European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/788

28.7.2025

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/788 AL COMISIEI

din 16 aprilie 2025

de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2023/2197 în ceea ce privește data aplicării

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 27 alineatul (10) litera (b),

întrucât:

(1)

Regulamentul delegat (UE) 2023/2197 al Comisiei (2) a modificat Regulamentul (UE) 2017/745 în ceea ce privește atribuirea identificatorilor unici ai dispozitivelor (UDI) pentru lentilele de contact, considerate dispozitive foarte personalizate, prin introducerea soluției Master UDI-DI. Regulamentul delegat (UE) 2023/2197 urmează să se aplice începând cu data de 9 noiembrie 2025.

(2)

Subgrupul pentru identificarea unică a unui dispozitiv, din cadrul Grupului de coordonare privind dispozitivele medicale (MDCG) instituit în temeiul articolului 103 din Regulamentul (UE) 2017/745, a identificat necesitatea elaborării unui document de orientare care să asigure punerea în aplicare eficace și armonizată a soluției Master UDI-DI pentru lentilele de contact.

(3)

MDCG a aprobat documentul de orientare MDCG 2024-1 „Orientări privind punerea în aplicare a soluției Master UDI-DI pentru lentilele de contact”. Comisia a publicat respectivul document de orientare pe site-ul său în noiembrie 2024 (3), cu un an înainte de data punerii în aplicare a Regulamentului delegat (UE) 2023/2197.

(4)

Având în vedere nevoia clară ca respectivul document de orientare să fie disponibil pentru ca operatorii să-și planifice alocarea resurselor și eforturile de implementare în privința unei chestiuni tehnice atât de complexe, astfel încât să poată pune în aplicare în mod adecvat soluția Master UDI-DI pentru lentilele de contact și să-și adapteze sistemele și tehnologiile interne în vederea atribuirii de identificatori UDI, precum și pentru a se asigura nivelul necesar de securitate juridică pe piață și o tranziție ușoară către noile norme, este oportun să se amâne cu un an data punerii în aplicare a Regulamentului delegat (UE) 2023/2197.

(5)

Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2023/2197 trebuie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2023/2197, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Se aplică de la 9 noiembrie 2026.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 aprilie 2025.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 117, 5.5.2017, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/745/oj.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2023/2197 al Comisiei din 10 iulie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește atribuirea identificatorilor unici ai dispozitivelor pentru lentilele de contact (JO L, 2023/2197, 20.10.2023, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg_del/2023/2197/oj).

(3)   https://health.ec.europa.eu/document/download/c8c6cca5-460e-410e-a325-be08bfc7dea6_en?filename=mdcg_2024-14_en.pdf.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2025/788/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)