea discuţie nu ar fi apărut dacă ar fi fost urmată interpretarea pe care a dat-o recurenta acestei dispoziţii în cererile introductive. Aşadar, aceste constatări confirmă, în fapt, că excepţia de nelegalitate a fost ridicată efectiv numai la momentul replicii. Subliniem în plus că nu este adevărată afirmaţia - pe care o face recurenta - că aceasta a propus în cererile introductive propria interpretare a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare. Din simpla lectură a acestora, se constată că această dispoziţie nu a rost nici măcar citata

în recursul său, recurenta nu invocă, în schimb, aspectul dacă excepţia de nelegalitate a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare poate lua forma unei simple dezvoltări - admisibile - a unui motiv enunţat anterior [...] în cererea introductivă de instanţă, în sensul Hotărârii din 30 septembrie 1982, Amylum/Consiliul (108/81, Rec., p. 3107, punctul 25), şi al Hotărârii din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul European (306/81, Rec., p. 1755, punctul 9). în consecinţă, Curtea nu este chemată să se pronunţe asupra acestui aspect.

.97.în al doilea rând, considerăm la fel de neîntemeiată observaţia recurentei potrivit căreia excepţia de nelegalitate a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare ar trebui să fie considerată un motiv întemeiat pe un element de drept care a apărut în cursul procedurii, în sensul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. în această privinţă, considerăm, într-adevăr, că interpretarea articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare astfel cum rezultă din memoriile în apărare ale Comisiei prezentate Tribunalului nu poate constitui un element de drept care a apărut în cursul procedurii, în sensul articolului 48 alineatul (2) citat anterior, dat fiind faptul că nu a avut ca efect modificarea situaţiei juridice care exista la data introducerii acţiunilor în anulare

A se vedea Hotărârea din 1 aprilie 1982, Dürbeck/Comisia (11/81, Rec., p. 1251, punctul 17).

, contrar afirmaţiilor care s-ar putea face, de exemplu, cu privire la apariţia unei modificări, a unei abrogări, a unei anulări sau a declarării nevalidităţii unui act important pentru soluţionarea cauzei.98.în al treilea rând, suntem de părere că Tribunalul a comis, în schimb, o eroare de drept atunci când a apreciat că nelegalitatea articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare invocată de recurentă nu era de ordine publică.99.în acest sens, împărtăşim opinia recurentei conform căreia Hotărârea Société des fonderies de Pont-a-Mousson/înalta Autoritate

Citată anterior.

, la care Tribunalul a făcut trimitere, nu susţine cu nimic concluzia la care acesta din urmă a ajuns în această privinţă.100.în pasajul din hotărârea respectivă la care face referire Tribunalul, Curtea a subliniat că societatea recurentă nu ar fi putut ataca, prin cel de al doilea motiv, decizia individuală pe care înalta Autoritate a luat-o în ceea ce o priveşte decât dacă ar fi ridicat excepţia de nelegalitate împotriva unui anumit act cu caracter general pe care 1-a aplicat respectiva decizie. Într-adevăr, viciul reproşat ar fi fost cel mult al acestui act, şi nu al deciziei individuale atacate. Curtea a apreciat că, deşi recurenta nu a ridicat în mod explicit excepţia de nelegalitate şi doar cu greu s-ar putea admite faptul că o asemenea obiecţie a fost formulată în mod implicit, era totuşi inoportun să menţină îndoielile în ceea ce priveşte regularitatea [actului cu caracter general] în condiţiile în care acest aspect [interesa] litigiul în cauză şi a considerat că era oricum necesar să examineze, din acest motiv, temeinicia celui de al doilea motiv. Nu înţelegem aşadar cum a putut Tribunalul să folosească elemente din această hotărâre pentru a afirma că nelegalitatea articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare nu este de ordine publică. Pentru a demonstra încă o dată caracterul irelevant al precedentului invocat de Tribunal, adăugăm faptul că, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea citată anterior, îndoiala cu privire la validitatea actului cu caracter general nu rezulta în niciun fel din perspectiva competenţei emitentului acestui act, ci pentru alte aspecte, care au legătură cu legalitatea internă a acestuia din urmă.101.De asemenea, observaţia potrivit căreia Hotărârea Laboratoires Servier/Comisia

Hotărârea Tribunalului din 28 ianuarie 2003 (T-147/00, Rec., p. II-85, punctul 45).

, invocată de recurentă în primă instanţă, se referă la necompetenţa instituţiei care a adoptat actul atacat, şi nu la necompetenţa instituţiei care a adoptat actul în temeiul căruia a fost adoptat actul atacat

Hotărârea atacată, punctul 52.

, nu ar putea constitui un motiv valabil în sprijinul refuzului de a considera eventuala nelegalitate a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare ca fiind de ordine publică, sub forma necompetenţei Comisiei. Tribunalului îi revenea obligaţia de a arăta motivele pentru care, dincolo de lipsa unui precedent judiciar specific, necompetenţa instituţiei care a adoptat actul în temeiul căruia a fost adoptat actul atacat nu poate fi considerată un motiv de ordine publică.102.în ceea ce priveşte criteriile care permit să se stabilească dacă un motiv este sau nu este de ordine publică, considerăm că ar trebui să ne referim la criteriile identificate de avocatul general Jacobs la punctele 141 şi 142 din concluziile sale prezentate în cauza Salzgitter/Comisia

Citată anterior.

. Este vorba aşadar de a analiza:

dacă norma încălcată este destinată să servească un obiectiv fundamental al ordinii juridice comunitare şi dacă aceasta are un rol esenţial în realizarea obiectivului respectiv

şi dacă norma încălcată a fost instituită nu numai în interesul părţilor direct interesate, ci şi în interesul terţilor sau al colectivităţii în general

În schimb, în ceea ce priveşte condiţia caracterului vădit al încălcării dreptului comunitar, descrisă la punctul 143 din concluziile avocatului general Jacobs, citate anterior, nu considerăm că aceasta are efectiv legătură cu calificarea motivului ca fiind de ordine publică. Este vorba, în opinia noastră, mai degrabă despre o condiţie anterioară existenţei vreunei obligaţii a judecătorului de a invoca din oficiu un motiv de ordine publică. A se vedea în acest sens Vesterdorf, B., Le releve d'office par le juge communautaire, în Une Communauté de droit: Festschrift für G. C. Rodríguez Iglesias, Nomos, 2003, p. 551, ín special p. 560 şi 561.

.

103.Astfel cum însuşi Tribunalul a constatat, în mod întemeiat, în hotărârea atacată

Hotărârea atacată, punctul 52.

, necompetenţa emitentului actului atacat trebuie, potrivit jurisprudenţei, să fie constatată din oficiu de către instanţa comunitară

A se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 1960, Germania/Înalta Autoritate (19/58, Rec., p. 471, în special p. 488), Hotărârea Amylum/Consiliul, citată anterior, punctul 28, şi Hotărârea Salzgitter/Comisia, citată anterior, punctele 56 si 57, Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 1992, BASF si aiţii/Comisia (T-79/89, T-84/89-T-86/89, T-89/89, T-91/89, T-92/89, T-94/89, T-96/89, T-98/89, T-102/89 şi T-104/89, Rec., p. II-315, punctul 31), Hotărârea din 24 septembrie 1996, Marx Esser si Del Amo Martinez/Parlamentul European (T-182/94, RecFP, p. I-A-411 şi II-1197, punctul 44). Hotărârea Laboratoires Servier/Comisia, citată anterior, punctul 45, şi Hotărârea din 21 septembrie 2005, Kadi/Consiliul şi Comisia (T-315/01, Rec., p. II-3649, punctul 61).

. Aceasta constituie un motiv de ordine publică

A se vedea în acest sens, în mod expres, Concluziile avocatului general Lagrange prezentate în cauza Ţările de Jos/Înalta Autoritate (Hotărârea din 15 iulie 1964, 66/63, Rec., p. 1047, în special p. 1086) şi hotărârile Tribunalului citate la nota de subsol precedentă.

. Acest viciu pare să îndeplinească, într-adevăr, în principiu, cele două criterii menţionate anterior: normele de competenţă au ca scop garantarea unui obiectiv - sau, în orice caz, a unei valori -fundamental al ordinii juridice comunitare, şi anume acela al echilibrului instituţional, şi sunt stabilite de obicei în interesul colectivităţii în general. Spunem în principiu, dat fiind faptul că abordarea cea mai concretă pare să fie aprecierea de la caz la caz - adică prin raportare la norma specifică de competenţă care se presupune că este încălcată — dacă sunt îndeplinite criteriile citate anterior, inclusiv, aşadar, cel aferent rolului esenţial pe care îl are această normă în realizarea obiectivului sau a valorii fundamentale în cauză

De exemplu, Curtea a exclus, într-o cauză dintre un agent al Comisiei şi instituţia de care aparţinea, faptul că competenţa unui şef de serviciu de a lua decizii de gestionare face parte din elementele pe care Curtea le poate examina din oficiu (Hotărârea din 14 decembrie 1988, Hecq/Comisia, 280/87, Rec., p. 6433, punctul 12).

.104.Considerăm că distincţia, realizată în hotărârea atacată, între competenţa emitentului actului atacat şi competenţa emitentului actului în temeiul căruia a fost adoptat actul atacat nu este relevantă pentru calificarea unui motiv întemeiat pe încălcarea normelor de competenţă ca fiind de ordine publică.105.în schimb, este oportun să ne întrebăm, în speţă, dacă dispoziţiile Codului vamal pe care, în opinia recurentei, le-ar fi încălcat Comisia atunci când a instituit, prin articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, o procedură diferită de cea prevăzută de dispoziţiile citate anterior - şi i-a permis să hotărască singură, într-un caz cum este cel în speţă, cu privire la o cerere de remitere a taxelor în temeiul articolului 239 din Codul vamal şi al articolului 905 din regulamentul de aplicare - îndeplinesc criteriile pe care le-am menţionat la punctul 102 de mai sus.106.Subliniem în acest sens că articolele 239, 247 şi 247a din Codul vamal sunt relevante ca dispoziţii de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare a dispoziţiilor materiale cu privire la rambursarea sau la remiterea taxelor prevăzute de Consiliu la articolul 239 din Codul vamal. Ca atare, acestea îndeplinesc un rol esenţial în vederea asigurării echilibrului instituţional (în raporturile dintre instituţiile comunitare şi dintre acestea şi statele membre) sau a unei valori fundamentale a ordinii juridice comunitare şi, cu siguranţă, nu sunt stabilite numai în interesul părţilor direct implicate, ci în interesul colectivităţii în general.107.Problema nelegalităţii articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare, invocată tardiv de recurentă în primă instanţă, este aşadar, în opinia noastră, spre deosebire de ceea ce susţin Tribunalul în hotărârea atacată şi Comisia în prezenta procedură, un motiv de ordine publică.108.Cu toate acestea, nu se poate concluziona că Tribunalul era obligat să examineze din oficiu acest motiv. Considerăm, într-adevăr, că o asemenea obligaţie apare numai în anumite împrejurări. în special, o obligaţie de a invoca din oficiu motive de ordine publică nu ar putea exista decât, eventual, în funcţie de elementele depuse la dosar

A se vedea Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni (C-49/92 P, Rec., p. I-4125, punctul 212), şi Hotărârea Hüls/Comisia (C-199/92 P, Rec., p. I-4287, punctul 134).

. Caracterul vădit al încălcării în cauză, altfel spus, posibilitatea instanţei comunitare de a o identifica şi de a o califica astfel fără dificultate

Concluziile avocatului general Jacobs prezentate în cauza Salzgitter/Comisia, punctul 143.

, ar putea constitui o condiţie suplimentară a unei asemenea obligaţii. în cadrul determinării împrejurărilor în care se naşte obligaţia de a invoca din oficiu un motiv de ordine publică referitor la actul în temeiul căruia a fost adoptat actul atacat, iar nu la actul atacat, s-ar putea pune de asemenea problema dacă este sau nu este necesar ca emitentul acestor acte să fie acelaşi, şi anume ca instituţia care a adoptat actul în amonte să fie deja parte în procedură în calitate de pârâtă.109.Cu toate acestea, nu este necesară examinarea problemei existenţei unei obligaţii a Tribunalului, în împrejurările cauzei, de a invoca din oficiu caracterul de ordine publică al eventualei nelegalităţi, pe motiv de necompetenţă, a articolului 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare. în ipoteza în care, într-adevăr, Curtea ar ajunge - după cum sugerăm - la concluzia că Tribunalul a comis o eroare de drept excluzând că respectiva nelegalitate ar fi de ordine publică, Curtea s-ar putea limita, pur şi simplu, printr-o substituire de motive, la constatarea caracterului neîntemeiat al acestei nelegalităţi. Caracterul neîntemeiat reiese, după cum am arătat mai sus, din interpretarea corectă a dispoziţiilor relevante din Codul vamal la care trebuie, în orice caz, să se ajungă în cadrul analizei celorlalte obiecţii pe care le ridică recurenta, împreună cu obiecţia de faţă, prin intermediul primelor două aspecte ale prezentului motiv de recurs.110.Aşadar, după substituirea motivelor cu privire la punctul pe care tocmai l-am examinat, considerăm că hotărârea atacată nu poate fi anulată în temeiul primelor două aspecte ale prezentului motiv de recurs.<TI><P>Cu privire la eroarea de drept pe care se pretinde că a comis-o Tribunalul prin respingerea obiecţiei întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al CCV</P></TI>111.Prin al treilea aspect al prezentului motiv de recurs, recurenta susţine că Tribunalul a comis o eroare de drept deoarece, după ce a constatat că membrii grupului de experţi nu au avut la dispoziţie decât 13 zile calendaristice pentru a lua cunoştinţă de răspunsul recurentei la scrisorile Comisiei, a exclus faptul că recurenta ar putea invoca, în mod util, încălcarea corelativă a articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al CCV. Recurenta reproşează Tribunalului că a ignorat - subliniind că dispoziţia respectivă nu este destinată să îi protejeze pe particulari - consecinţele care decurg din Hotărârea Comisia/BASF şi alţii

Hotărârea din 15 iunie 1994 (C-137/92 P, Rec., p. I-2555).

 a Curţii, de unde ar rezulta că normele de procedură cuprinse într-un regulament de procedură constituie norme fundamentale de procedură a căror nerespectare poate fi invocată de particularii pe care decizia îi vizează în mod direct.112.în ceea ce ne priveşte, trebuie să remarcăm că Tribunalul, relevând, la punctul 77 din hotărârea atacată, că membrii grupului de experţi au dispus de 13 zile calendaristice (de la 6 până la 18 noiembrie 2002) pentru a lua cunoştinţă de răspunsul recurentei, nu precizează dacă prin aceasta înţelege că termenele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al CCV au fost, în orice caz, respectate. Nu înţelegem nici cum se poate concilia această constatare cu data la care, conform hotărârii atacate, ar fi avut loc reuniunea grupului de experţi, şi anume 12 noiembrie 2002

Hotărârea atacată, punctele 27, 37, 44 şi 98.

.113.în orice caz, nu este necesar să se verifice dacă termenele prevăzute de dispoziţia citată anterior au fost respectate în speţă (nici să se stabilească, eventual, care a fost aprecierea Tribunalului în această privinţă), dat fiind faptul că, pentru excluderea încălcării articolului 4 alineatul (1) din regulamentul respectiv, Tribunalul s-a întemeiat pe imposibilitatea particularilor de a invoca această dispoziţie.114.Achiesăm la punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia această soluţie este corectă din punct de vedere juridic. Pentru a o contesta, recurenta invocă Hotărârea Comisia/BASF şi alţii, citată anterior, din care nu rezultă în niciun caz că încălcarea oricărei norme de procedură prevăzute de un regulament de procedură al unei instituţii sau al unui comitet presupune o nelegalitate a deciziei adoptate pe care particularii o pot invoca în instanţă. în această hotărâre, Curtea a declarat că autentificarea actelor prevăzute la articolul 12 primul paragraf din Regulamentul de procedură al Comisiei este o normă fundamentală de procedură a cărei încălcare poate justifica o acţiune în anulare din partea particularilor, deoarece aceasta are ca scop sa asigure securitatea juridica, prin redactarea textului adoptat de colegiu în limbile autentice, care permite, în caz de contestare, verificarea corespondenţei perfecte dintre textele notificate sau publicate şi acel text

Hotărârea Comisia/BASF si alţii, citată anterior, punctele 75 şi 76.

.115.în hotărârea în cauză, Curtea a verificat, ţinând cont aşadar de natura şi de finalitatea normei de procedură nerespectate, dacă respectiva normă de procedură era fundamentală în sensul articolului 230 CE şi dacă particularii puteau invoca încălcarea ei în cadrul unei acţiuni în anulare.116.în hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al CCV are ca obiect să asigure funcţionarea internă a comitetului respectiv, cu deplina respectare a prerogativelor membrilor săi, şi că nu este, prin urmare, destinat să asigure protecţia particularilor. în recursul său, recurenta nu invocă niciun argument împotriva acestei observaţii, în afara unei afirmaţii generale privind importanţa deosebită a respectării normelor privind consultarea comitetului sau a supoziţiei, neîntemeiate, că orice normă de procedură constituie o normă fundamentală de procedură. De altfel, observaţia Tribunalului se conformează normei - care trebuie să fie considerată principiu şi care, fără nicio îndoială, este aplicabilă prin analogie în cazul unui comitet cum ar fi Comitetul Codului vamal - enunţate de Curte în Hotărârea Nakajima/Consiliul

Hotărârea din 7 mai 1991 (C-69/89, Rec. p. I-2069, punctele 49 şi 50), la care Tribunalul face trimitere în mod expres la punctul 79 din hotărârea atacată.

, potrivit căreia, deoarece regulamentul de procedură al unei instituţii comunitare are ca obiect organizarea funcţionării interne a serviciilor în interesul unei bune administrări, [n]ormele pe care le instituie [...] au [...], în esenţă, funcţia de a asigura buna desfăşurare a dezbaterilor, cu deplina respectare a prerogativelor fiecăruia dintre membrii instituţiei şi nu sunt destinate să asigure protecţia particularilor.117.Termenele stabilite de articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al CCV au în mod evident ca obiect să acorde membrilor comitetului suficient timp pentru a examina dosarele care le sunt prezentate, în opinia noastră, doar statelor membre reprezentate în cadrul comitetului le revine obligaţia de a aprecia dacă un termen mai mic decât cel prevăzut de dispoziţia citată anterior a fost, cu toate acestea, suficient pentru a permite reprezentanţilor lor în cadrul comitetului să procedeze la o verificare adecvată a dosarului asupra cărora aceştia din urmă au fost chemaţi să se pronunţe.118.Tribunalul a exclus aşadar, în mod întemeiat, în opinia noastră, faptul că recurenta poate invoca încălcarea dispoziţiei citate anterior.119.Prin urmare, în opinia noastră, cel de al treilea aspect al prezentului motiv de recurs trebuie, de asemenea, respins.<TI><P>Cu privire la pretinsa aplicare eronată a articolului 239 din Codul vamal</P></TI>120.Recurenta susţine că Tribunalul a comis erori de drept atunci când a apreciat că cerinţa privind inexistenţa neglijenţei evidente, prevăzută la articolul 239 din Codul vamal, nu era îndeplinită în speţă.121.Prin primul aspect al motivului său, recurenta reproşează Tribunalului că a interpretat eronat articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94 şi că a stabilit, prin urmare, că acest articol nu prezenta dificultăţi semnificative de interpretare.122.Recurenta afirmă, în esenţă, că, în mod contrar aprecierii Tribunalului şi astfel cum ar reieşi din considerentul (39) al regulamentului menţionat

Acest considerent indică în special faptul că [...] dată fiind existenţa diferitelor circuite de import prin intermediul unor societăţi din state terţe, se consideră adecvat să se instituie un drept variabil la un nivel care să permită industriei comunitare să îşi mărească preţurile până la un nivel rentabil pentru importurile facturate direct de către producătorii bulgari sau polonezi sau de către părţi care au exportat produsul vizat în perioada de anchetă, precum şi instituirea unei taxe speciale calculate, pornind de la aceeaşi bază, pentru toate celelalte importuri, pentru a se evita eludarea măsurilor antidumping.

, dispoziţia în cauză nu impune aplicarea unei taxe speciale în toate cazurile de facturare indirectă din cauza riscului de eludare a măsurilor antidumping pe care aceasta îl implică, ci doar în cazurile în care această eludare este dovedită.123.Interpretarea eronată, de către Tribunal, a articolului 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94 ar demonstra în plus că, în mod contrar celor constatate de Tribunal în hotărârea atacată, dispoziţia respectivă era dificil de interpretat.124.împărtăşim opinia Comisiei că aceste argumente nu pot fi acceptate.125.Trebuie să precizăm, mai întâi, că pretinsa eroare de interpretare a articolului 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94 nu ar putea fi luată în considerare ca obiecţie autonomă - din motivele pe care le-am expus la punctele 40-50 de mai sus -, ci doar ca argument care susţine motivul îndreptat împotriva aprecierii făcute de Tribunal privind gradul de complexitate al dispoziţiei. Este vorba aici despre unul dintre factorii care trebuie luaţi în considerare, potrivit jurisprudenţei, în scopul verificării condiţiei privind inexistenţa neglijenţei evidente în sensul articolului 239 din Codul vamal

Hotărârea din 11 noiembrie 1999, Sohl & Söhlke (C-48/98, Rec., p. I-7877, punctul 56), şi Hotărârea din 13 martie 2003, Ţările de Jos/Comisia (C-156/00, Rec., p. I-2527, punctele 92-95).

.126.Or, în opinia noastră, o asemenea obiecţie este inadmisibilă, deoarece aprecierea complexităţii unei dispoziţii trebuie analizată după modelul unei aprecieri a situaţiei de fapt, care nu poate fi supusă controlului Curţii în cadrul unui recurs îndreptat împotriva unei hotărâri a Tribunalului

în Concluziile prezentate la 11 ianuarie 2007 în cauza Holcim (Deutschland)/Comisia (C-282/05 P, Rep., p. I-2941, punctul 65), am făcut o expunere asemănătoare în raport cu aprecierea dificultăţilor de aplicare sau de interpretare a textelor normative relevante în cadrul examinării prin care se urmăreşte să se stabilească, în vederea constatării răspunderii extracontractuale a Comunităţii în temeiul articolului 288 al doilea paragraf CE, dacă o încălcare a dreptului comunitar comisă de o instituţie este sau nu este suficient de gravă. Cu toate acestea, trebuie să semnalăm că o abordare diferită a fost urmată de Curte în Hotărârea din 3 martie 2005, Biegi Nahrungsmittel şi Commonfood/Comisia (C-499/03P, Rec., p. I-1751, în special punctele 42-44 şi 49-55), în raport cu aprecierea complexităţii dispoziţiilor vamale relevante în cadrul verificării - efectuată în vederea aplicării articolului 220 alineatul 2 litera (b) din Codul vamal - caracterului detectabil, de către un debitor de bună-credinţă, al unei erori comise de autorităţile vamale competente.

.127.Adăugăm că obiecţia menţionată este, în orice caz, vădit neîntemeiată. Aceasta se bazează, într-adevăr, numai pe critica interpretării, de către Tribunal, a articolului 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94, interpretare care ni se pare, dimpotrivă, foarte corectă. Chiar dacă ţinem cont de considerentul (39) invocat de recurentă, din lectura acestei dispoziţii rezultă foarte clar că aplicarea taxei specifice instituite prin aceasta presupune existenţa unei situaţii de facturare indirectă, iar nu dovedirea faptului că o asemenea facturare a avut ca obiect sau ca efect eludarea taxei variabile instituite prin paragraful precedent. Aşadar, recurenta nu demonstrează în niciun fel, contrar declaraţiilor din hotărârea atacată, că articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94 era dificil de interpretat.128.Prin al doilea aspect al prezentului motiv, recurenta afirmă, pe de o parte, că aprecierea Tribunalului potrivit căreia recurenta nu poate să fie exonerată de propria răspundere invocând eroarea, reală sau nu, a comisionarilor săi este contrară jurisprudenţei comunitare, care ar fi recunoscut răspunderea profesională a comisionarilor vamali; pe de altă parte, recurenta contestă confirmarea, de către Tribunal, a aprecierii făcute de Comisie potrivit căreia recurenta dispunea de experienţa profesională necesară.129.Relevanţa, sau lipsa de relevanţă, pentru verificarea inexistenţei neglijenţei evidente în sensul articolului 239 din Codul vamal, a erorii comisionarilor vamali este un element de drept care poate fi invocat, ca atare, în recurs.130.Remarcăm, în această privinţă, că recurenta se limitează totuşi la a susţine că, în cele două decizii jurisprudenţiale -Hotărârea Van Gend & Loos şi Bosman/Comisia

Hotărârea din 13 noiembrie 1984 (98/83 şi 230/83, Rec., p. 3763, punctul 16).

 şi Hotărârea Mehibas Dordtselaan/Comisia

Hotărârea din 18 ianuarie 2000 (T-290/97, Rec., p. II-15, punctul 83).

 -, s-a afirmat că un comisionar vamal, prin natura funcţiilor sale, este răspunzător atât pentru plata taxelor de import, cât şi pentru regularitatea documentelor pe care le prezintă autorităţilor vamale.131.Or, relevanţa acestei jurisprudenţe ni se pare îndoielnică, deoarece în speţă plata taxei respective a fost solicitată de autorităţile vamale franceze recurentei, iar nu comisionarilor săi vamali. Arătăm, în această privinţă, că din reconstituirea faptelor făcută în hotărârea atacată rezultă că operaţiunile de vămuire au fost efectuate de comisionarii vamali ai recurentei nu în nume propriu, ci în numele societăţii Agro Baltic şi al recurentei

Este vorba aşadar de o ipoteză de reprezentare directă în sensul articolului 5 alineatul (2) din Codul vamal.

. Din punctul 5 al Hotărârii Van Gend & Loos şi Bosman/Comisia, citată anterior, rezultă că, dimpotrivă, comisionarul vamal, reclamant în cauza în care s-a pronunţat această hotărâre, a declarat mărfurile în liberă circulaţie în nume propriu şi pe seama unui terţ

Era vorba aşadar de o ipoteză de reprezentare indirectă în sensul articolului 5 alineatul (2) din Codul vamal.

 şi că, din această cauză, Comisia a considerat că respectivul comisionar şi-a asumat obligaţia de a plăti taxele de import care afectează, eventual, mărfurile

în schimb, Hotărârea Mehibas Dordtselaan/Comisia, citată anterior, nu ne arată dacă, în cauza în care s-a pronunţat această hotărâre, comisionarul vamal efectuase declaraţiile vamale în nume propriu şi pe seama importatorului sau în numele şi pe seama acestuia din urmă. Nu este mai puţin adevărat că autorităţile vamale olandeze au cerut comisionarului vamal, şi nu importatorului, să plătească prelevările agricole suplimentare a căror rambursare o solicita comisionarul însuşi în temeiul articolului 13 din Regulamentul nr. 1430/79.

.132.în orice caz, chiar presupunând că răspunderea comisionarilor vamali privind plata taxelor de import şi regularitatea documentelor pe care le prezintă autorităţilor vamale ar fi angajată şi în cazul în care declaraţiile vamale sunt efectuate de comisionarul respectiv nu în nume propriu, ci în numele importatorului, acest lucru nu ar avea neapărat ca efect exonerarea acestuia din urmă de aceeaşi răspundere. De altfel, autorităţile vamale franceze au susţinut răspunderea recurentei. Cu toate acestea, recurenta din prezenta cauză nu a afirmat sub nicio formă şi nici nu a lăsat să se înţeleagă că autorităţile vamale franceze ar fi trebuit să ceară plata taxei speciale antidumping de la comisionarii săi vamali. Un asemenea argument ar fi trebuit invocat cel mult într-o cauză introdusă la instanţele naţionale împotriva deciziilor autorităţilor respective de a aplica recurentei o asemenea taxă.133.Deoarece recurenta nu avansează niciun alt argument, pe lângă trimiterea lapidară la jurisprudenţa menţionată la punctul 130 de mai sus, pentru a contesta aprecierea Tribunalului potrivit căreia aceasta nu putea să se exonereze de răspunderea care îi revenea invocând eroarea, reală sau nu, a comisionarilor săi, hotărârea atacată nu poate fi anulată în ceea ce priveşte acest aspect.134.Pentru a susţine şi mai mult această concluzie, ni se pare util să semnalăm - chiar dacă hotărârea atacată nu făcut acest lucru -că articolul 905 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul de aplicare arată că expresia persoană interesată - şi anume persoana în raport cu care trebuie să se stabilească dacă există înşelăciune sau neglijenţă evidentă, conform articolului 239 din Codul vamal şi al articolului 905 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul de aplicare - se interpretează în acelaşi fel ca la articolul 899 din acelaşi regulament. Acest articol prevede, în acest sens, că persoana interesată reprezintă persoana sau persoanele menţionate la articolul 878 alineatul (1), [şi anume persoana care a achitat taxele sau care este pasibilă de a le achita ori persoana sau persoanele care au preluat drepturile şi obligaţiile acesteia], sau reprezentanţii lor şi orice persoană care a participat la îndeplinirea formalităţilor vamale referitoare la mărfurile respective sau a dat instrucţiunile necesare pentru îndeplinirea acestor formalităţi. Or, grupul acestor subiecţi pare să îi cuprindă, în mod cert, şi pe comisionarii vamali care au efectuat, în speţă, formalităţile vamale pentru recurentă. Prin urmare, presupunând că, după cum susţine recurenta, impunerea taxei ar fi imputabilă unor erori făcute de comisionarii săi vamali în îndeplinirea formalităţilor menţionate, neglijenţa evidentă a acestora din urmă ar conduce, cu toate acestea, la excluderea dreptului la remitere în ceea ce o priveşte pe recurentă.135.în ceea ce priveşte experienţa profesională necesară, recurenta subliniază că ea este, în mod cert, un operator economic care dispune de o experienţă în operaţiunile de import şi de export de soluţii azotate, dar că nu este deloc specializată în procedurile de vămuire a acestor produse în Franţa.136.Prezenta obiecţie este, de asemenea, admisibilă în recurs, deoarece ridică, în esenţă, o problemă de drept referitoare la domeniul de activitate în raport cu care trebuie apreciat nivelul de experienţă profesională al operatorului care cere remiterea de taxe în temeiul articolului 239 din Codul vamal.137.Este evident, în opinia noastră, că respectivul domeniu de activitate nu poate fi cel al operaţiunilor de vămuire; în caz contrar, condiţia privind experienţa profesională a operatorului - cerută, printre altele, pentru a aprecia existenţa unei neglijenţe evidente în sensul articolului 239 din Codul vamal

A se vedea jurisprudenţa citată anterior la nota de subsol 66.

 - ar fi îndeplinită automat de orice importator care nu ar fi comisionar vamal.138.Aşadar, Tribunalul a arătat în mod întemeiat, potrivit consecinţelor ce decurg din Hotărârea Sohl & Sölke

Citată anterior, punctul 57.

 a Curţii, că trebuie să se verifice dacă este vorba despre un operator economic a cărui activitate profesională constă, în esenţă, în operaţiuni de import şi de export şi dacă acesta a acumulat deja o anumită experienţă în exercitarea acestor operaţiuni.139.Obiecţia analizată în prezent ni se pare, aşadar, neîntemeiată.140.Prin al treilea aspect al prezentului motiv, recurenta critică Tribunalul întrucât a considerat că comportamentul său în îndeplinirea operaţiunilor respective nu a fost suficient de diligent.141.Tribunalul şi-a întemeiat această apreciere pe o evaluare globală a comportamentului recurentei, arătând, în special, pe de o parte, că recurenta - deşi şi-a susţinut lipsa de experienţă în operaţiunile de vămuire a produselor în cauză, precum şi dificultăţile inerente de aplicare a Regulamentului nr. 3319/94 - nu numai că nu solicitase consiliere din partea comisionarilor săi vamali, ci le transmisese acestora, în plus, instrucţiuni foarte exacte şi, pe de altă parte, că recurenta a comis erori în întocmirea facturilor sale

Hotărârea atacată, punctele 143 şi 144.

.142.în ceea ce priveşte primul aspect, recurenta afirmă, contrar susţinerilor Tribunalului, că a solicitat, în realitate, clarificări privind punerea în aplicare exactă a dispoziţiilor regulamentului citat.143.Cu toate acestea, argumentele susţinute de recurentă în această privinţă nu pot dovedi o denaturare, din partea Tribunalului, a faptelor sau a dovezilor referitoare la acest aspect. Recurenta se limitează, într-adevăr, să arate că a întrebat autorităţile vamale franceze, prin scrisoarea din 7 martie 2000, dacă modul în care ea va executa operaţiunile de vămuire, întru totul comparabile cu cele executate în 1997, creează o situaţie de facturare directă sau indirectă în sensul articolului 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3319/94.144.Or, recurenta însăşi a amintit astfel că operaţiunile care au făcut obiectul prezentului litigiu au fost efectuate în 1997. Cererea de clarificări adresată de recurentă autorităţilor vamale franceze a intervenit, aşadar, la mult timp după ce aceste operaţiuni au fost efectuate şi chiar ulterior atât redactării proceselor-verbale de constatare a taxelor datorate

Intervenită, potrivit hotărârii atacate (punctul 24), la 13 noiembrie 1997 pentru operaţiunile care fac obiectul cauzei T-135/03 şi la 4 decembrie 1998 pentru operaţiunile care fac obiectul cauzei T-134/03.

, cât şi trimiterii cererilor de remitere de către recurentă

Intervenită, potrivit hotărârii atacate (punctul 25), în noiembrie şi în decembrie 1999.

.145.împrejurarea susţinută de recurentă este, prin urmare, în mod evident, lipsită de relevanţă pentru verificarea diligentei sale în îndeplinirea operaţiunilor care fac obiectul prezentului litigiu.146.în ceea ce priveşte erorile de facturare, recurenta reproşează Tribunalului că a lăsat să se înţeleagă, evocând în mod general aceste erori, că acestea ar fi fost numeroase, ceea ce nu corespundea situaţiei de fapt. Recurenta precizează în acest sens că a fost vorba numai despre două erori, dintr-un total de patru operaţiuni de vămuire, cuprinzând fiecare trei operaţiuni diferite şi că aceste erori se referă numai la dosarul care face obiectul cauzei T-134/03.147.Subliniem în acest sens că Tribunalul nu a arătat în niciun fel şi nici nu a lăsat să se înţeleagă că erorile de facturare invocate ar fi fost numeroase. într-adevăr, la punctul 144 din hotărârea atacată, acesta a afirmat: chiar erorile recurentei în întocmirea facturilor sale pled [au] pentru o lipsă de diligentă din partea sa.148.Aşadar, recurenta nu demonstrează că Tribunalul ar fi denaturat, în această privinţă, faptele sau dovezile referitoare la acest aspect. în ceea ce priveşte importanţa pe care acesta din urmă a acordat-o erorilor de facturare respective, a căror existenţă o admite însăşi recurenta şi în recurs, subliniem că aceasta ţine de aprecierea faptelor făcută de Tribunal, apreciere care nu este susceptibilă de control din partea Curţii în faza recursului.149.Observaţiile prezentate mai sus ne conduc aşadar la concluzia că recurenta nu a demonstrat existenţa viciilor de natură să atragă nulitatea constatării Tribunalului potrivit căreia Comisia nu a comis nicio eroare vădită de apreciere atunci când a considerat, în deciziile în litigiu, neîndeplinită condiţia referitoare la inexistenţa neglijenţei evidente din partea recurentei.150.Prin urmare, propunem Curţii să respingă, de asemenea, prezentul motiv de recurs.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>151.în temeiul articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este respins, Curtea se pronunţă asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 69 alineatul (2) din regulamentul respectiv, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.152.întrucât sugerăm Curţii să respingă recursul, iar Comisia a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, considerăm că recurenta trebuie obligată la plata acestora.<TI><P>Concluzie</P></TI>153.în lumina consideraţiilor de mai sus, propunem Curţii să se pronunţe după cum urmează:

Respinge recursul

Obligă Common Market Fertilizers SA la plata cheltuielilor de judecată.